Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 19 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: Mihai BURACU. Tãbliþele de sãpun de la ITSET-IP. III. T&atil
    Scris la Saturday, May 06 @ 10:21:13 CEST de catre asymetria
    Rezistenta Publicăm cartea integrala a domnului Mihai Buracu.
    Bibliografie pentru presedinții lipsiți de argumente, ca Telente, ”banditul” din Baltă, evocat în Balada lui Miron Paraschivescu. Bibliografie pentru președinții care au nevoie de Comisii și de Rapoarte pentru a ști dacă sistemul comunist se cuvine a fi condamnat, în parte sau în totalitate.
    M-am întrebat, încă o dată, de unde blestemul care a căzut asupra României, de a se fi pricopsit în ultima jumătate de veac doar cu președinți care citesc rapoartele altora.
    O fi citit Ion Iliescu vreo carte despre lagarele morții din România? Lagăre inventate și organizate de colegii săi mai virstnici. Vladimir Tismăneanu, de va vrea sa facă o carte de dialoguri cu Traian Basescu, după modelul celei cu Iliescu, ar putea să-l întrebe dacă i-or fi cazut în mînă președintelui iubit scrierile lui Soljenițin, Paul Goma sau chiar Belu Silber.

    Și să-i ceară să le comenteze pentru cei prezenți și cei viitori. Aducere aminte, necesară campaniei de pregatiri pentru viitoarele alegeri.

    Dan Culcer

    Vom adăuga în fiecare zi, începînd de azi 4 mai 2006, cîte un capitol din această
    „TĂBLIȚĂ” DE MATERII

    I - Eu sunt scribul
    II - Înainte de Pitești
    III - Tăblițele de săpun de la ITȘET-IP
    IV - Brain Washing
    V - Pitești după Pitești
    VI - De Profundis la Pitești
    VII - În loc de Post Scriptum

    Nota: ITȘETIP = palindromul cuvântului PITEȘTI

    ”Dureroasă și pioasă aducere aminte a morților și viilor schingiuiți
    în iadul reeducărilor de la Pitești, Gherla, Târgu Ocna și Peninsula Valea Neagră.
    Cu lacrimile și sângele lor s-au scris cele mai cutremurătoare pagini
    din istoria mult încercatului neam românesc.

    Mihai Buracu

    III. Tăblițele de săpun de la ITȘET-IP



    Eu sunt scribul…
    Tăblițele de săpun, asemeni celei ce o țin pe genunchi, reprezintă o caracteristică aparte, de un inedit absolut și voi face referire la ele și în paginile consacrate activității mele de planton pe celular. Cât timp am fost supuși bestialelor cazne am fost dotați cu tăblițe tăiate din calupuri mari de săpun de rufe, cu obligația de a consemna pe ele tot ce ne aminteam și consideram că trebuie « demascat ». La două-trei zile eram duși într-o cameră special amenajată cu mese, hârtie de scris, tocuri cu peniță etc. și așterneam pe colile albe declarațiile destinate organelor de securitate. Tăblițele erau ciorna acestor delațiuni, dar ele nu se aruncau după utilizare.
    Despre tăblițele de lut ale Babilonului s-au scris volume ce au umplut rafturile multor săli din marile biblioteci ale lumii. Nu s-a scris însă până acum nimic despre tăblițele de săpun de la Pitești, unice în felul lor, conținând delațiuni smulse dintr-un spațiu al ororii organizat de cele mai diabolice minți. Am intrat în această teribilă bibliotecă a crimei și a morții în luna mai ’51, după ce trecusem prin primele trei faze ale așa-zisei reeducări din Camera 4 Spital. În așteptarea eliberării, la expirarea sentinței de doi ani, timp de aproape două luni am fost planton pe celular. Gardianul de serviciu m-a introdus într-o cameră-magazie, ca să iau săpunul necesar curățeniei în secție. Atunci am avut în mână zeci de asemenea tăblițe de săpun și pe ele erau așternute inscripții, produs al unei inimaginabile suferințe. Erau marcate fapte și oameni ce urmau să devină victime, multe dintre ele ființe apropiate celor trecuți prin infernul acelor schingiuiri. Descoperirea bibliotecii din tăblițe de săpun a fost un șoc imposibil de uitat vreodată. Le țineam în mână și știam că ele au fost scrise cu lacrimi și sânge și că am fost și eu « autor » al unor asemenea inscripții.
    Am mai întâlnit cărți de săpun și în alte locuri ale detenției : bucăți de lemn, cioburi de sticlă, funduri de gamelă, așternute cu un strat subțire de săpun și pe care apoi se scria. Acelea erau « cărți » de poezie, de matematică, dicționare, pentru că, tineri fiind și având în preajmă oameni de o aleasă cultură și de o înaltă ținută morală, luam de la aceștia cu sârguința ucenicului stropii de dulceață și otravă ai înțelepciunii și îi depozitam în fagurii minții noastre.
    Printre tăblițele de săpun avute în mână și conținând delațiunile celor torturați, mi-am găsit inscripționat propriul nume, însoțit de următoarea specificare : « Buracu nu este receptiv la lecțiile de marxism și este atras de lecțiile de filozofie idealistă ale lui Oprișan ». Scopul inscripției e ușor de imaginat, deoarece următoarea fază de reeducare, cea mai cumplită de fapt, era destinată celor ce nu făcuseră încă dovada că s-au despărțit definitiv de trecutul odios. Nu mai era loc pentru jumătăți de măsură. Singurul mijloc de a produce această ruptură definitivă era suplimentul de tortură, capabil să te facă să devii la rându-ți bătăuș feroce, fiară căzută sub pragul ultim al condiției umane, deci reeducat o dată și pentru totdeauna.

    Eu sunt scribul…
    Vor trece ani și ani până când oameni de bună credință și bună cunoaștere a prăpăstiilor sufletului omenesc vor analiza cantitatea suferinței conținută de fiecare literă de pe aceste teribile tăblițe de săpun. Se pune mai mult decât fireasca întrebare : cum se va putea face acest lucru, dat fiind faptul că monstruoasa bibliotecă a ororii, minciunii și delațiunii a dispărut în timp ?
    Răspunsul este la fel de firesc. Ele se regăsesc în declarațiile așternute pe hârtie, purtând sigla Penitenciarului Pitești, cea mai îngrozitoare oficină de anchetă a sistemului de investigații utilizat de securitate. Reconstituirea unei asemenea biblioteci ar mai putea fi făcută, fie și în parte doar, prin mărturiile supraviețuitorilor, autori ai unor tăblițe, dar cu precădere prin strângerea declarațiilor aflate încă în arhiva monstruoasei instituții. Va fi un unicat al istoriei scrisă cu lacrimi și de-a pururi însângerată. Nu știu dacă ar putea cineva să plonjeze în adâncurile prăbușirilor interioare, preț al unei imposibile de înțeles lepădări de sine. Tot pe săpun vor trebui făcute, poate, și mărturiile depuse asupra schingiuitorilor și fărădelegilor lor.
    Ruginește cuiul din mâna dreaptă, care ține stilul și cel din mâna stângă, care ține tăblița. Durerea rănilor din palmă este mai reală decât însăși moartea. Peste puțin timp va începe cea de-a treia prăbușire a lumii în care m-am născut, dar am și murit ca om. Vor veni anchetatorii și mă vor întreba câte demascări am făcut și de câți bandiți rămași în libertate mi-am adus aminte. Dacă vor fi mulțumiți, îmi vor permite să-mi alin foamea cu fiertura din gamelă, lăsată să se răcească și sorbită pe îndelete. Dacă nu, fiertura fierbinte o voi sorbi pe brânci, cu mâinile la spate, după primirea bineștiutului aperitiv al pumnilor și loviturilor de bâtă aplicate la talpă.
    Multe au fost declarațiile date pe baza inscripționărilor de pe tăblițele de săpun. Cele mai multe s-au șters din amintire. Au rămas doar câteva cheaguri ale memoriei. Depozitate timp de o jumătate de veac în uitare, nu mai pot să-mi dau seama câte din cele relatate au fost fapte reale sau imaginare. Trebuia să inventezi, pentru că numai astfel puteai scăpa de « tortura noastră cea de toate zilele ». Biblioteca tăblițelor de săpun, neîncăpătoare cu mulți ani în urmă, s-a micșorat mereu. Îmi adun totuși resturile rătăcite prin suflet. Nu-mi rămâne decât să mă întorc în temnița ce o port în mine de atâta amar de vreme. E destinul meu de viețaș. Dar mai întâi să-mi ascut stilul sau să-mi iau altul nou, ascuțit de cei puși să mă îmbucătățească.

    Eu sunt scribul…
    « Declarație,
    Subsemnatul Buracu C. Mihail, fiul lui Coriolan și al Mariei, născută Mocanu, născut la 24 ianuarie 1930 în orașul Turnu-Severin, necăsătorit, profesiunea elev, cu serviciul militar nesatisfăcut, cu ultimul domiciliu în str. Ștefan Herce nr. 3 din orașul Caransebeș, aflat în detenție în Penitenciarul Pitești, unde execut pedeapsa de doi ani de închisoare corecțională pentru delictul de uneltire împotriva ordinei sociale, declar următoarele :
    În intervalul februarie-martie 1951, m-am aflat în regim de detenție în Penitenciarul Pitești și împreună cu 21 de colegi de lot și de celulă am desfășurat o intensă activitate legionară, de îndoctrinare și de organizare în vederea unor acțiuni ce urma să le desfășurăm după eliberarea din închisoare, la expirarea pedepsei primită pentru activitatea noastră subversivă în cadrul Frățiilor de Cruce. Am luat parte la ședințe legionare, la efectuarea de rugăciuni în comun, la intonarea de cântece legionare și cu caracter religios și la confecționarea de mici medalioane din os reprezentând însemnele Gărzii de Fier.
    Tot timpul am fost conștient că aceste manifestări se află în afara legii și vizează organizarea noastră în regim de detenție, continuând acțiuni asemănătoare desfășurate la Târgșor și Peninsula Valea Neagră.
    Drept pentru care susțin cele declarate și semnez.
    Mihai Buracu, Pitești, la… »

    Face parte din categoria primelor declarații date în urma declanșării regimului de tortură. Ea constituie un important mijloc de presiune asupra noastră, deoarece era un act de autoacuzare pentru o activitate, care, după spusele celor ce ne torturau, putea avea drept consecință inculparea într-un proces pentru reorganizarea în regim de detenție și care putea fi sancționată cu condamnări foarte grele, mergând până la pedeapsa cu închisoare pe viață sau chiar pedeapsa capitală. În același scop, în cele 30-40 de zile care au precedat regimul de reeducare, cei 22 de colegi de detenție de la Pitești, pe care i-am întâlnit în Camera 4 Spital la sosirea noastră de al canalul Morții, au lucrat în os medalioane cu însemnele Gărzii de Fier și ni le-au dăruit ca mărțișoare de 1 martie.
    Procedând astfel, bătaia neîntreruptă era însoțită de o teribilă presiune psihologică datorată amenințării cu condamnarea la o pedeapsă capitală în cazul în care am refuza reeducarea și nu am denunța pe toți bandiții rămași în libertate din rândul membrilor de familie și a prietenilor apropiați. Autodemascarea devenea în acest mod alternativa la un experiment bestial ce urmărea lichidarea noastră fizică și morală. Era ceva monstruos, ca, după o condamnare dată pentru ajutor legionar (ajutorarea soției și fiicelor profesorului de geografie Tiberiu Lazăr de la Liceul Traian Doda din Caransebeș, arestat în 1948) după un an și jumătate de detenție să fii implicat într-un proces care putea duce la condamnarea la moarte. În infernul acelor zile și nopți de chinuri inimaginabile totul părea posibil, sinistrul atingând cote demențiale.
    Conținutul acestui autodenunț și al celor următoare este real, dar nu și adevărat. Am încercat să-l reconstitui cu mari dificultăți ca urmare a unei din ce în ce mai palide aduceri aminte, forma de redactare ținând seama de cerințele stilului administrativ, caracteristic acestui tip de scrieri oficiale.
    Există deja câteva lucrări științifice ale unor apreciați cercetători ai fenomenului concentraționar, dar, după știința mea, nimeni nu a pus în lumina tiparului texte ale unor asemenea declarații, care, sunt convins, se găsesc din abundență în arhiva fostei securități, actualul S.R.I.

    Eu sunt scribul…
    « Demascare/Declarație,
    Subsemnatul, bandit… declar următoarele :
    În urma unui profund proces de conștiință, m-am hotărât să aduc la cunoștință organelor Securității Statului fapte pe care nu le-am dezvăluit în timpul anchetei ce a precedat judecarea și condamnarea mea la 2 ani închisoare corecțională.
    În fapt : am făcut parte din Frățiile de Cruce încă din 1945, când eram elev la Liceul « Radu Negru » din Făgăraș. În această perioadă (1945-1947) am luat parte la acțiuni de pregătire paramilitară desfășurate noaptea pe dealul Galațiului, în grupe de peste 10 elevi, când erau verificate puterea de a participa la campanii de luptă și de a rezista la marșuri nocturne desfășurate pe terenuri accidentate. De multe ori mi s-a dat posibilitatea de a lua decizii pentru a verifica dacă pot să acționez într-un post de comandă. Am luat parte la 4-5 marșuri de noapte, ceilalți membri din grup fiind și ei elevi la același liceu, cei mai mulți colegi de clasă : Bărcuțean Ion, Ilioiu Ion, Sofonea Remus, Novac Gelu, Novac Ion și mulți alții.
    Drept pentru care… »
    Peste câteva pagini, în capitolul Pitești după Pitești, mă voi referi pe larg la consecințele acestei acuzații autoincriminatoare. În perioada 1972-1976 am fost supus unei anchete din partea Securității. Urmărindu-se distrugerea mea și a familiei mele, punctul de plecare l-a constituit declarația autodemascatoare de mai sus. Iată- mă așadar victima propriului autodenunț, făcut în timpul reeducării de la Pitești, când l-am folosit pentru a scăpa pentru câteva ore/zile de bătaie sau de alte forme de tortură. Autodenunțul cu implicarea altor persoane era foarte bine apreciat de cei din echipa de reeducare și a constituit obiectivul major al acelor oribile metode de tortură pentru a ne descotorosi de racilele educației fascisto-legionară și burghezo-moșierească. Numai prin asemenea autodenunțuri deveneai credibil în intenția de a aduce la cunoștința organelor de securitate a unor fapte criminale omise în declarațiile date în timpul anchetelor. Bătăile nu conteneau decât atunci când aduceai la cunoștință fapte demne de crezare. Asemenea tip de declarație a fost însă rodul unor plăsmuiri în care m-am folosit de numele unor colegi despre care aflasem deja că au luat calea luptei în munți sau au fost arestați. Voi reveni deci asupra declarației autoincriminatoare.
    « Demascare/Declarație,
    Subsemnatul, bandit… declar următoarele :
    După rebeliunea legionară din ianuarie 1941 am ascuns împreună cu fratele Horia Buracu in beciul clădirii Cocoșul Alb din centrul Făgărașului, unde domiciliam, o ladă cu cărți și manifeste legionare și cred că și un pistol. Pentru a nu fi observați am efectuat această operație în timpul nopții, un alt frate stând de planton în fața ușii beciului, neștiind însă despre ce este vorba.
    Drept pentru care… »

    Fratele Horia, Dumnezeu să-l ierte, murise pe frontul din Rusia în 1943 (se înrolase voluntar să participe la cruciada împotriva comunismului) și nu mai putea să compară în fața organelor de securitate. La redactarea declarației lucrul acesta nu l-am spus celor care conduceau acțiunea de reeducare din camera noastră, respectiva ladă fiind tot rodul unei imaginații fantasmagorice.
    « Demascare/Declarație,
    Subsemnatul, bandit… declar următoarele : Tatăl meu Coriolan Iosif Buracu, preot militar cu grad de locotenent colonel, născut în comuna Prigor, județul Caraș-Severin a fost urmărit de securitate din primăvara anului 1948, fiind membru al P.N.Ț. Iuliu Maniu, fost deputat și senator P.N.Ț. în perioada 1928-1932. Pentru a se sustrage urmăririi organelor de securitate s-a ascuns la persoane cunoscute din zona Almăj - Caraș-Severin și în scurte intervale de timp a stat și fugar în munți, unde a păstrat legătura cu câteva din grupurile de bandiți, care acționau în mod criminal împotriva puterii populare.
    În vara anului 1948, eram în vacanță la Prigor și știam că tatăl meu aflat în clandestinitate în casa preotului Ciuta, Buta sau Șuta (?) … din Lăpușnicul Mare, raionul Bozovici, păstra legătura cu bandiții din munți. Erasm conștient că în asemenea condiții calitatea mea de curier între tatăl meu și bandiții din munți, ducând planuri secrete ale unor acțiuni criminale, intra sub incidența legii. Nu știu ce conținea corespondența secretă pe care am dus-o la Lăpușnicul Mare, dar prin instrucțiunile speciale primite (de exemplu distrugerea lor în caz de arestare și perchiziție corporală), mi-am dat seama că erau în slujba intereselor dușmănoase țării noastre, unde poporul în totalitatea lui este angajat în opera de construire a socialismului.
    Drept pentru care… »

    Preotul militar Coriolan I. Buracu se afla în situația de urmărit politic, și își găsise în anumite împrejurări adăpostul la diverse rude, prieteni sau cunoscuți. Devenise în zonă o personalitate cunoscută, intrând chiar în folclorul local.
    « Buracu Iosif Coriolan s-a născut în 1888 în comuna Prigor din Județul Caraș-Severin. A fost luptător pentru drepturile românilor din Banat și unirea lor cu România. Pentru aceasta jandarmii unguri l-au arestat la izbucnirea primului război mondial. A fost deputat național-țărănist de Severin și primul director al Palatului Cultural din Turnu-Severin între 1924-1929. A fost confesorul Batalioanelor Grănicerești. Pe data de 14 octombrie 1949 securitatea l-a arestat, fiind condamnat la un an pentru uneltire împotriva statului. Rearestat pe 19 august 1952 a trecut prin lagărele Ghencea, Coasta Galeș, Peninsula, până la 28 aprilie 1953. A decedat pe 11 februarie 1964 la București și a fost reînhumat în curtea bisericii din Prigor. »∗
    « Expresie a acestei tragice realități istorice este și cântecul lui popa Buracu, compus de Drăghia Didraga din Rudăria, în 1948, în cinstea celui ce a fost și a rămas în istoria vie a Sudului Banatului : Popa Buracu, luptător pentru libertatea și unitatea poporului român.

    Cântecul lui Popa Buracu

    Frunză verde cânt și cânt
    Cine- am fost și cine sunt,
    Când îmi dă mai bine-n gând
    Ziua, noaptea stau și plâng.
    Trec pe drum și dau din cap,
    Lumea zice că sunt beat !
    Eu nu mi-s beat, dar necăjit,
    De jandarmi urmărit
    Și prin păduri tot fugărit !
    Frunză verde, foi trifoi,
    Am ajuns să șed la oi.
    Asta nu miar fi prea jele
    Să șed la oile mele.
    Eu, omu- împăratului,
    Stau la turma satului.
    Fiind preot în armată
    Azi nu pot să stau acasă.
    Frunză verde de alună,
    Săracă inimă bună
    Nu te mai văzui de-o lună
    Nici de-o lună, nici de-un an,
    Nici acum nu te mai am.
    Nici de-un an, nici de trei,
    Săraci copilașii mei,
    De când sunt în primejdie
    Nu știu, Doamne, ce-o să fie !
    Dumnezeu știe ce face !
    Să fim toți cu sănătace !
    Frunză verde, foi de macu,
    Asta-i cântu lui Buracu
    Care mult a pătimit
    Pentru neamul nost’ iubit. » ∗

    Declarația dată de mine la Pitești nu avea cum să facă un rău anume. Atât tatăl meu cât și părintele Șuta erau deja arestați și condamnați, tatăl meu aflându-se în urma unui proces politic la canalul Dunăre-Marea Neagră. Lucrul acesta l-am aflat în urma discuțiilor avute cu diferite persoane întâlnite în lungul periplu prin diferite locuri de detenție : închisori și lagăre de muncă.
    De altfel și deplasarea mea la Lăpușnicul Mare a avut un caracter strict domestic : îi duceam tatălui meu fugar vești despre soarta noastră, a copiilor, care ne aflam într-un avansat regim de nevoi materiale. Câțiva dintre frații mai mari, care erau angajați cu salarii mai mult decât modeste, se străduiau să economisească ceva bănuți pentru cei doi frați mai mici, Mihai și Octavian, care erau încă în liceu și pentru tatăl a cărui pensie fusese suspendată încă din 1947. După o viață de muncă, luptă și jertfă pentru neamul românesc a fost lipsit de pensie până la data încetării din viață (11 februarie 1964).



    Nota: Despre semnificația și valoarea de simbol a cărților de săpun de la Pitești am făcut primele referiri în « Biblioteci arse, arestate, îngropate, biblioteci de săpun » (Cotidianul, nr. 28 (193), 12 februarie 1992).

    ∗ Cicerone Ionițoiu, Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Editura Hrisovul, București, 1995, vol. I, pag. 312
    ∗ Răstimp, Turnu Severin, anul I, nr.3, mai-iunie 1998

    Associated Topics

    Historia ocultaRomânia incognita


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 23

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.38 Seconds