Ioan Rosca 1 decembrie 2009
Nota: Pentru sprijinirea anchetelor dedicate
evenimentelor din 1990 de la procuratura militara am alcatuit o
colectie de extrase din presa timpului, organizata pe fenomene si
problematici. Unul din filoanele principale a fost istoria CADA, despre
care am adunat o colectie de referiri (expusa si la
http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=22&t=1094).
Am transmis materialul si domnilor Nicolae Durac si Valerian Stan- eroi
si martori prea putin audiati ai incercarii de emancipare a armatei
romane. Ca reactie , ei mi-au supus atentiei textele explicative la
care lucrau. Dintre comentariile pe care le-am facut pe marginea
acestora am ales aici consideratiile de fond implicate de problema
CADA/ADM, decurgind din cercetarea mea despre conditia politica a
omului si patologia politica a societatii (pornind de la studiul de caz
românesc).
Militarism versus militantism
Nota: Pentru sprijinirea anchetelor dedicate
evenimentelor din 1990 de la procuratura militara am alcatuit o
colectie de extrase din presa timpului, organizata pe fenomene si
problematici. Unul din filoanele principale a fost istoria CADA, despre
care am adunat o colectie de referiri (expusa si la
http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=22&t=1094).
Am transmis materialul si domnilor Nicolae Durac si Valerian Stan- eroi
si martori prea putin audiati ai incercarii de emancipare a armatei
romane. Ca reactie , ei mi-au supus atentiei textele explicative la
care lucrau. Dintre comentariile pe care le-am facut pe marginea
acestora am ales aici consideratiile de fond implicate de problema
CADA/ADM, decurgind din cercetarea mea despre conditia politica a
omului si patologia politica a societatii (pornind de la studiul de caz
romanesc).
"[] Inainte de a intra in subiect, pentru a nu risca
o neintelegere, va reamintesc faptul ca oamenii isi organizeaza spatiul
de sensuri (valori, credinte, misiuni) in jurul personalitatii si
destinului propriu si ca, oricit de mult ar cauta o privire holistica
obiectiva, observatorul fenomenului socio-politic priveste prin filtrul
subiectivitatii sale. Important e ca acest lucru sa fie recunoscut
onest. De aceea va previn ca observatiile ce urmeaza sint ale unui
participant la evenimentele din 1990 , plasat atunci pe pozitii
radical-revolutionare si incercind , intre timp, sa-si inteleaga
riguros nazuintele.
A. Generalitati (militarism si militantism)
Experienta CADA merita studiata in mai mai multe registre si la mai multe nivele de profunzime.
Un prim etaj, este acela al reorganizarii corpului militar.
Un al doilea, priveste relatia dintre evolutia acestui corp si devenirea intregii societati.
In fine , mai sus, gasim problematica legitimitatii
disciplinei (si militarismului) contrapusa cu aceea a libertatii (si
militantismului).
Confuziile intre aceste paliere au adus pierderi miscari
de democratizare a armatei si pot produce daune si demersului de
valorizare istorica a ei.
1. Reabilitarea armatei
Promotorii CADA/ADM au fost animati de setea de ridicare
a calitatii activitatii in cadrul armatei. Pentru a te supune din inima
la o disciplina cazona, trebuie sa ai impresia ca e corecta, fireasca,
legitima, eficace, oportuna, rationala, optimala.
Ca in toate celelalte domenii, regimul comunist,
incurajind antiselectia, favorizind minciuna, incompetenta si
nepotismul, a reusit sa degradeze grav fiziologia vietii militare.
Educatia specifica formarii militarului de cariera duce (in mod normal)
la un profil moral incompatibil cu manifestarile de carierism josnic-
care compromit ierahia, provoaca dezgust, alienare si respingere.
"Intreprinzatorii militari", lasi, cupizi, si perfizi otravesc viata
unitatilor, rapesc idealistilor orice punct de sprijin si sint
perceputi de ei ca un factor distructiv. Din dorinta de insanatosire si
ridicare a calitatii a provenit o parte importanta din platforma
CADA/ADM, asigurind temeinicia si popularitatea miscarii in rindul
ofiterilor superiori… moral.
Astfel de nazuinte salutare au fost insa respinse si
chiar reprimate de conducatorii armatei, din cauza interesului
nulitatilor ajunse la virf de a evita o reorganizare (reorientare)
profunda, pretul fiind continuarea (si dupa 1990) a obedientei fata de
uzurpatorii statului roman. Aceasta tradare a cauzei armatei trebuie
scoasa in evidenta, cu maxima claritate.
Problema insanatosirii (reabilitarii) armatei romane
fiind o chestiune de organizare interna, se poate crede (sustine,
pretinde) ca ea nu este "treaba civililor" si ca trebuia rezolvata
departe de ochii publicului. Liderii CADA au intuit corect ca aceasta
teza este o capcana, in contextul anului 1990. Schimbarea de regim
incercata in Romania gasea acelasi sistem (structura si metoda)-
infiltrat in toate institutiile. Nu aveai cum elibera o parte fara a
coopera cu cei care incercau sa reformeze celelalte parti, confruntati
cu situatii similare si adversari comuni. Cei care au promovat, in
cadrul miscarii de eliberare a armatei, teama de amestec cu
reformatorii "civili", au fost - in cel mai bun caz - neinspirati.
Pe de alta parte, "personalitatile" care s-au erijat , la
inceputul anului 1990, in pozitia de lideri ai miscarii de emancipare
civica, nu au inteles nevoia de solidaritate (coordonare) intre
diversele fire ale curentului de renastere, confruntate cu probleme
similare si interferente. Nici nu aveau cum intelege realitatea
sub-sistemelor economico-sociale corelate, niste poeti si actori
aerieni si vanitosi, care nu au cautat cooperarea cu inginerii,
medicii, agronomii, militarii etc- ce aveau de schimbat fiziologiile
cangrenate.
Poate ca mai exista procesul verbal al sedintei tinute
la GDS, la 14 sau 15 februarie 1990. Atunci (dupa ce in ziua precedenta
condusesem catre grup, citiva lideri ai manifestatiei militare) am
cerut insistent adunarii sa sustina puternic actiunea curajoasa de
reformare a armatei, amenintata de represalii. Dupa ore de discutii
sterile , grupul a refuzat asumarea solidaritatii cu militarii CADA, pe
motiv ca e vorba de probleme specific militare (ca si cum transformarea
celorlalte parti ale ale societatii nu ar fi fost "interna"- fiecarui
sector). E o ironie (pentru mine) ca fruntasii militari s-au aliat mai
tirziu (prin Alianta Civica) tocmai cu cei care ii lasasera singuri in
momentul cel mai important- si nu e o intimplare ca aceasta asociere nu
a produs rezultate trainice. Toti am fost victimele confuziei,
imposturii si deturnarii. Au trebuit sa treaca 20 de ani pentru ca sa
intram in acest dialog. Obtuzitatea din februarie 1990 a "elitei
civice" (care a ecranat /confiscat/ deturnat/compromis apoi miscarea de
rezistenta civila) a fost penibila, pentru ca platforma CADA atingea
problema cheie a relatiei dintre armata si restul societatii, pornind
de la problema participarii armatei in decembrie.
Dar cu aceasta , trecem la al doilea palier.
2. Armata si societate
Orice analiza a fenomenului de emancipare a
militarilor, scoasa din contextul "tranzitiei" declansate in decembrie
1989, risca ratacirea in padurea detaliilor corecte. Cronologia
activitatii CADA/ADM/etc trebuie impletita strins cu aceea a
evenimentelor care zguduiau societatea. Altfel, nu se poate revela
oportunitatea unor actiuni, nu se pot justifica anumite decizii,
explica anumite erori. Pentru a intelege si evalua initiativa
cluburilor militare si ciocnirea din ianuarie 1990 , trebuie sa
urmaresti situatia creata de comunisti in cadrul armatei. Pentru a
intelege si evalua initiativa ofiterilor din Timisoara din februarie
1990, trebuie sa observi situatia creata prin implicarea armatei in
decembrie 1989 . Pentru a judeca (dincolo de micro-adevarurile
individuale) pozitia militarilor fata de Militaru , Chitac sau
Stanculescu- trebuie sa ai o imagine completa a modului in care FSN-ul
a confiscat incercarea de revolutie din decembrie. Pentru a aprecia
pozitia CADA/ADM in problema folosirii armatei pentru reprimarea
manifestatiilor, este cucial sa depasesti stratul aparentelor (care a
creeat falsa impresie ca regimul din 1990 era mai legitim ca acela inca
nerasturnat). Pentru a cintari activitatea membrilor CADA/ADM, trebuie
sa cunosti terenul, minat de diversiune, pe care au operat. Chiar si
cazuri extreme, ca actiunile lui Silviu Popescu in 1991 pot fi
cintarite serios numai daca se tine cont de situatia tarii, in acel
moment. E mai usor sa banui (acuzi) pe cineva de "provocare" (sau
inconstienta) decit sa cercetezi daca societatea era reformabila sau
daca puterea putea fi rasturnata ( vei si situatia din decembrie 1989)
Este evident ca armata e un sub-sistem integrat, pe de o
parte, in infrastructura statala si pe de alta parte, in tesustul
social. Si nu unul oarecare. Daca pe vreme de pace , rolul ei
functional in metabolismul colectivitatii e minimal, el devine crucial
in caz de razboi si critic-daca armata intervine in infruntarile
interne. Zdrobind o miscare de rasturnare (sau respingind acest rol)
armata influenteaza hotaritor destinul natiunii (in sens fast sau
nefast- in functie de oportunitatea miscarii respective). Se pot ucide
(sau tolera, sau sprijini) revolutii de eliberare . Se pot ucide (sau
tolera, sau sprijini) atacuri ale retelor parazite doritoare de putere.
Diferenta dintre aceste situatii este profunda, punind militarul
implicat in fata unei grele probleme de constiinta. S-a reprosat
miscarii CADA ca a sprijinit tendinte de rascoala anti-guvernamentala.
I se poate insa reprosa si invers : ca nu le-a sprijinit suficent. Cine
sa elibereze tara de un agresor intern puternic si violent, daca nu
armata? Dupa ce primeste solda zeci de ani, numai pentru a se pregati
pentru o interventie, poate militarul de caracter sa dezerteze de la
datoria fata de poporul care l-a hranit, in clipa in care acesta are
imperioasa nevoie de sprijin, pentru a se elibera?
Trebuie pusa apasat intrebarea : cui datoreaza militarul
obedienta reglementata de regulamente? Teoretic : conducatorilor
statului si poporului pe care acestia ii reprezinta. Din pacate insa,
identitatea (prezumata propagandistic) intre cele doua autoritati este
contrazisa de istorie. Uzurparea puterii (acapararea statului) pentru
exploatarea populatiei capturate in chinga legilor- este mai curind
regula decit exceptia. Cind armata e folosita impotriva incercarilor
poporului de a curati statul de parazitii invadatori, militarul onest e
pus in fata unei alegeri critice. Nici macar abordarea "mercenara"- nu
simplifica situatia. Cel care ar urma sa zdrobeasca razvratirea este
platit aparent de cel care face comanda, dar chiar din banii mulsi de
la victimele de reprimat! De aici provine sfisierea soldatului
constient , care nu se poate reduce la postura de instrument utilizabil
in orice scop, lovind in aceia care, de fapt, il intretin. Una e sa
combati "agresorul extern" si alta sa tragi in tarani (la 1907) sau in
manifestantii din decembrie 1989…. In lupta cu "dusmanul", militarul
care nu se reduce la mercenar, si detesta asasinii platiti, simte
nevoia de a fi angajatul binelui colectiv. O nazuinta fantezista-pentru
"pragmatici", salutara- pentru cei framintati de destinul omenirii.
A cere militarilor sa faca orice li se cere la un moment
dat, chiar daca isi dau seama ca sint folositi impotriva intereselor
reale ale natiunii - inseamna a -i condamna la o postura deplorabila. O
astfel de "viziune" formala privind autoritatea (disciplina) implica,
daca vrei sa fii logic, ca in decembrie, corecti sint cei care au tras
in revoltati… Aceasta e consecinta legitimizarii mecanice a ordinelor
date de ocupantii (la un moment dat) ai puterii. Pentru a o respinge,
trebuie sa fie facuta o alegere radicala: ori "ordinul criminal
(josnic, antinational etc) se executa" ori "ordinul criminal (josnic,
antinational) nu se executa".
Membrii CADA au promovat ideea militarului-cetatean (in
locul executorului amoral de ordine)- din cauza situatiei create
(traite) in decembrie 1989. Ei au simtit ca regimul incearca o iesire
parsiva dintr-o contradictie fundamentala. Pe de o parte, se admira
populatia revoltata, se cinta imnuri de slava revolutiei eliberatoare,
se lauda ofiterii care nu au tras, la comanda "dictatorului". Pe de
alta parte, se promoveaza obedienta fata de noua putere (vechii
obedienti). Manevra de "incetosare" a problemei de constiinta militara
create in 1989, a fost acoperita cu sporuri de salarii si diversiuni.
Spre cinstea lor, militarii reformisti au avut curajul de a stirni
intrebarea ascunsa sub pres, de care depindea reabilitarea conditiei de
militar si legitimitatea unei institutii cu potential violent. Au dat
dovada de eroismul cerut unui soldat, asumindu-si mari riscuri si
infruntind forte net superioare. Dar au fost infrinti de marile
dificultati (practice si teoretice) create de necesitatea
"militarismului civic".
Uneori, militarii reformatori au pledat deschis impotriva
supunerii fata de ordinele care oripileaza constiinta cetateneasca.
Alteori , au reculat (probabil si datorita presiunilor si insuficentei
sustineri populare) - admitind ca armata ar putea trage in populatia
razvratita… daca acest mandat este clar stabilit de lege. Condamnarea
neta a folosirii armatei in reprimarea poporului revoltat a fost
"inmuiata" , pentru ca sa se paraze acuzatiile de insubordonare,
provocare de anarhie etc. Aceasta repliere tactica (inlocuire a
atacului cu apararea, pe un teren mediatic controlat de adversari) a
fost o eroare de strategie, diminuind consistenta mesajului miscarii si
atractivitatea ei pentru restul populatiei. Nici azi nu ne-ar face
placere sa aflam ca problema liderilor CADA/ADM a fost doar ca se
tragea in noi… fara suport juridic. Luarile de pozitie din 1990
impotriva folosirii armatei pentru apararea regimului (FSN) au fost
insa elocvente (impotrivirea fata de reprimarea militara a
manifestatiilor, critica decretelor de legalizare a represiunii ( emise
in decembrie 1990) etc. Ele nu trebuie devalorizate retroactiv, dintr-o
grija (inutila si paguboasa) de a menaja susceptibilitatile
aparatorilor "ordinii cu orice pret".
Toate regimurile se declara legitime, si se apara (sau
conspira ) "prin cercul lor de legi" . Toate considera rasturnarea
puterii ca "terorism" (care insa, daca e victorios, devine eroism si
fundeaza noua oligarhie). Aceasta legitimitate "automata", prezumata
(mai mult sau mai putin explicit) de o anumita teorie a statului si
dreptului (singura predata la noi)- se putea aplica si lui Ceausescu.
Trebuie sa ne hotarim: il denuntam doar pentru ca nu a dat citeva legi
de organizare a represiunii- inainte de a recurge la ea? (spre
deosebire de comunistii anilor '50, care au ucis conform legii).
Recurgem la chitibusuri juridice , pentru a menaja ideea de
legitimitate absoluta a legalitatii si subordonarii? "Legalismul" care
a corodat miscarea noastra de eliberare a profitat de intelegerea
superficiala a raportului dintre societate si lege, promovata de un
sistem toxic de educatie juridica. Aceasta manevra nu ar fi reusit,
daca studiul real al teoriei statului si dreptului (abordat in centrele
de cercetare autentica din intreaga lume -vezi problematica
"transitional justice") nu ar fi fost evitat, cu lasitate si suficenta,
de "juristii" romani- o falanga importanta a securicomunismului.
Insuficent inarmati teoretic, cautind o iluzorie cale de
mijloc, supusi unei formidabile presiuni, sustinuti nesatisfacator de
societate, invrajbiti prin infiltrari, membrii CADA/ADM nu si-au putut
limpezi pozitia (mesajul) pina la nivelul necesar convergentei cu
restul miscarii de eliberare care s-a aprins in Romania in 1990 (fiind
stins de Contrarevolutie). Ei au simpatizat emanciparea natiunii,
incercind sa-i implineasca nazuintele in cadrul armatei , fara
rasturnarea in forta a ierahiilor si normelor. Desi au platit un greu
tribut incercarii de a proteja revoltatii (iesiti in strada si dupa
1989), nu au putut trece fatis de partea lor, din cauza "legalismului"
paralizant. Si astazi ne considera probabil "provocatori", pe toti cei
ce am militat pentru infruntarea frontala cu fortele care au mentinut
in gheare statul roman, folosindu-l pentru jefuirea populatiei si
distrugerea economiei. Doar aparent paradoxal, militarii insetati de
progres profesional si national, au fost anihilati prin "pacifismul"
inoculat de ideologii de serviciu ai unui pseudo-razboi de eliberare…
"fara violenta". Evitind colaborarea deschisa cu luptatorii civili ,
aparindu-se de acuzatia ca sustin idei din platforma unor partide de
opozitie, temindu-se de deturnari, compromiteri si confiscari,
militarii reformisti au cazut in capcana de a se lasa deturnati de
…frica de provocare.
3. Disciplina si libertate
Exista-
cred- un motiv adinc care a facut ca miscarea CADA sa nu "degenereze"
intr-o revolta militara generalizata, contagiata si contagianta
(ghilimele exprima regretul meu ca nu s-a intimplat asa, avind in
vedere consecintele ingrozitoare ale evitarii confruntarii cu
agresorul, dincolo de orice rationamente privind sansele intr-o batalie
aparent asimetrica, dar careia nimeni nu-i poate modela dinamica
potentiala).
Primul nivel (profesional) al actiunii de emancipare
militara a fost abordat consecvent in platforma miscarii. Al doilea
(cetatenesc) a fost aparat implicit prin masurile si principiile
propuse. In schimb, promotorii curentului au evitat discutarea
nivelului cel mai profund (inalt) implicat de actiunea lor: cel al
ameliorarii conditiei umane. Nu stiu in ce masura aceasta eludare a
fost rezultatul unei prudente strategice sau expresia unei anumite
confuzii (limitari) metafizice. Mi se pare insa ca, valorificarea
aventurii CADA/APDM ne cere azi ridicarea analizei si pe aceasta ultima
treapta, chiar daca asta va conduce la explicatii si valorizari
post-factum. Numai astfel experienta CADA se incarca de pertinenta si
expresivitate pentru noile generatii, aflate aparent departe de anul
1990, dar in realitate in mijlocul marilor probleme existentiale
(despre esenta individului si a societatii) care s-au pus atunci- mai
clar ca niciodata. Daca vreti ca povestea incercarii de emancipare a
militarilor din 1990 sa fie citita cu larg interes, depasiti
factualitatea si contextualitatea si cautati fructul ei vertical. Ce
concluzii majore putem trage din aceasta experienta, prin care au
trecut unii din camarazii nostri in cautarea unei conditii umane mai
acceptabile, a unui echilibru fast intre disciplina si autonomie? Cum
armonizam nevoia omului de libertate individuala cu aceea de coerenta,
cistigata prin integrare sociala? O intrebare la care nu mai putem
astepta pasivi raspunsul de la politicieni. Pe care fenomenul CADA a
particularizat-o astfel: poate spiritul disiplinei cazone interfera
fructuous cu creativitatea personala, in cadrul armatei sau in afara ei
? A fost tentativa reformista din 1990 o zguduire salutara de
insanatosire (consolidare) a conditiei militare sau o forma de
disolutie, prin acceptarea unor principii de autonomie a constiintei,
care subminaeaza esenta incadrarii docile necesare in armata?
Putem incerca o anumita separare a problemei
echilibrului incadrare-autonomie de particularitatea situatiei din
Romania anului 1990. Nu in sensul neglijarii realitatii concrete, ci al
transcederii ei, in cautarea aspectelor generice. Pornind de la studiul
de caz 1990, sa scrutam problema cruciala a limitelor disciplinei,
adica a punctului de la care un om nu mai poate participa la actiuni
impotriva natiei (speciei) sale. Numai astfel vom stirni interesul
celor framintati de aceeasi dilema, raspinditi in timp si spatiu.
E drept ca cerecetarea devine extrem de dificila, fiind
expusa nedeterminarilor, ambiguitatilor, si paradoxurilor inevitabile-
ce provoaca ameteli cind urci la inaltimi filosofice . Fiecare va ataca
problema prin prisma vizunii sale despre conditia umana. Cine vede in
om fiara rafinata nu va trage aceleasi concluzii privind raportul
dintre legitimitate si legalitate ca acela care percepe mai curind in
om animalul domesticit, creatorul solidar sau agitatul zadarnic.
Dincolo de un anumit "ecumenism", apartenenta- stabilizatoare intern-
la un "partid spiritual" este naturala, in biologia constiintei.
Aceste remarci nu vor sa innece subiectul nostru in
necunoscut, ci sa traga un semnal de alarma. Romania s-a intergrat in
Europa si NATO. Naivii pot spera ca de aici va veni "democratizarea"
aramtei si societatii. Cunoscatorii insa, stiu ca promotorii supunerii
fata de elitele care tin in miini soarta comunitatilor (statului,
institutiilor etc) actioneaza anti-libertar in toata lumea. Dincolo de
nunate (axare a puterii pe teroare sau pe minciuna) , propaganda
intretinuta de sistemul puterii are un singur sens: supuneti-va
(adaptati-va, integrati-va, dati Cezarului ce e al lui)… si va va fi
bine. Erorile de parcurs, nedreptatile, inechitatea, vor fi corectate
pe drum, fara fracturi, fara pierderile produse de infruntare si
anarhie. Sint argumente convingatoare… de mirare fiind insa ca aceasta
solutie pasnica, instapinita de atita timp, nu conduce societatea la
mai binele garantat. Democratia reala nu este o reala democratie.
Emanciparea de sus in jos a cetateanului nu se produce, emanciparea lui
cere lupta, aceasta cere eliberarea constiintei. Dar nu sintem in
masura sa infruntam eficace armata ideologica care apara legitimitatea
supunerii, pe frontul sensului. Nu ar trebuie insa sa ne lasam captati
in ea, noi cei care credem ca omul nu trebuie inaltat prin domesticire,
ci prin emancipare.
Istoricii (analistii ) fenomenului CADA trebuie sa fie
constienti de adversitatea pe care o stirneste aventura lor celor
interesati ca "ordinul sa nu se discute". Morbul razvratirii e cel mai
grav pericol pentru stapinii de toate culorile. Il pot stimula un timp
pentru a scapa de un concurent , dar dupa aceea , trebuie sa stinga
orice urma de foc, care ar ameninta noua ordine. S-a vrut numai
rasturnarea lui Ceausescu, devenit incomod, nu si a principiului
cuminteniei multimilor conduse. Citi teoreticieni occidentali ai
conditiei militare ar sustine fatis o actiune de "democratizare a
armatei" ? Altii sint sustinatorii firesti ai acestei tendinte. De
aceea, mitul CADA/ADM, de care cred ca Romania libera are nevoie,
trebuie sa se auto-consolideze. Imi doresc ca unii dintre aceia care au
creat acea realitate sa mai aiba forta sa faca din ea o stea
calauzitoare.
B. Observatii pe marginea textului [..]
Ioan Rosca, 30 iulie 2009"
Nota: Expun azi acest eseu epistolar pentru ca
implinim 19 ani de cind gruparea uzurpatoare a lui Ion Iliescu a
deturnat sarbatorirea lui 1 decembrie 1918, folosind-o ca prilej pentru
a justifica legiferarea dreptului de a trage in populatia razvratita, o
consacrare juridica a Contrarevolutiei.
Ioan Rosca 1 decembrie 2009