Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 51 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Geopolitica Geopolitica: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. GENEZA STATALITATII UCRAINENE (2

    Republica Populară Ucraineană și Republica Sovietică Ucraineană ─ două formațiuni statale antagonice, ambele ostile României

    “Cine nu cunoaște istoria nu poate să înțeleagă prezentulși nu poate să prevadă viitorul.”
      
    1. Încercările de înjghebare a unui stat ucrainean în perioada Primului Război Mondial.

    Imediat după revoluția din februarie 1917, la 17 martie, la Kiev ucrainenii și-au proclamat autonomia în cadrul unei Rusii Federative, sub forma Republicii Populare Ucrainene (R.P.U.), cu o majoritate  socialistă în Parlament (Rada Centrală). În noiembrie 1917 Rada a condamnat lovitura de Stat bolșevică din octombrie de la Petrograd. (urmare)
    Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 17:39:27 CEST (189 citiri)
    Citeste mai mult... | 23843 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor. Geneza statalitatii ucrainene (1)

    Câteva repere ale scindării medievale a slavilor de răsărit 
    Istoria medievală timpurie a slavilor de răsărit pare încețoșată dacă ne pierdem în detalii. În liniile esențiale ea este, însă, limpede. Invazia mongolă din 1240 a spulberat Rusia Kieveană și a introdus o pană separatoare între partea de vest a slavilor de răsărit (viitorii ucraineni și bieloruși) și cea de est. Disoluția puterii mongole, ca urmare a luptelor pentru succesiune din cadrul fostei mari armate a lui Ginghis și ridicarea puterii poloneze a făcut ca, de la 1400 până spre 1800, ramura vestică a slavilor de răsărit să intre sub dominația poloneză și polono-lituaniană, care și-a pus amprenta etno-culturală și lingvistică asupra ei. Între ruteni - risipiți într-o masă comună cu polonezii, lituanienii, alte seminții și apoi evreii - a avut loc și o sciziune social-religioasă. Elita lor socială  a adoptat catolicismul și a fost asimilată de puternica șleahtă (nobilime) poloneză, pierzându-și identitatea slavă. Țăranii ruteni, în marea majoritate iobagi, au rămas la ortodoxism; mulți, sub oprimarea nobilimii, majoritar poloneze, și a prozelitismului catolic, s-au refugiat spre sud-est, unii îngroșând armata cazacilor zaporojeni. 
    (urmare)
    Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 17:21:05 CEST (161 citiri)
    Citeste mai mult... | 11087 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Ziceri&contraziceri Polemici: Angela Gheorghiu despre România post-Ceaușescu

    Cititor scrie "https://adevarul.ro/showbiz/vedete/angela-gheorghiu-despre-romania-post-ceausescu-2212171.html"
    Scris de Asymetria on Monday, April 08 @ 14:56:57 CEST (128 citiri)
    Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

    Limba dulce Poeme: CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU


    CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU

      
            ,,Să mergi călare.
             Să întinzi arcul.
             Să spui adevărul.’



    Plecând din valea Ungerengeri

    Valea Ungerengeri.
    Înaintea anotimpului ploios,
    zis masika,
    iarba ajunge cu puțin mai mare decât gleznele cailor.
    După câteva săptămâni, din joaca ploilor cu pământul
    răsare iarba.
    Peste încă un timp,
    plin de învăpăiatele portocale ale soarelui și lunii,
    iarba se usucă.
    Apoi, un fel de preot al locului, spun ei, îi dă foc.
    Fumul zboară parcă pe firul unei ape a cerului.
    Întâi apa, apoi iarba, preotul acela și focul.
    Pe tăcutul fir al văii Ungerengeri curge un fum gri-albăstrui.
    Mă iau după el.
    Un strat de cenușă subțire îmi acoperă sandala.
    Călătoresc cu privirea pe firul văii Ungerengeri.
    Pe cap port un turban turcoaz.
    E început de secol.


    Urmărind pasărea mierii

    Pasărea mierii cântă.
    Zorii de zi sunt numai ai ei.
    Katamboga pornește să găsească pasărea mierii.
    Pasărea mierii se ascunde în mijlocul cântecului ei.
    E clarvăzătoare pasărea mierii.
    Știe că va fi găsită de căutătorul mierii.
    Katamboga fluieră mai întâi cu bucurie.
    Dimineața are ea însăși un aer de bucurie.
    Katamboga îl respiră.
    Katamboga începe să fluiere apoi
    din niște fluiere de tristețe ascunse înlăuntrul lui.
    Atunci el vede Pasărea mierii.
    Ea zboară până la un bătrân baobab.
    Se așează pe cea mai de sus creangă.
    Așteaptă. Căutătorul mierii va veni.
    Ea își smulge o pană și o lasă să plutească.
    Împreună cu o bătaie a inimii ei. E semnul de recunoaștere.
    Katamboga urcă până la cerurile cele mai înalte ale mierii.
    Până la inima acelei păsări.
    Ea continuă să zboare 
în pumnul lui.

    Nota: A te impregna de universul poetic al Cristinei Onofre(Christine Bernadette Rousseau) înseamnǎ a fi transportat de particularitațile unor imagini care vibreazǎ într-o subtilǎ delicatețe.
    Ea utilizează în mod fericit mirarea, surpriza, îsi țese cuvintele de dantele de brumǎ, pentru a ne oferi și mai bine visele sale diafane.
    Textele sale sunt fǎrǎ nicio înfloriturǎ inutilǎ, fǎrǎ nicio perifrazǎ greoaie și fǎrǎ nicio încǎrcǎturǎ insipidǎ, verbul ei rǎsunând nestingherit în înalturile poeziei.
    Poezia Cristinei Onofre(Christine Bernadette Rousseau), se identificǎ cu spiritul naturii, cu miracolul existenței sub toate fațetele sale, hrǎnindu-se, parcǎ, din ciudate mistere, din magice impresii.     
    Scris de asymetria on Tuesday, March 19 @ 10:21:15 CET (183 citiri)
    Citeste mai mult... | 36821 bytes in plus | Poeme | Scor: 0

    Historia oculta Editoriale: Societatea Scriitorilor Romani la Paris. 1989.

    Un eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989. Orbirea oamenilor inteligenți

    «Nu e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a persevera.» — Wilhelm cel Tăcut 

    Un eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța, inițiativa colectivă de fundare a unei Societăți a Scriitorilor Români la Paris. Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect. Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre care nu am luat cunoștință. 
    Dar nu doar ei au fost implicați, ci însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă, intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. 
    În acest moment în care un centenar se transformă într-o laudatio fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru istoria literaturii est-etice.

    Demersurile pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă, pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare. Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj.


    Nota: Textul meu de mai sus este o contribuție de istorie literară, culturală și politică la cunoașterea exilului românesc. Precizările mele completează, mai exact neagă imaginea pe care o propune un articol improvizat al lui Vladimir Tismăneanu, publicat aici https://putereaacincea.ro/minima-amoralia/Domnule Vladimir Tismăneanu,
    sunt sincer dezolat, obligat să vă rectific afirmațiile din nota de mai sus, fără vreun chef de dialog cu Dv.
    Cunosc din interior situația. Societatea Scriitorilor Români, proiectată a fi refondată la Paris înainte de decembrie 1989 a fost boicotată după ce grupul de inițiativă, din care făceam parte, a reușit să convoace la Paris mulți dintre viitorii ei membri. Dumitru Țepeneag, organizatorul principal, și alții au scris despre asta, Paul Goma, Ion Negoițescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici își dăduseră acordul. Am povestit faptele în amănunt, pe o bază documentară autentică /buletinele de vot, înregistrarea sonoră a intervențiilor/. Un articol urma să apară la București. L-am retras fiindcă redacția a reacționat cu prea mare încetineală. Îl voi publica în Asymetria. http://www.asymetria.org
    Dacă am făcut aceste precizări, ele erau necesare pentru ca eventualii cititori să nu fie induși în eroare de aproximațiile Dv. de mai sus. În fine, fiindcă fără să cunoașteți orientarea generală a scrisului meu mă etichetați repetat, nu pot folosi formulele de circumstanță în corespondența cu Dv. Dan Culcer
    Scris de asymetria on Thursday, March 14 @ 11:49:41 CET (224 citiri)
    Citeste mai mult... | 41150 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Distribuitor de afise Polemici: Regimul comunist a fost un calau care a condus la distrugerea morala a natiunii

    Cititor scrie "https://www.stiripesurse.ro/video-nicolae-ciuca-in-parlament-regimul-comunist-a-fost-un-calau-condus-la-distrugerea-morala-a-natiunii-efectele-sale-nocive-se-resimt-si-astazi_2655895.html"
    Scris de asymetria on Wednesday, February 14 @ 08:25:50 CET (161 citiri)
    Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan

    Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului, când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam, cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist. Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses, David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini. Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.

    Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 15:23:12 CET (206 citiri)
    Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    Modele. Cum trebuie înțelese… Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    George Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei, Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80 urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar, înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și uman ?
    Magda Ursache : Dragă George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de temelie. Cum să construiești pe nisip ? Nu mi-ar ajunge spațiul întregii reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre toate. Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică statutul clasicist : armonie, proporție, măsură. Mi-e frică să nu fi spus de prea multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.

    G. M. : Dincolo de aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
    Magda Ursache : Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Reperele mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F : faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea, după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului” (e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că nu mai știu. T. Maiorescu rămâne spiritus rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la Maiorescu : „Să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de interese. „Dreapta măsură” e greu de păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după „cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist, fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor, maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între adevăr și minciună. Mă mir că mă mai mir. Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”, antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora. Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos” Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat. Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”, venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu. În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”, „iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții și alții.
    Scris de asymetria on Tuesday, February 06 @ 17:46:30 CET (214 citiri)
    Citeste mai mult... | 32515 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Noduri si retele Apeluri: Ioan ROSCA Despre organizarea dialogului politic románesc distribu

    Gânduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribuit pe Internet Textul acesta semnat de Ioan Roșca, pe care autorul l-a publicat întîi in cadrul grupului de discuții "Societatea de mâine", trebuie cunoscut de cit mai multa lume. El este rezultatul unei reflectii îndelungate si îmbogățitoare despre sfera politicului. El face parte dintr-o serie de comentarii, unele publicate deja in Asymetria, ale căror bogății de sens sunt îndemnat sa le propun ca pe o palma de trezie, nenumăraților noștri "comentatori" și "experti" politici de toata mîna, de la fostul activist utecisto-comunist, mai junele Vladimir Tismăneanu, la "eminenta cenușie" a FSN, vechiul combatant cominternist, răsădiți in presa românească de dupa Zavera din 1989. El se adresează mai ales tinerilor (unor tineri), al căror creier credem ca nu este inca imbâcsit de prejudecăți, supușenii si acorduri depline. Este o invitație la reflectie, libertate și acțiune de lunga durata.
    Dan Culcer
    De Ioan Rosca
    1 Pledoarie pentru un portal politic romanesc
    Plec de la citeva tendinte, aparent divergente
    a - renuntarea la cautarea consensului; acceptarea legitimitatii viziunilor conflictuale; alungarea mirajului adevarului obiectiv- general- universal; punerea in valoare a contradictiei fecunde; organizarea unor forumuri de dialog contradictoriu (dezbatere) pe teme politice oportune
    b - acceptarea legitimitatii asocierii celor cu vederi asemanatoare care cauta o formulare limpezita a viziunii lor partajate; punerea in valoare a acordului colectiv profund; organizarea unor centre de corelare a celor ce consoneaza (reviste si miscari cu tendinta declarata, etc.)
    c - acceptarea legitimitatii asocierii sau negocierii pragmatice; punerea in valoare a tehnicilor de coordonare sau negociere a participantilor (cu vederi comune sau diferite) la realizarea unor proiecte comune sau la rezolvarea echilibrata a unor probleme conflictuale;
    d - organizarea unor centre de reflectare a informatiilor, explicatiilor si pledoariilor politice; acceptarea legitimitatii informarii si interpretarii ca instrument de propagare a cunoasterii.
    In locul incercarii de a amesteca intr-un singur nod comunicational (“site WEB”) tendintele si formulele semnalate mai sus (a-d), as propune cuplarea in retea a nodurilor de tip dezbatere , rezonanta, coordonare si informare incit sa formeze ciorchini de sinteza (“portaluri WEB”) care sa pună in lumina meditația politica românescă.
    Aceasta “carte de telefon” (portal, sinteza, repertoriu, “hub”politic):
    - accesibila prin Internet,
    - bine structurata (pe problematici, pe viziuni, pe tipuri de situri etc),
    - beneficiind de citeva servicii globale (reperaj, mesagerie generala, dialoguri si sondaje globale, traduceri etc),
    - Apărată de confiscări (agenții propagandiști ai puterii de la București etc) tocmai prin deschiderea ei larga, ar putea oferi o imagine interesanta a zbuciumului nostru politic.
    Am putea constata ca suntem bântuiți de aceleași întrebări mai mulți decât credem, ne-am putea simți mai puțin singuri in gândurile, emoțiile, paraliziile si revoltele noastre.
    Am putea observa unitatea varietății frământărilor noastre si redundanta eforturilor similare dar ne-coordonate.
    Am putea invata sa intelegem punctele de vedere cu care nu sintem de acord.
    Am putea descoperi ca suntem o forta incapabila de evadare din
    potentialitate.
    Am putea reabilita si stimula meditația si participarea politica larga, sprijini democrația inteligentei.
    Si asta fără sa forțăm simplificări falsificatoare. Fără sa obligam un centru de reflexie rezonanta sa devieze spre dialectica contradictorie, un centru de coordonare pragmatica sa devina un focar de rezonanta doctrinara si un spațiu de dialog sa eșueze in consens si cenzura. Lăsând fiecărui grup, mișcare, asociație, organizator - libertatea de a-si conserva mobilurile, specificul si coerenta.
    Reunind toate aceste focare intr-un spatiu policolor ideologic si metodologic am putea evita sindromul : “eu nu particip intr-un loc unde publica X, se spune ca Y sau se vorbeste pe tonul Z” - care ne divizeaza atit de tare.
    Sa intervină fiecare unde si cind ii convine.
    Nimeni nu se poate supăra (sper) pe alăturarea cu “dușmanii” sau “concurenții” într-o sinteză care arata unde se discuta pe Internet politica românească. Sper de exemplu ca la capitolul “Procesul comunismului” un astfel de portal sa poata trimite si catre un site al asociatiei deținuților politici condusa de Ticu Dumitrescu, si spre cel a organizatorilor memorialului Sighet, si spre un site dedicat lucrărilor lui Cicerone Ioanitoiu si spre alte adrese pertinente, indiferent de relațiile dintre membrii respectivelor grupari.
    Sa observam cit de eficace este strategia gruparii in ciorchine a institutiilor dintr-o bransa (in comert si in alte situatii), cum s-au impus siturile web care au oferit puncte de acces sintetic la informatii si servicii (ebay , amazon, yahoo, google etc).
    Analizând de citiva ani păienjenișul siturilor web dedicate politicii - am ajuns la concluzia ca exploratorul peisajului politic romanesc e silit sa bintuie fara busola si ineficace in cautarea adreselor ce l-ar putea interesa. Toate inițiativele Internet particulare au de suferit din cauza absentei unor porți de intrare pentru publicul așteptat in bazarul politic.
    As fi vrut sa definesc, sa construiesc, sa lansez cit mai curind un astfel de portal, cerind sprijinul celor ce ar putea participa la administrarea lui sau ar putea lega la el diverse noduri de interes pentru dezbaterea politica românească. Doar lipsa de timp, prudenta impusa de experiențele mele trecute si frica de a compromite ideea printr-o implementare superficiala m-a oprit pina acum sa lansez proiectul. Ramin însă convins de oportunitatea lui.
    Sper un miracol: ca varietatea abordărilor si preocupărilor noastre , pusa cumva in valoare, scoasa din unghiul mort al harababurii ce amplifica sentimentul zădărniciei generalizate, sa ofere un spectacol semnificativ, captivant, incitant celui ce își pune întrebarea : in ce consta fenomenul politic romanesc? Lupta pasionanta cu o problema grea poate avea sensul (rostul) ei chiar cind nu conduce la o “soluție”. Dar e nevoie de oglinda in care acest parfum al căutării sa poată fi surprins.
    Sper de asemenea ca punând in funcție (pe acest portal) un protocol de traduceri (engleza, franceza etc) sa permitem unui observator străin sa perceapă neschematizat viata noastra spiritual-politica vie si complexa, sa ne poată înțelege mai bine, sa poată întreba si răspunde . Sper sa putem depăși izolarea in care s-au plasat pina acum analiștii problemelor politice românești fata de frământarea politica mondiala, sa putem participa la dialogul general privind rolul politicului in societatea contemporana. Sa putem ajuta pe alții sa înțeleagă fenomenul pre-comunist, comunist si post-comunist (dincolo de montajele ideologice) dar si sa putem fi ajutați in înțelegerea fenomenelor analoage ce au loc aiurea pentru a ajunge, împreună cu altii ... in miezul lucrurilor.
    Desi.... cine stie ce-o fi acolo?
    Ioan Rosca
    20 noiembrie 2003, Montreal
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 13:45:24 CET (193 citiri)
    Citeste mai mult... | Apeluri | Scor: 0

    Memoria Restituiri: Imagini din CLUJUL interbelic

    Cititor scrie "https://actualdecluj.ro/o-calatorie-prin-clujul-interbelic-cum-vedeau-trei-jurnalisti-cartierele-orasului-cu-2-ani-inaintea-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-centrul-orasului-era-o-lume-a-extravagantei-risipei-si-exceselo/"
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 09:25:51 CET (188 citiri)
    Citeste mai mult... | Restituiri | Scor: 0

    Memoria Istorie recenta: Cora Muntean, Bucurestii, sub dictatura Coronavirus

    „Am ajuns, iată, s-o invidiez pe Cora Muntean. Pentru că ea a avut avantajul de a ieși din casă. De a ajunge cu legitimația de reporter nu la Polul Nord sau în Deșertul Gobi, ci în Bucureștiul primăverii lui 2020. Față de cititorul închis în casă, ea a avut avantajul de a ieși pur și simplu pe străzile Capitalei. Ca să vezi  A ajunge pe străzile Bucureștiului a fost timp de două luni o aventură mai ceva decît a ajunge pe Lună. Are însă și al doilea mare avantaj al reporterului. Știe să observe. Acolo unde privirea cititorului lunecă fără să se oprească, reporterul descoperă amănunte semnificative pentru halucinanta atmosferă dată de un oraș care trăiește sucit, mai ceva ca acel Cănuță al lui Caragiale. Pe parcursul documentării, se vîră acolo unde pare mai interzis, mînată de curiozitatea de gazetar, care nu diferă prea mult de curiozitatea omenească pur și simplu, observă ceea ce ochiului obișnuit i-ar scăpa și vorbește despre ea însăși. Reporterul e prin definiție atent la lumea din afară, concentrat asupra lumii din jur pentru a nu-i scăpa nimic din ceea ce rămîne important”.
     Ion CRISTOIU

    Extras din Cora Muntean, Bucureștii, sub dictatura Coronavirus

    MX Editura Mediafax © SC Editura Mediafax SRL, 2020

    La un gard de președinte, la un pas de o încurcătură 

    22 aprilie. Înainte de a mă aventura prin Rahova și Ferentari, căci mă bate gândul să ajung și pe acolo, miercuri am descins în Cotroceni. Cu metroul până la Politehnică, iar de acolo e o aruncătură de băț până la palatul unde stă domnul președinte. Am ajuns înaintea premierului și a miniștrilor cu care avea ședință de lucru, prin urmare la intrarea Leu era o mare foșgăială de trupe: militari, jandarmi și polițiști. Cum eram singura persoana care staționa peste drum de intrare, toate privirile s-au oprit asupra mea. Desigur, nu am avut curajul să trec. De fapt, curaj aș fi avut, dar nu am vrut să mă complic. Parcă și leul din vârful statuii s-a zbârlit la mine. Mi-am zis că ia mai bine fac eu cale întoarsă și merg să văd care-i treaba pe la AFI. Circulau salvările cu sirenele urlând de aveam senzația că sunt în Beirut. La un semafor așteptau două doamne în vârstă, când a trecut o ambulanță SMURD în care și șoferul și cel din dreapta erau în combinezoane albe, cu măști, cu glugi. Sirena chirăia de-ți țiuiau urechile, deși nu era nicio mașină în față. Doamnele s-au închinat de zici că a trecut Preafericitul, apoi una a decis: „Hai să mergem în casă, că poate ne adună de pe străzi ".

    La „Președintele României

    Probleme cetățenești” era închis La mall era dezolant. Nu doar că era pustiu, dar pe lângă că erau ferecate ușile, în fața lor au fost așezate garduri de fier, ca pe stadion, de parcă voiau să stăvilească o invazie a dependenților de shopping. Doar fata frumoasă de pe un banner imens, care făcea reclamă pentru un parfum, părea vie pe acolo. Și porumbeii. Adunați grămadă, nici nu se urneau când treceai printre ei, ba parcă te priveau cu reproș că le calci teritoriul. M-am învârtit cât m-am învârtit în jurul clădirii și am dat și peste un homeless. Stătea pe o bancă și vorbea singur. Instinctiv, m-am îndepărtat când l-am văzut. „Nu sunt periculos, nu vă fie teamă. Sunt plictisit", a strigat el în urma mea. Am decis să merg înapoi la palat. Cred că se terminase reuniunea, că mai era doar mașina armatei în față. Am făcut niște poze de departe și am luat-o în jos pe lângă gard. La poalele dealului, când s-a terminat și imensa curte a palatului, am dat de o poartă pe care scria: „Președintele României. Probleme cetățenești". Evident, era închis, de parcă tocmai atunci se terminaseră toate problemele cetățenilor. Știu, le transmitem online, dar dacă tot eram în zonă, am zis să încerc să le transmit și verbal. Am strigat de câteva ori: „E cineva ?", dar nu mi-a răspuns decât un câine tot mai nervos. 

    Am traversat și am dat de un șir de magazine, toate închise, cu excepția celor care vindeau sicrie. Am scuipat, imaginar, în sân de trei ori și am traversat. La un atelier de reparat pantofi, omul și-a lăsat numărul în ușă „pentru orice urgență". Clar, de la atâta umblat, oamenii chiar își tocesc pingelele. Bag de seamă că meseriașii vor începe să aibă valoare. Mi-a plăcut optimismul din afișul altui magazin, „Închis. Dar vom redeschide”. La Spitalul Universitar era liniște, chiar prea multă liniște. În curte au fost amplasate două corturi mari, probabil pentru pacienți cu COVID, de ordinul sutelor de mii, pe care-i tot anunțau doctorii responsabili cu panicarea populației. Peste drum, ruinele Casei Radio răsăreau ca o pată rușinoasă, pe care nimeni, de 30 de ani, nu reușește să o șteargă. În drumurile mele prin Capitală am întâlnit multe astfel de ruine, unele care ar fi putut deveni niște perle, așa cum au fost odată. Am dat de o biserică, Sfântul Elefterie Nou, o capodoperă a arhitecturii. Chiar este foarte frumoasă, fără a fi opulentă. M-a mirat când am văzut că felinarul de deasupra intrării era aprins deși era ziua-n amiaza mare ; mi s-a părut a fi un far care-și risipește lumina. Pe lateral, în curtea bisericii, printre dalele de beton, a început să răsară iarba. Dincolo de gard, alți porumbei stăteau în tihnă pe iarbă. Mi-am amintit că azi este Ziua Pământului. Peste tot parcă Pământul se bucură că azi sărbătorește singur. Nu mai recurg la retorica potrivit căreia am batjocorit atât de mult natura, fără să ne pese de nimic, doar că azi mi s-a părut că ei îi este mult mai bine fără noi, că eram ca niște musafiri obraznici.

    Cum m-am simțit o clipă ditamai spioana

    Am ținut-o pe Splai, să ajung la Izvor și m-am ghidat după clădirea Parlamentului, pentru că dacă s-ar da un premiu pentru cea mai talentată rătăcită, aș urca sigur pe podium. Și ajung la Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Fac repede o poză și dintr-o dată aud că strigă cineva că nu am voie. Mă uit pe gard și văd semnul, privesc dezolată la militar. „Mergeți mai departe”, îmi spune el. îi fac un semn amical și plec. Dau de Institutul de Cercetare „Victor Babeș”, unde era pustiu. Doar un domn de la pază uda florile cu un furtun. Iar dau de o poartă tot cu Institutul „Cantacuzino”. Aici era mare agitație, de parcă tocmai descoperiseră vaccinul-minune. Mai mulți militari umblau încoace și încolo. Nici nu am mai încercat să fac poză, doar m-am oprit puțin să mă uit. Când aproape ajung în intersecție, mă trezesc, dintr-o dată, cu trei bărbați în fața mea. Efectiv am trăit pe viu expresia că au răsărit din pământ. Așa cum eu par o doamnă, ei păreau din servicii. „Bună ziua”. „Bună ziua”, răspund eu. „Ce căutați în zonă?” Am vrut să răspund : „Spionez, că am auzit că s-a descoperit vaccinul-minune”, dar am zis că e mai înțelept să nu mă apuce tocmai acum glumele. M-am uitat la haine, să observ vreo umflătură la brâu, dar nu am văzut nimic. „În documentare”, spun eu. „Documentele dumneavoastră, vă rog”. „Cred că mai întâi ar trebui să știu cine sunteți, nu? Cel cu care conversam și-a scos o legitimație și mi-a fluturat-o prin față. Cum eram la distanța fizică, în acest caz și socială, cerută și cum el a manevrat-o în viteză, nu am văzut nimic. 
    Scot legitimația, buletinul și declarația. întinde mâna după ele. „Dacă vreți să vă atingeți de lucrurile mele, vă dau un pic de Mona”, spun eu. Ceilalți doi au intrat în alertă. Bag mâna în geantă și scot flaconul de spirt. Cei doi au luat pe loc repaus. Între timp, văzuseră legitimația de presă, că am pus-o să se vadă. Am despăturit declarația, apoi am arătat buletinul și legitimația. 
    „Sunteți jurnalistă”, constată el. „Da”. „Și ce documentați, nu vedeți că totul e pustiu?”
     „Păi, cum să vă spun, un jurnalist talentat este în stare să scrie ceva foarte interesant și despre nimic, despre pustiu”, îi explic eu. Bine, adevărul este că îmi cam bătea inima. „Și tocmai în această zonă v-ați găsit?” „Să vă explic cum stă treaba. Eu vin de la Cotroceni. De la Palatul Cotroceni, și nu mă descurc deloc cu orientarea, așa că am ținut drumul pe Splai. Habar n-aveam ce este în zona asta. Și nici nu cred că e un obiectiv secret, că dacă era l-ați fi izolat”. „Bine, dați-mi, vă rog, totuși, buletinul”. I l-am dat, s-a uitat o secundă pe el și mi l-a înapoiat. Am scos un șervețel dezinfectant și l-am șters. „L-ați și scanat?”, am întrebat eu zâmbind. Doar că având mască, evident că am risipit degeaba zâmbetul. Ei nu aveau. „Mergeți”, m-a îndemnat el. „Unde veți scrie despre asta ?" „Pe cristoiublog." „A, OK, o zi bună, aveți grijă!" Asta cu „aveți grijă" nu am știut cum să o interpretez. 
    Apoi, ajunsă acasă am deschis mailul și am aflat că „joi, la ora 8:30, premierul Ludovic Orban face o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico- Militară „Cantacuzino”, la care participă și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Apropo de măști și „par o doamnă", deschid două paranteze. Prima, scurtă: pe mine, care sunt „din spate liceu, din față muzeu", purtatul măștii mă avantajează. Nu-mi place, dar decât ridurile… Amintire de pe Șeremetievo A doua, la Moscova, în 2014. M-am coafat, m-am machiat, m-am îmbrăcat la costum. în avion, am nimerit între jucătorii unei echipe de fotbal. Români. Eu eram la margine, doi lângă mine și în jur numai fotbaliști. Ceilalți râdeau și făceau poante, ca băieții. Ăștia de lângă mine ședeau atât de rigizi, săracii, că le era jenă să se manifeste. La coborâre, când am ajuns la controlul de frontieră, mie îmi reține polițistul pașaportul, iese din cușcubeta lui, mă ia de cot și mă pune lângă perete. Lipită. Adică într-un loc în care mă vedeau toți ceilalți care treceau. Când a trecut echipa de fotbal, au făcut jucătorii niște ochi cât cepele. Ce s-or fi gândit? Că sunt vreo traficantă, că ceva nu e în regulă cu mine. Se termină coada, polițistul rus cred că uitase de mine. M-am dus la geam și l-am întrebat ce fac. Mi-a făcut semn să mă întorc la loc. Doamne, dar ce am mai putut pătimi! Mi-am amintit că la ambasadă, când am luat viza, ofițerul mi-a spus că „asta nu vă garantează că veți putea intra pe teritoriul Federației Ruse”. Doamne, dar de ce tocmai eu dintr-un avion întreg ? Văd că vine spre mine un alt polițist, foarte dichisit. îmi spune : „Sunteți binevenită pe teritoriul Federației Ruse!" Văzând privirea mea nedumerită, a adăugat : „A fost aleatoriu". Gazda mea, Vladimir (altul), s-a amuzat teribil și mi-a spus că așa se procedează. Iau din grup o persoană, care pare cea mai inofensivă, și o expun, apoi studiază reacțiile celorlalți și unii pică în plasă când se gândesc că „dacă pe asta au ghicit-o…”, au anumite manifestări care îi dau de gol. Prietenul lui Vladimir, cu care eram la masă, a spus că s-a întâmplat din cauză că „you look like a lady". De atunci, de câte ori mă amuz pe seama mea spun că par o doamnă. Închid parantezele și revin la drum. Am ajuns la Parlament și am constatat că mi-e foarte dor să merg acolo, să stau de dimineața până seara, să discut cu aleșii neamului. Din fericire, am primit informația că începând de mâine putem fi prezenți fizic la lucrările aleșilor. Parcul Izvor era închis, dar după garduri natura dădea un spectacol impresionant. Mi-am amintit de diminețile când veneam de la metrou pe acolo și de fiecare dată mă opream zece minute și ședeam pe o bancă. În drum către tramvaiul din Victoriei, am făcut un popas la anticariatul Târgul Cărții, de la Colțea, și am stat acolo aproape o oră. Nu degeaba, am răsfoit și citit câteva pagini din ultimele apariții. Oricum, într-o lume înțepenită, cărțile ne-au dat posibilitatea de a evada din prezentul aproape apocaliptic.

    Parlamentul a devenit încă o sală a pașilor pierdut  

    23 aprilie. Joi, de Sfântul Gheorghe, a fost prima zi, după 13 martie, în care noi, jurnaliștii, puteam intra în Parlament, la ședința de plen a Camerei Deputaților. Îmi amintesc perfect ziua de 12 martie, atunci când trebuia să fie învestit guvernul Cîțu. Știți toată tevatura, că Florin Cîțu nu a mai venit. Era 12 martie, noul Coronavirus era în floare, însă liberalii și lohannis aveau un singur refren: alegeri anticipate, să scape de ciuma roșie. Simptomele date de boală erau catalogate de președinte drept mofturi. Eu și Marius, un coleg de la TVR, am plecat ultimii. S-au stins toate luminile de la P1, acolo unde e sala de plen, și am plecat pe bâjbâite. Povesteam despre cât de mult ne-am săturat de jocurile făcute de politicieni, apoi ne-am luat rămas bun și am spus „pe mâine". A doua zi nu erau lucrări la Parlament, dar aveau liberalii ședință, după criza cu Cîțu. „Pe mâine" i-am spus și doamnei de la poartă după ce mi-a dat legitimația de acces. A doua zi, vineri, 13 martie, m-am tot sucit și învârtit prin casă până când am zis că nu mai plec. Pe la prânz, îl văd pe premierul demis și interimar, Ludovic Orban, cu toată presa lângă el, flancat de ministrul Sănătății, Victor Costache, și îl aud că anunță senin că e posibil să fie infectat cu noul Coronavirus. De senatorul Vergil Chițac. Mi-am făcut cruce de trei ori. Unu, că îmi pune cu atâta nonșalanță colegii în pericol. Doi, că nu am fost nici luni la ședința de pomină, unde Chițac ar fi dat cu generozitate boala la toată lumea. Așa mă gândeam atunci, sub primul impuls, apoi, încet- încet, am realizat că a fost un circ fără bani și că nu a fost nimeni în pericol. Și un circ prost, că politicienii nu prea reușesc să producă scenarii beton. La câteva zile s-a închis Parlamentul, s-a instaurat starea de urgență, s-a făcut bine și domnul Orban, a devenit premier plin și s-au apucat de treabă cu epidemia.
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 09:23:23 CET (456 citiri)
    Citeste mai mult... | 36696 bytes in plus | Istorie recenta | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor - Segmentul 2

    Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor  -  Partea a doua  din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”  “Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”

    Chiverniseală vedea că îi fuge catedra, pentru că în sat erau tot mai puțini elevi și atunci avu o idee salvatoare:“ Voi pune  laba pe liceul german”, gândi bărbatul. “Eu știu să șpăguiesc, să învârt, să păcălesc, ca nimeni altcineva. Chiar dacă mama și tatăl meu sunt de cu totul și cu totul altă etnie. Am însă o legătură cu sașii care au părăsit localitatea înainte de a mă naște – am obținut gratuit o casă săsească. Trebuie să reușesc, deși habar nu am limba germană. Îmi pare rău că nu am avut contact cu sașii. Plecaseră în Germania cu mult înainte ca eu să îmi fac apariția în această lume. Când eram mic, mama m-a trimis la profesori să mă mediteze, dar nu se prindea de mine germana nici să mă pici cu ceară. Nu puteam reține niciun cuvânt din limba asta atât de încâlcită.
    Scris de asymetria on Monday, December 18 @ 14:58:59 CET (191 citiri)
    Citeste mai mult... | 26821 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel. Curba destinelor, O povestire în 2 segmente

    Cititor scrie "
    Cornelia Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi  

     Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare, conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic, familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...
    "
    Scris de Asymetria on Sunday, December 17 @ 14:29:39 CET (203 citiri)
    Citeste mai mult... | 32715 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Culturnicii Note de lectura: Dan Culcer . Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare

    Dan Culcer. Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare

    „Ludo e un creier ascuțit, fost bun sionist, talentat până la măduva gândirii, cunoscător profund al gândirii judaice. El a fost înțeles și sprijinit de marii conducători ai judaismului român, ca Dr. Willy Filderman, Iacob Itzhak Niemirower, A. L. Zissu, ba și marele nostru înaintaș, d-nul Adolphe Stern, l-au apreciat. Presa sionistă l-a găzduit, banii organizațiilor l-au hrănit, din dragostea noastră el a putut să scrie liber și nesilit de nimeni. Astăzi el zace în Biblioteca Academiei Române, adună documente din viața social-politică a regimurilor trecute din România și le reactualizează prin falsificare crasă, pentru a obține CE ? Batjocura, murdăria, goliciunea amară a parvenirii. Ludo tipărește la Editura de stat tomuri groase, tone de otravă, câștigă averi din noroiul ce-l aruncă asupra trecutului românesc, noroi care personifică propria sa dramă. Asemenea decădere morală, ca evreu, mă doare. A ajuns Ludo un antisemit al propriului său neam, mai ordinar decât un A. C. Cuza. Că această treabă a făcut-o un Mihail Sadoveanu, un Arghezi, un Zaharia Stancu, ei cel puțin sunt « români ». Dar CE caută un EVREU în grajdurile lui Augias, iartă-mă Doamne, nici porcii nu-s în stare să-mi lămurească această șaradă neo-proletară ” —Alexandru Șafran Sursa https://www.wikiwand.com/ro/I._Ludo Astfel a fomulat Alexandru Șafran, un mare rabin, originar din România, un sfat înțelept adresat evreilor din România, ziși «români», în speță lui I. Ludo, cel care se specializase în romane pamflet întru denigrarea grosolană a regalității din România, în ciclul Paravanul de aur, Regele Palaelibus etc., după 1945 desigur. 
    Unii evrei nu trebuiau să se amestece în treburile românilor și mai ales să nu pună în discuție valorile și miturile acestora, mai ales când se cunoaște contribuția unora dintre evreii cu funcții politico-ideologice la distrugerea culturii românilor. Dacă au făcut-o sau o fac, să nu se mire nimeni că vor suporta consecințele, zic eu, adică contestarea de către oponenți a valorilor identitare și miturilor evreiești. Dacă Norman Manea, Alexandru Florian, Zigu Ornea, Andrei Oișteanu, Andrei Cornea tăceau în acest domeniu, ar fi rămas înțelepți. Si taccuises philosophus mansisses. Altfel, se pot aștepta să fie răsplătiți cu aceeași monedă. Adică să li se conteste valorile și miturile.

    Analiza mea, cu caracter de ipoteză, ar zice unii, privitoare la relația de troc în care a intrat Norman Manea prin scrierea pamfletului Felix culpa, are ca temei lectura cronologiei carierei internaționale a lui Norman Manea, așa cum este ea descrisă de versiunea franceză a articolului care îi este dedicat în enciclopedie, versiunea on line Wikiwand. https://www.wikiwand.com/fr/Norman_Manea Am scris cândva despre cărțile lui Norman Manea, în Vatra. De bine, fiindcă ne aflam pe terenul criticii sociale și morale a comunismului. Dar eu doream și militam pentru depășirea interdicțiilor, a cenzurii, pentru reintegrarea produselor culturale ale emigrației desprinse din România, indiferent de etnie. În vreme ce Norman Manea, care tăcuse ca evreu sau se mascase în România, se lansa, după emigrarea sa, în cenzurarea și criticarea, din perspectiva unor dogme evreiești, a mișcării legionare și pleda, implicit, pentru eliminarea, din bagajul cultural al națiunii române, a tinerilor legionari, «păcătoșii» care voiseră să scoată România de sub controlul imperialismului transfrontalier și a delegaților acestuia, afaceriștii evrei din România.
    Dan Culcer. Nota din 13 decembrie 2023. Dintre intelectualii pomeniți, trei sunt descendenți din familii de activiști comuniști. Nu ar fi și nu sunt desigur responsabili de faptele sau ideile părinților. Deși proverbul spune : ce se naște din pisică șoareci mânâncă
    Scris de asymetria on Wednesday, December 13 @ 19:32:02 CET (296 citiri)
    Citeste mai mult... | 32740 bytes in plus | Note de lectura | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Tiberiu Tudor. Sinteza unei teme geopolitice Dosarul NATO + Ucraina











    Scris de asymetria on Sunday, December 10 @ 20:10:15 CET (210 citiri)
    Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.64 Seconds