|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 16 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Dan Culcer. Batrâna care nu mai voia sa moara Scris la Friday, March 24 @ 19:42:48 CET de catre asymetria |
Sania începu să suie pe lângă
livada cea mare, trecu în câmp pe un drum care nu se vedea aproape
de Ioc sub stratul gros de zăpadă. Era amiază pIină, zăpada
ardea alb și rece ca o cămașă de mire mort, scârțâia sub
tălpicile de lemn, aspru și ascuțit, de ger. Dealurile sunt golașe
în aceste ținuturi, vântul spulberă zăpada pe alocuri și rămân
pete mari de pământ galben tumefiat și înghețat. Cândva
dealurile și colinele erau acoperite de viță de vie, oamenii
făceau vin bun care se vindea bine prin negustorii armeni de la
Gherla. Dar, după război, planificatorii și centralizatorii au
decis să transforme dealurile cu vii în pășuni pentru oi. Iar
oile năvălitoare au tăiat, cu negrele și ascuțitele lor copite,
stratul protector al ierburilor în felii lungi despărțite de
văiuguri, pe care apele ploilor se prăbușeau spre vale ducând cu
ele pământul ierbos, carapace protectoare și fecundă, și
dezgolind depunerile de argilă ale fostului fund de mare.Bătrâna care nu mai voia să moară Sania începu să suie pe lângă livada cea mare, trecu în câmp pe un drum care nu se vedea aproape de Ioc sub stratul gros de zăpadă. Era amiază plină, zăpada ardea alb și rece ca o cămașă de mire mort, scârțâia sub tălpicile de lemn, aspru și ascuțit, de ger. Dealurile sunt golașe în aceste ținuturi, vântul spulberă zăpada pe alocuri și rămân pete mari de pământ galben tumefiat și înghețat. Cândva dealurile și colinele erau acoperite de viță de vie, oamenii făceau vin bun care se vindea bine prin negustorii armeni de la Gherla. Dar, după război, planificatorii și centralizatorii au decis să transforme dealurile cu vii în pășuni pentru oi. Iar oile năvălitoare au tăiat, cu negrele și ascuțitele lor copite, stratul protector al ierburilor în felii lungi despărțite de văiuguri, pe care apele ploilor se prăbușeau spre vale ducând cu ele pământul ierbos, carapace protectoare și fecundă, și dezgolind depunerile de argilă ale fostului fund de mare. Dincolo de curmătură drumul cobora abrupt, se rupea în râpi și sfârșea într-un ceaun înconjurat de dealuri uscate, fără văi, fără ape, altele decât torentele ploilor mari. Într-o latură zăcea casa omului cu ochi albaștri. Pe drum am tăcut tot timpul. Omul se opri în stânga grajdului răzimat de casă. Deshămă caii și îi băgă în căldura umedă a spațiului întunecat, care mai adăpostea și câteva oi. Am intrat pe ușa scundă. — Da' ce-i maică, te-ai sculat? Și mă faci să-l aduc pe părinte până aici! — D-apăi, dac-ați vinit, ședeți. Și am șezut și am privit-o de aproape pe bătrâna care se răzgândise și nu mai vroia să moară. Erau patru oameni în odaie, așezați în jurul mesei cu scândura neagră, impregnată și lustruită de timp. Și am început să bem țuică. Bătrâna băuse singură până acum o jumătate de sticlă. Omul cu ochi albaștri ne puse pe masă ceapă roșie, pâine neagră și slănină albă, afumată, cu un strat de carne ca o vână. Am băut în silă, apoi de frig și mai târziu nu mai știu de ce. — Da de ce nu poftiți pălincă. Și luați slănină, că-i tare băutura, așe, pe inima goală. — Părinte, iartă pe maica, că spunea ca moare și să vă aduc să o spovediți. Nu știu ce avea, că zicea : maică, tare rău mă zgârie-n piept, și tușea noaptea de nu puteam dormi.
Tăceam iarăși. Baba apucă sticle cu mâinile ei cele mari, cu amândouă, și umplu paharul părintelui ochi. Pe al meu tot așa și vărsă puțin pe masă. Luai o mărășească de la părinte și după ce-o aprinsei, dădu-i foc pălincii vărsate, care pâlpâi scurt, albastru; era tare pălinca, fiartă de două ori. În odaie aerul se făcu cenușiu. Nu-i mai vedeam, pe părinte și pe babă, decât ca pe niște umbre. Se făcuse fum greu și doar pufăitul meu de om nedeprins cu țigara tulbura liniștea mare. De afară răzbătură icnetele și loviturile îndesate ale omulul care crăpa lemnele. Apoi se auzi cum baba își freca picioarele uscate unul de altul. Părintele tuși gros și avui impresia că-și mestecăi tusea. Înghiți și mai trase o gură de pălincă. Trosnind, patul crăpa de vechi. Deschizând ușa cu piciorul, omul aduse un braț de lemne și un coș cu coceni de porumb, îl puse pe vatră și, trăgând cu o furculiță ochiurile plitei, aranjă totul pentru foc. Valul de aer adus de om răscoli fumul greu. Scăpără un chibrit, aprinse hârtia pe care o băgase dedesubtul gătejelor. Se făcu o flacără mare apoi cocenii prinseră să pocnească scurt. Ochiurile fură împinse la loc. Încă un chibrit și lampa din cui, cu petrol, lumină pâlpăitor, nesigur, odaia. Mirosea a fum de coceni mai înțepător decât cel de mărășești. Omul se așeză pe un scaun oftând. Băurăm din nou toți pe tăcute. Mie mi se făcu frică să nu moară baba, de pălincă. Nu văzusem morți niciodată. Părintele obișnuia să bea mult. Și cu toate că văzuse mulți oameni murind, nu cred să se fi gândit vreodată că ar putea muri cândva. Poate de aceea refuza să dea vreo importanță presiunii pe care o simțea în regiunea ficatului, amărăciunii din gură și nu vedea că se buhăise.·De amărăciunea din gură se plângea dimineața și o făcea să dispară cu un pahar de pălincă băut pe stomacul gol, după scuIare. Baba nu cred că se gândea vreodată la moarte. Nu cred să fi avut timp de așa. Probabil că numai oamenii care nu au ceva mai bun de făcut se gândesc la moarte. Dar asta nu rezolvă desigur nimic. Pălinca ne dădu până la urmă chef de vorbă.Mai exact, o făcu pe babă vorbăreață. Vorbea șuierat, știrbă cum era, și-și aducea aminte de tinerețe.
Mă făcusem depărtat și surd. Auzeam de undeva de sus glasul tatei, pe care îl întrebasem altădată dacă se teme de moarte, Îmi răspunsese atunci, la aproape 70 de ani, cu calm și puțin detașat, că nu înțelege întrebarea. Pentru un medic răspunsul mi s-a părut firesc. Dacă ar fi fost vorba de moartea altora. Dar era vorba despre moartea lui. O suduială înăbușltă. Mă uitai mirat la părinte, știindu-l om cumpătat la vorbă.
După care ne-am sculat de la masă și am ieșit în frigul uscat și țiuitor. Nu mă miră acum încăpățânarea bătrânei care nu mai voia să moară. Tot ceea ce știa era despre viață și nimic despre moarte. Decât, poate că se fac colaci, se aprind lumânări si se pune un ban în gura sau pe pleoapele mortului pentru o presupusă călătorie la capătul căreia trecerea trebuie plătită luntrașului. Prea puțin despre moarte. Cu toate că există și ea. Am urcat în sanie, ne-am înfofolit împreună cu popa în niște șube și, sub biciul omului cu ochi albaștri, lunecând și scrâșnind ca o luntre pe praguri, sania ne-a dus, peste râpi cenușii sub lună, peste dealuri albastre, prin zăpezi violete, pe drumuri neumblate îndeobște, spre sat. 1969-2012, România, Ardeal, Bonț-Târgu Mureș, Franța - Elancourt Dan CULCER Povestire rescrisă. Publicare inițială în Pagini mureșene, Ed. Casa creației populare, Tg Mureș, 1969 |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |