|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 26 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Polemici: Angela Gheorghiu despre România post-CeausescuCititor scrie "https://adevarul.ro/showbiz/vedete/angela-gheorghiu-despre-romania-post-ceausescu-2212171.html" |
|
Scris de Asymetria on Monday, April 08 @ 15:56:57 CEST (280 citiri) Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0 |
|
Eseuri: Ovidiu BUFNILA. Despre ideologie Ovidiu_Bufnila scrie " Când vorbești de cutremur
ideologic și de schimbare de semne, unii români o dau cotită și țipă ca din
gură de șarpe! Anarhie! Săriți, suntem violați! Vai, poliția! Au fost siluite
ideile noastre călduțe! La spânzurătoare cu uzurpatorii filozofiilor mucegăite!
Așa strigă de mii de ani românii care, atunci când vine câte un cutremur
ideologic necesar, istoric, natural, cosmogonic, se sperie foarte. Și, tocmai
ei, care până atunci, când nu se trăgea cu muniție de război, se cufuresc
foarte tare. Tocmai ei care, la cenacluri, simpozioane, sesiuni de comunicări,
sindrofii telectuale sau la emisiuni TV vorbeau cu dezinvoltură despre
schimbarea lumii! Ha, ha, ha! Dar s-o experimenteze pe curuțul lor, cum e? E
nasol, dom’le! Chiar pe bune ne schimbăm? Bibliotecile și librăriile din
România sunt pline ochi cu tot felul de cărțulii scrise de români prin
simpatie, imitații ordinare după șuvoiul ideilor mondiale. Hoți, imitatori,
farsori în România, cu miile, ca în orice altă șară a lumii. Dar să-i pui pe
scribălăii ăștia de tarabă, furăcioși în toate cele să-și pună capu la
contribuție, vai, ce perversitate! Clizma Intelectuală Românească de care e
plină bibliotecimea românească se fandosește, se boiește astfel încât ăia care
n-au experiență cad ușor în laț. Idei furate cu roaba de tot felul de
telectuali făcuți la normă de Fabrica Utopic-Comunistă Românească sunt
pretutindeni. "
|
|
Scris de asymetria on Tuesday, March 17 @ 21:20:34 CET (4641 citiri) Citeste mai mult... | 5068 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0 |
Polemici: Matei Cazacu. Raspuns lui Neagu Djuvara« Un nou club select și-a făcut apariția în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Președintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieții publice românești care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar post-modern al "bunului sălbatic", mai precis al cumanului civilizator și catolic care acum șapte secole și ceva i-a învățat pe românașii noștri să-și creeze în fine un stat, Muntenia sau Țara românească, termen care în vremea aceea însemna "Țara românilor" . Nu a cumanilor, nu a cumanilor și românilor, ci doar a românilor!» |
|
Scris de asymetria on Monday, October 29 @ 18:08:35 CET (4917 citiri) Citeste mai mult... | 26015 bytes in plus | Polemici | Scor: 5 |
|
Polemici: A. A. Shishmanian [A propos de volumul Memorialistica II de Gabriel Diradurian] Domnului Varujan Vosganian Scrisoare deschisă Domnule Vosganian, Stima n-o mai pot invoca pentru că prea multe elemente contrare acestui sentiment au apărut între timp. Dispreț? N-am încă destule elemente pentru asta, deși tăcerile masive ce s-au succedat scrisorilor mele și articolului soției mele nu prezic nimic bun. Dezgust, poate. Sau, să zicem, eufemistic, un soi de dezamăgire. De altfel lucrurile se pot preciza pe parcurs… D-l Cazazian pare să fi căutat (unde? mister!) un fel de aviz favorabil privind publicarea, necesară cred eu, a articolului soției mele, deși, în principiu, e singurul care ar trebui să decidă publicarea în revista ce conduce, “aviz” ce n-a mai venit (sau a venit “negativ”; ați ajuns să reprezentați un fel de para-cenzură, Domnule Vosganian ?). De ce un aviz? De ce n-a venit un astfel de aviz favorabil, inutil în sine, dar indispensabil, se pare, încă în România, unde structuri totalitare, sau, și mai bine, feudale, par să larveze pe ici pe colo și-anume în punctele esențiale?! La aceasta se adaugă și cazul scrisorii hiperfavorabile pe care v-am adresat-o în marginea lecturii Cărții șoaptelor. Să-l rezumăm. Citind romanul dvs. Cartea șoaptelor, roman excelent în anumite limite – tehnic compus din ceea ce în muzică se cheamă “acorduri clasate”, estetic neinovante, dacă vreți, dar totuși foarte bine compus, și, pe alocuri, de-a dreptul zguduitor prin tematică – v-am scris o scrisoare, am putea-o numi deschisă, ca și aceasta, o scrisoare-articol extrem de generoasă ce v-a interesat suficient pentru a o reproduce pe situl dvs. personal, deși, și în acest caz, promisa publicare în “Ararat” n-a mai survenit. Mă rog, eu n-am nici o pretenție. Dacă aș fi vrut să scriu un articol l-aș fi trimis direct la “Ararat” sau chiar și la alte reviste. N-am vrut să scriu decît o scrisoare și nu mă privește, la urma urmelor, ce faceți cu ea (în anumite limite). Dar, încă o dată, ceea ce mă deranjează e opacitatea reacției, tăcerile prelungi și cumva stînjenite, oricum stînjenitoare, impresia surdă a unei permanente cenzuri. Am interpretat inițial asta în legătură cu atitudinea mea față de istoria Onig Tokatlian – Mesia Hacerian (ultimul, o notorie bestie securistă, se pare, un fel de mic Nikolski armean). Această istorie apărea într-un chip complet ilogic în relatarea dvs. – ce viza, cred, un fel de absurdă reconciliere post mortem între călău și victimă, idee insuportabilă la care vă sfătuiesc să renunțați –, motiv pentru care am încercat s-o “corectez” într-un fel ce, am avut impresia, nu vă convenea. Acum interpretez lucrurile, în parte, altfel. Căci ce ignoram în momentul redactării scrisorii din 18 august 2011 e că dvs. finanțaseți, în calitate de președinte al U.A.R., un volum intitulat “Memorialistică II”, autorat de d-l Gabriel Diradurian (utilizez deliberat această formulă rebarbativă împrumutată, cum poate v-ați putut da singur seama, dintr-un roman al lui Saul Bellow – n-am să vă fac injuria să vă spun din care – pentru că nu-l pot considera un veritabil scriitor pe acest “domn”). Acest volum conține un capitol, capitolul 19, ce nu e altceva decît un abject atac la persoană. Nu! un monstruos de calomnios pamflet. Ce l-a îndemnat pe d-l Diradurian să mă atace într-un mod atît de josnic? Atît de gratuit, mai ales! Ce v-a îndemnat pe dvs. să sponsorizați atacul gratuit și josnic al calomniatorului, încurajînd, în orice caz, financiar, publicarea lui? Iată întrebări la care va trebui să se găsească un răspuns. Întrebări la care, în ce mă privește, voi încerca să furnizez un răspuns în cele ce urmează. Relațiile mele cu d-l Diradurian au fost oricum extrem de sporadice. L-am cunoscut fugitiv în copilărie, pe la 4-5 ani, aproximativ în acea epocă cînd, conform mărturiei necontrafăcute a autorului, “pe onestitatea căruia se poate conta” (dixit Paul Cernat), tatăl meu… mă « ducea la femei »! (v. infra pp. 9, 36). Perioadă cînd am frecventat vila aceea malefică de pe Roma 1. Întîlnirile noastre ale copiilor (eu nu mi-i amintesc decît pe Gabi și Iris dar vor fi fost mai mulți) aveau loc în acea vilă, într-adevăr destul de impresionantă, mai ales pentru conștiința infantilă, pe care o evocă intens nostalgic d-l Diradurian. Desigur, veritabila amfitioană (în curînd singura amfitrioană) a locului era – este încă îmi închipui – d-na Meline Grigorian, flancată de d-nele Eliza Diradurian și Marga Marcarian, mama lui Iris, marea iubire a copilăriei mele, pe care, la patru ani, mi-amintesc că am cerut-o de nevastă tatălui ei spre amuzamentul delirant (într-adevăr excesiv!) al mamei mele. (E vorba bineînțeles de Iris cea de la șapte ani, o ființă stelară ce a decupat, preț de o clipă, în acei ani obscuri ai copilăriei mele prime o zonă oarecum mai ciudată, dominată de frumusețea ei magică, iară nu de Iris de mai apoi, transformată de alchimia nefastă a timpului într-o adolescentă buboasă și frivolă, sensibil mai banală, iar apoi, vai! deja din facultate, într-o femeie atît de neinspirată și neinspirantă). Pe de altă parte, n-am înțeles de ce în “opera-i confesivă” memorialistul a simțit nevoia să facă din d-na Meline Grigorian, femeie caustică și indiscretă, adesea obositor de vorbăreață dar fundamental de treabă și chiar generoasă în anumite împrejurări, un fel de erudită, consumatoare a întregii literaturi universale de la Homer la Joyce (v. pp. 18-19 ale “Memorialisticii II”); gluma mi se pare și inutilă și crudă, cu atît mai mult cu cît la pagina 145 a volumului I aceeași d-nă Meline Grigorian e definită astfel: “… Meline, deși avea doar patru clase primare, era o excelentă femeie de lume și știa prin conversația ei să țină trează o asistență întreagă” (avem vădit de-a face cu o altă manifestare a “onestității mărturisitoare” a d-lui Diradurian). Ulterior, n-aș putea spune de ce, însă vizitele mele și ale mamei mele acolo se făcură destul de repede foarte sporadice, deși tata își continua nestingherit musafirlîcul. Îi displăcea mamei mele mediul uman, combinația permanentă de bîrfe futile și partide de poker (la care, culmea, cîștiga, poate tocmai din pricina dezgustului pentru joc)? Am într-adevăr această impresie. De altfel și viitorul “memorialist” s-a mutat. Intrigat de această situație, am pus recent întrebarea tatălui meu și a rezultat că pînă și el găsea locul acela nepotrivit pentru un copil mic. De ce? Nici măcar nu mă strădui să înțeleg. Poate și divorțul ce a intervenit între părinții mei în 1960 a jucat un rol, deși nu cred. Poate pricina era, pur și simplu, de ordin social; la urma urmelor tata nu era un nanonomenclaturist în devenire precum tăticii celorlalți! La drept vorbind, continuam să mă duc uneori pe-acolo, însă extrem de rar. Practic, pînă la data faimoasei excursii la Brașov ce pare să-l obsedeze atît pe “memorialist” – căci d-l Diradurian își inventă amintirile – abia dacă l-am mai văzut o dată sau de două ori. Cel mai bine îmi amintesc de un fel de “ceai” (eu aveam cam 11 ani, Gabi Diradurian vreo 15) unde am intrat pentru prima oară în contact cu “dansurile moderne”, twist, sau altceva de același gen. Priveam nemulțumit bizarul spectacol și am simțit nevoia să-mi exprim discret dezaprobarea și interesatului. Spre surprinderea mea, băiatul acela ce părea hiperfrivol, mi-a răspuns foarte serios că nici lui nu-i plăceau dar că reprezentau un fel de constrîngere socială (termenii au fost alții însă sensul era cam acesta). Mi-am păstrat surpriza și rezerva pînă prin vara lui 1971 cînd a avut loc respectiva excursie. Locuiam pe atunci la tanti Zica (Zvart Erițpohanov, o mătușă prin alianță, sora mai mică a lui Gaiane Canaian, a doua soție a lui Dro) și mă pregăteam pentru examenul de hindi (eram deja la facultatea de franceză unde urmasem un curs facultativ de hindi ce a contat ca un an I – Siruni a avut un rol decisiv în povestea asta, dar n-am de gînd să intru aici în detalii) și n-aveam nici un chef de excursii. Simțeam că mă găseam la o răscruce existențială, că mă găseam în fața unui viraj dificil pe care nu trebuia cu nici un chip să-l ratez. Deci a pleca în excursie… Tata însă a insistat iar eu am făcut prostia să accept. Cum regret acum această insipidă, inutilă excursie! Nu pentru că s-ar fi petrecut atunci ceva deosebit ci pentru că a furnizat d-lui Diradurian pretextul-cadru al elucubrațiilor sale. Discuții? În afară de pălăvrăgeala curentă abia dacă se poate vorbi de așa ceva. În primul rînd, nu eram 7 ci doar 5 participanți (nici mătușa mea, regretata Satenig Bostanian, nici Așod Șarafian, decedat, mi se pare, și el de curînd, nu erau cu noi). A avut loc totuși o discuție, cu acea fată căreia îi uitasem numele (nici nu știam că era verișoara lui Iris Marcarian), Ani Altunian, însă nimeni nu era prezent (ceilalți plecaseră nu știu unde cu mașina, Fiatul 124 de care G.D. era așa de mîndru). Am pălăvrăgit, adică mai mult a pălăvrăgit ea, despre băieții foarte inteligenți din Constanța, care-i plăceau (aprecia inteligența, spunea ea, cu ocazia asta am aflat că și eu eram inteligent, deci presupun că-i plăceam nițel). Lucrurile n-au mers mai departe, cel puțin nu cu mine. Intra și G.D. în categoria “băieților inteligenți”? Nu sunt sigur, foarte posibil! La asta se pot adăuga două discuții cu d-l Diradurian însuși. Prima se rotea în jurul faptului că după declarațiile sale ar fi trăit “în infern”, sau ceva în acest gen, ceea ce mi s-a părut pretențios și cam ridicul (mă tem că l-am cam vexat), ca și în jurul faptului, ce-l umplea de-o dostoievskiană mîndrie, că-și părăsise studiile sau studiile îl părăsiseră pe el, n-am înțeles prea bine, atît de stupidă mi s-a părut toată chestia. Rar am văzut un om mai absurd vanitos. Problema e că ceilalți păreau să-l admire deși, în fond, nenorocitul își distrugea viața. Altă pricină de vexare presupun. Am doua zi, am “discutat” despre Dostoievski. Adică, spre marea mea indignare, G.D. a afirmat superioritatea lui Tolstoi asupra autorului celor cinci romane absolute ale literaturii (mă dispensez să le citez titlurile), subliniind că, în orice caz, Dostoievski fusese “un om penibil”. Pe linia asta, amintind titlul unei celebre nuvele dostoievskiene, ar fi putut spune “ridicol”. Toate astea cu un ton apodictic și sentențios ce dădea măsura imbecilității suficiente a personajului. Asta a fost tot. Restul, pălăvrăgeli dintre cele pe care le uiți în timp ce vorbești (sau asculți). Iată punctul de plecare al afabulațiilor integral calomnioase a căror publicare ați finanțat-o în chipul cel mai iresponsabil! Pe d-l Diradurian l-am mai zărit o dată, cîteva luni mai tîrziu cred. Mă duceam la facultate iar el părea să aștepte pe cineva în dreptul ceasului de la Universitate. Am dat să-l salut însă mi-a aruncat o privire atît de rece, plumburie, una din acele priviri care-ți declară că refuză să te vadă, încît am renunțat. A fost ultima oară cînd l-am mai văzut “în carne și oase” pe d-l Diradurian. Încă o dată, iată deci temeiul afabulațiilor calomnioase ca și al injuriilor conținute în capitolul 19 (capitol ce nu-i putea fi necunoscut prefațatorului de vreme ce afirmă la pp. 10-11 cum că Ara-Alexandru Șișmanian ar fi “un personaj de prim-plan în ultima secțiune a volumului”). Tot ce povestește G.D. în “Memorialistică II” despre sutele noastre de întîlniri din care totuși nu-i în stare să reproducă nimic, nu-și amintește nimic, e integral fals. Nu numai că nu-mi amintesc să-l fi vizitat la noul domiciliu dar nici nu știam unde se mutase după Roma 1. Că am fi vorbit despre Dostoievski? De sute de ori despre Dostoievski? Perfect, dar atunci ce am vorbit. I-am pronunțat doar numele? Ca pe o “mantră”? Vădit “memorialistul” multiplică mica și iritanta conversație brașoveană pentru a crea evenimente ce n-au avut niciodată loc. Cît despre scrierile d-lui Diradurian n-am putut vorbi despre ele pentru simplul fapt că nu știam că scrie (oricum, mi-ar fi fost imposibil să-l iau în serios ca scriitor pe insul superficial și pretențios pe care-l întîlnisem în excursie). Nota: Referințe. A se vedea și http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=5573 ] |
|
Scris de asymetria on Sunday, October 28 @ 12:23:55 CET (3155 citiri) Citeste mai mult... | 77928 bytes in plus | Polemici | Scor: 0 |
|
Editoriale: Claude Karnoouh. Faut-il en finir avec la philosophie en Roumanie? Le propos tenu par le président Băsescu sur l’enseignement de la philosophie à l’université et le système éducatif a choqué à coup sûr un certain nombre d’intellectuels, mais a, simultanément, engendré un silence que je présuppose fort gêné de la part des boierii minții qui, comme tout domestique, doivent se tenir cois dans l’impossibilité qu’ils sont de s’opposer au maître qui assure leur pitance quotidienne et plus encore. Nota: (Din opiniile Paratraznetului Fanica,pe tema scolii românesti de pe blogul lui Andrei Badin)"Problema de fond nu ar fi ca scoala produce tâmpiti, ci că orice tâmpit poate absolvi o școală, ceea ce inseamna cu totul altceva. Școala pare a fi un element care nu perturba in vreun fel prostia celor proști și, mai ales, nu prea stimulează inteligența celor cu potențial." Aș adăuga : școala, oriunde în lume, produce școliți, dar nu reduce numărul de proști și nu mărește numărul de deștepți, fiindcă aceste calități sau defecte sunt native. Democratizarea accesului la școlarizare, care a fost o cucerire a secolului al XIX-lea, a produs un efect pervers; se crede acum că absolvirea unui ciclu școlar și diploma obținută astfel, mai mult sau mai puțin pe merite de natură intelectuală, include insul în categoria transetnică și trans-socială a intelectualității creatoare, adică cea care nu este doar reproductivă. Falsul este profund și are consecințe care instaurează și mențin confuzia. Ceaușescu, un om neșcolit, era un om inteligent, coana Leanța, tot neșcolită, era mai degrabă proastă, Comunismul, cu rădăcini printre deștepți, a promovat prea mulți proști, tocmai fiindcă intelectualii care l-au inventat aveau nevoie de slugi și de executanți, pe care i-au recrutat, cu disprețul tipic al inteligentului pentru prost, din categoriile sociale nu doar defavorizate, neșcolite ci din categoria brutelor proaste dar șirete, iar firoscoșii inventatori sau propagandiștii idealului au devenit victimele propriilor creaturi, frankensteinii revoluției sociale și manevrelor politice. Dan Culcer |
|
Scris de asymetria on Thursday, June 18 @ 18:34:27 CEST (3017 citiri) Citeste mai mult... | 12691 bytes in plus | Editoriale | Scor: 5 |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |