Who's Online
Exista in mod curent, 73 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Istorie recenta: Nicolae Balint : Armata comunistilor. Batalionul disciplinar în România.
Scris la Saturday, April 29 @ 14:18:39 CEST de catre asymetria |
Primul batalion disciplinar din armata română a fost înființat în 1952.
Se numea batalionul disciplinar 457 și avea codul de Unitate Militară
numărul 03692. Decretul de înființare cu numărul 104 din 17 iulie 1951,
având mențiune secret de serviciu, a fost prelucrat în luna august 1951
în toate unitățile armatei române, precum și în cadrul organelor de
procuratură militară, inclusiv la Târgu Mureș unde funcționau încă din
1951 organe ale Procuraturii militare aflate în subordinea Procuraturii
militare a orașului Stalin(Brașov). Cum a fost organizat batalionul
disciplinar, cine erau cei ce-l încadrau, ce se întâmpla acolo și cui a
aparținut ideea înființării unor asemenea unități disciplinare? Am
încercat să aflăm aceste lucruri cercetând arhivele existente la Târgu
Mureș.
„Lăsați orice speranță voi ce intrați aici”, „Infernul”, Dante Alighieri
Batalion disciplinar
Acest batalion - de fapt o pușcărie militară - funcționa în garnizoana Iași și era amplasat în localul fostului Penitenciar Galata. Dovedindu-și în scurt timp eficiența în a înfrânge rezistența și moralul celor ce ajungeau să-i treacă pragul, batalioanele disciplinare au ajuns ulterior să fie extinse ca număr. Au funcționat efectiv însă abia de la 1 ianuarie 1952. Ele erau destinate pentru executarea unor pedepse privative de libertate de până la doi ani, de către militarii în termen din armata română. În cele 46 de articole ale Regulamentului de funcționare, ministrul Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, generalul colonel Emil Bodnăraș, prevedea în detaliu modul cum funcționează o asemenea U.M., cum se încadrează cu personal, programul zilnic al condamnaților, precum și categoria de infracțiuni pentru care un militar ajungea să fie condamnat la batalion disciplinar.
Reeducarea prin muncă
Potrivit decretului de înființare, dar și Regulamentului de funcționare, batalionul disciplinar era destinat pentru reeducarea prin muncă cu o durată de 12 ore zilnic, din care 9 ore lucrări de construcție și gospodărie și 3 ore pentru instruire politică și pregătire de front. Această unitate se organiza pe baza unui stat special de funcțiuni și se subordona nemijlocit Șefului Marelui Stat Major al Armatei, iar numirea comandantului de batalion disciplinar și a locțiitorului său politic se făcea de către ministrul Forțelor Armate. Celelalte cadre din batalion erau numite în funcții de către Șeful Marelui Stat Major. Toate cadrele acestui batalion aveau drepturi de a pedepsi și recompensa mai mari cu o treaptă decât ale comandanților de același rang din celelalte unități ale armatei române. Spre exemplu, comandantul de batalion disciplinar avea drepturile disciplinare ale comandantului de regiment, iar gradul funcției sale era cu o treaptă mai mare decât în batalioanele obișnuite ale armatei române.
Pază severă și nu numai
Primul batalion disciplinar, apoi și celelalte care s-au înființat erau cazate separat de celelalte unități din garnizoană, într-un local îngrădit cu un gard special, de cel puțin 2,5 m. Militarii condamnați la batalion disciplinar erau trimiși acolo sub escortă înarmată din ordinul comandantului de unitate, după primirea hotărârii de condamnare din partea instanței militare de judecată. Militarii condamnați care își ispășiseră pedeapsa, erau trimiși la unități fără escortă, pentru a-și continua serviciul militar. Timpul petrecut în batalion disciplinar nu se considera ca stagiu în armată. Mulți dintre cei care ajungeau într-un batalion disciplinar erau deseori pedepsiți pentru cele mai mici abateri și supuși unui tratament umilitor, agresați fizic, bătăile fiind la ordinea zilei, pentru că cei selecționați să se ocupe de ei erau niște adevărate brute. Așa că nu puține au fost cazurile de încercare de dezertare sau de încercare de sinucidere din partea unor militari care n-au rezistat tratamentului la care au fost supuși în cadrul batalioanelor disciplinare.
Un personaj bizar
Se pare că ideea înființării unor astfel de „așezăminte” a fost a lui Bodnăraș, dar nu era una originală. Rușii, pe care Bodnăraș îi cunoștea de mult timp, înființaseră asemenea unități de pedepsire cu mult timp înainte. Inclusiv în Germania nazistă funcționaseră unități asemănătoare ca scop cu cele din armata sovietică. În timpul războiului aceste unități luptaseră în linia întâi și este lesne de înțeles de ce. Erau șanse minime ca să scapi cu viață, dar oricum nu-i regreta aproape nimeni pe cei ce mureau și cu atât mai puțin statul care-i trimisese la moarte. Ironia soartei consta în faptul că Bodnăraș, fostul dezertor din armata regală română (în 1932) , aflat în 1951 într-una dintre cele mai importante funcții din statul comunist, ajunsese acum să dea „lecții de moralitate” celor din subordinea sa. Tânărul căpitan Bodnăraș din 1932 - fost șef de promoție al armei sale - trecuse atunci la ruși cu cifrul armatei române, urmase un curs de spionaj la Arhanghelsk, iar apoi revenise în România dirijat de NKVD. Arestat nu la mult timp după ce a revenit în țară, Bodnăraș făcuse cunoștință în pușcărie cu bonzii din PCR. Devenit un element de încredere, probabil la recomandarea Moscovei, Bodnăraș – cunoscut în timpul loviturii de stat din august 1944 sub numele de inginerul Ceaușu - a fost cel care l-a transportat pe Antonescu și ceilalți arestați atunci, de la Palatul Regal în casa conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă, le asigurase paza și ulterior, asigurase predarea lor rușilor care i-au transportat la închisoarea Lublianka din URSS. Timp de doi ani, până în 1946, aceștia s-au aflat sub anchetă sovietică. Între timp, în România, steaua lui Bodnăraș urca tot mai sus pe firmament, ajungând într-un timp foarte scurt să urce atât în grad (general), cât și în funcție (ministrul Forțelor Armate). Un timp l-a avut drept adjunct pe generalul Walter Ernst Neulander, un evreu maghiar (devenit Valter Roman prin românizare - tatăl lui Petre Roman), un alt "dirijat" de Moscova, iar mai apoi pe Leontin Sălăjan. Ideea lui Bodnăraș de înființare a unor asemenea unități a fost susținută în mod deosebit de un membru al Consiliului Militar Superior, colonelul pe atunci - viitorul comandant de mai târziu al Trupelor de grăniceri (anii '80) - Vasile Petruț, un alt personaj interesant ca origine și evoluție în ierarhia militară. Bodnăraș, un personaj bizar, a cărui biografie mai are încă multe pete albe, a murit suspect în urma unei banale operații de apendice făcute de cel ce avea să ajungă la scurt timp minstru al Sănătății în Republica Populară Română, Eugeniu Proca. Batalionul disciplinar înființat din ordinul lui Bodnăraș i-a supraviețuit și au fost înființate chiar și altele. Se dovedise viabil iar experiențele „pozitive” se cer extinse, nu-i așa?
Nicolae Balint
Nota: Nicolae BALINT ziarist, Tîrgu Mures
nicolae_balint@yahoo.com
nbalint@zi-de-zi.ro
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|