|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 55 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Polemici: Claude Karnoouh.America, America, Un raspuns lui Vladimir Tismaneanu Scris la Tuesday, April 26 @ 16:02:40 CEST de catre asymetria |
Textul apare în Asymetria cu acordul autorului. Prima publicare în CRITICATAC.
America… America… Un răspuns lui Vladimir Tismăneanu Atunci când Tismăneanu și acoliții săi afirmă, preluând psalmodia arhicunoscută a „noului” filozof francez Bernard Henry Lévy (s-ar spune, practic, un plagiat!), că a fi antiamerican echivalează cu reunirea extremelor, că a fi antiamerican înseamnă a fi antidemocrat, antiumanist, antisemit, pe scurt, că a fi antiamerican ar însemna incarnarea barbariei, avem sentimentul că ascultăm un discurs inspirat de cel mai rău dintre totalitarisme, pe tema: „Cei care nu sunt cu noi nu doar că sunt împotriva noastră, ci, la urma urmelor, nu sunt nici măcar ființe umane!”. Sigur, acestea sunt opiniile lui Tismăneanu & Co, și este dreptul lor… Cu toate astea, aspectul mistificator al antiamericanismului pe care îl denunță Tismăneanu nu poate fi contrazis prin argumentele simpliste pe care le propune pentru a indica evidenta multiplicitate a țării-continent. A spune că Statele Unite înseamnă diversitate, ba chiar o mare diversitate, înseamnă a-ți împăna discursul cu tot felul de clișee tocite: Nordul, Sudul, Estul, Vestul, elitele, diversele fațete ale poporului, plus restul falselor diferențe, Obama, Bush, democrați, republicani, și am putea continua noi lista cu celelalte clivaje, precum albii, negrii, amerindienii (atâția câți au mai rămas!), latinoamericanii, asiaticii etc. Fără a avansa prea adînc în dinamicile unei profunzimi istorice, sociale și politice precise, iată portretul convențional al unei Americi destul de cumsecade. Orice-ar crede Tismăneanu, antiamericanismul este departe de a fi creația mitică a antiumaniștilor, chiar dacă s-ar putea uneori ca ea să joace un rol oarecum fantasmatic, de fațadă a neputincioasei gândiri politice europene, sunt de acord. Antiamericanismul acoperă, totodată, o poziție politică serioasă, el este și rezultatul unei analize critice care poate fi nuanțată pe larg, așa cum vom arăta mai departe. însă critica antiamericanismului mitic, după Tismăneanu, oferă avantajul de a ridica o problemă de fond cât privește natura subiectului și obiectului acestei Americi, întrucât a fi anti- înseamnă să ai încă un un raport pasional cu ea, unul plasat în același câmp semantic cu cei care o adulează. Ce este, în definitiv, cu această Americă de care ne pasionăm? Banalele aspecte ale diversității menționate mai sus, la care face referință și gașca tismăneană atunci când îi acuză de barbarie pe cei ce disprețuiesc viguros politica externă sau națională a Statelor Unite, pe criticii clasei lor conducătoare, pe oponenții capitalismului lor nelegiuit pe care-l scoate la iveală o dată în plus criza economică începută în septembrie 2008, sunt oare ele avansate pentru a propune imaginea unei Americi împărțite pur și simplu în paradigme moderate? într-un cuvânt, așa cum sugerează Tismăneanu, ar fi SUA emblema Binelui, a Frumosului și-a Adevărului? N-or fi ele, atunci, cumva autentica reincarnare a idealității platoniciene, așa cum sugera, nu așa demult, și Președintele Reagan, pe când califica URSS ca fiind „imperiul Răului”? Afirmație care presupunea, cu evidență, că SUA erau (și rămân) împărăția Binelui pe Pământ, căci dacă există un „imperiu al Răului”, acesta nu se poate defini decât în raport cu un „imperiu al Binelui”, fiindcă în lipsa Răului, nici Binele nu-i cu putință, Răul fiind, așa cum ne învață mitul Căderii din Paradis, esența libertății umane, întrucât chiar existența acesteia îi permite omului să aleagă Binele împotriva lui… De unde și esența întotdeauna tragică a libertății umane. Cu toate astea, ne rămâne o întrebare. Ce mai rămâne în Ceruri dacă Statele Unite sunt înfăptuirea împărăției Binelui și Civitas Dei pre Pământ… asta să însemne oare că Dumnezeu s-a oploșit pe undeva pe la Casa Albă și că acela aflat la dreapta lui, Președintele, ar fi întruparea profetului lui pământesc? întrezărim aici prelungirea vechiului mit al Părinților fondatori ai Statelor Unite, acei austeri prezbiterieni plecați din Anglia pentru a înfăptui Ierusalimul terestru pe un alt continent, ai cărui localnici, indienii, erau priviți ca ținînd, mai mult sau mai puțin, de regnul animal[1]. într-atât era Cetatea Domnului, încât credința aceasta o afirmă și bancnotele, „In God we trust”, căci, ca buni protestanți, ei proclamau dinaintea lumii întregi că orice activitate aducătoare de profit era un semn al Grației și calea Mântuirii. Dar de atunci SUA s-au schimbat mult. Tărâm al imigrației în masă, cu excepția unei elite anglo-saxone, aflată la originea celor mai de sus clase conducătoare, ai căror membri sunt cooptați cu multe precauții,[2] țara-continent este o federație de state profund marcate până de curând de un teribil război civil și de foarte tardiva emancipare a afroamericanilor (mișcarea pentru drepturile civice în decursul anilor ’60)[3]. Conglomerat al mai tuturor popoarelor lumii, Statele Unite s-au prezentat deopotrivă ca loc al unei vieți îmbelșugate, adevăratul mit al „the New Frontier” și al „American way of life”, visul american, cât și, de la sfârșitul anilor ’80, pentru mulți, ca locul unei sărăcii profunde, făcând din această țară-continent „cea mai bogată din țările lumii a treia”, cum sublinia economistul K. Galbraith. SUA sunt mai mult decât multiple, ele sunt profund contrastante, contradictorii, paradoxale, ba chiar, pe dedesubt, cazanul unde fierbe o surdă și permanentă luptă de clasă, amestecată uneori cu aceea dintre rase, cum au demonstrat-o odată revoltele din ghettourile negre și cum o arată în acest moment mișcările salariaților de la Madison (capitala Wisconsinului). Există, așadar, mai multe State Unite ale Americii în interiorul Statelor Unite ale Americii, a căror Uniune se menține prin violență, așa cum s-a văzut în cazul teribilului război civil – unul din primele războaie moderne în care teroarea instaurată asupra populației civile a ținut de tactica militară. însă nu doar că Uniunea s-a menținut prin teroare, ci Statul federal menține o ordine feroce ori de câte ori începe să dea în clocot câte o revoltă mai serioasă, fie aceasta revolta studenților împotriva războiului din Vietnam sau cea din ghettourile negre sau latino, o violență socio-politică exercitată asupra civililor necunoscută în majoritatea țărilor europene. Dar și noi avem preferințele noastre, pasiunile noastre americane, și ele nu sunt acelea pe care le laudă Tismăneanu și prietenii săi. în ce ne privește, noi urâm America aceea care i-a exterminat pe indieni („a good Indian is a dead Indian”), aceea care i-a linșat pe „cioroi” [„nègres”] până în 1962, aceea a spărgătorilor de grevă cu pușca și cu revolverul, a asasinării sindicaliștilor (Grapes of Wrath), aceea care a declanșat sub pretexte false războaiele din Vietnam,[4] din Irak și din Afganistan; urâm America aceea care susține cele mai rele dictaturi (a lui Pinochet în Chile, a generalilor argentinieni, Indonezia lui Suharto, Arabia Saudită sau Yemen, și atâtea altele); noi respingem America de la Guantanamo, cu al său cortegiu de torturi sistematice în numele democrației „înțeleasă bine” de lobby-ul militaro-industrial, și mai detestăm și America aceea care de cinzeci de ani impune Cubei embargoul. Nu ne place America apartheidului de clasă (cf. Mike Davis, City of Quartz[5]), a bancherilor-bandiți, făptași ai celei mai mari crize economice din 1929 încoace. Deschis și fără jenă, suntem împotriva acestei Americi, atât de apreciată de cei mai nefaști neoconservatori și de Tismăneanu, tot așa cum, altădată, am fost oponenții intransigenți ai versiunii comunismului pus în practică de către staliniști! Dar există o altă Americă, pe care o prețuim adesea, uneori cu nuanțe sau chiar cu rezerve. Noi iubim America Primului Amendament, avînd rezerve față de Constituția sa, deoarece, dacă ea punea bazele democratice ale noii uniuni, îi excludea de la dreptul de vot pe negri, așa cum excludea femeile, pe amerindieni și pe săraci, și tot de aceea respingem America învingătorilor în războiul civil, atunci când ea este totuna cu carpetbaggers și scalawags de după același război civil; noi iubim America greviștilor care au inventat 1 Mai, a lui Sacco și Vanzeti, dar nu pe aceea a gangsterismului lui Rockefeller; iubim America lui Steinbeck, a lui Hemingway, Dashiell Hammett, Faulkner și Charlie Chaplin, dar nu pe aceea a lui Hearst sau Hoover, paranoidul de la FBI. Noi iubim America lui John Ford, dar nu pe cea a lui Henry Ford, Reagan sau Bush senior-junior, a lui Warren Buffet, Fox News și nici pe cea a lui Standard Oil; noi iubim America jazzului (cea mai mare invenție culturală a Statelor Unite, o invenție a negrilor), a lui Louis Armstrong, Billy Holiday[6], Lester Young, Miles Davis, Dizzy Gillespie, Thelonius Monk, Sun Ra, dar o respingem pe aceea a lui Britney Spears, Michael Jackson sau Beyoncé. Iubim America Susanei Sontag, a lui Ralph Nader, a lui Woody Allen, dar nu pe aceea a Madeleinei Albright ori Hillary Clinton; iubim America din Catcher in the Rye, din There Will Be Blood, din No Country for Old Men, America fraților Cohen, a lui Oliver Stone, și nu pe cea a lui Rambo-Stallone. Și, last but not least, noi iubim America Black Panthers, a Angelei Davis, a lui Paul Mattick, a lui Chomsky, a lui Norman Finkelstein, a revistelor Tikkun și CounterPunch, cea a American Workers Party și a American Socialist Party, iar nu aceea condusă de un partid unic, împărțit în două tendințe aproape identice care-și dau mâna, republicanii și democrații. Toată această colecție de preferințe, pentru a spune că noi iubim o anumită Americă, în mod sigur cea pe care o urăște Tismăneanu, laolaltă cu oamenii săi. Și ce dacă? America noastră este asta. De fapt, Tismăneanu ar dori să-nghițim fără crâcnire gogoașa, el vrea să arate și să demonstreze valoarea „umanistă” a politicii imperiale grosolane a SUA și, de aceea, în pofida tuturor diferențelor de care vorbește, țara pe care o prezintă cititorilor săi este una monolitică, unde contestarea ar fi marginală. E adevărat că în afară se știu puține din cele ce se petrec cu adevărat în miezul multiplicității americane, în ale sale counties, în marile orașe, în zonele sale rurale, într-atât de econoamă cu știrile e mass-media europeană la comandă. Cu toate astea, cei care înțeleg engleza e suficient să se conecteze la canalele TV și radio Democracy Now, conduse de admirabila Amy Goodman, pentru a avea o panoramă cu totul diferită asupra vieții politice, sociale și culturale din Statele Unite, asupra politicii lor externe, a situațiilor din America de Sud sau din Orientul Mijlociu etc. La urma urmei, Tismăneanu se comportă în bună tradiție culturală, ca un bun politruc propagandist lucrând pentru un stăpân care-i plătește simbria (nădăjduim substanțială) și care găsește în România, țara lui de origine, lacheii obișnuiți, aceiași sau copiii celor care le văcsuiau cizmele sovieticilor după 1945 și nepoții celor care făcuseră aceeași treabă cu ciubotele teutone! Iar astăzi, ca și altădată, e nevoie de propagandiști, fiindcă, o arată toate sondajele, SUA au devenit țara care atrage cea mai multă ură în întreaga lume a treia. La urma urmei (și-a socotelilor din conturi) ce importanță să atribuim declarațiilor brutale ale lui Tismăneanu? România, ca putere strategică și tactică în zona Mediteranei, nu contează. Țara își poate manifesta pe ici, pe acolo, prezența simbolică, dacă i se ordonă, dar asta nu-i garantează un plus de prestigiu. Dacă țara interesează capitalismul mondializat, e în calitatea ei de loc de extracție a unei importante plusvalori, deja considerabil diminuate prin scoaterea la mezat a celor mai valoroase piese ale industriei române (cu excepția industriei extracției petrolului, dar nici asta nu va întârzia prea mult!), vândute pe nimic, precum fabricile de ciment de la Turda la Bouygues, combinatul siderurgic din Galați – la Mittal, gestiunea gazului din București și din sudul țării – la GDF-Suez, din nordul ei – la E.on, apa din București – la Veolia etc. … De fapt, a fost vorba de un adevărat hold-up al economiei naționale, căci aceste mândreți industriale au fost construite și valorificate prin munca și sudoarea poporului, care n-a avut nici un avantaj din asta, afară de acela, pentru majoritatea angajaților, de a fi fost dați afară și trimiși în șomaj. De altfel, ne cam plictisește că avem a răspunde atâtor stupidități, dar credem că e de datoria noastră să o facem, nu pentru a mai câștiga niște glorie (căci nu comentându-l pe-un Tismăneanu îți faci gloria, poate chiar dimpotrivă), ci pentru a lăsa o mărturie generațiilor viitoare, ca să știe că în luna lui aprilie 2011, în România, câteva persoane au refuzat să se lase înșelate cu niște clișee grosolane scoase de-a dreptul din arsenalul ruginit al propagandei imperialiste și al contrapropagandei din vremea Războiului Rece. Ce contează dacă în acest act de critică a puterii centrale a mondializării capitaliste, dezlănțuite și dezordonate în același timp, apar și unele inconveniente de carieră. A acționa astfel și fără griji înseamnă, credem, a manifesta exemplul însuși al sensului libertății umane, pe care numai Dasein-omul o poate asuma în plenitudinea sa, în numele alétheia (dezvăluirea a ceea ce se ascunde), celălalt nume al Adevărului. Și iată cum, pornind de la un exemplu mediocru (căci Tismăneanu este orice, numai un adversar de anvergură nu!), regăsim o prea antică lecție de etică politică, aceea a Antigonei… Dovadă, odată în plus, că grecii din marele veac al lui Pericle vor fi pus deja toate jaloanele unei etici a politicii caracteristice modernității… Domnul Tismăneanu, lansându-și în cele patru vânturi aserțiunile infamante, ne-a făcut pe noi – intelectualii numiți de stânga, în diversitatea noastră uneori contradictorie, câteodată chiar antinomică – niște barbari, subînțelegându-se aici sub-oameni. Nu puteam decât să-i răspundem ad hominem et ad personam cu vivacitatea pe care o reclamă astfel de aserțiuni. Claude Karnoouh București, aprilie 2011 Traducere de Igor Mocanu Note
[1]
După disputa de la Valladolid din 1550, puterea spaniolă a Majestății
Sale Preacatolice le-a recunoscut totuși natura umană și, din acest
punct de vedere, a condamnat înrobirea lor. Ceea ce nu a fost cazul
nicicând la protestanții puritani.
[2]
Georges Washington, întîiul președinte al Statelor Unite, era de
origine engleză, din Essex… pe linia străbunicilor lui, la fel cum din
Essex era și John Adams, al doilea președinte al Statelor Unite, în timp
ce Thomas Jefferson, cel de-al treilea președinte al Statelor Unite,
provenea din Țara Galilor și Scoția.
[3]
Ultimul linșaj al unui negru a avut loc în 1962! Cf. remarcabilului
film al lui Alan Parker, Mississippi Burning (1988).
[4]
Nancy Zaroulis, Gerard Soullivan, Who Spoke Up? American Protest
Against the War in Vietnam 1963-1975.
[5]
Cf. dosarul Mike Davis din ultimul număr al revistei Idea artă +
societate, Cluj, nr. 36-37, iarna 2010.
[6]
Billy Holiday a cântat poemul lui Abel Meeropol, alias Lewis Allan, Strange
Fruit, în care denunța linșajul negrilor. Iată prima strofă:
„Southern trees bear a strange fruit / Blood on the leaves and blood at
the root / Black body swinging in the Southern breeze / Strange fruit
hanging from the poplar trees”…
|
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |