Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 10 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Nicolae BREBAN. Trimis în fatza justitiei
    Scris la Tuesday, April 12 @ 13:31:41 CEST de catre asymetria
    Memoria
    ••• Nu, stimați domni și „anchetatori” sau jurnaliști, nu am fost în nici un fel „colaborator” și nici măcar „victimă” a trecutului regim, ci pur și simplu un curajos – și poate „iresponsabil”, în ochii multora, atunci – contestatar și, cu adevărat, inamic public declarat al noii dictaturi personale a lui Ceaușescu, instalată în vara lui '72 sub numele de „mica revoluție culturală” în presa occidentală, dovadă protestele mele în ziarele franceze și germane și demisia mea categorică  din „funcțiile” mele !
    ••• Iată, câteva din „colaborările” lui Breban cu... nu știu cine! Oare jurnaliștii năbădăioși de azi își dau seamă că prezintă unele dintre aceste nume și fapte unor inși care nu au trăit acele vremuri teribile, înfricate și umilitoare la extrem, momente și ani în care unii dintre noi încercam nu numai să supraviețuim, dar și să reînsuflețim, să dăm o nouă față, valoare, precum și o minimă demnitate literaturii și culturii române, după anii sufocanți și criminali ai stalinismului?! Anii dușmănoși și distrugători ai tradiției și valorilor comunității noastre, ani ai minciunii și ai grosolanei propagande bolșevice, în care au fost calomniate, murdărite nume de ctitori ai culturii, ca Titu Maiorescu, Iorga sau Eugen Lovinescu, arestați sau excluși din activitatea lor exemplară, inși ca V. Voiculescu, Lucian Blaga și G. Călinescu?! Nume pe care, împreună cu scrierile lor, generația noastră, zisă „șaizeci”, i-a repus în drepturi, la loc de cinste!!
    Iată, domnii mei, pentru ce „fapte” este trimis Nicolae Breban în judecată! Vi se pare că... s-a schimbat ceva în „noua noastră Românie”? Corupția grosolană a unor funcționari publici, plătiți cu salarii grase, funcționari care, după ce „votează”, în „consiliu”, se grăbesc să arunce ziarelor și agențiilor de presă un nume, un autor, aflat în totală necunoștință de cauză, fără să-l invite sau să-l întrebe, aruncându-i numele și opera de o viață (circa 15.000 de pagini din care s-au hrănit nu puține generații de lectori și mii și mii de cetățeni români din toate straturile sociale!) în forfota și tumultul nu totdeauna foarte curat al vieții publice și al presei „de informații”. Sau, nu cumva mai degrabă, de „scandal”?!

    N. Breban – trimis în fața justiției
    La sfârșitul lunii Iunie l977, peste întreaga Românie aflată sub dictatura triumfalistă a lui Ceaușescu s-a abătut un val de noroi mediatic ce izvora abundent dintr-o plenară a Comitetului Central al Partidului, în care – un caz unic într-o jumătate de secol de putere comunistă – era atacat grosolan un scriitor și un roman: N. Breban și Bunavestire. (Alături de Breban era numit ca „dușman” și Paul Goma, și în treacăt erau amintiți și I. Negoițescu și N. Manolescu, „complici ideologici”!) Atac imund, proferat cu spume la gură de Titus Popovici, preluat aidoma de întreaga presă de partid și, în bună măsură, de cea literară din întreaga țară. Și încă o dată Breban și întreaga sa literatură  erau țintuiți la stâlpul infamiei, autorul era „încă o dată”, după 1972, scos din manualele școlare și bilblioteci, interzis de a fi citat și menționat în articole critice, pe scurt: aruncat încă o dată haitei publice de unde apar aproape totodeauna șacali și coioți murdari, literați sau nu, bucuroși de a se arunca asupra „prăzii!”
    După treizeci și ceva de ani, în aceeași țară doritoare de a fi tratată ca o comunitate națională demnă și democratică, mândră de data aceasta de a fi „de cealaltă parte”, membră  NATO și a Uniunii Europene, se întâmplă aproape același lucru: fără nici o decizie judiciară, fără ca autorul, același N. Breban, să fie informat și ascultat, el este aruncat „haitei jurnalistice” naționale care titrează iute, grăbită și cam grosolan după părerea noastră, că „Breban a fost colaborator al securității”. Fără nici o îndoială, fără nici o probă reală, materială sau de mărturie oculară, după câteva discuții telefonice cu un general de securitate, în care se aduce vorba despre unii dizidenți, Goma și Tudoran, sau despre un inteligent cronicar de radio de la Europa Liberă, Monica Lovinescu. Din nou întreaga presă națională liberă se revarsă zgomotos și abundent asupra scriitorului și asupra operei sale, fără să țină în nici un fel seama că se pune în discuție mai mult decât persoana unui creator de prima mărime și opera sa, voluminoasă, care, orice s-ar spune, a creat o nouă viziune a romanului românesc, dar se incriminează însăși capacitatea spritului creator național apt de a se apăra și de a crea valoare în momente de mare și teribilă criză politică și istorcă. Nemaivorbind de faptul că întregul prestigiu moral al scriitorului, demnitatea și suportul său psihic sunt terfelite în văzul lumii, oferite unui public larg, doritor de senzații și într-o „nouă lume” în care foamea de colportaj ieftin s-a instalat fără drept de apel și în care valoare a devenit pur și simplu „ceea ce se vinde”!
    A fost colaborator” se titrează categoric pe paginile multor ziare și în titlurile multor Agenții de „informații”, după „surse de la CNSAS”, fără să-i treacă nimănui prin cap că o știre, de oriunde ar veni, trebuie verificată și că unele „mari cotidiene”, cu pretenții de veracitate și pestigiu ar trebui să proceadă la propriile lor anchete. (E adevărat că, fiind în Spania, în această iarnă, unde o însoțesc, ca de fiecare dată, pe soția mea, Cristina, care suferă de o boală gravă auto-imună, sclerodermie, și trebuie să fugă în fiecare an de frigul din Europa centrală, am primit câteva telefoane de la unele ziare și agenții de informație care au reprodus cam ce am spus eu, în fugă!)
    Nu, stimați domni și „anchetatori” sau jurnaliști, nu am fost în nici un fel „colaborator” și nici măcar „victimă” a trecutului regim, ci pur și simplu un curajos – și poate „iresponsabil”, în ochii multora, atunci – contestatar și, cu adevărat, inamic public și declarat al noii dictaturi personale a lui Ceaușescu, instalată în vara lui '72 sub numele de „mica revoluție culturală” în presa occidentală, dovadă protestele mele în ziarele franceze și germane și demisia mea categorică  din „funcțiile” mele ! (Nota bene: eram membru de partid de vreo trei ani, apoi membru supleant CC, funcție pur onorifică, fără retribuție bănească și fără nici un fel de putere executivă, eram redactor șef al revistei România literară, de unde primeam singurul meu salariu! După demisia și protestul meu politic față de șeful politic al României, care în acei ani se bucura de relații internaționale extraordinare și de o adevărată, ciudată, e drept, stimă politică în lumea liberă, la întoarcerea mea curajoasă în țară, în anul '72, Aprilie, la Congresul Scriitorilor unde nu am fost primit – și nimeni, absolut nimeni nu a protestat, oare în Polonia sau Ungaria s-ar fi întâmplat la fel?! – timp de 18 ani (da, optsprezece ani!) nu am avut nici un fel de venit cât de cât fix, iar timp de trei ani nu am avut nici unde locui, până când, speriați de un interviu radical dat de mine într-un mare ziar din Suedia, „tovarășii” l-au evacuat pe colonelul de securitate care ocupa abuziv apartamentul din str. Luterană, proprietate personală a părinților mei!)
    Cine citește azi acel, succint și deja „celebru”, dialog al meu cu generalul de securitate Plețiță, poate că are impresia că stăteam la taclale relaxați la telefon sau la o cafea, cum s-ar întâmpla azi, în libertate socială, un dialog între un scriitor de vârf și un polițist. Ei bine, nu era deloc așa: eram, în ce privește „reația” mea cu acest general, după două penibile anchete de securitate, care au durat ore întregi, Pleșiță aflându-se în fruntea unei comisii de colonei, în clădirea ministerului MAI. Anchete prilejuite de neliniștea „organelor” în legătură cu soarta mansucrisului voluminos al romanului meu Bunavestire (ce conținea circa 2000 de observații ale cenzurii!) și care era, după vreo trei ani de așteptare, refuzat de două edituri bucureștene: Cartea Românească, director Marin Preda, și Eminescu”, director V. Râpeanu – despre care „tovarășii” aveau „informații” că l-am trimis în Suedia. Manuscris confiscat la graniță, pe bancheta mașinii prietenului meu, editorul suedez Rene Coeckelberghs; și, a doua oară, o altă anchetă iscată de „informația” reală, e drept, ca aș fi trimis același manucris prin „cineva”, tot în Suedia. După prima anchetă, umilitoare și extrem de incisivă a sus-numiților colonei – era prezent și colonelul, viitorul general, Tăbăcaru, mai trăiește oare? – mi s-a înapoiat, cu scuze, mansucrisul vouminos al romanului, cu rugămintea să explic pe o singură coală de hârtie „motivele” pentru care l-am încredințat unui editor străin. (?!) Și, repet a suta oară: această explicație sau declarație, cum vreți s-o numiți – în care declaram că sunt proprietarul acestui text și l-am dat doar spre consultare unui editor prieten – este singura foaie scrisă de mâna mea, „olografă”, pe care eu, autorul și omul care sunt, a încredințat-o vreodată securității comuniste în lungile și furtunoasele decenii pe care le-am trăit, eu, scriitorii și artiștii români, ca și întreaga suflare românească.
     
    A, se spune că am „turnat”, verbal bineînțeles, și am dat „informații” despre Goma, Tudoran, Eugen Ionescu și Monica Lovinescu? Probabil că am vorbit despre aceste persoane publice când eram șicanat sau asaltat la telefon de Pleșiță (pe care l-am întâlnit de două ori în clădirea ministerului unde funcționa și o dată în curtea Uniunii Scriitorilor, când l-am rugat să-l elibereze pe criticul I. Negoițescu, arestat de două zile!) sau de alți ofițeri de poliție, mai ales la unele întoarceri sau plecări în străinătate, cum li se întâmpla nu puținor colegi de-ai mei. Șicanați și presați, bieții de ei, cu zecile, să dea declarații despre ce au văzut acolo și cu „cine s-au întâlnit”, fapt, pe care, o spun încă o dată, eu nu l-am făcut niciodată: n-am dat niciodată asemenea declarații! O spun fără multă mândrie, probabil că mă apăra și firea mea „arogantă, megalomană”, ca și statutul meu de scriitor foarte cunoscut și, nu ignor, poate și zelul sau „sarcina” unor ofițeti, în frunte cu același Pleșiță, care în unele conversații se arată fals amabil pentru a mă „neutraliza”, cât de cât, probabil, sau pentru a mă împiedica să mă aliez fățiș cu Goma – pe care îl primeam în casă (eu și Nichita, singurii, se pare, sciitori români!) și pe care l-am dus în două rânduri la secretarul CC Burtică. După ce acesta, Burtică, mi-a cerut, bărbătește, părerea, despre „cazul Goma”. Și care, în prezența mea, i-a propus apoi lui P. Goma, când am mers împreună, să scrie un articol despre drama recentă în acele zile, cutremurul din 4 Martie, articol („reportajul” cum apare el în discuția mea telefonică cu Pleșiță) care a apărut pe prima pagină a revistei România literară și care, am aflat ulterior, a făcut o „proastă impresie” vechii emigrații culturale de la Paris! Tot tov. Burtică i-a promis lui Goma că-i publică un roman, după ce, în prezența noastră, a telefonat la o editură unde era oprită o traducere a scriitorului, din Faulkner parcă, și care a apărut a doua zi, înlesnindu-i traiul scriitorului care în vremea aceea viețuia muncind mai ales prin unele ateliere de pictori! în același moment, de față cu Goma, mie tov. Burtică mi-a promis că mi se va publica romanul Bunavestire, anulându-se sutele de obiecții ale cenzurii, iar lui Goma i-a făcut aceeași promisiune, de a-i publica o carte – Goma, de fapt, s-a și prezentat a doua zi cu manuscrisul unui roman – cu condiția, însă, să nu-l mai atace direct pe șeful statului. Dar Goma, după câteva săptâmâni, a dat din nou interviuri critice unor jurnaliști străini, menționându-l pe Ceaușescu, iar Burtică și-a retras promisiunea făcută lui. Față de mine, însă, el s-a ținut de cuvânt, mi-a publicat romanul, la sugestia mea la o editură din Iași; și a și plătit pentru aceasta – ca și pentru alte insubordonări probabil! – a fost exclus din aparatul CC, curând după aceasta!
    Iată, câteva din „colaborările” lui Breban cu... nu știu cine! Oare jurnaliștii năbădăioși de azi își dau seamă că prezintă unele dintre aceste nume și fapte unor inși care nu au trăit acele vremuri teribile, înfricate și umilitoare la extrem, momente și ani în care unii dintre noi încercam nu numai să supraviețuim, dar și să reînsuflețim, să dăm o nouă față, valoare, precum și o minimă demnitate literaturii și culturii române, după anii sufocanți și criminali ai stalinismului?! Anii dușmănoși și distrugători ai tradiției și valorilor comunității noastre, ani ai minciunii și ai grosolanei propagande bolșevice, în care au fost calomniate, murdărite nume de ctitori ai culturii, ca Titu Maiorescu, Iorga sau Eugen Lovinescu, arestați sau excluși din activitatea lor exemplară, inși ca V. Voiculescu, Lucian Blaga și G. Călinescu?! Nume pe care, împreună cu scrierile lor, generația noastră, zisă „șaizeci”, i-a repus în drepturi, la loc de cinste!!
    Iată, domnii mei, pentru ce „fapte” este trimis Nicolae Breban în judecată! Vi se pare că... s-a schimbat ceva în „noua noastră Românie”? Corupția grosolană a unor funcționari publici, plătiți cu salarii grase, funcționari care, după ce „votează”, în „consiliu”, se grăbesc să arunce ziarelor și agențiilor de presă un nume, un autor, aflat în totală necunoștință de cauză, fără să-l invite sau să-l întrebe, aruncându-i numele și opera de o viață (circa 15.000 de pagini din care s-au hrănit nu puține generații de lectori și mii și mii de cetățeni români din toate straturile sociale!) în forfota și tumultul nu totdeauna foarte curat al vieții publice și al presei „de informații”. Sau, nu cumva mai degrabă, de „scandal”?! Oare, după două decenii de la revoluție, mai avem noi nevoie de un scandal pentru a „informa”? Să fie oare visata și presupusa democrație și demnitate a persoanei pe solul nostru românesc încă deziderate de neatins?! Sau e oare acest primitivism civic un „blestem” al istoriei și al ființei noastre, urme ale fanarioților și ale așa-zisului comunism?
    Nu – omul și autorul – cetățeanul care sunt nu cred într-un asemenea „blestem” și, ca și în ultimele mele texte, în nici un fel de fatalitate care ar apăsa asupra noastră. Și pentru acest lucru, nu sunt din cale afară de indignat de ce mi se pune, grăbit și cam grosolan, fără dovezi, în cârcă, încercat după cum se știe și „alte dăți” cu samavolnicii ale puterii. E adevărat că mă simt ispitit să-i chem eu în fața instanței judiciare pe acești „domni necunsocuți” (oare vechiul meu amic, poetul Mircea Dinescu a întins și el o mână?) să explice public ce i-a împins, la sfârșitul carierei mele, să mă aștepte la venirea în țară, încă o dată, cu aceste „flori otrăvite”, cu aceste „flori ale răului”! Ce câștigă domniile lor, după ce i-au murdărit și calomniat, post-mortem, pe marii scriitori care s-au numit Ion Caraion, Ștefan Augustin Doinaș sau pe cărturarul ce purta numele lui Adrian Marino, publicat pe trei continente, închis și umilit un deceniu și jumătate de românii staliniști? Ca și, recent, pe candidul poet și trubadur moldovean Cezar Ivănescu, care a vrut să se lege „încă o dată” cu lanțuri în clădirea Uniunii Scriitorilor, după ce întreaga lui creație și poezie fuseseră ani lungi legată cu lanțuri de o putere politică!
    Da, aș fi ispitit să cer să mi se explice și mie ce câștigă acești domni sau cei care i-au incitat la „această faptă”, care, e drept, în primul ceas, m-a făcut să râd! Ce „câștigă” ei, dar și  noi, atunci când umilim și terfelim în ochii mulțimii, numele sacre ale creatorilor de valori, într-un moment în care aspirăm să ieșim încă o dată, după decenii lungi de suferință, în lume, recâștigându-ne, cum se spune, dreptul la stimă și recunoaștere a statelor vecine, europene!
    Același, dintotdeauna, senin în spirit,
    Nicolae  BREBAN
     Paris, 9 aprilie 2011
    Associated Topics

    Historia oculta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.37 Seconds