Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 20 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Jurnal: Dan Culcer. Fragmente supravietuitoare
    Scris la Sunday, May 28 @ 20:10:04 CEST de catre asymetria
    Jurnalul unui vulcanolog Preambul
    Punem la dispoziția eventualilor cititori aceste fragmente de jurnal care, deși publicate în presa scrisa, data fiind raspîndirea aleatorie a acestei prese, ca sa nu zic caracterul ei uneori confidențial, ramîn necunoscute deși pot interesa eventual pe acei cititori mai tineri care nu cunosc viața interna a unei redacții de revista culturala și sociala, cum a fost sau ar fi trebuit sa fie revista Vatra de la Târgu Mures, in vremea național-comunismului, adica sa zicem înainte de 1989.
    Vom continua seria cu alte fragmente și vom cere cu staruința altor redactori de reviste, prietenilor și cunoscutilor sa ni se alature cu evocari, cu amintiri, memorii și jurnale. Scopul meu nu e sa descriu un martiriu, nici sa construiesc soclul unei statui, doar sa salvez de uitare și sa descriu, pentru a facilita priceperea unui mediu și a unor împrejurari sociale care nu se vor mai repeta curînd. (D.C.)

    Publicat dupa Zavera, in revista "Familia", Oradea, la invitația criticului și redactorului Ion Simuț.


    Din "Jurnalul unui vulcanolog" : Cenzura, postcenzura, cenzura-prealabila, dosarele de cadre

    vineri, ? februarie 1976

    Am fost la o șezătoare literară la Iernut cu Mihai Sin. Mi-am reîntîlnit o colegă de facultate care, la solicitarea mea de a ne ajuta să mărim numărul abonamentelor la "Vatra", mi-a spus că are la clasele ei 18 abonamente, că le-a făcut pentru mine. Mă rog!
    Seara, după întoarcere, am făcut o vizită unei profesoare care face naveta, o evreică fiica unei foste activiste de partid, amanta lui S. la un moment dat. Am băut vodcă și am povestit scene din Henri Miller. Apetitul era pur verbal deși teoretizam necesitatea unei orgii care să ne șteargă creierul. Tot atunci am făcut, sub privirile mirate, neîncrezătoare, uluite chiar ale profesoarei [...] planuri de retragere într-o viață tihnită, în afara vreunei redacții, în afara terorizantei activități de divide et impera pe care o profesează, sub masca prieteniei necondiționate, Guga, în afara zarvei inutile a vieții literare, firește fără a renunța la scris. Cu mai multă vreme în urmă am început să doresc să învăț o meserie care să-mi asigure independența (relativă), de pildă compactoria sau ceasornicăria. Am și discutat acum un an cu fiul legătorului de cărți Kron, în acest sens, propunîndu-i să mă ia ucenic. Copilărie, naivitate sau num discuția va fi reluată mai ales că meșteșugul îmi place.
    Mihai ne vorbea despre hambarul lui plin de unelte, moștenite de la taică-său, la Făgăraș, în care n-a mai intrat de mult, despre nemaipomenitele case ale celor din Avrig sau Rășinari, despre clădirile imense ale unor case părăsite de sașii plecați, care pot fi cumpărate la un preț de nimic, circa 40-50 de mii [de lei]. și conversația a continuat așa tot dîndu-se pildele celor care au avut curajul de a porni la înjghebarea unei mici producții meșteșugărești. Adevărat N.E.P., ca în "Vițelul de aur", vom porni o întreprindere de "colectare a coarnelor și copitelor". Deosebirea e că nu avem nici un contabil milionar la îndemînă ca să-l șantajăm, că suntem vulnerabili și mai ales că mă îndoiesc că vom renunța la comoditățile (totuși) actuale, fără nici o presiune decisivă, exterioară. Apoi Mihai este total lipsit de simț practic, nu știe să facă nici măcar un pachet pentru poștă, deunăzi se uita speriat că va trebui să realizeze unul în care urma să-și trimită volumul de proze scurte la București ("Terasa") și mi-a cerut ajutorul. Seara trecută mi-a lăudat dexteritatea însă. Azi subiectul a fost uitat. Am mai băut ceva bere așa că acasă m-a durut capul și a trebuit să iau două antinevralgice ca să pot dormi. Berea multă, și mai ales băută peste alcool, îmi dă astfel de dureri persistente. Am fost cam obosit toată ziua. Am reînceput să fumez. E ora unui și jumătate noaptea; mai am de scris o pagină și jumătate despre N. Manolescu pentru cronica de librărie de la Radio Tîrgu Mureș, pentru marțea viitoare (10 februarie).

    Duminică, 8 februarie 1976

    Am ascultat încă un fragment din romanul "Biserica Neagră" de A.E. Baconsky, publicat în germană de revista Kontinent. "Liga Cerșătorilor" și relațiile ambigue, paradoxale între personaje sunt ușor impregnate de atmosfera acefala din Kafka, logica ei nu permite succesiuni și concluzii normale, cauzalitatea e strîmbată. Nu-mi place însă apelul la alegoria prea seacă, atmosfera poetică nu e susținută de concretețea de adevărat prozator a lui Kafka. Baconsky e prea poet [poetizant] și nu are simțul obiectelor. N-am înțeles încă de ce nu s-a putut publica cartea. Oricît de străvezie, alegoria rămîne alegorie și ea poate fi interpretată cum vrei.

    Luni, 9 februaire 1976

    Azi noapte am visat că mă certam cu Guga, Azi, la amiază, la restaurantul Pensiune i-am spus că în vis strigam la el că dacă el este dispus să mînînce rahat, să nu mă oblige și pe mine să o fac. [S-a făcut că nu înțelege.] A zis că vorbesc iarăși în parabole. Nu am recunoscut că ar fi vorba de o parabolă. Nici nu era. Dar nu numai în vis am această părere.
    Cornel Moraru nu poate fi angajat. Guga a fost la partid unde, cică, i s-ar fi spus cauza dar nu o poate comunica*. Sin crede ca e iarăși vorba de o manevră. Poate suspiciunea lui Sin e exagerată. Mă întreb totuși ce poate să fi făcut C.M. ca să oblige securitatea să intervină peste capul serviciului de cadre al partidului? Se susține că vin iarăși vremuri grele. Guga mă sfătuiește de mult să-mi țin gura căci turnătoria funcționează. El însuși este de fapt cumplit de înfricoșat. Avem și noi turnătorul nostru, dincolo de vizitele dese ale unui oarecare Grama (căpitan de securitate) care răspunde de redacție, pe "maestrul" Serafim Duicu, un oltean fără scrupule.
    [N.A. 1999. Am aflat mult mai tîrziu de la cel în cauză ca pricina opoziției securitații, așa cum i se reproșase pe atunci, era faptul că C.M. avea influență asupra elevilor săi și că le dădea să citească cărți interzise.]
    Sin susține că Guga l-a adus special [în redacție] pentru a mă ține în șah. Mă rog, cert este că de la o vreme nu mai am control asupra sectorului de critică nici cît aveam [deși sunt teoretic responsabil cu acest domeniu]. Orice aș face, nu pot împiedica să se scrie despre cărți proaste în stilul lipsit de profunzime și atitudine al lui Serafimache. Plus că ni-l bagă pe gît pe mamelucul retoric care se numește Ion Apostol Popescu [fost profesor de română al lui Guga la Gherla, cred].
    Adevărul e (și aici sunt de acord cu Guga) că județul ăsta n-avea nevoie de o revistă. Sunt atît de puțini aceia, în afara redacției, care pot scrie ceva lizibil și cu atît mai puțin aceia care au ceva de spus. Iar tinerii nu sunt readuși în urbe, a trebuit să ne batem gura aproape cinci ani pe tema asta. Acum se pare că va avea noroc Viorica Meruță. [Nu l-a avut. Poeta a fost publicată în "Cadran mureșan", periodic precar ce a premers "Vatra". Plecată la studii s-a fixat ca profesoară de latină ulterior la Onești, cred.]
    Mi-e cumplit de scîrbă de tot ce se întîmplă. Domnia imposturii și a demagogiei, a lașității și lingușelii, asta e!
    Azi am vîndut niște cărți de care nu mai aveam nevoie ca să-mi pot cumpăra "Bibliografia Convorbirilor literare".
    Despre Nicolae Breban am aflat că a fost în Suedia cu Ivasiuc. Nouă ni s- respins un capitol din "Bunavestire" acum un an. Omul a crezut că noi suntem de vină, acuzîndu-ne că i-am fi cerut proza doar ca să i-o respingem. Ciudată mentalitate, stupid orgoliu! Nici măcar nu și-a data seama că am fost printre puținii (și "Steaua")care, în conformitate cu ideea că vrem să publicăm proza acestei generații, am fost alături de el la greu. Mi-a trîntit receptorul atunci cînd i-am comunicat vestea scoaterii prozei și cînd (la telefon! , probabil ascultați) refuzam să-i spun cine a scos-o, adică cei de la Consiliul culturii (și ei, poate, sub presiunea secției de propagandă a CC-ului.)
    Să nu uit de falsa revistă "Sieg" (=Victorie), inventată de mine și recenzată în "Vatra". Să o mai aduc în actulitate și să mai spun sub masca ei cîte ceva. Să inventez un poet și să-mi public ceva versuri [eventual versurile respinse altundeva, căci, evident,nici o cenzură nu are aici un sistem de supraveghere unitar și perfect.]
    [N.B. 1999. L-am inventat și am publicat în "Vatra", fără acordul lui R. G., sub pseudonimul Arne Daniel Lekleve, versuri prezentate ca traduse din daneză, în cadrul unui grupaj realizat cu ocazia Festivalului european al prieteniei, organizat de București. Vezi "Vatra", nr. 6(75), 20 iunie 1977, supliment, pagina B. Traducerea era semnată Victor Halici, un pseudonim utilizat de mine deja. Culmea, numele soției mele se afla în acrostih în textul intitulat "Imagine sumară". Mă întreb cum s-o fi descurcat atașatul cultural danez cu problema identificării autorilor traduși, dacă firește o astfel de identificare s-a încercat.]

    Joi, 12 februarie 1976

    Am vorbit [de acasă] la telefon cu Anton Cosma și Cornel Moraru. Primului i-am comunicat că există iarăși un post liber la Centrul de cercetări al Academiei [din Tîrgu Mureș], pe care de fapt îl ocupase Silvia Udrea-Sin (și care a renunțat după pensionarea lui Ion Apostol Popescu, care elibera un post la Institutul Pedagogic). Cosma nu este (aflu acum) membru de partid. Nu știu dacă asta nu va fi piedică decisivă pentru un post și într-o perioadă în care totul este politizat excesiv în numele unui semnificativ (și inutil, de cine impus, cui folositor?) numerus clausus .
    Lui Cornel Moraru i-am explicat situația, taina în care Guga și alții, (cei de la cadrele județului, zice el) învăluie cauzele respingerii dosarului său părîndu-mi-se suspectă. Cred, i-am spus, că nu există nici o problemă care să nu poată fi discutată, că trebui să ți se spună clar din ce cauză un dosar este, după aprobare, respins, ce ți se impută. La rîndul nostru trebuie să aflăm exact cum stau lucrurile, ce implicații are această respingere. M-am enervat, (poate am fost cuprins chiar de teamă, căci spunînd că voi cere lămuriri în cadrul ședinței de partid, mi-am luat o răspundere [față de C.M.]), mi-au tremurat mîinile, mi s-au răcit.
    Silvia, soția mea, pe care am prins-o de mînă încercînd să o liniștesc în privința bolii Ioanei, care are o bronho-penumonie, a observat și ea.
    M-am întrebat de atîtea ori dacă sunt un laș, dacă, pus într-o situație dificilă aș avea rezistența necesară ca să nu cedez, să nu mă umilesc, dacă aș putea rezista torturilor nu numai fizice ci și morale. Sper să nu fie nevoiem poate scrisul în acest caiet este o provocare, poate exorcizarea [fricii], a unui destin. Sau poate un exercițiu de rezistență morală în niște condiții în care o teamă, o teroare filtrată, indirectă ne este (îmi este) infuzată pe nesimțite, cu lentoare.
    Dacă mă gîndesc că scrisul a fost pentru mine un exercițiu de sinceritate, că din 1966 sau 1967 cînd am scris primele rînduri de proză, abea în 1968, sub șocul evenimentelor din Cehoslovacia, am devenit cu adevărat conștient, tot ce a urmat mi se pare un necontenit proces de radicalizare, o analiză tot mai conștientă a realității în care trăiesc și un refuz tot mai hotărît al aspectelor sale negative.
    Iată aceste "aspecte" introduse de autocenzură pentru a atenua generalitatea afirmației pînă și într-un jurnal pe care oricum nu-l visez publicat [curînd] deși îl doresc publicat cîndva, poate încă în timpul existenței mele, asta însemnînd două lucruri : că mediul s-a modificat suficient pentru ca să-l accepte public, că am făcut dovada că un om (ceea ce însemnă niște oameni, chiar mulți) gîndeau pu și simplu, cu o mai mare libertate de opinie decît alții, o consemnau chair, exprimînd opinii divergente în raport cu cele oficiale, în raport mai ales cu o masă amorfă, uniformă de executanți docili, de care nici o societate ce se pretinde dinamică nu are nevoie, mai ales în acele zone în care se află motorul ei, conducerea politică, economică, știința și cultura. Ciudată situție această refulare a creativității, a opiniei, această uniformizare, unanimitate programată, incredibilă, deși zilnic ziarele vor să ne aducă dovezi scriind despre ședințe în care toate hotărîrile s-au luat astfel prin ridicare de mîini într-o unitate a cărei aparență trebui menținută cu forța pentru a fi un instrument politic extern, dovedind monolitismul națiunii în spatele conducătorului, care vrea să o facă fericită cu orice preț.
    Aș putea fi întrebat de ce cred că votul unanim nu exprimă o realitate, niște convingeri? Cred că formalismul cel mai deșănțat se manifestă aici. Adunările de toate genurile nu dezbat nimic, ele sunt organizate doar pentru a oferi argumente statistice. Nu se poate ca niște indivizi a căror activitate politică se reduce la punerea în aplicare (cum îi taie capul, de aceea ades în contrasens) a unor decizii venite de sus) să devină într-un interval scurt niște oameni care înțeleg întreaga complexitate a fenomenelor economice și sociale, consecințele hotărîrilor pe care ei le aprobă prin vot deschis (cum implicațiile psihologice ale acestuia în formele de responsabilitate morală), în unanimități desăvîrșite și cu un limbaj de o stereotipie dezarmantă, anihilantă.
    Nu cred că mai există în lume o presă care să fie infestată în așa hal de locuri comune și expresii prefabricate care construiesc paragini de proză jurnalistică pe care nu mai pot crește nici individualitate, nici idei, nici stil, ca să nu mai vorbim de opinii contrare. Noroc cu presa culturală sau literară. Aici măcare se mai fac horbote verbale. Chiar dacă ele nu ascund decît același conformism notoriu, aceiași lipsă de credință ascunsă de faldurile lozincilor, aceiași vărsătură, borîtură metaforică în genul celor scrise de diverși "editorialiști" (printre care A. Păunescu de pildă se situează în frunte), dintre care colegul și fostul meu "camarad de luptă" (despre care știam destule încă de la început ca să nu am încredere în continuitatea lui morală) se ridică cu dezinvoltură (slugarnică, lingușitoare) și limbajul scîrbos al căcatului pus în fondantem unul din slujnicarii de viță nouă ai acestei acefale intelectualități românești gata să accepte orice scuză, orice explicație, orice teroare cu condiția să fie lăsată să respire din cînd în cînd în momentele cînd cizma cuiva nu mai apasă așa de tare, posesorul ei scărpinîndu-se pe burtă sau pe spinare, gîfîind de plăcere și rîgîind satisfăcut.
    Romulus Guga (și desigur nu e singurul, unii o fac mai elegant, într-un fel și eu printre ei) își plătește micile lui îndrăzneli din proză (de care este primul să se sperie) cu aceste temenele în stilul lui Procopius din Cesareea, care măcar avea bunul simț să nu pretindă publicarea Istoriei sale secrete și nu prezentase serviciului de cenzură al Imperiului lui Justinian. În felul acesta a putut să scrie cum dorea chiar dacă a tremurat (ca mine s-ar zice!) că filele scrise de el vor fi descoperite înainte ca moartea să-l ferească de palmele plinuțe ale torționarilor acestei noi burghezii, căreia trebuie să-i mulțumesc totuși că îmi îngăduie atîta libertate, știind că eu și tagma mea suntem niște becisnici, niște nevolnici, să stau aici la această masă și să scriu.

    13 februarie 1976

    Vizita lui Gavril ședran. I–am dat Sexus-ul lui Henri Miller și o fotocopie după "La Mort" de George Bataille. Prima carte este primită de la Ion Mușlea. Cu prilejul unei vizite precedente am discutat despre posibilitatea unei literaturi erotice românești, despre necesitatea constituirii unui limbaj adecvat dată fiind "cruditatea" limbii românești, în care folosirea unor expresii directe nu are tradiție. I-am povestit situația lui Moraru. Va încerca să-și fotocopieze "Distructurile" sale în vreo zece exemplare.
    Discursul lui Eugen Barbu la Congresul consiliilor populare, pe care Guga l-a auzit, a apărut în Scînteia epurat de orice aluzie la Noel Bernard, directorul postului de radio E[uropa].L[iberă]. , deși numele lui fusese pomenit des. Culmea este că la Congres au asistat, ascultînd deci, vrei 150 de reprezentanți diplomatici. În aceiași săptămînă în Contemporanul apărea o scrisoare a unui oarecare Michael Titus, român din Anglia, care își exprima speranța că nu li se va da satisfacție cîrtitorilor din străinătate publicîndu-li-se numele în presa noastră, căci ei asta speră, doresc, saă fie recunoscuți că există. În săptămîna urmatoare același Michael Titus publica în "România literară" un studiu despre dramaturgia lui Paul Anghel, datat Londra, februarie 1976. Acel Paul Anghel care a fost redactorul șef al pubnlicației pentru străinătate Tribuna României și care s-a lepădat de piesa sa Viteazul, anul trecu montatată la Tîrgu Mureș, accentuîndu-se notele "demitizării", acum cînd nu demitizarea ci mitizarea sunt la modă. Ba a mai trimis și o telegramă de protest primului secretar din Mureș cerînd interzicerea spectacolului.
    Voi cere explicații în ședința de partid pentru schimbarea macazului în cazul Moraru. Argumente : nu există motive care să trebuiască a fi tăinuite.
    Poezie, Jurnal : transcrierea viselor /visurilor? Care o fi forma corectă? și pentru propunerea de la Cartea românească, în jurnalul fictiv.
    FANTASTIC.
    " Plăsmuirile iraționale ale imaginației [există așa ceva?] sunt reproduse rațional, rupturile și coerența realului, de care vorbesc toți, devin în artă foarte coerente pentru că arta dă totdeauna un sens, o unicitate acolo unde nu există decît fragmente și dezordine. Am putea numi în acest caz fantasticul un mod rațional de a privi iraționalul. " (în Luceafărul, 1975, nr.18, p.6).
    Fantasticul este așa ceva. Dar numai arta realizează asta. Gîndirea umană are această trăsătură reductoare, schematizantă, ordonatoare, cosmicizantă prin faptul că este antropocentrică. Tot ea poate recunoaște limita acestei atitudini fără să o poată depăși ci teoretizînd necesitatea depășirii care se poate realiza oarecum, doar în textul literar ca simulacru de atitudine haotizantă. (Cf. textele lui Sollers, ca să dau doar o pildă, Joyce dă pe fragmente această senzație dar textul integral este un cosmoid.)
    De fapt imaginația simulează iraționalul prin tehnici narative foarte precise.
    [o tăietură din presă cu premiile UASCR și ale revistei Amfiteatru. Va fi interesant să urmăresc destinul acestro premianți a căror operă nu poate fi decît mediocră dat fiind că în actuala conjunctură se încurajează mediocritatea poleită.]
    [N.A. 1999. Studenții care au primit atunci premii literare au devenit poate altceva decît mediocrități. Dacă suspiciunea mea a priori nu era întemeiată, ce bucurie aș avea citind carțile celor care au putut între timp să mă contrazică cu opera lor. Îi aștept cu texte.]

    Aflu că fostul ministru de externe al României în vremea războiului (?), Grigore Gafencu a scris o carte de istorie trăită, "Preliminariile războiului din Răsărit", publicată în Occident. Am ascultat interesante fragmente care explicau intrarea Germaniei în război contra Rusiei, pînă atunci aliată, prin efectul psihic al temerilor legate de o, nu neapărat previzibilă dar posibilă, schimbare de atutudine a Rusiei care ar fi putu tăia livrarea unor alimente, mai ales grâu. Germania era, fiind angajată pe frontul de Apus, dependentă de resursele agricole ale Rusiei, cu care aceasta ar fi putut-o șantaja. Ca să nu riște asta Hitler a decis să atace pentru a putea controla direct resursele alimentare de care poporul german, armata angajată în război avea trebuință vitală.


    [După un alt carnet : ]
    Să nu uit cartea Uttei Gavani, apărută la Editura Oldenburg (R.F.G.), despre politica culturală și literatura română postbelică, "Partidul și literatura în România", apărută fragmentar într-o revistă pariziană. Ea consideră valori sigure în poezie pe M. Ivănescu, L. Dimov, Petre Stoica, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, șt. Augustin Doinaș, Constanța Buzea. În proză : Groapa, Moromeții, Fănuș Neagu cu Îngerul a strigat (presupus ciopîrțită), tetralogia lui M. H. Simionescu, D. R. Popescu.
    Annely Utte Gavany, 15 decembrie 1975, interviu luat de Radu Gorun. Vorbește de concesii active și concesii pasive. Despre Ion Lăncrănjan, confirmînd o atitudine, spunea ca reprezintă o literatură conformistă, contrazicîndu-l pe interlocutorul ei.
    Sartre e orb. Un articol dialogant al lui Andrei Roth, propus cu prilejul aniversării lui S., a fost scos din revistă sub pretextul că nu se ia o atitudine clară. Cine sunt indivizii ăștia, fără nume chiar dacă au unul, care știu ce e corect și ce nu, pînă unde se întind hotarele marxismului?
    În " Le Monde" (23 ianuarie 1976) un interviu cu Milan Kundera, scriitor ceh excelent la care mă gîndesc adesea cînd visez o literatură despre timpul nostru aici.
    Spicuiesc : " Nous avons pris l'habitude de tenir les régimes pour coupables de toute chose. Cela nous évite de voir qu'il ne mettent en branle que des mécanisme préexistant en nous. [...] elles sont devenue les ressorts des grandes tragédies de l`histoire. Le role du roman du roman n'est pas de dénoncer les évidences politiques, mais de donner à voir les scandales antropologiques."
    Din același interviu, o glumă :
    " Vous connaissez l'histoire du juif pragois qui veut émigrer? Lorsqu'on l'interroge sur le pays où il veut aller, il ne sait que repondre. Mais comme il faut bien remplir les formulaires, le fonctionnaire lui tend une mappemonde. Le juif l'étudie longuement. Puis relève la tête et dit : N'auriez-vous pas une autre [mappemonde]? " "
    Gluma aceasta circulă și la noi. Integrarea socialistă este realizată, cel puțin la acest nivel. Nu e primul banc care, cu minime adaptări necesare, poate fi auzit în mai toate țările Europei răsăritene și URS-ului.
    Ce jocuri : [URSSUL m URSS ], probabil posibilități de acest gen au fost folosite de cehi în '68.
    Gluma prevede, la noi, un glob pămîntesc pe care evreul îl rotește orpindu-se cu degetul pe cîte-un loc și apoi clătinînd din cap negativ. Varianta e mai bună.
    Să notez proaspăta născută glumă (în legătură cu congresul consiliilor populare). " Un primar invitat la congres se întoarce în comuna sa. Este întrebat : – Cum a fost acolo? – Apăi în prima zi a fost așa și așa. Într-a doua, nici așa, nici așa. – și într-a treia ? – A venit unu` mic care a zis : Preteni, așa va fi! și așa a fost. " [Iată ce înțeleg primarii și ce li s-a spus, adică ce indicații" li s-au dat.]
    * Andrei Fischoff îmi povestea că la Ambasada Israelului, înainte de a apuca să întrebe ceva i s-a făcut un semn, omul s-a dus la radio, l-a pus tare și i-a spus : Acum puteți vorbi. [Microfoanele era deci neutralizate.]
    [N.A. 1999. Asta îmi aduce aminte de cred a doua și ultima mea vizită în interiorul Ambasadei române de la Budapesta, unde atașatul cultural era un oarecare XX , absolvent de drept de la Cluj, recrutat încă înainte de 1963. Eu am plecat din Cluj în 1963, după absolvirea facultății. Colegul meu Ioan I. Popa, care locuia la căminul Avram Iancu pe atunci, îmi povestise în studenție că l-a surprins în closetul comun dînd informații unui contact care profita de anonimatul cantinei, cei doi neștiind că Ion, bolnav parcă, era într-una din chilii.
    Devenit, după 1990, consul la Sidney în Australia, ca să i se piardă urmele desigur, XX și-a continuat activitatea de strîngere a informațiilor, lucru despre care am aflat grație corespondenței adresate revistei "Curierul românesc", de un naiv emigrant care descria, cu mulțumiri, cum acționa XX prin 1991 ca să stringă informații despre comunitatea pe care o păstorea, oferind serviciile faxului ambasadei celor care vor să comunice cu țara și, evident, colecționînd faxurile transmise pentru a le despuia. ]
    L-am rugat pe Andrei, căruia Popa i-a spus clar că a primit instrucțiuni de la securitate să nu-l mai publice, să scrie despre comemorarea celor 50 de ani ai revistei "Korunk" pentru radio Tg. Mureș. Textul l-am dat ca al meu semnîndu-l Victor Halici. Va fi citit de altcineva. Banii îi voi da lui. I-am cerut și o traducere din Moldova György pentru numărul 3/76 la Satiricon. Va fi publicată în aceleași condiții. Omul nici nu a depus cererea de plecare, a cerut doar formularele și deja a fost scos din slujba veche (unde, cică, deținea secrete de stat), ceva la "controlul calitații", și mutat altundeva, mai jos. Că nu trăia rău aici e adevărat, dar că perspective prea mari nu avea, iarăși. Plecînd are măcar speranța. Deși nu cred că oamenii se pot cu adevărat adapta, chiar evrei fiind — considerați [de unii] cosmopoliți și apatrizi — , noii patrii, oriunde ar fi și oricît de bine le-ar merge. Patriotismul rămîne un fel de complex œdipian sau de siguranță intrauterină pe care ți-o dă un peisaj, o limbă, o atmosferă. Nu un sentiment esențialmente activ ci unul pasiv, de refuz sau incapacitate a adaptării aiurea.
    Numărul 2/1976 a ieșit execrabil paginat. Sper să am tăria de a nu mai cere corecturi, să=la las să apară așa. Pînă cînd să acopăr incapacitatea tehnică și lipsa totală de gust a lui Popa, lenea și improvizația lui Ion Petru Pop. Coperta este de o banalitate revoltătoare. Probabil că textul lui Blaga nu va fi acceptat.
    Nu mai pot avea încredere în nimeni. Ipocrizia și lașitatea domnesc nestingherite, lipsa de conștiință sau refularea ei activă devin mijloace de supraviețuire. Mihai își cultivă suspiciunea, încep să nu o mai suport tocmai pentru că se vădește că are dreptate. I se poate însă reproșa retragerea strategică în cochilie, din care izbucnește cu vrejmășie îndîrjită negînd retrospectiv orice coincidență de opinii sau orice reală solidaritate în cadrul redacției. și asta este acum mai mult decît o evidență.
    Nu trebuie să uit că Guga se temea de securitate, de turnători încă de la Cluj, cînd mă sfătuia să nu particip la o adunare la care mă invitase Antoniu, zis Pictorașul, sau cînd îmi povestea (fabulînd? beat) cum a fost bătut peste coaie la aceiași instituție.
    [N.A. 1999. Era prin 1967, pe cînd lucra la Clubul Casei Universitarilor, într-o noapte cînd ne-a vizitat acasă după un anunț telefonic foarte misterios, cum că are ceva important să-mi comunice.]
    Cînd? Cu prilejul unei vizite pe care ne-a făcut-o (eram deja cu Silvia) venind cu o sticlă de vodcă și cu femeie al cărui nume l-am uitat (fostă colegă de filologie, mai mică, și arizonistă notorie). După ce am băut vodca am plecat împreună să mai aducem de la braseria învecinată. Pe drum mi-a spus că are încredere în mine fiindcă nu am spus nimănui despre cele povestite de el (ulterior am făcut-o, lui Sin și ședran) și că a fost chemat și întrebat iarăși. Nu știu ce a fost întrebat, fiindcă vorbea incoerent și sentimental. La întoarcere, după ce am stins lampa, s-a suit pe femeie, care era la menstruație, "a futut-o" și apoi s-a întors pe o parte și a început să sforăie. Era prima dată cînd cineva a făcut dragoste în aceiași cameră cu mine.

    20 februarie 1976
    Numarul 2 al Vetrei a fost repaginat integral de Guga. Așa că, acum, arată rezonabil. Am fost în vremea asta cîteva zile pe teren : o invitație din Miercurea Ciuc, la o șezătoare literară, cu Mihai Sin.
    Seara ma cinat la preotul Crăciun, dimpreună cu Sin și doi tipi de acolo. Am discutat, printre altele despre imprresia penibilă pe care a lăsat-o Cenaclul Flacăra, cîntîndu-se texte mahalagești într-un oraș unde românitatea este minoritară. Ma aflat de demersurile preotului pentru a opri demolarea bisericii românești din centru și repunerea ei în funcție. A, mai fost la Bălan chiar în ziua salariului. Băuturi nu se vindeau. Ziua petrecută în frig a fost astfel calmă. Seara am trecut pe la miliție unde se făcea im procers verbal într-o acțiune de escrocherie și unde a fost adus un om care a furat ( încercat să fure) o sticlă de băutură.
    Sîmbătă am aflat că Atanasie Popa a cîștigat la loz în plic o mașină. Urmarea : o invitație la chef (sincer-formală) și o beție penibilă pentru mine care, rămînînd totuși un spectator relativ lucid am avutr sentimentul tristeții ridicolului. Obosiți amîndoi am urcat la R.G., am fumat o țigară și am ascultat după doi ani de tăcere începutul unui roman care se va chema "Autopsia sentimentală".
    Era să se iște cafturi m eu însumi, iritat, i-am spus lui Muri [Dumitru Mureșan, coleg de redacție și poet de talent de altfel, dar ușor manipulabil prin întărîtare și violent sub influența alcoolului] că îl pleznesc dacă mai zice vreodată că sunt securist", asta fiind atunci pentru el un fel de supremă înjurătură.

    1 aprilie 1976

    Am stat casă ca să scriu un articol pentru "Familia". Sunt în întîrziere. Mi-e cimplit de lehamite de critică. Eugen Barbu a trimis tuturor redactoriulor șefi de le revistele literare sau de cultură un fel de circulară, redactată în termeni de pamflet, însă lipsită de inteligență, mai exact zis un fele de epistolă de ciomăgaș, în care îi avertizează că relațiile lui cu Contemporanul s-au stricat din pricina afirmației, insinuării lui Dumitru Micu cu privire la faptul că romanul Incognito ar fi fost scris de un "negru" (ceea ce e probabil adevărat, un oarecare Nicolae Paul Mihail a mai colaborat cu el la scrierea unor scenarii de film). E. B. profită de cocazie ca să-i picteze ajungînd pjnă la acuzații de pederastie, pe unii dintre redactorii (șefii) revistei, George Radu Chirovici și Margareta Bărbuță. Înjurătura te poate unge la inimă căci indivizii o merită dar irascibilitatea lui E. B. , lipsa lui de scrupule nu sutn cu nimic mai prejos (moral) de aceea a celor încriminați.
    E. B. și Păunescu tind să devină infailibilio, Săptămîna găzduiește atacurile joase ale unui "prozator" pe nume Traian Filip, la adresa unor critici ca L. Raicu sau V. Cristea, de pe ce platformă sau critică — nu se știe !
    Mai ales că toate aceste lucruri ung și ling cine știe ce susceptibilități suspuse, fac jocul cine știe căror meschine interese. Textul circularei îl are Guga m a promis să-l păstreze.
    R. G. îmi face iarăși curte. Încearcă să mă cucerească promițîndu-mi că va obține pentru mine premiul de traducere din limbile naționalităților conlocuitoare al Uniunii și îmi cere să facem un chef în doi la București. Nu înțelege că ășa ceva (în afară de bani, de care avem mare nevoie) nu mă poate bucura. Traducerea am făcut-o la cererea editurii, începuta pe cînd mă puteam aștepta să fiu șomer (în 1970) și romanul nu mi-a plăcut, Dacă ăr fi fost vreo carte de-a mea, mai zic, dar așa... Si nici nu merita un premiu. Va fi o afacere murdară cu care el va încerca să mă șantajeze sentimental. Atîta tot.
    Am început sămă întreb ce rost are jurnalul acesta. Sinceritatea la care visez este greu de realizat. Oricum, scriu dacă nu cu gîndul publcării măcar cu acela al unor lectori eventuali. Ce merită să fie consemnata din această vreme murdară? Nu sunt oare prea tentat de cotidian, de intrigile mărunte care nu vor mai interesa pe nimeni? Nu pierd timpul consemnîndu-le? Vor înțelege oare cei ce vor citi acest text mai bine ce se întîmplă acum? Si dacă da, se vor putea feri să repete? Am eu această vocație didactică care reiese din propoziția anterioară? Tocmai eu, care cred că totul trebui totdeauna luat de la început. Analiza și descrierea nu sunt sistematice. Ori, fără sistem, înlănțuirile de fpate, de psihologii nu capătă semnificație, nu pot oferi semnificații.
    Trăiesc într-o lume deudublată. Scriind ma feresc de dedublare sau o încurajez defulîndu-mă în text și ferindu-mă de izbucniri care m-ar putea pierde. O lume de polițiști, de turnători în care cercetarea opiniei nu se oprește la nivelul cutiei craniene ci încearcă să pătrundă în ea. Guga e obsedat că i se umbla în apartament și crede că "proștii" lasă semne, mută scaune etc. Asta. Chiar dacă nu e adevărat, explică și exemplifică o mentalitate și consecințele ei. Tot el : cînd cumpără șampanie refuză să-i fie împachetată, de cînd a aflat că lui N[ichita] S[tănescu] i s-a reproșat, relatat la police cu prilejul une cereri de pașaport, că se știe că bea șampanie în fiecare miercuri sera în familie (ceea ce nici nu e adevărat, adaugă R. G., căci N. S. bea doar vodcă, cînd bea.)

    23 aprilie 1975

    Hobana m-a anunțat că voi face parte din delegația U Din premiu mi-am cumpărat un stilou Sheaffer cu 670 de lei, niște chiloți și niște cărți. Pentru fetițe, niște hăinuțe. Restul l-am dat Silviei ca să ne plătim datoriile și să luăm o mășină de săpălt rufe. Sîmbătă seara am fost cu Bălăiță, Ungureanu, Ileana Mălăncioiu, M. Pop-Corniș, Guga și Mihai Olos la "Berlin", unde am baut vin alb. S-au mai alătura M. Luiza Cristescu (cu noul ei bărbat de care părea plictisită), Marin Mincu, un oarecare Gibescț 9autor de note injurioase la comandă în Scînteia), Darie Novăceanu și un mexican oaspete, o poetesă, Smaranda Jelescu, histerică și cu accese de nimfomanie, îmbătrînită.
    [...]
    U. Scriiitorilor e iarăși ciuntită, pierde vreo 29 de salariați. Nimeni nu știe ce se dorește cu acest congres al culturii și educației politice ( al cărui titlu s-a modificat de cîitebva ori de la anunțarea lui). Va fi poate o adunare a "beneficiarilor" , cum se zvonește. Ne vor spune ce doresc și asta va fi marea comandă socială de sub imperiul căreia nu se va putea sustrage nimeni. Atunci cînd o țară e condusă de anlfabeți sau de oa meni pentru care cultura a fost tot timpul un mijloc și nu un scop, nici că se poate altfel. și n-ar fi nenorocire dacă înțelegerea și controlul n-ar fi tot în mîna parveniților.
    [...]

    7 iunie 1976

    Aflu azi ca lui Adrian Păunescu i s-a găsit o poreclă m Adolf Visarionovici Codreanu. Formula e clachaită după cea în circulație la Prga anului 1968 m Adolfa Visarionovici Brejnev, dar a noastră e mai buna căci autohtonizează. Am fost, recunosc că mînat de curizitate, la un spectacol al Cenaclului Flacăra al tineretului revoluționar, prezentat la tg. Mureș în 28 mai a.c. Sala cinematograflui Arta, arhiplină, oameni tineri mai ales, ceva oficialități, cîteva sculări în picioare pe jumatate impuse de cealaltă jumatăt a sălii și de invitația lui Păunescu. Traduția a devenit o obligație, entuiziasmul protocolar. Oameniii știu toate textele pe de rost (mai puțin Internaționala, pe care tinerii au uitat-o sau nu au știut-o niciodată), se mizează pe sentimentalismul și fanatismul existent în orice individ. (Vezio Cronica cenaclului în Flacăra, 22/1976)
    Toți par încîntați de mici șopîrle antirusești strecurate în tetxte : defulări dirijate și deci controlate, cuminți, necesare. Dar multe alte texte sînt fie stingiste fie pur și simplu tragic-umane, cum ar fi spledida și nemaipomenit de directa baladă "Cin-te taie mielule ?", despre condiția omului obișnuit, neprotejat și manipulat, așa cum eram cu toții în aceea sală, chiar și Păunescu, care era pe postul paznicului păzit. Cîntam cu tristețe melopeea tulburatoare care vorbea despre noi înșine, utrmă păzită și mînată de orbi spre prăpăstii, turmă supousă, galăeșă, asumîndu-și destinul cu cel mai cumplit fatalism sau inconștiență, bucuroasă că ise dă voie să plîngă, să se revolte și să rîdă, într-o sală fierbinte, stînd mulți în picioare printre rînduri de la opt seara pînă la 3 și juimătate dimineața, iînconjurată de milițieni, gărzi patriotice și presărtă cu securiști atenți. Explozie dirijată și subpămînteană.
    Guga și Andrițoiu ar fi discutat la Congresul educației despre necesitatea de a face un memoriu către șef. Andrițoiu a replicat, ar fi replicat, zice Guga – de tine sunt sigur că l-ai semna, nu știu ceilalți redactori șefi. Mă tem că rămînem doar noi doi și ne dau afară pentru că sabotăm rpresa și cu noi și jumatate din redacție, căci sunt influențați de noi.
    Au venit niște instrucțiuni secrete emise de Consiliul m pentru presă și tipărituri cu privire la interdicțiile la care sunt supus cifrele și datele legate de domenii economice etc. Despre metrou și despre Canal — nu se poate scrie nimic. Am semnat de luare la cunoștiință. Acum am duvulgat — mie însumi — un secret. Se poate să fiu pedepsit.
    Am citit parcă în Le Monde că România vinde arme în Africa.
    Vatra a fost comentată zilele trecute, în cadrul emisiunii Realitatea românească, de V. Ierunca. Guga – criticat pentru neconcordanța dintre proza sa și articolele de fond. Vatra considerată ca fiind cea mai bună revistă din Transilvania. Eu, un critic etc (adică bun, cinstit, cam așă ceva). Mi-au spus-o mai mulți care au ascultat vinerea trecută emisiunea. În oirce caz Vatra a fost cea mai puțin festivistă dintre reviste în această perioadă, măcar prin faptul că nu a pus lozinca "În întîmpinarea..." și n-a făcut nici o anchetă, masă rotundă etc. Îată că printr-un refuz discret (ar trebui să fie studiate publicațiile și comparativ) — la un moment dat aflîndu-se valorile în tăceri — are dreptate deci M. Călinescu vorbind de o estetică a tăcerii — ca subversiune a conjuincturismului scîrbavnic—) se poate cîștiga/crea o valoare.
    Dar V.I[erunca]. ne face un pustiu de bine atrăgînd atenția asupra noastră. Cine dracu îl pune să dea note pentru nonconformism de acolo, de la Paris ? Cui folosește ? Pentru cei din țară — cine are urechi de auzit, aude. Celorlalți ce le pasă !
    E. Barbu își continuă scîrbosul serila dedicat lui Caragiale. Ar putea fi atacat. Ce rost are suita asta de bîirfe scrise ? de fișe însăilate ? de oralități fanariote ? (Vezi "Săptămîna", iunie 1976)
    Fenomenul "Flacăra" este exponentul amestecului de tendințe polticie din societatea noastră. Una dintre cele ,ao eficiente metode de propagandă de la război încoace. Dînd cîte ceva fiecăruia. Dar creșterea peste limitele permise a popularității lui A. Păunescu îi ca reteza aripile încă o dată, ca și după seria de interviuri. Se zvonește că cenaclul va fi desființat. Se comentează că în plenul Congresului nu au vorbit Păunescu și N. Stănescu m unii zic că l-au văzut pe A.P. că era fiert.
    În Le Monde citesc o precizare : fratele unui naționalist și separatist croat scrie că acuza ce li se aduce unor tineri că ar fi ustași e falsă. Ei sunt născuți după război, nu sunt ustași ci luptători pentru drepturile constituționale etc. ale poporului lor.
    Renașterea tendințelor naționale la tinerii din toate țările socialiste este explicabilă ca reacție față de încercarea rusească de internaționalizare în scopul supunerii mai clare. Interesul pentru ideologiille de tip legionar, social-naționalisme, este explicabil și prin interdicția care a planat asupra lor, prin similitudinea de preocupări ale generațiilor actuale cu cele antebelice. Chiar eu mă simt atras de gîndirea acelei generații pe care o reprezentau grupul Eliade, Noica, Cioran doaor că, spre deosebire de diverși neofiți, am și suficient spirit critic, Faptul că problemele lor nu au fost analizate, clasate, istoricizate ci sunt încă puse sub obroc le dă forță de atracție, de iradiere ; nu sunt neutralizate, ba mai mult, cred că am mai scris asta o dată, programul statului etoncratic al lui N. Crainic seamănă perfect cu tezele actuale, minus purismul, rasismul ale aceluia (al nostru [cel nazional-comunist] e subteran, nerecunoscut ca atare).
    Teza lui Hrușciov despre statul întregului popor (unitatea noncontradictorie, raporturile dintre clasele actuale ca forme de colaborare, tendința de ștergere a diferențelor de clasă) este recognoscibilă în frazele unor discursuri de acum ca și în punctele programului lui Crainic [sau la Salazar].
    Tot atît de nerealistă, tot atît de idilizantă, exprimînd de fapt refuzul unei analize lucide a raporturilor de clasă în societatea românească actuală. "Socialismul" pe care dorim să-l "înfăptuim" este voluntarist și necritic. Escamotarea contradicțiilor este cultivată, cerută, impusă. Doctrina mărxistă mereu lucidă, mereu autodevoratoare nu e aplicată exact acolo unde ar fi programatic necesară, oferind mereu soluții unor situații mereu noi. Decizia e falsificată, rezultatele imprevizibile.
    Toată lumea se teme de posibile invazii, mici valuri de panică cuprind populația și gândul că războiul ne amenință revine adesea în conversații.Sub aparența calmului plat clocotesc neliniști, temeri se manifestă, furii stîmpărate și de teama că provocatorii și urechiștii mișună peste tot.
    Dar în trenuri, cafenele, în care mulți, foarte mulți discută (doar discută) despre tot felul de probleme. Mihai Sin mi-a spus că a auzit de la Șt.M.G[ăbrian] că în Sibiu, la o întreprindere, opt muncitori au refuzat să mai plătească cotizația sindicală pe motiv că organizația nu le apară interesele lezate în chestiuni de protecția muncii. Unii zic că opt sunt puțini, alții ca sunt mulți. Nici Gusti Buzura nu plătește cotizația sindicală.
    Peste șapte zile împlinesc 35 de ani. Sunt foarte obosit.

    21 septembrie 1976

    Cioran : "Orgoliul nostru național este superficial, lipsit de sevă și de profetism" ln Spirala istorică a României din vol. Schimbarea la față a României citat de D.R. Popescu, injurios, într-o notă din "Steaua" ~1957/1958

    Un bun motto pentru acest caiet :
    "Clădiți-vă casele pe Vezuviu" — Nietzsche către filosofi.

    [D.C. octombrie 1999]
    Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie. Anul I, nr. 3/bis. Martie 2001.


    Nota: [N.A. Textul este extras din Caietul mare portocaliu format studențesc cu pătrățele, scris cu cerneală verde și albastră. pe a cărui copertă am imprimat cu litere de plumb, recuperate la tipografia din Tîrgu Mureș, cuvintele "Samizdat" și "emet", în ebraică "adevăr", inversul românescului "teme". Recuperat în primăvara lui 1999 din România, unde fusese păstrat de familia Ceuca, Cornel și Lucia, Caietul portocaliu a rămas într-unul din vagoanele trenului pe care îl iauzilnic spre Paris. Nu cred că-l voi mai recupera de astă dată, dar am două fotocopii. Ei bine, l-am recuperat. La biroul parizian de obiecte pierdute sau gasite, cum vreti. Asa cum si-a recuperat Nicolae Balota, Caietul albastru
    Associated Topics

    Securitatea si culturaSeismograme


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.39 Seconds