Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Mai întîi, ca boare pe deasupra Netului, apoi ca vijelie, furtună, tornadă, s-au înteţit opiniile contra uzitării cuvîntului rom (cine mai are vreme să-l ortografieze cu dublu r?). Am primit buluc de e-mail-uri pe tema confuziei inacceptabile rom/român ca o compromitere deliberată. Românimea, de la Dunăre pînă-n Bucovina, de la Tisa pînă-n stînga Prutului, de la New-York la Rîmnicu-Sărat, de la Paris la Lugoj, din UK pînă-n Vrancea e îngrijorată, indignată de această paronimie. Cineva, stabilit în New York şi bine lansat în pictură, îmi scrie că a fost întrebat dacă n-are ţigani în familie: „Noroc că n-a ştiut de cumani, că mă întreba şi de Negru Vodă, voievodul cuman”. Altcuiva i se pare inadmisibilă atitudinea guvernanţilor, care nu fac nimic pentru stoparea acestei erori din ce în ce mai amplificată. „De ce înghiţim atîta umilinţă low cost?” Constantine Cionca îmi redirecţionează un mesaj: „Avelo Bahtalo Elveţia!” Pentru „ţara neutră” sîntem ciori şi corbi; pe străzile Bernei s-au lipit afişe contra păsărilor călătoare din România, deşi sînt acolo aproape 3.900 de români, dintr-un total de 750.000 de muncitori străini.

Un profesor al Universităţii Berna, absolvent Oxford, e privit acum cu suspiciune de studenţii lui: „Culmea, înainte de '89 eram apreciaţi ca specialişti”.

Vin alte şi alte mesaje: norvegienii sînt nemulţumiţi că românii le vînd cupru pe post de aur. Am refrenul pirandelor în urechi: „Duamnă, am verighetă dă aur, ieftină”). Apare şi petiţia pentru anularea numelui de rrom. „Ţara mea se cheamă România, nu Rromânia!”, se încheie o scrisoare.

„Păi dacă voi nu vă apăraţi, cine aţi vrea să vă apere?, explodează un grec. Au apărut, cumva, editoriale de atitudine contra limbajului mediatic elveţian?”

Sau francez: Păduchi româneşti infestează Lyonul, o insultă la adresa noastră, mai ales că era vorba de o tabără de nomazi ţigani, insectele fiind ale lor. Numai poeta, prozatoarea, eseista Lucia Dărămuş, stabilită-n Albion, blondă şi suavă ca o garofiţă cum este, îmi spune că trage „palme intelectuale” cînd se simte discriminată din cauza ţării de origine sau a accentului.

Din păcate, ce s-a tolerat a devenit intolerabil numai după ce fenomenul s-a arătat greu de corectat şi greu de oprit. Vinovate: nepăsarea noastră cea de toate zilele – stăm cu capu-n traistă – şi lenea, tot cea de toate zilele. Cuvîntul rom e mai lesne de folosit decît ţigan. Or, noi preferăm vocabulele scurte ca mall, cool, room, by; spunem okey, ca şi cum nu l-am avea pe de acord. Simplificăm şi simplificăm. Scurtăm cuvintele (dc pentru de ce), ne scurtăm şi limba, ca pe un tiv. Maeştrii cuvîntului potrivit dispar unul după altul (oricum, la televizor ajung rareori), limba sărăceşte, se împuţinează, potenţialul expresiv i se reduce din ce în ce. Şi-mi vine în minte un pasaj din Povestea vorbelor (Paralela 45, 2007) de Ioan Adam: „Ca pielea de sagri a nechibzuitului Raphaël despre care scria Balzac, limba română îmi pare că se micşorează, dar nu prin pofte nesăbuite, prin acte de voinţă imprudente, ci prin nepăsare, dezinteres, lenevie bizantină. Opţiuni stranii, sinucigaşe, într-o lume în care vechea păţanie de la Turnul Babel pare a se derula în sens contrar, iar spectrul unei noi limbi de lemn, cu întorsături negustoreşti, ne pîndeşte pe toţi”.

Cum cuvîntul rom e şi el scurt, de ce n-am fi căzut la înţelegere cu ţiganii, dacă aşa vor regele lor, împăratul lor, staborul lor (noi cu BOR-ul, ei cu staborul), partidele lor, chiar dacă opţiunea asta, pentru rom în loc de ţigan, e-n defavoarea noastră „Ce-avem de pierdut dacă-i numim romi?” Identitatea, răspund, atîta tot. Nomen-ul de popor şi de ţară, din cauza aspectului sonor aproape identic romi/ români, în engleză romanians/ romanies. Pînă în '97, pe paşapoarte apărea RO, ca naţionalitate. După această dată, denominaţia ROM. Şi, de vreme ce pe acte scrie rom, cum să-i ceri unui australian să facă diferenţa între români şi romi, românce şi romince, română şi romalli, romaní sau romanés (diacriticele nu se mai folosesc, nici accentul pe silaba terţă), cînd nici fraţii latini, romanii din Roma nu decodifică în mod corect român faţă de rom sau nu vor s-o facă? Oare cum le-o suna romi romani din Romania? Identitatea românilor a ajuns confundabilă cu a ţiganilor, neajuns major, prea ştiut fiind faptul că societatea nu poate funcţiona corect în lipsa unei identităţi bine precizate. Fă-l să priceapă că românul nu-i rom pe un marocan percheziţionat într-un mall, care striga: „Nu fur, că nu-s român!”, arătînd spre un grup de ţigani. Unui om de afaceri respectabil din Tg. Jiu, român, i s-a incendiat maşina fiind presupus nomad pus pe furtişaguri. Fă-i să înţeleagă pe italieni că acest Petrică Popescu nu-i Georgescu, nici românul rom; că român nu înseamnă stricto sensu rom decît prin încălcarea unui cod.

Preşedintele Ion Iliescu şi premierul său desemnat, Petre Roman (poate îl întreabă cineva dacă are manelişti „romi” de la Roman în familie) au cedat – zice presa – presiunii ONG-urilor, în special Fundaţiei Soros, pentru o Societate Deschisă. Ne-am lăsat traşi pe sfoară, adică manipulaţi de „societăţi”, cu interese „recente”, vizînd, în fapt, alte frontiere. Termenul „emanat” de Petrică Roman, care cerea folosirea lui cu precădere în corespondenţa MAE, a cîştigat, incredibil, mult teren. Mi-am spus atunci că o decizie administrativă nu poate impune înlocuirea unui cuvînt, ţigan, uzitat de cinci sute de ani, cu un împrumut din limba romaní, şi că Roman a făcut-o de oaie degeaba. M-am înşelat. Am subestimat rolul televiziunilor: neologismul s-a socializat rapid din cauza lor.

Angrenajul s-a pus în funcţie şi a funcţionat. Geaba au protestat lingvişti de elită, cerînd să se respecte realitatea istorică a cuvîntului ţigan. Argumentele lor nu l-au abătut din drum pe Roman. Ca bonus, pesemne, pentru că a „implementat” acest Memorandum, a primit diaspora în grijă.

Oameni de cultură (nu de cool-tură), care au întrevăzut efectele pe termen lung ale Memorandumului Roman, au fost dojeniţi ca xeonofobi, incriminaţi ca şovini. Mucles, naţionaliştilor! Altă confuzie cultivată după zavera din '89 (mulţumesc, Dan Culcer!), fiind aceea dintre naţionalism şi şovinism.

La fel de uşor am acceptat noi, românii, să le spunem basarabenilor moldoveni, să fim de acord că am vorbi două limbi diferite, în relaţia cu Republica Moldova. Nu protestăm cînd Rada ucrainiană rade şcolile româneşti ori cînd sîrbii nu vor şi nu vor să-i apeleze români (ci vlahi) pe românii din Valea Timocului. Aseară (8 martie, 2009), am citit pe „burtiera” unei emisiuni că românii din Harcov (prescurtare pentru Harghita şi Covasna) au un handicap: nu vorbesc ungureşte. Că sînt unguri care nu vorbesc româneşte n-o fi un handicap în România. De altfel, presa de limba maghiară foloseşte rrom predilect, că şi romul e om. Iar Transilvania poate fi revendicată de etnicii maghiari, dacă români nu sînt, sînt ţigani, aşa cum ştie acum toată Europa şi aşa cum îi numeşte: romí. Iar reprezentare românească în organele alese, – dar şi cele desemnate – canci!, ca să împrumut un cuvînt de la conlocuitori, cei care, cum ne ameninţă Mădălin Voicu, vor deveni „înlocuitori”.

O naţiune (ţiganii) care n-are teritoriu, vai!, cînd Europa nu mai vrea naţiuni. UE – cică – vrea să le acorde statut de naţiune transfrontalieră, de popor transnaţional. Poate şi stat, ca-n Ţiganiada lui Ioan Budai Deleanu, nu întîmplător catalogată operă capitală a istoriei literaturii noastre. Dar unde să fie plasat statul acesta?

Cum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării veghează, ştiriştii noştri au adoptat la repezeală vocabula artificial creată, diversiunea rrom părînd a nu-i deranja. Ce mi-i românitate, ce mi-i romnitate sau cum s-o numi comunitatea ţigănească. Cele mai consecvente au fost realizatoarele de emisiuni Teo şi Tatu. Postului ProTV i s-ar fi putut spune ProRom, după cîţi manelişti au fost invitaţi în studiouri. Cum să le spună ele, jicnitor, ţigani, cînd domnul Minune, domnul Copilul de aur, domnul Guţă le-au făcut rating? Ar fi fost în stare să modifice şi titlul romanţei Rita ţiganca. Şi cum i-ar fi zis? Rominca, romca, roama, roamca, romcuşa, romeza, romoaica?

Noi înşine promovăm o imagine deformată în ţară şi peste hotarele ei, o Românie ţiganizată, care pare a fi fost baştina ţiganilor rătăcitori. „Tzigania” Europei. Şi ne mai indignăm cînd, în dicţionarul Petit Robert articolul despre români e ilustrat cu o şatră sibiană. Dai motor de căutare pentru români şi afli: 1. Wikipedia – despre poporul român, origini şi evoluţie; 2. Romani Cris – Centrul romilor pentru intervenţie socială şi studii. Cum să recepţionezi corect mesajul străinătăţii, dacă pe maşină scrie Rom şi pe avioane Tarom? Rompres transmite şi Polirom editează, ca să se întărească similitudinea român/ rom.

S-a mai adăugat la lanţul de argumente pro-rom ideea că în limba romaní nu există cuvîntul ţigan şi că ar desemna starea de robie (1385-1856, vă rog!). Eu, una, nu ştiu cum îşi spun ţiganii în limba lor, dar cred că trebuie să-i numim cu cuvîntul românesc, al limbii române, altfel le-am spune nemţilor deutsches. Italienii au cuvîntul zingaro (pentru ţigani), germanii – zigeuner, portughezii – cigano, spaniolii – gitano şi-şi folosesc cuvintele lor. Noi de ce-am face altfel? Pentru că Nicolae Păun, preşedinte peste Partida romilor, îşi consideră etnia ofensată cînd folosim cuvîntul ţigan? Ştie Păun ce-i în minte emiţătorului cînd pronunţă ţigan ori rom? Vocabula ţigan o percepe cu conotaţia peiorativă, deşi altele, ca baragladină, de pildă, sînt peiorative. Care conotaţie, i s-a replicat de-a surda, rezultă din stările de fapt. Pe parlamentarul român de etnie ţigănească nu-l priveşte imaginea proastă care rezultă din acest mesaj deformat; nici ce-i în mintea italienilor care cred că român e una cu rom. Sînt exasperaţi de tîlhării, jafuri, violuri, crime, de vagabonzi, cerşetori şi de dîra de gunoaie pe care o lasă-n urmă; de fluxul continuu de infractori, profitînd de libertatea transfrontalieră obţinută de estici.

Mai nou, problema infracţionalităţii a devenit o bombă politică, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, decretînd că „infracţiunea nu are cetăţenie, infracţiunea nu are naţionalitate”. Mădălin Voicu a opinat: „Să nu amestecăm etnia în crimă”. S-o punem, atunci, pe seama altei etnii? Şi-mi aduc aminte de reacţia Anei Blandiana (mi-o amintesc pentru că şi eu am reacţionat la fel), cînd, în martie '90, ţăranul Cofariu a fost aproape omorît din bătaie. Am fost fericită, spunea Ana Blandiana, că agresorii nu erau români. Deşi agenţiile de presă au transmis că agresorii asta erau, români, iar să minţi e mai uşor decît să dezminţi.

Noua teză, infracţiunea nu are naţionalitate, a prins în mass media. S-au găsit mulţi avocaţi ai ţiganilor infractori, s-au făcut reportaje cu familia Mailat în lacrimi. Părem gata să distrugem relaţia cu Italia din cauza infractorilor. S-a adus vorba de Mussolini şi de mafia italiană, ca şi cum la noi n-ar funcţiona clanuri mafiote. S-au numărat 20.000 de firme italiene în România, tocşoiştii întrebîndu-se cîte firme româneşti sînt în Italia; ne-am supărat rău (cerere deplasată?) cînd italienii ne-au cerut să-i retragem subito pe criminali, pe violatori, pe hoţi (ce-i deplasat în asta?), în puşcăriile de acasă. Fratini a cerut Guvernului să nu-i mai lase să circule pe infractori. „Sună ca dracu”, a spus Petre Roman, reprezentantul Guvernului pentru românii din străinătate. Poate precizează, că tot face gît în varii emisiuni, cum a fost cu acel Memorandum care a făcut ca, la nivel internaţional, să fie impusă o denumire aberantă, ţiganii fiind substituiţi cu românii. Şi cum de-a lăsat să curgă peste graniţă, premier fiind, atîţia cetăţeni cu comportament deviant. Dintre cei care înfig, din senin, umbrela-n ochi unei persoane, ucigînd-o, violează bătrîne oarbe, îl omoară pe proprietarul venit să-şi ia chiria şi-l tranşează cu sînge rece. N-am spus că-s numai ţigani, avem şi noi infractori de viţă veche, dar minoritarii de etnie ţigănească sînt, la capitolul încălcării legilor, majoritari. Poluează case şi grădini, tulbură liniştea, ciordesc şi cerşesc, exact ca la noi. în miezul paşnicului cartier Tătăraşi, case boiereşti naţionalizate au fost transformate în ruine imunde. Cînd ex-primarul C. Simirad, înainte de-a pleca în Cuba, a mutat o colonie de ţigani pe Copou, vizavi de teiul eminescian, a început bîlciul: ţigăncile înjurau trecătorii, ca distracţie, copiii ne aruncau cu ţigări aprinse pe haine, nemaipomenind de pocnitorile de sezon. A fost extrem de greu să fie evacuaţi cei mai agresivi.

Pînă să devină, pentru media româneşti, „fascişti” ori mafioţi, italieni aduceau ţiganilor, care stăteau în tabere ilegale, mîncare şi haine, erau indulgenţi cu cerşetorii, cum sîntem şi noi, cu cei puşi să facă, din acordeon, douăjd dă euro pe ceas ori cu jucătorii de alba-neagra. Le-au trecut cu vederea lipsa de educaţie, cum facem şi noi; pînă cînd strada a devenit nesigură şi numărul infractorilor a crescut vertiginos, scăzînd, la noi, direct proporţional. Prea multă toleranţă, strică. La iritarea italienilor, Tatulici a răspuns iritat, cum i-i felul, plecînd să dea piept în broscarii. Cu carabinierii după mine! Ultima campanie de presă, la care contribuie şi Petre Roman: să nu se mai precizeze etnia infractorului. Şi de ce să nu se precizeze, Don Pedrom? „Ca să nu fie, cumva, intimidat din punct de vedere etnic?

Lasînd la o parte faptul că şi ţiganii ar trebui să fie deranjaţi că rom sună a român (dacă au orgoliu de etnie, n-ar trebui nici ei să accepte confuzia asta), e vital ca românii să-şi protejeze naţia, brandul de ţară. Şi nu criticîndu-i pe austrieci, elveţieni, francezi, italieni, spanioli că nu vor să primească gloatele de neoindieni, vorbitori – zice-se – de neosanscrită sau, oricum, o limbă aproape de sanscrită. Olanda nu acceptă cetăţeni străini decît după un test de limbă şi dacă au loc de muncă; la ei, sistemul merge.

în ce ne priveşte, în loc să ne lamentăm, pe Net, ar trebui să luăm măsuri. Să începem prin a ne respecta etnonimul, să-l protejăm, renunţînd oficial la termenul de rom.

Să le spunem ţigani ţiganilor pe româneşte, nu pe romeşte, corectînd mesajul fals români = romi. Numai minoritarii au drept să aleagă cum să se numească şi să-i numească pe alţii? Majoritatea n-are drept de autoidentificare? Trebuie să se supună unui jaf lexical? Cît de eficientă va fi petiţia pentru anularea numelui de rrom nu ştiu, dar un referendum contra acestei denumiri e necesar. Pentru a stopa această „agresiune axiologică”, aşa cum o numea Vasile I. Zărnescu în „Lumea Magazin” nr. 9/2005. Gălăgioasele onguri pe tema discriminării trebuie convinse că nu avem intenţia să injuriem pe nimeni (Fundaţia Soros a aruncat ideea că există o limbă româno-ţigănească, Romani Vlax/ VLACH sau Vlax Romanî). Dimpotrivă, nu vrem decît denumirea corectă a românilor şi ţiganilor.

Româneşte.

Associated Topics

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.29 Seconds