Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 87 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie: Geopolitica

    Cauta in acest topic:   
    [ Mergi la pagina principala | Selecteaza un nou topic ]

    Geopolitica Eseuri: Stefan Borbely. În cautarea roma^nului perfect de M.Turda

    Eseu - Publicistică - Critică literară „În căutarea românului perfect”
    În iureșul revoluționar al anului 1990 am crezut sincer că, după ce lucrurile se vor fi așezat cât de cât și surescitarea se va stinge, istoricii români vor lua cu asalt arhivele vieneze și budapestane, pentru a vedea și fața nevăzută, prohibită până atunci, a istoriografiei pe care continuau s‑o slujească de pe pozițiile unei metodologii preponderent premoderne, romantice. Se vorbea, tot de atunci, despre introducerea în programele universitare a unor cursuri de „istorie a Transilvaniei” sau despre trecerea, în preuniversitar, de la predarea „istoriei românilor” la aceea a „istoriei României”, dar anii au trecut și nimic nu s‑a întâmplat în acest sens, deceniile care au urmat aducându‑ne și „deranjul” iscat de „școala Boia” (singura noutate marcantă a domeniului), rezultatul constituindu‑l, pe de o parte, permanentizarea inerțială a unei istoriografii autohtone dependente de restricțiile „identitarului național”, căreia i s‑a adăugat, strict logic și compensativ, necesitatea ca anumite teme „sensibile” să‑și caute cercetători în afara granițelor țării, unde inhibiția și „idolii tribului” exercitau o presiune infinit mai scăzută decât la noi. Așa se face că teme sensibile ale istoriei autohtone au fost tratate de americanul Keith Hitchins, că austriacul Oliver Jens Schmitt a scris cea mai bună monografie CZ Codreanu și o la fel de remarcabilă istorie a BOR, italianul Stefano Bottoni dând și el, la rândul său, cea mai bună sinteză monografică a fostei Regiuni Mureș Autonomă Maghiară, imensul câștig al acestei diversificări de specializare constituindu‑l scoaterea din autosuficiență și adormire a istoricului român de acasă, obligat să se întrebe dacă, într‑adevăr, disciplina căreia i s‑a consacrat e așa de peremptorie cum el o știe sau mai rămâne loc și pentru reconsiderări. Din categoria lucrărilor pe teme românești care nu puteau fi elaborate decât în afara țării fac parte și excelentele lucrări despre biopolitica și eugenia interbelică scrise de către Maria Bucur (Eugenie și modernizare în România interbelică, 2005) și de către redutabilul Marius Turda (În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă (Ed. Polirom, Iași, 2024, cu traducerea textelor din engleză de Marius‑Adrian Hazaparu), una dintre cele mai importante cărți ale anului editorial trecut (alături de Filosofia lui Blaga, a Martei Petreu), important, în cazul lui Turda, fiind și faptul că preocupările lui sunt seriale, cartea de acum fiind precedată de Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa, 1870‑1950 (Polirom, 2014) și Biopolitică și eugenism în România, 1920‑1944 (Ed. Muzeului Municipiului București, 2019), care, deși sunt revelații, deopotrivă cu lucrarea Mariei Bucur de la Indiana University, n‑au intrat decât limitat în conștiința publică, dacă scoatem din ecuație efervescența academică clujeană din jurul lui Ciprian Mihali sau preocupările specializate pe istoria discriminării romilor, ultima fructificare a acestora, de care știu, constituind‑o lucrarea de doctorat a Lilianei Ceacîru din 2024, de la SNSPA, Biopolitică și eugenism. Romii din România interbelică. Mai trebuie spus, pentru ca perspectiva epistemică să devină completă, că efervescența autohtonă limitată stârnită în jurul Biopoliticii medicului clujean Iuliu Moldovan (1926) a fost stimulată de interesul internațional pentru temă, punctat, succesiv, de Michel Foucault (Nașterea biopoliticii, tradusă în 2007), Giorgio Agamben (Homo sacer, în 2006 la noi) și Roberto Esposito (Communitas; Bios), acesta fiind unul dintre ultimii filosofi care trebuie traduși pentru ca imaginea să devină cu adevărat edificatoare. Timpurile au devenit, cum s‑ar spune, coapte pentru acest tip de abordare a construcției identitarului național de după 1918, ca alternativă flexibilă la cea etnocentrică, majoritară din domeniu, ceea ce le mai rămâne de făcut celor care se ocupă de preocupările eugenice ale perioadei interbelice românești e să arunce o privire și asupra cercetărilor eugenice maghiare (unde disciplina se numește eugenika), doar Marius Turda fiind familiarizat, cât de cât, cu domeniul, dovadă fiind câteva studii răspândite în publicații academice prestigioase (cum e Eugenics in the Central Empires since 1914, din vol. Blood and Homeland, 2007), o sintetizare a lucrărilor lui Hoffmann Géza, Apáthy István, Benedek László dovedindu‑se a fi necesară, inclusiv a foarte interesantei lucrări din 1934 a doctorului Somogyi József, Tehetség és eugenika (Talent și eugenie), dedicată selecției ereditare aptitudinare. O asemenea abordare ar scoate în evidență și un alt aspect, esențial pentru metodologia comparată a biopoliticii și eugeniei, și anume quasi‑absența abordărilor confrontaționale, contondente la maghiari, deși unele teme, cum sunt cele legate de ceangăi și de secui sunt virtual explozive, lucru demonstrat, între altele, de lucrările lui Iordache Făcăoaru de la noi sau de o sinteză târzie, metodologic discutabilă: R. Chris Davis: Hungarian Religion, Romanian Blood. A Minority’s Struggle for National Belonging, 1920‑1945 (The University of Wisconsin Press, 2018).

    Mai există un aspect disociativ aici: eugenika maghiară conferă o importanță diminuată înțelesului de „stat eugenic total”, sintagmă foarte importantă pentru eugeniștii români, care și‑au gândit dintotdeauna disciplina ca substitut (sau metaforă) pentru un complex de aspirații politice. Insistența pe rolul coercitiv al statului e esențială la Iuliu Moldovan, în Biopolitica (1926), unde el insistă pe faptul că statul are obligația de a garanta „prosperitatea biologică a capitalului uman” și că numai statul are posibilitatea de a contracara, prin control igienic și social (controlul e cuvântul totemic al biopoliticienilor), câteva dintre pericolele inerente ale „civilizațiunii”, cum sunt democrația egalitaristă (care „nivelează valorile biologice superioare”), competiția economică nedirijată, lăsată în voia dezvoltării libere, sau școala, care, prin egalitarismul de șansă acordat tuturor, fără selecție, generează „absolvenți slăbiți, deraiați ca fizic, fără rezistență și disciplină morală, miopi, fără inițiativă și spirit de idependență, fără voință și hotărâre, fără pregătire pentru necesitățile reale ale vieții”. (Nimic nou sub soare astăzi, așadar…) Multe dintre aceste idei sunt reafirmate în mod militant de către Iuliu Moldovan în Statul etnic (Buletinul Eugenic și Biopolitic, vol. XIV, nr. 1943; textul apare și ca broșură în același an), o conferință rostită după mutarea Universității Clujene la Sibiu, unde intelectualii români sunt acuzați că dau dovadă de „lipsă de sensibilitate etnică”, în condițiile în care rolul statului „este de a ocroti și pune în valoare sânge, tradiție și glie” prin intermediul unei „selecții ereditare”, concluzia logică constituind‑o necesitatea ca toate acestea să‑i fie încredințate unei mâini de fier, unui „singur creier” (ajutat vag de către consilieri), ca puterea să se regăsească „într‑o singură persoană reprezentativă a virtuților etnice, dotată la nivelul cerințelor supreme cu toate calitățile unui om de stat desăvârșit”. Desigur, în spatele acestor fantasme totalitare se regăsesc toate negativitățile pe care eugeniștii le incriminează: egalitarismul democratic nivelator, reforma agrară făcută în beneficiul tuturor, deja amintita educație neselectivă, modernismul economic (greu controlabil de către eugeniști, fiindcă majoritatea întreprinzătorilor, mai ales în Regat, erau români interesați de profit, nu de „sânge, tradiție și glie”) – și nu în ultimă instanță politicul. Cu precădere Marius Turda vorbește la tot pasul de dorința eugeniștilor de a face joncțiunea cu politicul (Iordache Făcăoaru cu legionarii, medicii clujeni cu PNȚ‑ul și cu Maniu), omniprezența politică a lui Sabin Manuilă fiind cea mai interesantă dintre aceste „lipituri”, sub aspectul consistenței și al anvergurii, chiar internaționale, însă, în ciuda numeroaselor detalii, unele chiar funeste (cum e cauționarea deportării evreilor și a țiganilor în Transnistria), lipsește din aceste cărți o abordare analitică obiectivă, științifică, a dialogului cu liberalismul românesc interbelic (E. Lovinescu etc.), cu adepții citadinismului și ai progresului civilizațional antispenglerian, menită să îndulcească tonurile și să relativizeze disciplina, întrucât, orice s‑ar spune, eugenismul a fost o utopie de nișă în interbelic, lucru recunoscut de către I. Moldovan. Asistăm, dimpotrivă, la o tendință de a suprainterpreta domeniul, sugerându‑se o anumită dominație eugenică a discursului public românesc din interbelic, marcată de câteva cuvinte tari (rasă, sânge, disgenie), care, la o cercetare detașată, obiectivă, nu se verifică, eugenicii fiind și rămânând marginali. Pe ansamblu, am impresia că există, la M. Turda, o atracție pentru radicalizarea temei, pentru împingerea ei într‑o direcție agresivă, consonantă cu senzaționalismul angajat al academismului occidental, specific „intelectualului critic”, vizibil inclusiv în modul în care e rostuit discursul. Supralicitarea umbrelei rasiale îi creează întrucâtva dificultăți cititorului, rasa fiind cuvântul pivotal al demonstrațiilor, chiar în contextul în care nu puțini intelectuali români interbelici s‑au pronunțat împotriva ei. Un mic joc al planurilor tematice și temporale contribuie la acest glisaj: de pildă, strict statistic, autorul îi dedică mai multe pagini lui Iordache Făcăoaru, contaminat de Legiune, decât mentorului său Iuliu Moldovan. În mod aproape sistematic, eugenismul clasic, istoric al României interbelice (Iuliu Moldovan), e integrat sau ilustrat prin discursul politic contondent de după 1940, când unii eugeniști fac joncțiunea cu antisemitismul și cu legionarismul, ceea ce duce la necesitatea metodologică de a se defalca etapele și straturile, pentru a se obține o panoramare mai apropiată de adevăr. M‑a mai surprins și faptul că, după menționarea ei în Introducere, lucrarea Mariei Bucur nu apare citată în corpul cărții, deși ea rămâne, până acum, textul de referință al disciplinei. 

    Ștefan Borbély
    ■ Scriitor, profesor universitar, teoretician, critic și istoric literar, membru al Academiei Europaea
    Scris de asymetria on Wednesday, June 25 @ 10:28:01 CEST (64 citiri)
    Citeste mai mult... | Eseuri | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Dan CULCER. Demografie si imigrare în Europa cucerita fara lupta

    Un important demograf france, Alfred Sauvy, născut în 1898, descria, în studiul său Bien-etre et population, fenomenul tragic și paradoxal al adulților care nu vor copii, sub diferite pretexte, toate asociale. «Moins cruel que Ugolin, qui devorait ses enfants pour leur conserver un père, les hommes d’aujour’hui se contentent de ne pas avoir d’enfants pour leur conerver des parents.» Ugolin este un persona din Divina Comedi de Dante, pedepsit în Iad. »Oameni de azi se mulțumesc să nu aibă copii, pentru a le conserva părinții. Vom analiza teoriile lui Alfred Sauvy din perspectiva cărților lui Renaud Camus, despre marea înlocuire, din perspectiva datelor demografice oficiale și oficioase referitoare la imigrația vizibilă. Vom formula propuneri pentru rezolvarea suprapopulației din Asia și Africa, care se revarsă fără posiblitatea de control și din dorința ideologilor și industriașilor europeni, care susțin necesitatea admiterii și incurajării imigrației de sorginte africană, asiatică sau est-europeană ca paliativ pentru temperarea efectelor negative ale îmbătrânirii populației europene și ale descreșterii neliniștitoare, grave a ratei natalității. 
    Ante portas.
    Voi aborda cererea în trei secțiuni:
    1. Teoriile lui Alfred Sauvy în contextul actual al demografiei europene
    2. Corelația cu ideile lui Renaud Camus despre "marea înlocuire"
    3. Propuneri pentru gestionarea suprapopulației din Asia și Africa
    1. Teoriile lui Alfred Sauvy în contextul actual al demografiei europene Alfred Sauvy (1898–1990) a fost un demograf francez cunoscut pentru analiza schimbărilor demografice din Europa. În lucrarea sa "Bien-être et population", el descrie fenomenul scăderii natalității ca fiind paradoxal: adulții evită responsabilitatea de a avea copii pentru a-și conserva stilul de viață. Această observație devine relevantă în contextul actual al Europei, unde multe țări înregistrează o rată a natalității sub pragul de înlocuire (aproximativ 2,1 copii/femeie). Conceptul de "refuz al procreării" poate fi interpretat în termeni moderni prin prisma unor factori precum:
    • Urbanizarea și stilul de viață occidental, orientat spre carieră.
    • Individualismul și prioritizarea confortului personal.
    • Insecuritatea economică și temerile legate de viitorul copiilor.
    2. Corelația cu ideile lui Renaud Camus despre "marea înlocuire" Renaud Camus, un scriitor francez, a formulat teoria "marii înlocuiri" ("Le Grand Remplacement"), potrivit căreia populațiile europene sunt înlocuite treptat prin imigrație masivă, în special din Africa și Asia. El vede acest fenomen drept un proces deliberat, încurajat de elite politice și economice care valorizează multiculturalismul. Legătura dintre teoria lui Sauvy și cea a lui Camus constă în scăderea natalității indigene, care este compensată de imigrație. Dacă europenii aleg să aibă mai puțini copii, guvernele, presate de necesitatea de forță de muncă și de menținerea sistemelor sociale, încurajează imigrația. În această dinamică, imigrația devine o "soluție" la o problemă demografică internă, dar și o sursă de tensiuni culturale și identitare. 3. Propuneri pentru gestionarea suprapopulației din Asia și Africa Pentru a aborda problema suprapopulației și a migrației, ar putea fi utile câteva măsuri:
    • Investiții în Educație și Planificare Familială: Sprijinirea programelor educaționale în țările suprapopulate pentru a reduce rata natalității prin conștientizare.
    • Dezvoltare Economică Locală: Încurajarea investițiilor occidentale în infrastructură și locuri de muncă în Africa și Asia, astfel încât populația activă să găsească oportunități în țările de origine.
    • Politici de Natalitate în Europa: Stimulente financiare pentru familiile care doresc să aibă mai mulți copii, astfel încât să reducă dependența de imigrație.
    • Migrație Controlată: Stabilirea unor cote care să echilibreze nevoile pieței muncii fără a altera structura socială în mod brusc.
    • Colaborare Internațională: Proiecte comune între Europa și statele africane/asiatice pentru gestionarea fluxurilor migratorii într-un mod care să fie benefic pentru ambele părți.
    Aceste măsuri ar putea contribui la o abordare mai echilibrată, reducând presiunea asupra Europei fără a ignora realitățile demografice globale.
    Îmbătrânirea populației europene este o problemă demografică majoră, cu efecte economice și sociale considerabile, inclusiv:
    • Scăderea forței de muncă disponibile
    • Creșterea cheltuielilor sociale și de sănătate
    • Presiuni asupra sistemelor de pensii
    Soluții pentru contracararea îmbătrânirii populației europene 1. Stimularea Natalității:
    • Incentive financiare: Alocații mai mari pentru familii, deduceri fiscale, concedii parentale extinse și bine remunerate.
    • Politici pro-familiale: Acces mai facil la locuințe pentru tinerii părinți și creșterea numărului de creșe și grădinițe.
    • Campanii sociale: Promovarea valorii familiei prin educație și campanii de sensibilizare.
    2. Reformarea Pieței Muncii:
    • Flexibilizarea vârstei de pensionare: Încurajarea muncii part-time sau freelance pentru persoanele în vârstă care doresc să rămână active.
    • Recalificare profesională: Programe de formare continuă pentru angajații mai în vârstă, pentru a-i menține relevanți pe piața muncii.
    • Automatizare echilibrată: Tehnologia trebuie să completeze forța de muncă, nu să o înlocuiască integral.
    3. Migrație Controlată și Calificată:
    • Importul de forță de muncă calificată: Programe care prioritizează imigranții cu competențe profesionale necesare pe piața muncii.
    • Integrare eficientă: Cursuri de limbă și adaptare culturală pentru a evita excluziunea socială.
    • Migrație temporară: Programe de muncă sezoniere sau pe termen determinat, care să răspundă nevoilor specifice (agricultură, construcții, îngrijire).
    4. Mobilizare Internă:
    • Regiuni slab populate: Oferirea de stimulente pentru relocarea forței de muncă din zone cu șomaj ridicat în regiuni defavorizate demografic.
    • Digitalizare: Încurajarea muncii la distanță pentru a atrage tineri în comunități rurale sau periferice.
    5. Parteneriate Internaționale:
    • Mobilitate în cadrul UE: Promovarea schimburilor între statele membre pentru a redistribui forța de muncă.
    • Acorduri bilaterale: Programe de muncă cu țări din afara Europei care să faciliteze recrutarea temporară.
    Concluzie: Îmbătrânirea populației nu poate fi soluționată printr-o singură măsură. O combinație de politici pro-nataliste, flexibilitate pe piața muncii, imigrație controlată și cooperare internațională ar putea reduce presiunea asupra economiilor europene. Cum vi se pare această abordare?
    Dan CULCER


    Scris de asymetria on Thursday, May 15 @ 22:55:02 CEST (180 citiri)
    Citeste mai mult... | 14566 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. ÎNFIINTAREA SI EXTINDEREA NATO

                 „A Fateful Error”  ̶ este titlul unui articol din 1997 [1] al lui George Kennan, unul dintre clasicii diplomației și politologiei americane.
                 Cu cincizeci de ani în urmă, la 22 februarie 1946, Kennan era adjunctul ambasadorului Statelor Unite la Moscova. În această calitate, a trimis Departamentului de Stat, Telegrama cea Lungă, document definitoriu pentru viitoarea politică a Statelor Unite de „containment” (îndiguire, stăvilire) față de ideologia comunistă și Uniunea Sovietică [2]. La 12 martie 1947 președintele Harry Truman a prezentat în fața Congresului liniile directoare ale politicii americane de îngrădire a expansiunii comuniste („Doctrina Truman”). Implementarea acestei doctrine  în domeniul militar a început odată cu  crearea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, în 4 aprilie 1949, de către conducătorii celor 12 state fondatoare.
     Peste o jumătate de secol, poziția lui Kennan, de data aceasta în raport cu Federația Rusă, s-a schimbat radical. Între timp, prin tenacitatea diplomatică a președinților Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, lumea intrase pe făgașul dezarmării nucleare (Tratatul START I  fusese semnat și ratificat), Războiul Rece se sfârșise (sau părea a se fi sfârșit). 
    Ca deseori în practica americană, difuzarea unei idei șocante începe cu mediul academic. În octombrie 1996, la Institutul Harriman al Universității Columbia, adjunctul secretarului Departamentului de Stat, Strobe Talbott (ca amortizor) a prezentat planul expansiunii NATO. Reacția lui Kennan a fost dură: “O eroare strategică ineptă, de proporții epice” («a strategic blunder of epic proportions») și discuțiile au fost pe măsură [3].             
    Este de adăugat că, la ora actuală, după declasificarea documentelor acelei perioade, știm că decizia expansiunii NATO, inclusiv calendarul extinderii, fusese luată încă din 7 septembrie 1993 [4]. Cercurile Casei Albe, Departamentului de Stat și Pentagonului primiseră circulara implementării extinderii. Dar Clinton a respectat înțelegerea făcută cu Elțîn ca, până la alegerile prezidențiale din 1996, să fie pusă o surdină în privința difuzării ei. 
    În februarie 1997, Kennan a exprimat, în The New York Times, prima luare de poziție critică publică la adresa noului curs, explicitat în toamna lui 1996, al politicii externe americane. Citez din „A Fateful Error”: „ La sfârșitul lui 1996, a devenit răspândită ideea că, într-un mod nespecificat și într-un loc nespecificat («somewhat and somewhere»), s-a decis expansiunea NATO până la granițele RusieiVorbind tranșant, expansiunea NATO ar fi cea mai dezastruoasă eroare a politicii americane în perioada post-Războiul Rece («bluntly stated, is that expanding NATO would be the most fateful error of American policy in the entire post-cold-war era»). E de așteptat ca o astfel de decizie să inflameze tendințele anti-occidentale și militariste în opinia publică rusă; să aibă efecte adverse asupra dezvoltării democrației în Rusia; să reinstaureze atmosfera Războiului Rece în relațiile Est-Vest și să împingă politica externă a Rusiei într-o direcție cu siguranță nu pe gustul nostru («decidedly not to our liking »)” [1], [3]. Previziunea a fost confirmată de istorie. Cu adaosul că, prin eforturile susținute ale președinților Bush-junior și Jo Biden și pretențiile aberante ale naționalismului ultra-xenofob ucrainean, războiul a devenit cald.
    Încă de la 26 iunie 1997, un grup de 50 experți în politică externă, incluzând foști senatori, ofițeri superiori în retragere, diplomați și academicieni, i-a adresat președintelui Clinton o Scrisoare Deschisă [5], exprimându-și opoziția față de hotărârea extinderii NATO. Toate aceste personalități de calibru ale administrațiilor, diplomației și politologiei americane fuseseră, în timpul Războiului Rece, complet aliniați politicii de „containment” antisovietic. Un exemplu ilustrativ este Robert McNamara, cel mai longeviv (1961-1968) secretar al Departamentului Apărării al SUA, promotor intransigent războiului din Vietnam, al liniei dure în criza rachetelor din Cuba și al cursei înarmării nucleare (politica de descurajare prin paritate de armament nuclear „MAD  ̶  Mutual Assured Destruction”). 
    Avertismentele “grupului celor 50”, s-au dovedit a fi profetice: „Dacă expansiunea va continua, atunci principala linie de divizare în Europa va fi între NATO și Rusia și relațiile dintre ele vor fi confruntaționale…Cu sau fără Actul Fondator [NATO-Rusia], expansiunea NATO ne pune pe o traiectorie care duce la izolarea Rusiei și orientarea politicilor ei externe, interne și de securitate într-o direcție nefavorabilă și nefericită… Cel mai mare pericol pentru Europa va fi dacă extinderea va îndepărta («drives away») Rusia de Occident, o va îndepărta de la democratizare, o va îndepărta de la implicarea în controlul armamentului convențional și nuclear, într-o politică a confruntării.” A urmat o lungă argumentație, contradictorie și ireconciliabilă [6], între acest grup și administrația Clinton a cărei teză, în esență, era „un nou NATO și o nouă Rusie”.             Într-un interviu publicat în The New York Times la 2 mai 1998 [7], [8], imediat după ratificarea de către Senatul american a primului val al extinderii NATO, Kennan revine: „Cred că este începutul unui nou Război Rece…Cred că este o greșeală tragică… Această expansiune ar face Părinții Fondatori ai acestei țări să se întoarcă în mormânt («This expansion would make the Founding Fathers of this country turn over in their graves»). Ceea ce mă tulbură este cât de superficială și neinformată a fost întreaga dezbatere din Senat.” 
    Astăzi, când efectele politicii de izolare a Rusiei de la construcția securității europene au devenit evidente, George Kennan este diplomatul și politologul cel mai citat în privința impasului previzibil în care a ajuns această securitate.

    Prof. Dr. Tiberiu Tudor

    [1]George Kennan, A Fateful Error, The New York Times, 5 February 1997, p 23. https://www.nytimes.com/1997/02/05/opinion/a-fateful-error.html
    [2] T. Tudor, Înființarea și extinderea NATO  ̶. I. Războiul Rece.
    [3]Kaarel Piirimäe Geopolitics of Sympathy: George F. Kennan and NATO Enlargement” https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/09592296.2024.2303860?src=recsys
    [6]The Debate Over NATO Expansion: A critique of the Clinton Administration’s Responses to Key Questions,
    Scris de asymetria on Tuesday, April 15 @ 13:54:30 CEST (255 citiri)
    Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Nicolae IORGA. Viitorul statelor mici

    Preluarea textului acestei conferințe nu este doar un act de memorie ci și îndemnul de a realiza o lectură care să stabliească legăturile necesare între trecutul recent și vremea în care ne zbatem. Numele unor insituții de după 1919 pot fi înlocuite cu acelea de după 1945, pentru a sublinia natura similarităților geopolitice din care România, ca stat și națiune, ar trebui să iasă cu un efort de inteligență colectivă, de solidaritate națională. Dacă am putea conta pe oameni politici responsabili și nu ar fi condusă spre prăpastie de niște mârțoage chioare sau oarbe, de niște escroci și de niște hoțomani, care își folosesc mintea, câtă o mai au în creierele lichefiate, doar pentru a strânge ceva biștari de cheltuit undeva în Dubai sau în Maldive, la pensie, bând Coca și mâncând produse de tip Macdo.
    Dan Culcer

    VIITORUL STATELOR MICI
    Odată, pe vremea lui Napoleon I-iu, pe aceea a lui Bismarck, Europa avea un singur stăpân. Astăzi, după rezultatul acelei întîlniri de la Miinchen 1, în care s-au pus jaloanele noii politici europene, se poate spune că ea are patru. De această situație va trebui să țină samă oricine, cel puțin o bucată de vreme, mai lungă sau, cum se arată, foarte scurtă, pînă cînd se va dovedi și ce slăbiciune prezintă acest sistem al unei tetrarhii, care se poate întâmpla să nu aibă mult mai mulți sorți de durată decît Tetrarhia imperială care, supt acvila Romei do odinioară, împărțea de fapt lumea în patru bucăți. Pînă la această probă a sistemului celui nou care s-a substituit unui vechi sistem, dovedit netrainic, în zodia aceasta a cetor patru domni ai lumii va trebui să trăiască orice organizație politică de proporții mai modeste.
    Evident că acei cari vor fi de acum înainte supravegheați, chemați la ordine, amenințați, aduși îa hotărâri de multe ori împotriva intereselor lor. se vor folosi de acest fapt prielnic că, în loc să se îndrepte către o singură putere dominatoare, vor avea alegerea de a întreba după voie la Roma, la Berlin, la Londra, la Paris Din rivalitatea firească între membrii acestui condomi-niu, vor folosi aceia cari, dacă ar fi fost dați pe sama unuia singur, ar fi trebuit să facă sacrificii si mai dureroase, să se plece la acte de supunere și mai umilitoare.
    Nimeni nu va spune că această soluție este cea bună. Evident că era preferabil sistemul, la care astăzi nu se mai poate gîndi nimeni, după sfîrsitul sforțărilor de la Geneva, care au avut numai îndoitul dezavantaj : de a porni de la interesele unei singure mari puteri si de a crede că prin discursuri si prin rezoluții în vid se poate [167] regulamenta soarta lumii : sistemul de sfătuirea popoarelor între dînsele, de concesii mutuale, de aranjamente pașnice, de formule legale, care ar fi trebuit căutate la Haga. Dar ce să ne mai glndim la lucrurile pe care le-a voit o nobilă ideologie, pe care le-au pus în. practică anumite interese, destul de vizibile și care, în fața unui șir de brutalități, cum este, înainte de oricare, atacul japonez împotriva Chinei, a trebuit să abdice de la un prestigiu pe care nu avea nici un mijloc material de a-1 susținea !
    Dacă însă, în locul acestui regim de dezbateri internaționale și de rezoluții luate în majoritate sau în unanimitate, ar fi rămas numai o tendință imperialistă, ca acelea mai vechi despre care am pomenit la începutul acestei lămuriri, și mai rea ar fi fost soarta acelor fundații de caracter național, datorite unor rase pe care fatalitatea antropologică, sau numai împrejurări nepri-elinice de-a lungul istoriei îor le-a împiedecat de a întemeia ceea ce se numește un stat mare.
    Dar, trebuind ca statele mici de acum înainte să asculte, în atîtea chestiuni, față de pretențiile cînd ale unuia, cînd ale altuia din ceî patru dominanți, ele pot opune, în lipsa unor mijloace militare și economice capabile de a le garanta existența și integritatea hotarelor, argumente de drept și de bun simț, dintre care, dacă cele dinții pot fi ușor răspinse de oamenii obișnuiți cu acte ilegale, celelalte nu se poate sa nu fie ținute în samă.
    Desigur că nu mai este vremea iluziilor care consistau în a crede că, dacă un număr de state mai mici se unesc între dînsele, aceasta înseamnă că ele pot să constituie o putere mare. Așa s-a crezut în momentul cînd aici, la noi, ni se dădea recomandația de a fi ,,buni cetățeni ai Micii înțelegeri" 2 și cînd această ,,Mică înțelegere" era prezentată așa ca încă o Mare Putere care, vorbind cînd prin gura cehoslovacă, cînd printr-una iugoslavă, cînd printr-una românească, ar fi putut să impună și să păstreze o anumită situație.
    Nu. Statele mici sînt datoare de acum înainte să se gîndească nu Ia astfel de ,,pacte", care s-au dovedit [168] trecătoare și neefective, ci la propria lor apărare si, pe Ungă aceasta, ]a conștiința care se desface pentru dînsele din cunoașterea rosturilor lor, din convingerea că aceste rosturi sînt suficiente pentru ca să pretindă a li se menținea libertatea și ceea ce se mai poate numi, în timpurile noastre, independența.
    N-a existat pînă acum nici o epocă din istoria omenirii an care neamurile să nu fi fost silite, să nu se fi simțit datoare de a se lega de un principiu, de a se reclama de la o teorie.
    Toate aceste principii și toate aceste teorii au în-tr-însele, fără îndoială, o îndreptățire, deși nici una nu poate să pretindă că îndreptățirea aceasta este așa de mare, încît să nu se gîndească cineva la alte idei decît acelea pe care se sprijină ele. In succesiunea acestor principii dominante, astăzi are o trecere deosebită principiul național. Potrivit cu acest principiu național, toți oamenii cari fac parte dintr-o națiune trebuie să trăiască în același stat. Nimic nu poate fi mai atrăgător decît această lozincă, în care s-ar zice că se păstrează si un fel de caracter sacru. Națiunea este deci sfântă si, în sfințenia ei, ea își îngăduie tot ce poate să servească intereselor ei legitime, care decurg din însăși ființa ei, păstrată în anumite hotare, cînd mai largi, cînd mai strimte, de-a lungul veacurilor.
    Anglia reprezintă poporul englez : în această privință nu poate fi nici o îndoială. Prin opera minunată a regilor Franciei, operă așa de puțin recunoscută de urmașii lor, din mai multe seminții a ajuns sa se întemeieze poporul francez, deplin unitar în ce privește tendințele sale, cu toate că ici și coîo se păstrează, peste deosebirile de rasă, pe care nu le poate desființa nimeni, și amintirile de limbă, care arata cîtă deosebire a fost în trecut.
    - Germania si-a însușit teritoriul austriac si a ciopîrțit Statul creat la sfătuiriîe din Paris pentru poporul ceh și pentru poporul slovac, considerate ca o singură rasă, apelînd îa acest caracter național, din care Berlinul a căutat să tragă pînă astăzi numai o parte din conse-cințe, căci ne putem aștepta și la altele.[169]
    Dar, daca se invoacă principiul național pentru unii, nu se poate a se declara, în alte împrejurări, că acest principiu nu are nici o valoare pentru alții.
    N-ar fi existat o garanție pentru statele mici, dacă el ar fi avut un caracter ambiguu deși, din cauza unor interese care sînt capabile să înfrunte sentimentul național și să-l biruie măcar în parte, putem vedea astăzi o lume mulțămită, deși împărțită între trei, patru rase, în Elveția și, cu toată discordia dintre valonii de limbă franceză si flamanzii de dialect german, nu s-a cerut In Belgia niciodată, fățiș, o desfacere după elementele acestea naționale divergente.
    Dar, pentru deosebirile acestea naționale, care sînt, dacă observă cineva lucrurile de aproape, deosebiri de limbă, Suedia, legată o bucată de vreme, supt dinastia Bernadotte, de Norvegia, s-a despărțit de tovarășii cari sînt vecinii ei de astăzi.
    Tot așa, tratatele din Viena creaseră, pentru dinastia de Orange, un stat al Țărilor-de-Jos, în care belgienii, așa cum sînt ei cu caracter dublu, se găseau alături de olandezi, și încă de la 1830 despărțirea între aceste două elemente componente s-a impus.
    Ce mai rămîne prin urmare în Europa, cu o foarte slabă excepție, nu este altceva decît un număr de state mici, sprijinite pe principiul național.
    Pot cei patru, tuspatru dominatori, să ceară ceea ce s-ar putea cere, în virtutea altui principiu, acela care izolează Statul Sovietelor : ca o națiune să părăsească forma pe care și-a dat-o, în margenile acestei vorbiri a unei singure limbi ? Evident că nu.
    Dar, dacă, totuși, aceasta s-ar face, împotriva unui principiu pe care l-a rostit domnul Hitler în zilele din urma, zicînd că lui nu-i trebuie cehoslovaci, ci numai germani de ai săi, cei cîștigati astfel, împotriva drepturilor naționale, ar putea ei fi prefăcuți vreodată în cetățeni credincioși ai statului cuceritor ?
    Și, să se bage de samă, nu este vorba de un grup național care s-ar fi desfăcut din întregimea rasei pentru a se alipi la un stat de altă limbă, ci de oameni cari vin, [170] aducînd cu  dinșii,  de o singură generație,  sau de mai multe,  de-a  lungul  secolelor,   amintirea   unui  stat  care și-a avut si zilele bune și momentele de glorie.
    Iată ceea ce, în principiu, ca si în imposibilitatea unei amalgamări cu acei cari ar fi să învie vechiul imperiu, mi se pare că ar constitui o garanție a viitorului statelor pe care un neîndreptățit sentiment de trufie le numește „statele mici" ale Europei.
    N. Iorga
    14 octombrie 1938.
    Conferință la Radio România, tipărită în volumul Sfaturi pe întuneric, Antologie,  ediție  îngrijită,  note și  comentarii  de VALERIU RÂPEANU și SANDA RÂPEANU. Studiu introductiv : VALERIU RÂPEANU, EDITURA MILITARĂ - 1976




    Nota: Dacă nu acum, atunci când?
    Dacă nu noi, atunci cine?
    Scris de asymetria on Tuesday, February 04 @ 20:38:14 CET (297 citiri)
    Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Editorial: Victoria lui Donald Trump si impactul ei asupra Europei de est

    Victoria lui Donald Trump ne învită, din nou, la dezbateri aprinse încă de la primele ore ale anunțării rezultatelor. Figura sa polarizantă și retorica adesea controversată ridică semne de întrebare legate de viitorul politicii internaționale. Ce semnificație are acest rezultat electoral pentru Europa de Est, pentru România și pentru conflictul care continuă să macine Ucraina?
    America întâi: Un motto cu implicații globale
    Donald Trump revine cu o platformă care pune accentul pe „America întâi”, o viziune ce prioritizează interesele interne ale SUA în detrimentul angajamentelor externe. Această abordare are consecințe directe pentru securitatea Europei de Est, o regiune ce depinde de angajamentele de apărare ale Washingtonului prin NATO.
    România, aflată în prima linie a flancului estic al alianței, ar putea resimți o scădere a sprijinului direct din partea SUA în cazul unui Trump mai reticent față de angajamentele militare internaționale. Deja în timpul primului său mandat, Trump a criticat frecvent aliații NATO pentru contribuțiile financiare insuficiente, o retorică care ar putea reveni și care riscă să alimenteze tensiunile interne ale alianței.
    Ucraina: Risc sau oportunitate?
    Când vine vorba de Ucraina, situația devine cu atât mai incertă. Retorica lui Trump a fost adesea contradictorie în relația cu Rusia, iar legăturile mai vechi cu Vladimir Putin au ridicat întrebări legitime cu privire la poziția sa reală față de conflictul ruso-ucrainean. O posibilă detensionare a relațiilor dintre SUA și Rusia, de dragul unei realpolitik orientate spre “dealmaking”, ar putea veni în detrimentul Kievului, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a-și menține rezistența.
    Pe de altă parte, o administrație Trump ar putea opta pentru o abordare mai pragmatică, condiționând sprijinul financiar sau militar pentru Ucraina de progrese tangibile în reforma internă. Acest tip de condiționalitate ar putea accelera schimbările politice și economice în Ucraina, dar ar putea, de asemenea, să vulnerabilizeze poziția țtării în fața agresiunii ruse.
    Dan CULCER (Continuare)

    Scris de asymetria on Thursday, January 23 @ 14:22:52 CET (304 citiri)
    Citeste mai mult... | 8930 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Dan CULCER. Carmacii robi

    **Cârmacii robi**

    Într-o lume în continuă schimbare, unde valorile și normele sociale sunt adesea contestate, ne aflăm în fața unei dileme existențiale: cine ne conduce destinele? În textul său emblematic, „Cârmacii orbi”, Mircea Eliade ne oferă o reflecție profundă asupra condiției umane, iar noi, în acest editorial, ne propunem să explorăm o variantă contemporană a acestei teme, intitulată „Cârmacii robi”.

    Cârmacii, călăuze aie destinului nostru, sunt adesea percepuți ca fiind cei care ne îndrumă pe cărările vieții. Însă, în realitate, mulți dintre ei sunt robi ai propriilor lor ambiții, frici și limitări. Într-o societate în care valorile autentice sunt adesea înlocuite de superficialitate, ne întrebăm: cine sunt acești cârmacii și ce rol joacă în viața noastră?

    În viziunea lui Eliade, cârmacii orbi simbolizau lipsa de direcție și confuzia existențială. Astăzi, cârmacii robi devin o metaforă pentru cei care, în ciuda aparențelor de control, sunt prizonieri ai sistemelor sociale, economice și politice. Aceștia sunt cei care, în loc să ne ghideze spre lumină, ne conduc spre întuneric, fiind ei înșiși constrânși de lanțurile unei societăți care nu le permite să își exprime adevărata esență.

    În acest context, este esențial să ne întrebăm cum putem deveni noi înșine cârmacii propriilor noastre vieți. Cum putem rupe lanțurile care ne țin prizonieri și să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre? Răspunsul nu este simplu, dar începe cu conștientizarea propriilor noastre limitări și cu dorința de a ne elibera de influențele externe care ne modelează destinul.

    Constatarea evidenței ca suntem conduși de cârmaci robi ne invită să reflectăm asupra puterii pe care o avem de a ne redefini identitatea și de a ne construi propriul drum. Într-o lume în care suntem adesea influențați de opiniile altora, este crucial să ne regăsim vocea interioară și să ne asumăm rolul de călăuză în propriile noastre vieți. Numai astfel putem spera să ne eliberăm de robia convențiilor sociale și să ne îndreptăm spre o existență autentică.

    În concluzie, va provoc să ne gândim la natura călăuzirii și la responsabilitatea pe care o avem în a ne construi propriul destin. Într-o lume plină de incertitudini, să ne asumăm rolul de cârmaci ai propriilor noastre vieți, eliberându-ne de lanțurile care ne limitează și îmbrățișând libertatea de a fi noi înșine.

    Dan CULCER
    Scris de asymetria on Tuesday, January 21 @ 20:39:03 CET (287 citiri)
    Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Dan Culcer. Simetrie versus asimetrie: razboiul ca dezechilibru al lumii

    Titlul revistei noastre reia ”cu o mică dar importantă modificare” pe acela al revistei SIMETRIA
    Revista SIMETRIA, editată de arhitectul, eseistul și omul de cultură G. M. Cantacuzino, reprezenta un reper cultural esențial în perioada interbelică, debutând în toamna anului 1939 la București. Revista era o platformă pentru dialogul intelectual, un spațiu de întâlnire pentru arte, literatură și filosofie.
    "Asymetria" păstrează acest spirit al dialogului, dar se scrie diferit, cu un Y, litera fiind un omagiu adus Numărului de Aur și lui Matila Ghyka, cel care l-a introdus în gândirea estetică românească. Y-ul semnifică și un pod între simetrie și asimetrie, între armonia idealizată și imperfecțiunea vie a realității.

    Simetrie versus asimetrie: războiul ca dezechilibru al lumii
    Asymetria propune o reflecție asupra echilibrului fragil al existenței, pe care îl regăsim astăzi răsturnat de realitățile crude ale războiului din Ucraina și genocidului/etnocidul din Gaza. Aceste tragedii contemporane pun în lumină pericolul unui ideal simetric, un spațiu utopic care devine adesea o închisoare. Simetria perfectă a ideologiilor, a granițelor impuse cu forța, a justificărilor retorice, ascunde de fapt disproporția suferinței umane, incomensurabilitatea pierderilor și absurditatea violenței.
    În Ucraina, obsesia pentru control și teritoriu alimentează un conflict de proporții tragice, unde disproporția de forțe și de suferință umană se face resimțită zilnic. De cealaltă parte, în Gaza, numerele devin abstracte: morții sunt numărați, dar viețile pierdute nu sunt niciodată egale, nici măcar în compasiunea lumii. Această asimetrie a compasiunii – o compasiune care uneori depinde de naționalitate, religie sau culoarea pielii – este una dintre cele mai teribile manifestări ale lumii noastre.

    Rădăcinile asimetriei: cultura și conflictul
    Asymetria este, așa cum spunem, o condiție a vieții și a creativității. Universul însuși este asimetric – un cosmos în expansiune, imperfect, dinamic, care generează viață tocmai prin dezechilibru. Totuși, asymetria ne îngrozește atunci când o regăsim în suferința umană. Războaiele și genocidurile/etnocidurile sunt expresii ale unui dezechilibru profund, între cei care controlează puterea și cei care îi suportă consecințele, între cei care decid și cei care nu au voce.
    Astfel, războiul din Ucraina și genocidul din Gaza devin metafore ale unei lumi care respinge asimetria naturală și o înlocuiește cu o simetrie artificială a fricii, a represiunii și a opresiunii. În fața acestora, revista noastră refuză să se conformeze regulilor unui discurs uniformizator. Proclamăm, așadar, necesitatea de a da glas nu doar majorității, ci și marginalilor, de a crea spațiu pentru alteritate – chiar și atunci când aceasta ne incomodează sau ne provoacă.

    De ce asymetria?
    Simetria, în sensul său originar, înseamnă proporție fericită sau comensurabilitate. Însă lumea în care trăim rareori atinge această stare de armonie. Asymetria, pe de altă parte, nu înseamnă doar disproporție sau dezechilibru, ci și libertate, diversitate, refuzul uniformizării. În universurile simetrice, fie ele religioase, ideologice sau culturale, se ascunde adesea pericolul totalitarismului – utopiile care devin distopii.
    În Gaza, o regiune asimetrică din toate punctele de vedere – militar, economic, umanitar –, disproporția resurselor și a suferinței devine terenul unui genocid acceptat tacit de marile puteri. În Ucraina, unde aparenta  simetria geostrategică a fost ruptă brutal de decizia Rusiei de a nu mai tolera agresiunea Statelor Unite pentru păstrarea monopolului puterii mondiale, ascunsă sub verbiajul propagandistic al exportului de democrație. Lumea întreagă privește o tragedie care se amplifică, ca o oglindă spartă ce reflectă haosul.

    Rolul Asymetriei în această lume fracturată
    Revista noastră își asumă misiunea de a explora subteranele culturii și conflictelor, refuzând să accepte doar ceea ce este vizibil, doar ceea ce este consensual. Nu vom ocoli temele incomode – fie ele legate de război, genocid sau ideologii dominante. Vom căuta să provocăm confruntarea ideilor, să oferim o platformă pentru vocile altfel reduse la tăcere.
    Simetria, în utopiile sale aparent binevoitoare, construiește închisori. Asymetria, prin contrast, eliberează, dezvăluind frumusețea diferenței și puterea diversității. Universul nostru, haotic și imprevizibil, este mai apropiat de modelul asymetric, iar în imperfecțiunea sa găsim nu doar suferință, ci și speranță. Haideți, așadar, să îmbrățișăm această imperfecțiune și să inventăm împreună un Altceva.
    Dan Culcer

    Un al doilea editorial, după cel din numărul 1/mai 2000
    Scris de asymetria on Thursday, December 26 @ 17:39:17 CET (308 citiri)
    Citeste mai mult... | 14078 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. GENEZA STATALITATII UCRAINENE (2

    Republica Populară Ucraineană și Republica Sovietică Ucraineană ─ două formațiuni statale antagonice, ambele ostile României

    “Cine nu cunoaște istoria nu poate să înțeleagă prezentulși nu poate să prevadă viitorul.”
      
    1. Încercările de înjghebare a unui stat ucrainean în perioada Primului Război Mondial.

    Imediat după revoluția din februarie 1917, la 17 martie, la Kiev ucrainenii și-au proclamat autonomia în cadrul unei Rusii Federative, sub forma Republicii Populare Ucrainene (R.P.U.), cu o majoritate  socialistă în Parlament (Rada Centrală). În noiembrie 1917 Rada a condamnat lovitura de Stat bolșevică din octombrie de la Petrograd. (urmare)
    Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 17:39:27 CEST (622 citiri)
    Citeste mai mult... | 23843 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor. Geneza statalitatii ucrainene (1)

    Câteva repere ale scindării medievale a slavilor de răsărit 
    Istoria medievală timpurie a slavilor de răsărit pare încețoșată dacă ne pierdem în detalii. În liniile esențiale ea este, însă, limpede. Invazia mongolă din 1240 a spulberat Rusia Kieveană și a introdus o pană separatoare între partea de vest a slavilor de răsărit (viitorii ucraineni și bieloruși) și cea de est. Disoluția puterii mongole, ca urmare a luptelor pentru succesiune din cadrul fostei mari armate a lui Ginghis și ridicarea puterii poloneze a făcut ca, de la 1400 până spre 1800, ramura vestică a slavilor de răsărit să intre sub dominația poloneză și polono-lituaniană, care și-a pus amprenta etno-culturală și lingvistică asupra ei. Între ruteni - risipiți într-o masă comună cu polonezii, lituanienii, alte seminții și apoi evreii - a avut loc și o sciziune social-religioasă. Elita lor socială  a adoptat catolicismul și a fost asimilată de puternica șleahtă (nobilime) poloneză, pierzându-și identitatea slavă. Țăranii ruteni, în marea majoritate iobagi, au rămas la ortodoxism; mulți, sub oprimarea nobilimii, majoritar poloneze, și a prozelitismului catolic, s-au refugiat spre sud-est, unii îngroșând armata cazacilor zaporojeni. 
    (urmare)
    Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 17:21:05 CEST (582 citiri)
    Citeste mai mult... | 11087 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Tiberiu Tudor. Sinteza unei teme geopolitice Dosarul NATO + Ucraina











    Scris de asymetria on Sunday, December 10 @ 20:10:15 CET (478 citiri)
    Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Prof. Dr. Tiberiu Tudor Înfiintarea si extinderea N.A.T.O. (1-3)

    Una dintre cauzele directe ale războiului din Ucraina este  încercarea de extindere a N.A.T.O. dincolo de limitele de suportabilitate ale Federației Ruse. Este un truism faptul că războiul din Ucraina este, în primul rând și în esență, un război între Statele Unite și Federația Rusă, o resuscitare a războiului dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. In actualul context geopolitic este instructiv, poate relevant, să revedem istoria acestui război și, în particular, istoria de șapte decenii a nașterii și extinderii N.A.T.O.[1]
    Scris de asymetria on Thursday, January 26 @ 18:41:15 CET (962 citiri)
    Citeste mai mult... | 46927 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: De ce sã nu scriem despre Trianon de G.M. Tamás

    Cititor scrie "
    De ce să nu scriem despre Trianon
    de G.M. Tamás     Contributors.ro
    Miercuri, 3 iunie 2020, 7:56 Actualitate | Opinii

    Am primit mai multe invitații onorante de a contribui la diferite antologii – dintre care două cu adevărat impresionante – cu un text dedicat centenarului Trianonului. I-am întrebat, desigur, pe toți coordonatorii de volum cine și ce mai figurează în culegere, și mi-au răspuns cu toții că vor figura doar autori maghiari.Mie mi se pare un lucru lipsit de sens. Decizia de la Trianon atinge în mod direct încă cel puțin opt națiuni în afară de cea maghiară.

    "
    Scris de asymetria on Wednesday, July 22 @ 11:58:38 CEST (1587 citiri)
    Citeste mai mult... | 15848 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Declaratia Academiei Române privind unitatea limbii române

    Declaratia Academiei Române privind unitatea limbii române
    Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova și în alte regiuni vecine locuite de români, noțiunea inexistentă de „limbă moldovenească”, susținută odinioară de propaganda sovietică și reluată,astăzi, de către anumite cercuri interesate politic. Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării,și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme: graiul ardelenesc (transilvănean), bănățean, bihorean (crișean), maramureșean, moldovean, muntean, oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpați, la vest, Nistru (pe alocuri și dincolo de Nistru), la est, Ceremuș, la nord și Milcov, Dunăre și Gurile Dunării, la sud.
    Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectală și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor. Limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învață în școală și care subliniază - în România, în Republica Moldova și oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, bănățenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide,au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească“. Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii.
    Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”. Este adevărat că astăzi există statul, recunoscut în plan internațional, Republica Moldova, dar limba majorității populației sale este limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc. Istoria și realitatea nu pot urmări decât criteriul adevărului omenește posibil, iar acest adevăr vorbește clar și fără echivoc despre limba română, vorbită și scrisă cu alfabet latin pe ambele maluri ale Prutului. Noțiunea de „limbă moldovenească”, dincolo de inexistența realității pe care tinde să o denumească, intră în contradicție cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spațiului locuit de români și amenință să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români și care au scris exclusiv în limba română.
    A promova ideea unei limbi „moldovenești”, distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realități culturale și identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice și literare, ci și o manipulare ideologică pe care comunitatea internațională nu o va accepta niciodată. Limba unui popor e parte definitorie a identității sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendențioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiție de secole și mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenței la spațiul lingvistic și cultural românesc.
    Drept consecință, Academia Română sprijină necondiționat poziția Academiei de Științe a Republicii Moldova, a institutelor sale de profil, privitoare la statutul limbii române ca limbă istorică și oficială a statului. În lumina acestor considerente, Academia Română solicită expres autorităților Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noțiunile corecte și consacrate de „limba română” și de „istoria românilor”, ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităților pe care le cuprind.

    Biroul Prezidiului Academiei Române
    Acad.Ioan-Aurel Pop - Președintele Academiei Române
    Acad. Bogdan Simionescu - Vicepreședinte al Academiei Române
    Acad. Victor Spinei - Vicepreședinte al Academiei Române
    Acad. Răzvan Theodorescu - Vicepreședinte al Academiei Române
    Acad. Victor Voicu - Vicepreședinte al Academiei RomâneAcad.
    Ioan Dumitrache - Secretar General al Academiei Române
     București, 30 ianuarie 2020
    Scris de asymetria on Thursday, February 06 @ 09:11:29 CET (2054 citiri)
    Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Matei Cazacu, Borsi Kalman Bela. Au berceau de la nation roumaine moderne

    Dans une brochure publiée en 1932 sous le titre Contre l'inimitié entre les nations. Roumains et Hongrois, Nicolae Iorga écrivait : "Depuis presque cent ans, une haine injustifiée sévit entre deux peuples qui vivent en partie sur les mêmes territoires, qui ont dans de nombreux domaines le même mode de vie, dont l'histoire a été maintes fois commune, qui ont à remplir, sur les lieux où ils se trouvent, la même mission et qui voient se dresser devant eux les mêmes dangers. Il s'agit des Roumains et des Hongrois.[...] Béla Borsi Kalman a entendu l'appel de Nicolae Iorga et son livre est un exercice d'analyse objective mais non dénuée de sympathie des relations entre les élites révolutionnaires hongroises de 1848 et les hommes politiques roumains. Ceux-ci étaient eux d'aussi anciens révolutionnaires, eux aussi avaient été condamnés au bannissement et aux persécutions, mais ils avaient réussi, lors de l'exil parisien, à susciter l'intérêt et la sympathie des historiens, des politiciens et des journalistes français pour ce qui deviendra, avec le concours de Napoléon III, un problème international : les principautés danubiennes, îlot latin dans une mer slave, poste avancé de l'Europe et gardien des bouches du Danube face à l'expansion des barbares et plus récemment de la Russie. Image naïve et fausse, mais soutenue par l'autorité d'hommes comme Lamartine, Jules Michelet et Edgar Quinet . L'auteur croit déceler dans cette prouesse le pragmatisme et le byzantinisme des boyards roumains qui comptaient parmi leurs ancêtres bon nombre de Grecs (et de balkaniques) ayant apporté dans leur bagage génétique toute la subtilité et la finesse de l'Empire romain d'Orient.

    Éditions des Archives Contemporaines - Éditions des Archives Contemporaines
    298 pages - 13,5 × 21 cm
    ISBN 978-2-8130-0275-4 - septembre 2018
    Scris de asymetria on Sunday, December 16 @ 17:52:06 CET (2527 citiri)
    Citeste mai mult... | 11442 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Nicolae Trifon. La nation roumaine dans le miroir hongrois

    La nation roumaine dans le miroir hongrois

    Nicolas Trifon | lundi 22 octobre 2018

    Non, les rapports entre les Hongrois et les Roumains n’ont pas été toujours ce qu’ils sont maintenant, c’est-à-dire pas très bons, et il n’y a pas de raison qu’ils restent ainsi à l’avenir, semble vouloir faire comprendre Béla Borsi-Kálmán aux lecteurs de ses « essais pour servir à l’histoire des rapports hungaro-roumains aux XIXe et XXe siècles » qui viennent d’être traduits en français [1].
    Scris de asymetria on Sunday, December 16 @ 17:29:08 CET (2707 citiri)
    Citeste mai mult... | 32308 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 26

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 2.62 Seconds