Who's Online
Exista in mod curent, 18 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Istorie recenta: Ion Gavrila Ogoranu : Statutul Rezistentei Armate Anticomuniste din România
Scris la Friday, May 05 @ 12:27:54 CEST de catre asymetria |
Luptatorul anti-comunist Ion Gavrila Ogoranu a murit la 1 mai, orele 21, la varsta de 83 de ani. "Țara asta încă e a noastră. Și e țară , nu sat fără câini !" Acesta a fost probabil mesajul esențial transmis de rezistența armată a românilor din stirpea lui Ion Gavrila Ogoranu.
Statutul Rezistentei Armate Anticomuniste din România Suntem singura tara din estul Europei, care a avut o rezistenta armata anticomunista, ce a durat 10 ani. Sunt cuvintele Presedintelui României, rostite în plenul Congresului American. Cine a auzit sau a citit aceasta afirmatie e îndreptatit sa creada ca în România aceasta pagina de istorie se bucura de aprecierea societatii românesti. Nu voi face aici o istorie a rezistentei anticomuniste. Spun doar atât: ca Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista a inventariat circa 100 de grupuri înarmate si vreo 20 de grupuri de parasutati cu sprijinul puterilor apusene, si inventarul nu e complet. Când spun grup înseamna un numar de luptatori morti în lupta, altii ucisi la securitate, altii condamnati la moarte si executati, o multime condamnati la închisoare, familii alungate din vatra parinteasca, copii marginalizati. Sa luam pe rând sectoarele vietii românesti care ar fi trebuit sa se preocupe de aceasta problema. 1. Asociatia Fostilor Detinuti Politici. Va rog cititi statutul din 1990 cu adaugirile ulterioare. În nici un paragraf nu se aminteste în vreun fel de rezistenta armata. Dar oare mai era nevoie, de vreme ce asociatia cuprinde pe cei care au facut închisoare, canal? Da, pentru ca nu toti cei implicati în rezistenta au facut închisoare. În cazul grupului nostru fagarasan sunt zeci, daca nu sute de oameni care au ramas nearestati, necunoscuti de securisti. Iata o fata pe atunci de 18 ani, Anica Iftim, care ne-a sprijinit ani de-a rândul. Daca s-ar fi aflat, ar fi costat-o viata, cum s-a întâmplat în alte cazuri. Ea stia la ce risc se expune si totusi si l-a asumat. N-a cerut si nu va cere vreo recompensa nici materiala, nici morala. Dar ma gândesc eu, nu era cazul ca macar numele sa-i fie amintit undeva într-un rând, într-o pagina ca o recunostinta a patriei? Acelasi lucru se poate spune despre sotiile, parintii, fratii si copiii celor ce au luptat si au murit. Iata cazul a doua vaduve de luptatori din grupul nostru. Au divortat înca pe timpul când sotii lor se aflau la munte, la îndemnul lor, dar nu s-au recasatorit. Dupa statutele AFDPR-ului si Decretul 118, ele nu pot avea calitatea de vaduve de detinut politic. Problema ramâne si în cazul sotiilor care s-au recasatorit dupa moartea sotilor lor. E vorba de femei tinere atunci. Le-au crescut copiii luptatorilor. Nu-i nevoie de o recunostinta cât de târzie pentru devotamentul si implicarea lor de atunci? Nici în Ordonanta din iulie 1997 nu existam. Sunt considerate persecutate din motive politice urmatoarele categorii de persoane: – care au facut detentie – deportati în strainatate si prizonierat – internati abuziv în spitale psihiatrice – cei cu domiciliu obligatoriu. Cât poate gresi o astfel de lege se poate vedea din urmatorul caz: Ion Ilioi, elev de liceu, dupa sase ani si jumatate de lupta în munti, cade ranit grav în mâinile securitatii. Scapa de executie printro minune si face sase ani si jumatate de detentie. Anii de detentie sunt luati în considerare, dar cei din munti sunt pe nicaieri. Personal, desi am la activ condamnari de zeci de ani de închisoare si doua condamnari la moarte, ma aflu, dupa statute, ilegal în AFDPR, obtinând calitatea în urma unei umilitoare actiuni de constatare în justitie. De altfel, cred, AFDPR-ul a început cu stângul când a acceptat postura de victima a regimului comunist. Noi nu am fost victime, ci luptatori. Daca reprezentam ceva, e pentru ce am facut împotriva regimului comunist si nu pentru ca am suferit. Cu sprijinul puterii s-a creat imaginea bunului detinut politic. Mai întâi, el nu trebuia sa fi facut nimic. Ba daca era si de stânga era o nota buna în plus. Cu toate acestea, a fost arestat, chinuit si condamnat la multi ani închisoare. Fie ca el moare acolo, fie ca iese, el îi iarta pe toti câti i-au facut rau, se retrage si sta cuminte în bancuta lui. Pentru cele de mai sus, noi, putinii supravietuitori ai Rezistentei Armate, am înfiintat Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista cu scopul de a face cunoscuta tarii aceasta pagina din Istoria României. 2. Cum ne privesc istoricii? Personal, nu cunosc un studiu istoric macar, care sa se ocupe de aceste evenimente. Revistele istorice nu scriu asa ceva, parca nici n-ar fi existat. În istoria Românilor, manual pentru clasa a XII-a de Mihai Manea si Bogdan Teodorescu, problema este condensata în trei rânduri: Au fost lichidate cu brutalitate încercarile de rezistenta armata din zona muntilor Bucegi, Fagaras. S-a manifestat, desi firav, o rezistenta militara la instaurarea regimului comunist. Au actionat astfel grupuri înarmate, ca de exemplu în Banat - Tanase, Ionescu, Blanaru, Spiru, în Oltenia - Dumitriu, în Arges - Traian Marinescu, în Fagaras - General Arsanescu si fratii Arnautoi . Atât. Deci nume fictive, necunoscute: Tanase, Ionescu, Dimitriu... Din Spiru Blanaru face doi: Spiru si Blanaru, iar Colonelul Arsenescu devine General Arsanescu. Nu s-a ostenit nici macar sa le treaca numele de botez. Scapare din vedere? Nici vorba. E vorba de batjocura curata. Sa ne mângâiem ca nici alta rezistenta nu a fost tratata mai cu respect? Iata: între 1947-1952 au fost înscenate numeroase procese politice ca cel al Partidului National Taranesc, Iuliu Maniu si Ion Mihalache, care s-au soldat cu pedepse grele la închisoare sau lagare de munca, unde au pierit multi adversari ai comunistilor. Atât. Din astfel de manuale învata înca elevii din clasa a XII-a. Sa ne miram ca participantii la olimpiada de istorie din 1998 era preocupati de probleme ca: deosebirile dintre marxismul clasic al lui Marx de cel al lui Lenin, Kautski, Trotzki si Stalin, ca o tânara cercetatoare îsi ia ca obiect de studiu: Împartirea dupa categorii sociale a deputatilor din Marea Adunare Nationala din 1948 , ajungând la concluzia ca ea a fost foarte justa? 3. Cum ne priveste mass-media. Pentru Televiziunea Româna, în afara Memorialului Durerii, si el marginalizat si sabotat, noi nu existam. O singura televiziune particulara, Tele 7 ABC, ne-a chemat o data într-o emisiune pentru a raspunde unor ofiteri de securitate care au defaimat rezistenta. Serialul s-a desfiintat, iar moderatorul a fost îndepartat. Pentru ziarele mari, lupta noastra nu este o preocupare. În decembrie trecut, fundatia noastra a avut adunarea pe tara la Muzeul Taranului Român. Am invitat toate posturile de televiziune de stat si particulare. Nu a venit nici unul. Am invitat toate ziarele centrale. Un singur ziar a pierdut o informare printre stiri din pietele Bucurestiului. Altul l-a sfadit pe Presedintele tarii ca a fost prezent la adunarea noastra si alt ziarist se întreba retoric: Oare pentru democratie au luptat cei din munti?, ca si când atunci, când erau ucisi oameni si expusi la marginea drumului, când un întreg popor era batjocorit si terorizat, când nu mai erai sigur pe viata ta, când nu stiam daca vom mai avea tara, noi, între doua lupte, ne preocupam de cum vom face privatizare dupa victorie, dupa metoda MEBO sau vindere pe un dolar? Si totusi pentru democratie am luptat. Nici prin cel mai ascuns gând nu ne-a trecut ca, atunci când comunismul va pieri, nu ne vom întoarce la situatia tarii când a fost alungat Regele, la Constitutia de atunci. Dar poate au aparut carti care sa vorbeasca despre rezistenta. Au aparut câteva memorii tiparite în tiraje mici, din lipsa banilor. Si aici un amanunt trist. Desi fundatia noastra a apelat la sponsori, pâna în prezent cifra înscrisa în acest cont este tot 0 lei. Cartile noastre nu au ajuns în librarii, ai caror proprietari sunt fostii beneficiari ai regimului comunist. În principalele reviste literare se lauda unii pe altii tot vechii scriitori comunisti. O alta piedica mare e înca zavorârea pentru noi a arhivelor securitatii, unde se afla cele mai multe izvoare istorice. Nu avem înca o lege de scoatere la lumina a dosarelor securitatii, pentru ca cei în drept sa o faca nu vor sa o avem. Noi, fostii luptatori, cerem scoaterea la lumina publica a tuturor arhivelor securitatii, si nu numai a dosarelelor personale ale celor care nu am fost membri de partid. Trebuie stiut cine dadea ordinele de arestare miilor de oameni, de ucidere în masa, ca bunaoara a celor luati din închisori în trenurile mortii. Vrem sa aflam din arhiva securitatii care au fost expeditiile facute în munti pentru distrugerea noastra, care unitatile armate securiste. Pentru a aprecia amploarea rezistentei anticomuniste trebuiesc cunoscute fortele care au activat pentru distrugerea ei. 4. Cum suntem priviti de armata. Noi, luptatorii, ne-am considerat totdeauna ca suntem adevarata armata româna, si nu cea silita sa cânte pe strazi O, Moscova, patria mea. Asa ne si iscaleam: Armata Nationala Româna. Era de asteptat ca, imediat dupa Revolutie, cei ce au luptat în rezistenta, între care multi ofiteri, sa fie reintegrati în Corpul Armatei Române, fiecare dupa meritele lui, sa li se recunoasca gradul, decoratiile si statutul avut. Lucrul nu s-a facut. Iata un caz. Cele doua vaduve amintite, ale caror soti au fost condamnati la moarte si executati, au cerut sa fie socotite vaduve de veterani de razboi, deoarece sotii lor luptasera pe front si fusesera raniti si decorati. Li s-a raspuns ca lucrul nu este posibil, deoarece sotii lor au fost scosi din evidenta militara în baza condamnarilor avute. 5. Din punct de vedere juridic, ne aflam în aceeasi situatie ca în regimul comunist. Condamnarile date de instantele juridice de atunci sunt toate trecute în cazierul nostru. Iata cazierul meu. Pe lânga condamnarile la închisoare, în condamnarea la moarte este trecut calificativul: alcatuire de banda terorista. Doamnelor si domnilor, de noua ani societatea româneasca doreste zadarnic sa cunoasca un terorist în carne si oase. Iata, îl aveti în fata dumneavoastra, atestat cu acte oficiale. Fundatia noastra a cerut Ministerului Justitiei sa initieze o lege prin care sa se anuleze sentintele date în baza legilor regimului comunist. Ni s-a raspuns ca nu este posibil si ca fiecare sa-si faca reabilitarea pe cont propriu. Dar a fost o revolutie, si o revolutie se justifica prin sine însasi. Ar fi nu numai o umilire, dar si o imposibilitate sa poti dovedi ca am fost condamnati pe nedrept dupa legile de atunci. Noi am faptuit actele de care am fost acuzati. Ne-am constituit în grup înarmat, am instigat, ne-am împotrivit fortei comuniste cu arma, n-am fost condamnati degeaba! Daca se vrea sa fim absolviti de condamnarile avute, e nevoie de o lege prin care sa se recunoasca ca actiunile noastre au fost benefice pentru natiunea româna, pentru demnitatea ei. Înca un lucru. Toate condamnarile nastre au fost urmate de confiscarea averii. Cei mai multi dintre noi n-am avut asa ceva, dar au fost sute de oameni în munti carora li s-au confiscat gospodariile. Într-un sat din Apuseni, 140 de oameni au fost în situatia aceasta. Barbatii au fost ucisi sau închisi iar femeile si copiii stramutati în Baragan. Casele au fost confiscate si date celor ce au ajutat securitatea. Dupa legile votate acum de curând confiscarea a ramas legala si definitiva. Am în fata o sentinta data de Curtea de Apel din Alba Iulia prin care o casa facuta de sot si sotie, sotul condamnat la moarte, a ramas confiscata inclusiv partea care i s-ar fi cuvenit sotiei, cu toate ca ea nu a fost condamnata la confiscarea averii. Trebuie stiut si spus ca o gospodarie în Muntii Apuseni nu este o valoare comerciala ca o casa în Bucuresti, ci e cu totul altceva: o valoare morala. În gradina casei sunt îngropati parintii si mosii. Un astfel de om îmi arata acum de curând o gospodarie. – Vedeti casa aceea? Pietrele care sunt puse ca fundament la cotetul porcilor sunt crucile pe care le-au avut la cap parintii si mosii mei. E posibil ca în casa învatatorului Arnautoi sa ramâna în continuare legal Postul de Politie? Câteva cuvinte despre organele de ancheta. Am dori si noi sa fie anchetati fostii tortionari si ucigasi ai fratilor nostri si ai familiilor noastre. Nu pentru razbunare, nici pentru dreptate. Voim doar sa aflam unde i-au aruncat pe fratii nostri ucisi. Unde zac oasele celor din trenurile mortii? Ce-au facut cu ei? Ce-a facut cu copilul, smuls de la pieptul Alexandrinei Teglaru, ofiterul ce i l-a luat? Unde l-a dus? Acestea nu-s persoane necunoscute. Le dam noi numele si adresa exacta. Este vorba numai de buna credinta a persoanelor abilitate de a întreprinde o ancheta în acest sens. 6. Cum suntem vazuti de organele de stat. Comunisti cu stare vechi în bolsevizarea tarii sunt înmormântati cu funeralii nationale, iar un Udrea Slatinaru, care s-a luptat ani de zile cu securitatea, a fost îngropat acum de curând într-un sat izolat, nestiut de nimeni ca oricare tete Ghiorghiut. 7. Cum suntem vazuti de biserica noastra nationala? Am lasat la urma acest subiect. Nu mai amintesc de cum sunau afuriseniile la adresa noastra atunci. E vorba de cum ne priveste astazi, ca institutie, Biserica. Nu stiu sa fi luat o atitudine limpede de condamnare a comunismului. Cât despre o apreciere favorabila a celor ce s-au opus comunismului, în nici într-un caz. Macar fata de sutele de preoti care au fost alaturi de noi în munti si au fost ucisi acolo sau condamnati la moarte si executati, sau au umplut închisorile si coloniile de munca. Si noi am avut constiinta ca am aparat acolo nu numai fiinta si demnitatea neamului, dar si Credinta în Iisus Hristos. Au printre noi tineri care prin viata lor s-au ridicat la nivelul sfintilor. Am ridicat la Manastirea Brâncoveanu de la Sâmbata, Fagaras, o cruce-monument pentru cei cazuti în acei munti. N-a trecut o luna si Crucea a fost profanata, taindu-se cu dalta numele parintelui Arsenie Boca de catre stareta Manastirii Prislop si confesorul acelei manastiri sub motiv ca numele parintelui nu poate sta alaturi de ale unor banditi. Într-o postfata a unei carti, o maica Julieta, autoarea morala a profanarii sus-amintitei cruci, sustine negru pe alb: Comunismul a fost de la Dumnezeu. Atunci ne întrebam noi, care ne-am împotrivit, pesemne am fost ai dracului si nu ne mai miram ca suntem tratati asa. 8. Noi si Parlamentul. Fundatia noastra a initiat în primavara acestui an si a prezentat Parlamentului un proiect de lege cu privire la statutul din rezistenta armata anticomunista. Cerem în principiu: – sa se recunoasca lupta noastra ca lupta legala pentru fiinta si demnitatea poporului român – sa fie reintegrati luptatorii în corpul armatei române – sa fim recunoscuti în nume propriu ca persecutati politic alaturi de cei care au facut închisoare din motive politice – organele de stat sa gaseasca osemintele celor ucisi dintre noi. Iata cum suntem tratati azi de catre lumea româneasca. Poate ar trebui o explicatie, de ce se întâmpla acest lucru. Una ar fi ca între luptatorii din rezistenta au fost si legionari, si legionarii sunt o poveste despre care nu trebuie sa se vorbeasca în istoria României, decât cel mult sa fie prezentati ca o sperietoare. Si cum cei ce au privit rezistenta si au constatat ca în ea au fost multi legionari si-au zis ca este mai bine sa nu se vorbeasca deloc despre rezistenta. Dar nu cumva ar fi posibil sa despartim rezistenta în cea rea, legionara si cea buna, a celorlalti, asa cum s-a si încercat de altfel? Ei bine, acest lucru nu este posibil.
Grupurile de rezistenta, indiferent de cine au fost initiate, au avut în componenta lor si ofiteri, si legionari si taranisti si cei care nu au avut vreo activitate politica. Rezistenta nu a fost numai a unei categorii politice, ea a avut un caracter national. Drapelul sub care s-a actionat a fost tricolorul si idealurile pentru care s-a luptat au fost ale neamului românesc în întregime. Iata o analogie. În 1940, în miscarea legionara erau înscrisi un milion de tineri între 16 si 30 de ani. Dintre acestia, cel putin 400-500 mii au luptat în cei cinci ani de razboi pe front. Poate cineva sa spuna ca nu au fost eroi fiindca erau legionari? Acelasi lucru este si cu luptatorii din rezistenta anticomunista. Iata un caz. Într-o groapa comuna la Sibiu au fost gasite osemintele a 7 luptatori, între care si maiorul Dabija. Trei dintre ei au fost legionari, unul national taranist, si doi nu stim daca au avut vreo orientare politica. Acestia au luptat împreuna. Au cazut raniti împreuna, anchetati, condamnati la moarte si executati împreuna. Au stat 40 de ani în aceeasi groapa, amestecându-li-se oasele de nu esti sigur ca în cei 7 saci de plastic sunt numai oasele celui scris pe eticheta. Ce mâna sacrilega ar putea sa-i desparta acum în legionari si nelegionari, în buni si rai? Luptatorii din rezistenta nu pot fi luati decât împreuna. Si la urma urmei muntii erau si atunci tot acolo unde sunt si astazi, în mod egal pentru toti tinerii României. Daca numai unii dintre tineri au îndraznit sa se urce în ei si sa lupte, istoria va trebui sa se multumeasca cu acestia buni sau rai, asa cum au fost. Nu existenta luptatorilor legionari face sa fie marginalizata rezistenta. Adevarul este ca sunt forte interne si externe care, din diferite motive, nu iubesc nici un fel de rezistenta împotriva comunismului, forte care fac si desfac multe în tara noastra. Se vor schimba lucrurile în viitor? Sunt sigur ca da. Istoria românilor se trezeste târziu, dar se trezeste. Mi-e teama numai sa nu apara si cu numele nostru ceva întreprinderi de bauturi spirtoase cum exista pe la Alba Iulia una cu numele de Avram Iancu. Trebuie spus, daca mai e nevoie, ca cerem schimbarea atitudinii fata de noi a societatii românesti. Nu pentru noi, luptatorii, vrem acest lucru! Pe cei morti, acolo unde sunt, nu-i pot atinge nici laudele, nici hula dusmanilor. Pe foarte putinii, ce mai traim, dupa ce am trecut prin ce am trecut, nu ne mai încânta desertaciunile acestei lumi. De recunoasterea luptei noastre au nevoie tinerii de a se simti mândri ca au avut astfel de înaintasi. De recunoasterea luptei noastre are nevoie Istoria României. Ion Gavrila Ogoranu
Cuvântare tinuta la Romfest, la Bucuresti, septembrie 1998
Nota: Presa română despre Ion Gavrilă–Ogoranu
Ultimul haiduc este președinte de partid http://www.romfest.org/rost/dec2005/stiri.shtml Ion Gavrilă–Ogoranu (82 ani), cel care a condus grupul de luptători anticomuniști din Făgăraș, a fost desemnat, recent, președinte al Partidului „Pentru Patrie". Congresul Extraordinar al PPP, desfășurat pe 19 noiembrie 2005., l-a ales ca președinte executiv pe tînărul istoric Cătălin Maghiar (31 ani). PPP a fost înființat în urmă cu 12 ani de foștii luptători anticomuniști, a participat la toate alegerile pînă acum dar nu a izbutit să treacă pragul electoral pentru a intra în Parlament. La Congresul Extraordinar, partidul și-a propus să-și relanseze activitatea, începutul bun fiind marcat de aderarea mai multor tineri. PPP este o formațiune de orientare național-creștină și eurosceptică. Noul președinte al PPP, Ion Gavrilă-Ogoranu, a luptat cu arma în mînă contra regimului comunist, începînd din 1947. La jumătatea anilor ’50, după ce grupul i-a fost decimat de Securitate, Ion Gavrilă a coborît din munți și reușit să le scape securiștilor pînă în 1976, cînd a fost arestat la Cluj-Napoca. Ion Gavrilă-Ogoranu a scris povestea vieții lui într-o carte în patru volume, Brazii de frîng dar nu se îndoiesc. Ultimul dintre volume este scris pe baza documentelor din arhivele fostei Securități. Bădia Ion Gavrilă - Ogoranu, fost luptător în rezistența armată anticomunistă, și-a lansat, pe 26 ianuarie a.c., la Casa de Cultură din Bacău cel de-al patrulea volum al cărții sale Brazii se frîng dar nu se îndoiesc (Ed. Mesagerul Transilvan, 2004). Evenimentul a fost organizat de filiala Bacău a Romfest XXI, mai ales prin strădania lui George Leonte. Ion Gavrilă a vorbit despre lupta sa și a camarazilor săi și despre ce a descoperit în munții de dosare întocmite de Securitate pe numele grupului pe care l-a condus (122 de volume). La finalul manifestării, într-o atmosferă încărcată de emoție, autorul a acordat autografe participanților, între care mulți studenți. Al patrulea volum din Brazii… conține în documente din arhiva Securității și fotografii ale celor cu care Ion Gavrilă a luptat în rezistența armată anticomunistă. Documentele recompun istoria acelor ani, cu toate prigoanele, eroismele, trădările, cedările, bucuriile și mizeriile lor. Reies cu exactitate din aceste documente și metodele folosite de Securitate pentru anihilarea oricărei opoziții politice la regimul communist.
A murit ultimul haiduc http://www.memo.ro/news/a_murit_ultimul_haiduc,12260.html
Actualizat: 03 Mai 2006; 05:03, sursa: Ziua
Luptatorul anti-comunist Ion Gavrila Ogoranu s-a inaltat la ceruri la 1 mai, orele 21, la varsta de 83 de ani. Ion Gavrila Ogoranu a condus timp de 7 ani de zile, intre 1948-1955, un grup de rezistenta armata impotriva comunismului in Muntii Fagaras. Ion Gavrila Ogoranu s-a nascut in anul 1923 in Fagaras, a urmat Liceul "Radu Negru" si Facultatea de Agronomie de la Cluj. In anii imediat urmatori ...
Fugariti prin munti
Intre grupurile care s-au retras in munti pentru a lupta cu arma in mana impotriva comunistilor un loc aparte l-a ocupat cel condus de Ion Gavrila Ogoranu, care a actionat pe versantii nordici ai Muntilor Fagaras. Dupa greva anti-comunista a studentilor de la Cluj din 1946, membrii viitorului grup Ogoranu au intrat in atentia autoritatilor comuniste. Au disparut pe rand de la domiciliu, hotarati sa se impotriveasca regimului pana la mult-sperata "venire a americanilor".
Strategia adoptata de grupul lui Ogoranu, descrisa in volumul "Brazii se frang, dar nu se indoiesc" a fost una a evitarii luptei directe cu trupele Securitatii, incercandu-se mentinerea pe o perioada cat mai lunga a existentei grupului de rezistenta. Teama obsesiva de tradare i-a obligat pe luptatorii anti-comunisti la o permanenta miscare, fiind ajutati de o adevarata retea de sprijin formata din taranii fagaraseni de la poalele muntilor si din ciobanii care isi pasteau turmele in Fagaras. Iernau prin paduri sau in podurile caselor diversilor oameni de incredere, despartindu-se adesea in mai multe grupuri pentru a-si putea procura mai usor alimentele si pentru a nu fi prinsi toti odata. In timpul peregrinarilor prin munti n-au ezitat sa se dea drept securisti sau militieni, legitimand excursionistii pentru a descoperi printre ei pe eventualii membri de partid, pe care ii sileau sa-si inghita carnetele cu coperti rosii.
Traiasca Regele! Traiasca Romania libera! Una dintre operatiunile spectaculoase ale grupului Ogoranu s-a desfasurat in dupa-masa zilei de 17 august 1952, cand luptatorii anti-comunisti au sechestrat un grup de turisti pe care i-au condus pana la Cabana Balea. Aici au fost scosi din cabana toti excursionistii care au fost perchezitionati, luptatorii anti-comunisti luandu-le acestora bricegele, binoclurile, bocancii, rucsacii si busolele. Ion Gavrila Ogoranu a tinut un discurs in fata turistilor adunati la Cabana Balea spunandu-le ca grupul pe care il conduce este un grup de partizani anti-comunisti definind Muntii Fagaras ca fiind singurul colt din Regatul Romaniei care si-a pastrat libertatea. Ogoranu le-a cerut turistilor sa strige in cor "Traiasca Regele! Traiasca Romania libera!". Grupul de partizani a distrus portretele lui Stalin din cabana, au rupt lozincile comuniste si au ridicat toate alimentele din magaziile cabanei pe trei magarusi. In schimbul acestor alimente si a banilor din caseria cabanei, Ogoranu a lasat cabanierului o chitanta de mana semnata "Rezistenta Nationala". Actiunea de la Balea a avut ca scop despresurarea a cinci camarazi din grupul Ogoranu care erau incercuiti de trupe de Securitate la Valea Rea. In urma atacului de la cabana Balea, Securitatea si-a deplasat trupele aici, cei cinci incercuiti reusind astfel sa scape.
Sfarsitul rezistentei In primavara anului 1955, nemaiputand rezista asalturilor repetate ale Securitatii, grupul Ogoranu s-a despartit in mai multe grupuri mai mici care au incercat sa se salveze trecand granita. Doi dintre membrii grupului, Gelu Novac si Gheorghe Sovaila au luat legatura cu un cioban pentru a-si procura alimente, insa acesta i-a denuntat, cei doi fiind inconjurati de trupe de Securitate si ucisi in schimbul de focuri. Alti doi camarazi ai lui Ogoranu, Remus Sofronea si Laurian Hasiu, au avut o soarta groaznica. Sofronea era ranit in picior si i-a cerut lui Hasiu sa-l impuste pentru a nu cadea in mainile Securitatii. Hasiu si-a impuscat camaradul dupa care s-a sinucis. Alti membri ai grupului Ioan Chiujdea, Victor Metea si Gheorghe Hasiu au fost arestati la Bucuresti in 1956, in acelasi an fiind arestat la Constanta si Ioan Pop. Toti acestia au fost condamnati la moarte prin impuscare de catre Tribunalul Militar Cluj, prin sentinta nr. 1369/1957, fiind executati la 6 august 1957. Aceeasi pedeapsa au primit Nicolae Burlacu si Olimpiu Borzea, care au sprijinit grupul Ogoranu.
Ascuns timp de 21 de ani Ion Gavrila Ogoranu s-a ascuns in satul Galtiu la vaduva prietenului sau Petru Sabadus, mort in puscaria de la Aiud. Securitatea a incercat sa-l prinda pe Ogoranu timp de 21 de ani, urmarind in acest scop peste 1000 de persoane. Toti cei urmariti erau supusi controalelor nocturne, anchetelor periodice, telefoanele si corespondenta lor fiind interceptate in permanenta. Abia in 1969 Securitatea a capatat certitudinea ca Ogoranu mai traieste, cand a aflat de la un calugar de la Manastirea Sambata de Sus ca, in pomelnicul adus de sora lui, Ion fusese trecut de la cei morti la cei vii. In 1976, in timp ce isi vizita un prieten la Cluj, Ion Gavrila Ogoranu a fost arestat si dus la Bucuresti.
Salvat de Nixon si Kissinger Desi era condamnat la moarte prin impuscare, conform sentintei Tribunalului Militar Brasov din 16 iulie 1951, pedeapsa ii fusese prescrisa. Prin intermediul unor prieteni emigrati in SUA, cazul lui Ion Gavrila Ogoranu a ajuns pe masa secretarului de stat SUA, Henry Kissinger, care intrebase la Bucuresti de soarta lui. Presedintele Richard Nixon i-a inmanat lui Ceausescu o lista cu persoane despre care administratia americana era interesata, in aceasta lista regasindu-se si numele lui Ion Gavrila Ogoranu.
Dosarul Ogoranu, in continuare la secret In volumul al IV lea al cartii sale memorialistice "Brazii se frang, dar nu se indoiesc", Ion Gavrila Ogoranu afirma ca din dosarele si din raspunsurile oficiale primite de la SRI prin intermediul CNSAS reiese ca din 1976 incoace, luptatorul anti-comunist nu s-ar mai fi aflat in atentia Securitatii. "Daca eu n-am fost urmarit, atunci pe cine-a urmarit Securitatea in tara aceasta?" - se intreba Ion Gavrila Ogoranu. Dosarul intitulat "Actiunea informativa de grup. Banda Gavrila Ioan" cuprinde 124 de volume care insumeaza peste 90.000 de file. Securitatea a organizat 108 actiuni pentru prinderea grupului de luptatori anti-comunisti care au actionat in Muntii Fagarasului. In mod uimitor, dosarele predate CNSAS privitoare la Ion Gavrila Ogoranu se opresc in anul 1976, anul arestarii sale - chipurile, dupa aceasta data luptatorul anti-comunist nemaifiind urmarit de securisti.
Inginer dupa 58 de ani Senatul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj i-a acordat pe 9 martie 2006 lui Ion Gavrila Ogoranu diploma de inginer agronom onorific, cu specializare in agricultura pe baza examenelor promovate intre anii 1944-1948. Ogoranu a mai primit si medalia "Ad Gloriam Agriculturae" si, in mod simbolic foaia sa matricola. In 1976, dupa ce a fost eliberat din arestul Securitatii, Ion Gavrila Ogoranu a primit buletin si a reusit cu greu sa se angajeze la o ferma din Miercurea Sibiului ca tehnician agricol, de unde a si iesit la pensie.
Copiilor si nepotilor sa nu le fie rusine sa se numeasca romani "Am scris aceste randuri in amintirea celor care au luptat si au murit in acei ani, 1948-1957, in rezistenta armata anticomunista fagarasana si care nu au nici mormant, nici cruce.
Am scris pentru a lasa marturii ca acest colt de tara nu si-a plecat capul de bunavoie in fata comunismului. Sa se stie ca au existat oameni care, cu sangele lor, au spalat fata Romaniei, patata de lasitati si tradari. Copiilor si nepotilor sa nu le fie rusine sa se numeasca romani. (...)
Am scris mereu cu gandul la cei ce azi au varsta pe care o aveam noi atunci si care nu ne cunosc decat din cartile si filmele comuniste, unde am fost prezentati ca niste criminali inraiti, avizi de bunuri materiale, capabili de orice marsavie. Raspund acestor calomnii cu siguranta ca nu se va putea gasi in lupta noastra nici o actiune, nici o fapta, nici o vorba, care sa nu se poata incadra in legile onoarei si in morala crestina."
Ion Gavrila Ogoranu, "Brazii se frang dar nu se indoiesc", Editura Marineasa
|
Chestionarul articolului:
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|