Magda Ursache

Nu-i ușor să taci…

„Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru Ursache. Îl ascult Cu cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură : „Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea Teodorovici. 

Sabin Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui, desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe „teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere „protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind „ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se poate când nu se mai poate ! 

Andrei Pleșu și Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie, la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul compromisuri, cu u accentuat, victime, cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri, cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină, cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că „România vrea să învețe din spate”. Analiza începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați politici, marii fii ai României au fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri. Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ? Așadar, românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România. Cu un zâmbet complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”, așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație : „Patriotismul e o strângere de buci.” 

Pleșu ne-a obișnuit, de altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă Bucuriei, imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut reveni la Trei culori cunosc pe lume, varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? 

Andrei Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa. Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. 

Cu lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune „nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion Cristoiu. Cu costuri secretizate. 

Mai modești, Ciucă și Ciolacu ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să iasă din politică. Psihologul expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la vot ? Daniel David se uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ? Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în Hexachordos :„Grăbește, Doamne, să-mi dai sprijin ! 

Altă acuză a „defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad nauseam : Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat -condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu, opțiune neclintită. 

Românii i-au iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din București Micul Paris. Cu tată alsacian, inginerul Anghel Saligny, ca să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput de el, a fost primul care l-a traversat. Generalul Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm Cișmigiul. 

Și aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români : în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale, adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între 1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie, 1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii” „viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !). Cu lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini. Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei mai aprigi anti-români pot fi nativii români.

Andrei Pleșu culege înțelepciune din Românii verzi ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu, dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu, și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri, ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților, austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți (pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de „patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet tragic a scris : 1907. Din primăvară până-n toamnă, avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a statului român.” În ce privește critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus alături poemul Românitatea strigă din tranșee. Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie patriotică. Daniel David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși „ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu cămila, de fapt girafă. 

Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate. Eviți complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat : să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare” este „tot ce poate fi mai mișel”. „Cumintele nu moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu moare. 

Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea) a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți. Independența de opinie s-a plătit și se plătește la greu. 

Și ce actual este editorialul lui Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași ? an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză : frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate. Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe care-l reprezinți nu moare. 

E cazul lui Mircea Vulcănescu, martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al. Florian, pe bani publici. În concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.” Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte utile Europii”. Ce ar trebui să ne dorim ? 

Dezideratul meu și-mi asum răspunderea pentru el  Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?

Magda Ursache

O REPLICĂ de IOAN ROȘCA

Scrisoare redeschisă către Ana Blandiana

Ați publicat în 28 iulie sub titlul O sfidare, pe pagina dv de Facebook https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=753167509942444&id=100057476048535 un text intitulat O sfidare, poziția dv. față de sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

M-ați obligat să vă pun în față iar scrisoarea aici publicată, la care nu mi-ați răspuns : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9 De data asta renunț la menajamente, căci ați depășit limitele ce le-ar justifica. Nu contează dacă ați fost racolată de cei ce au montat și operația Wiesel-Tismăneanu sau vă călăuziți după propria rătăcire ; sau vă orientează nevoile de descurcare pavoazate cu lozincile culturale care acoperă parazitismul intelectual. E oricum vorba de impostură. Iau notă că nu vă rușine și mă văd obligat să vă demasc, pentru că faceți, premediat sau inconștient, jocul unor puteri care distrug țara, falsificînd istoria în fașă. Vă frămîntă, tocmai acum, tocmai la cazul Ursu, blocajul judiciar, în "procesul comunismului"? Nepedepsirea șefilor securității… pentru lovitura de picior antisemită dată de Clită. Ce farsă ! Dar cine s-a străduit să descurajeze încercările noastre justițiare, strădania de a se ajunge la condamnarea vinovaților pentru genocid (începînd cu cei ce l-au organizat, nu cu micii executanți) ? 

Cine a refuzat sprijinirea cercetării penale 35/P/2006 (deturnată spre eșec, după intervenția în dosar a lui Marius Oprea- vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-7), cercetare deschisă de mine și sprijinită de FRDPLA (căci AFDPR, sub bagheta lui Ticu Dumitrescu, partenerul dv. strategic, a boicotat acel efort) ? Și cine a condus spre eșec procesul lansat de Băcanu, confiscînd o acțiune a lui Lucian Orășel, deturnată întru maximă sterilitate ? Nu dv. doreați ca toate victimele să ceară un leu despăgubire și să nu se pronunțe condamnări penale pentru vinovați ? Nu din cauza asta s-a închis procesul respectiv, ca lipsit de interes/ obiect juridic ? Nu a trebuit ca doamna Camelia Doru, împinsă în arenă tardiv, să lupte singură (căci pseudo- justițiarii s-au retras la masa de scris) pentru a obține condamnări, măcar în procesul Vișinescu ? V-ati aranjat conștiința încît să nu aflați că acel ultim /unic proces penal se făcea pe baza a 12 pagini, extrase dintr-unul din cele 49 de volume ale cercetarii penale inchise cu NUP in 2010 : http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html. De ce nu ați protestat atunci cînd s-a închis în nas, la ICCJ si la CEDO, ușa justiției, reclamanților în dosarul penal care au descris în plângeri ce li s-a făcut prin Piteștiuri ? (http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5 ) Atunci nu v-a siderat impunitatea călăilor ? Ionițoiu era bun numai cînd vă trimitea materiale pentru gazeta de perete ? NUP-ul care a închis cercetarea penală a crimelor comunismului e mai puțin important decît dosarul Ursu… De ce, pentru că printre victime erau mulți legionari, ca tatăl dv ? Cînd îl veți ierta că v-a pus cariera în pericol ? Nu vi se stărnește simțul justițiar decit cînd printre victimele comunismului apare accidental un evreu ? Cum să nu leg asta de faptul că nu ați făcut și legionarilor sală la Sighet… ca să nu vă supărați partenerii oculți ? Mă simt obligat să deduc că sînteți pilotată de cei ce au interesul să deturneze întreaga problemă a crimelor comunismului, dintr-una acut nefavorabilă, într-una favorabilă evreilor (interesele în joc fiind explicate în serialul http://www.piatauniversitatii.com/perspective/). Dacă v-a fost milă de lovirea bugetului prin despăgubiri acordate urmașilor naționaliștilor români măcelăriți, de ce nu vă mai e… și cînd e vorba de despăgubiri abuzive, trimise unor evrei peste granițe ? Că despre asta nu spuneți nici pîs, nici unul dintre "rezistenții prin cultură". Tocmai dv., organizatoare a atîtor conferințe, nu ați aflat că foarte puțini evrei sînt victimele genocidului comunist (și toți aceștia - și numai ei- au fost scoși din pușcării și lăsați să plece în Israel) ; și că în schimb prea mulți evrei se află printre organizatorii lui și ne sfidează triumfător de prin lume ? Dacă știați asta, și vă pasă de bugetul acestei țări (din care v-ați hrănit) , cum de nu ați protestat cînd cohorta de intelectuali de serviciu activați de domnul Ilieșiu (care nu au facut absolut nimic pentru pedepsirea vinovaților) au introdus, în 2006, printre vinovățiile comunismului… aceea de a fi alungat si vîndut evreii… ce au plecat de fapt benevol in Israel (la care, desigur, se adaugă, tot valorificabil pecuniar, păcatul reversibil al naționalizării) ? Nu v-ați dat seama că răsturnînd adevărul, protejați de tăcerea complicilor postdecembriști ce au umplut scena, o mafie evreiască perspicace, perseverentă și puternică pregătește cereri de retrocedări și depăgubiri… care vor îndatora România pe un veac ? V-ați pretat la a culege laurii luptei pentru judecarea crimelor comunismului, înfruntare la care puțini știu că nu ați participat- de fapt. Ați invocat cauza foștilor deținuți politici demagogic, doar ca să vă clădiți o carieră ce vă obliga la sacrificii și asumări de adevăr de care nu ați fost în stare. Nu credeți că ați trădat ? 

Ca să vă percepeți postura citiți atent raportul pe care l-am expus la : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2020-7 E posibil ca să nu (vreți să) înțelegeți nimic. Înotați confuz prin aburiii ideologiei umanitare într-un mod pe care eu nu-l consider poetic, ci ipocrit. Ați dori ca lovitura de picior dată de ucigașul Clită colegului său de celulă (fost informator al securității și protejat al regimului, care ieșea în străinatate mai dihai ca soțul dv.), urmată de eroarea medicală (vezi lămuririle lui Dan Cristian Ionescu- fost procuror), să constituie temei de condamnare a șefilor securității. Iată că nu merge totdeauna așa, ideologic. Nu și cînd securiștii rămași la cîrma și deveniți proprietarii și vinzătorii ai țării se simt amenințați. Convenția cu ei a fost să fie menajați, ca preț al faptului că ne livrează colonizării. Celalată parte a acestei înțelegeri v-a țistuit pe dv. și pe ceilalți agitatori civici. Ca să condamni în sus (dar nu la nivelul conducerii PCR, prea evreiești), trebuie să demonstrezi că inculpații au dat lui Clită ordinul de a ucide. 

Ceea ce e plauzibil, pentru cine știe cine e Clită. Dv știți ? V-ați informat, înainte de a vă da din nou importanță ? Vă dau eu un element : el este cel pe care regimul adus la putere în 1996 (CDR-ul moșit de gruparea dv. , combinat cu gașca lui Petre Roman) l-a plasat în celula lui Cosma ca să-l distrugă, dacă nu renunță la a-l incrimina pe Roman pentru mineriada din 1990…. 

Deci poți să crezi că a avut astfel de sarcină și în cazul Ursu. Dar in justiție nu ajunge demascarea atitudinii lui Arpagic. Trebuie probe, care să lege direct rezultatul de cauze. Cu astfel de argumente comprimiteți cauza pe care păreți a o susține. Nu aș fi intervenit totuși (din lehamitoe) dacă intervenția dv. ne împroșca doar cu penibil. Ea se înscrie însă (pentru cine înțelege pe ce lume trăim) în campania de deturnare a dosarului genocidului românesc- în interes filosemit. Gălăgia din cazul Ursu trebuie să acopere liniștea ce s-a lăsat peste gigantica răstignire a românilor. Suferințe nicicum plătite de cei ce le-au produs (nici cînd s-au anulat compensările prevăzute prin legea 221/2009 nu v-am auzit ; ați fost măcar consecventă în a nu deranja - în fapt- interesele moștenitorilor comunismului). Atitudinea dv. trebuie corelată cu demiterea lui Octavian Bjoza… pentru că a fost împotriva blocării despăgubirii urmașilor deținuților politici taxabili ca "legionari/fasciști"; asta în timp ce încep să curgă plățile prin poștă către Tel Aviv- pentru urmașii ilegaliștilor și activiștilor persecutați de Antonescu…. Dar asta nu vă determină să protestați pe nici unul…. 

Aveți alt destin, alt rost, alt mandat. In contextul cotropirii curente, pe care sper că am documentat-o riguros în studiul meu "Combaterea "antisemitismului" foloseste subjugarii românilor ?", intervenția dv. e o sfidare care sugerează că sunteți încă fidelă celor v-au menajat sinecurile

În plus, amendamentul domnului Vexler afirmã principiul abuziv conform cãruia copiii sînt fãcuþi vinovaþi pentru pãcatele pãrinþilor. Dincolo de toate, în mod paradoxal, aceastã propunere vine tocmai de la deputatul Comunitãþii Evreieºti, o comunitate care ºtie mai bine decît oricare cît de crud ºi nedrept este stigmatul extins de la pãrinþi asupra copiilor. Este, în orice caz, o propunere care astfel asociatã, nu are decît sã activeze un sentiment antisemit în rîndurile unora dintre români, pînã acum într-o largã majoritate absolut strãini de asemenea manifestãri.

Dar a rãmas încã valid ºi legal, ceea ce Legea 221 prevedea la articolul 1 al ei, ºi anume caracterul ilegal ºi abuziv al condamnãrilor politice, precum ºi anularea ºi casarea tuturor sentinþelor din procesele politice, toate fiind enumerate în textul legii, în conformitate cu prevederile penale, speciale sau cu caracter secret în baza cãrora opozanþii regimului comunist au fost trimiºi în lagãre ºi închisori. Toate aceste condamnãri au fost anulate prin Legea 221, iar aceastã prevedere nu a fost niciodatã declaratã neconstituþionalã, ceea ce duce la argumentul de nelegalitate al amendamentului deputatului Silviu Vexler. Lãsînd la o parte cã el e profund neconstituþional. De astã datã, rãmîne de vãzut dacã Curtea Constituþionalã va acþiona la fel de prompt ca în cazul Legii 221/2009, în a constata cã e profund ilegitim sã-i nedreptãþeºti pe copii, pentru condamnãrile suferite de pãrinþi.

Întoarcerea la stalinism

Nimic bun, atîta cîtã vreme acest Parlament a hotãrît, la cererea deputatului Silviu Vexler: copiii a zeci de mii de nefericiþi, mulþi morþi în temniþã sau care au supravieþuit, copii care în timpul comunismului au fost mai întîi deportaþi alãturi de ai lor în Bãrãgan, precum cei din fotografia de mai sus, fãrã sã ºtie care le e vina, apoi au fost trataþi ca niºte proscriºi,
exmatriculaþi din ºcoli, excluºi din facultãþi ºi socotiþi toatã viaþa niºte paria, pentru vina pãrinþilor lor, sînt ºi ei condamnaþi acum aidoma pãrinþilor lor, de un stat care se autoproclamã 
democratic, dar care de fapt se întoarce încet la stalinism.

Articolul este scris de istoricul Marius Oprea și este preluat integral de pe mediafax.ro.

Peștera Gruiețului din Munții Pădurea Craiului, cu o lungime totală de 620 m, este resurgența marii peșteri Hârtopul Bonchii (dezvoltare: 6,668 m). Peștera Gruiețului este axată pe un râu subteran lung de 225.6 m, deasupra căruia, în sectorul final, se dezvoltă un etaj superior ascendent. Peștera conține și cele mai variate concrețiuni, fiind din acest punct de vedere una din cele mai frumoase din Munții Pădurea Craiului.

Peștera Gruiețului este situată în versantul stâng al Văii Ștezelor, la o înălțime relativă de 30 m. Pârăul care iese din peștera formează mai multe mici cascade pe depuneri de travertin, înainte de a se vărsa în Valea Ștezelor.

În etajul superior a fost identificată de autor în anul 2019 o semnătură din anul 1936! Peștera Gruiețului a fost semnalată de P. A Chappuis și R. Jeannel în 1951 sub toponimul greșit de Peștera din Valea Fleazelor, apoi de T. Orghidan și colab. în 1965 sub cel de Peștera din Valea Șteazelor sau Peștera Poniței. I. Viehmann, Gh. Racoviță și T. Rusu au topografiat nivelul activ tot în anul1965, harta lor nu a fost publicată însă niciodată. În 1986 E. Silvestru și V. Lascu întocmesc o hartă ceva mai precisă pentru 414 m. În 2014 o echipa comună a cluburilor de speologie "Z" și "Speodava" a reluat explorarea peșterii, fiind descoperită Galeria Kovács/Merinu. În anul 2019 o echipă a Clubului de Speologie "Z" (Liviu Valenas, Alexandrina Trif și Péter Merinu) face o explorare aproape completă și întocmesc o topografie precisă pentru 620 m dezvoltare totală și +50.2 m denivelare. Harta a fost prezentată oficial la congresul european de speologie de la Sofia, Bulgaria, în Septembrie-Octombrie 2019.

Peștera se dezvoltă în calcare jurasice, puternic diaclazate și faliate. Exceptând primii 10 m, galeria principala, parcursă de un râu subteran, este cvasi-orizontala, până la sifonul terminal. Înainte de sifon se dezvolta însă un etaj superior, deosebit total ca morfologie de restul peșterii. El este continuu ascendent, urcând în total o diferență de nivel de 43,6 m. Este și sectorul cel mai bine concreționat al peșterii. Cavitatea, ca resurgență a Peșterii din Hârtopul Bonchii, s-a format inițial în regim epifreatic, inclusiv etajul superior. Acesta a constituit primul dren al Peșterii din Hârtopul Bonchii, ulterior toată peștera a fost remodelată vados. În etajul superior se mai păstreză, seci acum, cele 5 vechi cascade mai importante. Cursul subteran care curge prin peștera nu seacă niciodată, are un debit de câțiva litri pe secunda, însă la viituri poate depăși 100 l /s.

De la un portal în panta, lat de 15,6 m și înalt de 6,6 m, după o scurtă porțiune asendentă, unde pârăul formează mici cascade, se penetrează în Sala de Intrare, larg luminată, cu dimensiunile de 30 x 18 x11,4 m. Sala adpostește și o colonie de lilieci. După o scurta gâtuire a galeriei se pătrunde în Sala Mare (58 x 17 x17 m), care pe stânga prezintă o scurgere stalagmită impresionantă. Galeria începe treptat să devina mai mica ca secțiuni, pe partea dreapta (în sensul de înaintare spre sifon) se găsesc 4 laterale mai importante, din care una concretionată, lungă de 68,5 m. În continuare parcursul devine jos, cu tavanul coborât până la 0,6 m înălțime. De la o mica salită cu o formațiune circulara, asemănătoare unui dovleac, după 23,6 m se ajunge la sifonul terminal, jos. Tentativele de plonjare a lui au eșuat succesiv din cauza apei extrem de mâloase. De la "dovleac", pe stânga, începe însă un tobogan ascendent lung de 23 m, în mare panta, care conduce la un foarte frumos lac suspendat cu apa cristalină. După el galeria devine joasă și după o verticală de 4 se debușează într-o sala de 18 x 7,5 x 11,4 m. Urcarea unei uriașe scurgeri stalagmitice înalta de 7 m a dus la descoperirea în anul 2014 unei galerii joase, concretionata, lungă în total de 42 m, care nu a fost explorată până la capăt. Este singurul semn de întrebare (în afara de sifonul terminal) care mai rămâne în aceasta peștera. Din ultima sala, după două verticale ascendente de 2 și respectiv 1.5 m se debușează în Sala Terminala (34 x 15 x 14 m). În stânga o galeria mai strâmtă, ascendentă, se bifurcă în două ramuri, terminate prin hornuri închise, cel de 8,5 m inalatime atinge cota maximă a peșterii, +50,2 m.

Peștera conține toată gama de concrețiuni clasice, iar pe tavanul și pereții etajului superior se dezvota cristalizări de calcit.