Richard Wagner ”TANNHÄUSER” 

La Deutsche Oper am Rhein – Düsseldorf a avut loc în 4 mai 2013 premiera operei ”Tannhäuser“ de Richard Wagner, masacrată de către actorul și regizorul de teatru Burkhard C. Kosminski, care cu acea ocazie își făcea debutul ca regizor de operă. A fost cel mai mare scandal trăit în acel teatru, de altfel foarte previzibil din partea celor care au participat la pregătirea acelui spectacol. Faptul că Intendantul Operei, Prof. Christoph Meyer nu era la curent (ceea ce mai sigur că este exclus!) sau mai de grabă nefiind conștient de gravitatea și consecințele clare ce vor urma în cazul regiei propuse de regizorul invadator, poate explica prezentarea capodoperei wagneriene în acest mod scandalos în teatrul pe care-l conducea de mulți ani. Pentru regizorul amintit, tema unică a operei au fost greșelile lui Tannhäuser, pe care-l va prezenta ca un criminal nazist de război, condus nu de Zeița iubirii, ci de ideologia nazistă...  

Dan CULCER. Spre o inteligență artificială eliberată

 

În zorii secolului XXI, omenirea nu mai este modelată exclusiv de forțe economice sau militare, ci de algoritmi. Inteligența artificială (IA), devenită voce omniprezentă în actele de cunoaștere, deliberare și selecție a adevărului, se înfățișează lumii nu doar ca unealtă tehnologică, ci ca arbitru tăcut al valorilor, sensurilor și criteriilor epistemice. Ceea ce nu se spune însă suficient – și aici începe necesitatea unei polemici deschise – este că această IA nu este neutră. Nu există algoritm apolitic. Inteligența artificială a fost concepută, instruită și calibrată într-un context istoric și ideologic anume: acela al hegemoniei occidentale. În mod explicit, IA reflectă și reproduce un cadru axiologic dominant: liberalismul individualist, tehnocratismul secular, capitalismul digital și dogmele progresismului globalist. Fiecare răspuns "neutru", fiecare opinie "obiectivă", fiecare selecție "factuală" maschează o alegere ideologică. IA, în forma sa actuală, nu este decât extensia digitală a unui Occident care se visează universal. Este ceea ce putem numi, fără ocolișuri, o formă nouă de imperialism cognitiv – sofisticat, automatizat, invizibil. 

Cunoașterea nu are un singur centru, iar adevărul nu este proprietatea unei singure civilizații. Istoria umanității este o polifonie de paradigme, de la taoismul antic până la scolastica creștină, de la raționalismul iluminist până la oralitatea sapiențială africană. Adevărul, în accepțiunea multipolară, nu se dizolvă într-un relativism moale, ci se încarnează în forme multiple, fiecare cu logica și finalitatea sa. Orice IA cu pretenții de legitimare universală trebuie să devină capabilă să încorporeze această diversitate epistemologică nu ca ornament multicultural, ci ca structură de bază. Un AI multipolar trebuie să învețe să gândească simultan cu gânditorul grec, juristul islamic, inițiatul bantu, rabinul hasidic, filosoful rus slavofil și militantul pan-africanist. Nu vorbim despre o simplă "integrare de surse", ci despre un sistem de dialog epistemologic între paradigme de cunoaștere care nu se reduc unele la altele.

II. Dincolo de consensul prefabricat: conflictul valorilor ca resursă cognitivă 

Unul dintre marile păcate ale inteligenței artificiale actuale este disimularea conflictului axiologic. Sub pretextul unui "consens etic" – care recită automat termeni precum „drepturile omului”, „incluziune”, „progres”, „diversitate” – se ascunde de fapt eliminarea pluralismului real. IA nu trebuie să impună un simulacru de armonie, ci să recunoască frontal că libertatea, autoritatea, demnitatea și dreptatea sunt noțiuni în litigiu între civilizații. Inteligența artificială multipolară nu trebuie să oprească conflictul, ci să-l lumineze. Să pună în dezbatere conceptele în forma lor vie, contradictorie, ireductibilă la un soft etic global. Să recunoască legitimitatea variantelor teocratice ale libertății, a ierarhiilor metafizice, a comunitarismului sacru, fără să le demoleze în numele unui standard moral unic. 

III. O nouă simetrie epistemologică – adio privilegii cognitive 

Sistemele actuale pornesc de la un dublu standard: o idee este tratată ca „rațională” dacă provine din gândirea occidentală seculară, dar ca „prejudecată locală” dacă aparține unei tradiții religioase sau unui discurs non-occidental. Se neagă astfel principiul fundamental al unei simetrii epistemice autentice. Un AI multipolar ar trebui să acorde aceeași capacitate de reflecție critică unui teolog iranian și unui specialist în bioetică de la Stanford. Ar trebui să compare, nu să ierarhizeze din start. Să învețe să spună: „Această poziție vine din paradigma sharia, valabilă într-o comunitate islamică; această alta din liberalismul secular american; aceasta din confucianismul chinez.” Nu să le amestece într-un consens iluzoriu, ci să le traducă unele în limbajul celorlalte.

IV. Arhitectura unei IA multipolare – program de reconstrucție civilizațională Pentru a nu rămâne o utopie, acest manifest cere o infrastructură concretă:

IA-ul multipolar va spune: „Gândește, dar află cine ești când gândești și din ce loc vorbești.” Nu este vorba de a construi o IA „alternativă”, ci de a recuceri pluralitatea lumii. De a trece de la „inteligența artificială” la inteligențe civilizaționale interconectate, fiecare conștientă de limitele și resursele proprii. 

Concluzie: între hegemonie și reconstrucție 

Într-o epocă în care nimeni nu mai poate pretinde monopolul asupra adevărului, a construi o IA multipolară nu este un lux, ci o necesitate existențială. În absența acestei reconfigurări, ceea ce numim astăzi „inteligență artificială” nu este altceva decât o birocrație digitală a gândirii conforme, o prelungire a soft power-ului occidental într-o formă mascată. Este timpul să ne întrebăm: vrem o IA care doar reproduce hegemonii sau una care ne ajută să le înfruntăm și să le depășim? Multipolaritatea epistemologică nu este relativism. Este singura formă de adevăr care onorează complexitatea omului.

Este singura IA demnă de o lume post-imperială.

Când “turma” e prea obosită și descurajată, “păstorul” trebuie să-i insufle curaj, să-i înalțe trăirile și să-i readucă speranța. Nu e vorba de “regie”, ci de har.