Who's Online
Exista in mod curent, 32 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Eseuri: Nick Sava. „Ciribirii”
Scris la Tuesday, September 12 @ 23:15:06 CEST de catre asymetria |
Eu și prietenii mei caracterizam pe cineva că este „un nimeni” spunând, pur și simplu, că este un „ciribiri”.
Ciribirii
...Cu mult timp în urmă, pe când eram tânăr și chiar mai puțin înțelept decât sunt acuma, obișnuiam să folosesc acest cuvânt – titlul de azi al disertației, ciribiri -, pentru a caracteriza negativ o persoană. Sensul peiorativ pe care îl dădeam cuvântului era cel de „om de nimic”. Eu și prietenii mei caracterizam pe cineva că este „un nimeni” spunând, pur și simplu, că este un „ciribiri”. De atunci a trecut ceva vreme. Nu știu cât de înțelept am devenit, dar am folosit tot mai rar acest cuvânt. Nu mai mi se părea că cineva ar fi „un nimeni”. Am întâlnit tot mai puțini „oameni de nimic”, sau, când i-am întâlnit, am folosit alte cuvinte pentru a-i caracteriza. Cu vremea am și uitat acest cuvânt, „ciribiri”, care, întrebat de unde l-am agățat, nu aș fi fost în stare să dau un răspuns. Mai zilele trecute am auzit însă din nou cuvântul. De data asta folosit de oameni de valoare, cercetători lingviști, profesori universitari autori de lucrări privind etnia română. Așa am aflat că acest cuvânt, ciribiri, este numele pe care și-l dau istro-românii, alături de un alt nume, cici. Chiar și ei nu prea știu de unde au luat acest nume, deși unii zic că ar fi doar un titlu. Se pare că în turca veche ar fi însemnat „omul de pe graniță”. Grănicerul, adică, deși românii au și un alt cuvânt pentru aceasta: „mărginașul”, „mărgineanul”, „cel din Mărginime”. Se pare ca acești vlahi, neam cu neamul nostru, au fost folosiți de către țarii sârbi drept tampon între ei și bizantini, respectiv năvălitorii turci. Sub presiunea turcă, această populație s-a retras tocmai în peninsula Istria, în străvechea Ilirie, din nou „în mărginime”, de data aceasta între Balcani și peninsula italică. Dar cine sunt acești „istro-vlahi”, numiți în cărți „istro-români”? Fac parte din marele neam al românilor, alături de macedo-românii și aromânii, grupuri lingvistice românești sud-dunărene, și de așa-zișii daco-români, românii de la nord de Dunăre. Sunt unii care, alături de aceste grupe, mai numesc câteva. De exemplu, unii zic că ar mai fi și „moro-vlahii”. Aceștia sunt de fapt macedoromânii trăind în Vlahia Mare, în Tessalia. Tot ei (sau poate alții) s-ar mai numi kuțo-vlahi, deși în unele scrieri acesta ar fi numele... țiganilor în Grecia (alături de denumirea mult mai populară de „ațiganoi”). În sfârșit, mai sunt unii care mai consideră un grup lingvistic, cel de „moldovean”. De basaraban, care va să zică. Acum, dacă eu pot înțelege „moldovineasca” basarabană fără a avea nevoie de un dicționar, nu același lucru pot afirma despre celelalte grupuri lingvistice. Înțeleg mai puțin de jumătate din cuvinte, dar probabil oarece trai în mijlocul lor m-ar face să le și vorbesc în scurt timp. Mulți reprezentanți ai lor și-au desfășurat activitatea în Țara Mumă, în România. Să amintim doar câțiva: Xenopol, Papahagi, un întreg șir de Caragea și Caragii... Prin aducerea Dobrogei la sânul țării, o mare parte a aromânilor (numiți de unii „machidoni”) au devenit cetățeni ai tării, mai precis chiar români. Daco-români, cum suntem notați prin cărți... De fapt, toată această scurtă istorie – care a început deja să fie prea lungă – pornește chiar de aici. Aceste grupe lingvistice pier, dispar. Începutul sfârșitului este insidios, ca de obicei. Să îi luăm chiar pe acești ciribiri. Un recensământ făcut de iugoslavi mai acum 40 de ani arăta că un număr de 2500 de ciribiri mai trăiau în peninsulă. Asta pentru ca la căderea regimului comunist să se numere doar vreo 7-800. Unde erau restul? Îmbătrâniseră? Pieriseră? Cutremure nu se prea observaseră prin zonă, cu atât mai puțin războaie. Și atunci? Nu, se pare că ciribirii noștri plecaseră pur și simplu. Poți găsi (cu greu, e drept) ciribiri din Australia până în Italia, cu precădere în State. Acolo unde-i omului mai bine... De ce e greu de găsit? Nu pentru că sunt puțini, ci pentru că se ascund. Se ascund ei chiar și în peninsula Istria, deși e mult mai mică decât un stat din vestitele State. Te duci în satul care - pe vechile hărți – apare drept locuit de ciribiri (unele au chiar nume vlah: Peștera, de exemplu), și afli că toți, dar absolut toți locuitorii satului, sunt „croați”. Sau „sloveni”. Vorbesc în limba slavă și nu-și prea dau numele, căci acestea sună prea puțin slavic... Dar dacă apuci să bei cu ei o cană de apă – se pare, o variantă locală de „pâine și sare” – afli, chiar pe limba lor aproape de înțeles, că sunt ciribiri. Sau cici. Unii zic chiar: români! Și atunci te întrebi: de ce, frate? De ce dispar ciribirii? Case frumoase au, la fel, sau mai ceva decât conlocuitorii lor mai slavici. Au și mașini italiene, ba chiar germane și franțuzești. Au mai puțin oi și, deci, brânză, cum aveau din veac. Casele frumoase au început să fie decorate ca în vest, velițele și ștergarele dispărând prin poduri... Doar paharele de pe masă conțin șliboviță, tot atât de puturoasă ca și la nord de Dunăre. Hei, spuneți voi, un caz mai special, acești istro-români. Zi-le „ciribiri”! Așa am zis și eu, dacă nu mi-aș fi amintit că, în vacanțele mele, am ajuns să-i cunosc pe moro-vlahii din Tessalia. Pe kuțo-vlahi. Ăștia sunt mai mulți, după opinia cercetătorilor români peste un milion. Asta după români, care sunt cam lăudăroși. Grecii spun că nu mai e picior de kuțovlah. Sunt un milion de greci mai mulți... Ei, ca și americanii, afirmă că toți cetățenii statului sunt chiar asta: cetățeni ai statului. Greci, în cazul nostru. Ce să ne mai încurcăm în epiroți, beoțieni, lacedemonieni, atenieni, kuțovlahi... Greci toți, o apă și-un pământ! Așa o fi, îmi zic eu. Or fi ei blonzi, cu ochi albaștri – mai ales fetele – fără pic de trăsătură clasică grecească (nici vorbă de vestitul nas grecesc, etalat atât de mândru de grecoaicele negre și focoase din peninsulă), dar nici unul nu vorbește altă limbă decât cea greceasca. Întrebat – iar eu i-am întrebat! – îți va răspunde că e grec, bineînțeles. Nici vorbă să fie kuțovlah. Așa o fi, îmi spun eu din nou, dacă nu aș vedea străzile pline de prăjituri și plăcinte cum numai la București și alte orașe nord-dunărene mai găsești, femei aranjate și îmbrăcate cu gust, flecăreală, ceartă, dispreț reciproc, vanitate, și alte frumoase trăsături specifice acelorași coclauri... Brânzeturile nu lipseau de pe masă, iar ouzo era înlocuit de un fel de răchie de prune care îmi amintește de casa bătrânească. De ceilalți macedo-românii nu prea știu, dar știu că aromânii din Dobrogea dispar. Ei se afirmă a fi români. Au adoptat limba, obiceiurile... Chiar și manelele. 20 de milioane de români nu te cred când afirmi că cel mai vestit aromân a tuturor timpurilor, Gică Hagi, nu este român, iar restul de milioane îți spun: și ce dacă? Iar cei patru milioane (și...) de basarabeni se afirmă a fi moldoveni, nicidecum români. Drept care vorbesc rusește. Ba chiar și ucraineană, în unele locuri. Dacă nu tătară, ca unii găgăuți... Puțini, mai ales bătrânii, studenții aflați în România și parlamentarul PRM, vorbesc „moldoviniești”. Sunt unii pesimiști care afirmă că nu mai mult de 40% din populație vorbesc românește, și numărul lor scade vertiginos. De aceea, poate, nu prea vor să se unească cu Țara. Ar trebui să învețe o limbă străină... „Și ce dacă?” mă pot întreba unii. Păi, mai nimic. Nu ar fi nimic, daca restul milioanelor de romani – daco-români, macedo-români, istro-români, aromâni, moldoveni, bănățeni, moroșeni, olteni, bucureșteni, cum vreți să le ziceți – trăind în afara granițelor țării, nu ar fi chiar ei pe cale de dispariție. E drept, ei se dau drept americani, canadieni, germani, francezi, italieni, unguri, ba chiar țigani (când le folosește)... Am auzit pe unii dându-se drept „ardeleni”, sau „transilvăneni”. Altora, bineînțeles, căci pe alți români îi ocolesc ca pe Nevoia... La ei procesul de disoluție e chiar mai rapid și fără greș: o generație. Înainte chiar de a uita limba maternă, ne uităm neamul. Sunt neamuri care, avânt binecuvântarea lui Dumnezeu, cresc și sporesc. Altele supraviețuiesc condițiilor vitrege, zavistiei, cuceririlor și năvălirilor, cum au supraviețuit acești ciribiri de care vorbeam – până acum un veac. De pe altele Dumnezeu își ia mâna, lăsându-le în voia soartei și a oamenilor. Și ce fac oamenii cu ele? De obicei, un blid de linte e mai prețios decât tot neamul. Ține de foame... Iată cum, dragi ascultători, suntem pe cale de a ucide și înmormânta o populație de peste zece milioane de români – vlahi, dacă preferați acest nume. Mai mulți decât evreii uciși de naziștii germani! Dacă ajungeți în peninsula Istria, după ce beți o cană de apă cu un ciribiri, puteți afla că în lume mai sunt maximum 200 de vorbitori de limba istro-română. Mai curând vreo 170, dar așa sunt eu, mai optimist. Văd partea de sticlă încă plină și prefer să nu observ că acest rest se va evapora în câțiva ani. Un deceniu, poate două... Apoi, undeva, în vreun ziar fără importanță, pe coloana a treia a penultimei pagini, va apare o scurtă știre: „în satul... a decedat ultimul vorbitor de limbă istro-română”. Dacă ar fi scris despre un animal de pe lista speciilor amenințate, ar fi apărut, poate, pe prima pagină... Această știre ar face tot atât de multă impresie ca și cea care ar anunța dispariția a peste 10 milioane de români ai Diasporei. Dar de ce să ne mirăm, ea ar anunța doar dispariția unor ciribiri. V-am spus că eu foloseam acest cuvânt pentru a numi un om de nimic? Despre ce vorbeam? Despre noi, bineînțeles. Ca întotdeauna...
Nota Redactorului:
Profu’ ne povestea despre o fată canadiancă: învățase cuvântul „ciribiri”. După vreo trei vizite in România cu prietenele ei, fetele unei familii de foști români, s-a hotărât ce va face in viață: va emigra în România! Bunele ei prietene românce și-au manifestat ‚admirația’ spunându-i: „That’s NOT kool! You’re stupid? CIRIBIRI!” Cine poate ști de ce, fetei i-a rămas în memorie tocmai acest cuvânt, folosit în familia prietenelor ei drept semn de dispreț la adresa luzărilor...
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|