Un eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989. Orbirea oamenilor inteligenți

«Nu e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a persevera.» — Wilhelm cel Tăcut 

Un eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța, inițiativa colectivă de fundare a unei Societăți a Scriitorilor Români la Paris. Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect. Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre care nu am luat cunoștință. 

Dar nu doar ei au fost implicați, ci însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă, intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. 

În acest moment în care un centenar se transformă într-o laudatio fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru istoria literaturii est-etice.

Demersurile pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă, pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare. Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj.

O altă călătorie la capătul nopții -Raport pentru lucrarea "Vertebre românești" -

1. Istoric sintetic al zbaterii mele justițiare 1.1 Introducere: contrarevoluția din 1990. Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură și filozofie, am acumulat frustrare și rușine [1]. Pentru a mă curăța de umilințe și lașități, după 22 decembrie 1989, m-am aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la 16.12.89, întru împlinirea revoluției anticomuniste, prin înfruntarea Contrarevoluției feseniste. Prin tot ce am intreprins (încercarea de a fonda "Partidul renașterii spirituale" și de a lansa "Alianța 90"; constituirea Asociației "Dialog Piatra Neamț"- implicată în acțiuni de protest locale și naționale, participantă în mitingul din Piața Universității, membră în Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara; constituirea Alianței Opoziției din Neamț- implicată în încercarea de unificare a forțelor anticomuniste; constituirea Alianței Civice etc.) am încercat să combat farsa "tranziției" criminale:  conservarea puterii și acapararea avuției acumulate în lagărul comunist de către foștii gardieni (moștenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire organizațională și ideologică. Eforturile noastre au fost patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd cu slăbiciunea rezistenței interne și terminînd cu complicitatea externă (cîștigată prin vînzarea pe nimic a unei părți din pradă și aservirea neocolonială a țării la noii stăpîni, în urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de către cei interesați în ascunderea dezertării lor de pe frontul unei revoluții agonizante, ce nu și-a putut atinge masa critică din cauza rezistenței aparatului securicomunist regrupat (vizibil și subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziției" prin agenți infiltrați și diabolizării ei prin media de serviciu ajutată de rețeaua informatorilor conspirați, docilității colaboraționiste a majorității populației- domesticite comunist, etc. Am sintetizat observațiile mele privind "feseniada" contraevoluționară (în care trebuie încadrat episodul "mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la 22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi și [5c]) declanșată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru reprimarea noastră la Piatra Neamț, acțiune explicată într-o declarație de presă [5b].  Hotărîrea cu care oamenii Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca "restaurație", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă puterea din mîini) s-a bazat și pe teama vinovaților de a nu fi pedepsiți pentru crimele care compun "genocidul comunist". Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul "joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de actorii agitați pe scenă de servicii secrete, ci un înțeles acut justițiar. La deschiderea porții lagărului de exterminare, exploatare si alienare- care distrusese cîteva generații, cerința stringentă- pentru deținuți- era răsturnarea criminalilor și pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaționale și acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere. 

Dans la prison de Pitesti s’est déroulée entre 1949 et 1952 une expérience de rééducation par la torture physique et morale des détenus anti-communistes. Sa particularité est que les tortionnaires étaient recrutés parmi des détenus qui, par opportunisme ou par pure cruauté, torturaient les autres en les obligeant de renier leurs convictions religieuses, morales et politiques et se convertir à la doctrine communiste. A part les tortures physiques, les humiliations allaient jusqu’à les forcer à boire leur urine et manger leurs excréments, les faire participer à des « messes » pornographiques pendant lesquelles les plus religieux devaient renier leur croyance.

Boulogne, aprilie 2018„

După ce am auzit această relatare cutremurătoare, am rămas în contact cu Szigmond Kalocsai. 

Deși pentru unii (creștin-ortodocși, mai ales) poate părea greu de crezut, chiar și în acest domeniu s-a resimțit din plin malefica influență a marxism-leninismului și a stalinismului, îndeosebi în contextul impunerii de către comuniștii români și sovietici, încă din anii 1947-1948/1949, a unei noi legislații în domeniul ecleziastic prin care statul-partid își subordona și controla extrem de strict toate cultele religioase și, în primul rând, cel ortodox, majoritar, limitându-i atribuțiile aproape exclusiv la nivelul ritualului și doar în cadrul edificiilor de cult, înlocuindu-i parțial ierarhia prin pensionări și retrageri forțate, numiri și epurări pe motive politice, impunându-i ca membri majoritari ai adunărilor bisericești elective din toată țara și de la toate nivelurile pe activiștii și demnitarii comuniști și pe politicienii aliați lor, scăzându-i drastic numărul de prelați, profesori, publicații, seminarii și facultăți/institute teologice, reciclându-i constant din punct de vedere ideologic clerul de toate categoriile și chiar forțându-l prin teroare și demagogie să devină parte a aparatului de propagandă comunistă (individual ori colectiv, în cadrul institutelor și seminariilor teologice ori a unor organizații și asociații pro-comuniste precum Uniunea Preoților Democrați, Asociația Română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică – ARLUS, Partidul Național Popular, Frontul Plugarilor, comitetele de luptă pentru pace – CLP etc), confiscându-i o parte dintre proprietăți și bunuri (întreprinderile productive, acțiunile, școlile, grădinițele, spitalele, azilele, orfelinatele, unele cămine, case, terenuri, biblioteci și arhive), supraveghind permanent loialitatea clericilor ortodocși și, nu în ultimul rând, bineînțeles, răsplătind-o cu avantaje, favoruri, privilegii, bunuri și foloase materiale substanțiale, proporționale cu rangul bisericesc și serviciile aduse „cauzei” comuniste (de exemplu, contribuția la desființarea și persecuția contra Bisericii Unite cu Roma a adus mari oportunități majorității clericilor ortodocși, mai ales arhiereilor, care au preluat în mod abuziv, în cârdășie cu autoritățile comuniste, cea mai mare parte din proprietățile greco-catolice, inclusiv toate lăcașurile de cult; în mod similar, dar la proporții mai reduse, s-a petrecut persecuția împotriva stiliștilor și a „sectanților” neo-protestanți).

i. Gh. Buzatu, Românii în Arhivele Kremlinului. Ed. „Univers enciclopedic”, București, 1996; M. Cojoc, M. Cojoc, Propagandă, contrapropagandă și interesele străine la Dunăre și Marea Neagră (1919-1939), Ed. Universității din București, București, 2003, http://www.unibuc.ro/ebooks/istorie.htm; Al. Popescu, Academia secretelor. Intelectualii și spionajul. O istorie universala. Ed. „Meronia”, București, 2006; L. Rotari, Mișcarea subversivă din Basarabia în anii 1918-1924. Ed. Enciclopedică, București, 2004; Fl. N. Șinca, Din istoria Poliției Române, vol. I - între onoare și obediență. Cu o prefață a academicianului Florin Constantiniu. Tipografia „RCR Print”, București, 2006. http://www.c-cultural.ro/biblioteca%20virtuala/proza/florin%20sinca/; P. Ștefănescu, Istoria serviciilor secrete românești. Ed. „Divers Pres”, București, 1994; S. Tănase, Clienții lu` tanti Varvara. Istorii clandestine. Ed. „Humanitas”, București, 2005.