Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

Home

Arhive

Who's Online

Exista in mod curent, 47 gazda(e) si 0 membri online.

Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

Cautare în labirint

Languages

Select Interface Language:

Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie: Ziceri&contraziceri

[ Mergi la pagina principala | Selecteaza un nou topic ]

Polemici: Angela Gheorghiu despre România post-Ceaușescu

Cititor scrie "https://adevarul.ro/showbiz/vedete/angela-gheorghiu-despre-romania-post-ceausescu-2212171.html"

Scris de Asymetria on Monday, April 08 @ 14:56:57 CEST (31 citiri)
Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

Eseuri: Ovidiu BUFNILA. Despre ideologie

Ovidiu_Bufnila scrie "

Când vorbeşti de cutremur ideologic şi de schimbare de semne, unii români o dau cotită şi ţipă ca din gură de şarpe! Anarhie! Săriţi, suntem violaţi! Vai, poliţia! Au fost siluite ideile noastre călduţe! La spânzurătoare cu uzurpatorii filozofiilor mucegăite! Aşa strigă de mii de ani românii care, atunci când vine câte un cutremur ideologic necesar, istoric, natural, cosmogonic, se sperie foarte. Şi, tocmai ei, care până atunci, când nu se trăgea cu muniţie de război, se cufuresc foarte tare. Tocmai ei care, la cenacluri, simpozioane, sesiuni de comunicări, sindrofii telectuale sau la emisiuni TV vorbeau cu dezinvoltură despre schimbarea lumii! Ha, ha, ha! Dar s-o experimenteze pe curuţul lor, cum e? E nasol, dom’le! Chiar pe bune ne schimbăm? Bibliotecile şi librăriile din România sunt pline ochi cu tot felul de cărţulii scrise de români prin simpatie, imitaţii ordinare după şuvoiul ideilor mondiale. Hoţi, imitatori, farsori în România, cu miile, ca în orice altă şară a lumii. Dar să-i pui pe scribălăii ăştia de tarabă, furăcioşi în toate cele să-şi pună capu la contribuţie, vai, ce perversitate! Clizma Intelectuală Românească de care e plină bibliotecimea românească se fandoseşte, se boieşte astfel încât ăia care n-au experienţă cad uşor în laţ. Idei furate cu roaba de tot felul de telectuali făcuţi la normă de Fabrica Utopic-Comunistă Românească sunt pretutindeni.

Scris de asymetria on Tuesday, March 17 @ 20:20:34 CET (4520 citiri)
Citeste mai mult... | 5068 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

Polemici: Matei Cazacu. Raspuns lui Neagu Djuvara

« Un nou club select şi-a făcut apariţia în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Preşedintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieţii publice româneşti care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar post-modern al "bunului sălbatic", mai precis al cumanului civilizator şi catolic care acum şapte secole şi ceva i-a învăţat pe românașii noştri să-şi creeze în fine un stat, Muntenia sau Ţara românească, termen care în vremea aceea însemna "Ţara românilor" . Nu a cumanilor, nu a cumanilor şi românilor, ci doar a românilor!»

Matei Cazacu

Scris de asymetria on Monday, October 29 @ 17:08:35 CET (4752 citiri)
Citeste mai mult... | 26015 bytes in plus | Polemici | Scor: 5

Polemici: A. A. Shishmanian [A propos de volumul Memorialistica II de Gabriel Diradurian]

Domnului Varujan Vosganian
Scrisoare deschisă

Domnule Vosganian,
Stima n-o mai pot invoca pentru că prea multe elemente contrare acestui sentiment au apărut între timp. Dispreţ? N-am încă destule elemente pentru asta, deşi tăcerile masive ce s-au succedat scrisorilor mele şi articolului soţiei mele nu prezic nimic bun. Dezgust, poate. Sau, să zicem, eufemistic, un soi de dezamăgire. De altfel lucrurile se pot preciza pe parcurs… D-l Cazazian pare să fi căutat (unde? mister!) un fel de aviz favorabil privind publicarea, necesară cred eu, a articolului soţiei mele, deşi, în principiu, e singurul care ar trebui să decidă publicarea în revista ce conduce, “aviz” ce n-a mai venit (sau a venit “negativ”; aţi ajuns să reprezentaţi un fel de para-cenzură, Domnule Vosganian ?). De ce un aviz? De ce n-a venit un astfel de aviz favorabil, inutil în sine, dar indispensabil, se pare, încă în România, unde structuri totalitare, sau, şi mai bine, feudale, par să larveze pe ici pe colo şi-anume în punctele esenţiale?! La aceasta se adaugă şi cazul scrisorii hiperfavorabile pe care v-am adresat-o în marginea lecturii Cărţii şoaptelor. Să-l rezumăm. Citind romanul dvs. Cartea şoaptelor, roman excelent în anumite limite – tehnic compus din ceea ce în muzică se cheamă “acorduri clasate”, estetic neinovante, dacă vreţi, dar totuşi foarte bine compus, şi, pe alocuri, de-a dreptul zguduitor prin tematică – v-am scris o scrisoare, am putea-o numi deschisă, ca şi aceasta, o scrisoare-articol extrem de generoasă ce v-a interesat suficient pentru a o reproduce pe situl dvs. personal, deşi, şi în acest caz, promisa publicare în “Ararat” n-a mai survenit. Mă rog, eu n-am nici o pretenţie. Dacă aş fi vrut să scriu un articol l-aş fi trimis direct la “Ararat” sau chiar şi la alte reviste. N-am vrut să scriu decît o scrisoare şi nu mă priveşte, la urma urmelor, ce faceţi cu ea (în anumite limite). Dar, încă o dată, ceea ce mă deranjează e opacitatea reacţiei, tăcerile prelungi şi cumva stînjenite, oricum stînjenitoare, impresia surdă a unei permanente cenzuri. Am interpretat iniţial asta în legătură cu atitudinea mea faţă de istoria Onig Tokatlian – Mesia Hacerian (ultimul, o notorie bestie securistă, se pare, un fel de mic Nikolski armean). Această istorie apărea într-un chip complet ilogic în relatarea dvs. – ce viza, cred, un fel de absurdă reconciliere post mortem între călău şi victimă, idee insuportabilă la care vă sfătuiesc să renunţaţi –, motiv pentru care am încercat s-o “corectez” într-un fel ce, am avut impresia, nu vă convenea. Acum interpretez lucrurile, în parte, altfel. Căci ce ignoram în momentul redactării scrisorii din 18 august 2011 e că dvs. finanţaseţi, în calitate de preşedinte al U.A.R., un volum intitulat “Memorialistică II”, autorat de d-l Gabriel Diradurian (utilizez deliberat această formulă rebarbativă împrumutată, cum poate v-aţi putut da singur seama, dintr-un roman al lui Saul Bellow – n-am să vă fac injuria să vă spun din care – pentru că nu-l pot considera un veritabil scriitor pe acest “domn”). Acest volum conţine un capitol, capitolul 19, ce nu e altceva decît un abject atac la persoană. Nu! un monstruos de calomnios pamflet. Ce l-a îndemnat pe d-l Diradurian să mă atace într-un mod atît de josnic? Atît de gratuit, mai ales! Ce v-a îndemnat pe dvs. să sponsorizaţi atacul gratuit şi josnic al calomniatorului, încurajînd, în orice caz, financiar, publicarea lui? Iată întrebări la care va trebui să se găsească un răspuns. Întrebări la care, în ce mă priveşte, voi încerca să furnizez un răspuns în cele ce urmează.
Relaţiile mele cu d-l Diradurian au fost oricum extrem de sporadice. L-am cunoscut fugitiv în copilărie, pe la 4-5 ani, aproximativ în acea epocă cînd, conform mărturiei necontrafăcute a autorului, “pe onestitatea căruia se poate conta” (dixit Paul Cernat), tatăl meu… mă « ducea la femei »! (v. infra pp. 9, 36). Perioadă cînd am frecventat vila aceea malefică de pe Roma 1. Întîlnirile noastre ale copiilor (eu nu mi-i amintesc decît pe Gabi şi Iris dar vor fi fost mai mulţi) aveau loc în acea vilă, într-adevăr destul de impresionantă, mai ales pentru conştiinţa infantilă, pe care o evocă intens nostalgic d-l Diradurian. Desigur, veritabila amfitioană (în curînd singura amfitrioană) a locului era – este încă îmi închipui – d-na Meline Grigorian, flancată de d-nele Eliza Diradurian şi Marga Marcarian, mama lui Iris, marea iubire a copilăriei mele, pe care, la patru ani, mi-amintesc că am cerut-o de nevastă tatălui ei spre amuzamentul delirant (într-adevăr excesiv!) al mamei mele. (E vorba bineînţeles de Iris cea de la şapte ani, o fiinţă stelară ce a decupat, preţ de o clipă, în acei ani obscuri ai copilăriei mele prime o zonă oarecum mai ciudată, dominată de frumuseţea ei magică, iară nu de Iris de mai apoi, transformată de alchimia nefastă a timpului într-o adolescentă buboasă şi frivolă, sensibil mai banală, iar apoi, vai! deja din facultate, într-o femeie atît de neinspirată şi neinspirantă).
Pe de altă parte, n-am înţeles de ce în “opera-i confesivă” memorialistul a simţit nevoia să facă din d-na Meline Grigorian, femeie caustică şi indiscretă, adesea obositor de vorbăreaţă dar fundamental de treabă şi chiar generoasă în anumite împrejurări, un fel de erudită, consumatoare a întregii literaturi universale de la Homer la Joyce (v. pp. 18-19 ale “Memorialisticii II”); gluma mi se pare şi inutilă şi crudă, cu atît mai mult cu cît la pagina 145 a volumului I aceeaşi d-nă Meline Grigorian e definită astfel: “… Meline, deşi avea doar patru clase primare, era o excelentă femeie de lume şi ştia prin conversaţia ei să ţină trează o asistenţă întreagă” (avem vădit de-a face cu o altă manifestare a “onestităţii mărturisitoare” a d-lui Diradurian).
Ulterior, n-aş putea spune de ce, însă vizitele mele şi ale mamei mele acolo se făcură destul de repede foarte sporadice, deşi tata îşi continua nestingherit musafirlîcul. Îi displăcea mamei mele mediul uman, combinaţia permanentă de bîrfe futile şi partide de poker (la care, culmea, cîştiga, poate tocmai din pricina dezgustului pentru joc)? Am într-adevăr această impresie. De altfel şi viitorul “memorialist” s-a mutat. Intrigat de această situaţie, am pus recent întrebarea tatălui meu şi a rezultat că pînă şi el găsea locul acela nepotrivit pentru un copil mic. De ce? Nici măcar nu mă strădui să înţeleg. Poate şi divorţul ce a intervenit între părinţii mei în 1960 a jucat un rol, deşi nu cred. Poate pricina era, pur şi simplu, de ordin social; la urma urmelor tata nu era un nanonomenclaturist în devenire precum tăticii celorlalţi! La drept vorbind, continuam să mă duc uneori pe-acolo, însă extrem de rar. Practic, pînă la data faimoasei excursii la Braşov ce pare să-l obsedeze atît pe “memorialist” – căci d-l Diradurian îşi inventă amintirile – abia dacă l-am mai văzut o dată sau de două ori. Cel mai bine îmi amintesc de un fel de “ceai” (eu aveam cam 11 ani, Gabi Diradurian vreo 15) unde am intrat pentru prima oară în contact cu “dansurile moderne”, twist, sau altceva de acelaşi gen. Priveam nemulţumit bizarul spectacol şi am simţit nevoia să-mi exprim discret dezaprobarea şi interesatului. Spre surprinderea mea, băiatul acela ce părea hiperfrivol, mi-a răspuns foarte serios că nici lui nu-i plăceau dar că reprezentau un fel de constrîngere socială (termenii au fost alţii însă sensul era cam acesta). Mi-am păstrat surpriza şi rezerva pînă prin vara lui 1971 cînd a avut loc respectiva excursie. Locuiam pe atunci la tanti Zica (Zvart Eriţpohanov, o mătuşă prin alianţă, sora mai mică a lui Gaiane Canaian, a doua soţie a lui Dro) şi mă pregăteam pentru examenul de hindi (eram deja la facultatea de franceză unde urmasem un curs facultativ de hindi ce a contat ca un an I – Siruni a avut un rol decisiv în povestea asta, dar n-am de gînd să intru aici în detalii) şi n-aveam nici un chef de excursii. Simţeam că mă găseam la o răscruce existenţială, că mă găseam în faţa unui viraj dificil pe care nu trebuia cu nici un chip să-l ratez. Deci a pleca în excursie… Tata însă a insistat iar eu am făcut prostia să accept. Cum regret acum această insipidă, inutilă excursie! Nu pentru că s-ar fi petrecut atunci ceva deosebit ci pentru că a furnizat d-lui Diradurian pretextul-cadru al elucubraţiilor sale. Discuţii? În afară de pălăvrăgeala curentă abia dacă se poate vorbi de aşa ceva. În primul rînd, nu eram 7 ci doar 5 participanţi (nici mătuşa mea, regretata Satenig Bostanian, nici Aşod Şarafian, decedat, mi se pare, şi el de curînd, nu erau cu noi). A avut loc totuşi o discuţie, cu acea fată căreia îi uitasem numele (nici nu ştiam că era verişoara lui Iris Marcarian), Ani Altunian, însă nimeni nu era prezent (ceilalţi plecaseră nu ştiu unde cu maşina, Fiatul 124 de care G.D. era aşa de mîndru). Am pălăvrăgit, adică mai mult a pălăvrăgit ea, despre băieţii foarte inteligenţi din Constanţa, care-i plăceau (aprecia inteligenţa, spunea ea, cu ocazia asta am aflat că şi eu eram inteligent, deci presupun că-i plăceam niţel). Lucrurile n-au mers mai departe, cel puţin nu cu mine. Intra şi G.D. în categoria “băieţilor inteligenţi”? Nu sunt sigur, foarte posibil! La asta se pot adăuga două discuţii cu d-l Diradurian însuşi. Prima se rotea în jurul faptului că după declaraţiile sale ar fi trăit “în infern”, sau ceva în acest gen, ceea ce mi s-a părut pretenţios şi cam ridicul (mă tem că l-am cam vexat), ca şi în jurul faptului, ce-l umplea de-o dostoievskiană mîndrie, că-şi părăsise studiile sau studiile îl părăsiseră pe el, n-am înţeles prea bine, atît de stupidă mi s-a părut toată chestia. Rar am văzut un om mai absurd vanitos. Problema e că ceilalţi păreau să-l admire deşi, în fond, nenorocitul îşi distrugea viaţa. Altă pricină de vexare presupun. Am doua zi, am “discutat” despre Dostoievski. Adică, spre marea mea indignare, G.D. a afirmat superioritatea lui Tolstoi asupra autorului celor cinci romane absolute ale literaturii (mă dispensez să le citez titlurile), subliniind că, în orice caz, Dostoievski fusese “un om penibil”. Pe linia asta, amintind titlul unei celebre nuvele dostoievskiene, ar fi putut spune “ridicol”. Toate astea cu un ton apodictic şi sentenţios ce dădea măsura imbecilităţii suficiente a personajului. Asta a fost tot. Restul, pălăvrăgeli dintre cele pe care le uiţi în timp ce vorbeşti (sau asculţi). Iată punctul de plecare al afabulaţiilor integral calomnioase a căror publicare aţi finanţat-o în chipul cel mai iresponsabil! Pe d-l Diradurian l-am mai zărit o dată, cîteva luni mai tîrziu cred. Mă duceam la facultate iar el părea să aştepte pe cineva în dreptul ceasului de la Universitate. Am dat să-l salut însă mi-a aruncat o privire atît de rece, plumburie, una din acele priviri care-ţi declară că refuză să te vadă, încît am renunţat. A fost ultima oară cînd l-am mai văzut “în carne şi oase” pe d-l Diradurian. Încă o dată, iată deci temeiul afabulaţiilor calomnioase ca şi al injuriilor conţinute în capitolul 19 (capitol ce nu-i putea fi necunoscut prefaţatorului de vreme ce afirmă la pp. 10-11 cum că Ara-Alexandru Şişmanian ar fi “un personaj de prim-plan în ultima secţiune a volumului”). Tot ce povesteşte G.D. în “Memorialistică II” despre sutele noastre de întîlniri din care totuşi nu-i în stare să reproducă nimic, nu-şi aminteşte nimic, e integral fals. Nu numai că nu-mi amintesc să-l fi vizitat la noul domiciliu dar nici nu ştiam unde se mutase după Roma 1. Că am fi vorbit despre Dostoievski? De sute de ori despre Dostoievski? Perfect, dar atunci ce am vorbit. I-am pronunţat doar numele? Ca pe o “mantră”? Vădit “memorialistul” multiplică mica şi iritanta conversaţie braşoveană pentru a crea evenimente ce n-au avut niciodată loc. Cît despre scrierile d-lui Diradurian n-am putut vorbi despre ele pentru simplul fapt că nu ştiam că scrie (oricum, mi-ar fi fost imposibil să-l iau în serios ca scriitor pe insul superficial şi pretenţios pe care-l întîlnisem în excursie).

Nota: Referințe. A se vedea și http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=5573 ]

Scris de asymetria on Sunday, October 28 @ 11:23:55 CET (3043 citiri)
Citeste mai mult... | 77928 bytes in plus | Polemici | Scor: 0

Editoriale: Claude Karnoouh. Faut-il en finir avec la philosophie en Roumanie?

Le propos tenu par le président Băsescu sur l’enseignement de la philosophie à l’université et le système éducatif a choqué à coup sûr un certain nombre d’intellectuels, mais a, simultanément, engendré un silence que je présuppose fort gêné de la part des boierii minții qui, comme tout domestique, doivent se tenir cois dans l’impossibilité qu’ils sont de s’opposer au maître qui assure leur pitance quotidienne et plus encore.

Nota: (Din opiniile Paratraznetului Fanica,pe tema scolii românesti de pe blogul lui Andrei Badin)"Problema de fond nu ar fi ca scoala produce tâmpiti, ci că orice tâmpit poate absolvi o școală, ceea ce inseamna cu totul altceva. Școala pare a fi un element care nu perturba in vreun fel prostia celor proști și, mai ales, nu prea stimulează inteligența celor cu potențial." Aș adăuga : școala, oriunde în lume, produce școliți, dar nu reduce numărul de proști și nu mărește numărul de deștepți, fiindcă aceste calități sau defecte sunt native. Democratizarea accesului la școlarizare, care a fost o cucerire a secolului al XIX-lea, a produs un efect pervers; se crede acum că absolvirea unui ciclu școlar și diploma obținută astfel, mai mult sau mai puțin pe merite de natură intelectuală, include insul în categoria transetnică și trans-socială a intelectualității creatoare, adică cea care nu este doar reproductivă. Falsul este profund și are consecințe care instaurează și mențin confuzia. Ceaușescu, un om neșcolit, era un om inteligent, coana Leanța, tot neșcolită, era mai degrabă proastă, Comunismul, cu rădăcini printre deștepți, a promovat prea mulți proști, tocmai fiindcă intelectualii care l-au inventat aveau nevoie de slugi și de executanți, pe care i-au recrutat, cu disprețul tipic al inteligentului pentru prost, din categoriile sociale nu doar defavorizate, neșcolite ci din categoria brutelor proaste dar șirete, iar firoscoșii inventatori sau propagandiștii idealului au devenit victimele propriilor creaturi, frankensteinii revoluției sociale și manevrelor politice.
Dan Culcer

Scris de asymetria on Thursday, June 18 @ 17:34:27 CEST (2912 citiri)
Citeste mai mult... | 12691 bytes in plus | Editoriale | Scor: 5

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.66 Seconds