Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 17 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie: Memoria

    Cauta in acest topic:   
    [ Mergi la pagina principala | Selecteaza un nou topic ]

    Memoria In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    Modele. Cum trebuie înțelese… Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    George Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei, Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80 urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar, înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și uman ?
    Magda Ursache : Dragă George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de temelie. Cum să construiești pe nisip ? Nu mi-ar ajunge spațiul întregii reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre toate. Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică statutul clasicist : armonie, proporție, măsură. Mi-e frică să nu fi spus de prea multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.

    G. M. : Dincolo de aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
    Magda Ursache : Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Reperele mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F : faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea, după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului” (e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că nu mai știu. T. Maiorescu rămâne spiritus rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la Maiorescu : „Să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de interese. „Dreapta măsură” e greu de păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după „cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist, fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor, maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între adevăr și minciună. Mă mir că mă mai mir. Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”, antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora. Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos” Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat. Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”, venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu. În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”, „iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții și alții.
    Scris de asymetria on Tuesday, February 06 @ 18:46:30 CET (52 citiri)
    Citeste mai mult... | 32515 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Memoria Restituiri: Imagini din CLUJUL interbelic

    Cititor scrie "https://actualdecluj.ro/o-calatorie-prin-clujul-interbelic-cum-vedeau-trei-jurnalisti-cartierele-orasului-cu-2-ani-inaintea-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-centrul-orasului-era-o-lume-a-extravagantei-risipei-si-exceselo/"
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 10:25:51 CET (64 citiri)
    Citeste mai mult... | Restituiri | Scor: 0

    Memoria Istorie recenta: Cora Muntean, Bucurestii, sub dictatura Coronavirus

    „Am ajuns, iată, s-o invidiez pe Cora Muntean. Pentru că ea a avut avantajul de a ieși din casă. De a ajunge cu legitimația de reporter nu la Polul Nord sau în Deșertul Gobi, ci în Bucureștiul primăverii lui 2020. Față de cititorul închis în casă, ea a avut avantajul de a ieși pur și simplu pe străzile Capitalei. Ca să vezi  A ajunge pe străzile Bucureștiului a fost timp de două luni o aventură mai ceva decît a ajunge pe Lună. Are însă și al doilea mare avantaj al reporterului. Știe să observe. Acolo unde privirea cititorului lunecă fără să se oprească, reporterul descoperă amănunte semnificative pentru halucinanta atmosferă dată de un oraș care trăiește sucit, mai ceva ca acel Cănuță al lui Caragiale. Pe parcursul documentării, se vîră acolo unde pare mai interzis, mînată de curiozitatea de gazetar, care nu diferă prea mult de curiozitatea omenească pur și simplu, observă ceea ce ochiului obișnuit i-ar scăpa și vorbește despre ea însăși. Reporterul e prin definiție atent la lumea din afară, concentrat asupra lumii din jur pentru a nu-i scăpa nimic din ceea ce rămîne important”.
     Ion CRISTOIU

    Extras din Cora Muntean, Bucureștii, sub dictatura Coronavirus

    MX Editura Mediafax © SC Editura Mediafax SRL, 2020

    La un gard de președinte, la un pas de o încurcătură 

    22 aprilie. Înainte de a mă aventura prin Rahova și Ferentari, căci mă bate gândul să ajung și pe acolo, miercuri am descins în Cotroceni. Cu metroul până la Politehnică, iar de acolo e o aruncătură de băț până la palatul unde stă domnul președinte. Am ajuns înaintea premierului și a miniștrilor cu care avea ședință de lucru, prin urmare la intrarea Leu era o mare foșgăială de trupe: militari, jandarmi și polițiști. Cum eram singura persoana care staționa peste drum de intrare, toate privirile s-au oprit asupra mea. Desigur, nu am avut curajul să trec. De fapt, curaj aș fi avut, dar nu am vrut să mă complic. Parcă și leul din vârful statuii s-a zbârlit la mine. Mi-am zis că ia mai bine fac eu cale întoarsă și merg să văd care-i treaba pe la AFI. Circulau salvările cu sirenele urlând de aveam senzația că sunt în Beirut. La un semafor așteptau două doamne în vârstă, când a trecut o ambulanță SMURD în care și șoferul și cel din dreapta erau în combinezoane albe, cu măști, cu glugi. Sirena chirăia de-ți țiuiau urechile, deși nu era nicio mașină în față. Doamnele s-au închinat de zici că a trecut Preafericitul, apoi una a decis: „Hai să mergem în casă, că poate ne adună de pe străzi ".

    La „Președintele României

    Probleme cetățenești” era închis La mall era dezolant. Nu doar că era pustiu, dar pe lângă că erau ferecate ușile, în fața lor au fost așezate garduri de fier, ca pe stadion, de parcă voiau să stăvilească o invazie a dependenților de shopping. Doar fata frumoasă de pe un banner imens, care făcea reclamă pentru un parfum, părea vie pe acolo. Și porumbeii. Adunați grămadă, nici nu se urneau când treceai printre ei, ba parcă te priveau cu reproș că le calci teritoriul. M-am învârtit cât m-am învârtit în jurul clădirii și am dat și peste un homeless. Stătea pe o bancă și vorbea singur. Instinctiv, m-am îndepărtat când l-am văzut. „Nu sunt periculos, nu vă fie teamă. Sunt plictisit", a strigat el în urma mea. Am decis să merg înapoi la palat. Cred că se terminase reuniunea, că mai era doar mașina armatei în față. Am făcut niște poze de departe și am luat-o în jos pe lângă gard. La poalele dealului, când s-a terminat și imensa curte a palatului, am dat de o poartă pe care scria: „Președintele României. Probleme cetățenești". Evident, era închis, de parcă tocmai atunci se terminaseră toate problemele cetățenilor. Știu, le transmitem online, dar dacă tot eram în zonă, am zis să încerc să le transmit și verbal. Am strigat de câteva ori: „E cineva ?", dar nu mi-a răspuns decât un câine tot mai nervos. 

    Am traversat și am dat de un șir de magazine, toate închise, cu excepția celor care vindeau sicrie. Am scuipat, imaginar, în sân de trei ori și am traversat. La un atelier de reparat pantofi, omul și-a lăsat numărul în ușă „pentru orice urgență". Clar, de la atâta umblat, oamenii chiar își tocesc pingelele. Bag de seamă că meseriașii vor începe să aibă valoare. Mi-a plăcut optimismul din afișul altui magazin, „Închis. Dar vom redeschide”. La Spitalul Universitar era liniște, chiar prea multă liniște. În curte au fost amplasate două corturi mari, probabil pentru pacienți cu COVID, de ordinul sutelor de mii, pe care-i tot anunțau doctorii responsabili cu panicarea populației. Peste drum, ruinele Casei Radio răsăreau ca o pată rușinoasă, pe care nimeni, de 30 de ani, nu reușește să o șteargă. În drumurile mele prin Capitală am întâlnit multe astfel de ruine, unele care ar fi putut deveni niște perle, așa cum au fost odată. Am dat de o biserică, Sfântul Elefterie Nou, o capodoperă a arhitecturii. Chiar este foarte frumoasă, fără a fi opulentă. M-a mirat când am văzut că felinarul de deasupra intrării era aprins deși era ziua-n amiaza mare ; mi s-a părut a fi un far care-și risipește lumina. Pe lateral, în curtea bisericii, printre dalele de beton, a început să răsară iarba. Dincolo de gard, alți porumbei stăteau în tihnă pe iarbă. Mi-am amintit că azi este Ziua Pământului. Peste tot parcă Pământul se bucură că azi sărbătorește singur. Nu mai recurg la retorica potrivit căreia am batjocorit atât de mult natura, fără să ne pese de nimic, doar că azi mi s-a părut că ei îi este mult mai bine fără noi, că eram ca niște musafiri obraznici.

    Cum m-am simțit o clipă ditamai spioana

    Am ținut-o pe Splai, să ajung la Izvor și m-am ghidat după clădirea Parlamentului, pentru că dacă s-ar da un premiu pentru cea mai talentată rătăcită, aș urca sigur pe podium. Și ajung la Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Fac repede o poză și dintr-o dată aud că strigă cineva că nu am voie. Mă uit pe gard și văd semnul, privesc dezolată la militar. „Mergeți mai departe”, îmi spune el. îi fac un semn amical și plec. Dau de Institutul de Cercetare „Victor Babeș”, unde era pustiu. Doar un domn de la pază uda florile cu un furtun. Iar dau de o poartă tot cu Institutul „Cantacuzino”. Aici era mare agitație, de parcă tocmai descoperiseră vaccinul-minune. Mai mulți militari umblau încoace și încolo. Nici nu am mai încercat să fac poză, doar m-am oprit puțin să mă uit. Când aproape ajung în intersecție, mă trezesc, dintr-o dată, cu trei bărbați în fața mea. Efectiv am trăit pe viu expresia că au răsărit din pământ. Așa cum eu par o doamnă, ei păreau din servicii. „Bună ziua”. „Bună ziua”, răspund eu. „Ce căutați în zonă?” Am vrut să răspund : „Spionez, că am auzit că s-a descoperit vaccinul-minune”, dar am zis că e mai înțelept să nu mă apuce tocmai acum glumele. M-am uitat la haine, să observ vreo umflătură la brâu, dar nu am văzut nimic. „În documentare”, spun eu. „Documentele dumneavoastră, vă rog”. „Cred că mai întâi ar trebui să știu cine sunteți, nu? Cel cu care conversam și-a scos o legitimație și mi-a fluturat-o prin față. Cum eram la distanța fizică, în acest caz și socială, cerută și cum el a manevrat-o în viteză, nu am văzut nimic. 
    Scot legitimația, buletinul și declarația. întinde mâna după ele. „Dacă vreți să vă atingeți de lucrurile mele, vă dau un pic de Mona”, spun eu. Ceilalți doi au intrat în alertă. Bag mâna în geantă și scot flaconul de spirt. Cei doi au luat pe loc repaus. Între timp, văzuseră legitimația de presă, că am pus-o să se vadă. Am despăturit declarația, apoi am arătat buletinul și legitimația. 
    „Sunteți jurnalistă”, constată el. „Da”. „Și ce documentați, nu vedeți că totul e pustiu?”
     „Păi, cum să vă spun, un jurnalist talentat este în stare să scrie ceva foarte interesant și despre nimic, despre pustiu”, îi explic eu. Bine, adevărul este că îmi cam bătea inima. „Și tocmai în această zonă v-ați găsit?” „Să vă explic cum stă treaba. Eu vin de la Cotroceni. De la Palatul Cotroceni, și nu mă descurc deloc cu orientarea, așa că am ținut drumul pe Splai. Habar n-aveam ce este în zona asta. Și nici nu cred că e un obiectiv secret, că dacă era l-ați fi izolat”. „Bine, dați-mi, vă rog, totuși, buletinul”. I l-am dat, s-a uitat o secundă pe el și mi l-a înapoiat. Am scos un șervețel dezinfectant și l-am șters. „L-ați și scanat?”, am întrebat eu zâmbind. Doar că având mască, evident că am risipit degeaba zâmbetul. Ei nu aveau. „Mergeți”, m-a îndemnat el. „Unde veți scrie despre asta ?" „Pe cristoiublog." „A, OK, o zi bună, aveți grijă!" Asta cu „aveți grijă" nu am știut cum să o interpretez. 
    Apoi, ajunsă acasă am deschis mailul și am aflat că „joi, la ora 8:30, premierul Ludovic Orban face o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico- Militară „Cantacuzino”, la care participă și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Apropo de măști și „par o doamnă", deschid două paranteze. Prima, scurtă: pe mine, care sunt „din spate liceu, din față muzeu", purtatul măștii mă avantajează. Nu-mi place, dar decât ridurile… Amintire de pe Șeremetievo A doua, la Moscova, în 2014. M-am coafat, m-am machiat, m-am îmbrăcat la costum. în avion, am nimerit între jucătorii unei echipe de fotbal. Români. Eu eram la margine, doi lângă mine și în jur numai fotbaliști. Ceilalți râdeau și făceau poante, ca băieții. Ăștia de lângă mine ședeau atât de rigizi, săracii, că le era jenă să se manifeste. La coborâre, când am ajuns la controlul de frontieră, mie îmi reține polițistul pașaportul, iese din cușcubeta lui, mă ia de cot și mă pune lângă perete. Lipită. Adică într-un loc în care mă vedeau toți ceilalți care treceau. Când a trecut echipa de fotbal, au făcut jucătorii niște ochi cât cepele. Ce s-or fi gândit? Că sunt vreo traficantă, că ceva nu e în regulă cu mine. Se termină coada, polițistul rus cred că uitase de mine. M-am dus la geam și l-am întrebat ce fac. Mi-a făcut semn să mă întorc la loc. Doamne, dar ce am mai putut pătimi! Mi-am amintit că la ambasadă, când am luat viza, ofițerul mi-a spus că „asta nu vă garantează că veți putea intra pe teritoriul Federației Ruse”. Doamne, dar de ce tocmai eu dintr-un avion întreg ? Văd că vine spre mine un alt polițist, foarte dichisit. îmi spune : „Sunteți binevenită pe teritoriul Federației Ruse!" Văzând privirea mea nedumerită, a adăugat : „A fost aleatoriu". Gazda mea, Vladimir (altul), s-a amuzat teribil și mi-a spus că așa se procedează. Iau din grup o persoană, care pare cea mai inofensivă, și o expun, apoi studiază reacțiile celorlalți și unii pică în plasă când se gândesc că „dacă pe asta au ghicit-o…”, au anumite manifestări care îi dau de gol. Prietenul lui Vladimir, cu care eram la masă, a spus că s-a întâmplat din cauză că „you look like a lady". De atunci, de câte ori mă amuz pe seama mea spun că par o doamnă. Închid parantezele și revin la drum. Am ajuns la Parlament și am constatat că mi-e foarte dor să merg acolo, să stau de dimineața până seara, să discut cu aleșii neamului. Din fericire, am primit informația că începând de mâine putem fi prezenți fizic la lucrările aleșilor. Parcul Izvor era închis, dar după garduri natura dădea un spectacol impresionant. Mi-am amintit de diminețile când veneam de la metrou pe acolo și de fiecare dată mă opream zece minute și ședeam pe o bancă. În drum către tramvaiul din Victoriei, am făcut un popas la anticariatul Târgul Cărții, de la Colțea, și am stat acolo aproape o oră. Nu degeaba, am răsfoit și citit câteva pagini din ultimele apariții. Oricum, într-o lume înțepenită, cărțile ne-au dat posibilitatea de a evada din prezentul aproape apocaliptic.

    Parlamentul a devenit încă o sală a pașilor pierdut  

    23 aprilie. Joi, de Sfântul Gheorghe, a fost prima zi, după 13 martie, în care noi, jurnaliștii, puteam intra în Parlament, la ședința de plen a Camerei Deputaților. Îmi amintesc perfect ziua de 12 martie, atunci când trebuia să fie învestit guvernul Cîțu. Știți toată tevatura, că Florin Cîțu nu a mai venit. Era 12 martie, noul Coronavirus era în floare, însă liberalii și lohannis aveau un singur refren: alegeri anticipate, să scape de ciuma roșie. Simptomele date de boală erau catalogate de președinte drept mofturi. Eu și Marius, un coleg de la TVR, am plecat ultimii. S-au stins toate luminile de la P1, acolo unde e sala de plen, și am plecat pe bâjbâite. Povesteam despre cât de mult ne-am săturat de jocurile făcute de politicieni, apoi ne-am luat rămas bun și am spus „pe mâine". A doua zi nu erau lucrări la Parlament, dar aveau liberalii ședință, după criza cu Cîțu. „Pe mâine" i-am spus și doamnei de la poartă după ce mi-a dat legitimația de acces. A doua zi, vineri, 13 martie, m-am tot sucit și învârtit prin casă până când am zis că nu mai plec. Pe la prânz, îl văd pe premierul demis și interimar, Ludovic Orban, cu toată presa lângă el, flancat de ministrul Sănătății, Victor Costache, și îl aud că anunță senin că e posibil să fie infectat cu noul Coronavirus. De senatorul Vergil Chițac. Mi-am făcut cruce de trei ori. Unu, că îmi pune cu atâta nonșalanță colegii în pericol. Doi, că nu am fost nici luni la ședința de pomină, unde Chițac ar fi dat cu generozitate boala la toată lumea. Așa mă gândeam atunci, sub primul impuls, apoi, încet- încet, am realizat că a fost un circ fără bani și că nu a fost nimeni în pericol. Și un circ prost, că politicienii nu prea reușesc să producă scenarii beton. La câteva zile s-a închis Parlamentul, s-a instaurat starea de urgență, s-a făcut bine și domnul Orban, a devenit premier plin și s-au apucat de treabă cu epidemia.
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 10:23:23 CET (315 citiri)
    Citeste mai mult... | 36696 bytes in plus | Istorie recenta | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda URSACHE. Masca peste tot

    Zice presa de octombrie 2021 că Pas cu pas, cartea Președintelui nost’, costă 80 de bani, dacă ți-o comanzi n-am reținut unde. E singurul obiect care s-a ieftinit. Cât despre librăriile din România educată, nu poți intra decât cu certificat verde, pe motiv că ele, librăriile, nu-s „esențiale” ca magazinele alimentare. Se pare că nici școlile. De ce? Ministrul Învățământului Sorin Cîmpeanu spune că nu știe să răspundă la această întrebare. În ritm de rock, Împrumutătorul Câțu deschidea fizic școala. Era asomat (pardon, asumat) să riște. Supermanul cu emisie accelerată (de nu-l înțelege mai nimeni) riscă, dar riscurile sunt ale noastre. Decizia asomată de Iohannis a fost să-l ținem sus-sus-sus, însă incompetența noi o plătim. Cu abandon școlar, cu școli închise iarăși, luni, 25 octombrie, în re-deschidere promisă ... Păcănelele or fi rămas permanent deschise? Primarul - interjecție din Cluj se lăuda că a rezolvat problemele cu laptopul. Domnu’ Boc, chiar credeți că țăranul ardelean are computer și laptopuri la copiii de școală? Are doar coasă.
    Scris de asymetria on Sunday, November 07 @ 18:27:01 CET (918 citiri)
    Citeste mai mult... | 16319 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Memoria Editoriale: Magda Ursache. OAMENI DE APA

    Magda Ursache. OAMENI DE APĂ

    „Conștiința a ceea ce este și hotărârea fermă e puterea cea dintâi a unui popor.” N. Titulescu
    Am aflat, în „Jurnal israelian” Nr. 33, 2021, un poem magnific de Șerban Foarță, intitulat Om-de-Apă. Mâhnit „că nu-și poate forma/păstra-o,-asta e enorma/ rușine a Omului de-Apă” ; el se lamentează, ce-i drept, dar ia forma vasului în care e turnat. Spuneam în foiletonul precedent, Anulează Cultura !”, că nu vreau să mă supun acestei politici/mișcări sau ce-o fi ea, Cancel Culture. S-a mai dărâmat o dată statuia lui Maiorescu. În studenția mea, zăcea pe strada Sărărie, în curtea lui Ioan Nădejde, propovăduitor al socialismului și ateismului, care se tot întreba între 1881 și 1884 : Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia a fost apoi topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe rectorale. O prăvălire iarăși de statui ? Îl prăvălim pe Kogălniceanu pentru că nu ne mai place direcția sa, a Daciei literare, dar și pentru că omul din Cogâlnicul Basarabiei arată, din fața Universității „Cuza”, direcția : peste Prut. După „cotitura” din 1944, a fost decapitat bustul lui Goga din rotonda Cișmigiu. La Iași, recentuț, doamna parlamentar Chichirău a făcut zarvă mare privind bustul de pe Copou al „poetului părtimirii noastre”. Altă consoră a sa a apărut într-un tricou cu chipul Anei Pauker.
    Magda URSACHE
    Scris de asymetria on Thursday, April 15 @ 17:55:25 CEST (1146 citiri)
    Citeste mai mult... | 14356 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Memoria Istorie recenta: Ioan ROSCA. Analiza contrarevolutiei din 1990: O revenire

    Concluzie? 3.4 O revenire imaginară… Cei ce am reuși să coborîm de pe Everestul ucigaș al ascensiunilor filosofice extreme, înainte de a fi răpuși de lipsa aerului (materiei spirituale), ar trebui să re-construim, asumîndu-ne situația demiurgică- deci arbitrară, un spațiu coerent de sensuri, de care să putem sprijini un păienjeniș de atitudini, misiuni, acțiuni. In amenajarea vechilor/noilor cuiburi ale gîndului ne-am putea lăsa pilotați de coerența adecvării la o nouă realitate sau motivați de bucuriile rezonanțelor cu sinele din trecut. Dacă am procedat la deconstrucție cu oarecari menajamente, vom mai găsi material de zidit printre ruinele fostelor noastre înjghebări, poate chiar întregi clădiri conceptuale, rămase în picioare- cu temelii valorice cu tot- mulțumită continuității/inerției existențiale. Să spunem că am alege întoarcerea în sine, întru Bine. Am descoperi atunci de ce se poate re-crede în ceva, de ce te poți împlini ca adept al dreptății sau adevărului- sfidînd teama de zădărnicie. După care, coborînd spre un nivel mai concret , ne-am regăsi "datoriile", acele sarcini/răspunderi care ne întăresc unuitatea/forma, combătînd transformarea devenirii în destrămare. Mai e un pas pînă la acte, dar bănuiesc că aici reconstrucția internă nu mai poate evita dimensiunea socială- totul depinzînd de ce fac și cei din jurul nostru, cu care ne-am sincronizat sau nu, pe drum. E deja greu să-ți țeși singur o religie socială, dar să o și practici fără colaborări- devine absurd.  Dacă am trece și de hopul acesta, împreună cu cei cu care am rămas în rezonanță, am putea recuceri poziția din care am plecat, cu avantajul de a fi parcurs spirala ce ne-ar permite să jucăm cu chef, deși știm că jucăm- și chiar ce , cum, și de ce. Atunci ar apare din nou, în lumină întărită de întunericul din care revenim, umbrele celor care au mers pînă la capăt în apărarea demnității. Și mișcîndu-ne dezinvolt printre etajele peșterii lui Platon, am repercepe păpușarii care au terciut destinele celor înlănțuiți de regimul comunist, care ne-au irosit scînteia vieții. Intii, actorii direcți, instrumentele oarbe ale represiunii, mercenarii și profitorii. Apoi, în fundal- stăpînii dinăuntrul lagarului, în culise-regizori externi și în prim plan- marionetele "civice" (vezi si [96]) . Vom re-constata că păpușarii de afară s-au aliat cu ticăloșii locali întru paralizarea emancipării victimelor- care nu convine paraziților mondializați (vezi și [97]). Reveniți la nivelul simplu/curat de discernămînt, curățați de propagandă, vom sesiza de ce condamarea comunismului a fost înlocuită cu denunțarea "antisemitismului" (vezi și [98, 99]), răsturnare care revalidează sentințele Tribunalului poporului și spune tot despre destinul țării. Faptul că "sfinții închisorilor" trebuie considerați iar "bandiți" (vezi și [100]) arată pe ce mîini am ajuns/rămas, mutînd lumina de la est la vest. Dezbărați de toxinele ideologice care ne-au paralizat, vom revedea sintetic istoria încercării de ridicare a națiunii Române și vom observa piedicile de care s-a lovit și care sînt pe cale să o răpună, jertfind-o pe altarul unui cosmopolitism anihilant, legitim pentru anumite plămădiri conștiențiale, dar incompatibil cu justițiarismul. S-a suferit prea mult pentru ca renunțarea la visul românesc să nu ne scopească. Am sosit la capătul incursiunii regresive: aici ar urma să recucerim candoarea cu care sălbăticii din care ne-am diluat iși făceau bărbătește dreptate…
    7 iulie 2020
    Ioan Roșca (PhD în fenomenul explicației,  http://www.ioanrosca.com/ ) P { margin-bottom: 0.21cm }A:link { so-language: zxx }
    Scris de asymetria on Saturday, March 06 @ 21:52:48 CET (1228 citiri)
    Citeste mai mult... | Istorie recenta | Scor: 0

    Memoria Recenzii: Social-democratia ca utopie la Henri H. Stahl (Nicolas Trifon)

    Școala Gusti face obiectul unei multitudini de contribuții regrupate în două volume. Primul, Marginal și experimental – Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (coord. Ionuț Butoi, Martin Ladislau Salamon, București, Eikon,  2020), a apărut acum câteva luni; al doilea, Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Şcoala gustiană după 23 august 1944 (coord. Zoltán Rostás, Chișinău, Cartier, 2021) a ieșit săptămâna aceasta de la tipografie. Într-un caz, ca și în celălalt, cercetările în materie de istorie orală și interviurile realizate încă din anii ’80 de Zoltán Rostás sunt la originea perspectivei adoptate de o bună parte dintre autori, deseori membri ai Cooperativei G. Convorbirile lui cu Stahl, publicate cu titlul Monografia ca utopie: interviuri cu Henri H. Stahl: 1985-1987 (București, Paideia, 2000), constituie actul de naștere al acestei structuri informale care se prezintă mai degrabă ca o cooperativă decât ca o instituție academică.

    Scris de asymetria on Wednesday, March 03 @ 17:28:29 CET (1260 citiri)
    Citeste mai mult... | 33771 bytes in plus | Recenzii | Scor: 0

    Memoria Editoriale: Paul Goma, ANTISEMIT CHIAR SI DUPA MOARTE ? de Radu Negrescu-Sutzu

    ANTISEMIT CHIAR ȘI DUPĂ MOARTE ?

    Într-un excelent interviu dat lui Cristian Pătrășconiu, în România literară din 20 martie 2020, intitulat ,,Scriitorii și delațiunile la Securitate”, doamna Germina Nagâț de la CNSAS spune că nu are în minte niciun caz de scriitor care să fi refuzat în mod ferm să toarne la Securitate. Omițând să-l citeze pe Paul Goma, care numai turnător nu a fost, înseamnă ori că d-na Nagâț nu-l consideră scriitor, ori că-l consideră scriitor ,,antisemit’’, și deci îl exclude din start.
    După doar câteva zile, pe postul de televiziune Epoch Times Romania, în 29 martie 2020, când Paul Goma nici nu fusese încă incinerat, doamnele Nicoleta Savin și Doina Jela, la emisiunea ,,Ora de veghe’’, îi aduceau un pios omagiu... acuzându-l de antisemitism!

    Paul Goma a fost întreaga viață soțul unei doamne evreice și tatăl unui fiu evreu, după legea mozaică. Ambii l-au iubit și i-au fost sprijin de neclintit în viață, cu un devotament rar întâlnit, până-n ultima clipă. Dar cum poate oare un evreu iubi un antisemit feroce, care-i urăște neamul? Este cunoscut că de multe ori adevărul supără, deranjează. Paul Goma l-a rostit până la sațietate, făcându-și astfel mulți prieteni, dar și mai mulți dușmani. Aceștia l-au acuzat toată viața, cu o inspirație diabolică debordantă, de multe ori contrazicându-se. Din ,,jidan’’ și ,,jidănit’’, Goma a sfârșit prin a deveni ,,antisemit’’. Ei bine, eu unul nu am crezut niciodată în aceste acuzații, întrucât am primit la vremea respectivă, în 2004, de la scriitor, lucrarea sa intitulată Săptămâna roșie (Basarabia și evreii), unde nu am găsit nicio urmă de antisemitism sau de negare a tragediei holocaustului.

    Aici era vorba despre unii evrei bolșevici din Basarabia noastră românească, a anului 1940, cu mâinile pătate de sânge românesc și care nu pot în niciun caz reprezenta poporul evreu în totalitatea sa. După cum, atunci când îi amintește pe criminalii comuniști români ne-evrei, care nici ei nu reprezintă, din fericire, întregul popor român, care nu este răspunzător de faptele și fărădelegile lor, Paul Goma nu poate fi acuzat de atitudine antiromânească.

    Experiența vieții m-a învățat să nu generalizez, ci să-i apreciez pe oameni individual. Evreii nu sunt toți răi sau toți buni, întrucât niciun popor, oricare ar fi el, nu este o entitate omogenă și orice pădure, oricât ar fi de frumoasă, are și uscături. Transmutarea sentimentelor pe care un ne-evreu le poate nutri la adresa unui evreu care l-a nedreptățit, nu poate fi proiectată asupra întregului popor evreu, după cum nici recunoașterea calităților morale ale unui evreu care a ajutat un ne-evreu nu se referă decât la persoana respectivă și nu la întreg poporul evreu. Nu acuzând, pe drept, pe un evreu (sau pe unii evrei) devii antisemit, după cum nici lăudând, pe merit, pe alții, nu-ți conferă calitatea de filosemit.

    Radu Negrescu-Suțu

    Scris de asymetria on Wednesday, September 30 @ 17:26:18 CEST (1420 citiri)
    Citeste mai mult... | 10686 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

    Memoria Anunturi: Radu Negrescu-Sutzu, Paul Goma nu a pus piciorul la Centrul Cultural Român

    Paul Goma nu a intrat niciodată pe teritoriul României, după 1977
    Stimate domnule Băciuț (nicolaebaciut@yahoo.com), Spre surprinderea și nedumerirea mea și a altor persoane apropiate lui Paul Goma, colaboratorul Dvs., d-l Mircea I. Bătrânu, scrie un neadevăr în paginile revistei ,,Vatra veche’’ din aprilie 2020, prin care întinează memoria marelui opozant anticomunist, acuzându-l indirect de colaboraționism. (In memoriam. Paul Goma, de Mircea I. Bătrânu, pag. 15) Domnul Bătrânu susține că l-a întâlnit pe Goma în vara anului 1991, la Centrul Cultural Român din Paris (devenit apoi ICR), care aparținea atunci de Ministerul de Externe, deci o anexă a Securitatății, situat în localul Ambasadei României. Or, Paul Goma nu a fost cetățean francez și n-a avut toată viața în Franța decât statutul de azilant politic și-un act care-i permitea să călătorească în toate țările, în afară de România. Ambasada României este, după cum toată lumea știe, teritoriu românesc, unde Goma nu a pus niciodată piciorul. În anul 1991, exilații români din Paris organizau frecvent manifestații de protest în fața sediului Ambasadei României, unde Paul Goma venea de fiecare dată spre a-și manifesta dezacordul față de politica dusă de guvernul lui Ion Iliescu. Să nu uităm că în septembrie a avut loc cea de-a patra ,mineriadă’’. Aceste manifestații se țineau însă în stradă, sub protecția Poliției franceze, și nu în interiorul clădirii. Aceasta ar putea fi o explicație a neadevărului scris de d-l Bătrânu, care s-ar transforma astfel într-o regretabilă confuzie. Însă explicația nu poate veni decât din partea dânsului. Vă rog să binevoiți a publica această dezmințire, necesară păstrării nealterate a memoriei lui Paul Goma, model de curaj și de probitate pentru conaționalii săi și nu numai. Rămân,cu distinse salutări, Al Dvs., Radu Negrescu-Suțu, Paris, 11 aprilie 2020
    Scris de asymetria on Wednesday, September 02 @ 10:07:19 CEST (1186 citiri)
    Citeste mai mult... | Anunturi | Scor: 0

    Memoria Roata vremii: Din viata profesorului de limba româna Ioan George Ciama - IV

    Bătrânețea are avantajele ei. Mi-a permis să descopăr că am trecut prin școală multe prea neatent, ca printr-un fel de tunel, unde din când în când apar trape de lumină. Luminile acestea îmi apăreau doar mie. Alte lumini erau vizibile celorlalți colegi. Asincron. Din păcate. De aceea nu cred că suntem o generație. Ioan Ciama a trăit cu totul altceva, deși frecventa același spațiu urban, uneori aceeași bibliotecă, același anticariat, pe aceleași străzi vechi. Scrierea lui autobiografică îmi oferă zeci de probe despre asincronia trăirilor, experiențelor, în cadrul aceleiași tranșe de vârstă.
    Descopăr acum, bucuros, o personalitate de o complexitate și de o verticalitate pe care diferențele între spațiile în care trăiam mi le făceau greu accesibile, ba chiar inaccessibile. Ioan Ciama locuia la cămin, chiar dacă în centrul orașului. Eu locuiam într-o periferie situată la vreo șase kilometri de liceu. Coexistența noastră era definită de un loc geometric, clasa, eventual curtea școlii. Nu cred că am schimbat în cei vreo cinci ani de coexistență pașnică prea multe vorbe între acești pereți.
    Mare îmi este bucuria că am avut șansa să trăiesc suficent pentru a afla câte ceva despre personalitatea și activitatea fostul meu colegul de liceu.
    Locuim prea departe unul de altul, el— la Pâncota, în România, eu — la Elancourt, în Franța, pentru a mai putea schimba ceva dintr-o relație care, prin natura lucrurilor, a fost superficială. Tot ce pot face este să permit și altora să afle ce am pierdut eu neștiind cine este Ioan Ciama, profesor de limba română. Unul dintre aceia fără de care neamul românesc ar fi fost mai slab și mai sărac.
    Dan Culcer
    Scris de asymetria on Thursday, August 13 @ 22:12:22 CEST (2350 citiri)
    Citeste mai mult... | 37639 bytes in plus | Roata vremii | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache. Politica si politica (2)

    Spuneam, în foiletonul precedent, că trăim vremuri eliptice de onoare. Timpul nu spală păcatele nimănui, însă propagandiștii „ iepocii” istorice cred că se pot spăla pe mâini ca Pilat din Pont.Și le merge. La noi, acuzele de pact cu Puterea se fac pe sărite.
    Magda Ursache
    Scris de asymetria on Wednesday, May 27 @ 11:33:35 CEST (1048 citiri)
    Citeste mai mult... | 17883 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache. Politica si politica

    „Religia iartă sau mai iartă. Politica niciodată.”
    Constantin Țoiu, Căderea în lume

    Am primit de la regretatul Aurel Sasu carte grea la propriu și la figurat : Politică și Cultură, Antologie de Aurel Sasu, Liliana Burlacu și Doru George Burlacu, editată de Asociația culturală Eikon & Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Trudă, presupunând documentare îndelungată, ireproșabilă. Acum, când ne „distanțăm” de istorie, dar și de istorie literară, teme ca Arta și politica, Cultura și politica, Literatura și politica, Intelectualii și politica sunt de învățătură. Mereu politică și politică ! „E-n toate”, cum spunea maestrul în eschive George Lesnea că era Partidul Comunist. Și era. Titlul prefeței, Politica de persoane, este o sintagmă dintr-un articol al lui I.G.Duca, din „Viața literară”, 1906. Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia, în 1933 ; acum, se spânzură păpuși : în Ardeal, Avram Iancu ; la București, în Piața Universității, pesediști. De-am fi intransigenți nu numai cu unii…
    Magda Ursache
    Scris de asymetria on Wednesday, May 27 @ 10:56:38 CEST (1058 citiri)
    Citeste mai mult... | 23329 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Memoria Dialoguri: Radu Negrescu-Sutzu. IN MEMORIAM - LEON GHIKA

    IN MEMORIAM - LEON GHIKA Anul acesta, pe 12 iulie, se împlinesc cinci ani de la plecarea dintre noi a prințului Leon Ghika, o personalitate remarcabilă a exilului românesc, pe care am avut onoarea să-l cunosc și să mă bucur de prietenia sa, prietenie și rudenie veche de trei veacuri între familiile noastre. Bun creștin și intelectual rafinat, evocările tribulațiilor sale nu conțineau niciun mesaj de ură sau răzbunare, preferându-i o armă mult mai redutabilă, ironia. Excelent observator, chiar dacă educația nu-i permitea a face comentarii, lui Leon Ghika nu-i scăpa absolut nimic și observațiile sale erau întotdeauna de o justețe remarcabilă. Fiica sa, Manuela Ghika-Oroveanu, a avut amabilitatea de a ridica stavilele timpului, evocând figura tatălui dânsei.

    Radu Negrescu-Suțu
    Scris de asymetria on Tuesday, May 19 @ 11:34:07 CEST (1642 citiri)
    Citeste mai mult... | 20399 bytes in plus | Dialoguri | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache. Paul Goma : Un igienist al memoriei

    La trecerea lui Paul Goma din viața pământeană în viața cerească, întâmplată de Bunavestire, 25 martie 2020, îmi spun și vă spun că Goma nu are nevoie de necrolog. Goma rămâne viu, numai că depinde și de noi să rămână viu. Și dacă nu l-am auzit când trebuia, măcar să nu-l uităm.
    Mariana Sipoș, autoarea volumului Destinul unui disident. Paul Goma (ediția întâi, Universal Dalsi, 2005 ; a doua, Eikon, 2014), a întrebat pe un post Tv, în iulie 2015 :” De ce nu am avut nevoie de Paul Goma ?”.
    Răspunsul meu, atunci și acum : pentru că este în felderința lui curajul de-a spune lucrurilor pe nume, iar intransigența nu place aliniaților, oportuniștilor, turtelor ideologice rostogolite de la stînga la dreapta, cărora le e frică de Goma. Scriitorul („rostitor de adevăr”, cum îl definește Bujor Nedelcovici) a promis : Voi vorbi când nu voi fi întrebat” și și-a ținut cuvântul, asumându-și rolul inconfortabil de igienist al memoriei. Umberto Eco dixit : „Să-ți amintești e o muncă, nu un lux.” (Magda Ursache)
    Scris de asymetria on Thursday, April 09 @ 17:15:31 CEST (1597 citiri)
    Citeste mai mult... | 32036 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache. Stare de vrajba

    O mai fi crescând vreun trifoi cu patru foi în România? Am ascultat duminică, 26 ianuarie 2020, recitalul Tudor Gheorghe, impresionant, tulburător, cutremurător: „Prea degeaba sânge, prea degeaba lacrimi”, prea degeaba ochi plânși la moartea tinerilor decembriști. Institutul de Investigare a Crimelor Comuniste a dat cifra de 1116 morți. Uciși de evaporații teroriști, care au rănit și 4089 de cetățeni? Dintr-o „țară cu de toate”, lumea își ia lumea-n cap. Avem 200.000 de chinezi în România și peste un milion și jumătate de români în Italia. Cui ce-i pasă de masiva depopulare? Celor care nu-și urmăresc decât măruntul (dar multul) bine propriu? Nu-s demni nici de înjurătura neamului, exclamă indignat menestrelul.
    „Popoarele nu pier niciodată din cauza slăbirii inteligenței, ci în urma slăbirii caracterului lor”, rostea profetic Al. Vaida-Voevod ( Problema frontierelor românești), liberal absolut.
    Magda Ursache
    Scris de asymetria on Thursday, April 02 @ 22:31:24 CEST (1482 citiri)
    Citeste mai mult... | 14537 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.17 Seconds