Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Legislatie: Aurora Mihacea. Culpa negationismului. Partea a III-a
    Scris la Sunday, July 08 @ 18:06:33 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice Sub titlul “Externalizarea” exterminării: planul termenilor publicăm partea a III-a a studiului Aurorei Mihacea, care continuă lectura critica a încercărilor de localizare a definiției Holocaustului în legislația și publicistica din România, analiza motivațiilor politice și consecințelor sociale ale variațiunilor adaptative propuse de autorii lor.

    Culpa negationismului ( III )

    “Externalizarea” exterminării*: planul termenilor

    Motivația externalizării notelor caracteristice termenului de Holocaust

    Dar, să citim împreună în întregime fragmentele de text în care Andrei Oișteanu ne recomandă să nu folosim termenul de Holocaust „la propriu” (ceea ce înseamnă de fapt folosirea sa la figurat, conform „tertium non datur”); în acest fel, vom înțelege motivele acestei recomandări. Citez:
    „ Sunt comentatori, însă, care în mod eronat consideră termenul la propriu. O greșeală generatoare de confuzii, uneori intenționată. Unii pun accentul pe prima parte a sintagmei („ardere”), susținînd că termenul Holocaust s-ar referi la arderea cadavrelor în crematorii. Cum în România și în teritoriile administrate de români nu au funcționat astfel de crematorii, concluzia ar fi că „în România nu a fost Holocaust”. Alți comentatori pun accentul pe cea de-a doua parte a sintagmei (“de tot”), explicînd că ar fi vorba de distrugerea totală a evreilor. Cum comunitatea evreilor din România Mare nu a fost distrusă în totalitate, concluzia ar fi aceiași.” ( 1).
    și iată un al doilea citat: „Situația atipică a României este speculată de negaționiști. Cu unele excepții, evreii au fost masacrați, pe de o parte, în teritorii care nu erau atunci sub administrație românească, dar sunt acum (Transilvania de Nord), și, pe de altă parte, în teritorii care erau atunci sub administrație românească, dar nu sunt acum (Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, Odessa).” (2) Ce ne expune A.Oișteanu în aceste texte? Este clar: motivația “externalizării” notelor caracteristice termenului de Holocaust. Motivația expusă de A.Oișteanu se conturează pe două dintre palierele termenului de Holocaust: pe componenta cognitivă și pe referința ontologică a termenului (aceasta din urmă desemnînd “situația istorică atipică a României”).
    Pe componenta cognitivă, adică mergînd atît pe conținutul cît și pe sfera noțiunii de Holocaust, notele de exterminare și de distrugere prin ardere, dictează o sferă prea îngustă; îngustă, deoarece nu ar permite și încadrarea României în sfera termenului de Holocaust, fapt ce ar putea fi „speculat de negaționiști”. Astfel, așa cum reiese din textele lui A. Oișteanu aici citate, cauza renunțării la sensul propriu al termenului de Holocaust pare a fi raționamentul următor: în România au existat tragicele evenimente din vara lui 40, asasinatele din București din iarna lui 41, ca și “trenurile morții” de la Iași, tot în România s-au decis deportările în Transnistria aflată sub administrație românească, deci , România trebuie să intre în sfera acestui termen; dar, deoarece, ne spune A.Oișteanu “comunitatea evreilor din România Mare nu a fost distrusă în totalitate”, ,,s-ar putea crede că în România nu a fost Holocaust...”, dacă, bineînțeles, am continua să gîndim termenul de Holocaust “la propriu”. Negaționismul în România, înțelegem de la A.Oișteanu poate fi provocat de înțelegerea Holocaustului prin prisma sensului propriu, a celor două note proprii termenului de Holocaust (distrugere totală, adică exterminare, obținută prin ardere). Deci, soluția a fost să gîndim Holocaustul la figurat, fără nota de exterminare, ca să poată fi inclusă în sfera noțiunii de Holocaust și România, țară în care , citez tot din A. Oișteanu, “…comunitatea evreilor” „nu a fost distrusă în totalitate”.

    Poveste inversată

    Citind textul în care Andrei Oișteanu își expune motivația abordării figurate a Holocaustului în cazul „situației atipice” a României, ajungi să crezi că realitatea apare uneori ca o poveste inversată. Gîndiți-vă doar: ca și în povestea Cenușăresei avem de-a face și aici cu o Cenușăreasă – dar una atinsă de damnarea anilor 40 : cenușa ce o pătează nu este una de proveniență arboricolă ci umană; visul ei, nu este balul prințului ci crearea spațiului vital pentru etnia ariană; fapta ei, nu este Binele ci însăși Răul - distrugerea unei comunități etnice, urmărită și exterminată fără putință de scăpare pe teritoriul Europei aflat în puterea sa; „pantoful” ei, urma după care o poți recunoaște peste veacuri, nu este unul „la propriu” ci unul la figurat: termenul care desemnează acum, distrugerea Subiectului Comunitar. Dacă „pantoful” – termenul- nu se potrivește României, așa cum susțin negaționiștii datorită „situației atipice”a acestei țări, pare a spune textul lui A.Oișteanu, cu atît mai rău pentru termen: este remodelat, refăcut prin „externalizarea” notei de exterminare și astfel termenul este alipit „situației atipice” a României.

    Sindromul Pantoful Cenușăresei

    Aceia dintre noi care vor citi în prelungirea indicației abordării figurate a termenului de Holocaust și Legea 107/2006, vor fi sugestionați că termenii ar putea fi gîndiți asemenea unor pantofi care, dacă nu se potrivesc realității fiind prea strîmți, s-ar putea trimite la lărgit...Motivele „externalizării” notei de exterminare din definirea Holocaustului, pot duce la depistarea a ceea ce ar putea fi numit sindromul Pantoful Cenușăresei.
    „Pantoful” Cenușăresei nu se potrivea “situației atipice” a României? Nici o problemă, “pantoful” (termenul) a fost dus la cizmar: i s-au scos notele caracteristice- sensul propriu care făcea “pantoful” (termenul) prea strîmt dictînd dimensiunea și…am obținut un “pantof” (termen) mai larg (cu o sferă mai largă)! Unul potrivit “situației atipice” a României…și a cui s-o mai nimeri, că acum Sfera e largă….atît de largă încît intră și Gulagul aici, în același pantof și nu se mai poate face nici o deosebire între “cele două fenomene genocidale ale secolului XX”(3), nici între situația etniei evreiești, rrome, române, din toată perioada anilor 40-89! Realități istorice diferite, fiecare unice în felul lor, după cum spune chiar cel ce ne îndeamnă să gîndim Holocaustul la figurat, fără notele sale caracteristice, sunt forțate sa intre in sfera aceluiași termen.
    Prețul lărgirii sferei unui termen prin astfel de încălcări ale logicii este însă unul extrem de grav pentru cercetătorii domeniului: “trivializarea prin comparație” (poate cineva să spună că persecuțiile, anihilarea și deportarea nu au fost prezente până în anii 40 în istoria omenirii, sau că nu au fost prezente și în comunism?), trivializarea prin minimalizare și “banalizarea răului” (reducerea Holocaustului doar la nedreptate, prigoană și neutralizarea acțiunii grupului etnic vizat, nu a grupului însuși), iar odată cu legea 107/2006… negaționismul, obținut prin externalizarea exterminării….

    Dificultatea

    De fapt, din cele afirmate de A. Oișteanu, ca și din cele afirmate de M. Shafir în textele citate aici, se impune concluzia dificultății întîmpinate în introducerea României în sfera statelor în care s-a produs Holocaustul, dificultate provenită din lipsa unui acord între cei ce au studiat perioada istorică respectivă, asupra faptului dacă în România s-a produs sau nu exterminarea comunității evreiești din epocă. Bineînțeles, cifrele nu au importanță atunci cînd vorbim de viața oamenilor priviți fiecare în parte, viața și a unui singur om fiind de neprețuit; dar, atunci cînd Subiectul despre care se afirmă Exterminarea este o Comunitate, deci atunci cînd trebuie stabilit dacă o comunitate a fost sau nu exterminată (prin asasinate, pogromuri, masacre repetate), cifrele, alături de modalitatea de desfășurare și actorii unor asemenea acte reprobabile au importanță. Au importanță nu pentru a disculpa ci pentru a decela dimensiunile răului făcut comunității respective, dimensiuni care stabilesc încadrarea infracțiunii.
    Din chiar cifrele diferite pe care le avansează personalitățile care au studiat acest aspect, cifre redate și de M. Shafir în cartea sa, reiese că aspectul mărimii comunității evreiești din România care a supraviețuit anilor ‘40 este nu doar discutabil ci și extrem de important. Citez: : „Dinu Giurescu (1999: 70, 91) conchide că 108.000 de evrei români au fost exterminați de către autoritățile române, dar această cifră nu include exterminările din rîndul evreilor ucraineni.Florin Constantiniu (1997: 394) estimează decimarea (aparent atît a evreilor români, cît și a celor ucraineni) la „aproximativ 200.000”. Andrei Pippidi tinde să accepte cifra de 120.000, produsă de istoricul german Christa Zach, ca reflectînd “cea mai (...) temeninică cercetare”. Cifra nu include victimele din rîndul populației evreiești ucrainene sau ruse (Zach, 1991; Pippidi 2000: 241, vezi și Pippidi, 2001:15). Cam același (între 110.000 și 120.000) este și numărul indicat de Lucian Boia. Făcînd un fel de „bilanț”, ultimul remarca într-o recentă carte: „Regimul Antonescu a exterminat ceva mai mult de o sută de mii de evrei români”și a „salvat” vreo trei sute de mii. Strict aritmetic, meritul ar fi de trei ori mai mare decît vina! Doar că nu este un merit să nu ucizi și este o crimă să ucizi (2001:193,194). Estimările istoricilor evrei de origine română stabiliți în Statele Unite sau în Israel, sunt considerabil mai ridicate. Radu Ioanid, estimează că aproximativ 250.000 de evrei (și 20.000 de rromi) au fost omorîți de autoritățile române, în timp ce Jean Ancel ajunge la cifra de 410.000, din care 170.000 de evrei ucraineni (Ancel,1998). În sfîrșit, estimarea lui Raul Hilberg este de 270.000 (Hilberg, 1994, Vol.3:1300).” (4)

    Ce arată aspectul cantitativ

    S-a spus că atunci cînd este vorba de crimă, aspectul cantitativ nu are importanță. Reiau ideea mea deja expusă: nu trebuie confundat planul subiectului individual cu cel al subiectului comunitar: termenii de Holocaust și genocid, desemnează acțiunea de curmare a vieții exercitată asupra Subiectului Comunitar, ceea ce implică un nivel de periculozitate și culpă diferit, de alt tip, inclusiv datorită aspectului cantitativ. Altfel, de ce ar avea atîta importanță cercetarea numărului victimelor? Priviți și dvs lista reprodusă de mine din cartea lui M. Shafir, deja citată...Ea vorbește de la sine: aspectul cantitativ are și el importanță, prin el se stabilesc nu doar dimensiunile atrocităților respective ci și daunele materiale aduse Subiectului Comunitar, pe lîngă pierderile de vieți și se stabilesc despăgubiri. De fapt, aspectul cantitativ este important în orice fenomen genocidal, nu este un aspect care să fie legat doar de Holocaust, cu atît mai mult, „nu este o problemă evreiască ci una generală”( am citat din Liviu Rotman).
    Exact în acest sens, iată ce raspunde Liviu Rotman în Observator Cultural nr 189/2003 la o întrebare a Laviniei Betea, citez: „Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Românie recunoaste principiul sacrosanct al proprietății si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie români, evrei, unguri, germani in perioada comunistă. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust”
    Sigur, chiar dacă nu a fost în contextul discuției despre Holocaust, aspectul cantitativ este o problemă „generală”, deci, are importanță în toate fenomenele genocidale, așadar atît în cazul Holocaustului cît și în cazul Gulagului : arată mulțimea vieților pierdute, irecuperabile, ca și a pierderilor materiale provocate, ce ar mai putea fi recuperate. Arată atrocitatea acestor fapte ale istoriei noastre și trimite la Interdicția adresată omenirii de a mai repeta greșelile trecutului.

    Incadrarea infracțiunii

    O tentativă de descriere a infracțiunilor implicate de actele de antisemitism, o găsim la Ion Solacolu, care distinge între agitații și tulburări antisemite, pogrom și genocid. (I.Solacolu, „Instigare–Pogrom–Genocid”, HYPERLINK "http://www.eleonardo.tk" www.eleonardo.tk, nr 3/2004). Nu am reușit să îmi dau seama dacă acest autor operează o delimitare între genocid și Holocaust ci dimpotrivă, am înțeles că asimilează Holocaustul genocidului; vorbind despre „Genocidul petrecut în anii războiului, exterminarea cvasi-totală a populației evreiești din zone întinse de către nazști și unii din aliații lor”, susține că „nu a fost vorba de un antisemitism „Ci de cu totul altceva. și anume, de ceea ce desemnează cuvîntul Holocaust sau de Shoah : lichidarea sistematică, metodică a unei populații. . Acesta e saltul calitativ, cum ziceau marxiștii, care deosebește pogromul de genocid”.
    Vorbind despre tragedia trăită de evreii români, Ion Solacolu, o încadrează la genocid; autorul, nu pare a considera necesar să opereze delimitări între genocid și Holocaust (aspect relevat încă din titlul lucrării), căci folosește termenul de genocid pentru a desemna cartea. Citez tot din I.Solacolu, „Instigare-Pogrom-Genocid” : „ (...), o carte despre genocidul la care a fost supusă populația evreiască din România în anii ultimului război mondial ”; „Liderii politici români n-au fost în nici un fel amestecați în genocidul suferit de poplația evreiască, pentru că fuseseră scoși din joc încă de la începutul anului 1938” (...). Nu numai că n-au fost amestecați în genocid, dar –nota bene - genocidul nici nu putea fi organizat înainte de neutralizarea lor”; „ Se pare că nici justiția, ca instituție (...), nu a fost amestecată în genocid. . Care a fost organizat si executat exclusiv pe linie militară.”

    Definiția inițială a Holocaustului pare a fi definiția dată de Raphael Lemkin, în 1944, genocidului: „Prin genocid înțelegem distrugerea unei națiuni sau a unui grup etnic [...]. În mod general, genocid nu înseamnă obligatoriu distrugerea imediată a unei națiuni, decât atunci când e realizat prin asasinarea în masă a tuturor membrilor unei națiuni. El își propune mai curând să fie un plan coordonat al diferitelor acțiuni vizând distrugerea fundamentelor esențiale ale vieții grupurilor naționale, pentru a neantiza înseși aceste grupuri. Obiectivele unui asemenea plan ar fi dezintegrarea instituțiilor politice și sociale, a culturii, a limbii, a sentimentelor naționale, și distrugerea securității personale, a libertății, a sănătății, a demnității și chiar a vieților indivizilor care aparțin unor asemenea grupuri. Genocidul e dirijat contra grupului național [considerat] ca entitate, iar acțiunile pe care le antrenează sunt îndreptate contra indivizilor, nu din cauza calităților lor individuale, ci pentru că ei sunt membrii grupului național” (citat conform Yves Ternon, „Statul criminal. Genocidurile secolului XX”, Iași, Institutul European, 2002, pag 23).
    O delimitare a celor două tipuri de infracțiuni, genocid și Holocaust este însă prezentă la istoricul israelian Yehuda Bauer; e drept că această delimitare este făcută în scopul de a stabili de ce tip de infracțiune se fac vinovate față de omenire cele două regimuri totalitare, comunismul și nazismul. Mergînd pe urmele luiY. Bauer, M.Shafir reia definiția inițială a noțiunii de genocid, citez “anihilarea fizică a membrilor unei națiuni (genos) sau intenția de a o comite”, după care, se delimitează de Bauer - și aici este mai nimerit să citez din M.Shafir: “ Organizația Națiunilor Unite a extins, în cele din urmă, definiția genocidului, incluzînd în ea atît grupări religioase cît și politice. Bauer crede că a procedat greșit (vezi Bauer, 2001: 10). Fie-mi permis să nu fiu de acord. Extinderea noțiunii face posibilă calificarea fenomenului Gulag ca fiind un act genocial” ( M.Shafir,”Între negare și trivializare prin comparație...”, pag 129).
    Mai departe, voi cita fragmentul în care M. Shafir redă delimitarea făcută de Bauer între genocide și Holocaust: “ Bauer propune – și cred că pe bună dreptate- diferențierea “genocidelor” de Holocaust. În cazul genocidului, potrivit istoricului israelian, avem de-a face cu “o ucidere în masă selectivă” sau “parțială” a unor grupuri țintă, în timp ce Holocaustul indică intenția “distrugerii totale a grupului țintă”. Istoricul mai arată că genocidul urmărește scopuri “pragmatice” cum ar fi dobîndirea teritoriului și avuțiilor grupului țintă” (M Shafir, „Între negare și trivializare prin comparație..” p 129).

    Două ținte vizate în integralitatea lor : grupul etnic și grupul valoric

    Să vedem dacă se susține afirmația potrivit căreia „în cazul genocidului,, avem de-a face cu “o ucidere în masă selectivă”,”parțială”, iar doar in cazul Holocaustului ar fi prezentă „ intenția distrugerii totale a grupului țintă”.
    Nu trebuie să uităm care este ținta nazismului, aceast adevătrat rasism ridicat la nivel de politică de stat impusă in aproape jumătate de continent, politică ce a provocat tragedia Holocaustului: ținta nazismului este grupul etnic, declarat biologic inferior de ideologii de serviciu ai lui Hitler. Holocaustul are ca țintă grupul etnic, nu interesează ce gîndește ținta sa, nici convertirea sau reeducarea acesteia. Acest grup etnic este ținta și se urmărea exterminarea, neantizarea sa in totalitate.
    Să nu uităm și care era ținta comunismului : grupul valoric anticomunist. și in acest caz, însă, se urmărea eliminarea sa totală. Nu avea importanță cît de bun erai la ”locul de muncă”, importante erau valorile în care credeai și acestea trebuiau să fie cele ale comunismului. Se urmărea distrugerea integrală a valorilor anticomuniste prin următoarele metode:
    a. Prin Convertire (făcută de bunavoie prin manipulare propagandistică, instrucție și educație comandate, sau din oportunism, sau de frică - numită mai nou dorința de a supraviețui, etc.), la „valorile” comuniste și prin Reeducare (făcută forțat în închisori și lagăre prin teroare- spălarea creierului);
    b. Prin eliminarea fizica;
    Firește, există și cazul Simulării vizată de discursul lui M.Shafir din cartea sa deja citată., pag 30, pentru că putei simula că adopți valorile comuniste spre a supraviețui, pe cînd, „un evreu nu putea să devină niciodată un „Om Nou”nazist”. Dar, Simularea presupune Ascunderea adevărului privitor la valorile în care crezi iar ascunderea valorilor înseamnă a renunța de a ți le mai clama, a renunța de a le mai transmite și altora, deci posibilitatea existenței grupului valoric dispare.. În acest fel, intenția totalității privind exterminarea „grupului țintă”, intenție pe care M. Shafir o considera diferența esentială (“în fața acestei diferențe celelalte deosebiri își pierd din importanță iar disputele referitoare la “uciderea în masă industrializată” și alte forme de lichidare fizică își pierde și ea din importanță”, spune M. Shafir, carte citată, pag 130), există și în cazul Gulagului... și Gulagul are intenția distrugerii totalității grupului țintă, căci grupul său țintă este grupul valoric anticomunist : grupul valoric este scos din joc total, eliminat din plan ideatic ori, aici este lăcașul valorilor...pe care prin acțiunile sale omul le pune sau nu, în practică.

    Două ideologii – două obiective țintă: pentru una viața, pentru cealaltă, sufletul.

    Pornind de la o situație greu de imaginat, M. Shafir are dreptate cînd spune, citez, „un evreu nu putea să devină niciodată un „Om Nou”nazist, oricît de mult ar fi fost dispus să o facă.” Are dreptate, deoarece odată devenit nazist, evreul ar fi trebuit să lupte pentru propria sa declasare, pieire, să se autodeclare rasă inferioară, să-și conteste dreptul la viață ca evreu, conform ideologiei naziste. Dar nu are dreptate M Safir să continue, citez ; ”Ceea ce nu se aplică „dușmanului de clasă”, în cazul comunismului. Înclin să cred că, în fața acestei diferențe, celelalte deosebiri își pierd din importanță...”
    Nu are dreptate M. Shafir, căci, un anticomunist care a adoptat sau a simulat că a adoptat ideologia comunistă renunță la a-și mai afirma valorile specifice grupului său țintă, ba mai mult, este obligat să lupte împotriva influențelor „dușmănoase” liberale, burgheze, capitaliste, și să ia parte la exterminarea propriului grup valoric, deci să își nege propria existență valorică. **
    Convertirea la comunism, indiferent pe ce cale ar fi fost făcută, însemna neantizarea grupului țintă valoric. Exterminarea sa. Firește, acum apelez și eu la sensul figurat al termenului de exterminare, căci, din punct de vedere fizic, omul Convertit sau Simulant, supraviețuia. Iar cum studiul temeinic al istoriei nu se poate face operînd cu raționamente în care concepte de bază apar la figurat, mi se pare că ceea ce ar deosebi Holocaustul de Gulag, ar fi posibilitatea de supraviețuire a omului în fața ideologiilor create de el însuși.
    În cazul Holocaustului, mi se pare fără precedent „uciderea în masă industrializată” ca și această cruzime dictată de suprapunerea obiectivului vizat, respectiv, intenția totalității privind distrugerea grupului țintă (etnic) cu însăși răpirea vieții tuturor membrilor grupului în cauză, de la prunc la batrin; șansele de supraviețuire au fost minime.
    Trebuie recunoscut: această suprapunere dintre intenția totalității distrugerii grupului țintă (valoric) și curmarea vieții grupului țintă, nu era obligatorie în cazul comunismului. Suntem mulți cei care am supraviețuit comunismului. Dar asta numai pentru că ne luăm în calcul doar pe noi, Simulanții sau foștii Convertiți și nu pe cei care au fost pînă la moarte reprezentanții grupului valoric anticomunist și, bineînțeles și datorită faptului că ținta comunismului nu a fost ca în cazul nazismului, viața grupului vizat, ci sufletul lui, căci acesta înseamnă valori, credințe…
    Din cele expuse reiese de ce consider că atît Holocaustul cît și Gulagul îmi par a fi unice, fără precedent.

    Ștergerea sensului de Exterminare...!?

    Să revenim mai întîi la întrebarea: pînă unde poate merge însă figurarea acestui termen? Pînă la atenuarea notei de crimă în sens de măcel, prin folosirea în definirea Holocaustului a unor termeni ce nu includ crima în sens de curmare violentă a vieții cuiva? Iată, termenul “persecuție” este folosit în definirea Holocaustului. Însăși A. Oișteanu în articolul din care voi face un adevărat punct de referință în acest material (“Holocaustul.Încercare de definire”), este de părere că „discriminarea prin lege, pierderea drepturilor civile, destituirea din funcții, confiscarea proprietăților, emigrarea forțată, stigmatizarea cu stea galbenă, ghetoizarea, deportarea în lagăre...” (care, adaug eu, sunt de fapt reale persecuții ce trebuie înfierate prin lege și pe cît posibil îndreptate), ar trebui introduse “într-o definiție globală a Holocaustului, pe lîngă masacrele înfăptuite prin diverse metode...”. (5).
    Sintagma „definiție globală” este însă lipsită de sens în contextul creat de A.Oișteanu, respectiv prin cerința introducerii persecuțiilor în definiția Holocaustului și iată de ce: o definiție nu poate fi globală (nu poate viza fenomenul în integralitatea sa), decît în măsura în care redă doar ceea ce îi este specific acestuia ; încă de la Aristotel știm că orice definție redă esența unui fenomen, deci, doar ceea ce este caracteristic fenomenului respectiv și-l deosebește de toate celelalte fenomene de pînă – și de după– el..... Persecuțiile, anihilarea, deportarea, sunt fapte prezente și în experiența comunistă... A le include în caracterizarea – definiția – Holocaustului, înseamnă a genera confuzii și ceea ce M. Shafir numește „trivializare prin comparație”.

    Dicționarul explicativ (DEX) despre Persecutie

    Ce însemnă însă potrivit Dex-ului limbii române termenul de persecuție? Implică el cumva luarea vieții unui om sau exterminarea unei comunități?
    Citez din Dex: “PERSECÚfiIE, persecuții, s.f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare.” (6). Deci, notele de bază ale acestui termen sunt cele de prigoană și nedreptate, ori, se știe, și una și cealaltă îți pot lăsa urme adînci, dar nu îți este răpită viața. Persecuția nu implică nota de exterminare, nici pe cea de genocid, de etnocid; neînsemnînd acțiunea de a ucide, neimplicînd asasinatul, „persecuțiile” nu ar avea ce căuta “într-o definiție globală a Holocaustului”. Ele nu pot fi omise însă din descrierea împrejurărilor sau, cum spune A.Oișteanu, a măsurilor care au premers Holocaustului, pregătindu-l; aceleași măsuri (exceptînd steaua galbenă), au premers și pregătit însă și exterminarea adversarilor sistemului comunist.
    Așadar, recomandarea de a se introduce persecuțiile într-o definiție globală a Holocaustului „pe lîngă masacrele înfăptuite prin diverse metode...” ar fi fără sens: ea, definiția, cuprinde doar ceea ce ii este caracteristic fenomenului definit.

    Legea 107/2006

    Speriați probabil de critica dură a definiției Holocaustului alcătuită de Comisia Senatorială din 2002, legiuitorii au formulat în 2006 o definiție cu totul nouă...Spun nouă la propriu, atît din punct de vedere semantic (adică prin ceea ce susține, semnifică această definiție în limba română, respectiv că Holocaustul este altceva decît exterminare a etniei evreiești), cît și din punct de vedere strict logic al alcătuirii acestei definiții (care în loc să conțină nota specifică Holocaustului, conține alte note prezente și la alte fenomene genocidale...). Într-un cuvînt, noutatea acestei definiții a Holocaustului constă în ”externalizarea” notei de exterminare din conținutul noțiunii de Holocaust.Voi relua mai întîi definiția pe care această lege o dă termenului de Holocaust:
    " d) prin holocaust se înțelege persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi din perioada . De asemenea, în perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, o parte din populația romă a fost supusă deportării și anihilării."(7).
    Așadar, în loc să fie introduse în definiția Holocaustului persecuțiile „pe lîngă” exterminarea etniei evreiești și a celei rrome, așa cum cerea A.Oișteanu într-un total dezacord cu regulile logicii referitoare la definiție, persecuțiile, ca și anihilarea și deportarea, sunt introduse prin Legea 107/2006 în definiția Holocaustului în locul exterminării celor două etnii și astfel...se ajunge la un sens atît de figurat al termenului de Holocaust încît, nici nu îl mai recunoști, căci, ce mai rămîne din acest termen în absența notei de Exterminare?
    Legea 107/2006 definește termenul de Holocaust folosind termenii: persecuție, anihilare și deportare. . Orice bun vorbitor al limbii române știe că nici unul din acești trei termeni nu implică în mod direct, explicit nici măcar ideea de omor, de curmare violentă a vieții Subiectului Individual, dar pe aceea de exterminare a Subiectului Comunitar...
    Chiar dacă «intelectualitatea americană» a folosit termenul de Holocaust prin anii 60 cu o accepție figurată, aceea de măcel, cum ne spune A.Oișteanu, oricît am căuta în DEX sau în limba română vie, nu vom găsi nici o identitate între cuvintele/termenii „măcel” („masacru”) și cuvintul/termenul de „persecuție” sau, între cuvîntul/ termenul „măcel” și cuvîntul / termenul „anihilare” sau „deportare”.
    Dex-ul spune că “măcel” înseamnă.” acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ܶ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).”, iar termenul de “masacru”, fiind sinonim cu cel de „măcel”, desemnează aceiași realitate ca și cel de “măcel”. Cum să confunzi această realitate a dispariției prin violență, a exterminării fizice a unui grup etnic cu persecuțiile, care sunt grave încălcări ale libertății și demnității umane ce trebuie pedepsite, dar nu sunt crime în sensul de „masacru”, „măcel” (ori distrugere totală)?
    Iată deci că la unii evrei cît și la unii intelectuali americani, deși foloseau termenul de Holocaust cu accepția de măcel sau masacru, o accepție la figurat cum ne spune A.Oișteanu, noțiunea de Holocaust nu era trivializată prin minimalizare (redusă doar la prigoană și nedreptate care au fost o permanență a istoriei omenirii ), întrucît acest sens de “măcel” include în sine ideea de asasinat exercitat asupra unui grup și arată dimensiunile uriașe ale crimei.....Ceea ce nu este cazul cu termenul de „persecuție”, nici cu cel de „deportare” sau „anihilare” ....

    Termenul Holocaust în limba romană și în limba germană

    Mai departe : pînă unde poate merge figurarea unui astfel de termen ca cel de Holocaust? Pînă la mascarea notei de exterminare prin ascunderea ei sub un alt termen impropriu, acela de „anihilare”, în fapt, același termen folosit și de Hitler, după cum ne spune chiar A. Oișteanu? Citez, tot din Dex: „ANIHILÁ, anihilez, vb. I. Tranz. A înlătura efectul unui lucru, acțiunea cuiva sau a ceva. – Din fr. annihiler, lat. annihilare.”; ANIHILÁ vb. 1. a anula, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a zădărnici. (A ~ efectele nefaste ale...) 2. a anula, a neutraliza, a paraliza. (O sfială îi ~ orice mișcare.) (8)
    Așa cum observă A. Oișteanu în articolul citat, rădăcina latină a cuvîntului „anihilare”, respectiv, „nihil” sugerează sensul de nimicire; dar, nu trebuie pierdut din vedere că în limba română acest termen, respectiv „anihilare”, vizează în mod clar acțiunea sau efectele acțiunii cuiva și nu pe autorul, agentul, purtătorul acțiunii.
    Este limpede, termenul de „anihilare” în limba română, nu implică în mod necesar pe cel de “crimă” în sens de măcel, nici pe cel de „exterminare”, spre deosebire de limba germana, unde pentru termenul de Holocaust există cuvîntul „massenvernichtung” în care, „vernichtung”, înseamnă direct nimicire, distrugere și fiind similar semantic cu termenul „vertilgen”(9) care înseamnă exterminare, nota de crimă în accepția acțiunii de ucidere, curmare violentă a vieții cuiva, este prezentă în mod obligatoriu....Acesta și este motivul pentru care consider că ideea care se desprinde din textul lui A. Oișteanu deja citat, respectiv că naziștii ar fi preferat să folosească în documente termenul de anihilare deoarece ar fi oarecum mai inofensiv, nu mi se pare justificată, avînd în vedere ce înseamnă „vernichtung” în limba germană și avînd în vedere și siguranța de sine a acestui individ psihotic, Hitler. De aceea folosește termenul „vernichtung”, care înseamnă clar nimicire, distrugere a subiectului și nu a acțiunii sale, lucru menționat de A.Oișteanu în textul pe care-l și citez aici:
    “ Oricît de complex, fenomenul Holocaust poate fi redus la o ecuație cu trei termeni (perpetrators, victims, bystanders, . conform Raul Hilberg).
    Dacă Shoah și Holocaust sunt termeni folosiți mai degrabă de victime iar genocid și etnocid mai degrabă de martori, e interesant ce terminologie au utilizat călăii. Evident, este vorba de termenul “Endlosung” (soluția finală), dar în documente naziștii au preferat un alt cuvînt, aparent mai inofensiv: “Vernichtung” .
    și acest termen a fost diferit înțeles și tradus, dar ținînd cont de rădăcina verbului (nichts), el nu poate fi echivalat decît cu anihilarecu rădăcina nihil) sau nimicire (cu rădăcina nimic.)”
    - sublinierile aparțin lui A. Oișteanu (10 ).
    Așadar, da: termenul “anihilare” este mult mai inofensiv prin comparație cu cel de “crimă” (în sens de măcel, masacru) sau cu cel de „exterminare”, „genocid”, sau cu cel de „etnocid”, dar asta este valabil doar pentru limba română, unde „anihilare” nu înseamnă nimicirea subiectului, deci, nici „exterminare”.

    Aurora Mihacea

    BIBLIOGRAFIE
    * termenul de « externalizare » l-am preluat de la M.Shafir, « Între negare și trivializare prin comparație.. », editura 2002 ; precizez că spre deosebire de M. Shafir care folosește termenul de externalizare cu referire la culpă, la vinovăția de a fi participat la Holocaust, eu folosesc termenul pentru a mă referi la obiectul culpei, respectiv la ștergerea notei de exterminare din definiția termenului de Holocaust și implicit din realitatea desemnata de el. Remarc ciudățenia faptului ca M.Shafir acuză prin conceptul de negaționism deflectiv externalizarea vinovăției pentru Holocastul petrecut în Europa anilor 40, dar nu poate sesiza « externalizarea exterminării » din noua definție a Holocaustului (« 107/ 2006 »), un aspect atit de relevant pentru domeniul de care se ocupă .
    1. A.Oișteanu, HOLOCAUST.ÎNCERCARE DE DEFINIRE, Lumea Libera, New York, pag 7, 04 iulie 2003; « Dilema », nr. 518/28 februarie 2003, pag 8 ;
    2.Idem;
    3. A. Oișteanu, « Holocaust. Noi studii, mărturii și documente » Lumea Liberă New York nr. 732, 09 octombrie, 2002, pag 20 ;
    4. M. Shafir, "Între negare și trivializare prin comparație: negarea Holocaustului în țările postcomuniste din Europa Centrală și de Est", Polirom, 2002, pag 64-65) ;
    5. Idem;
    6. http://dexonline.ro/search.php?cuv=persecutie ;
    7. http://www.cdep.ro/proiecte/2005/100/80/3/leg_pl183 _05.pdf
    8. Dex, HYPERLINK "http://dexonline.ro/search.php?cuv=anihila" http://dexonline.ro/search.php?cuv=anihila;
    9. Maria Iliescu – Al Roman, Worterbuch rumanisch – Deutsch, Deutsch – Rumanisch, Veb Verlag, Enziklopedie, Leipzig, 1972, pp. 621 și 624;
    10. A. Oișteanu, HOLOCAUST. ÎNCERCARE DE DEFINIRE, Lumea Libera, New York, pag 7; « Dilema », nr. 518/28 februarie 2003, pag 8. .

    Nota redacției
    ** [N. red. Experimentul Pitești este exemplar pentru anihilarea grupului țintă prin convertire ideologică, transformarea convertiților în torționari. Două feluri de anihilări : psihică și fizică. Rezistența echivala cu moartea reală.]
    Associated Topics

    Geopolitica


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.62 Seconds