Who's Online
Exista in mod curent, 54 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Poeme: CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU
CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU
,,Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.’’
Plecând din valea Ungerengeri
Valea Ungerengeri. Înaintea anotimpului ploios, zis masika, iarba ajunge cu puțin mai mare decât gleznele cailor. După câteva săptămâni, din joaca ploilor cu pământul răsare iarba. Peste încă un timp, plin de învăpăiatele portocale ale soarelui și lunii, iarba se usucă. Apoi, un fel de preot al locului, spun ei, îi dă foc. Fumul zboară parcă pe firul unei ape a cerului. Întâi apa, apoi iarba, preotul acela și focul. Pe tăcutul fir al văii Ungerengeri curge un fum gri-albăstrui. Mă iau după el. Un strat de cenușă subțire îmi acoperă sandala. Călătoresc cu privirea pe firul văii Ungerengeri. Pe cap port un turban turcoaz. E început de secol.
Urmărind pasărea mierii
Pasărea mierii cântă. Zorii de zi sunt numai ai ei. Katamboga pornește să găsească pasărea mierii. Pasărea mierii se ascunde în mijlocul cântecului ei. E clarvăzătoare pasărea mierii. Știe că va fi găsită de căutătorul mierii. Katamboga fluieră mai întâi cu bucurie. Dimineața are ea însăși un aer de bucurie. Katamboga îl respiră. Katamboga începe să fluiere apoi din niște fluiere de tristețe ascunse înlăuntrul lui. Atunci el vede Pasărea mierii. Ea zboară până la un bătrân baobab. Se așează pe cea mai de sus creangă. Așteaptă. Căutătorul mierii va veni. Ea își smulge o pană și o lasă să plutească. Împreună cu o bătaie a inimii ei. E semnul de recunoaștere. Katamboga urcă până la cerurile cele mai înalte ale mierii. Până la inima acelei păsări. Ea continuă să zboare
în pumnul lui.
Nota: A te impregna de universul poetic al Cristinei Onofre(Christine
Bernadette Rousseau) înseamnǎ a fi transportat de particularitațile unor
imagini care vibreazǎ într-o subtilǎ delicatețe. Ea utilizează în
mod fericit mirarea, surpriza, îsi țese cuvintele de dantele de brumǎ,
pentru a ne oferi și mai bine visele sale diafane.
Textele sale sunt
fǎrǎ nicio înfloriturǎ inutilǎ, fǎrǎ nicio perifrazǎ greoaie și fǎrǎ
nicio încǎrcǎturǎ insipidǎ, verbul ei rǎsunând nestingherit în
înalturile poeziei. Poezia Cristinei Onofre(Christine Bernadette Rousseau), se identificǎ cu
spiritul naturii, cu miracolul existenței sub toate fațetele sale,
hrǎnindu-se, parcǎ, din ciudate mistere, din magice impresii.
|
Scris de asymetria on Tuesday, March 19 @ 11:21:15 CET (0 citiri)
Citeste mai mult... | 36821 bytes in plus | Poeme | Scor: 0 |
Editoriale: Societatea Scriitorilor Romani la Paris. 1989.
Un
eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989.
Orbirea oamenilor inteligenți
«Nu
e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a
persevera.» — Wilhelm cel Tăcut
Un
eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța,
inițiativa colectivă de fundare a
unei
Societăți a Scriitorilor Români la Paris.
Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul
comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri
și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre
acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect.
Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă
societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din
România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din
România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre
protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae
Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre
care nu am luat cunoștință. Dar nu doar ei au fost implicați, ci
însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să
fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă,
intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor
personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor
Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit
inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. În acest moment
în care un centenar se transformă într-o laudatio
fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de
a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru
istoria literaturii est-etice.
Demersurile
pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot
contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate
în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl
pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă
au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost
definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor
participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă,
pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea
reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare.
Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la
Biblioteca Centrală Universitară Lucian
Blaga
din Cluj.
Nota: Textul meu de mai sus este o contribuție de istorie literară, culturală și politică la cunoașterea exilului românesc. Precizările mele completează, mai exact neagă imaginea pe care o propune un articol improvizat al lui Vladimir Tismăneanu, publicat aici https://putereaacincea.ro/minima-amoralia/Domnule Vladimir Tismăneanu,
sunt sincer dezolat, obligat să vă rectific afirmațiile din nota de mai sus, fără vreun chef de dialog cu Dv.
Cunosc din interior situația. Societatea Scriitorilor Români, proiectată
a fi refondată la Paris înainte de decembrie 1989 a fost boicotată după
ce grupul de inițiativă, din care făceam parte, a reușit să convoace la
Paris mulți dintre viitorii ei membri. Dumitru Țepeneag, organizatorul
principal, și alții au scris despre asta, Paul Goma, Ion Negoițescu,
Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici își dăduseră
acordul. Am povestit faptele în amănunt, pe o bază documentară autentică
/buletinele de vot, înregistrarea sonoră a intervențiilor/. Un articol
urma să apară la București. L-am retras fiindcă redacția a reacționat cu
prea mare încetineală. Îl voi publica în Asymetria. http://www.asymetria.org
Dacă am făcut aceste precizări, ele erau necesare pentru ca eventualii
cititori să nu fie induși în eroare de aproximațiile Dv. de mai sus. În
fine, fiindcă fără să cunoașteți orientarea generală a scrisului meu mă
etichetați repetat, nu pot folosi formulele de circumstanță în
corespondența cu Dv. Dan Culcer
|
Scris de asymetria on Thursday, March 14 @ 12:49:41 CET (21 citiri)
Citeste mai mult... | 41150 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan
Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan
Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui
politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului,
când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și
blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi
pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când
generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din
octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și
cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei
concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte
deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență
familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a
Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de
intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama
profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care
dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam,
cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist.
Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o
familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin
faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu
aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau
în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale
sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi
la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau
făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi
acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică
universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat
de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și
de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa
să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul
sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o
lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la
București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile
centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses,
David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a
fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde
erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris
pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și
care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre
care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la
populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale
bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și
sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și
împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini.
Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului
Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea
oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca
județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând
astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și
împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie
ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte
discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.
|
Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 16:23:12 CET (72 citiri)
Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Proza | Scor: 0 |
In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc
Modele. Cum trebuie înțelese…
Magda Ursache în dialog cu George
Motroc
George
Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi
permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei,
Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80
urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă
literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu
despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre
lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul
Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar,
înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau
altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și
uman ?
Magda Ursache : Dragă
George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la
întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile,
convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de
temelie. Cum să construiești pe nisip ?
Nu mi-ar ajunge spațiul întregii
reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o
sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și
noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru
Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul
bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost
că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu
pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am
întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit
poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la
școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu
exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit
Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre
toate.
Tata mi-a pus în mâini cărțile
care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de
cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se
impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică
statutul clasicist : armonie, proporție, măsură.
Mi-e frică să nu fi spus de prea
multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru
Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de
neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu.
Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total
depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.
G. M. : Dincolo de
aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să
le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau
lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
Magda Ursache : Mai greu
decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi
plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali
fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de
apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu
vor să-și păstreze forma.
Reperele mele sunt scriitorii cu
spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața
politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de
personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei
actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat
scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F :
faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu
onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea,
după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului”
(e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o
carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani
după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o
reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea
în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo
patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ?
Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut
clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În
Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță
rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că
nu mai știu.
T. Maiorescu rămâne spiritus
rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la
Maiorescu :
„Să învățăm marele adevăr că
mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui
popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare,
în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este
bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi
suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de
interese.
„Dreapta măsură” e greu de
păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea
statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei
literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după
„cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda
grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust
modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu
svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a
apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist,
fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor,
maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un
om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la
Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între
adevăr și minciună.
Mă mir că mă mai mir.
Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”,
antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan
Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e
contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora.
Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați
citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins
poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos”
Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat.
Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi
suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie
sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”,
venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu.
În aceste „zile nevrednice” (e
sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte
înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I.
Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”,
„iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și
câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe
Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști
conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în
ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să
ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă
obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și
el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii
românești, ritos negată de alții și alții.
|
Scris de asymetria on Tuesday, February 06 @ 18:46:30 CET (84 citiri)
Citeste mai mult... | 32515 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0 |
Apeluri: Ioan ROSCA Gînduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribu
Gânduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribuit pe Internet
Textul acesta semnat de Ioan Roșca, pe care autorul l-a publicat întîi
in cadrul grupului de discuții "Societatea de mâine",
trebuie cunoscut de cit mai multa lume. El este rezultatul unei
reflectii îndelungate si îmbogățitoare despre sfera politicului. El face
parte dintr-o serie de comentarii, unele publicate deja in Asymetria,
ale căror bogății de sens sunt îndemnat sa le propun ca pe o palma de
trezie, nenumăraților noștri "comentatori" și "experti" politici de
toata mîna, de la fostul activist utecisto-comunist, mai junele
Vladimir Tismăneanu, la "eminenta cenușie" a FSN, vechiul combatant
cominternist, răsădiți in presa românească de dupa Zavera din 1989. El
se adresează mai ales tinerilor (unor tineri), al căror creier credem ca
nu este inca imbâcsit de prejudecăți, supușenii si acorduri depline.
Este o invitație la reflectie, libertate și acțiune de lunga durata.
Dan Culcer
De Ioan Rosca
1 Pledoarie pentru un portal politic romanesc
Plec de la citeva tendinte, aparent divergente
a - renuntarea la cautarea consensului; acceptarea legitimitatii viziunilor
conflictuale; alungarea mirajului adevarului obiectiv- general- universal;
punerea in valoare a contradictiei fecunde; organizarea unor forumuri de
dialog contradictoriu (dezbatere) pe teme politice oportune
b - acceptarea legitimitatii asocierii celor cu vederi asemanatoare care
cauta o formulare limpezita a viziunii lor partajate; punerea in valoare a
acordului colectiv profund; organizarea unor centre de corelare a celor ce
consoneaza (reviste si miscari cu tendinta declarata, etc.)
c - acceptarea legitimitatii asocierii sau negocierii pragmatice; punerea
in valoare a tehnicilor de coordonare sau negociere a participantilor (cu
vederi comune sau diferite) la realizarea unor proiecte comune sau la
rezolvarea echilibrata a unor probleme conflictuale;
d - organizarea unor centre de reflectare a informatiilor, explicatiilor si
pledoariilor politice; acceptarea legitimitatii informarii si interpretarii
ca instrument de propagare a cunoasterii.
In locul incercarii de a amesteca intr-un singur nod comunicational
(“site WEB”) tendintele si formulele semnalate mai sus (a-d), as propune
cuplarea in retea a nodurilor de tip dezbatere , rezonanta, coordonare si
informare incit sa formeze ciorchini de sinteza (“portaluri WEB”) care sa pună in lumina meditația politica românescă.
Aceasta “carte de telefon” (portal, sinteza, repertoriu, “hub”politic):
- accesibila prin Internet,
- bine structurata (pe problematici, pe viziuni, pe tipuri de situri
etc),
- beneficiind de citeva servicii globale (reperaj, mesagerie generala,
dialoguri si sondaje globale, traduceri etc),
- Apărată de confiscări (agenții propagandiști ai puterii de la București etc) tocmai prin deschiderea ei larga, ar putea oferi o
imagine interesanta a zbuciumului nostru politic.
Am putea constata ca suntem bântuiți de aceleași întrebări mai mulți
decât credem, ne-am putea simți mai puțin singuri in gândurile, emoțiile,
paraliziile si revoltele noastre.
Am putea observa unitatea varietății frământărilor noastre si redundanta
eforturilor similare dar ne-coordonate.
Am putea invata sa intelegem punctele de vedere cu care nu sintem de
acord.
Am putea descoperi ca suntem o forta incapabila de evadare din
potentialitate.
Am putea reabilita si stimula meditația si participarea politica larga,
sprijini democrația inteligentei.
Si asta fără sa forțăm simplificări falsificatoare. Fără sa obligam un
centru de reflexie rezonanta sa devieze spre dialectica contradictorie, un
centru de coordonare pragmatica sa devina un focar de rezonanta doctrinara
si un spațiu de dialog sa eșueze in consens si cenzura. Lăsând fiecărui
grup, mișcare, asociație, organizator - libertatea de a-si conserva
mobilurile, specificul si coerenta.
Reunind toate aceste focare intr-un spatiu policolor ideologic si
metodologic am putea evita sindromul : “eu nu particip intr-un loc unde
publica X, se spune ca Y sau se vorbeste pe tonul Z” - care ne divizeaza
atit de tare.
Sa intervină fiecare unde si cind ii convine.
Nimeni nu se poate supăra (sper) pe alăturarea cu “dușmanii” sau
“concurenții” într-o sinteză care arata unde se discuta pe Internet
politica românească. Sper de exemplu ca la capitolul “Procesul
comunismului” un astfel de portal sa poata trimite si catre un site al
asociatiei deținuților politici condusa de Ticu Dumitrescu, si spre cel a
organizatorilor memorialului Sighet, si spre un site dedicat lucrărilor lui
Cicerone Ioanitoiu si spre alte adrese pertinente, indiferent de relațiile
dintre membrii respectivelor grupari.
Sa observam cit de eficace este strategia gruparii in ciorchine a
institutiilor dintr-o bransa (in comert si in alte situatii), cum s-au
impus siturile web care au oferit puncte de acces sintetic la informatii si
servicii (ebay , amazon, yahoo, google etc).
Analizând de citiva ani păienjenișul siturilor web dedicate politicii -
am ajuns la concluzia ca exploratorul peisajului politic romanesc e silit
sa bintuie fara busola si ineficace in cautarea adreselor ce l-ar putea
interesa. Toate inițiativele Internet particulare au de suferit din cauza
absentei unor porți de intrare pentru publicul așteptat in bazarul politic.
As fi vrut sa definesc, sa construiesc, sa lansez cit mai curind un
astfel de portal, cerind sprijinul celor ce ar putea participa la
administrarea lui sau ar putea lega la el diverse noduri de interes pentru
dezbaterea politica românească. Doar lipsa de timp, prudenta impusa de experiențele mele trecute si frica de a compromite ideea printr-o
implementare superficiala m-a oprit pina acum sa lansez proiectul. Ramin însă convins de oportunitatea lui.
Sper un miracol: ca varietatea abordărilor si preocupărilor noastre ,
pusa cumva in valoare, scoasa din unghiul mort al harababurii ce amplifica
sentimentul zădărniciei generalizate, sa ofere un spectacol semnificativ,
captivant, incitant celui ce își pune întrebarea : in ce consta fenomenul
politic romanesc? Lupta pasionanta cu o problema grea poate avea sensul
(rostul) ei chiar cind nu conduce la o “soluție”. Dar e nevoie de oglinda
in care acest parfum al căutării sa poată fi surprins.
Sper de asemenea ca punând in funcție (pe acest portal) un protocol de
traduceri (engleza, franceza etc) sa permitem unui observator străin sa perceapă neschematizat viata noastra spiritual-politica vie si complexa, sa ne poată înțelege mai bine, sa poată întreba si răspunde . Sper sa putem depăși izolarea in care s-au plasat pina acum analiștii problemelor
politice românești fata de frământarea politica mondiala, sa putem
participa la dialogul general privind rolul politicului in societatea
contemporana. Sa putem ajuta pe alții sa înțeleagă fenomenul pre-comunist,
comunist si post-comunist (dincolo de montajele ideologice) dar si sa putem
fi ajutați in înțelegerea fenomenelor analoage ce au loc aiurea pentru a
ajunge, împreună cu altii ... in miezul lucrurilor.
Desi.... cine stie ce-o fi acolo?
Ioan Rosca
20 noiembrie 2003, Montreal
|
Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 14:45:24 CET (73 citiri)
Citeste mai mult... | Apeluri | Scor: 0 |
Istorie recenta: Cora Muntean, Bucurestii, sub dictatura Coronavirus
„Am
ajuns,
iată,
s-o invidiez pe Cora Muntean. Pentru că ea a avut
avantajul
de a ieși din casă. De a ajunge cu legitimația
de
reporter nu la Polul Nord sau în Deșertul Gobi, ci în
Bucureștiul
primăverii lui 2020. Față de cititorul închis în
casă,
ea a avut avantajul de a ieși pur și simplu pe străzile
Capitalei.
Ca să vezi A ajunge pe străzile Bucureștiului
a
fost timp de două luni o aventură mai ceva decît a
ajunge
pe Lună. Are însă și al doilea mare avantaj al
reporterului.
Știe să observe. Acolo unde privirea
cititorului
lunecă fără să se oprească, reporterul descoperă amănunte
semnificative pentru
halucinanta
atmosferă dată de un oraș care trăiește
sucit,
mai ceva ca acel Cănuță al lui Caragiale.
Pe
parcursul documentării, se vîră
acolo
unde pare mai interzis, mînată de curiozitatea
de
gazetar, care nu diferă prea mult de curiozitatea
omenească
pur și simplu, observă ceea ce ochiului
obișnuit
i-ar scăpa și vorbește despre ea însăși.
Reporterul
e prin definiție atent la lumea din afară,
concentrat
asupra lumii din jur pentru a nu-i scăpa
nimic
din ceea ce rămîne important”. Ion
CRISTOIU
Extras
din Cora Muntean, Bucureștii,
sub dictatura Coronavirus
MX
Editura Mediafax
©
SC Editura Mediafax SRL, 2020
La
un gard de președinte,
la
un pas de o încurcătură
22
aprilie.
Înainte
de a mă aventura prin Rahova și Ferentari,
căci
mă bate gândul să ajung și pe acolo, miercuri am
descins
în Cotroceni. Cu metroul până la Politehnică,
iar
de acolo e o aruncătură de băț până la palatul unde
stă
domnul președinte. Am ajuns înaintea premierului și
a
miniștrilor cu care avea ședință de lucru, prin urmare
la
intrarea Leu era o mare foșgăială de trupe: militari,
jandarmi
și polițiști. Cum eram singura persoana care
staționa
peste drum de intrare, toate privirile s-au oprit
asupra
mea. Desigur, nu am avut curajul să trec. De
fapt,
curaj aș fi avut, dar nu am vrut să mă complic.
Parcă
și leul din vârful statuii s-a zbârlit la mine. Mi-am
zis
că ia mai bine fac eu cale întoarsă și merg să văd
care-i
treaba pe la AFI. Circulau salvările cu sirenele
urlând
de aveam senzația că sunt în Beirut. La un
semafor
așteptau două doamne în vârstă, când a trecut
o
ambulanță SMURD în care și șoferul și cel din dreapta
erau
în combinezoane albe, cu măști, cu glugi. Sirena
chirăia
de-ți țiuiau urechile, deși nu era nicio mașină
în
față. Doamnele s-au închinat de zici că a trecut
Preafericitul,
apoi una a decis: „Hai să mergem în casă,
că
poate ne adună de pe străzi ".
La
„Președintele României
Probleme
cetățenești”
era închis
La
mall era dezolant. Nu doar că era pustiu, dar
pe
lângă că erau ferecate ușile, în fața lor au fost
așezate
garduri de fier, ca pe stadion, de parcă voiau
să
stăvilească o invazie a dependenților de shopping.
Doar
fata frumoasă de pe un banner imens, care
făcea
reclamă pentru un parfum, părea vie pe acolo.
Și
porumbeii. Adunați grămadă, nici nu se urneau când
treceai
printre ei, ba parcă te priveau cu reproș că le
calci
teritoriul. M-am învârtit cât m-am învârtit în jurul
clădirii
și am dat și peste un homeless.
Stătea pe o
bancă
și vorbea singur. Instinctiv, m-am îndepărtat
când
l-am văzut. „Nu sunt periculos, nu vă fie teamă.
Sunt
plictisit", a strigat el în urma mea.
Am
decis să merg înapoi la palat. Cred că se terminase
reuniunea,
că mai era doar mașina armatei în față. Am
făcut
niște poze de departe și am luat-o în jos pe lângă
gard.
La poalele dealului, când s-a terminat și imensa
curte
a palatului, am dat de o poartă pe care scria:
„Președintele
României. Probleme cetățenești". Evident,
era
închis, de parcă tocmai atunci se terminaseră toate
problemele
cetățenilor. Știu, le transmitem online, dar
dacă
tot eram în zonă, am zis să încerc să le transmit
și
verbal. Am strigat de câteva ori: „E cineva ?", dar nu
mi-a
răspuns decât un câine tot mai nervos.
Am
traversat și am dat de un șir de magazine, toate
închise,
cu excepția celor care vindeau sicrie. Am
scuipat,
imaginar, în sân de trei ori și am traversat. La
un
atelier de reparat pantofi, omul și-a lăsat numărul
în
ușă „pentru orice urgență". Clar, de la atâta umblat,
oamenii
chiar își tocesc pingelele. Bag de seamă că
meseriașii
vor începe să aibă valoare.
Mi-a
plăcut optimismul din afișul altui magazin,
„Închis.
Dar vom redeschide”.
La
Spitalul Universitar era liniște, chiar prea multă
liniște.
În curte au fost amplasate două corturi mari,
probabil
pentru pacienți cu COVID, de ordinul sutelor
de
mii, pe care-i tot anunțau doctorii responsabili cu
panicarea
populației.
Peste
drum, ruinele Casei Radio răsăreau ca o pată
rușinoasă,
pe care nimeni, de 30 de ani, nu reușește să
o
șteargă. În drumurile mele prin Capitală am întâlnit
multe
astfel de ruine, unele care ar fi putut deveni niște
perle,
așa cum au fost odată.
Am
dat de o biserică, Sfântul Elefterie Nou, o
capodoperă
a arhitecturii. Chiar este foarte frumoasă,
fără
a fi opulentă. M-a mirat când am văzut că felinarul
de
deasupra intrării era aprins deși era ziua-n amiaza
mare ;
mi s-a părut a fi un far care-și risipește lumina.
Pe
lateral, în curtea bisericii, printre dalele de beton, a
început
să răsară iarba. Dincolo de gard, alți porumbei
stăteau
în tihnă pe iarbă. Mi-am amintit că azi este Ziua
Pământului.
Peste tot parcă Pământul se bucură că azi
sărbătorește
singur. Nu mai recurg la retorica potrivit
căreia
am batjocorit atât de mult natura, fără să ne pese
de
nimic, doar că azi mi s-a părut că ei îi este mult mai
bine
fără noi, că eram ca niște musafiri obraznici.
Cum
m-am simțit o clipă
ditamai
spioana
Am
ținut-o pe Splai, să ajung la Izvor și m-am ghidat
după
clădirea Parlamentului, pentru că dacă s-ar da un
premiu
pentru cea mai talentată rătăcită, aș urca sigur
pe
podium. Și ajung la Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare
Medico-Militară „Cantacuzino”. Fac repede
o
poză și dintr-o dată aud că strigă cineva că nu am
voie.
Mă uit pe gard și văd semnul, privesc dezolată
la
militar. „Mergeți mai departe”, îmi spune el. îi fac
un
semn amical și plec. Dau de Institutul de Cercetare
„Victor
Babeș”, unde era pustiu. Doar un domn de la
pază
uda florile cu un furtun. Iar dau de o poartă tot
cu
Institutul „Cantacuzino”. Aici era mare agitație, de
parcă
tocmai descoperiseră vaccinul-minune. Mai
mulți
militari umblau încoace și încolo. Nici nu am mai
încercat
să fac poză, doar m-am oprit puțin să mă uit.
Când
aproape ajung în intersecție, mă trezesc, dintr-o
dată,
cu trei bărbați în fața mea. Efectiv am trăit pe
viu
expresia că au răsărit din pământ. Așa cum eu par
o
doamnă, ei păreau din servicii. „Bună ziua”. „Bună
ziua”,
răspund eu. „Ce căutați în zonă?” Am vrut să
răspund :
„Spionez, că am auzit că s-a descoperit
vaccinul-minune”,
dar am zis că e mai înțelept să nu mă
apuce
tocmai acum glumele. M-am uitat la haine, să
observ
vreo umflătură la brâu, dar nu am văzut nimic. „În
documentare”,
spun eu. „Documentele dumneavoastră,
vă
rog”. „Cred că mai întâi ar trebui să știu cine sunteți,
nu?
Cel cu care conversam și-a scos o legitimație și
mi-a
fluturat-o prin față. Cum eram la distanța fizică,
în
acest caz și socială, cerută și cum el a manevrat-o
în
viteză, nu am văzut nimic. Scot legitimația, buletinul
și
declarația. întinde mâna după ele. „Dacă vreți să vă
atingeți
de lucrurile mele, vă dau un pic de Mona”, spun
eu.
Ceilalți doi au intrat în alertă. Bag mâna în geantă și
scot
flaconul de spirt. Cei doi au luat pe loc repaus. Între
timp,
văzuseră legitimația de presă, că am pus-o să se
vadă.
Am despăturit declarația, apoi am arătat buletinul
și
legitimația. „Sunteți jurnalistă”, constată el. „Da”. „Și
ce
documentați, nu vedeți că totul e pustiu?” „Păi, cum
să
vă spun, un jurnalist talentat este în stare să scrie
ceva
foarte interesant și despre nimic, despre pustiu”,
îi
explic eu. Bine, adevărul este că îmi cam bătea inima.
„Și
tocmai în această zonă v-ați găsit?” „Să vă explic
cum
stă treaba. Eu vin de la Cotroceni. De la Palatul
Cotroceni,
și nu mă descurc deloc cu orientarea, așa
că
am ținut drumul pe Splai. Habar n-aveam ce este
în
zona asta. Și nici nu cred că e un obiectiv secret, că
dacă
era l-ați fi izolat”. „Bine, dați-mi, vă rog, totuși,
buletinul”.
I l-am dat, s-a uitat o secundă pe el și mi
l-a
înapoiat. Am scos un șervețel dezinfectant și l-am
șters.
„L-ați și scanat?”, am întrebat eu zâmbind.
Doar
că având mască, evident că am risipit degeaba
zâmbetul.
Ei nu aveau. „Mergeți”, m-a îndemnat el.
„Unde
veți scrie despre asta ?" „Pe cristoiublog." „A,
OK,
o zi bună, aveți grijă!" Asta cu „aveți grijă" nu am
știut
cum să o interpretez. Apoi,
ajunsă acasă am deschis mailul și am aflat că
„joi,
la ora 8:30, premierul Ludovic Orban face o vizită
la
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-
Militară
„Cantacuzino”, la care participă și ministrul
Apărării
Naționale, Nicolae Ciucă. Apropo de măști și „par o doamnă",
deschid două
paranteze.
Prima, scurtă: pe mine, care sunt „din spate
liceu,
din față muzeu", purtatul măștii mă avantajează.
Nu-mi
place, dar decât ridurile…
Amintire
de
pe Șeremetievo
A
doua, la Moscova, în 2014. M-am coafat, m-am
machiat,
m-am îmbrăcat la costum. în avion, am nimerit
între
jucătorii unei echipe de fotbal. Români. Eu eram la
margine,
doi lângă mine și în jur numai fotbaliști. Ceilalți
râdeau
și făceau poante, ca băieții. Ăștia de lângă
mine
ședeau atât de rigizi, săracii, că le era jenă să se
manifeste.
La
coborâre, când am ajuns la controlul de frontieră,
mie
îmi reține polițistul pașaportul, iese din cușcubeta
lui,
mă ia de cot și mă pune lângă perete. Lipită. Adică
într-un
loc în care mă vedeau toți ceilalți care treceau.
Când
a trecut echipa de fotbal, au făcut jucătorii niște
ochi
cât cepele.
Ce
s-or fi gândit? Că sunt vreo traficantă, că ceva
nu
e în regulă cu mine. Se termină coada, polițistul
rus
cred că uitase de mine. M-am dus la geam și l-am
întrebat
ce fac. Mi-a făcut semn să mă întorc la loc.
Doamne,
dar ce am mai putut pătimi! Mi-am amintit că
la
ambasadă, când am luat viza, ofițerul mi-a spus că
„asta
nu vă garantează că veți putea intra pe teritoriul
Federației
Ruse”. Doamne, dar de ce tocmai eu dintr-un
avion
întreg ? Văd că vine spre mine un alt polițist, foarte
dichisit.
îmi spune : „Sunteți binevenită pe teritoriul
Federației
Ruse!" Văzând privirea mea nedumerită, a
adăugat :
„A fost aleatoriu".
Gazda
mea, Vladimir (altul), s-a amuzat teribil și mi-a
spus
că așa se procedează. Iau din grup o persoană,
care
pare cea mai inofensivă, și o expun, apoi studiază
reacțiile
celorlalți și unii pică în plasă când se gândesc
că
„dacă pe asta au ghicit-o…”, au anumite manifestări
care
îi dau de gol. Prietenul lui Vladimir, cu care eram la
masă,
a spus că s-a întâmplat din cauză că „you
look
like
a lady".
De atunci, de câte ori mă amuz pe seama
mea
spun că par o doamnă.
Închid
parantezele și revin la drum. Am ajuns la
Parlament
și am constatat că mi-e foarte dor să merg
acolo,
să stau de dimineața până seara, să discut cu aleșii
neamului.
Din fericire, am primit informația că începând
de
mâine putem fi prezenți fizic la lucrările aleșilor.
Parcul
Izvor era închis, dar după garduri natura dădea
un
spectacol impresionant. Mi-am amintit de diminețile
când
veneam de la metrou pe acolo și de fiecare dată
mă
opream zece minute și ședeam pe o bancă.
În
drum către tramvaiul din Victoriei, am făcut un
popas
la anticariatul Târgul Cărții, de la Colțea, și am
stat
acolo aproape o oră. Nu degeaba, am răsfoit și citit
câteva
pagini din ultimele apariții. Oricum, într-o lume
înțepenită,
cărțile ne-au dat posibilitatea de a evada din
prezentul
aproape apocaliptic.
Parlamentul
a devenit
încă
o sală a pașilor pierdut
23
aprilie.
Joi,
de Sfântul Gheorghe, a fost prima zi, după 13
martie,
în care noi, jurnaliștii, puteam intra în Parlament,
la
ședința de plen a Camerei Deputaților. Îmi amintesc
perfect
ziua de 12 martie, atunci când trebuia să fie
învestit
guvernul Cîțu. Știți toată tevatura, că Florin Cîțu
nu
a mai venit. Era 12 martie, noul Coronavirus era în
floare,
însă liberalii și lohannis aveau un singur refren:
alegeri
anticipate, să scape de ciuma roșie. Simptomele
date
de boală erau catalogate de președinte drept
mofturi.
Eu și Marius, un coleg de la TVR, am plecat
ultimii.
S-au stins toate luminile de la P1, acolo unde
e
sala de plen, și am plecat pe bâjbâite. Povesteam
despre
cât de mult ne-am săturat de jocurile făcute
de
politicieni, apoi ne-am luat rămas bun și am spus
„pe
mâine". A doua zi nu erau lucrări la Parlament, dar
aveau
liberalii ședință, după criza cu Cîțu. „Pe mâine"
i-am
spus și doamnei de la poartă după ce mi-a dat
legitimația
de acces. A doua zi, vineri, 13 martie, m-am
tot
sucit și învârtit prin casă până când am zis că nu mai
plec.
Pe la prânz, îl văd pe premierul demis și interimar,
Ludovic
Orban, cu toată presa lângă el, flancat de
ministrul
Sănătății, Victor Costache, și îl aud că anunță
senin
că e posibil să fie infectat cu noul Coronavirus. De
senatorul
Vergil Chițac. Mi-am făcut cruce de trei ori.
Unu,
că îmi pune cu atâta nonșalanță colegii în pericol.
Doi,
că nu am fost nici luni la ședința de pomină, unde
Chițac
ar fi dat cu generozitate boala la toată lumea.
Așa
mă gândeam atunci, sub primul impuls, apoi, încet-
încet,
am realizat că a fost un circ fără bani și că nu a
fost
nimeni în pericol. Și un circ prost, că politicienii nu
prea
reușesc să producă scenarii beton.
La
câteva zile s-a închis Parlamentul, s-a instaurat
starea
de urgență, s-a făcut bine și domnul Orban, a
devenit
premier plin și s-au apucat de treabă cu epidemia.
|
Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 10:23:23 CET (346 citiri)
Citeste mai mult... | 36696 bytes in plus | Istorie recenta | Scor: 0 |
Proza: Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor - Segmentul 2
Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor -
Partea a doua
din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”
“Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”
Chiverniseală vedea că îi fuge catedra, pentru că în sat erau tot mai
puțini elevi și atunci avu o idee salvatoare:“ Voi pune laba pe liceul
german”, gândi bărbatul. “Eu știu să șpăguiesc, să învârt, să păcălesc, ca
nimeni altcineva. Chiar dacă mama și tatăl meu sunt de cu totul și cu totul
altă etnie. Am însă o legătură cu sașii care au părăsit localitatea înainte de
a mă naște – am obținut gratuit o casă săsească. Trebuie să reușesc, deși habar
nu am limba germană. Îmi pare rău că nu am avut contact cu sașii. Plecaseră în
Germania cu mult înainte ca eu să îmi fac apariția în această lume. Când eram
mic, mama m-a trimis la profesori să mă mediteze, dar nu se prindea de mine
germana nici să mă pici cu ceară. Nu puteam reține niciun cuvânt din limba asta
atât de încâlcită.
|
Scris de asymetria on Monday, December 18 @ 15:58:59 CET (77 citiri)
Citeste mai mult... | 26821 bytes in plus | Proza | Scor: 0 |
Proza: Cornelia Páun Heinzel. Curba destinelor, O povestire în 2 segmente
Cititor scrie "Cornelia
Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi
Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră
furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei
vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare,
conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic,
familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă
pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...
"
|
Scris de Asymetria on Sunday, December 17 @ 15:29:39 CET (100 citiri)
Citeste mai mult... | 32715 bytes in plus | Proza | Scor: 0 |
Note de lectura: Dan Culcer . Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare
Dan
Culcer.
Sociograme.
Succesul literar sau trocurile
intracomunitare
„Ludo e un creier ascuțit,
fost bun sionist, talentat până la măduva gândirii, cunoscător
profund al gândirii judaice. El a fost înțeles și sprijinit de
marii conducători ai judaismului român, ca Dr. Willy Filderman,
Iacob Itzhak Niemirower, A. L. Zissu, ba și marele nostru înaintaș,
d-nul Adolphe Stern, l-au apreciat. Presa sionistă l-a găzduit,
banii organizațiilor l-au hrănit, din dragostea noastră el a putut
să scrie liber și nesilit de nimeni. Astăzi el zace în Biblioteca
Academiei Române, adună documente din viața social-politică a
regimurilor trecute din România și le reactualizează prin
falsificare crasă, pentru a obține CE ? Batjocura, murdăria,
goliciunea amară a parvenirii. Ludo tipărește la Editura de stat
tomuri groase, tone de otravă, câștigă averi din noroiul ce-l
aruncă asupra trecutului românesc, noroi care personifică propria
sa dramă. Asemenea decădere morală, ca evreu, mă doare. A ajuns
Ludo un antisemit al propriului său neam, mai ordinar decât un A.
C. Cuza. Că această treabă a făcut-o un Mihail Sadoveanu, un
Arghezi, un Zaharia Stancu, ei cel puțin sunt « români ».
Dar CE caută un EVREU în grajdurile lui Augias, iartă-mă Doamne,
nici porcii nu-s în stare să-mi lămurească această șaradă
neo-proletară ” —Alexandru Șafran Sursa
https://www.wikiwand.com/ro/I._Ludo
Astfel
a fomulat Alexandru Șafran, un mare rabin, originar din România, un
sfat înțelept adresat evreilor din România, ziși «români», în
speță lui I. Ludo, cel care se specializase în romane pamflet
întru denigrarea grosolană a regalității din România, în ciclul
Paravanul de aur,
Regele Palaelibus
etc., după 1945 desigur. Unii evrei nu trebuiau să se amestece în
treburile românilor și mai ales să nu pună în discuție valorile
și miturile acestora, mai ales când se cunoaște contribuția unora
dintre evreii cu funcții politico-ideologice la distrugerea culturii
românilor. Dacă au făcut-o sau o fac, să nu se mire nimeni că
vor suporta consecințele, zic eu, adică contestarea de către
oponenți a valorilor identitare și miturilor evreiești.
Dacă
Norman Manea, Alexandru Florian, Zigu Ornea, Andrei Oișteanu, Andrei
Cornea tăceau în acest domeniu, ar fi rămas înțelepți. Si
taccuises philosophus mansisses.
Altfel, se pot aștepta să fie răsplătiți cu aceeași monedă.
Adică să li se conteste valorile și miturile.
Analiza
mea, cu caracter de ipoteză, ar zice unii, privitoare la relația de
troc în care a intrat Norman Manea prin scrierea pamfletului Felix
culpa, are ca temei
lectura cronologiei carierei internaționale a lui Norman Manea, așa
cum este ea descrisă de versiunea franceză a articolului care îi
este dedicat în enciclopedie, versiunea on line Wikiwand.
https://www.wikiwand.com/fr/Norman_Manea
Am
scris cândva despre cărțile lui Norman Manea, în Vatra.
De bine, fiindcă ne aflam pe terenul criticii sociale și morale a
comunismului. Dar eu doream și militam pentru depășirea
interdicțiilor, a cenzurii, pentru reintegrarea produselor culturale
ale emigrației desprinse din România, indiferent de etnie. În
vreme ce Norman Manea, care tăcuse ca evreu sau se mascase în
România, se lansa, după emigrarea sa, în cenzurarea și
criticarea, din perspectiva unor dogme evreiești, a mișcării
legionare și pleda, implicit, pentru eliminarea, din bagajul
cultural al națiunii române, a tinerilor legionari, «păcătoșii»
care voiseră să scoată România de sub controlul imperialismului
transfrontalier și a delegaților acestuia, afaceriștii evrei din
România.
Dan Culcer. Nota din 13 decembrie 2023. Dintre intelectualii pomeniți, trei sunt descendenți din familii de activiști comuniști. Nu ar fi și nu sunt desigur responsabili de faptele sau ideile părinților. Deși proverbul spune : ce se naște din pisică șoareci mânâncă
|
Scris de asymetria on Wednesday, December 13 @ 20:32:02 CET (185 citiri)
Citeste mai mult... | 32690 bytes in plus | Note de lectura | Scor: 0 |
Editoriale: Magda Ursache. Nu-i usor sa taci
Magda Ursache
Nu-i
ușor să taci…
„Nu-i ușor să
taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru
Ursache. Îl ascult
Cu
cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor
nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub
povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit
critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în
octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură :
„Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea
Teodorovici. Sabin
Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat
până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui,
desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe
„teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că
Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în
grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la
Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere
„protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de
Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind
„ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân
locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se
poate când nu se mai poate !
Andrei Pleșu și
Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie,
la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză
identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte
accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu
accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici
știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul
compromisuri,
cu u accentuat, victime,
cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri,
cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât
despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină,
cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o
Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că
„România vrea să învețe din spate”.
Analiza
începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie
conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați
politici, marii fii ai României
au
fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre
să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă
noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală
doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe
sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri.
Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine
de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii
politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să
demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai
găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ?
Așadar,
românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne
guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe
Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să
urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România.
Cu un zâmbet
complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”,
așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație :
„Patriotismul e o strângere de buci.” Pleșu ne-a obișnuit, de
altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care
n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată
filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă
Bucuriei,
imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am
da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut
reveni la Trei
culori
cunosc
pe
lume,
varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă
rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să
dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? Andrei
Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine
ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât
despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa.
Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea
partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii
i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de
avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. Cu
lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta
e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune
„nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de
țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă
presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două
mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion
Cristoiu. Cu costuri secretizate. Mai modești, Ciucă și Ciolacu
ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos
miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș
e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese
ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să
iasă din politică.
Psihologul
expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ
în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică
Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a
acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a
crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la
vot ?
Daniel David se
uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la
președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ?
Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai
greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în
Hexachordos :„Grăbește,
Doamne, să-mi dai sprijin ! Altă acuză a
„defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili
străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol
Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la
destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de
pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de
încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult
auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu
rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad
nauseam :
Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat
-condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu,
opțiune neclintită. Românii i-au
iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din
București Micul Paris. Cu
tată alsacian, inginerul
Anghel
Saligny, ca
să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput
de el, a fost primul care l-a
traversat. Generalul
Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm
Cișmigiul. Și
aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria
trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români :
în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a
salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale,
adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între
1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie,
1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii”
„viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul
moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !).
Cu
lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale
era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și
Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini.
Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă
autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât
Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei
mai aprigi anti-români pot fi nativii români.
Andrei Pleșu
culege înțelepciune din Românii
verzi
ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe
români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu,
dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu,
și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura
de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile
țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri,
ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din
Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi
tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților,
austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în
insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii
români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români
scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți
(pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte
colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de
„patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet
tragic a scris : 1907.
Din
primăvară
până-n
toamnă,
avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul
e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a
statului român.”
În ce privește
critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus
alături poemul Românitatea
strigă
din
tranșee.
Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie
patriotică.
Daniel
David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși
„ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de
haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu
cămila, de fapt girafă. Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl
cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i
declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil
foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate.
Eviți
complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat :
să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare”
este „tot ce poate fi mai mișel”.
„Cumintele nu
moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu
moare. Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita
Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea)
a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți.
Independența de
opinie s-a plătit și se plătește la greu. Și ce actual este
editorialul lui Mircea Eliade, De
ce sunt intelectualii lași ?
an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în
turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză :
frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate.
Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe
care-l reprezinți nu moare. E cazul lui Mircea Vulcănescu,
martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al.
Florian, pe bani publici.
În
concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.”
Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte
utile Europii”.
Ce
ar trebui să ne dorim ? Dezideratul meu și-mi asum răspunderea
pentru el Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?
Magda
Ursache
|
Scris de asymetria on Wednesday, November 22 @ 19:16:08 CET (107 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
Legislatie: Sfidarile Anei Blandiana. Replica lui Ioan Rosca
O REPLICĂ de IOAN ROȘCA
Scrisoare redeschisă către Ana Blandiana
Ați
publicat în 28 iulie sub titlul O sfidare, pe pagina dv de Facebook
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=753167509942444&id=100057476048535
un
text intitulat O sfidare, poziția dv. față de sentința Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
M-ați
obligat să vă pun în față iar scrisoarea aici publicată,
la care nu mi-ați răspuns :
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9
De data asta renunț la menajamente, căci ați
depășit limitele ce le-ar justifica. Nu contează dacă ați fost
racolată de cei ce au montat și operația Wiesel-Tismăneanu sau vă
călăuziți după propria rătăcire ; sau vă orientează
nevoile de descurcare pavoazate cu lozincile culturale care acoperă
parazitismul intelectual. E oricum vorba de impostură. Iau notă că
nu vă rușine și mă văd obligat să vă demasc, pentru că
faceți, premediat sau inconștient, jocul unor puteri care distrug
țara, falsificînd istoria în fașă.
Vă frămîntă, tocmai acum, tocmai la cazul
Ursu, blocajul judiciar, în "procesul comunismului"?
Nepedepsirea șefilor securității… pentru lovitura de picior
antisemită dată de Clită. Ce farsă ! Dar cine s-a străduit
să descurajeze încercările noastre justițiare, strădania de a se
ajunge la condamnarea vinovaților pentru genocid (începînd cu cei
ce l-au organizat, nu cu micii executanți) ?
Cine a refuzat
sprijinirea cercetării penale 35/P/2006 (deturnată spre eșec, după
intervenția în dosar a lui Marius Oprea-
vezi
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-7),
cercetare deschisă de mine și sprijinită de FRDPLA (căci AFDPR,
sub bagheta lui Ticu Dumitrescu, partenerul dv. strategic, a boicotat
acel efort) ?
Și cine a condus spre eșec procesul lansat de
Băcanu, confiscînd o acțiune a lui Lucian Orășel, deturnată
întru maximă sterilitate ? Nu dv. doreați ca toate victimele
să ceară un leu despăgubire și să nu se pronunțe condamnări
penale pentru vinovați ? Nu din cauza asta s-a închis procesul
respectiv, ca lipsit de interes/ obiect juridic ? Nu a trebuit
ca doamna Camelia Doru, împinsă în arenă tardiv, să lupte
singură (căci pseudo- justițiarii s-au retras la masa de scris)
pentru a obține condamnări, măcar în procesul Vișinescu ?
V-ati aranjat conștiința încît să nu aflați că acel ultim
/unic proces penal se făcea pe baza a 12 pagini, extrase dintr-unul
din cele 49 de volume ale cercetarii penale inchise cu NUP in 2010 :
http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html.
De ce nu ați protestat atunci cînd s-a închis
în nas, la ICCJ si la CEDO, ușa justiției, reclamanților în
dosarul penal care au descris în plângeri ce li s-a făcut prin
Piteștiuri ?
( http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5
) Atunci nu v-a siderat impunitatea călăilor ? Ionițoiu era
bun numai cînd vă trimitea materiale pentru gazeta de perete ?
NUP-ul care a închis cercetarea penală a
crimelor comunismului e mai puțin important decît dosarul Ursu…
De ce, pentru că printre victime erau mulți legionari, ca tatăl
dv ? Cînd îl veți ierta că v-a pus cariera în pericol ?
Nu vi se stărnește simțul justițiar decit cînd printre victimele
comunismului apare accidental un evreu ? Cum să nu leg asta de
faptul că nu ați făcut și legionarilor sală la Sighet… ca să
nu vă supărați partenerii oculți ? Mă simt obligat să
deduc că sînteți pilotată de cei ce au interesul să deturneze
întreaga problemă a crimelor comunismului, dintr-una acut
nefavorabilă, într-una favorabilă evreilor (interesele în joc
fiind explicate în serialul
http://www.piatauniversitatii.com/perspective/).
Dacă v-a fost milă de lovirea bugetului prin
despăgubiri acordate urmașilor naționaliștilor români
măcelăriți, de ce nu vă mai e… și cînd e vorba de despăgubiri
abuzive, trimise unor evrei peste granițe ? Că despre asta nu
spuneți nici pîs, nici unul dintre "rezistenții prin
cultură". Tocmai dv., organizatoare a atîtor conferințe, nu
ați aflat că foarte puțini evrei sînt victimele genocidului
comunist (și toți aceștia - și numai ei- au fost scoși din
pușcării și lăsați să plece în Israel) ; și că în
schimb prea mulți evrei se află printre organizatorii lui și ne
sfidează triumfător de prin lume ? Dacă știați asta, și vă
pasă de bugetul acestei țări (din care v-ați hrănit) , cum de nu
ați protestat cînd cohorta de intelectuali de serviciu activați de
domnul Ilieșiu (care nu au facut absolut nimic pentru pedepsirea
vinovaților) au introdus, în 2006, printre vinovățiile
comunismului… aceea de a fi alungat si vîndut evreii… ce au
plecat de fapt benevol in Israel (la care, desigur, se adaugă, tot
valorificabil pecuniar, păcatul reversibil al naționalizării) ?
Nu v-ați dat seama că răsturnînd adevărul, protejați de tăcerea
complicilor postdecembriști ce au umplut scena, o mafie evreiască
perspicace, perseverentă și puternică pregătește cereri de
retrocedări și depăgubiri… care vor îndatora România pe un
veac ?
V-ați pretat la a culege laurii luptei pentru
judecarea crimelor comunismului, înfruntare la care puțini știu că
nu ați participat- de fapt. Ați invocat cauza foștilor deținuți
politici demagogic, doar ca să vă clădiți o carieră ce vă
obliga la sacrificii și asumări de adevăr de care nu ați fost în
stare.
Nu credeți că ați trădat ?
Ca să vă
percepeți postura citiți atent raportul pe care l-am expus la :
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2020-7
E posibil ca să nu (vreți să) înțelegeți
nimic. Înotați confuz prin aburiii ideologiei umanitare într-un
mod pe care eu nu-l consider poetic, ci ipocrit. Ați dori ca
lovitura de picior dată de ucigașul Clită colegului său de celulă
(fost informator al securității și protejat al regimului, care
ieșea în străinatate mai dihai ca soțul dv.), urmată de eroarea
medicală (vezi lămuririle lui Dan Cristian Ionescu- fost procuror),
să constituie temei de condamnare a șefilor securității. Iată că
nu merge totdeauna așa, ideologic. Nu și cînd securiștii rămași
la cîrma și deveniți proprietarii și vinzătorii ai țării se
simt amenințați. Convenția cu ei a fost să fie menajați, ca preț
al faptului că ne livrează colonizării. Celalată parte a acestei
înțelegeri v-a țistuit pe dv. și pe ceilalți agitatori civici.
Ca să condamni în sus (dar nu la nivelul conducerii PCR, prea
evreiești), trebuie să demonstrezi că inculpații au dat lui Clită
ordinul de a ucide. Ceea ce e plauzibil, pentru cine știe cine e
Clită. Dv știți ? V-ați informat, înainte de a vă da din
nou importanță ? Vă dau eu un element : el este cel pe
care regimul adus la putere în 1996 (CDR-ul moșit de gruparea dv. ,
combinat cu gașca lui Petre Roman) l-a plasat în celula lui Cosma
ca să-l distrugă, dacă nu renunță la a-l incrimina pe Roman
pentru mineriada din 1990…. Deci poți să crezi că a avut astfel
de sarcină și în cazul Ursu. Dar in justiție nu ajunge demascarea
atitudinii lui Arpagic. Trebuie probe, care să lege direct
rezultatul de cauze.
Cu astfel de argumente comprimiteți cauza pe
care păreți a o susține. Nu aș fi intervenit totuși (din
lehamitoe) dacă intervenția dv. ne împroșca doar cu penibil. Ea se
înscrie însă (pentru cine înțelege pe ce lume trăim) în
campania de deturnare a dosarului genocidului românesc- în interes
filosemit. Gălăgia din cazul Ursu trebuie să acopere liniștea ce
s-a lăsat peste gigantica răstignire a românilor. Suferințe
nicicum plătite de cei ce le-au produs (nici cînd s-au anulat
compensările prevăzute prin legea 221/2009 nu v-am auzit ; ați
fost măcar consecventă în a nu deranja - în fapt- interesele
moștenitorilor comunismului). Atitudinea dv. trebuie corelată cu
demiterea lui Octavian Bjoza… pentru că a fost împotriva blocării
despăgubirii urmașilor deținuților politici taxabili ca
"legionari/fasciști"; asta în timp ce încep să curgă
plățile prin poștă către Tel Aviv- pentru urmașii ilegaliștilor
și activiștilor persecutați de Antonescu…. Dar asta nu vă
determină să protestați pe nici unul….
Aveți alt destin, alt
rost, alt mandat.
In contextul cotropirii curente, pe care sper că
am documentat-o riguros în studiul meu "Combaterea
"antisemitismului" foloseste subjugarii românilor ?",
intervenția dv. e o sfidare care sugerează că sunteți încă
fidelă celor v-au menajat sinecurile
Trebuia să tăceți măcar acum.
Ioan Roșca, reprezentant al adevăraților
luptători pentru judecarea crimelor comunismului ; autor al
unor acțiuni justițiare /judiciare reale și a unor documente
demascatoare, care, nu întîmplător, nu au primit semnătura nici
unuia din lumea dv. (vezi http://www.procesulcomunismului.com/)
p { color: #000000; line-height: 115%; orphans: 2; widows: 2; margin-bottom: 0.25cm; direction: ltr; background: transparent }p.western { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 11pt; so-language: en-GB }p.cjk { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 11pt }p.ctl { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 12pt; so-language: ar-SA }a:link { color: #000080; so-language: zxx; text-decoration: underline }
|
Scris de asymetria on Monday, August 07 @ 19:10:18 CEST (242 citiri)
Citeste mai mult... | Legislatie | Scor: 0 |
Editoriale: Serban POPA= DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC
DECALOGUL
CAPITALULUI ROMÂNESC
Poporul
român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de
drept.
Pentru
că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze”
activele deținute ilegal
de către statul român, viitorii
poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ;
mai devreme sau mai târziu.
1.
Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei
proprietatea, cu
precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea
incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este
principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în
cazul României - a unei societăți nedrepte
2.
În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica
Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat
prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în
proprietate socialistă a fost întregul popor,
statul comunist/socialist fiind DOAR
administratorul respectivului capital. Capitalul
cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare
în capitalul total existent în România.
3.
Statul post comunist/post
socialist, ca moștenitor asumat al statului
comunist/socialist nu a putut, nu poate și
nu va putea emite pretenția de a fi proprietar al capitalului
românesc.
4.
Statul
român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român,
întregul capital aflat
în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul
că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului
României, ion iliescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării
fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți
comerciale la care statul
este unic acționar/proprietar), reprezintă un cumul de infracțiuni
gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7
august 1990, prevederile din Constituția României din 1965
privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și
prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite
împotriva avutului obștesc erau în vigoare.
5.
Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990
sunt :
a.
Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune,
fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul
român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele
de „stat corupt” și
„stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;
b. Toți
membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu
legea 15/1990, președintele
Iliescu cu toți membrii staffului
prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul
statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990
sunt infractori ;
c.
Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz,
au trimis parlametului) acte normative și au luat decizii potrivit
efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au
votat, sau nu, legi derivînd din legea 15/1990, toți președinții
României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii
staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie
din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și
actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;
d. Toți
procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe
patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații
care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul
infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum
și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în
aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;
e. Deși
sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți
cetățenii României care posedă, produc,
schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și
schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de
statul român sunt infractori.
e. Întrucât
însă, infracțiunea nu creează drept de
proprietate infractorului (statului),
poporul român - victimă și infractor în
același timp - este și în prezent proprietarul în comun al
capitalului românesc pe care statul post
comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990.
Astfel,
românii care, pe vremea Împușcatului
aveau tripla calitate de „proprietari,
producători și beneficiari”, au
și acum o
triplă
calitate : aceea
de proprietari, victime/păgubiți și
infractori
6.
Celor 6
(șase) consecințe directe
le corespund 4 (patru)
consecințe indirecte
astfel :
a.
starea de
infracționalitate generată
de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii
15/1990, a făcut cu
putință și a favorizat perpetuarea la putere (la
conducerea statului) a
activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au
preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii
de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată
eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la
guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin
din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.
b.
furtul a deschis calea ca,
prin legislația privitoare la „privatizare”,
foștii
activiști
pcr și
securiștii
să se
metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator
al proprietății comune a întregului popor - în proprietari
privați ai unor părți/hălci din ea ;
c.
privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți
a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului
financiar românesc ;
d. distrugerea
capitalui românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.
7.
Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14
principale efecte ;
-
“privatizările”
pe doi lei ;
-
distrugerea
industriei și
agriculturii,
transferul
finanțelor în proprietatea străinilor ;
-
debilizarea sistemelor
de cercetare,
de învățământ și de sănătate ;
-
mafiotizarea
economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;
-
evaziunea fiscală,
economia neagră și cea gri ;
-
politizarea,
corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale
și locale ;
-
legislația
defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;
-
politizarea,
subordonarea și coruperea justiției de
către politicieni și oligarhi ;
-
încălcarea
grosolană și brutală a drepturilor și libertăților
cetățenești ;
-
prăbușirea
nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului
comunist ;
-
dispariția a peste
zece
la sută din populația României prin emigrare și genocid ;
-
pervertirea fără
precedent a moravurilor ;
-
colonizarea
efectivă a României de către străini ;
-
permanentizarea
ILEGALĂ, potrivitl
dreptului internațional, a unui alt stat românesc
8.
Soluția "ieșirii din prăpastie” constă
în următoarele 3
(trei) etape :
a.
CONFISCAREA
FĂRĂ DESPĂGUBIRE a
capitalului
pe care statul l-a furat de la poporul
român prin promulgarea
legii 15/1990 și, fie îl mai
păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini.
Excepție de
la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul
exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va
dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în
proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie
1948 ;
b. CONFISCAREA
FĂRĂ DESPĂGUBIRE,
de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a
tuturor bunurilor
și fondurilor
bănești care au
rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul
l-a furat și cu care s-a autocadorisit
pe el
și
i-a cadorisit pe
oligarhi și străini.
Excepție
de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul
exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va
dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu
provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin
promulgarea legii 15/1990 ;
c.
ÎMPĂRȚIREA, ÎN
PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai
există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii
României, proprietarii lui de drept.
Iar
modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în
proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă
în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a -
VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.
9.
Orice altă soluție este greșită dacă
își propune ca
- prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu
impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit
în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv)
- să
scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel
de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în
eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al
întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare
- care, practic,
este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de
proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și
investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul
capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului
popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și
ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe
reformare morală
10.
Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu
(credem că) are șanse
în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe
(parchete și judecătorii) din România.
Aceasta
nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea
justiției.
Dar
această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția
politică constând în :
-
preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la
dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului
popor asupra capitalului românesc
-
cucerirea puterii politice de către respectivul partid -
restaurareai dreptului de proprietate al românilor
-
distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii
Țării, a capitalului confiscat
P.S.
Încă din 1994, ziarul Evenimentul
zilei
a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,”
articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și
ilegalității „privatizării”
puse la cale de guvernul văcăroiu.
Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în
bocanci.
|
Scris de Asymetria on Thursday, April 20 @ 11:37:55 CEST (418 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
| |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|