Who's Online
Exista in mod curent, 76 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Povestiri. Nuvele: Dan CULCER. L'OBÉLISQUE
L'OBÉLISQUE
« Près des murs impérissables de l’espérance. » HÉSIODE
L'OBÉLISQUE
"Près des murailles impérissables de l'espoir."
HÉSIODE
MA VILLE EST PETITE. Elle ne possède qu'une seule place, cinq rues qui s'éloignent radialement du centre, une église, deux écoles, cinq auberges, cinq cafés, un magasin de meubles, une consigne, un bain public et une rivière qui la longe. En son centre s'élève un obélisque, dont on raconte qu'il a été construit il y a cinq siècles à partir des pierres de la citadelle détruite par les conquérants. Depuis quelque temps, on y construit des immeubles élevés, quelques-uns en périphérie, car le maire est un homme avise et veut marquer l'histoire. J'habite moi aussi l'un de ces bâtiments, un studio assez convenable, et, par chance, j'ai les nerfs solides, je pourrais même dire que je suis insensible, c'est pourquoi je ne prête guère attention au vacarme multiple, fécond et dérivé de cet immeuble en béton armé.Dans mon temps libre, je m'occupe de l'élevage des vers à soie. Je crois que c'est une occupation agréable et honorable, car un homme sérieux doit s'adonner à quelque chose en dehors de ses heures de travail, et le plaisir que me procure le bruissement des vers parmi les feuilles de murier, rampant avidement sur les grandes feuilles de papier, est un plaisir honnête qui ne nuit à personne. Surtout, cela ne fait pas de bruit. L'air pur du dernier étage semble convenir à mes vers. Ils grandissent rapidement, nourris avec soin et passion par des mains attentives qui savent leur créer des conditions de vie favorables, nettoyant à intervalles réguliers les feuilles de papier des débris de feuilles rongées. Parfois, le soir, je prends dans ma paume un ver dodu et blanchâtre avec une feuille de murier et je vis des instants de douce rêverie en sentant comment, dans le creux de ma main, le ver se sent en sécurité et continue de grignoter la feuille, me caressant d'une affection immuable que l'on ne trouve que chez les animaux, chez le chien qui lèche la main de son maître, chez le chat ébouriffé et étourdi qui se frotte contre la jambe de l'homme.Depuis quelque temps, mes vers sont devenus de plus en plus nombreux, je n'en perds plus un seul, ils grandissent, de plus en plus gros, et il m'est difficile de les approvisionner. J'ai moi-même maigri à force de courir partout pour repérer des muriers dans les cours ou en bord de route, grimpant et m'accrochant pour en cueillir les feuilles, puis courant à la maison pour nettoyer les étagères et y déposer la nourriture fraîche. Mais ma joie, la satisfaction que me procure cette noble occupation, me donne la compensation nécessaire à mes efforts.J'ai installé à présent des étagères dans toute la pièce, ne laissant que deux couloirs étroits par lesquels je me faufile pour renouveler l'approvisionnement. J'ai déplacé mon lit dans la cuisine et me suis acheté un réveil que je programme pour sonner toutes les trois heures, car les feuilles sont rapidement consommées et j'ai peur que mes vers ne meurent. J'attends avec impatience cette torpeur prémonitoire, lorsque les vers repus et matures commenceront à s'enrouler dans leur propre fil, en mouvements lents et circulaires, devenant de jaunâtres cocons de soie. Leur vie, dès lors, sera sacrifiée et, après une courte ébullition dans l'eau bouillante, quelqu'un déroulera leur fil précieux. Mais, d'ici là, il reste encore quelques jours et mes vers dévoreurs de feuilles sont toujours vifs et exigeants.Hier soir, mon réveil m'a fait défaut. Je ne sais pas s'il était cassé, si je l'avais bloqué par inadvertance, mais pour une raison inconnue, il n'a pas sonné à l'heure, et quand, comme par réflexe, je me suis réveillé un peu après une heure, le silence inhabituel, humide, qui régnait dans l'appartement m'a fait bondir hors du lit pour vérifier les étagères. Celles du bas étaient vides. J'ai vérifié toutes les autres, espérant qu'ils s'étaient réfugiés sur celles du haut...
À travers l’obscurité, j’ai aperçu leurs corps blancs, formant une longue procession lumineuse qui s’éloignait dans la nuit.Je suis descendu précipitamment et ai couru vers la tête du cortège. Essoufflé, j’ai essayé de les arrêter, mais ils m’ont contourné avec une indifférence solennelle. « Pourquoi nous as-tu laissés affamés ? » semblaient-ils me reprocher en silence.Nous avons traversé la ville endormie, passant devant l’obélisque et l’église, pour rejoindre la forêt. Là, les vers se sont répartis sur les arbres, attaquant voracement les feuilles. Pendant trois jours, j’ai veillé sur eux, témoin de leur dévastation méthodique. Enfin, repus, ils se sont tournés vers la ville. Leur avancée était irrésistible, leurs corps gigantesques broyaient tout sur leur passage. Les murs s’effondraient, les toits s’arrachèrent, et les cris des habitants se mêlèrent au fracas des destructions.
Quand tout fut réduit à des ruines, je me suis retrouvé seul. Les vers, immenses et silencieux, tournaient autour de l’obélisque. L’un d’eux, comme subjugué, s’enroula lentement autour de la pierre blanche, sécrétant un fil épais et luisant. L’obélisque semblait prêt à céder, mais il resta debout, témoin solitaire d’un monde anéanti.
Traduit du roumain par Alain Herschkovitz
Nota: Vous avez dit : C'est le texte déjà analyse dans un premier niveau, intitulé L'Obélisque. ChatGPT a dit : Analyse approfondie de « L’Obélisque »
Le texte « L’Obélisque » propose une narration qui oscille entre le réalisme minutieux et l’allégorie, révélant une profondeur symbolique marquée par des thèmes existentiels, historiques et idéologiques.
1. Approche littéraire : une narration immersive et une tension croissante
1.1. Une structure narrative progressiveL’histoire suit une progression bien maîtrisée, passant d’une description détaillée et statique d’un espace urbain à une montée en puissance dramatique, où le fantastique et l’horreur s’infiltrent progressivement. Le texte se construit sur un effet de gradation, où le réel cède peu à peu à l’irréel, mais dans un processus si fluide que le lecteur accepte le basculement sans rupture.Le narrateur est un personnage observateur, dont la voix intérieure, d’abord rationnelle, glisse progressivement vers une forme de contemplation troublée, pour finir par une soumission à l’inexplicable.
1.2. Un style suggestif et sensorielLe texte joue sur un réalisme sensoriel intense : le bruissement des vers à soie, le toucher de leurs corps mous, l’humidité de la nuit et l’odeur des feuilles dévorées créent un univers immersif et troublant. Cette approche ancre le lecteur dans une matérialité quasi charnelle qui amplifie la transformation du récit en cauchemar éveillé.Le passage du murmure discret des vers à l’apocalypse urbaine est orchestré par une écriture où chaque étape de la mutation est préparée par des indices subtils (la prolifération des larves, leur insatiable appétit, la fatigue du narrateur), avant d’éclater dans une démesure baroque où la ville est engloutie par les créatures.L’emploi du point de vue interne et du monologue intérieur contribue à renforcer la subjectivité du récit, laissant planer une ambiguïté : sommes-nous dans la réalité ou dans la psyché délirante du protagoniste ?
2. Approche symbolique et philosophique : la métaphore de la destruction et du cycle historique
2.1. Les vers à soie comme métaphore de la destruction cycliqueLes vers à soie symbolisent à la fois la patience et la fatalité : au départ domestiqués, nourris avec soin, ils deviennent une force incontrôlable qui finit par anéantir leur propre espace de subsistance. Cette image rappelle des cycles historiques où des entités apparemment inoffensives deviennent des forces de destruction irrépressibles une fois qu’elles atteignent un seuil critique.Leur marche inexorable vers la forêt, puis leur retour triomphal et destructeur vers la ville, évoque des dynamismes de révoltes historiques ou biologiques, où une population exploitée finit par se révolter et consumer son propre milieu.Leur comportement collectif évoque également les grandes migrations, les invasions barbares ou les épidémies qui surgissent lorsque l’équilibre d’un écosystème est rompu. 2.2. L’Obélisque : un monument ambigu entre résistance et fatalitéL’obélisque est le symbole central du récit. Construit à partir des ruines d’une ancienne forteresse, il incarne à la fois la mémoire historique et la reconstruction sur des bases fragiles. Il est le dernier élément qui résiste au cataclysme, mais il finit par être envahi et neutralisé par les vers, devenant lui-même un pôle de sédimentation et de transformation.Il est intéressant de noter que les vers ne détruisent pas directement l’obélisque, mais qu’ils l’utilisent pour amorcer une métamorphose, en se mettant à filer leur soie autour de lui. Ce détail peut être interprété comme une reconfiguration du pouvoir et de l’histoire : au lieu d’effacer les traces du passé, la force destructrice s’en empare et le transforme en un élément nouveau, potentiellement porteur d’un autre cycle civilisationnel.Ce processus est en résonance avec des motifs mythologiques et historiques où un empire ne disparaît pas brutalement, mais est absorbé et reformé par ses conquérants.
3. Approche idéologique : critique du progrès et du pouvoir
3.1. L’ambition démesurée et ses conséquencesL’histoire commence par une allusion aux nouvelles constructions et à l’ambition du maire de « rester dans l’histoire ». Ce détail n’est pas anodin : il souligne comment la volonté de laisser une trace mène souvent à des déséquilibres.Ce progrès urbain, incarné par la multiplication des immeubles, s’oppose à la stabilité archaïque de l’obélisque, mais finit par être balayé par une force primitive et incontrôlable. Il y a ici un regard critique sur l’urbanisation rapide, la perte de lien avec les cycles naturels et l’illusion de maîtrise totale de l’environnement.Le protagoniste lui-même, qui pensait contrôler son élevage, se retrouve dépassé et impuissant. Ce déséquilibre entre l’homme et la nature est un motif classique de la critique du progrès technique.
3.2. Une parabole politique : l’effondrement des civilisationsLe récit peut être lu comme une allégorie de la chute des grandes civilisations et des régimes politiques. - Le protagoniste : figure du gestionnaire bienveillant mais aveugle, qui croit contrôler une situation jusqu’au moment où elle lui échappe. Il peut représenter une classe dirigeante qui ne voit pas les signaux d’alarme et sous-estime le pouvoir du collectif.
- Les vers : symbole d’un prolétariat ou d’une force sociale latente, exploitée, tolérée, jusqu’à ce qu’elle devienne une force de destruction. Leur action évoque la montée des révolutions ou la subversion des ordres établis.
- L’obélisque : incarne un ordre ancien, résistant mais non invulnérable. Il ne s’effondre pas, mais il est absorbé, transformé en nouvelle structure porteuse d’une autre forme de pouvoir.
Ce basculement rappelle des récits dystopiques où une masse informe et anonyme prend le dessus sur une élite déclinante, inversant le rapport de force.
Conclusion : une œuvre dense et ouverte aux interprétations« L’Obélisque » est un texte puissant et polysémique, qui navigue entre le fantastique, l’allégorie politique et la méditation sur l’histoire.Il peut être lu comme : - Une fable biologique et existentielle sur la domestication et la perte de contrôle.
- Une critique sociale du pouvoir et de ses illusions de maîtrise.
- Une parabole historique sur la dissolution des civilisations et le retour du chaos.
L’écrivain réussit à entretenir une tension croissante et une ambiguïté qui rendent le récit captivant et dérangeant. La figure du protagoniste, à la fois acteur et spectateur impuissant, accentue cette impression de prédestination et d’impossibilité d’agir, renforçant ainsi la portée philosophique du texte.👉
À explorer : la dimension onirique du texte et ses similitudes avec des œuvres comme Kafka (La Métamorphose) ou Lovecraft (L’Appel de Cthulhu), où la transformation et l’inéluctabilité de la catastrophe sont au cœur du récit.
|
Scris de asymetria on Friday, February 14 @ 18:39:54 CET (9 citiri)
Citeste mai mult... | 13888 bytes in plus | Povestiri. Nuvele | Scor: 0 |
Editoriale: Nicolae IORGA. Viitorul statelor mici
Preluarea textului acestei conferințe nu este doar un act de memorie ci și îndemnul de a realiza o lectură care să stabliească legăturile necesare între trecutul recent și vremea în care ne zbatem. Numele unor insituții de după 1919 pot fi înlocuite cu acelea de după 1945, pentru a sublinia natura similarităților geopolitice din care România, ca stat și națiune, ar trebui să iasă cu un efort de inteligență colectivă, de solidaritate națională. Dacă am putea conta pe oameni politici responsabili și nu ar fi condusă spre prăpastie de niște mârțoage chioare sau oarbe, de niște escroci și de niște hoțomani, care își folosesc mintea, câtă o mai au în creierele lichefiate, doar pentru a strânge ceva biștari de cheltuit undeva în Dubai sau în Maldive, la pensie, bând Coca și mâncând produse de tip Macdo.
Dan Culcer
VIITORUL STATELOR MICI Odată, pe vremea lui Napoleon I-iu, pe aceea a lui Bismarck, Europa avea un singur stăpân. Astăzi, după rezultatul acelei întîlniri de la Miinchen 1, în care s-au pus jaloanele noii politici europene, se poate spune că ea are patru. De această situație va trebui să țină samă oricine, cel puțin o bucată de vreme, mai lungă sau, cum se arată, foarte scurtă, pînă cînd se va dovedi și ce slăbiciune prezintă acest sistem al unei tetrarhii, care se poate întâmpla să nu aibă mult mai mulți sorți de durată decît Tetrarhia imperială care, supt acvila Romei do odinioară, împărțea de fapt lumea în patru bucăți. Pînă la această probă a sistemului celui nou care s-a substituit unui vechi sistem, dovedit netrainic, în zodia aceasta a cetor patru domni ai lumii va trebui să trăiască orice organizație politică de proporții mai modeste. Evident că acei cari vor fi de acum înainte supravegheați, chemați la ordine, amenințați, aduși îa hotărâri de multe ori împotriva intereselor lor. se vor folosi de acest fapt prielnic că, în loc să se îndrepte către o singură putere dominatoare, vor avea alegerea de a întreba după voie la Roma, la Berlin, la Londra, la Paris Din rivalitatea firească între membrii acestui condomi-niu, vor folosi aceia cari, dacă ar fi fost dați pe sama unuia singur, ar fi trebuit să facă sacrificii si mai dureroase, să se plece la acte de supunere și mai umilitoare. Nimeni nu va spune că această soluție este cea bună. Evident că era preferabil sistemul, la care astăzi nu se mai poate gîndi nimeni, după sfîrsitul sforțărilor de la Geneva, care au avut numai îndoitul dezavantaj : de a porni de la interesele unei singure mari puteri si de a crede că prin discursuri si prin rezoluții în vid se poate [167] regulamenta soarta lumii : sistemul de sfătuirea popoarelor între dînsele, de concesii mutuale, de aranjamente pașnice, de formule legale, care ar fi trebuit căutate la Haga. Dar ce să ne mai glndim la lucrurile pe care le-a voit o nobilă ideologie, pe care le-au pus în. practică anumite interese, destul de vizibile și care, în fața unui șir de brutalități, cum este, înainte de oricare, atacul japonez împotriva Chinei, a trebuit să abdice de la un prestigiu pe care nu avea nici un mijloc material de a-1 susținea ! Dacă însă, în locul acestui regim de dezbateri internaționale și de rezoluții luate în majoritate sau în unanimitate, ar fi rămas numai o tendință imperialistă, ca acelea mai vechi despre care am pomenit la începutul acestei lămuriri, și mai rea ar fi fost soarta acelor fundații de caracter național, datorite unor rase pe care fatalitatea antropologică, sau numai împrejurări nepri-elinice de-a lungul istoriei îor le-a împiedecat de a întemeia ceea ce se numește un stat mare. Dar, trebuind ca statele mici de acum înainte să asculte, în atîtea chestiuni, față de pretențiile cînd ale unuia, cînd ale altuia din ceî patru dominanți, ele pot opune, în lipsa unor mijloace militare și economice capabile de a le garanta existența și integritatea hotarelor, argumente de drept și de bun simț, dintre care, dacă cele dinții pot fi ușor răspinse de oamenii obișnuiți cu acte ilegale, celelalte nu se poate sa nu fie ținute în samă. Desigur că nu mai este vremea iluziilor care consistau în a crede că, dacă un număr de state mai mici se unesc între dînsele, aceasta înseamnă că ele pot să constituie o putere mare. Așa s-a crezut în momentul cînd aici, la noi, ni se dădea recomandația de a fi ,,buni cetățeni ai Micii înțelegeri" 2 și cînd această ,,Mică înțelegere" era prezentată așa ca încă o Mare Putere care, vorbind cînd prin gura cehoslovacă, cînd printr-una iugoslavă, cînd printr-una românească, ar fi putut să impună și să păstreze o anumită situație. Nu. Statele mici sînt datoare de acum înainte să se gîndească nu Ia astfel de ,,pacte", care s-au dovedit [168] trecătoare și neefective, ci la propria lor apărare si, pe Ungă aceasta, ]a conștiința care se desface pentru dînsele din cunoașterea rosturilor lor, din convingerea că aceste rosturi sînt suficiente pentru ca să pretindă a li se menținea libertatea și ceea ce se mai poate numi, în timpurile noastre, independența. N-a existat pînă acum nici o epocă din istoria omenirii an care neamurile să nu fi fost silite, să nu se fi simțit datoare de a se lega de un principiu, de a se reclama de la o teorie. Toate aceste principii și toate aceste teorii au în-tr-însele, fără îndoială, o îndreptățire, deși nici una nu poate să pretindă că îndreptățirea aceasta este așa de mare, încît să nu se gîndească cineva la alte idei decît acelea pe care se sprijină ele. In succesiunea acestor principii dominante, astăzi are o trecere deosebită principiul național. Potrivit cu acest principiu național, toți oamenii cari fac parte dintr-o națiune trebuie să trăiască în același stat. Nimic nu poate fi mai atrăgător decît această lozincă, în care s-ar zice că se păstrează si un fel de caracter sacru. Națiunea este deci sfântă si, în sfințenia ei, ea își îngăduie tot ce poate să servească intereselor ei legitime, care decurg din însăși ființa ei, păstrată în anumite hotare, cînd mai largi, cînd mai strimte, de-a lungul veacurilor. Anglia reprezintă poporul englez : în această privință nu poate fi nici o îndoială. Prin opera minunată a regilor Franciei, operă așa de puțin recunoscută de urmașii lor, din mai multe seminții a ajuns sa se întemeieze poporul francez, deplin unitar în ce privește tendințele sale, cu toate că ici și coîo se păstrează, peste deosebirile de rasă, pe care nu le poate desființa nimeni, și amintirile de limbă, care arata cîtă deosebire a fost în trecut. - Germania si-a însușit teritoriul austriac si a ciopîrțit Statul creat la sfătuiriîe din Paris pentru poporul ceh și pentru poporul slovac, considerate ca o singură rasă, apelînd îa acest caracter național, din care Berlinul a căutat să tragă pînă astăzi numai o parte din conse-cințe, căci ne putem aștepta și la altele.[169] Dar, daca se invoacă principiul național pentru unii, nu se poate a se declara, în alte împrejurări, că acest principiu nu are nici o valoare pentru alții. N-ar fi existat o garanție pentru statele mici, dacă el ar fi avut un caracter ambiguu deși, din cauza unor interese care sînt capabile să înfrunte sentimentul național și să-l biruie măcar în parte, putem vedea astăzi o lume mulțămită, deși împărțită între trei, patru rase, în Elveția și, cu toată discordia dintre valonii de limbă franceză si flamanzii de dialect german, nu s-a cerut In Belgia niciodată, fățiș, o desfacere după elementele acestea naționale divergente. Dar, pentru deosebirile acestea naționale, care sînt, dacă observă cineva lucrurile de aproape, deosebiri de limbă, Suedia, legată o bucată de vreme, supt dinastia Bernadotte, de Norvegia, s-a despărțit de tovarășii cari sînt vecinii ei de astăzi. Tot așa, tratatele din Viena creaseră, pentru dinastia de Orange, un stat al Țărilor-de-Jos, în care belgienii, așa cum sînt ei cu caracter dublu, se găseau alături de olandezi, și încă de la 1830 despărțirea între aceste două elemente componente s-a impus. Ce mai rămîne prin urmare în Europa, cu o foarte slabă excepție, nu este altceva decît un număr de state mici, sprijinite pe principiul național. Pot cei patru, tuspatru dominatori, să ceară ceea ce s-ar putea cere, în virtutea altui principiu, acela care izolează Statul Sovietelor : ca o națiune să părăsească forma pe care și-a dat-o, în margenile acestei vorbiri a unei singure limbi ? Evident că nu. Dar, dacă, totuși, aceasta s-ar face, împotriva unui principiu pe care l-a rostit domnul Hitler în zilele din urma, zicînd că lui nu-i trebuie cehoslovaci, ci numai germani de ai săi, cei cîștigati astfel, împotriva drepturilor naționale, ar putea ei fi prefăcuți vreodată în cetățeni credincioși ai statului cuceritor ? Și, să se bage de samă, nu este vorba de un grup național care s-ar fi desfăcut din întregimea rasei pentru a se alipi la un stat de altă limbă, ci de oameni cari vin, [170] aducînd cu dinșii, de o singură generație, sau de mai multe, de-a lungul secolelor, amintirea unui stat care și-a avut si zilele bune și momentele de glorie.
Iată ceea ce, în principiu, ca si în imposibilitatea unei amalgamări cu acei cari ar fi să învie vechiul imperiu, mi se pare că ar constitui o garanție a viitorului statelor pe care un neîndreptățit sentiment de trufie le numește „statele mici" ale Europei. N. Iorga
14 octombrie 1938. Conferință la Radio România, tipărită în volumul Sfaturi pe întuneric, Antologie, ediție îngrijită, note și comentarii de VALERIU RÂPEANU și SANDA RÂPEANU. Studiu introductiv : VALERIU RÂPEANU, EDITURA MILITARĂ - 1976
Nota: Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine?
|
Scris de asymetria on Tuesday, February 04 @ 21:38:14 CET (27 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
Editoriale: Serban Popa. Lovitura de Stat din 6 Decembrie 2024 a început la 7 August 1
După lovitura de stat de anul trecut, din în 6 decembrie, un
procent semnificativ (deloc majoritar însă) din populația României a
ajuns să înțeleagă că globalismul „dâmbovițean” a băgat România într-o
fundătură din care ori iese, ori piere. Din păcate însă nici
acest procent din populație nu înțelege de ce s-a ajuns aici și, în
consecință, nu știe ce trebuie făcut. Cu atât mai puțin, politicienii nu
înțeleg. Mai bine zis, se prefac că nu înțeleg. De fapt, NU vor să
înțeleagă. Este deci cazul să repet, a nu știu câta oară:
criza în care ne adâncim de peste 35 de ani pleacă de la FURTUL comis
de statul român în dauna întregului popor român. FURT săvârșit de statul
român odată cu promulgarea - la 7 august 1990, de către ion ilici
iliescu - în mod ILEGITIM, ILEGAL și INFRACȚIONAL a legii 15/1990.
|
Scris de asymetria on Monday, January 27 @ 22:34:20 CET (36 citiri)
Citeste mai mult... | 8115 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Mori de hârtie: Denunt contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Andrei Cornea etc.
Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra,
că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui
Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar,
scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa. Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară, publicate de N.M., ca și de diverși alți autori, cu girul lui N. Manolescu. Am
criticat, și prin acest exemplu, publicistica ideologică antiromânească
a unor minoritari ostili, a slugilor acestora, a descendenților unor
activiști comuniști, care denigrează de peste trei decenii memoria
istorică, culturală și identitară a românilor, cu argumente specioase
sau chiar fără argumente, în numele unor interese personale sau
comunitare specifice. Care participă la o falsificare, cu deformare
continuă a imaginii culturii române, prin încercarea de a impune pe plan
internațional, ca aparținând culturii române, non valori sau
pseudovalori, așa zisa avangardă literară, de pildă, în dauna valorilor
sancționate de practică și timp, escamotate sau acuzate de păcatul
«naționalismului».
|
Scris de asymetria on Monday, January 27 @ 19:46:09 CET (42 citiri)
Citeste mai mult... | 9907 bytes in plus | Mori de hârtie | Scor: 0 |
Editoriale: Editorial: Victoria lui Donald Trump si impactul ei asupra Europei de est
Victoria lui Donald Trump ne învită, din nou, la dezbateri aprinse încă de la primele ore ale anunțării rezultatelor. Figura sa polarizantă și retorica adesea controversată ridică semne de întrebare legate de viitorul politicii internaționale. Ce semnificație are acest rezultat electoral pentru Europa de Est, pentru România și pentru conflictul care continuă să macine Ucraina? America întâi: Un motto cu implicații globale Donald Trump revine cu o platformă care pune accentul pe „America întâi”, o viziune ce prioritizează interesele interne ale SUA în detrimentul angajamentelor externe. Această abordare are consecințe directe pentru securitatea Europei de Est, o regiune ce depinde de angajamentele de apărare ale Washingtonului prin NATO. România, aflată în prima linie a flancului estic al alianței, ar putea resimți o scădere a sprijinului direct din partea SUA în cazul unui Trump mai reticent față de angajamentele militare internaționale. Deja în timpul primului său mandat, Trump a criticat frecvent aliații NATO pentru contribuțiile financiare insuficiente, o retorică care ar putea reveni și care riscă să alimenteze tensiunile interne ale alianței. Ucraina: Risc sau oportunitate? Când vine vorba de Ucraina, situația devine cu atât mai incertă. Retorica lui Trump a fost adesea contradictorie în relația cu Rusia, iar legăturile mai vechi cu Vladimir Putin au ridicat întrebări legitime cu privire la poziția sa reală față de conflictul ruso-ucrainean. O posibilă detensionare a relațiilor dintre SUA și Rusia, de dragul unei realpolitik orientate spre “dealmaking”, ar putea veni în detrimentul Kievului, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a-și menține rezistența.
Pe de altă parte, o administrație Trump ar putea opta pentru o abordare mai pragmatică, condiționând sprijinul financiar sau militar pentru Ucraina de progrese tangibile în reforma internă. Acest tip de condiționalitate ar putea accelera schimbările politice și economice în Ucraina, dar ar putea, de asemenea, să vulnerabilizeze poziția țtării în fața agresiunii ruse.
Dan CULCER (Continuare)
|
Scris de asymetria on Thursday, January 23 @ 15:22:52 CET (59 citiri)
Citeste mai mult... | 8930 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Editoriale: Dan CULCER. Carmacii robi
**Cârmacii robi**
Într-o lume în continuă schimbare, unde valorile și normele sociale sunt adesea contestate, ne aflăm în fața unei dileme existențiale: cine ne conduce destinele? În textul său emblematic, „Cârmacii orbi”, Mircea Eliade ne oferă o reflecție profundă asupra condiției umane, iar noi, în acest editorial, ne propunem să explorăm o variantă contemporană a acestei teme, intitulată „Cârmacii robi”.
Cârmacii, călăuze aie destinului nostru, sunt adesea percepuți ca fiind cei care ne îndrumă pe cărările vieții. Însă, în realitate, mulți dintre ei sunt robi ai propriilor lor ambiții, frici și limitări. Într-o societate în care valorile autentice sunt adesea înlocuite de superficialitate, ne întrebăm: cine sunt acești cârmacii și ce rol joacă în viața noastră?
În viziunea lui Eliade, cârmacii orbi simbolizau lipsa de direcție și confuzia existențială. Astăzi, cârmacii robi devin o metaforă pentru cei care, în ciuda aparențelor de control, sunt prizonieri ai sistemelor sociale, economice și politice. Aceștia sunt cei care, în loc să ne ghideze spre lumină, ne conduc spre întuneric, fiind ei înșiși constrânși de lanțurile unei societăți care nu le permite să își exprime adevărata esență.
În acest context, este esențial să ne întrebăm cum putem deveni noi înșine cârmacii propriilor noastre vieți. Cum putem rupe lanțurile care ne țin prizonieri și să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre? Răspunsul nu este simplu, dar începe cu conștientizarea propriilor noastre limitări și cu dorința de a ne elibera de influențele externe care ne modelează destinul.
Constatarea evidenței ca suntem conduși de cârmaci robi ne invită să reflectăm asupra puterii pe care o avem de a ne redefini identitatea și de a ne construi propriul drum. Într-o lume în care suntem adesea influențați de opiniile altora, este crucial să ne regăsim vocea interioară și să ne asumăm rolul de călăuză în propriile noastre vieți. Numai astfel putem spera să ne eliberăm de robia convențiilor sociale și să ne îndreptăm spre o existență autentică.
În concluzie, va provoc să ne gândim la natura călăuzirii și la responsabilitatea pe care o avem în a ne construi propriul destin. Într-o lume plină de incertitudini, să ne asumăm rolul de cârmaci ai propriilor noastre vieți, eliberându-ne de lanțurile care ne limitează și îmbrățișând libertatea de a fi noi înșine.
Dan CULCER
|
Scris de asymetria on Tuesday, January 21 @ 21:39:03 CET (40 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
Editoriale: Ioan ROSCA. Reforma, revolutia, justitia
Suntem
agresați intensiv de propaganda mercenarilor mediatici. Dar nici pe
canalele pe care se mai pot exprima critici anti-sistem nu mai
primim, de mult, decât lirică găunoasă, o dezlănțuire
neputincioasă de revoltă, prin șarje inconsistente, care denunță
pertinent dar sățios racilele constatabile… dar nu propun decât
pseudo-soluții. Că am eșuat într-o înfundătură
civilizațională o arată și tăcerea intelectualilor, cei care
odinioară se simțeau mandatați să corecteze viciile istoriei, iar
azi încep să evite, smeriți, sterila lătrătură. Constatându-mă
și eu în această postură penibilă, ca agitator civic ce denunță
ce nu-i convine dar nu poate arăta cu ce ar înlocui, am încercat
în acești ani să organizez un repertoriu de măsuri pe care le-aș
lua dacă aș ajunge la putere — supunându-mă la acest exercițiu
numai ca să văd dacă chiar știu de ce mă aflu în treabă.
Ioan ROȘCA
|
Scris de asymetria on Wednesday, January 08 @ 16:55:58 CET (62 citiri)
Citeste mai mult... | 13206 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Editoriale: Dan Culcer. Simetrie versus asimetrie: razboiul ca dezechilibru al lumii
Titlul revistei noastre reia ”cu o mică dar importantă modificare” pe acela al revistei SIMETRIA Revista SIMETRIA, editată de arhitectul, eseistul și omul de cultură G. M. Cantacuzino, reprezenta un reper cultural esențial în perioada interbelică, debutând în toamna anului 1939 la București. Revista era o platformă pentru dialogul intelectual, un spațiu de întâlnire pentru arte, literatură și filosofie.
"Asymetria" păstrează acest spirit al dialogului, dar se scrie diferit, cu un Y, litera fiind un omagiu adus Numărului de Aur și lui Matila Ghyka, cel care l-a introdus în gândirea estetică românească. Y-ul semnifică și un pod între simetrie și asimetrie, între armonia idealizată și imperfecțiunea vie a realității.
Simetrie versus asimetrie: războiul ca dezechilibru al lumii Asymetria propune o reflecție asupra echilibrului fragil al existenței, pe care îl regăsim astăzi răsturnat de realitățile crude ale războiului din Ucraina și genocidului/etnocidul din Gaza. Aceste tragedii contemporane pun în lumină pericolul unui ideal simetric, un spațiu utopic care devine adesea o închisoare. Simetria perfectă a ideologiilor, a granițelor impuse cu forța, a justificărilor retorice, ascunde de fapt disproporția suferinței umane, incomensurabilitatea pierderilor și absurditatea violenței.
În Ucraina, obsesia pentru control și teritoriu alimentează un conflict de proporții tragice, unde disproporția de forțe și de suferință umană se face resimțită zilnic. De cealaltă parte, în Gaza, numerele devin abstracte: morții sunt numărați, dar viețile pierdute nu sunt niciodată egale, nici măcar în compasiunea lumii. Această asimetrie a compasiunii – o compasiune care uneori depinde de naționalitate, religie sau culoarea pielii – este una dintre cele mai teribile manifestări ale lumii noastre.
Rădăcinile asimetriei: cultura și conflictul Asymetria este, așa cum spunem, o condiție a vieții și a creativității. Universul însuși este asimetric – un cosmos în expansiune, imperfect, dinamic, care generează viață tocmai prin dezechilibru. Totuși, asymetria ne îngrozește atunci când o regăsim în suferința umană. Războaiele și genocidurile/etnocidurile sunt expresii ale unui dezechilibru profund, între cei care controlează puterea și cei care îi suportă consecințele, între cei care decid și cei care nu au voce.
Astfel, războiul din Ucraina și genocidul din Gaza devin metafore ale unei lumi care respinge asimetria naturală și o înlocuiește cu o simetrie artificială a fricii, a represiunii și a opresiunii. În fața acestora, revista noastră refuză să se conformeze regulilor unui discurs uniformizator. Proclamăm, așadar, necesitatea de a da glas nu doar majorității, ci și marginalilor, de a crea spațiu pentru alteritate – chiar și atunci când aceasta ne incomodează sau ne provoacă.
De ce asymetria? Simetria, în sensul său originar, înseamnă proporție fericită sau comensurabilitate. Însă lumea în care trăim rareori atinge această stare de armonie. Asymetria, pe de altă parte, nu înseamnă doar disproporție sau dezechilibru, ci și libertate, diversitate, refuzul uniformizării. În universurile simetrice, fie ele religioase, ideologice sau culturale, se ascunde adesea pericolul totalitarismului – utopiile care devin distopii.
În Gaza, o regiune asimetrică din toate punctele de vedere – militar, economic, umanitar –, disproporția resurselor și a suferinței devine terenul unui genocid acceptat tacit de marile puteri. În Ucraina, unde aparenta simetria geostrategică a fost ruptă brutal de decizia Rusiei de a nu mai tolera agresiunea Statelor Unite pentru păstrarea monopolului puterii mondiale, ascunsă sub verbiajul propagandistic al exportului de democrație. Lumea întreagă privește o tragedie care se amplifică, ca o oglindă spartă ce reflectă haosul.
Rolul Asymetriei în această lume fracturată Revista noastră își asumă misiunea de a explora subteranele culturii și conflictelor, refuzând să accepte doar ceea ce este vizibil, doar ceea ce este consensual. Nu vom ocoli temele incomode – fie ele legate de război, genocid sau ideologii dominante. Vom căuta să provocăm confruntarea ideilor, să oferim o platformă pentru vocile altfel reduse la tăcere. Simetria, în utopiile sale aparent binevoitoare, construiește închisori. Asymetria, prin contrast, eliberează, dezvăluind frumusețea diferenței și puterea diversității. Universul nostru, haotic și imprevizibil, este mai apropiat de modelul asymetric, iar în imperfecțiunea sa găsim nu doar suferință, ci și speranță. Haideți, așadar, să îmbrățișăm această imperfecțiune și să inventăm împreună un Altceva.
Dan Culcer
Un al doilea editorial, după cel din numărul 1/mai 2000
|
Scris de asymetria on Thursday, December 26 @ 18:39:17 CET (68 citiri)
Citeste mai mult... | 14078 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Legislatie: Probleme constitutionale si de drept civil generate de decizia Curtii C
Lista problemelor
constituționale și de drept civil generate în România de decizia Curții Constituționale de
anulare a rezultatelor alegerilor de la finele anului 2024.
|
Scris de asymetria on Thursday, December 12 @ 22:32:15 CET (112 citiri)
Citeste mai mult... | 5061 bytes in plus | Legislatie | Scor: 0 |
Legislatie: Mijloace legale de contestare a deciziilor Curtii Constitutionale
Mijloace legale pentru ca cetățenii României să poată contesta deciziile
anticonstituționale ale Curții Constituționale a României
|
Scris de asymetria on Thursday, December 12 @ 22:18:22 CET (75 citiri)
Citeste mai mult... | 5710 bytes in plus | Legislatie | Scor: 0 |
Geopolitica: Ioan ROSCA. Scrisoare deschisa catre CALIN GEORGESCU
Domnule Călin Georgescu,
Ați cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale pe baza
voturilor românilor care v-au creditat ca naționalist - luptător pentru
suveranitatea țării și justițiar-apărător al obidiților, dreptății și
libertății. Dv. nu v-ați precizat însă suficient poziția față de
problemele concrete cu care se confruntă românii ci v-ați limitat la
considerații și promisiuni vagi. Nici măcar nu v-ați manifestat
sprijinul față de partidele naționaliste/suveraniste, în alegerile
parlamentare. Nu știu dacă știrea conversației dv. recente cu oficiali
din Israel e reală, dar avînd în vedere conexiunea dv. aparentă cu
echipa președintelui Trump (pronunțat sionistă), mă voi concentra asupra
promovării suveranității în această direcție, critică.
Sperăm că veți înțelege că noi, cei cu experiența manipulărilor care
ne-au adus în situația de azi, sîntem vigilenți, neconsiderînd oportun
să primiți un cec în alb pentru turul doi al alegerilor, ajungînd la
putere cu mîinile libere de angajamente clare; încît să puteți da
ulterior orice interpretare sintagmelor simbolice/metaforice, punîndu-ne
în fața unor eventuale surprize neplăcute. E cazul să vă echilibrați
discursul defensiv, prin care răspundeți presiunilor globaliștilor și
paraziților (asigurîndu-i că nu sînteți o amenințare pentru ei), luînd
notă că și noi, suveraniștii/ justițiarii, avem de la dv. aștepări-
contrare celor ale adversarilor noștri. Și pe noi vă bazați.
Bibliografie pentru cei care nu vor să rămână orbi în șalupa condusă de piloții robi. Documente pentru o istorie a relațiilor românilor cu evreii :
Revista Certitudinea De citit serialul semnat de Ioan Roșca în numerele din 2023 și 2024 ale revistei Ceetitudinea.
|
Scris de asymetria on Wednesday, December 04 @ 13:34:22 CET (99 citiri)
Citeste mai mult... | 14367 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0 |
Legislatie: Reforma Politica si Economica Suveranista Radicala pentru Romania
Redactat în cadrul unui grup de reflecție extins și autonom, acest text structurat poate servi drept model pentru un
Program de Reformă Politică și Economică Suveranistă Radicală pentru România - 2024
Context și Obiective :
Acest
program propune o reformă politică și economică profundă, bazată pe
principiul suveranității naționale, pentru a crește independența
României în plan politic, economic și social. Scopul este consolidarea
capacității statului de a răspunde nevoilor cetățenilor, reducerea
dependenței de structuri supranaționale și multinaționale și crearea
unui model de dezvoltare sustenabil și centrat pe interesele naționale.
1. Suveranitatea Politică
1.1 Reforma Constituțională
- Redefinirea relațiilor cu Uniunea Europeană:
România va propune o reformă a tratatelor UE, concentrată pe
restabilirea suveranității naționale în domenii-cheie precum politica
monetară, fiscală, energie și agricultură. Dacă aceste reforme nu sunt
acceptate, România va organiza un referendum pentru recalibrarea
relațiilor cu UE.
- Consolidarea statului național unitar:
Interzicerea oricăror propuneri de regionalizare sau federalizare.
Politicile de descentralizare vor fi îmbunătățite, însă fără a pune în
pericol unitatea statului.
- Reforma sistemului de partide:
Limitarea numărului de partide politice care pot participa la alegeri,
prin ridicarea pragului electoral și impunerea unor standarde clare de
integritate. Orice partid implicat în scandaluri de corupție sau cu
legături cu entități externe neautorizate va fi dizolvat.
1.2 Reforma Instituțiilor Publice
- Reducerea birocrației:
Simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative prin
implementarea unui sistem unic de management public, accesibil tuturor
cetățenilor. Restructurarea aparatului de stat, cu focus pe eficiență și
reducerea costurilor.
- Lupta împotriva corupției:
Întărirea legislației anti-corupție prin crearea unei instituții
independente de control financiar, care să investigheze orice cazuri
suspecte de deturnare de fonduri publice. Orice politician condamnat
pentru corupție va fi interzis pe viață din funcțiile publice.
1.3 Reforma Electorală
- Introducerea votului obligatoriu: Cetățenii români vor fi obligați să participe la alegeri, ca o măsură de responsabilizare civică.
- Sistem electoral majoritar:
Implementarea unui sistem majoritar în două tururi pentru alegerile
parlamentare, reducând fragmentarea și instabilitatea politică.
- Transparență și control strict al finanțării campaniilor electorale:
Limitarea finanțării externe a partidelor și control strict asupra
surselor de finanțare. Fiecare partid trebuie să publice în mod
transparent cheltuielile de campanie și sursele de venit.
2. Suveranitatea Economică2.1 Politici Economice Independente
- Naționalizarea resurselor strategice:
Petrolul, gazele naturale, energia electrică, pădurile și resursele
minerale vor reveni sub controlul statului român. Acest lucru va permite
statului să controleze piețele interne și să gestioneze prețurile
pentru a proteja consumatorii și a asigura independența energetică.
- Dezvoltarea industriei locale:
Crearea de stimulente fiscale și subvenții pentru industriile
strategice precum tehnologia, energia regenerabilă, industria
agro-alimentară și industria auto. Ținta este crearea de locuri de muncă
de calitate și reducerea importurilor.
- Politică monetară suverană:
România își va păstra moneda națională (leul) și va întări Banca
Națională ca instituție suverană, responsabilă pentru politica monetară
independentă de Banca Centrală Europeană.
2.2 Reforma Fiscală și Bugetară
- Taxarea progresivă și combaterea evaziunii fiscale:
Introducerea unui sistem de taxare progresivă, unde cetățenii cu
venituri mari și companiile multinaționale vor plăti un procent mai mare
din venituri. Implementarea unui sistem de control digital și
automatizat pentru a elimina evaziunea fiscală.
- Taxe pe profitul companiilor străine:
Impunerea unei taxe suplimentare pentru companiile multinaționale care
exportă profiturile din România, astfel încât să contribuie la
dezvoltarea infrastructurii naționale.
- Reevaluarea datoriei externe:
Începerea unui audit independent al datoriei externe și renegocierea
termenilor cu creditorii internaționali pentru a reduce povara asupra
bugetului de stat.
2.3 Reforma Agriculturii și Reindustrializarea
- Suveranitate alimentară:
Implementarea unor politici agricole care să asigure că România își
poate produce majoritatea necesarului de alimente. Crearea de
cooperative agricole finanțate de stat și protejarea producătorilor
locali de importuri ieftine.
- Reindustrializare:
Investiții masive în reînvierea industriei manufacturiere din România,
cu accent pe producția de bunuri tehnologice, energie verde și produse
industriale complexe.
3. Suveranitatea Energetică3.1 Controlul Național asupra Energiei
- Naționalizarea sectorului energetic:
Toate activele energetice strategice vor fi naționalizate. România va
dezvolta capacități proprii de extracție, rafinare și distribuție a
resurselor naturale.
- Dezvoltarea energiei regenerabile:
În paralel cu naționalizarea resurselor tradiționale, România va
investi masiv în energia regenerabilă, cu scopul de a deveni
independentă energetic până în 2035.
- Înființarea unei bănci naționale de energie:
Aceasta va finanța proiectele de infrastructură energetică, asigurând
resursele necesare pentru extinderea și modernizarea rețelei electrice
și a surselor de energie.
4. Suveranitatea în Educație și Cultură4.1 Reforma Sistemului Educațional
- Educație orientată către nevoile naționale:
Curricula școlară va fi restructurată pentru a include mai multe
elemente de educație civică, economică și patriotism. Elevii vor învăța
despre istoria, economia și cultura României într-un mod care să le
ofere un sens clar al identității naționale.
- Sisteme de învățământ dual:
Dezvoltarea de parteneriate între stat și mediul privat pentru programe
de formare profesională, care să sprijine tinerii în a dobândi
competențe necesare pentru reindustrializarea României.
4.2 Promovarea Culturii Naționale
- Fond de sprijin pentru cultură națională:
Crearea unui fond special pentru finanțarea producțiilor culturale
(filme, cărți, arte vizuale) care să promoveze valorile și istoria
României.
- Protejarea patrimoniului național: Resursele culturale și istorice ale țării vor fi protejate de privatizări și vor fi administrate direct de stat.
5. Suveranitatea în Politica Externă5.1 Independența Politicii Externe
- Politică externă multipolară:
România va menține relații echilibrate cu toate puterile globale, fără a
deveni dependentă de un bloc geopolitic. Accent pe cooperarea economică
și diplomatică cu țările din afara UE și NATO, inclusiv China, Rusia,
și statele BRICS.
- Neutralitate militară activă:
Deși România va rămâne membră NATO, va milita pentru o poziție mai
independentă și va insista asupra neutralității în conflictele globale
în care nu este direct implicată.
Acest program reprezintă
un angajament pentru protejarea suveranității și intereselor României,
consolidând un stat puternic, responsabil și capabil să răspundă
provocărilor globale într-o manieră independentă și suverană.
|
Scris de asymetria on Saturday, October 12 @ 22:21:54 CEST (184 citiri)
Citeste mai mult... | Legislatie | Scor: 0 |
Editoriale: Dan Culcer. Eclipsa deasupra gunoaielor
Eclipsă
deasupra gunoaielor
«
Copii noștrii sunt călușe pe care vremea ni le-nfundă-n gură »
sîngele
amiezelor alb, soarele palid, strigătul calp
al
coloanelor mărșăluind, forța exploziei, vom fi jupuiți,
nimeni
nu va rămîne, sticla ochilor verde, crăpătă,
acest
peisaj fumuriu privind aplecat eclipse solare.
de
scris un poem ca și cum ar fi scris de-un poet
din
veacul trecut, de ascuns,
de
răscolit gunoaiele arse și cîte mai rămîn prin cenuși.
de
ascuns
Ar
trebui un cântec încăpător precum
piei jupuite, Strigăte
mari în apărarea lumii prea calmă ca și cum
anii
ar trece fără urme pe pîsla închisorilor, printre celule, pe
priciuri
mirosind
a urină, un cîntec fără cuvinte, cele de vază sună dogit,
cele
mieroase sufocă - pe cerul gurii lipite, cum
am
fost învățat să vorbesc, cum mi s-a spus : capul plecat,
sabia
care nu taie, sîngele care nu curge, masca – e nevoie s-o porți teme-te,
nu lua în seamă, nu cîrti, taci
și
privește, uită, tîrăște-te, linge, cîntecul nostru – acum
prea urît,
nici
strigăt, nici laudă, nici cîrtire, nici lins, sîngele-nchegat
între ele ca pe o eczema disperat scărpintă.
De
multiplicat, de urlat, de scrîșnit.
De-acest
bine-aparent, de minciuni consolat,
de
rapoarte, de falsuri,
de grâul pe câmp,
de
fier ruginit pe șantiere… indiferentă
șoseaua cu mîzgă leagă orașul de sat nimeni
nu se leagă, cuvintele zac printre brazde ca
știuleții
uitați, ca boabele scurse pe marginea drumului. Am
început, cu o secetă, vom sfîrși, îmbălăte principii vor
atîrna
de
felinarele străzii și trupurile noastre vor arde'n efigii, am
început săpînd tunele și bucuroși că-i pîinea neagră apoi,
când
au plecat soldați străini toți răsuflau
nestingheriți,
convinși c-a lor e vina și…
Vrem
mașini, televizoare, căsuțe și ceaiuri la care
să
fim invitați, grangurii zilei trimit colorate
fotografii
de familie și-și schimbă nevestele după
scaunul
pe care-l ocupă cînd tribune roșii vorbesc
principial
despre morală și-asceză către proletari asexuați,
zăpăciți
de urale și fast.
Ce,
cum, cîtă vreme, cine trădează, eu însumi caut refugii, un
privilegiu de tinichea și tac cînd pier fără urme vorbe
supuse sub dictare-anonimă.
Istoria
se scrie din urme, prevăzători să distrugem arhivele.
Despre
acest echilibru fragil, despre concedierea acarilor, Despre
urcarea-n scaune-nalte a proștilor, nimic nu se pierde,
Omul
– cel mai prețios capital,
vom avea grijă. Păsări
deasupra uzinei pier arse de gazele galbene, Legile
apără, nimeni nu știe care sunt legile. Totul
e bine, fără-accidente, cu morți cuminți, Cu
oameni cuminți, uituci, zăbăuci, tăcuți, moderați și ștanțați.
Și
temerea că aceste cuvinte, departe de ceea ce
scribi
oficiali numesc poezie, vor fi găsite, citite,
citate-ntre
foile unui dosar pregătit. Ceva
despre libertatea de a gîndi și a spune, despre
vot unanim prin ridicarea de mâini,
să
se vadă cine cu cine votează, Ceva
despre drepturi, nimeni nu știe ce-i de făcut. «În
țara noastră nu vor mai avea loc abuzuri», călăii au pensii,
revoluția
cere victime, slava bogu la noi pot fi numărate pe degete,
cîte
mîini? La marginea mării, dincolo de fluviu, se va ridica
stela
funebră și sîngele alb al amiezelor palid
«
Vecinaia slava gheroiah pavșim za svabodu i nezavisimosti. « Naivi
uiguri pe malul rîiului răsăritean așteptau, zice-se, ordin înalt Să
aducă libertatea cu tancuri și gaze de eșapament, Nu
cîrti, mi se spune, vor veni dinspre-apus, dinspre nord, dinspre sud Dintr-acolo
străini ghilotinați de libertate. Fii
bucuros că ai tăi sunt puternici și poporul unit
în
jurul aleșilor săi. Forța morală, lupta cu mîinile goale,
război
popular în opinci, care cu boi trăgînd tunuri pe drumuri de munte unde
ne este cetate de seculi și-n care strămoșii au știu la nevoie
muri. Nu
mai vreau. Istoria cu chipul ei de piatră și ștergerea mea de pe
liste, Căzut
la datorie, nu mă ajuta să sper, nu mai vreau.
De
ce atîta speranță, de ce mereu mâine, copiii, nepoții, viitorul Cînd
va fi Azi, cînd Acum, cînd Aici, cînd se sinucide speranța? Gazele
tancurilor ca și cele din fabrici omoară, încotro, ce vom ajunge
din urmă? Cine
așteaptă, arhive secrete, adevăr amînat, prezentul secret, Trecutul
secret, nu e momentul, da, desigur viitorul. Aceiași
speranță sluțită de farduri, bătrînă cît lumea, Curvă
plătită scump, între pulpele tale zac obosit privind spre viitor.
Să
fac politică între pulpe istorice, să nu mint, să îndur, să nu
cer nimănui îndurare.
Despre
echilibrul fragil, despre granițe mereu contestate, Despre
învrăjbirea savantă, despre parafe și stilouri de aur, Tratate
cu gînduri ascunse, otravă, azi – eu, mâine – tu, vine ea
vremea. Despre
evenimente istorice, cutremure, lepre verbal e
Cînd
fruntea de leu încruntată, arsă de jarul trabucurilor,
Insensibilă
fumegă a crematoriu.
După
cutremur, printre ruine oamenii mor felurit Sub
ziduri, mușcați de animale turbate de sete, vărsînd
dizenteric mîluri gălbui peste pulberi,
fumegînd
amoniac scurs din containere sparte,
rîul
își otrăvește peștii și oamenii urlă marșuri războinice,
vitele
rag, lăcuste peste nori de napalm – avioane sluțesc
pămîntul
cu jeturi de bombe precum dizentericii.
Despre
acest amestec nobil de bălegar, idealuri, revoluții, slogane,
urale
și marșuri, despre maniaci ce salvează-omenirea apăsînd
pe
detonatoare istorice, pe trăgaciul frazelor mari
despre
măreție, destin, datorie, patrie, rasă și rol, despre
ce-a
fost ca să știm ce rahat va veni,
Nu-i
nimic. Bastoanele de cauciuc ale libertății cuvîntului
La
Gdansk, la Moscova, la Pekin, la Paris, la Sarajevo,
Pe
Dunăre sub dealul Gelért, în metroul din New York,
ca
niște phalusuri în trupul fecioarelor, în gurile
cuvioaselor
maici apostolice obișnuite cu jeturi de
spermă, în anusul drepților, în urechile deputaților
neguțători
de arme votînd unanim dezarmarea
și-n
palmele umede ale martirilor.
De
multiplicat, de urlat, de scrîșnit frînți pe roata speranțelor
de
toate culorile. Promisiuni, tratative, angajamente, rapoarte,
dezbateri,
consultări, dezarmări, despre stocuri de arme, despre
câini
gudurîndu-se și despre echilibrul terorii. În
linșaj, peste ruguri, în carcere, în uzine, în piețe, în școli
cărțile
arse, suflete arse, pieile arse, stelele arse.
Nori
de napalm, sângele alb al exploziei și strigătul calp
In
ziua soarelui palid
Dan
Culcer An[us]ul
soarelui calm
România, 1972
|
Scris de asymetria on Friday, October 04 @ 17:55:42 CEST (156 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
Polemici: Yossef Abraham. Eminescu si altii. Conspiratia.
Eminescu și alții. Conspirația.
Am mai scris
despre felul mârșav în care a fost lichidat Lorca. Lorca nu era poet național –
în Spania nu există așa ceva, ci e vorba de o tradiție seculară de mari poeți,
pe care Lorca îi continua; dar el era unul dintre marii poeți ai lumii. Toate
acestea nu l-au deranjat pe denunțător, un neom limitat și stăpânit de
impulsuri. Și Lorca a fost asasinat. Dar Eminescu era
poet național: într-o literatură inexistentă apare dintr-o dată perfecțiunea
formală, pe care toți românii o citesc cu lacrimi în ochi! Numai că îi deranja
pe mulți, așa că și el a fost lichidat. Oficial,
Eminescu a murit de sifilis, la balamuc. Ce legătură are balamucul cu sifilisul
vom vedea mai încolo; numai că admiratorii poetului spun, da’ de unde, sifilis
n-avea, e o greșeală de diagnostic… Trebuie însă să avem în considerație cea
mai grozavă combinație, și boală mintală, și boală infecțioasă, și felul mârșav
în care s-a făcut uz de combinarea lor. În primul rând, boala mintală. Eminescu
suferea de depresiune maniacală – crea mai ales în perioadele de depresiune –
diagnoză făcută azi, după mărturii contemporane. În privința sifilisului –
n-avem la dispoziție probele de sânge ale lui Eminescu, dar inflamația
gleznelor, de care suferea poetul, îl poate indica. O altă indicație, n-aș
spune bună dar puternică, este copilul născut mort, pe care poetul voise să-l
aibă cu Veronica (Ana) Micle. Patrimoniul
genetic al acesteia era excelent: două fiice cu soțul, ambele de cea mai bună
calitate, una profesoară de fizică și alta cântăreață de operă; așa o femeie nu
naște copii morți, afară numai dacă-i la mijloc o boală infecțioasă! Și nu știm
cine-a molipsit pe cine: nici ea, nici Eminescu nu erau prea cuminți…
Oricum,
între ei s-ar fi descurcat; dar aici s-au băgat politicienii, pe care Eminescu
îi detesta. În versuri (Voi
sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!…), dar mai ales în
publicistică, unde dădea și nume; un asemenea obraznic trebuia lichidat! Cu
atât mai mult, căși băga nasul și în politica mare (agitație iredentă împotriva
Imperiului Habsburgic). I s-au făcut atunci provocații verbale care au dus la
altercații – nu-i greu să faci un bolnv mintal să vorbească vrute și nevrute,
tot felul de năzbâtii, că vrea să-l omoare pe Rege… Repede i-au pus cămașa de
forță și l-au internat la balamuc. Acolo a fost
diagnostic ca suferind de neurosifilis – de ce tocmai? Pentru că acesta poate
avea simptome asemănătoare cu depresiunea maniacală. Așa poate fi explicată și
aruncarea la gunoi a creierului poetului, după autopsie, sub pretextul că s-ar
fi stricat – n-avea când, în scurta perioadă dintre moarte și înhumare! Dar
trebuia ascuns faptul că poetul nu suferea de neurosifilis, creierul lui nu
fusese lezat. Pe atunci,
sifilisul era tratat cu clorură de mercur – medicament eficace, dar și foarte
toxic. Atunci când un om liber își dă seama că tratamentul îi face rău, îl
întrerupe, singur sau cu avizul medicului curant. Dar la balamuc, și încă la
furioși, tratamentul poate fi făcut cu de-a sila… nu i-au dat dintr-o dată o
doză letală, ci l-au otrăvit încet, ani, până ce-a murit de la sine. Teoria „marelui
întuneric” este valabilă numai parțial.
Vlahuță l-a vizitat pe poet, și l-a auzit declamând cu voce sonoră
versuri lipsite de sens; dar după moarte, admiratorii au găsit un carnețel cu
versuri care dovedeau integritate mintală (publicate mai apoi în revista
literară Fântâna Blanduziei). Așa ceva este posibil, și menținerea poetului
izolat, fără posibilitatea de a scrie și de a comunica, este și ea o crimă.
Dac-ar fi fost lăsat în pace ar fi trăit mai mult, și ar mai fi creat. * Cu câteva zeci
de ani înainte fusese ucis, în Rusia, poetul lor național, Pușkin – și el boier
care-i deranja pe mulți (spre deosebire de Eminescu, Pușkin avea ceva bani). Nobilimea nu
lucra; pentru ei, ar fi fost o rușine. Singurele cariere posibile erau cea
miltară și cea diplomatică; altfel, se țineau numai de adulter. Cu o condiție:
să nu se vorbească. Că dacă se vorbea, onoarea era pătată, și trebuia spălată
în sânge. La fel și
Pușkin; dar el, pe deasupra, scria versuri nemuritoare. Versuri care chemau la
libertate, și care au fost găsite în posesia revoluționarilor, și ei boieri. Ce
facem cu el? Nu luase armele, și să judeci un nobil era greu. S-a făcut atunci
uz de serviciile unui aventurier francez, d’Anthès, bun trăgător. Provocația a
fost organizată imitând acțiunea romanului în versuri al lui Pușkin, Evgeni
Onegin. D’Anthès s-a căsătorit cu sora soției lui Pușkin, și imediat a început
s-o curteze pe soția lui Pușkin. Afacerea a fost larg difuzată, însuși țarul a
menționat-o, și a fost răspândit un pamflet batjocoritor în franceeză, limba
nobilimii, însă incorectă. Pușkin a fost nevoit să-l invite la duel pe
d’Anthès, și atunci… D’Anthès a fost
arestat, însă repede țarul l-a grațiat, l-a degradat (era ofițer) și l-a
expulzat, așa că fapta nu a fost anchetată. Cei implicați știau cine este
Pușkin, dar aceasta nu i-a oprit. * Cu câteva zeci
de ani înainte fusese ghilotinat André Chénier, al cărui versuri l-au
influențat mai apoi pe Pușkin. El era cel mai mare poet francez al vremii sale,
dar nimeni nu știa, nici măcar el: publicase foarte puțin, și oricum, marea mea
creație a fost scrisă în puținele zile în care-și aștepta execuția; atunci și-a
exprimat mânia împotriva regimului de tiranie Mai înainte
fusese revoluționar legalist, și, ca publicist, protesta împotriva căii
teroriste pe care o adopta revoluția. Când n-a mai putut-o face, s-a ascuns, și
a fost arestat din întâmplare, când se dusese să facă o vizită, și a fost găsit
de zbiri care căutau pe altcineva… E interesant amănuntul că era însoțit de o
tânără, dra d’Estat, cu care avea pare-se doar legături politice;
însă, gentleman, știind ce pericol o amenință, s-a pus în evidență, a fost
arestat, și însoțitoarea lui a putut să se salveze. Situație paralelă (nu
identică) cu o situație din opera de după un secol, Andrea Chénier. La închisoare el
și-a scris cele mai importante poezii – culese de fratele său, care-l vizita,
și care mituia din gros temnicerul. (Regimul era condus de Incoruptibilul
Robespierre; toți ceilalți luau șpagă.) Fratele a vrut să intervină pe lângă
Robespierre, dar acesta nu-l uitase pe André, publicistul care-l atacase; e de
presupus că nici nu cunoștea conținutul poeziilor, care denunțau regimul
terorii. Ei, André Chénier a fost ghilotinat; după două zile. Adunarea Națională l-a scurtat de-un cap pe
Robespierre, și toată această nebunie a încetat. La închisoare, André Chénier a
văzut-o pe muza lui, Aimée de Coigny, despre care a scris poezia Frumoasa
captivă; atât și nimic mai mult. Ea, pare-se, habar n-avea de el, și în
memoriile ei nu-l menționează. Pe atunci, ea
avea alte probleme. Acuzată de nuștiuce complot, moartea îi era sigură.
Printrun intermediar a plătit șpagă zdravănă acuzării, așa că a fost scoasă de
pe listă. Adevărat, era nobilă, ceea ce tot moartea însemna; dar între timp
căpătase un respiro. Socoteala s-a dovedit a fi justă: Robespierre a fost
scurtat de-un cap, și Aimée a scăpat. În opera prezentată peste un secol,
toate acestea se amestecă astfel. Maddalena di Coigny, iubita lui Andrea, după
ce-a epuizat toate posibilitățile de a-l salva, vrea să moară împreună cu el.
Mituindu-l pe temnicer, e lăsată s-o înlocuiască pe altă nobilă condamnată la
moarte, și ambii, Andrea și ea, se duc fericiți la execuție, cântând: Trăiască
moartea împreună. * În tinerețe,
având o treabă la biblioteca Universității din Iași (Fundația, lângă statuia lu
Eminescu), am intrat în sala de lectură și am găsit – colecția revistei
Convorbiri Literare (prima serie), deschisă tocmai la pagina cu poezia lui
Eminescu, Doină, interzisă sub comuniști, și am putut s-o citesc. Așa se difuza
pe atunci cultura națională.
Nota:
|
Scris de asymetria on Saturday, August 31 @ 20:20:33 CEST (227 citiri)
Citeste mai mult... | 17981 bytes in plus | Polemici | Scor: 0 |
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|