Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 85 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie: Lecturi critice

    Cauta in acest topic:   
    [ Mergi la pagina principala | Selecteaza un nou topic ]

    Lecturi critice Eseuri: Dan CULCER: Réflexions sur la Révolution conservatrice, le droit d

    Réflexions sur la Révolution conservatrice, le droit des minorités et l’âme européenne. Entre Bainville et Feinberg 

    Introduction
     
    La pensée politique européenne du XXe siècle s’est souvent structurée autour de tensions irréductibles, non entre des doctrines abstraites, mais entre des figures incarnant des visions du monde antagoniques. Parmi celles-ci, Jacques Bainville et Nathan Feinberg représentent deux pôles paradigmatique­ment opposés : le premier, historien monarchiste français, ancré dans la mémoire nationale et la défense d’un ordre historique continu ; le second, juriste juif internationaliste, engagé dans la promotion du droit des minorités et l’édification d’un ordre juridique transnational. Tous deux réagissent à l’effondrement de l’ordre ancien et à la crise de la souveraineté engendrée par les guerres mondiales, mais leurs réponses trahissent des ancrages culturels, spirituels et politiques divergents. Tandis que Bainville redoute l’érosion des identités collectives sous l’effet de l’universalisme démocratique, Feinberg perçoit dans l’universalisation du droit une promesse de justice pour les peuples minoritaires. Ce double regard, que l’on pourrait croire inconciliable, peut néanmoins être saisi comme le terme d’une dialectique révélatrice des dilemmes contemporains : tradition ou émancipation, souveraineté ou pluralisme, fidélité à l’histoire ou ouverture à l’altérité. C’est dans cet espace de tension féconde que s’inscrit le présent essai. En confrontant les pensées apparemment antagonistes de Bainville et Feinberg, il ne s’agit pas de trancher, mais d’éclairer les lignes de force qui traversent la conscience européenne moderne, partagée entre la mémoire d’un ordre perdu et la quête d’un nouvel équilibre juridico-politique. 

    I. Jacques Bainville : le chant funèbre de la souveraineté historique 
    Jacques Bainville fut à la fois le chroniqueur lucide d’un passé magnifié et le prophète inquiet d’un avenir désagrégé. Historien monarchiste, il voyait dans la Révolution française moins une émancipation qu’une rupture traumatique, un effondrement de l’ordre naturel et hiérarchique. À ses yeux, la démocratie moderne, en s’arrogeant le monopole de la légitimité, affaiblit les structures organiques du pouvoir et livre la nation à l’instabilité chronique. Il dénonçait la logique universaliste, fruit des Lumières, comme un dissolvant des identités particulières. Sa pensée s’inscrit dans une critique de la modernité politique qui rejoint celle d’Ortega y Gasset, notamment dans La Révolte des masses. Tous deux redoutent la montée de l’homme moyen, l’érosion des élites, la perte du sens de l’autorité. Pour Bainville, la souveraineté n’est pas un principe abstrait : elle est le fruit d’un lent processus historique, enraciné dans la continuité dynastique, les coutumes et les frontières héritées. L’ignorer, c’est risquer la répétition tragique de l’histoire. Il écrivait avec gravité : « Ceux qui ignorent le passé seront trahis par l’avenir. » 

    II. Nathan Feinberg : le droit comme rempart de la dignité minoritaire 
    Face à cette vision empreinte de pessimisme et de repli, Nathan Feinberg incarne une confiance nouvelle dans les vertus du droit international. Juriste engagé, professeur à l’Université hébraïque de Jérusalem, acteur des grandes conférences intergouvernementales de l’entre-deux-guerres, il milite pour l’institutionnalisation des droits des minorités. Dans son ouvrage La protection internationale des minorités, il affirme : « La minorité n’est pas une anomalie, mais une expression légitime du pluralisme. » Pour Feinberg, l’État-nation n’est pas une fin en soi, mais un cadre évolutif devant s’ouvrir à des exigences supérieures de justice. Il considère que la paix mondiale ne peut se fonder sur l’homogénéité imposée, mais sur la reconnaissance du multiple et la garantie juridique de l’altérité. Ce qui, pour Bainville, relevait d’un symptôme de fragmentation devient, chez Feinberg, un principe de civilisation. Le droit n’est pas un luxe moral, mais une digue contre la barbarie. La démarche de Feinberg peut être lue, à la lumière du Siècle juif de Iouri Slezkine, comme l’expression d’un projet de légitimation universelle d’un peuple minoritaire en quête d’émancipation nationale. Slezkine décrit le passage de certains groupes juifs, historiquement diasporiques et intermédiaires, vers un rôle central dans les projets modernisateurs de l’Europe et du monde. Le droit international devient alors non seulement un outil juridique, mais un vecteur de transmutation identitaire : faire de la minorité un sujet politique à part entière, voire un fondateur légitime d’État. Ainsi, la lecture géopolitique du judaïsme opérée par Feinberg – parfois en tension avec la lecture religieuse – participe d’une révolution silencieuse, où le droit remplace la tradition comme fondement de la légitimité. 

    III. Deux conservatismes en miroir : mémoire contre utopie ? 
    Il serait erroné de lire cette opposition comme un simple affrontement idéologique. Tous deux réagissent à une même crise : celle d’une Europe brisée, déchirée entre impérialismes et aspirations démocratiques, tour à tour tentée par l’anarchie révolutionnaire et le repli autoritaire. Bainville craint l’atomisation politique, Feinberg redoute l’uniformité totalitaire. Tous deux sont, en un sens, des conservateurs – mais porteurs de conservatismes opposés. L’un cherche à préserver la continuité nationale, l’autre à garantir la diversité au sein d’un ordre juridique mondial. Cette dialectique trouve des résonances chez Ernst Jünger, Julius Evola, Miguel de Unamuno ou G.K. Chesterton. Jünger, dans Le Travailleur, perçoit la modernité comme militarisation de la vie et absorption de l’individu dans le collectif technique. Evola rejette le nivellement démocratique pour prôner une hiérarchie spirituelle. Unamuno hésite entre foi et doute, tandis que Chesterton défend la sagesse populaire contre les abstractions technocratiques. Tous, à leur manière, cherchent une issue à la crise de sens. IV. Héritages croisés : une leçon pour l’Europe d’aujourd’hui La pensée de Feinberg, longtemps marginale, connaît aujourd’hui une résurgence. À l’heure des droits humains globaux, des migrations massives et de la crise des souverainetés classiques, sa revendication d’une protection structurelle des minorités redevient centrale. Mais cette perspective bute sur un paradoxe : comment universaliser les droits sans effacer les enracinements ? Comment protéger la diversité sans céder à l’éclatement communautaire ? Relire la confrontation Bainville/Feinberg à la lumière des débats contemporains – sur l’Union européenne, l’ONU, la Cour pénale internationale – permet de saisir la complexité du moment présent. Il ne s’agit plus d’opter entre souverainisme et cosmopolitisme, mais de penser leur articulation. Peut-on encore conjuguer la fidélité à la mémoire avec la justice pour l’altérité ? Peut-on affirmer un pluralisme ordonné sans sombrer dans le relativisme identitaire ? 

    Conclusion : une synthèse à construire 
    Bainville et Feinberg, loin de s’annuler, s’interpellent. Le premier avertit des dérives de l’abstraction et de l’oubli des racines ; le second rappelle que l’histoire ne justifie pas l’injustice. Ensemble, ils forment les deux pôles d’un questionnement fondamental pour l’Europe : comment faire droit au passé sans trahir le présent ? Comment ouvrir l’universel sans dissoudre le particulier ? Ce dialogue, plus que jamais, reste à approfondir. Entre mémoire et espérance, autorité et justice, identité et ouverture, l’Europe ne pourra se reconstruire qu’en repensant à nouveaux frais cette tension fondatrice.
    Scris de asymetria on Friday, June 27 @ 23:19:10 CEST (19 citiri)
    Citeste mai mult... | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Dan CULCER. Reflectii asupra Revolutiei conservatoare, a dreptului minoritarilor

    Reflecții asupra Revoluției conservatoare, a dreptului minorităților și a sufletului european
     
    Introducere 
    Gândirea politică europeană a secolului XX s-a cristalizat în jurul unor opoziții fondatoare, nu doar între abstracțiuni ideologice, ci între figuri care întruchipează viziuni asupra lumii aparent ireconciliabile – și totuși ciudat de complementare. Jacques Bainville și Nathan Feinberg sunt doi poli emblematici ai acestei tensiuni. Primul, istoric monarhist francez, ancorat în memoria națională și obsedat de continuitatea istorică; cel de-al doilea, jurist evreu internaționalist, apărător fervent al drepturilor minorităților și promotor al unui drept supranațional. Unul concepe suveranitatea ca rod al unei moșteniri organice, lente, celălalt ca un cadru ce trebuie depășit în numele demnității umane. Amândoi răspund, fiecare în felul său, prăbușirii ordinii vechi provocate de războaiele mondiale, citind în acestea fie necesitatea unei întoarceri la tradiție, fie urgența unei protecții universale a celor vulnerabili. Dar mai mult decât un simplu conflict doctrinar, această confruntare conturează un veritabil dilema spirituală europeană: cum poate fi împăcată fidelitatea față de moșteniri cu deschiderea către alteritate? Cum pot fi apărate popoarele fără a sacrifica persoanele? Nu este vorba doar despre istoria ideilor, ci despre însăși devenirea Europei, împărțită între memorie și justiție, între înrădăcinare și pluralism, între continuitate și reparație. Această tensiune, departe de a fi sterilă, poate deveni fecundă – cu condiția de a fi gândită până la capăt. Prezentul eseu își propune să exploreze acest dialog implicit între Bainville și Feinberg, nu pentru a-i reconcilia artificial, ci pentru a scoate la iveală liniile de forță ale unei întrebări încă vii. 

    I. Jacques Bainville: cântul funebru al suveranității istorice 
    Jacques Bainville a fost în același timp cronicarul lucid al unui trecut idealizat și profetul îngrijorat al unui viitor dezagregat. Istoric monarhist, vedea în Revoluția franceză mai puțin o emancipare, cât o ruptură traumatică, o prăbușire a ordinii naturale și ierarhice. În ochii lui, democrația modernă, arogându-și monopolul legitimității, a slăbit structurile organice ale puterii și a aruncat națiunea într-o instabilitate cronică. Denunța logica universalistă, născută din Iluminism, ca un solvent al identităților particulare. Gândirea sa se înscrie într-o critică profundă a modernității politice, apropiată de cea a lui Ortega y Gasset în Revolta maselor. Amândoi se tem de ascensiunea omului mediu, de dispariția elitelor, de pierderea sensului autorității și al ierarhiei naturale. Pentru Bainville, suveranitatea nu este o abstracție juridică, ci o construcție lentă și răbdătoare, rod al unei maturizări istorice, dinastice și teritoriale. Istoria are aici rolul unui dascăl sever. A uita această moștenire înseamnă a risca repetarea greșelilor trecutului. După cum scria cu gravitate: „Cei care ignoră trecutul vor fi trădați de viitor.” 

    II. Nathan Feinberg: dreptul ca bastion al demnității minoritare 
    Această viziune pesimistă este contrabalansată de elanul prometeic al lui Nathan Feinberg, jurist evreu angajat în marile dezbateri internaționale ale perioadei interbelice. Profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, observator atent al mutațiilor din domeniul dreptului, el militează pentru instituționalizarea protecției minorităților în cadrul unui sistem juridic supranațional. În lucrarea sa Protecția internațională a minorităților, afirmă: „Minoritatea nu este o anomalie, ci o expresie legitimă a pluralismului.” Pentru Feinberg, statul-națiune nu poate fi măsura supremă a justiției. Acesta trebuie să se integreze într-o arhitectură normativă mai vastă, ghidată de principiile dreptului și de exigențele conștiinței umane. Ceea ce Bainville percepea ca fragmentare, Feinberg interpretează ca o complexitate constitutivă a umanității. Unul vede în unitatea politică o garanție a stabilității, celălalt bănuiește în ea un germen al excluderii. Dreptul internațional devine astfel, pentru Feinberg, instrumentul unei etici a respectului, garantul pluralității împotriva hegemoniei unei identități majoritare. Demersul lui Feinberg poate fi pus în legătură cu tezele lui Iouri Slezkine în Secolul evreiesc, potrivit cărora elitele evreiești diasporice, marginalizate istoric, investesc câmpul intelectual, juridic și politic pentru a transforma alteritatea lor într-un motor al modernizării. Dreptul internațional devine astfel nu doar o armă defensivă, ci un instrument de refondare: el oferă minorității o voce universală, un statut de agent politic și, uneori, în cazul sionismului, un stat. În această perspectivă, viziunea lui Feinberg ține tot atât de mult de un proiect juridic, cât și de un orizont antropologic și civilizațional. 

    III. Două conservatorisme în oglindă: memorie contra utopie? 
    A-i opune pe Bainville și Feinberg ca două figuri pur antagoniste ar fi reductiv. Amândoi întruchipează forme de conservatorism: Bainville – cel al structurilor moștenite, al apartenențelor organice; Feinberg – cel al principiilor perene, al demnității umane ca fundament al ordinii. Unul se teme de dezagregarea corpurilor politice, celălalt de tăcerea impusă vocilor disonante. Această polaritate amintește de cea prezentă la Ernst Jünger, Julius Evola, Miguel de Unamuno sau G.K. Chesterton. Jünger, în Lucrătorul, descrie modernitatea ca un proces de mobilizare totală, care transformă individul în funcționar al tehnicii. Evola, aristocrat al spiritului, opune haosului democratic o ierarhie transcendentă. Unamuno oscilează între misticismul catolic și agnosticismul tragic. Chesterton apără înțelepciunea tradițiilor populare împotriva aroganței ingineriilor sociale. Toți împărtășesc aceeași neliniște în fața prăbușirii reperelor. Toți caută, fiecare în felul său, să redea sens continuității, transmiterii, limitei.
     
    IV. Moșteniri încrucișate: o lecție pentru Europa de azi 
    Într-un moment în care Uniunea Europeană este traversată de tensiuni identitare, fluxuri migratorii fără precedent, contestări ale suveranității și o criză a legitimității democratice, gândirea lui Feinberg capătă o actualitate arzătoare. Apelul său la un ordin juridic întemeiat pe protecția diferențelor rezonează cu dezbaterile contemporane privind drepturile minorităților, diversitatea culturală, dreptul de azil. Însă lecția lui Bainville rămâne la fel de prețioasă: ea amintește că legitimitatea politică nu poate fi pur procedurală; că o ordine lipsită de memorie devine un simulacru. Europa nu poate fi clădită doar pe norme dezîntrupate, cu riscul de a pierde popoarele pe care pretinde că le unește. Provocarea constă în a gândi un pluralism înrădăcinat, o universalitate cu chip uman.

    Concluzie: o sinteză de construit 
    Bainville și Feinberg, departe de a se anula reciproc, se interpelează. Primul avertizează asupra derivei abstracției și a uitării rădăcinilor; cel de-al doilea amintește că istoria nu justifică nedreptatea. Împreună, ei formează cei doi poli ai unei întrebări fundamentale pentru Europa: cum putem face dreptate trecutului fără a trăda prezentul? Cum putem deschide universalul fără a dizolva particularul? Acest dialog, mai actual ca niciodată, rămâne de aprofundat. Între memorie și speranță, între autoritate și justiție, între identitate și deschidere, Europa nu se va putea reconstrui decât gândind din nou, cu prospețime, această tensiune fondatoare.

    Dan Culcer
    Scris de asymetria on Friday, June 27 @ 23:10:24 CEST (20 citiri)
    Citeste mai mult... | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Analiza eseului lui Radu Mares. Mircea Eliade si receptare sa oblica


    Eseuri: O analiză a eseului lui Radu Mares, Pentru binele cauzei
    Scris la Thursday, December 27 @ 18:04:20 CET de catre Radu Mareș


    Analyse de l'essai de Radu Mareș sur Mircea Eliade

    L'essai de Radu Mareș sur Mircea Eliade présente une approche complexe et nuancée de la pensée d'Eliade, explorant ses dimensions idéologiques, argumentatives, politiques, stylistiques et éthiques. À travers cette analyse, il est possible d'observer comment Eliade a navigué dans des contextes historiques et intellectuels variés, tout en s'engageant dans des débats politiques et philosophiques qui ont marqué son époque.
    Analyse idéologique 
    L'idéologie d'Eliade, telle qu'elle se manifeste dans son œuvre, est marquée par une quête profonde de sens et d'une identité nationale. Cela se reflète non seulement dans ses recherches religieuses et philosophiques, mais aussi dans ses engagements politiques, notamment au sein du mouvement légionnaire dans sa jeunesse. Cette période de son existence a été une source de controverses, car elle a été perçue par beaucoup comme une adhésion à un nationalisme extrême et à des idéologies antisémites. Cependant, l'œuvre d'Eliade ne se limite pas à son engagement politique. Loin de cela, il a cherché à comprendre la place de l'homme dans le monde et à réconcilier les tensions entre le sacré et le profane. Il a écrit abondamment sur la spiritualité, le mythe et l'histoire des religions, mais toujours avec une forte implication idéologique, en particulier dans ses premiers travaux. Cela a donné lieu à une tension entre l'idéalisme de ses recherches et les réalités politiques du monde dans lequel il vivait.
    Analyse argumentative 
    Sur le plan argumentatif, Eliade se distingue par sa capacité à fusionner des éléments issus de différents domaines, allant de l'histoire des religions à la philosophie et à la politique. Dans ses écrits, il présente des arguments qui visent à justifier une vision du monde où le sacré occupe une place centrale dans la vie humaine. Cette perspective lui permet de critiquer la modernité et ses dérives, notamment la rationalisation excessive de la société et la perte de sens qui en découle. L'argumentation d'Eliade est également marquée par une tension entre la réconciliation de la tradition et l'acceptation du changement. Dans un contexte de transformations sociales et politiques profondes, Eliade cherchait une forme d'équilibre entre les valeurs traditionnelles et les exigences modernes. Toutefois, cette quête d'harmonie n'a pas toujours été bien reçue, notamment en raison de ses sympathies politiques de jeunesse et de sa vision de la religion comme fondement de la société.
    Analyse politique L'aspect politique de l'œuvre d'Eliade est indéniablement l'un des plus controversés. Son appartenance au mouvement légi onnaire, puis ses relations avec le fascisme et la droite radicale, ont fait de lui une figure largement discutée et parfois rejetée. De nombreux critiques ont souligné cette phase de son existence, soulignant que ses opinions politiques ont pu influencer ses écrits. Cependant, il est essentiel de noter qu'Eliade a, à un moment donné, pris ses distances avec ces positions politiques, notamment après son départ pour Paris. En dépit de cette évolution, les tensions entre ses convictions religieuses et ses sympathies politiques continuent d'influencer la réception de son œuvre. Bien que ses travaux sur le sacré et les religions soient généralement respectés, l'ombre de ses choix politiques de jeunesse persiste, compliquant ainsi son héritage.
    Analyse stylistique
    Du point de vue stylistique, Eliade est reconnu pour la profondeur et la clarté de son écriture. Sa capacité à fusionner une analyse théorique complexe avec une écriture accessible et souvent poétique est l'un des aspects les plus remarquables de son œuvre. Ses écrits sont marqués par une riche symbolique et une approche narrative qui font écho à ses idées sur le sacré et le mythe. Cependant, cette écriture est également dense et peut parfois sembler hermétique, ce qui en fait une lecture exigeante. Eliade excelle dans l'art de la métaphore et de l'image, souvent pour exprimer des idées abstraites sur la religion et la culture. Cette capacité à rendre compréhensibles des concepts complexes par le biais d'illustrations poétiques est une caractéristique marquante de son style.
    Analyse éthique 
    D'un point de vue éthique, l'œuvre d'Eliade soulève des questions sur la relation entre l'individu et la société, ainsi que sur la place de la religion dans la vie humaine. Bien que ses écrits sur le sacré et le mythe aient été largement respectés, certains de ses choix politiques, notamment ses affiliations de jeunesse, rendent difficile une évaluation totalement positive de son éthique. En effet, son implication dans des mouvements politiques extrêmes soulève des interrogations sur sa conception de la morale et de l'éthique dans le contexte de la modernité. Cependant, il convient de souligner qu'Eliade a tenté de redéfinir son approche éthique au fil du temps, en cherchant à réconcilier les valeurs spirituelles avec les défis moraux et sociaux contemporains. Cette démarche, bien que complexe, témoigne de la volonté d'Eliade de se confronter aux dilemmes éthiques de son époque.


    Prin însăși natura vocației sale care a fost una ofensivă, de explorator, de cuceritor, Eliade era făcut să provoace reacții de tot felul. Succesul său precoce l-a instalat în prim-plan, mai ales ca romancier, cel de erudit și savant venind mai târziu. Or, în anii '30 ai secolului trecut, succesul se măsura – ca și azi – în tiraje mari și în bani, în admirație dar și în tot felul de invidii.


    Anul Eliade :Pentru binele cauzei

    De Radu Mareș
    Despre Mircea Eliade s-a scris, într-o evaluare cantitativă, enorm. Cineva spunea că însumând comentariile ce i-au fost consacrate, în timpul vieții și postum, pentru fiecare pagină de-a sa – și sunt de ordinul zecilor de mii – există zece sau mai multe pagini de comentariu. Ca scriitor și nu ca istoric sau critic literar am citit, în unele cazuri recitit, în altele re-recitit, și cărțile lui Eliade, nu toate însă, precum și o parte oarecare, neimportantă, în tot cazul, din vasta bibliografie conexă. Într-un fel, această nesistematică, oarecum diletantă aventură livrescă a ajuns, din punctul meu de vedere, la capăt. Ce să mai spun? O parte semnificativă a istoriei tragice pe care generația mea a trăit-o, fiind și implicată în ea, se reflectă în experiența de cunoaștere mediată de Eliade. Ca scriitor, m-a interesat mai întâi ostilitatea care l-a însoțit continuu. E un tip de conflict „cu lumea" colosal de important, în marginea căruia poți medita la nesfârșit. Apoi am încercat să înțeleg, în felul meu, mărturia lui Eliade, mai ales în părțile ei confuze sau umbrite. Rezultatul de aici sunt aceste câteva note, mai vechi sau mai noi.
    Radu Mareș
    Extras din Vatra, Nr. 9-10 / 2007

    http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=9208

    http://tinyurl.com/ys5x9z
    Scris de asymetria on Friday, May 09 @ 11:24:03 CEST (240 citiri)
    Citeste mai mult... | 53715 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Bio-bibliografii: Jacques Bainville: Biografie, Opera Semnificaiiile politice ale pacii

    Jacques Bainville: Biografie, Operă și Semnificație IstoricăBiografieJacques Bainville (1879-1936) a fost un istoric, jurnalist și scriitor francez, cunoscut mai ales pentru opiniile sale conservatoare și naționaliste. S-a născut la Vincennes, Franța, și și-a petrecut o mare parte din viața analizând evenimentele istorice și consecințele acestora asupra politicii europene. Bainville a fost membru al Academiei Franceze din 1935 și a fost strâns asociat cu mișcarea monarchistă Action Française, condusă de Charles Maurras. De-a lungul carierei sale, a scris numeroase lucrări despre istorie și politica internațională, caracterizate printr-o abordare lucidă și scepticism față de utopiile democratice."Les Conséquences Politiques de la Paix"Publicată în 1920, lucrarea "Les Conséquences Politiques de la Paix" este considerată cea mai influentă operă a lui Bainville. Scrisă în contextul imediat următor Tratatului de la Versailles, cartea analizează critic impactul politic al prevederilor acestui tratat asupra Europei. Bainville argumentează că tratatul, deși aparent menit să asigure pacea, va genera instabilitate și noi conflicte. Predicțiile sale au fost surprinzător de precise, anticipând ascensiunea Germaniei naziste și izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.Argumentele lui Bainville
    1. Pedepsirea excesivă a Germaniei: Bainville consideră că sancțiunile economice și teritoriale impuse Germaniei nu vor duce la pacificarea Europei, ci la acumularea unor resentimente periculoase. Prin umilirea unei mari puteri, tratatul a pregătit terenul pentru revanșism.
    2. Slăbirea artificială a Germaniei: Deși Versailles a impus restricții militare severe Germaniei, Bainville argumentează că un stat german slăbit va deveni o problemă geopolitică, fie prin fragmentare, fie prin reacții de tip naționalist radical.
    3. Crearea unor noi state instabile: Tratatul a redesenat harta Europei Centrale și de Est prin crearea unor state naționale precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, care conțineau minorități etnice numeroase. Bainville prezicea că aceste state vor avea dificultăți în menținerea stabilității interne.
    4. Problema frontierelor fragile: Autorul consideră că noile frontiere ale Franței, Poloniei sau României sunt problematice, deoarece multe dintre acestea se bazează pe echilibre fragile ce vor fi contestate în viitor.
    5. Iluzia Ligii Națiunilor: Bainville respinge ideea că Liga Națiunilor poate asigura pacea durabilă, argumentând că securitatea europeană depinde mai degrabă de echilibrul de putere decât de mecanisme internaționale fragile.
    Semnificația lucrării pentru Europa și pentru România
    1. Pentru Europa:
      • Bainville subliniază greșelile tratatului în impunerea de sancțiuni economice severe Germaniei și crearea de state noi cu granițe instabile și compoziții etnice eterogene.
      • Lucrarea sa a influențat școala de gândire realistă din relațiile internaționale, avertizând asupra pericolelor utopismului și asupra neglijării intereselor naționale.
    2. Pentru România:
      • După 1920, România a beneficiat de extinderea teritorială, dar Bainville ar fi considerat că fragilitatea granițelor și prezența minorităților etnice ar putea deveni surse de tensiuni. Analiza sa oferă o perspectivă asupra riscurilor geopolitice și necesitatea unei politici externe prudente.
    Opera lui Jacques Bainville în Europa și în România
    • În Europa: Bainville este apreciat ca un analist politic vizionar. Ideile sale sunt discutate în mediile academice, mai ales în contextul reevaluării interbelice.
    • În România: Deși mai puțin cunoscut, gândirea lui Bainville poate fi valorificată pentru a înțelea dinamica relațiilor internaționale interbelice și pentru a contextualiza deciziile României din acea perioadă.
    Relația dintre "Les Conséquences Politiques de la Paix" și lucrarea lui Nathan FeinbergNathan Feinberg, în teza sa "La question des minorités à la Conférence de la paix de 1919-1920 et l’action juive en faveur de la protection internationale des minorités" (1929), analizează rolul minorităților în contextul Conferinței de Pace de la Paris.Paralelisme relevante:
    1. Perspective complementare:
      • Bainville critică abordarea generală a tratatului, în timp ce Feinberg oferă o perspectivă detaliată asupra unui aspect specific: problema minorităților.
    2. Problema granițelor și etniilor:
      • Ambele lucrări evidențiază precaritatea granițelor stabilite și riscurile generate de marginalizarea minorităților, ceea ce poate conduce la instabilitate politică.
    3. Aplicații pentru România:
      • Problematica minorităților etnice, centrală în lucrarea lui Feinberg, este strâns legată de granițele instabile și de tensiunile identificate de Bainville.
    ConcluzieLucrarea "Les Conséquences Politiques de la Paix" a lui Jacques Bainville este o analiză remarcabilă a tratatului de la Versailles, care rămâne relevantă pentru înțelegerea dinamicilor geopolitice interbelice.
    Scris de Asymetria on Friday, May 02 @ 21:19:11 CEST (205 citiri)
    Citeste mai mult... | Bio-bibliografii | Scor: 0

    Lecturi critice In epicentru: Magda Ursache. Satul din colt.ul ochiului

    Spuneam, într-un foileton privind ciurul și dârmonul cenzurii, cã ținta predilectã a criticaștrilor corect politici este literatura scriitorilor amprentați național. În procesul canceling, a-ți apãra stilul etnic a devenit egal cu a fi șovin, xenofob, stupid sau fundamentalist religios. Președintele Macron, cuprins de darul previziunii, a afirmat cã „națiunile vor pierde bãtãlia culturalã a civilizațiilor”. De-în-da-tã! În ce ne privește, suntem „protocroniști” și privind gospodãria țãrãneascã.Un asediu sistematic s-a produs contra ei, începând cu 1944. „Nu întâmplãtor, în chip nimicitor, s-a abãtut furia satanicã bolșevicã asupra satelor, cele care poartã chipul românesc”, nota Alexandru Nemoianu în 20 septembrie a.c. (v. Hidosul planKovesi 2”). Acum, când trendul neo-marxist e poligamia, deranjeazã caracterul tradițional al familiei rurale. Or, familia țãranului a fost punct de rezistențã în cele mai grele cumpene ale istoriei. Un teleintelectual realizator de emisiune, Prelipceanu, mereu uluit, mereu mirat (ca expresie) de el însuși, susținea într-o marți, 28 septembrie, la ceas rãu: „Trebuie sã-i scapi pe copii de pãrinții lor.” Zis și fãcut. Românii (patru milioane, dar se poate și mai rãu) și-au luat lumea-n cap, iar pãrinții au fost despãrțiți de copii.
    Scris de asymetria on Tuesday, November 02 @ 18:12:36 CET (1525 citiri)
    Citeste mai mult... | 18975 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Stefan Borbely. Posteritatea lui Adrian Marino

    Despre neașteptata plecare dintre noi a lui Adrian Marino, în noaptea de 16/17 martie 2005, cea mai delicată și, totodată, impresionantă relatare mi-a fost furnizată de către soția sa, Doamna Lidia Bote, chiar a doua zi după funesta întâmplare, când o vizită în camera de lucru a celui cu care conversasem cu doar de 72 de ore mai devreme mi-a confirmat că nimic nu prefigurase despărțirea care avea să se producă. Știam fiecare detaliu al camerei, întrucât fusesem acolo de nenumărate ori, și nimic nu fusese schimbat: mapele de carton cu fișiere fuseseră pregătite și așezate în ordine pentru truda de a doua zi, laolaltă cu stiloul și cu pixurile, pregătite și ele pentru a fi folosite. Cartea, pe care nu o terminase încă de fișat, aștepta cuminte lângă perna de pe sofaua de lângă fereastră, dincolo de care viața de pe Strada Rákóczi, devenită Eremia Grigorescu, își reluase, obișnuită, cursul, ca și cum nimic nu se întâmplase.

    Stefan Borbely.
    Scris de asymetria on Thursday, September 30 @ 22:44:24 CEST (1486 citiri)
    Citeste mai mult... | 39448 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice In epicentru: Magda Ursache. Era grafomanilor

    Aș vrea sã încep acest foileton dorind criticilor literari ce le dorește Dan Culcer („Asymetria”) : „Bunã libertate de opinie ! Vremile nu-s chiar propice pentru a urma un decalog ca acela formulat de Daniel Cristea-Enache. Iatã-l :
    „- sã citești o carte înainte de a scrie despre ea
    - sã nu minți cititorul lãudând o manufacturã lamentabilã și demolând o operã importantã
    - sã nu faci servicii de presã, de promo, de reciprocitate avantajoasã- pecuniar
    - sã nu furi munca altuia
    - sã nu calomniezi, sã nu denigrezi, sã nu lansezi atacuri la persoanã, sã nu-ți ridici, „polemic”, poalele-n cap
    - sã fii curios, neblazat, atent la cei ce vin în spațiul literar
    - sã nu crezi cã literatura începe și se terminã cu aceștia, dimpreunã cu tine
    - sã admiți cã poți greși, recunoscând, onest, când ai fãcut-o
    - sã te bucuri când citești o carte bunã a unui adversar de idei
    - zece, sã iubești literatura

    Sigur cã sunt destui critici de întâmpinare care vorbesc cu pricepere, dar sunt mulți care o fac (și-s mai vocali) cu nepricepere. Cât despre autori ! Dacã n-ai talentul de a ajunge sub reflectoare și aștepți selecția naturalã, clachezi. Scrii scrisori fãrã numãr fiecãrui critic care conteazã, te-ai scos.
    Scris de asymetria on Saturday, January 23 @ 10:53:16 CET (1498 citiri)
    Citeste mai mult... | 16893 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Ion NEAGOS. Privirea si textul in poezia lui Dan Lototchi

    Poetul Dan Lotoțchi a fost doctor al Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș, cu teza Spațiul alveolar. Jurnalul literar românesc între anii 1930-2000, traducător din franceză al Tractatus-ului wittgensteinian, rămas în manuscris și dactilografiat pentru uzul prietenilor, membru fondator al cenaclului literar „Agora” și animator al seriei secunde a Festivalului de poezie de la Sighișoara ̶ cea de după 1995, desfășurată sub genericul „Poezia în avangardă” ̶ , profesor, bibliotecar și om de teatru (a tradus și interpretat monodrame de Beckett). Dan Lotoțchi ne-a lăsat o singură carte de „texte” fără titlu, Experiment cu o înserare, apărută în 2007 la editura Pro BUSINESS din Berlin. Spirit meditativ, analitic și introspectiv (unele pasaje par desprinse dintr-un jurnal intim), el s-a format, ca student al Filologiei bucureștene și mai vechi prieten al lui Gheorghe Crăciun, în atmosfera textualismului teoretizat și practicat de Gheorghe Iova.
    Scris de asymetria on Monday, April 20 @ 15:05:15 CEST (1766 citiri)
    Citeste mai mult... | 66724 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Presofagie: Mihaela Malea Stroe. Baci dibaci si nedibaci

    Mihaela Malea Stroe. Baci dibaci și nedibaci (Comentariu la expresia la modă 'românii—un popor de proști')
    De mult am devenit refractară la subiectele politice sau care au conotație politică. A trecut mai bine de un deceniu de când nu urmăresc la tv nici știri (m-am lămurit de mult ce conțin), nici dezbateri, nici ce partide promit luna de pe cer și marea cu sarea, că, oricum, ne mint. Sunt, totuși, lucruri neprelucrate în studiouri, lucruri care sar în ochi sau în timpane din realitatea imediată, fără să urmărești cu insistență sinucigașă circul mediatic.
    Astfel, de-o vreme, mă agasează până la revoltă frecvența tot mai sporită a expresiei „românii – un popor de proști”, cu varianta „popor mioritic” (termen cu bună-știință și cu o vizibilă rea-intenție re-semantizat negativ de către unii), adică „o turmă de proști”.
    Scris de asymetria on Thursday, April 09 @ 16:47:48 CEST (1844 citiri)
    Citeste mai mult... | 28218 bytes in plus | Presofagie | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Constantin Telegat. M A R X T O U J O U R S


    Il cause toujours, le cher Karl. Pendant la plus grande partie du XXe siècle il l’a fait, avec le succès que l’on connaît ou l’on ignore, selon le cas, en héros d’un carnaval presque ininterrompu où la plupart des participants portaient des masques de cadavres. La chute du communisme semblait avoir mis un terme à ce caquetage indécent. Erreur ! Après un deuil fallacieux, bien amorti par le besoin de paix communautaire, on a vite compris que les millions des victimes de la doctrine devaient rester cois dans leurs tombes sibériennes. Le progrès ne peut pas se passer de Marx. Et nous, nous ne pouvons pas nous passer du progrès. Le carnaval reprend donc son rythme de croisière et Marx son caquetage, fût-ce par thuriféraires interposés. Ceux-ci s’agitent avec entrain, même si la teneur de l’encens a quelque peu changé. Marx continue donc de causer. Dans les rayons de philosophie des grandes librairies, ses œuvres et celles de ces interprètes attitrés occupent le dessus du panier. Mieux : des nouvelles maisons d’édition surgies, comme par miracle de l’avenir lumineux, toujours à construire, semblent avoir assumé la tâche vitale de promouvoir l’œuvre du grand maître : Asymétrie, Algèbre, Sylepse, Mimésis… Leur titre est suffisamment évocateur pour attirer le chaland. Il ne manque pas à l’appel. Il faut dire que les médias aussi bien publics que privés l’encouragent vaillamment à suivre la bonne voie. Dans le dernier numéro hors série Les grands philosophes du Monde, dédié à Marx et à sa révolution anticapitaliste, l’éloge du grand philosophe frise le dithyrambe et ce n’est qu’un exemple parmi maints autres. Le champion toutes catégories de l’affaire demeure France culture avec son émission de philosophie où le moindre propos anti-marxiste est tabou. Aucun collaborateur ou invité n’ose le transgresser. Par contre, les pros sont légion. Début mars, notre radio organise à la Sorbonne un grand colloque sur la lutte des classes où l’on peut parier que le carnaval Marx reprendra du poil de la bête. S’il en avait besoin. Mais, ce n’est pas le cas. Dans notre ambiance diaphane du XXIe siècle, Marx vole avec aisance grâce à ses ailes de dinosaure immortel. Penser que certains de nos contemporains, évidemment bien attardés, le voyaient en fossile…

    Constantin Telegat
    Scris de asymetria on Friday, April 03 @ 22:23:48 CEST (1928 citiri)
    Citeste mai mult... | 28798 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: Isabela Vasiliu-Scraba, 'Tacerea descriptiva' a filozofului

    Presimțind la Nae Ionescu o fire contemplativă (1), Mircea Vulcănescu asociază această intuiție a sa cu unele meditații naeionesciene asupra problemei acțiunii și contemplației. El încearcă să pună în lumină rolul „posibilului” (al „virtualului”) în concepția despre existență a fostului său profesor.
    Scris de asymetria on Sunday, December 16 @ 17:35:55 CET (2448 citiri)
    Citeste mai mult... | 45316 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Lecturi critice Restituiri: Adrian Dinu RACHIERU. UN EDECAR: MARIAN POPA

    Cu fibră de pamfletar, Marian Popa a stârnit, inevitabil, polemici și a dovedit, repetat, un sarcasm ireverențios. S-a angajat în războaie cu grafomanii și „a dispărut” brusc, refugiindu-se ca bursier în Germania. Are o certă vocație ordonatoare și disponibilitate experimentală (a se cerceta oferta romanescă); dar și o izbitoare mobilitate și tenacitate, impresionând prin capacitatea de cuprindere și parada de informație.
    Scris de asymetria on Sunday, December 03 @ 13:08:41 CET (3315 citiri)
    Citeste mai mult... | 48891 bytes in plus | Restituiri | Scor: 0

    Lecturi critice Recenzii: Cezarina Adamescu. Ctin Schifirnet si Modernitatea tendentiala

    REFLECȚII ÎN CONTEMPORANEITATE.
    Cezarina Adamescu prezintă cartea lui Constantin Schifirneț,
    Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății,

    Editura TRITONIC, București, 2016
    Scris de asymetria on Tuesday, October 24 @ 12:56:45 CEST (3037 citiri)
    Citeste mai mult... | 31850 bytes in plus | Recenzii | Scor: 0

    Lecturi critice In epicentru: Magda URSACHE. Arta neobositului pagubas. Tetralogia lui N. Gheran

    Magda URSACHE Arta neobositului păgubaș
     
    „Județul de Apoi să nu-l aștepți, frățioare,
    Ascultă la betranul Kant:
    Ia-l pe securicomunist de semnificant
    Și-l dă pe râzătoare”. Luca Pițu

    Citiți tetralogia lui Niculae Gheran. Vă asigur că cititul nu dăunează decât „lătrăilor ideologici” vechi și noi.
    Magda URSACHE
    Scris de asymetria on Saturday, March 18 @ 13:43:48 CET (3464 citiri)
    Citeste mai mult... | 19722 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Lecturi critice Eseuri: ION LAZU : Miorita - o ipotezã de lucru

    Preambul. În aceste comentarii voi încerca să mă păstrez în marginile textului pe care acum un secol și jumătate bardul de la Mircești l-a făcut cunoscut, în împrejurări asupra cărora nu are rost să stărui acum. Deci, fără a ignora un singur moment importanța excepțională pe care trebuie să o fi avut în modelarea sufletului popular cele vreo mie de variante prelucrate în creuzetul carpatin, îmi voi concentra atenția în exclusivitate asupra variantei Alecsandri, pentru bunul motiv că abia aceasta a căpătat statutul de capodoperă recunoscută în lumea culturală românească modernă și a fost considerată de străinătate drept o emblemă a românismului. Dacă este un fapt incontestabil că în ultimul secol au trăit mai mulți savanți decât în tot restul istoriei omenirii de până la 1900, presupun că nu ar fi hazardat să afirm că varianta Alecsandri a avut din 1965 încoace o audiență mai largă decât toate variantele ce au circulat în mileniul anterior. Mă voi referi deci în mod strict la textul în cauză, considerat ca un tot unitar și de sine stătător. Nu voi angaja o discuție în contradictoriu cu niciunul dintre exegeții care s-au exercitat în chestiune, pentru bunul motiv că interpretarea personală pornește de la alte premize, total diferite de cele admise îndeobște, și care, oficializate în manualele școlare, au reușit să facă din minunata baladă nimic mai mult decât un decalog al resemnării, fatalismului, defetismului etc etc. Nu mai trebuie să subliniez că aceste interpretări distorsionează/trădează spiritul capodoperei, nici faptul că ele sunt contraproductive în plan formativ privind noile generații și au un impact nedorit asupra străinilor ce se interesează de fenomenul românesc. Mai adaug în preambul doar faptul că interpretarea pe care o propun nu este o revelație de ultimă oră a subsemnatului, ci este cheia în care am citit dintotdeauna Miorița ; așa și nu altcum am perceput mesajul baladei încă de la prima lectură – și de fiecare dată am fost intrigat că exegeții rămân orbi și surzi la nenumăratele semnalizări de dincolo de aparența textului. La prima vedere.
    Scris de asymetria on Sunday, March 05 @ 13:18:49 CET (3481 citiri)
    Citeste mai mult... | 48891 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 26

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.75 Seconds