Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 410 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Matei Cazacu. Negru Voda. Un voevod roman la începuturi
    Scris la Sunday, December 16 @ 14:22:28 CET de catre asymetria
    Geopolitica Matei Cazacu. Negru Vodă. Un voevod român la începuturile Țării Românești

    Un nou club si-a facut aparitia în România : Clubul prietenilor lui Negru Voda. Sediul : necunoscut. Presedintia acestui club (rautaciosii ar zice marele preot sau guru al acestei secte) nu este altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vietii publice si a culturii române care nu mai are nevoie de prezentare. Regulamentul clubului (sau catehismul sectei) se intituleaza Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la începuturile Tarii Românesti. Cum a purces întemeierea primului stat medieval românesc dinainte de "descalecatoare" si pâna la asezarea Mitropoliei Ungrovlahiei la Arges. Noi interpretari, Bucuresti, Humanitas, 2007. Anul trecut, indignat de reactia scepticilor si a adversarilor sai, Neagu Djuvara a publicat o replica intitulata eminescian Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, aparuta la aceeasi editura. Principala preocupare a acestui Club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar modern al "bunului salbatic", mai precis a cumanului civilizator si catolic (în fapt, un barbar nomad, crescător de vite), care acum sapte secole si ceva i-a învatat sa lupte pe românasii nostri ignoranti si lipsiti de vlaga,iar apoi sa-si creeze înfine un stat, Muntenia sau Tara Româneasca, termen care în vremea aceea însemna "Tara românilor". Nu a cumanilor, nici a cumanilor si a românilor, nici macar a românilor si a cumanilor, ci doar a românilor!

    Matei Cazacu, istoric



    Matei Cazacu. Negru Vodă. Un voevod român la începuturile Țării Românești

    Un nou club si-a facut aparitia în România : Clubul prietenilor lui Negru Voda. Sediul : necunoscut. Presedintia acestui club (rautaciosii ar zice marele preot sau guru al acestei secte) nu este altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vietii publice si a culturii române care nu mai are nevoie de prezentare. Regulamentul clubului (sau catehismul sectei) se intituleaza Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la începuturile Tarii Românesti. Cum a purces întemeierea primului stat medieval românesc dinainte de "descalecatoare" si pâna la asezarea Mitropoliei Ungrovlahiei la Arges. Noi interpretari, Bucuresti, Humanitas, 2007. Anul trecut, indignat de reactia scepticilor si a adversarilor sai, Neagu Djuvara a publicat o replica intitulata eminescian Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, aparuta la aceeasi editura. Principala preocupare a acestui Club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar modern al "bunului salbatic", mai precis a cumanului civilizator si catolic (în fapt, un barbar nomad, crescător de vite), care acum sapte secole si ceva i-a învatat sa lupte pe românasii nostri ignoranti si lipsiti de vlaga,iar apoi sa-si creeze înfine un stat, Muntenia sau Tara Româneasca, termen care în vremea aceea însemna "Tara românilor". Nu a cumanilor, nici a cumanilor si a românilor, nici macar a românilor si a cumanilor, ci doar a românilor!
    Ipoteza - sau mai degrabă eroarea fundamentală - pe care se bazeaza aceasta constructie mediatică si intens mediatizată (230 de pagini ajunsă la a treia ediție) este simplă: primul domn muntean, cel care a dat numele dinastiei domnitoare si chiar, pentru străini, al tarii, Basarab I (c. 1310/16-1352) poarta un nume de origine cumana, adica turca veche. Tatal sau, mentionat într-un singur act al cancelariei regale maghiare, se numea Thocomer. Urmând pilda si credinta unor orientalisti, Neagu Djuvara considera si acest nume de origine cumana : domnia sa îl modifica deci în Thoctomer care ar veni de la Toq (Tok)-tämir (temir) sau Toq-timür, ceeace înseamna "fier calit". (p. 113), desi cei mai mulți istorici români l-au interpretat Tihomir, un nume care se regaseste la românii balcanici înca din 1220. Deci, exulta Neagu Djuvara, înca un cuman - tata si fiu! Iata enigma lui Negru Voda, întemeietorul legendar al tarii, rezolvata dintr-o trasatura de condei : daca tatal si fiul poarta nume turcesti, cumane, înseamna ca ei erau în mod obligatoriu cumani, singurii turci care haladuiau pe meleagurile noastre în acea vreme. Si fiindca erau cumani, musai să fie si catolici, deoarece acest neam - de fapt o confederație sau mai bine zis adunatura de triburi de pastori nomazi - s-a convertit foarte superficial la crestinism în forma sa catolica pentru a fi primiti si ocrotiti în pusta maghiara. Aceasta între 1227 si 1239, pe când îi ameninta invazia mongola care maturase Rusia de sud începând cu anul 1223 si avea sa se napusteasca asupra Europei centrale în 1241-2.
    Teza lui Neagu Djuvara nu e noua si nici originala : ea a fost de multa vreme discutata de istoricii români care au abandonat-o deoarece este contrazisa de toate marturiile vremii si de bunul simt ; doar unii istorici unguri mai cred în ea. Adevarul este ca Basarab era român ortodox si se numea din botez Ivanco sau Ioan, caci daca ar fi fost botezat catolic în Ungaria s-ar fi numit Gyula sau Ladislau sau Stefan ; așa s-a întâmplat cu un oarecare Serban din Acina (localitate neidentificata), român botezat catolic de însusi regele Ungariei Ladislau cel Mare în 1366 care i-a dat la botez numele primului rege crestin al acestei tari1. Acest adevar - ca Basarab era român si ortodox- nu îl afirmam noi, istoricii de ieri si de azi, considerati în bloc de d. Djuvara de nationalisti si incompetenti, ba unii de-a dreptul criminali deoarece ar ascunde adevarul istoric pe care numai domnia sa îl cunoaste si îl proclama. Acest lucru a fost afirmat în repetate rânduri de chiar contemporanii lui Basarab începând cu marele sau adversar si suzeran, regele Carol Robert de Anjou, învinsul de la Posada.
    Prin diploma din 26 noiembrie 1332, asadar la doi ani dupa evenimente, regele maghiar evoca amintirea nefericitei campanii din 1330 când, spune el,
    "am ajuns în niste tinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau tinute pe nedrept în tara Transalpina (=de dincolo de munti, de Carpati) de catre Basarab, schismaticul (=ortodox), fiul lui Tochomer, spre marea noastra si a sfintei coroane insulta, acest Basarab, necredinciosul nostru român, mânat de un gând rau..."2
    Carol Robert era suzeranul lui Basarab, el îl recunoscuse ca domn si obtinuse dela acesta juramântul de credinta vasalica. Putea oare regele Ungariei sa ignore nationalitatea lui Basarab, când în Ungaria traiau, de peste o suta de ani, un mare numar de cumani care furnizau trupe armatei regale si care fusesera masacrati la Posada ? Urmând pilda înaintasilor sai la tron, Carol Robert se intitula, între altele, "rege al cumanilor". Sa nu fi stiut el ca Basarab era cuman, daca acesta ar fi adevarul ? Lucrul este imposibil, mai ales ca regele ungur avea sa repete acest adevar în mai multe documente redactate la persoana întâia.
    Astfel, la 19 mai 1335, el rasplatea meritele magistrului Toma în acesti termeni :
    "Spre cinstea slujbei deosebite si vrednice de o vesnica amintire a numitului magistru Toma, pe care ne-a facut-o în tara Transalpina, unde atacul dusmanos pornit cu cruzime, în niste locuri strâmte si paduroase, împrejmuite de întarituri puternice, o dată si a doua oara noastra si a puternicei noastre ostiri pe care o aveam acolo cu noi, de catre Basarab românul si fiii lui..."3
    Acelasi lucru îl spune, în doua rânduri, regele Ludovic cel Mare (1342-1382), fiul si urmasul la tron al lui Carol Robert.
    Intr-un act din 9 iulie 1347, reprodus într-o confirmare din 1378, regele întarea unui nobil o mosie pentru purtarea sa vitejeasca
    "în tara Transalpina în expeditia domnului Carol faimosul rege al Ungariei împotriva lui Basarab românul, pe atunci necredincios regatului si sfintei coroane"4.
    La 18 ianuarie 1357, regele Ludovic cel Mare întarea unor nobili o mosie dobândita de tatal lor, magistrul Laurentiu,
    "luptând cu barbatie în tara Transalpina pentru coroana regeasca împotriva lui Basarab, voevodul român"5.
    Acelasi lucru îl spune la 17 octombrie 1345 si papa Clement V care îl informeaza pe regele Ungariei ca mai mulți nobili români (numiti Olachi Romani) din Transilvania, Tara Româneasca si Srem (regiunea din jurul cetatii Smederevo din Serbia actuala) au adoptat confesiunea catolica :
    "Cum de o bucată de vreme a ajuns la urechile noastre vestea ca Acela care lumineaza pe tot omul ce vine în aceasta lume, a luminat prin revarsarea harului Sau într-atâta mintea românilor (Olachi Romani) ce locuiesc în partile Transilvaniei, ale Tarii Românesti (Ultralpinis, acelasi lucru cu Transalpinis) si în cele ale Sirmiului din Ungaria, încât unii dintre ei au si ajuns sa cunoasca drumul adevarului, prin îmbratisarea credintei catolice...scuturând si lepadând de la ei cu totul samânta schismei si celelalte rataciri...am luat masuri sa se îndrepte felurite scrisori...catre nobilii barbati Alexandru al lui Basarab si catre alti români, atât nobili cât si oameni de rând."6
    Vasazica, Alexandru (Nicolae Alexandru), fiul si asociatul la tron al lui Basarab era nu numai român, dar si ortodox, e drept cam sovaielnic deoarece se convertea la catolicism. Daca tatal sau ar fi fost catolic, fiul ar fi trebuit sa fie si el conform canoanelor Bisericii catolice, de aceeasi confesiune. Intrucât era ortodox (schismatic), înseamna ca si parintii sai erau ortodocsi, ceeace nu se potriveste defel cu o presupusă origine cumana a lui Basarab.
    Ca Basarab a ramas ortodox pâna la moarte o spune si Cronica pictata de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense) scrisa la 1358, care îl numeste si ea pe voievodul român "schismatic perfid (sau : "ratacit")" (de fide perfidi scismatici)7.
    Acest adevar reiese si din scrisoarea pe care papa Urban V o adresa la 10 aprilie 1370 lui Vladislav (Vlaicu Voda), nepotul de fiu al lui Basarab : dupa ce deplânge faptul ca nu se închina Bisericii catolice, în afara careia nu exista mântuire, suveranul pontif îl acuza pe voevod ca se afla în schisma (ortodoxie) mostenita de la vechii predecesori ai sai8. Cine erau acesti vechi predecesori (antiqui praedecessores) ? Desigur, Tochomer si Basarab, caci de ar fi fost vorba numai de tatal sau, Nicolae Alexandru, papa ar fi spus-o în termeni precisi. Acest text este de o importanță primordiala si el nu mai lasa niciun dubiu asupra confesiunii celor mai vechi voevozi români de la Arges.
    Infine, ca pe Basarab îl chema din botez Ivanco/Ioan, ne-o spune un alt contemporan si adversar al sau, tarul sârb Stefan Dusan (1331-1355), amintind de victoria sa de la Velbujd (19 iunie 1330) împotriva a sapte tari printre care "Basaraba Ivanco, socrul tarului Alexandru al Bulgariei"9. Acest text, cunoscut de toti istoricii români de la Hasdeu, Onciul si Xenopol încoace, dovedeste foarte clar ca Ivanco/Ioan era numele de botez si ca Basarab era o poreclă despre care vom vorbi mai departe10.
    Singurul argument al autorului privind catolicismul lui Basarab se gaseste într-o scrisoare adresata lui de papa Ioan XXII la 1 februarie 1327 în care suveranul pontif îl numeste "fiu iubit nobile barbat Basarab voevodul transalpin" si îl felicita pentru zelul sau pentru raspândirea catolicismului si "exterminarea natiunilor necredincioase"11. De aici, considera Neagu Djuvara, reiese ca Basarab era catolic nu printr-un botez tardiv, ci din nastere, deoarece era cuman ! Curioasa logica! In articolul meu i-am amintit parerea parintelui Aloisiu Tautu, un savant istoric si harnic editor de acte pontificale în afacerile orientale, ca nu era vorba de convertire la catolicism, ci doar de unire cu Roma, mai precis intrarea în obedienta fata de Biserica catolica. Lucrul putea fi realizat de orice ortodox, a vrut s-o faca si Nicolae Alexandru, dar regele Ungariei s-a opus acestei formule care contesta suzeranitatea arhiepiscopului de Strigoniu în materie religioasa si, implicit, a regelui în domeniul politic. Aceasta dependenta directa de Scaunul Sfântului Petru a durat pâna în 1330 cel mai târziu, când Basarab este calificat de ortodox (schismatic) de catre chiar suzeranul sau, regele Carol Robert al Ungariei.
    Devine astfel evident, în lumina acestor marturii contemporane cu Basarab si fiul sau Nicolae Alexandru, ca ipoteza lui Neagu Djuvara se dovedeste complet falsa. Domnia sa a trecut cu vederea, caci nu putea sa le ignore, actele si o cronică numind pe voievodul Tarii Românesti român si ortodox12. Tocmai domnia sa care în Introducerea cartii condamna istoriografia româneasca în bloc aducându-i acuza ca "n-a fost în stare sa se dezvete pâna azi de conceptul eronat ca interesul national ne-ar comanda un fel de selectionare a datelor pe care le-am avea privitor la trecutul neamului nostru. Unele fapte descoperite n-ar fi bune de spus...Apoi, tainuirea sau rastalmacirea unor fapte ori exagerarea altora" (p. 7)
    La lectura acestor rânduri, îti vine sa te întrebi : cine selectioneaza datele, cine considera ca unele fapte descoperite n-ar fi bune de spus, cine tainuieste sau rastalmaceste faptele ? Raspunsul este evident : domnul Neagu Djuvara care nu tine seama de documentele amintite mai sus, desi ele figureaza în toate lucrarile de istorie, si continua sa afirme senin ca Basarab întemeietorul era cuman si catolic!
    *
    Am putea opri aici polemica noastra cu autorul daca în jurul cartii domniei sale nu s-ar fi stârnit un adevarat vacarm mediatic si daca "prezumtiile" sale nu ar fi devenit adevaruri curate pentru multa lume. Istoricilor români care au discutat cartea si au contestat premisa si concluziile ei, Neagu Djuvara le-a raspuns cam întepat printr-un nou volum intitulat eminescian  Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, Bucuresti, Humanitas, 2011, 119 pagini. Printre acestia ma aflu si eu caci am tinut, alaturi de alti colegi, pe 16 noiembrie 2007 o conferinta pe aceasta tema la Institutul de istorie Nicolae Iorga din Bucuresti. Dl. Djuvara nu ne-a onorat cu prezenta domniei sale si mi-a raspuns în volumul amintit încheind cu urmatoarele cuvinte :
    "Cu aceasta, închei raspunsul meu la critica amicului Matei Cazacu, zicând cu parere de rau ca nu gasesc în articolul sau absolut nici un argument valabil care sa infirme teza descinderii lui Basarab I dintr-o spita de sefi cumani". (p. 84).
    Cu alte cuvinte, desi ma considera amic, ma claseaza printre neprietenii (de ce nu zice "dusmani", doar e cuvânt turcesc, luat de la cumani ?) lui Negru Voda. Marturisesc, absolut în trecere, ca nu pricep cum faptul de a-l considera pe Negru Voda român înseamna a nu-i fi prieten... Citind acest raspuns, am ajuns la concluzia ca Neagu Djuvara si cu mine nu vorbim aceeasi limba (poate ca domnia sa vorbeste cumana veche ?) si ca trece sub tacere existenta actelor din 1332-1370 (sapte la numar!) care numesc pe Basarab si pe fiul sau români ortodocsi, ba mai si persista în eroarea de a-i considera cumani numai si numai pe considerentul ca purtau, Basarab (sigur) si tatal sau (în mod eronat), nume de origine turca.
    Stramosii nostri latini aveau un proverb : errare humanum est, perseverare diabolicum (a gresi este omenesc, a persevera în gresala este diabolic). Intrucât dl. Neagu Djuvara persevereaza în eroare, m-am hotarât, îndemnat si de unii prieteni, sa procedez la o analiza sistematica a cartii pentru a lamuri, pe domnia sa si pe cititorii români, ce metoda istorica are autorul si cum scrie domnia sa istoria . Intreprind aceasta analiza pe capitole, urmând ca la sfârsit sa sintetizez criticile si observatiile ce îi aduc. Tin sa precizez ca nu am purces la aceasta opera din dorinta de publicitate, ci pentru a raspunde la provocarea adusa întregii bresle a istoricilor români din toate timpurile, si pentru ca sunt mânat de adagiul latin "Amicus Plato, sed magis amica veritas" (Mi-e prieten Platon, dar mai mare prieten îmi este adevarul) pe care îl completez cu un citat din Montesquieu :
    "être vrai partout même sur sa patrie ; tout citoyen est obligé de mourir pour sa patrie, personne n'est obligé de mentir pour elle". (Sa spui adevarul peste tot, chiar si despre patria ta ; orice cetatean este obligat sa moara pentru patria sa, dar nimeni nu este obligat sa minta pentru ea).
    *
    Incheiem aici observatiile noastre asupra cartii. Neagu Djuvara este un excelent povestitor care si-a câstigat interesul si simpatia publicului prin lucrari de vulgarizare istorica adresate tineretului si nespecialistilor, prin interventii în mass-media în care se demarca de ceilalti participanti prin vigoarea si originalitatea interventiilor, prin ideile noi si îndraznete pe care le emite, prin eleganta vestimentara si prin maniere care îl situiaza deasupra vulgului. Stilul domniei sale este fluid, abunda în amintiri personale si anecdote, proza sa se citeste usor si rapid, dând impresia unei conversatii pe care autorul o duce cu cititorul în intimitatea caminului. Venind din vremuri si lumi necunoscute sau greu de imaginat pentru multi oameni din România, Neagu Djuvara joaca rolul unchiasului sfatos ale carui basme au încântat copilaria. Sau, pentru a lua un alt exemplu, l-as compara cu Florian Christescu, autor al unei neuitate si bogat ilustrate Povesti a neamului nostru aparuta între cele doua razboaie mondiale. Tin minte pasiunea cu care am devorat paginile acestor volume  în care capitolele se terminau prin formula incantatorie "caci a neamului poveste înainte mult mai este".
    In loc sa se mentina în limitele decentei si posibilitatilor sale reale care i-au adus un binemeritat succes popular, domnul Neagu Djuvara a avut ambitia sa rescrie istoria medievala româneasca într-una din cele mai întunecate perioade. "Mă tem de omul unei singure carti" spunea sfântul Toma de Aquino, un adevar învatat pe pielea lor de toti cetatenii din țările foste comuniste siliti să recite Cursul scurt de istoria partidului comunist (b) a lui Stalin sau opera lui Nicolae Ceausescu. Acelasi lucru se poate spune si în acest caz : Neagu Djuvara si-a gasit o singură carte de la care pornesc toate teoriile sale, un articol de fapt al unui filolog ungur pe nume Laszlo Rasonyi, apărut în 1935 într-o epoca de iredentism antiromânesc salbatic în istoriografia maghiara. Acest Rasonyi, fara îndoiala un excelent turcolog, era ceeace nemtii numesc un "Fachidiot", adica un specialist care vede totul prin prisma cunostintelor sale si care reduce realitatea si lumea întreaga la dimensiunile propriei sale stiinte (sau ignorante). Adunând cu furca nume proprii si toponime românesti care sunau turceste, punând laolalta indivizi din epoci si din regiuni diferite, si decretând ca erau cu totii turci sau tatari numai pe baza unor corespondente fortuite sau de-a dreptul fortate, ignorând istoria, geografia, restul stiintelor umane, ba chiar si cel mai elementar simt al masurii, Rasonyi a produs un monstru de eruditie în cea mai mare parte sterila. De la el s-a inspirat Neagu Djuvara care ne propune o lucrare scrisa în pripa, plina de idei preconcepute, bazata pe o documentatie saraca si care nu face apel la izvoare si la studiile de specialitate. Iar când are acces la aceste surse, elimina printr-o pirueta sau fara argumente temeinice pe cele care nu merg în sensul tezelor sale izvorâte mai mult din impresii decât din confruntarea atenta a informatiilor. Autorul se considera o autoritate în materie de istorie universala, dar cunostintele sale provin din lucrari generale sau învechite, care nu tin cont de cercetari mai recente. Ignoranta sa în materie de antroponime, de nume de persoane, îl conduce la concluzii gresite care genereaza alte erori si care poluiaza iremediabil restul cartii. De multe ori, Neagu Djuvara se face vinovat de superficialitate în lectura documentelor sau chiar a lucrarilor moderne, ceea ce nu-l împiedica sa se erijeze în judecator al istoriografiei românesti din epoca moderna, distribuind note bune si proaste cu o dezinvoltură demna de o cauza mai buna. In sfârsit, prin insistenta cu care revendica o originalitate care nu-i apartine si un simt critic infailibil, Neagu Djuvara creaza o stare de confuzie generalizata în mintea cititorilor carora le promite dezvaluirea unor secrete tinute sub obroc de istoricii mai vechi si mai noi, un fel de Da Vinci Code "ad usum Valachorum", pentru folosinta românilor.
    Rezultatul este o imagine complet falsa si denaturata a uneia din cele mai pasionante perioade din istoria româneasca, perioada începuturilor statului Tara Româneasca. Pornind de la câteva date scoase din contextul lor, solicitând izvoarele ca sa le faca sa spuna mai mult decât au ele a spune, recurgând nu o dată la anacronisme si la false simetrii proprii unui spirit lipsit de sistem, Neagu Djuvara acumuleaza "revelatiile" si "prezumtiile" care devin, câteva pagini mai departe, adevaruri cu valoare transcendentala. Concluzia ineluctabila este ca domnia sa s-a avântat într-un domeniu care îi este strain si pe care nu îl poate domina deoarece îi lipseste aparatul conceptual si documentatia rabdator adunata, cântarita si comparata, apoi pusa în perspectiva, care sunt caracteristicile unui adevarat savant. Inlocuind conceptele prin impresii si prejudecati si documentatia prin recursul la "opere alese", la avizul cules în graba de la unul sau altul, fara a proceda la o necesară reflexie si ponderare, Neagu Djuvara contamineaza o temă majora de investigatie a trecutului nostru, livrând publicului cititor pasionat de istorie un monument de tinichea cu veleitati de bronz etern. Ceeace irita în cel mai înalt grad la lectura acestui opus este suficienta si lipsa de respect a autorului pentru eforturile atâtor generatii de specialisti onesti care au cautat si ei "adevarul" construind pe temeliile puse de înaintasi. Si ma întreb cum ar fi reactionat istorici ca Gheorghe Bratianu, Petre P. Panaitescu, Constantin C. Giurescu, Maria Holban, Aurelian Sacerdoteanu si altii de talia lor la lectura acestor pagini în care ignoranta, superficialitatea si dezinvoltura se iau la întrecere. Sunt convins ca reactia lor ar fi cea a sculptorului Apelles : "ne sutor supra crepidam!"

    Matei Cazacu
    C. N. R. S., Paris

    1 "Quem baptizatum Stephanus fecimus appellari" (pe care l-am facut sa se numeasca Stefan din botez"), act din 16 mai 1366 în DRH, seria C, vol. XIII, p. 100-101, nr. 59. A se vedea mai jos, p. 25, nota 77, numele purtate de cumanii din Banat în secolele XIV-XV : numai nume din calendarul crestin!
    D. Barbu, "Sur le double nom du prince de Valachie Nicolas-Alexandre", in Idem, Byzance, Rome et les Roumains, Bucarest, 1998, p. 112-113.
    2 "Que in terra Transalpina, per Bazarab, filiumThocomerii, scismaticum, in nostrum et sacre corone non modicum derogamen detinebantur, adissemus, idem Bazarab, infidelis Olacus noster, maligno inductus consilio"... (DRH, seria D, vol. I, p. 50-51, nr. 25). Am modificat usor traducerea.
    3"per Bazarab Olacum et filiis eius". (DRH, seria D, vol. I, p. 57, nr. 29).
    4E. Nagy et alii, Hazai okmanytar. Codex diplomaticus patrius, II, Györ, 1865, nr. 91, p. 181.
    5 "in terra Transalpina, contra Bozorad, waivodam Olachum" (G. Fejér, Codex diplomaticus Hungariae ecclesiasticus ac civilis, IX/2, Buda, 1833, p. 587 ; Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I/2, p. 49 (cu forma "Olachorum", al românilor, în loc de "Olach") ; la fel si în DRH, seria C, vol.XI, p. 79, nr. 79).
    6DRH, seria D, vol. I, p. 60-61, nr. 32 : "Alexandro Bassarati et aliis, tam nobilibus quam popularibus Olachis Romanis").
    7 Am utilizat editia lui G. Popa-Lisseanu, op. cit., p. 110, traducere româneasca la p. 234. Si într-un act de la 13 decembrie 1335, când regele Ungariei, amintind campania din 1330 si batalia de la Posada precedata de un armistitiu, spune ca "Ne-am încrezut în cuvântul schismaticului" numit "Basarab, voievodul valahilor". (V. Motogna, "Iarasi lupta dela Posada", în Revista istorica, IX (1924), p. 82-3 ; traducere româneasca de G. Popa-Lisseanu, Cronica pictata dela Viena, Bucuresti, 1937, p. XLIV-XLVI, nota 76. (Izvoarele istoriei românilor,XI).

    8 "Ex antiquo in schismate in te a tuis antiquis praedecessoribus derivato,  moraris et multiplicibus erroribus involutus existis" (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I/2, p. 159).

    9 In prefata la Codul sau de legi (Zakonik), tradusa de G. Mihaila, "Sintagma (Pravila) lui Matei Vlastaris si începuturile lexicografiei slavo-române", în Idem, Contributii la istoria culturii si literaturii române vechi,Bucuresti, 1972, p. 272-273.

    10 Vezi si demonstratia în acest sens a lui D.I.Muresan, "Excursus. Basaraba Ivanco", în volumul Istorie bisericeasca, misiune crestina si viata culturala, II, Crestinismul românesc si organizarea bisericeasca în secolele XIII-XIV. Stiri si interpretari noi, ed. de E. Popescu si M.O. Catoi, Galati, 2010, p. 390-406.

    11 Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I/1, p. 600-601 : "dilecto filio nobili viro Bazaras woywoda Transalpino". Prin "natiunile necredincioase (nationes infidelium) papa întelegea pe cumani, români si slavi (vezi scrisoarea lui din 1328 în acelasi volum, p. 609). Pe cine trebuia deci sa extermine Basarab ?

    12 Am si publicat o parte din aceste marturii în articolul "O controversa : Thocomerius-Negru Voda", în Revista istorica, XIX (2008), nr. 1-2, p. 49-58. De altfel, Neagu Djuvara cunoaste cel putin doua din aceste acte care i-au fost semnalate de Constantin Rezachevici (Thocomerius, p. 160-1) dar le respinge aducând niste considerente fara nicio valoare!



    Nota: Rescrieriele istoriei românilor au fost preocuparea agenților cominterniști, comuniști, după ocuparea României de către armata sovietică, parte a programului de estropiere a culturii române. După 1990 o tendință programatică simetrică, similară și violentă a fost susținutî, finanțată și aproape impusă de alte agenții de propagandă. În numele unei istoriografii critice se zguduie temeliile viețuirii comunitare carpatice a românilor, se ajunge până la contestarea unității statale naturale a românilor, România fiind prezentată din aproape toate direcțiile, de la Est ca și de la Vest sau de la Nord, ca un soi de țară imaginară, construită din bucăți luate de la vecini. Va trebui să reconsiderăm și analizăm scopurile acestei agresivități geopolitice, cu elemente ideologice simetrice care folosește lingivistica, istoriografia, etnologia pentru a nega dreptul la existență a unei țări a românilor. E urgent!
    Dan Culcer
    Associated Topics

    Ziceri&contraziceri


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.79 Seconds