Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 35 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: S.Y. Agnon. Cununia dragilor
    Scris la Monday, May 18 @ 00:02:03 CEST de catre asymetria
    Biblioteca Babel
    S.Y. Agnon - Cununia dragilor
    Nota  traducătorului.
    Am numit traducerea Cununia dragilor, deoarece românii numesc căsătoria – cununie, din cauza cununilor pe care le poartă mirii (afară de Copca rădvanului, a lui Galaction, unde Satana înlocuiește cununile cu găleți sparte, bătute în cuie); dar în ebraică povestirea se numește Baldachinul dragilor, căci nunta evreiască are loc sub un baldachin (în prima versiune, povestirea se numea Baldachinul negru, ca o prevestire a caracterului ei macabru). Baldachinul va apărea, foarte proeminent, spre sfârșit. Fără îndoială, această povestire are afintăți spirituale cu Strigoii lui Eminescu, deși nu poate fi vorba de o influență directă. Interesantă e figura personajului feminin, Țila (Cartea Facerii IV), una dintre soțiile lu Lemech (Lameh). Țila aceasta din povestire, îndrăgostită de paznicul cimitirului, moare, și, moartă fiind, vrea să se întoarcă acasă ca să‑și ia bijuteriile și astfel să se căsătorească cu iubitul ei (povestirea se folosește evident de precedente necrofile); dar nu reușește! Avuțiile lumești nu pot fi luate pe lumea cealaltă. Agnon e caracterizat de limba lui reconstituită, din toate straturile istorice (ca a lui Sadoveanu, dar pe o perioadă de peste trei mii de ani). În general scrierile sale sunt bazate mai ales pe limba rabinică; această povestire face parte dintre excepții, limba biblică având în ea o prezență vizibilă. Numele Iohanan înseamnă – Dumnezeu a miluit. În această povestire, eroul romantic care moare din dragoste liebestod nu e, ca în Strigoii lui Eminescu, rege, sau, ca în Copca rădvanului, artist, ci un sărman paznic de cimitir, care, cât trăiește,  se hrănește cu pâine, și cu ceva cartofi, ceapă, usturoi și scrumbie, gura lui pute și e plin de bube.
    Yossef Abraham


    S.Y. Agnon Cununia dragilor  

    Capitolul întâi Pe înălțimile țării
    Tristețea Domnului plutește deasupra colinei. Iar pe colină ies și răsar mușuroaie multe morminte. Acolo se odihnesc cei sleiți de puteri și visul de veci îl visează. Iar lângă morminte colo pe deal locuiește Iohanan paznicul morților. Ca un mort se preumblă printre bulgării de țărână care moartă nu e dar nici nu va trăi. Stârvul și‑l poartă singur tace văzându‑și sfârșitul. Taina morții pe ochii săi vorba nu‑i iese din gură. Chiar dacă spune o vorbă tăcerea de veci o înghite. Zăduful zilei venind iese pe câmpul de veci. Sub păr și sub măr se mai culcă în umbra lor găsește odihna. Pace și linște pe lumea întreagă, tăcut‑au poienele veșnice. Soarele‑și trimite lumina peste brazdele de morminte și orice tufiș din cimitir bine‑i mirositor. Departe de ochi omenesc rămâne culcat liniștit zarva din lume nu‑l tulbură. Când e flămând culege ciuperci de pe câmp sau merge la râu și prinde un pește. Iar din fructele pomilor care‑s în cimitir mănâncă mere și pere. Uneori coboară Iohanan în oraș să cumpere pâine și fructe. Părăsește pășunile verzi vine‑n orașul de muritori. Soarele arde puternic toată ziua orașul e nădușit. Pe toate ulițele leșină casele și locuitorii. Nu e văzduh deasupra pământului duhul lipește. Se topesc ochii oamenilor nădejdea lor este moartea. Grăbit cumpără Iohanan pâinea și fuge. Cum fuge de spaimă așa fugea spre coliba a lui. Ziua moare și piere. Soarele și‑a luat strălucirea.
     
    Capitolul doi. Cântece noaptea
      Întunecime de rai acoperă câmpul mormintelor. Noaptea întinsă suspină. Umbrele umblă în șir lespezile‑mbrățișează mormintele. Zefirele cerului tremură stelele lasă‑se jos, cade stea peste stea aici pe pământ. Luminile nopții coboară întinderea lumii să‑nvie mormintele tăcut se deschid. Iar din morminte urcă fecioarele moarte ce mormânt și‑au găsit întru feciorie. Tăcut a rămas cimitirul când noaptea ascunde mormintele răsună cântarea fecioarelor la adăpostul aripilor sufletelor. Ca Luna strălucesc giulgiurile lor, curată le e cântarea în gură ca lumânările Sâmbetei luminează picioarele lor albe. Iată‑și ridică picioarele ca mirese iubite dorite, aripi le acoperă trupul plin de har sfânt. De priveghi stă pe pat Iohanan lângă fereastra colibei, privește până în zori.

        Capitolul trei. Cărări veșnice
      Uscat e pământul, fructe nu‑s de mâncare, nici ciuperci nu sunt în pădure căci nu mai e ploaie. Iohanan și‑a luat undița pregătitu‑și‑a râme și s‑a dus până la râu pești să prindă. Pe malul fierbinte al râului a așteptat în zadar. În apă intrând pești n‑a găsit, goală e undița, peștii de râmă nu s‑au atins. Și‑a pus Iohanan undița pe spate cu mâna goală s‑a ’ntors. A scotocit toată casa, acolo sub piatră. Un bănuț de argint a luat a coborât în oraș să cumpere pâine și ceapă. Se‑ntunecă cerul furtuna praful ridică neagra tristețe biruiește se întețește. Curge ploaia peste bulgării secetei, pierdută căci iarbă nu e, picătură cu picătură se pierde, în lutul din uliță. Iar se zbate orașul ca‑n friguri de negură prins iar pământul rămâne ca un mormânt, mormânt care mortul și‑l scuipă. La prăvălie‑a venit Iohanan. Prăvălia e plină de mușterii și negustorul are ce face. Stă la tejghea, servește clienții. Soția lui îl ajută sora ei mică șade pe prag în boarea zilei. Pe‑o ladă de lemn șade Țila, gingașă miloasă. Pe gherghef izvodește. Rochie are crăpată și roșie, peste piept i‑e crăpată. Cosițe negre lungi are acolo‑i înfiptă o săgeată de aur. Pe săgeata aceea stropit‑au sângele a trei păsări, când bolnavă a fost să se vindece. Precum cel ce se ridică din negre adâncuri și raza soarelui îl lovește în ochi astfel stătea Iohanan și privea săgeata de aur. Țila lăsat‑a ghergheful și și‑a strâns părul speriată, ca și cum un liliac s‑ar fi fost prins în el. A șezut și‑a lucrat la gherghef iar obrajii ei luminat‑au ca ziua. Iar negustorul pe Iohanan l‑a văzut cu ochi i‑a făcut și i‑a spus, străjerule, cât mai este din noapte? Cât străjerule‑a rămas? Au stat mușterii și‑au privit la Iohanan și la negustor. S‑a ’ntors către ei negustorul și‑a spus, acesta e Iohanan paznicul morților, el știe când va muri cineva în oraș, căci nainte să moară se mișcă sicriul la el în colibă. Adevăr e Iohanan știe când va muri cineva în oraș, căci mortul murind noaptea se mișcă sicriul. Odată a încercat Iohanan să miște sicriul din loc și nu s‑a mișcat cât de puțin, căci tare e greu. Iar Iohanan a dat bănuțul în mâna negustorului și i‑a spus, dați‑mi pâine și două cepe. Scos‑a negustorul pâine și cepe și datu‑le‑a lui Iohanan. Dar dându‑i negustorul lui Iohanan pâine și cepe a luat usturoi cât putea ține în mână și i‑a dat spunând de asemenea, ia usturoiul și nu mai mânca din cel care e pe morminte. Iohanan a pus usturoiul și cepele în buzunar pâinea a luat‑o în stânga și‑a privit chipul Țilei a stat lângă ea ca o lespede de mormânt. Văzutu‑l‑a Țila pe Iohanan și a luat turtă dulce i‑a dat‑o. Turta a luat Iohanan și s‑a dus, iar Țila a lucrat mai departe. Negustorul făcut‑a cu ochiul și‑a spus, așa făcea tata fie‑i țărâna ușoară, obișnuia să dea daruri păzitorului morților ca să nu‑l despoaie de giulgiu‑n mormânt. Cerceii s‑au îngreunat dintr‑o dată ’n urechi, trupul îi tremură ca sicriul nainte să moară un mort. Sora cea mare a ei soția negustorului a văzut, la ea se‑a repezit și‑a strigat, ce ai Țila? Iar Țila s‑a întărit și a spus, n‑am nimic surioară. Luat‑a cea mare o sticluță de apă de trandafiri. A stropit fața surorii mai mici și i‑a deschis cheutorile să răsufle și‑a adus un scăunel l‑a pus la picioarele ei și‑a ridicat picioarele sorei mici și le‑a pus pe taburet, a mângâiat‑o pe față și a sărutat‑o. Iar pe soțul ei l‑a certat pentru că glumise urât. Dar el stătea la cântar, cântărea și nu știa de nimic. Făină vărsa, atâta știa. Iar Țila recăpătat‑a puterea fața îi strălucea ca a Lunii lumină.
     
    Capitolui patru. Oaspele Haim
      Închis e azi iadul căci ziua e nouă a lunii Ab[1], morții s‑au întors în morminte. Iar orășenii vin fiecare la mormintele rudelor, cojesc usturoi și‑l aruncă râmele să alunge. Ca morții să aibă parte de odihnă deplină‑n mormânt. Dusu‑s‑au mai apoi la gropnițele Drepților, care lumea au luminat‑o cu lumina lor. Și de‑acolo se duc la mormintele sfinților uciși întru credință. Carnea hrană le‑a fost dinților unui neam ticălos chipurile lor izvodite au fost de Domnul răzbunător pe hainele pizmei Sale. Acolo sunt îngropați cei morți de sabia lui Hmelnițki, când au ucis Hmelnițki și‑ai lui oameni mulți în oraș. Și de‑acolo ajung la capătul câmpului unde e primul mormânt de pe bucata aceea de țară. Acolo‑i îngropat oaspele reb Haim care‑a trecut prin oraș și a spus Doamne fie‑mi mormântul aici căci câmpul miroase ca ai Domnului cuvioși. Sufletul și‑a dat și‑a murit. L‑au îngropat în cimitir lespede au pus pe mormânt și cioplit‑au pe ea Oaspele Haim. Adică aici zac oasele oaspelui Haim, care‑a trecut prin oraș și‑a murit. Ziua se pleacă spre noapte orășenii acasă se‑ntorc. Iohanan a închis ușa colibei, pâine‑a mâncat și‑a dormit.  

    Capitolul cinci. Ospăț și zi de sărbătoare
      În ziua de Osana Mare[2] a venit paracliserul sinagogii la Iohanan și i‑a spus, cei din Societatea Sacra m‑au trimis să te chem, căci s‑a ales un ceauș nou în locul ceaușului care‑a murit iar acum ducem ceaușul la sinagogă cu toți cei din Societatea Sacra. Coborât‑au toți cei din Societate mai‑marii și cei de rând și groparii și paracliserii la baie și s‑au spălat. L‑au ridicat și adus pe ceauș în casa Domnului cu mare și multă cinste. Șezut‑a ceaușul pe scaunul de domnie ce i s‑a pregătit. Haine albe au îmbrăcat cu șalurile de rugăciune s‑au învălit și au stat. Paracliserii‑au adus lumânări de ceară și‑au aprins lumânările iar cantorul a cântat Stăpânul lumii. Atunci i‑a chemat ceaușul pe mai‑marii la citanie iar celor din Societatea Sacra le‑a dat deschiderea Arcei Sfinte. După rugăciune i‑a chemat pe mai‑marii Societății Sacra, pe paracliseri pe gropari și pe paznicul morților la ospățul pe care‑l face în noaptea de Bucuria Învățăturii. Ospăț mare făcut‑a ceaușul în noapea de Bucuria Învățaturii baldachin au întins peste el fiecare‑a dansat înainte‑i cu lumânarea în mână cu el au mers până acasă și le‑a dat vin să bea carne și pești să mănânce. Iar Iohanan șade în mijlocul mesei pentru paracliseri și gropari, pâine albă și carne mănâncă, vin și mied bea. Sfeșnicul luminează pe masă cu cele nouă brațe[3] asupra celor chemați. Iar femeile casei servesc carne friptă cu prune și stafide. Fiecare ia câte‑o bucată de carne. Iohanan nu ia din carne nimica de strachină nu se atinge, vede numai paharul, căci acolo străluce săgeata de aur. Țila a pus strachina cu carne pe masă și făcutu‑și‑a părul. O picătură de sânge i‑a picurat printre degete. Toți cei drept credincioși mănâncă și beau la ceaușul acasă. Vin și mied beau, mănâncă carne și pești, bat din palme și cântă   Moise a murit cin’ n‑a’ să moară Din voia Domnului murit‑a Moise al nostru Învățător  

    Capitolul șase Dormind în pat
      Duhul și‑a dat vara și a murit morții au tăcut în morminte. Liniștite‑au rămas fecioarele în mormintele lor cântarea înghețatu‑le‑a ’n gură. Plouă ziua întreagă, clipocește fără‑ncetare. Copacii golași se frământă ca niște morți de pe care‑a fost luat giulgiul. Nor trist plutește pe lespezi deasupra mormintelor noaptea frigu‑nconjoară locașul de veci. Noaptea ploaia orbește bâjbâe fără de ochi loc nu‑și găsește, clipocește pe zid, pipăie geamurile, prin fereastră se bagă. Pe Iohanan spaima‑l cuprinde. Culcușul muiat i‑e de ploaie patul plin i‑e de apă. Țara morților are nainte, la a morților țară privește. Suflete jos coboară bat în lespezi morții ies din morminte se‑nvălesc în sufletul lor zboară l‑a Domnului casă rugăciune să facă Domnului vieții, vântul le urlă în urmă ciucurii‑mprăștie[4]. Glas de om bate la poartă. Iohanan ia apă puțină, cu drepata luat‑a ulciorul în stânga l‑a pus pe mâna dreaptă ap‑a vărsat‑o cu apă de har cojile[5] să alunge. Sumanul și‑a pus poarta s‑a dus s‑o deschidă. Poarta deschisă fiind intrat‑a groparul. Felinar mic poartă atârnat de un nasture iar în haină duce un copil ce fost‑a din viață luat char noaptea aceasta. Groparul i‑a dat copilul lui Iohanan și i‑a spus, păzește‑l de șoareci să nu‑i scoată ochii. Mâine vin să‑i sap un mormânt. Dat‑a din cap Iohanan ochii săi frecat‑a cu palma. Un pahar de vinars băut‑a groparul și‑a spus, dacă ude mi‑s încălțările de ce să‑mi fie gâtlejul uscat? Cu haina buzele‑a șters și‑a plecat. Iar Iohanan uș‑a închis‑o și s‑a culcat. Sunetul pașilor groparului a amuțit tăcerea de veci a acoperit câmpul mormintelor. Viermii rod oasele morților, ajungând la osul luz[6] dau înapoi. Odihnă n‑a găsit Iohanan în culcuș, căci udatu‑l‑a ploaia. Pe jos s‑a culcat și‑a dormit. Strigătul celor muritori nu tulbură odihna neființei când Iohanan capul și‑l pune pe leșul copilului. Somnul asupatu‑i‑a nările a dormit pân‑a fost ziua mare.  

    Capitolul șapte. Câine viu
      Dimineața ploaia a înghețat ninsoarea pământul acoperă. Groparul a venit și‑a săpat mormântul copilului. Iată vine un câine, printre bulgări amușină, gemând labele‑ntinde peste brazdele câmpului. Corbul iute zburătăcește, pe creangă se‑mpiedică, neaua cade pe aripile‑i negre. Ciocul corbul întoarce privește aripile‑i albe ce‑i cu el nu mai știe. Cu liniștea Domnului împrejur Iohanan soba aprinde. Focul arde în sobă tăcută cade zăpada. Pe fereastră privește Iohanan întunericul zilei iar câinele stă pe mormântul copilului mort. Din coadă dă câinele de povară să scape iar zăpada cade pe el și pe coadă. Latră el la zăpadă, iar zăpada îi cade pe limbă, zăpada lătratu‑i acoperă. Vede Iohanan câinele cald la piele strigă când cade zăpada pe el. Carnea lui mută tace îndurerată. Acasă îl ia Iohanan, lângă sobă îl culcă, pe blană îl mângâie, mârâie nu mai tace. Plecată mult e ziua spre seară Iohanan luminează bezna odăii cina o pregătește.

       Capitolul opt Câmpul plângerii
      A‑nghețat apa râului, râu și valuri au înghețat. Noaptea Iohanan se scoală, printre morminte se plimbă, să nu treacă râul netăiații‑mprejur lespezile să le sfărâme piatră să ia pentru casele lor. De lemn îi sunt încălțările cojoc de capră poartă pe trup căciulă de blană are pe cap și o lumânare‑i aprinsă pe capu‑i[7] mănuși are pe mâini din pălmi bate și spune cântece de cimitir.   Odihniți‑vă dormitori în țărână Domnul cel mare vă va milostivi Odihnă găsiți orfanii voștri sunt împăcați Viermii în carnea voastră nu vin osemintele voastre ca iarba‑nfloresc Să se bucure sufletele voastre de veci desfătări s‑aibă parte Mincinoșii ispititori împinși fie la dreapta la stânga Răslata voi s‑o primiți când veți învia   Răspunde i geamătul fetei nebune al cărei mire fost‑a ucis pe ogorul pădurii, ca lunatică se învârte prin oraș prin târguri și ulicioare iar noaptea la mormântul său vine fecioria să‑și plângă.[8]

      Capitolul nouă Oaspete la vreme de noapte
      Ninsoarea pământu‑l acoperă un om vine din depărtări. Moș e și mult prea cinstit. Desaga‑și lasă‑n colibă în oraș se coboară. Acolo rămâne pe ziuă noaptea se‑ntoarce la cimitir. Ziua treaba și‑o face‑n oraș, căci e hamal, iar noaptea vine la râu. Gheața sparge în cioburi carnea să‑și curățe. Iar în apă fiind cântă slava Celui Înalt Prea Sfânt. Carnea și‑a curățat moșul în apă giulgiu de morți a‑mbrăcat a plâns căderea Ierusalimului. Văzut‑au neamurile și s‑au spăimântat lespezi n‑au mai furat. Paie pe gheață au presărat cartofi au adus ofrandă omului lui Dumnezeu. Luatu‑le‑a omul ofranda și‑a dat‑o lui Iohanan, căci nu ia moșul din ce n‑a trudit. Iar spre zori vine‑n colibă, să‑și încălzească carnea puțin, acolo învață trei mishnayot[9]. Una‑nvață pentru a face milostenie adevărată cu sufletele războinicilor ce au murit vărsând sângele fraților lor pentru Vodă și‑al său divan iată împrăștiate rămas‑au pe câmp. Și una pentru a face milostenie adevărată cu morții ce‑au putrezit în temniță din păcatele lor și nimeni cu ei nu a fost ca să spună Ascultă Israele când sufletul lor chinuit a ieșit din tulburea vale. Și încă una pentru părăsitele suflete care‑au lăsat lumea tristă în bolnițe și n‑au avut fii învățați. Și mai apoi în oraș cobora la sinagogă mergea să nu se mânie Domnul venind în loc sfânt ca să cheme și răspuns neprimind. Acolo se ruga dimineața și ieșea la lucrul său și la munca lui până seara. Noaptea de Luna nouă afară pe Iohanan l‑a luat și i‑a spus, Luna bine s‑o cuvântăm și nu vei muri toată luna[10]. Haine calde a îmbrăcat Iohanan afară‑au ieșit stat‑au pe câmp. Cartea de rugăciuni a deschis moșul și‑a zis Lăudați‑l pe Domnul, Care‑a făcut cerurile și toat‑a lor oaste. Și s‑au întors în colibă. Zeamă de fructe‑au băut și bine au cuvântat. După aceea moșul luat‑a desaga pe umeri toiagul în mână și‑a spus, plec de aici căci acum sunt știut ca făcător de minuni iar eu sărac sunt și slab, nu‑s decât trecător. Barba i‑a sărutat‑o și a plecat. La vreme de noapte Iohanan e culcat, amintește‑și de cântările lui. Încotro o fi mers? Unde s‑a dus? A plecat, acum nu mai este. Vânele lui cele subțiri pe gât îi jucau Psalmii spunând tremurau precum corzi de vioară, glas ascuns la el ajungea de departe, unde‑a mers, încotro a plecat? Îmbrăcămintea lui mirosea ca gheața curată.  

    Capitolul zece Străin în țară
      Iarna a trecut zăpada s‑a isprăvit soarele Domnului răsare peste morminte. Pe morminte se sprijină lespezi vechi spre pământ privesc ca bătrânii, pentru‑a păstra aducerea aminte a numelui morților, căci pomenirea li s‑a uitat de multele zile. Înaintea lor stau mormintele multe ce‑au fost adăugate în zilele molimei, când Dumnezeu nimicit‑a orașul morții lui înmulțindu‑i. Sfârșiți au murit oameni mulți, morți de molimă, doar puțini muritori au rămas în oraș și Iohanan e printre rămași. Sufletu‑i obosit caută moartea dar Moartea nu‑și amintește de el. Ca un țânțar părăsit pe coliba‑i poartă a vieții sale ocară. Mădularele lui sunt grele ca piatra carnea sa doare. Carnea i s‑a ’mpuținat hainele par că‑i fâlfâie. Ziua i se sfârșește‑n durere noaptea în groază. Afară stă Iohanan pe casă se sprijină. Picioarele i s‑au umflat putere n‑are să meargă. Casa lui stă să se prăbușească pe pragul ei stă pân’ ce‑l vor înghiți mormintele cu casa‑mpreună. Mormânt mormântul atinge, se‑apropie țara duhurilor. Preoții[11] nu mai vin înăuntru‑n colibă, căci ajuns‑au mormintele la peretele ei, iar Iohanan de casa‑i se sprijină. În tăcere așteaptă să‑i vie sfârșitul, să locuiască cu cei ale căror morminte păzește.   Capitolul unsprezece Lucru nou pe pământ   Liniștea Domnului e peste câmp, nimic nu o strică. Vânturi de primăvară deasupra gheții plutesc ierburile câmpiei cresc din apa‑nghețată. Răsaduri ies din crăpăturile lespezilor miros plăcut dau mormintele. Ziua dă Domnul soarele Său iar noaptea‑i tăcere deplină. Lumina zilei se‑mpuținează Iohanan stă afară. La pământ plecatu‑i‑e capul brațele sale‑l dor mult. Umerii‑i ieșiți sunt din spete ca bețele unui sicriu. Umbra casei la picioare îi cade cu umbrele serii. Și un suflet de Iohanan neștiut vine noaptea. Uluit s‑a uitat la țărână pâmântul gura lui și‑a deschis, chipul său a‑nghițit. Ceată de suflete vine pe cărări de veci să‑l îndrume. Seara vine, dimineața se‑ntoarce. Nainte ca luna să treacă un mort va muri. Decât că nu știe dacă‑i bărbat sau femeie. Noaptea pe așternut spus‑a în sine Iohanan, la fereastră voi sta ca să văd femeile ce haine de veci pregătesc ca să‑i aflu familia. Lângă fereastră rămas‑a culcat. A ieșit mama ceaușului cu rudele ei lângă ea de la suflet luat‑au lumină să împletească din ea haine de veci. Una stă la război și una pune fir de lumină și una alungă orice duh rău. Cetele răului înapoi dau cu spaimă nori străluciți se‑ntăresc. Cerboaica zorilor acuma răsare sufletul se‑ntoarce în trup. Seara vine, dimineața se‑ntoarce. Culcat a rămas Iohanan nu se scoală. Nici de foame nu coboară din pat. Pâine de‑acum nu mai are, nici ceapă nici usturoi, inima sa cu el nu mai este la negustor să se ducă. Soarele răsare‑n fereastră Iohanan coboară din pat. Foc a făcut în cuptor a copt acolo cartofi. Apoi ieșit‑a afară cu mătura‑n mână coliba s‑o măture. Noaptea sicriul a tremurat. Azi sau mâine moare un mort. Atunci venit‑au două femei la casaȚilei la vreme de noapte. Și‑au luat din ramurile de mirt care sunt pe oglindă. Pe care le‑a păstrat tatăl ei bine să cuvânteze când Sâmbăta iese.[12] Șapte frunze au luat și‑n mormintele lor s‑au întors carnea să‑i ungă cu mirozne femeiești. Seara venit‑a, dimineața nu s‑a mai întors. Iar după‑amiaza venit‑au groparii. Pământul l‑au măsurat un mormânt au săpat. Și‑nainte să fie luată‑n mormânt soarele strâns‑a‑și lumina. Un om a venit din oraș să păzească mormântul cel gol.  

    Capitolul doisprezece Printre morminte
      Iar cel venit să păzească mormântul cel gol șade la poarta colibei. Cina mănâncă din ea dă lui Iohanan. Iohanan mănâncă cu poftă, căci de două zile n‑a mâncat pâine. Om bun este el, viața‑o cunoaște. Și în Valahia‑a fost, a slujit și în oaste, dar în toate acestea n‑a găsit din ce să trăiască. Pân‑aici a ajuns căutând de mâncare. Dar groparii pe el mâniatu‑s‑au, vrăjmașii lui sunt. Ce folos are omul din toat‑a lui trudă. Mortul purtat e pe umere de la el iertare‑i cerută cel viu e călcat în picioare nici iertare nu i se dă. Domnul El singur știe cum a avut parte să păzească mormântul fecioarei. Adevărat rece ca gheața‑i mormântul, dar ce nu face‑un pribeag pentru pâine. Căci omu‑i cunoaște pe vii și pe morți. Cei morți nimic nu mai fac doar viii răi sunt și păcătoși. Odată la vreme de noapte păzit‑a un mort sculatu‑s‑a mortul cu degetele‑a vrut să‑l sugrume. Înșelăciunea groparilor ce puseseră‑n locu‑i un viu ca să‑l sperie pâinea să nu le‑o mai ia. Sufletul vrut‑au să‑i ia cu cinstea‑mpreună. Și vorbind s‑a dus în odaie fum acolo să tragă, mânia Domnului să nu se aprindă el trăgând fum printre morți. S‑a sculat Iohanan cu el a venit în colibă. Și‑au șezut amândoi împreună. Și Iohanan luat‑a cartofi în sobă i‑a pus pân’ ce pielița li s‑a pârlit, iar omul a scos o scrumbie luată azi de la negustor. În bucăți a tăiat‑o i‑a dat și lui Iohanan. Ba și din vinarsul ce‑l are‑n desagă i‑a dat și‑au mâncat și‑au băut. Veselă fiind inima omului de vinars i‑a povestit lui Iohanan tot ce‑auzise. Odat’ au îngropat o femeie de‑a bogătașilor și‑a văzut un străin dintre neamuri că dinți are de aur în gură mormântul i l‑a deschis dinții să‑i fure și trupul i s‑a mișcat. La ea a coborât cu ea a rămas toată noaptea. Tremură Iohanan nu știe ce e cu el. Omul îi spune, Iohanan de ce tremuri? Răspunsu‑i‑a lui Iohanan, rupt sunt de oboseală. Și‑un miros de putreziciune amestecat cu vinars îi trăznește din gură. Iar omul mâna îi pune lui Iohanan pe spete și‑i spune, frățâne, femeie nu ai, fiu scump, femeie. Nimeni din mâna ei nu te izbăvește. Iohanan ascultă ce vorbește omul la el limba de cerul gurii i se lipește și fără glas a întrebat Iohanan ce femeie o vrea să meargă cu mine. Omul a spus, ta ta ta. O mână frecat‑a de alta și‑a râs. A încheiat bumbii cojocului un sac cu paie‑a luat și s‑a dus să se culce‑n mormântul ce azi fusese săpat.  

    Capitolul treisprezece În mijlocul strâmtorării
      Pe culcuș s‑a urcat Iohanan dar nu a dormit. Mereu se gândea la omul acela și la vorbele lui, căci vorbele‑acelea inima mult îi trăseseră. Sufletul de sufletul lui s‑a lipit cuvintele sale nu le‑a uitat. Iohanan gândește fără‑ncetare ce va mai face în lumea mare aceasta. Dar tare e ostenit Iohanan. Ostenit e să mai gândească. Pe culcuș a rămas amintitu‑și‑a cele uitate. Iohanan aminte‑și aduce de femeia aceea, care și‑a alăptat fiul mort pân’ ce carnea i‑a înghețat pe mormântul copilului și a murit. Și pe fratele lui mort și‑l amintea care‑o scândură‑a luat din împrejmuirea mormântului să‑și facă vioară și a cântat căci la aceasta se pricepea. Iar noaptea venit‑a femeia din a cărei sicriu scândura fusese luată și‑a dănțuit la glasul viorii până în zori. Omul s‑a culcat în mormânt și nu a dormit, cârpe‑a legat pe picioare noaptea să nu îi înghețe. Toate stelele lunii Adar[13] luminează pe‑ntinderea cerului. Râul murmură fără‑ncetare valurile‑i plâng nu se opresc. Duhurile se ridică vuiesc sau apa primăvara geme de nu de gropari le‑ar fi frică nu cumva să vină să vadă de‑n mormânt a rămas sau poate acum din mormânt s‑a sculat să se plimbe pe câmp, căci plină i‑e inima pân’ peste maluri. Și‑n oaste‑a slujit și în Valahia‑a fost acolo sunt fete zdravene ce dinții i‑au rupt cu sărutările lor, de ce somn nu găsește nu poate să doarmă. Cânt vechi gâtlejul îi umple. Trilul iese din el ochii de lacrămi sunt plini. A tăcut vuietul sufletului numai buzele mișcă.   Noaptea ieșit‑am din casă La izvor am venit Iubita mea fată frumoasă Nu te‑am găsit   Fetele ies la fântâni Să dănțuiască Ușoare‑s picioare și mâini Dor să primească
    Azi au făcut un popas Stau lângă poartă Ulcioarele goale‑au rămas Una e moartă   Din mormânt glasu‑i răsună și ’nainte de‑a ști somnul îl prinde. Iar dimineața pe Iohanan sculatu‑l‑au din somn. Omul ce fusese culcat în mormântul cel gol s‑a dus nu mai este în mormânt culcă pe cea care‑i a ei. Iohanan i‑a ajutat pe gropari să pună în locul de veci răposata. Prin albeața giulgiului i se vedeau genele negre.   Capitolul paisprezece La moartea fiicei   La moartea fiicei strigă mama nefericită, cu pumnii se bate fără‑ncetare. Fiica sa stă lângă ea plânge nu tace. Groparii astupă mormântul și fiecare pământ ia în mână și‑l varsă pe mormântul cel proaspăt. Tatăl fetei spune rugăciunea de după morți iar însoțitorii mâinile‑și șterg în țărână și le spală cu apă. Cu lacrămi plângând merg îndurerații acasă. Sufletul le e doborât în țărână nici o mângâiere nu are. Lumânarea de suflet e‑aprinsă din Iov tatăl cetește. Vecini și vecinele vin, dau pomană de sufletul moartei care în floarea vieții găsit‑a mormânt. Numai atât poate fi a ajuns‑o deochiul. Căci în țara întreagă nu s‑a găsit o fată frumoasă ca Țila. Zdrobit și smerit e acum negustorul. Cine știe poate el tocmai l‑a chemat pe Satana când a venit Iohanan paznicul morților în prăvălie să cumpere pâine și ceapă. Soția lui șade‑n țărână durerea o face să uite ce‑a fost. Cioplitorul de lespezi a venit pe scaun s‑a așezat o foaie a scos din buzunar și i‑a dat‑o tatălui Țilei. Luat‑a tatăl hârtia și a cetit stihurile scrise acolo.   Umbra morții fără‑ndurare peste țară plutește Mântuire am vrut iată nu se‑mplinește Crinul din rădăcină e zmuls Dumnezeu o voiește   Luat‑a cioplitorul stihul lespezii și l‑a împăturit. L‑a pus în buzunar și‑a plecat.  

    Capitolul cincisprezece. Chip nou
      Noaptea acoperă pământul. Iohanan șade nu doarme. Pustie ziua de ieri a trecut. Nimeni nu e cu el. Cască ca mormântul deschis, pace n‑au oasele sale. Frigul l‑a prins șezând cu omul acela afară. Unde s‑a dus încotro a apucat? Nevăzut s‑a făcut. Ba și câinele‑a plecat nu mai este. Pustie ziua îi trece pân’ alta vine. Tusea din inimă‑i iese, tremură temeliile trupului. Noaptea‑i neagră pe jumătate întunecimea sa luminează. Pe munții înalți se topește zăpada și apă curată curge prin brazdele de morminte. Fecioarele ies din mormintele lor giulgiurile să își albească în lacrăma moartei zăpezi. Patul și‑l face Iohanan, se culcă nu doarme, ca un bolnav se sucește‑n culcuș ochii săi ard ca focul. Carnea îi frige capul i‑e năucit. Toată noaptea se‑ntoarce Iohanan pe culcuș până e ziua mare. Răsare soarele pe pământ cresc pe câmp copăceii. Caprele vin la câmpul mormintelor, iarba de pe câmp o mănâncă. Iohanan se plimbă pe câmp în boarea zilei. Păsările cântătoare toate acum ciripesc fluturi strălucitori dănțuiesc pe raze de soare. Ca o lespede stă Iohanan pe‑al Țilei mormânt. Toată ziua soarele‑l bate mormântul e cald ca o rochie. Ziua își ia strălucirea cerul plin e de stele. Fecioarele ies din morminte peȚila‑o primesc cu cântare. Sufletul lui arde de bucurie carnea sa cântă.  

    Capitolul șaisprezece. Sfârșitul omului
      În noaptea aceea sculatu‑s‑a Iohanan din somn de două trei ori. Caldă foarte i‑e carnea, ba și culcușul îi arde‑mprejur. Își freacă pleoapele ochilor cugetă, cine‑i femeia care fost‑a aici? Rochia‑i ajungea pân’ la bărbie mădularele‑i calde de plăceri l‑au umplut. Și‑a amintit Iohanan de femeia care murise pe mormântul copilului. Prin fața ochilor săi a trecut‑o și‑a spus, nu aceasta‑i femeia. Și‑a mai trecut‑o pe fata al cărei mire fusese ucis în pădure și‑a spus, nici aceasta nu este. Și‑a trecut Iohanan toate fetele pe care și le‑amintea și chipul niciunei nu e precum cel al fetei care noaptea venise. Groaza l‑a prins să nu fi venit Naama[14] în ispită să‑l ducă pe căile ei. S‑a străduit să nu mai adoarmă. Sicriul tremură noaptea, vede Iohanan și nu vede. Dimineața venind și‑a făcut Iohanan treaba în liniște. La vreme‑a mâcat și‑a băut apoi a ieșit pe câmpie s‑alunge păsările necurate de pe morminte. Și nu s‑a mai gândit la ce văzuse noaptea‑n vedenii. După‑amiaza sufletul i‑a rămas obosit. Capul i se învârte pântecul umflat e de durere. Buzele și le‑a prins între dinți pântecul apucat‑a cu mâinile și ca nebun s‑a clătinat încoace și‑ncolo. Și rănile mâinilor lui care iarna‑nghețaseră s‑au crăpat și au curs. Iar unghiile lui cele verzi s‑au împleticit ca râme ciudate. Pe spate cu mâna s‑a scărpinat aestecatu‑s‑a sânge cu sânge. Mâna și‑a scos‑o iată de sânge e plină. Foarte spăimântat îi e sufletul ca un șoim ce prima oară se năpustește pe stârvuri. Dulcea frecare i‑a desfătat i‑a sațiat vinele inimii. În sine a spus Iohanan, nu e nimic, la soare voi sta să mi se vindece rănile. S‑a sculat și‑a luat pelicile pe care le‑aruncă femeile pe mormintele lepădaților și le‑a legat pe mâinile sale pe răni. Închis‑a ușa colibei acas‑a venit. Lumânare‑a aprins de mâncare‑a gătit a șezut și‑a mâncat. În tăcere amestecat‑a mâncarea aburul ce se ridică din strachină fața i‑o mângâie. Nu știa Iohanan de ce acum se gândește la fata pe care‑o văzuse în noaptea de Bucuria Învățăturii când făcut‑a ceaușul ospăț celor din Societatea Sacra. S‑a‑nroșit Iohanan inima tare‑i bătea. Mâncarea mâncat‑a în grabă vasele nu le‑a spălat. S‑a sculat de la masă patul l‑a înfățat și s‑a culcat îmbrăcat. Ochii a‑nchis până ce l‑au durut.  

    Capitolul șaptesprezece. Cununia dragilor
      Iar când Iohanan închisu‑și‑a ochii cineva bate în geam. Iohanan a întrebat, cine‑i acolo? Omul a răspuns și a spus, eu sunt. Atunci Iohanan a recunoscut glasul celui care mormântul Țilei păzise. Și i‑a spus omul lui Iohanan, fata al cărei mormânt l‑am păzit te voiește. Iată ea stă în poarta colibei. S‑a sculat Iohanan afar‑a ieșit. Iar Țila stătea la poarta colibei și‑a spus, o vorbă‑am să‑ți spun. Nimic nu i‑a răspuns Iohanan, căci cuvintele i se topiseră‑n gură. În față l‑a privit Țila pe Iohanan și‑a știut că nu o va lăsa de izbeliște. Și‑a spus, iată bijuteriile acas‑am uitat, vreau să cobor în oraș să le iau înainte să‑nceapă hora fecioarelor. Vrei Iohanan să mergi tu cu mine căci drumu‑am uitat. Și‑au mers amândoi împreună. Pe povârniș au coborât au trecut vadul râului în oraș au ajuns. Iată sunt în oraș și iese un om Luna bine s‑o cuvânteze. Țila s‑a oprit glasul să i‑l asculte. Văzut‑a Iohanan că s‑a oprit și‑a întebat‑o de ce. A răspuns Luna stat‑am să văd și a stat și Iohanan. Bine Luna cuvântând s‑a întors omul încoace și‑ncolo și‑a spus, pace vouă, iar Țila i‑a răspuns, vouă pacea. A spus Iohanan, mâine‑i cu noi la cimitir. Țila a spus, cine Luna bine o cuvântează nu va muri toată luna. Iar Iohanan a răspuns, dacă un mort îi răspune Vouă pacea nu va trăi ci va muri. Spus‑a Țila, rău îmi pare căci nu am știut. Strigat‑a omul, glasul iubitului meu iată vine. Și‑a căzut cât de lung era pe pământ. Iar Iohanan a strigat, căci i se părea că e moșul. Țila l‑a întrebat, de ce ai strigat? A răspuns, n‑am strigat. Și i‑a spus, ba ai strigat. Și a spus, pe moș l‑am văzut. A întrebat, care moș? A spus, nu, am greșit. Și au mers. Au trecut pe strada de aur și au trecut pe strada sinagogii cea mare. Țila i‑a spus lui Iohanan, uite acolo e scândura de curățenie. Și cada morților e în curte.[15] Poate‑ai auzit că copii răi au aruncat‑o pe prietena mea în cada morților când venise la sinagogă în noaptea de Bucuria Învățăturii și a murit. Spus‑a Iohanan, am auzit. A spus Țila, iată bețele baldachinului dar unde i‑este perdeaua? A spus Iohanan, în arca sfântă. Și‑au mers amândoi împreună. Iohanan spusu‑i‑a Țilei, să ne grăbim până nu cântă cocoșul, nu cumva să se‑nchidă mormântul și nu vei mai putea să te‑ntorci. Iată stelele zorilor au răsărit vânturi de dimineață suflă în nori. Și a spus, asta‑i casa lui tata. Stai aici eu mă duc să‑mi iau mărgăritarele și mă întorc. Și a spus, doar îți amintești Iohanan săgeata de aur. Și a spus, îmi amintesc. Și a spus, și săgeata de aur o iau. Și‑au mers amândoi împreună. La casa tatălui ei au ajuns. În casa tatălui ei Țila‑a intrat iar Iohanan s‑a întors la sinagogă. Iohanan a ajuns la sinagogă și a luat perdeaua baldachinului ba și bețele‑a luat. S‑a întors și a stat în pragul porții tatălui Țilei. Țila venit‑a acasă pe când tatăl și mama ei dormeau. Dar auzind mama glasul picioarelor fetei pe prag a strigat. Soțul a auzit și‑a‑ntrebat, de ce strigi? Pe când ea striga, Țila, Țila. S‑a îngrozit Țila mărgăritarele‑a aruncat și‑a ieșit. Pe Iohanan l‑a găsit stând la poartă și‑au mers amândoi împreună. Prin oraș au trecut pe la sinagogă prin strada de aur pe la vadul râului s‑au urcat pe povârniș și‑au ajuns la cimitir. Venind ei la cimitir i‑au ieșit toate fetele înainte horind și i‑au spus, de unde vii și unde te duci Țila? La mormântu‑ți am fost și nu te‑am găsit. Deget pe buze‑a pus Țila și‑a zis, să nu le spui Iohanan. Dar văzându‑l fetele pe Iohanan și baldachinul pe care‑l ținea spus‑au, a adus Iohanan baldachinul să se cunune cu Țila. Au mers după ei fecioarele cu cântec cu danțuri până ce din loc s‑au mișcat lespezile.  

    Capitolul optsprezece. În pășuni verzi
      Fost‑a a doua zi de dimineață și groparu‑a venit groapă să sape‑unui mort. O dată de două ori a bătut Iohanan nu deschide. Ciudat a fost aceasta în ochii săi mult. Poarta a spart‑o ba și zăvorul ușa a rupt‑o cu sila în colib‑a venit să‑l caute pe Iohanan și nu l‑a găsit. Sapă și lopată a luat în cimitir s‑a dus groapa să sape, pe Iohanan l‑a găsit zăcând pe‑al Țilei mormânt sub badachin. La el s‑a dus groparul și i‑a spus, ce‑ai că dormi? Scoală‑te să mă ajuți. Nimic n‑a răspuns. Cu‑al sapei capăt pe el l‑a atins și nu s‑a mișcat. Între timp și ceilalți gropari au venit. Le‑a spus groparul că venise la cimitir o groapă să sape pe Iohanan l‑a găsit zăcând pe un mormânt sub baldachin. L‑au văzut groparii pe Iohanan zăcând pe mormânt cu perdeaua baldachinului pe față au râs și mirați au privit unul la altul. Perdeaua baldachinului au vrut să‑i ia de pe față. Și n‑au putut perdeaua să i‑o ia de pe față, căci Iohanan ținea baldachinul cu dinții. Și‑au spus, de unde o fi venit baldachinul la cimitir și ce l‑a apucat pe Iohanan să țină baldachinul cu dinții? Au privit și‑au văzut că nu mai are suflare. Și au spus, fârtaților, a murit Iohanan. Ceilalți le‑au răspuns, a murit. Și au spus, va fi murit Iohanan, dar cum a ajuns baldachinul la cimitir. Le‑au răspuns ceilalți, cum a ajuns baldachinul aici. Pe când ei vorbeau s‑a auzit glasul lui Iohanan de sub baldachin, vai căci mi‑e sufletul ostenit. Au spus, iată trăiește. Și au spus, Iohanan, cum a ajuns baldachinul aici? Și a spus, nu știați că sunt mire? Mult s‑au minunat și s‑au mirat auzindu‑l, căci niciodată Iohanan nu zeflemisise. Și‑au spus, cum vorbește astfel. Glasul lui Iohanan s‑a auzit ca mai înainte, vai căci mi‑e sufletul ostenit. Au răspuns și au spus, așteaptă o clipă frățâne. Și‑au spus unul spre altul, fraților ce să facem cu Iohanan? Dacă din loc îl mișcăm moare de‑ndată iar dacă zace aici îl rod viermii. Au răspuns frățânii și‑au spus, fraților ce‑o să făcem? N‑au știut pe ce cale să meargă. În genunche s‑au pus să se gândească cum să‑i ușureze moartea aceasta. Pe când ei vorbeau sufletul și‑a dat Iohanan și‑a murit.
     
    Sfârșitul unui lucru. Ape de odihnă
      Au văzut că Iohanan a murit și‑au luat o pană subțire i‑au pus‑o pe nas au stat și‑au văzut că nici nu se mișcă. Ochii săi i‑au închis și au spus, Bine e cuvântat Dreptul Judecător.[16] Baldachinul i l‑au scos dintre dinți. În colibă leșul au dus. Au mers și‑au adus apă din râu foc au făcut o oală pe foc au pus și apă încălzit‑au pe foc. Luat‑au oala cu apă trupul i l‑au spălat cu apă caldă și au cântat El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă. Și‑au cântat Cântul nenorocirilor.[17] Curățatu‑i‑au mădularele și fața și capul, și i‑au curățat mâinile și picioarele și urechile. Și‑au mai curățat pielea dintre degetele mâinilor și degetele picioarelor sale și pielea care‑i între urechi. Și au luat ou și apă și‑au spart oul în apă capul i l‑au spălat i‑au pieptănat perii din cap și perii din barbă unghiile de la mâini i‑au tăiat și cele de la picioare, și i‑au făcut haine de veci. Mai apoi și‑au spălat mâinile cu sare și cu apă și hainele i‑au îmbrăcat ițari și suman și nădragi și cu brâu de in l‑au încins tichie pe cap i‑au pus prima oară lângă ușă l‑au culcat înăuntru, lumânări au aprins pentru a primi Duhul Domnului când sufletul să‑l ia vine. Vorbele lui Iohanan și‑au amintit și au spus, fraților ce‑a avut Iohanan că a spus că e mire, și pe ce cale a ajuns baldachinul la cimitir? Au spus, taină e, și taină‑a rămas. Unul au spus către altul, frate e ceva la mijloc. S‑o fi logodit Iohanan cu‑o femeie și noi n‑am știut. Căci Iohanan nu ar minți. Dar noi cum putem cerceta un lucru necunoscut. Acum mormânt să‑i săpăm și să‑l înmormântăm sub baldachin. Mormânt i‑au săpat lui Iohanan în dreapta toiagul i‑au pus cu care‑alunga porcii și ciorile de la morminte iar în stânga i‑au pus lingura de lemn cu care cuvios mânca hrana. În sicriu l‑au culcat. Au venit cei din frăția adevăratei milostenii pe Iohanan dusu‑l‑au la groapă cu cânturi și danțuri sub baldachin. L‑au îngropat în bucata de pământ pe care‑o păzise și i‑au spus mergi în pace. 
    Din ebraică: Yossef Abraham        

    Note
    [1] 9 a lunii Ab e aniversarea distrugerii Templului, zi de post strict. Numele Haim înseamnă viață. Reb e un termen idiș de politețe.
    [2] În timpul sărbătorii Colibelor se spun osanale (antifoane în care se repetă chemarea hosha‘ na, cerere de mântuire); Osana Mare e ultima zi a sărbătorii, în care recitarea acestor antifoane e mult prelungită. (Imediat după aceea vine altă sărbătoare, Bucuria Învățăturii). Societatea Sacra e ghilda groparilor.
    [3] Un sfeșnic cu șapte brațe (ca în Templu) e interzis; de aceea se folosesc sfeșnice cu nouă brațe, mai ales de Hanuka.
    [4] Ciucurii șalului de rugăciune evreiesc. Există o credință, după care noaptea vin morții la sinagogă.
    [5] Cojile – traducere posibilă și aproximativă a termenului mistic qelipot (sau qeliphot). Este vorba de rămășițele unei creații precedente care a eșuat și s‑a dezintegrat, în prezent reprezentând forțele răului.
    [6] Luz (literal alună) este un os de la capătul coloanei vertebrale (superior, sau inferior, depinde de tradiția folosită), începând de la care va fi reconstruit corpul la Învierea morților.
    [7] Lumânarea aprinsă de pe cap apare în descrierea fătului ca personaj mitologic, Talmudul Babilonian, tractatul Nidda [Ciclul menstrual].
    [8] Aluzie la fiica lui Iefta, Jud. XI.
    [9] Mishnayot – pluralul de la Mishna (repetare, învățătură), nucleul Talmudului, esența doctrinei fariseice. Milostenie adevărată se face numai cu morții, de la care nu ne mai putem aștepta la recompensă.
    [10] E vorba de ceremonialul consfințirii Lunii, care are loc în prima jumătate a lunației; vezi „rugăciunea către Lună” din opera Norma.
    [11] Preoții sunt sacerdoții (cohanim), descendenții sacerdoților din Templu; în ziua de azi ei aproape că nu mai au atribuții rituale, dar le‑au rămas interdicțiile, printre care interdicția de a se impurifica apropiindu‑se de morți.
    [12] E vorba de ceremonialul ieșirii Sâmbetei, care include binecuvântarea pe mirodenii, sau plante bine mirositoare.
    [13] Adar – prin februarie-martie.
    [14] In Biblie, Naama este fiica Țilei (Cartea Facerii IV), și unii o văd în ea pe soția lui Noe; dar în demonologie, ea denumește un sucub – demon de gen feminin, caracterizat prin hipersexualitate. O rochie care ajunge până la bărbie e o rochie ridicată.
    [15] Scândura de curățenie, cada morților – ustensile pentru purificarea rituală a morților, înainte de îngropare.
    [16]  Binecuvântare care se spune la moartea cuiva.
    [17] Ps. XCI.
    Associated Topics

    Biblioteca Babel


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 23

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.80 Seconds