Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor  -  Partea a doua  din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”  “Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”

Cornelia Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi  

 Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare, conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic, familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...

Îmi amintesc de o întâmplare nostimã de acum câțiva ani, când un distins intelectual român mi s-a plâns cã un italian a folosit, într-o conversație cu el, cuvântul „morbido”, adicã „morbid”, fapt care i s-a pãrut profund jignitor.

E drept cã interlocutorul meu, ca mulți alți români, credea cã știe italianã fãrã sã fi învãțat aceastã limbã. Noroc cã lucrurile s-au lãmurit și întâmplarea a rãmas benignã, fãrã urmãri. Adjectivul „morbido” din italianã se traduce în românește prin „moale”, „pufos”, „lin”, „delicat” și nu prin „morbid” (= „bolnav”, „nesãnãtos”, „patologic”). În limba italianã, expresia „pelle morbida”, adicã „piele delicatã”, „piele finã”, „piele gracilã”, este una curentã și exprimã, adesea, un adevãrat compliment fãcut sexului frumos.

Faptul acesta banal aratã cã limbile au felurite capcane și cã existã cuvinte de aceeași formã, dar cu înțeles diferit (omonime) și chiar cuvinte de aceeași origine (cu etimologie comunã) și cu sensuri deosebite în limbi diferite. Acum câteva zile am vãzut, pe burtiera de la CNN, urmãtorul anunț, preluat apoi și de France 24 și de alte agenții de știri: „Biden picks retired general Lloyd Austin as first Black Pentagon chief” („Biden îl pune pe generalul pensionat Lloyd Austin drept primul șef negru al Pentagonului”). În alte surse referitoare la aceeași știre, în loc de „Black”, am gãsit „African-American”. În românește cuvântul „negru” exprimã în primul rând o culoare și abia apoi o rasã. Când se enumerã rasele, se spune încã la noi „rasa galbenã”, „rasa albã”, „rasa neagrã”. Cuvinte precum „caucazian” pentru „om alb” sau „african american” pentru „om de culoare neagrã” nu s-au încetãțenit deocamdatã în românește. „Caucazian” înseamnã la noi locuitor al regiunii Caucazului sau o realitate legatã de Munții Caucaz. „African american” înseamnã american de origine africanã, dar, dupã cum se știe, nu toți africanii (inclusiv cei care trãiesc în Statele Unite) au culoarea pielii neagrã.

Cu toate acestea, unii adepți ai „corectitudinii politice” considerã cã ar trebui sã ne modificãm și noi limbajul și sã nu mai folosim noțiuni ca „rasã” sau „negru”, socotite ofensatoare, jignitoare. Se va întâmpla, probabil, în timp, acest lucru și se vor folosi alți termeni, fiindcã limbile, ca și oamenii, se schimbã. Deocamdatã, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca „negrotei”, „cioroi”, „cioarã” etc. Cuvântul „negru” nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnã cã unii nu-l folosesc în sens peiorativ. Existã și români care acordã acestui termen un sens de ocarã, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga” (= „cioarã”, „cioroi”) din engleza americanã. Câtã vreme și în englezã se folosește încã oficial cuvântul „black” pentru a denumi un „african american”, nu ar trebui sã fim nici noi (românii) și nici alții scandalizați.

Or, „black chef” nu se poate traduce în românește – oricât de precauți am vrea sã fim – decât prin „șef negru”. Dacã viitorul șef al Pentagonului poate sã fie numit „negru” în surse oficiale sau în mass-media, ar fi de dorit ca și alții sã se poatã chema așa, fãrã supãrare sau fãrã mare supãrare. Natural, cu o condiție: ca adresarea sã nu fie fãcutã cu intenția de a jigni.

nu foarte des dar uneori ne mai amintim totuși

cît de rar trecea dumnezeu prin așezarea

aceea cu nume ciudat ca și multe

ale celor ce-o locuiau

și cum se mira

lumea cînd era luat cîte unul

care nici nu apuca să pășească

bine în viață și era lăsat

pe pământ cel trecut

și putred ca mărul

uitat necules.

așa ceva nu se putea explica decît

că acolo sus e nevoie din cînd în cînd

de suflete încă neatinse dar cine

să își bată capul cu astfel de gînduri

cînd destule sînt cele ce intră în atenția

lumii. cînd zile efemere se nasc și sfîrșesc

odată cu fluturii seara.

cînd cîinii se-agită și latră și caravanele trec.

Dar despre sensurile noi ce apar la aceastǎ lecturǎ restituitǎ, cu o altǎ ocazie. Ne grǎbim deocamdatǎ a face publicǎ aceastǎ variantǎ ce se dorește “integralǎ”, pe care o nouǎ ediție, însoțitǎ de un studiu introductiv, o va îmbogǎți cu notele critice și filologice de cuviințǎ.

Ara Alexandu și Dana Șișmanian

(28 ianuarie 2018)

Încercarea reconstituirii unui Luceafǎr “complet”, prin revenirea la sursele autografe, ne-a apǎrut astfel ca legitimǎ și ne-am simțit îndreptǎțiți sǎ urmǎm exemplul distinsului elenist și eminescolog, cercetînd variantele manuscrise – indirect însǎ, prin intermediul ediției Perpessicius (vol. II), accesul la ediția integralǎ facsimilatǎ nefiindu-ne posibil – cu scopul de a repune la locul lor, fațǎ de versiunea “standard”, și a ordona astfel în parcursul organic al poemului, toate strofele “lipsǎ”, spre a-i regǎsi integralitatea.

Ara Alexandu și Dana Șișmanian