|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 106 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Cornel Dimovici. Crucile de fier (fragment de roman) Scris la Saturday, September 03 @ 18:22:22 CEST de catre asymetria |
Fragment de roman. Crucile de fier. În curs de apariție. Este versiunea românească a unui capitol din romanul Crucile de fier, scris de Cornel Dimovici, autor lansat de Mihai Sin în seria veche a revistei Vatra. De câteva decenii Cornel Dimovici trăiește în Germania și a început să scrie și în germană.Titlul aparține redacției. Cumva, Maria se amesteca cu Maria... Stefan era tulburat, agitat, zăpăcit. Marcus nu mai era în cameră și el nu se putea ridica din pat... Înseamnă că nu era mort. Era doar în patul lui. Nu, era în Rue Lepique, Maria era goală, îi vedea doar spatele transpirat și el încerca să-i explice cum primise ”Crucile de Fier”, fără să omoare, fără să tragă un foc de armă, dar pe ea, oarecum dezamăgită, nesatisfăcută și mai ales plictisită, nu o interesau toate chestiile astea care îi preocupau așa de mult pe funcționarii Poliției. Deci era din nou în Paris sau visa, agoniza...După mulți ani se reîntorsese pe străzile alea, în Montmartre, voia să mai respire aerul acela, știa că moartea îl aștepta acum după fiecare colț, dar nu mai recunoștea nici casele nici străzile, totule era atât de străin, cumva altfel și aici simți, în forfota aia apăsătoare și gălăgioasă de turișt,i că era bătrân și se contemplă cu ochii celor care se agitau pe bulevarde și care de fapt nici nu-l băgau în seamă. Maria, rusoaica, era altfel, însă asta avea să înțeleagă mult mai târziu. Ea era din Kiev, făcuse o școală de administrație și lucrase la primărie, unde l-a cunoscut pe Igor, s-au cununat, el a plecat în armată, la marină, undeva prin Pacific, a început războiul și n-a mai auzit nimic despre la el. Ea râdea mereu când Ștefan o întreba de el și ea îi spunea că l-a uitat. Nici nu mai știa cum arată. Era blond și foarte înalt. Nici la pozele lui nu se mai uita. Bineînțeles că Ștefan n-o credea și se întreba dacă ea putea să sufere sau să plângă. Maria se bucura ca un copil, râdea și cânta când el îi aducea conserve și biscuiți de la cantină și-i explica că trebuie să facă rezerve pentru timpuri și mai proaste. Ea îi povestea mereu despre Kiev și catedralele și bulevardele sale, despre părinții și frații ei care erau pe undeva pe front, despre vacanțele la mare, în Crimeia și despre casa părintească, cu meri și cireși, de la marginea orașului. Ea voia să știe cum era în România și Austria, cum trăiau fără comuniști și fără comisari politici. Dacă erau liberi să facă ce vor și să se ducă unde vor. Rămânea câteva ore la ea și nu mai ieșeau deloc din casă ca să nu-i vadă lumea, pentrucă ei îi era cumva din ce în ce mai frică. Povesteau până când se întuneca, câteodată aprindea o lampă, dar din ce în ce mai rar. Se spunea că partizanii se răzbunau pe ”trădători”, în satul lor nu se întâmplase încă nimic, însă în împrejurimi fuseseră mai mulți ruși victimile partizanilor. Frontul se apropia pe nesimțite, artileria se auzea ziua și noaptea, fără pauză, trenuri cu răniți treceau spre vest, alte trenuri cu soldați tineri și armament greu se mișcau spre est. Venise primăvara și cireșii înfloreau alb și câmpurile se colorau în verde. Dacă nu ar fi fost detonațiile, trenurile cu răniți și coloanele de prizonieri ruși care mărșăluiau fără încetare, Ștefan ar fi uitat de război. Transmisiunile și lupta cu codurile rușilor, devenise oarecum distractivă, Maria îl copleșea cu iubirea ei și primăvara îl amețise. Într-o seară, pălăvrăgeau în pat, pe întuneric, și Maria râdea în hohote, povestind despre prietena ei, Elena, îndrăgostită de un ofițer neamț cu care nu putea deloc comunica. Deodată se auziră foarte aproape explozii și focuri de armă. Ștefan sări la fereastră. Spre gară și spre colhoz se vedeau flăcări roșii, cerul era luminat ca ziua și infernul de detonații se apropia. Maria începuse să plângă și Ștefan încercă s-o strângă la piept. ”Pleacă, dragul meu, pleacă”. Ar fi vrut să rămână, s-o mângăie, s-o sărute și să-i șteargă lacrimile. ”Pleacă, te rog, pleacă!” Ștefan fugea prin grădini, spre gară, fără să știe de fapt unde voia să ajungă. Alergând prin noroiul greu de primăvară spera să ajungă la bunkerul transmisioniștilor. În față apăruseră siluete cu arme și se aruncă la pământ. Crezând că nu l-au observat, rămăsese culcat și nu îndrăznea nici măcar să ridice capul. Exploziile se amplificau, din toate părțiile se auzeau urlete, țipete. I se făcu frică și fără să raționeze se ridică și o luă la fugă, orb, îngrozit, inconștient spre clădirea gării. Cândva simți o arsură în piept, undeva în stânga, în dreptul inimii, mai avu timp să-și spună: ”Sunt mort!” și totul se întunecă. Deodată se făcu liniște. Și beznă. Iar îi era frig. Curios! Și totul era alb și rece. Albul ăsta care îl va îngrozi toată viața. O culoare care l-a obsedat toată viața. Frica de alb. Culoarea morții. Sau lipsa de culoare. Totul se repeta: Rusia și iar Rusia, Canada, China... Totul alb și rece. Și mereu încercarea, obsesia fugii, a evadării. Simbolul secolului blestemat în care a trebuit să se nască! Și toți ăia îl urmăreau și voiau să-l pedepsească. Și nu știa pentru ce... Când se trezi, văzu pânza unui cort, paturi, multe paturi și încercă să gândească. I se părea că trăia. Era oare la ruși? Cineva se apropie de pat. O voce sonoră, de bas. Era în germană!
Cornel Dimovici |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |