|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 202 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Editoriale: Dan Culcer. Ne conduc starpiturile. O actualizare dupa Mihai EminescuEditorial pentru Asymetria.org Ne conduc stârpiturile. O actualizare după Mihai Eminescu. De la „Icoane vechi și icoane nouă” la distorsiunile prezentului post-național „Ne conduc stârpiturile” – cuvintele acestea, aruncate de Mihai Eminescu într-un articol de decembrie 1877 din Timpul, au fost cândva considerate simple excesuri polemice, o înverșunare romantic-naționalistă. Astăzi însă, ele devin ecoul unei realități resimțite cu disperare, chiar dacă nu întotdeauna articulată limpede: România actuală pare condusă, și nu de ieri, de o clasă politică parazitară, culturalmente sterilă, moralmente colapsată, tehnocratic-incompetentă și cu instincte de colon servil.
Nu doar că ne conduc stârpiturile, dar ele nici nu mai au nevoie să-și ascundă „caraghioșenia” sub pretexte doctrinare. În secolul lui Eminescu, această plebe de sus se legitimase prin liberalismul de paradă – o franceză stâlcită și o lustruială universitară. Azi, o face prin simulacrul digital al progresismului globalist, prin rețele de ONG-uri mimetice, prin limbajul managementului corporate transplantat peste statul eșuat. Într-un mod perfid, limbajul tehnocrației și al „reformei instituționale” acoperă aceleași practici: spoieli de formă, haos de fond și o birocrație care, în loc să slujească poporul, îl strivește.
O țară cu scaune goale, dar pline de păpuși
„Am făcut strane în biserica naționalității noastre neavând destui notabili pentru ele”, nota Eminescu. Astăzi, strană nu mai e, dar scaunul de minister ori de agenție guvernamentală este cald și căutat. Umplut nu de merit, nu de vocație, ci de obediență. De rețea. De oportunism. Partidele politice nu mai sunt organisme ideologice, ci agenții de plasare în funcții. Nimeni nu mai întreabă ce trebuie făcut, ci cui trebuie să-i fi fidel.
Rezultatul? O Românie de manageri de nimic, de consilieri fără pricepere, de lideri fără cauză. Orice sat fără apă are un responsabil pentru digitalizare. Orice spital fără medici are un director care participă la conferințe internaționale. Orice școală fără copii are un consultant pentru „inovare educațională”.
Cine plătește pentru aceste posturi și paraposturi, pentru primari, notari și paranotari digitali? Același popor despre care Eminescu spunea că se stinge „de greul acestui aparat reprezentativ și administrativ”: omul simplu care încă muncește în România, contribuabilul luat de fraier, agricultorul umilit, antreprenorul sufocat, tânărul plecat.
„Ce caută acești oameni în viața publică a statului?”
Aceasta e întrebarea-cheie a textului eminescian, pe care o repetăm astăzi cu aceeași înfrigurare. Ce caută în Parlament oameni care nu citesc, care nu gândesc, dar semnează legi? Ce caută în ministere tineri crescuți în incubatoare ideologice occidentale, total dezrădăcinați de România profundă, dar convinși că au dreptul natural de a ne reforma? Ce caută în fruntea învățământului, al culturii, al finanțelor, personaje al căror unic merit e loialitatea față de un sistem ilegitim? Aceștia nu mai sunt, cum spunea Eminescu, „copiii lepădăturilor Orientului și Occidentului”. Sunt copiii elitei de formol născute după 1990 – produsul unei tranziții în care selecția valorilor a fost înlocuită cu selecția relațiilor. Rezultatul? Un regim de impostură generalizată.
Și totuși, nimeni nu produce nimic. Statul hrănește, plătește, tolerează, dar nu cere nimic în schimb. Și pentru că nu cere, e jefuit cu legitimitate. Cultura publică nu mai e despre responsabilitate, ci despre acces. Nu contează dacă ai idei, contează dacă ești „în program”. Dacă aparții. Dacă ai semnat. Dacă ai tăcut la timp.
„Liberalii sunt smântâna și temeiul României”?
Astăzi nu se mai cheamă liberali. Astăzi sunt „reformatori”, „tehnocrați”, „experți”, „euro-integrați”, „membri ai societății civile”. Dar mecanismul rămâne același: uzurparea suveranității populare de către o clasă de sus care se pretinde iluminată, dar trăiește din privilegii nejustificate și dintr-un dispreț profund față de România reală. Când oamenii reacționează, li se spune că sunt „nostalgici”, „analfabeți funcțional”, „extremiști”, „putiniști”.
România este o colonie condusă de propriii servitori Iar drama noastră e că acești servitori ai noilor imperii globale nu au nici coloana vertebrală a colaboraționiștilor de altădată. Nu fac pact cu puterea ca să salveze țara, ci ca să-și salveze sinecurile. România nu e doar subjugată economic sau militar – ci mental. Politica noastră e provincială și mimetică, administrația e clientelară, cultura e cvasi-moartă în afara câtorva insule.
Nu există un „proiect de țară”. Există doar proiecte personale, programe de finanțare și agenții de implementare. Ce e de făcut?
Mai întâi, recunoașterea bolii: România e un stat capturat de plebea de sus. Nu mai are elite, ci elitiști fără valoare. Nu mai are conducători, ci manageri de impostură. În loc de merit, avem marketing. În loc de lideri, avem parveniți înfipți.
Apoi, cultivarea unei elite autentice, născute din muncă, din lectură, din efort moral și intelectual – nu din relații. O elită care să nu trăiască de pe urma statului, ci pentru a-l regenera. Care să coboare în popor, dar nu să se piardă în demagogie. Care să readucă sensul în cuvintele uitate: onoare, datorie, rigoare, verticalitate.
În fine, rezistență. În fiecare gest. În fiecare școală bună făcută fără bani de la stat. În fiecare revistă (precum aceasta) care nu scrie la comandă. În fiecare comunitate care se auto-organizează. În fiecare alegere de a nu pactiza cu minciuna, fie ea și „corectă politic”. Eminescu a strigat în pustiu în 1877, dar pustia e aceeași. Numai că azi, avem șansa de a nu mai fi singuri. Dan CULCER Asymetria.org – pentru cei care gândesc vertical, în țara pe orizontală.
|
|
Scris de asymetria on Sunday, June 22 @ 19:00:57 CEST (15 citiri) Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
|
Jurnal: In memoriam Traian Alexandru filip, gravor si pictor român Alexandru Traian Filip a fost un grafician român. Stabilit înainte de 1989 în Statele Unite, și-a continuat opera de gravor în metal, ilustrator de carte. Era cunoscut în România pentru ilustrațiile sale la opera lui Dante, printre altele. Ca redactor la revista Vatra am primit prin intermediul mentorului și prietenului său, poetul și editorul Mircae Ciobanu, câteva desene în tuș care urmau să ilustreze poeme sau proze din revista noastrră.
Desenele în peniță, cu linii foarte fine, evocau o lume bizară, cu semne ale unei violențe fără cauze explicite. O răstignire care părea în același timp o ilustrație la Călătoriile lui Gulliver de Swift și alte asemenea imagini au rămas în posesia mea, fiindcă, după ce am reușit să public un desen, celelalte au fost mereu refuzate, cenzurate. Între timp am părăsit Românai și am recuperat târziu desenele lui Traina Alexandru Filip, alături de alte opere de artî din colecția mea. Înainte de a le depune în păstrare în Fondul Dan Culcer la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca, am decis ăs le reproduc pentru a permite și altora să le privească în toată fioroasa lor simplitate și acurateâțețe. Biblioteca lui Dan Culcer https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/ Dan Culcer
O legătură spre blogul Biblioteca lui Dan Culcer duce la desenele lui Traian Alexandru Filip. Un artist care a fosat susținut înainte și după moarte sa de către o galerie americană,https://www.turnercarrollgallery.com/artist-profiles/traian-a-filip/traian-a-filip-news/ |
|
Scris de asymetria on Thursday, October 04 @ 19:55:43 CEST (2430 citiri) Citeste mai mult... | Jurnal | Scor: 0 |
|
Jurnal: Dan CULCER. Despre demnitate si umilinta O lungă și aproape integrală epocă de anomie. |
|
Scris de asymetria on Thursday, May 03 @ 15:54:05 CEST (3112 citiri) Citeste mai mult... | 3795 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. A murit poetul Adrian Paunescu Modul de a judeca cariera acestui scriitor, ziarist și activist social a fost mereu simplificator. Și înainte și după 1989. Era prea vizibil, prea prezent, prea masiv, prea gălăgios, adesea oportunist, adesea protestatar, uneori carierist, demagog prin vocație. între revoluționarea poeziei românești și încercarea de susținere a unei reforme naționale și sociale, neterminată, care fusese blocată de instalarea nomenclaturii, după ieșirea parțială din teroarea colonială sovietică, Adrian Păunescu nu a știut, nu a putut sau nu a vrut să aleagă. în unicul comentariu pe care i l-am dedicat, despre volumul Istoria unei secunde, scriam în revista Vatra, că Păunescu nu a știut alege între Lautreamont, poetul fără pereche, și Beranger, poet serial retoric din vremea uneia din revoluțiile franceze. Dar cercetând în arhivele de partid și avînd astfel posibilitatea de a compara atitudinile altor scriitori în fața puterii, pot afirma că Adrian Păunescu a fost un om curajos, adică destul de curajos ca să înfrunte ochi în ochi un dictator, pe care alții îl lăudau fără să facă nimic altceva, egoiști și fricoși. Revista Flacăra a adunat în arhivele sale, înainte de 1989, cea mai mare cantitate de petiții, reflectînd astfel necazurile omului de rând, care chiar credea că Păunescu putea face ceva pentru dreptate. Și Păunescu, peste care s-au revărsat aceste jalbe, depășit omenește, a încercat adesea să aducă dreptate și mîngâiere. Dar a fost și om slab, cuprins de delirul puterii și de tentația bunăstării. Poemele sale cenzurate și înterzise sunt editoriale politice versificate. Dar nimeni nu poate arăta scrieri de același interes social, din aceea epocă, cu asemenea efect public mobilizator, atunci când răzbeau totuși în pagina tipărită. S-a făcut caz de niște biete aluzii ale pseudo-disidentei Ana Blandiana și s-au uitat textele lui Păunescu. Să se scrie monografia revistei Flacăra și să i se cerceteze arhivele. Se va vedea atunci adevărata dimensiune a personalității acestui militant, retor, poet și reformator. De aceea, pentru cei cu memoria dirijată și scurtă, public mai jos unul din poemele cenzurate ale lui Adrian Păunescu. Dan Culcer P. S. Un bun prieten din Cluj îmi trimite un comentariu la notele mele de jurnal. Nefiind pagini dintr-un studiu, notelele mele reprezintă o reacție la o știre. Totuși, dat fiind reproșul conținut în mesajul prietenului, țin să fac unele precizări. Iată ce îmi scrie vechiul și bunul meu prieten. «Cam ce cred și eu. (Aici sunt trimis să mă cultiv citindu-l pe Vladimir Tismăneanu. (http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/)Menstrelul comunismului dinastic M'a surprins îngăduința ta, greu de acceptat, în privința porcului de PĂUNESCU!» Dragă Prietene, In primul rând, Vladimir Tismăneanu are astfel de opinii fiindcă problema lui este alta, atacă orice urmă de național-comunism si de naționalism la români. Asta este opinia sau sarcina lui. Dacă scoți «păreau» din textul lui V.T., vei vedea că V.T. face procese de intenție și practica anacronismul. Eu nu accept această pseudo-metodă științifică. Am scris textul de mai sus din interiorul unei epoci. Dacă eram îngăduitor atunci, aș fi scris și despre alte volume ale lui A. Păunescu. Nu am scris. In al doilea rând eu nu am îngăduințe ci opinii bazate pe lecturi recente. E vorba de personalitatea globală a lui A. P. și de rolul pe care l-a jucat într-o societate reală, nu într-una ideală, și nu doar de poetul de curte. Nu îti reprosez lipsa de informație, referitor la cele ce scriu mai jos, doar pripeala și faptul că te menții într-o analiză schematizată care corespunde anilor 80, cei pe care i-am trăit împreună și cînd eram perfect de acord. Nu văd de ce am accepta, ca istoricește normale, lingușirile compensatorii ale unor scriitori de curte din orice timp, de la Voltaire la Diderot, în corespondența cu Țarina, păstrând proporțiile desigur. (Dar nu e vina lui A. Păunescu că România nu a fost un imperiu și că Țarina noastră nu a fost o nemțoaică foarte cultivată, ci era o țoapă, vag alfabetizată.) De ce am globaliza, simplifica judecata morală și estetică și nu am numi, fără să facem moralisme ieftine, ce e lins și ce scuipat, ce e înjuratură și ce laudă la Adrian Păunescu ? Problema lui Păunescu era, până la un punct, naivitatea politică, credința că are de-a face, că se poate vorbi despre, și cu, un dictator înțelept. Apoi oportunismul. Nu era totuși singurul naiv și oportunist pe atunci. A crezut că Ceaușescu e naționalist, ceea ce acesta nu era, ci doar un comunist adaptat, un activist căutînd să parvină la nivele superioare și făcând jocul lui Gheorghiu-Dej, pentru a se debarasa de politrucii parașutați sau exfiltrați de la Moscova. Dar Leonte Răutu, Chișinevschi, Moghioroș, făceau același joc atunci, de frică sau din oportunism. Interventiile lui N.C. (din ședințele de demascare a grupului «deviaționiștilor de dreapta», grup «anti-partinic», format ad-hoc din Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Gerogescu) ale căror stenograme au fost publicate de Arhivele nationale — vreo șapte tomuri mari — dau de fapt seama de gândirea lui N. C., care a fost si rămas un politician, oportunist ca toti politicienii. Știind că mințise și exagerase vigilent atunci, tot Ceușescu i-a reabilitat ulterior. In vreme ce V.T. acum, nefiind deloc naiv, face curte pe rând lui Iliescu și lui Băsescu. Cu ce sunt ăștia mai cușeri, adică mai democrați? Repet, am citit intervențiile lui Păunescu din întâlnirile cu Ceaușescu, articolele sale. Avea o retorica de captatio benevolentiae, dar cerea decis lucruri pozitive pe plan social global, nu cerea doar pentru sine ceva. Cenaclul Flacara nu a fost doar o manipulare favorabila puterii. Când majoritatea zicea că nu se poate face nimic, A.P. încerca să facă ceva. Și adesea, reușea, bine. Citește ce scrie Marian Popa in Istoria literaturii. E cel mai complet și exact protret. Cu care sunt perfect de acord. Fiindca tot vorbim din amintiri, Luceafarul, pe vremea «porcului» de Barbu a fost cea mai neconformistă revistă românească. E adevărat că Păunescu a acționat cand a fost cazul și contra lui Barbu. Tot ce scriu aici se poate verifica pe documente. E cazul să analizăm la rece. Si apoi, despre morți, numai bine. Să lăsăm puțin timp, timpului. Dan |
|
Scris de asymetria on Friday, November 05 @ 11:12:25 CET (3079 citiri) Citeste mai mult... | 9431 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Din nou despre iluzia omului providential Klaus Johannis, Corneliu Vadim Tudor, Crin Antonescu, Becali, Frunda, Kelemen Hunor, Ion Coja sau Traian Băsescu? Președinți, prim-miniștri ? Indiferent. Fiindcă nu ieșim nici acum din iluzia omului providențial. Ori este vorba de posibilitatea reformei sistemului, adică a rețelei, cu solidaritățile de rudenie, de cumetrie, de castă moștenite din comunism, reconstruite, redefinite în tranziție, consolidate în capitalism. O rețea parțial invizibilă subîntinde societatea românească, și care nu vrea să se reformeze, adică să se lasă destrămată sau/și înlocuită de o alta, fiindcă atunci ar pierde privilegiile care o fac să fie puternică, adică bogată. Tot ce poate accepta rețeau (veche) este să se extindă și să intre în relații de colaborare, complicitate, schimb de bune procedee, împărțire de zone de influență cu noile alte rețele. Adică activiștii, securiștii, regaliștii, foștii și copii foștilor, masonii, gazoducii, sioniștii, majoritarii, minoritarii, ungurii, clubiștii, comercianții de arme, de droguri sau de femei, fumătorii de pipă și homosexualii vor colabora, în funcție de interese mereu relativ definite și parțial contradictorii. Naivitatea ar consta în a spera că o rețea poate fi distrusă, fără a fi imediat reconstruită, cârpită cu alte elemente. Fiindcă rețeau este chiar esența societății umane. Naivitatea ar consta în credința că România este o excepție unde mafiile și rețelele domină, în vreme ce alte țări, cele democratice (modelul naivilor) ar fi capabile să se conducă fără încurajarea sau tolerarea acestor rețele. Fals. Nu suntem singurii rețeliști. |
|
Scris de asymetria on Thursday, November 05 @ 11:42:44 CET (3164 citiri) Citeste mai mult... | 3333 bytes in plus | Jurnal | Scor: 3 |
|
Dialoguri: Illyés Gyula în dialog cu Dan Culcer. 1978. O punte nevazuta Indiferent că vorbeau sau nu despre el, generațiilor de maghiari născute imediat după război le-a produs o impresie covârșitoare articolul de o pagină al lui Illyés Gyula, publicat în Națiunea Maghiară (Magyar Nemzet) din Budapesta, în numărul de Crăciun din 1977 (Răspuns lui Herder și lui Ady), în care, dând glas îngrijorării provocate de destinul actual al națiunii maghiare, zugrăvea în rânduri patetice situația maghiarilor din România. Aflându-mă la Budapesta la scurtă vreme de la acel moment de tensiune în relațiile româno-maghiare, am considerat de datoria mea să încerc o mediere, să încerc un dialog. Poetul maghiar, extraordinarul traducător al lui Arghezi, a răspuns întrebărilor mele trimise prin poștă. Revista Vatra, în redacția căreia lucram atunci, nu a avut posibilitatea de a publica interviul, deși textul în sine nu punea probleme cenzurii. Am încredințat în vara lui 1987, înainte de a emigra, textul interviului inedit, scriitorului Sütő András din Târgu Mureș, cu rugămintea de a-l publica în Ungaria, după plecarea mea din România, în octombrie 1987. Ceea ce s-a realizat, conform înțelegerii noastre, în revista új Tükör (Oglinda Nouă) din Budapesta. Recent, în străduința mea de a face ordine în arhivele personale, am dat peste fotocopia paginii din revista maghiară și am trimis-o spre știință prietenului meu din România, scriitorul și ziaristul Cseke Gábor. Acesta, eficace și rapid ca orice bun ziarist, a scris o notă introductivă și a propus unui ziar reactualizarea acestui dialog uitat, considerând că în context european actualizarea are și un temei simbolic. Public aici versiunea originală a dialogului, dimpreună cu cele două note liminare, cea semnată de Cseke Gábor și cea redactată de mine pentru cititorii românofoni. Spre precizarea poziției mele și spre aducere aminte. Versiunea maghiară a fost publicată și în Asymetria. Revista Vatra va publica acest grupaj pentru a încheia astfel ciclul atingerii publicului căruia îi fusese destinat, chiar cu o mare întârziere. Mulțumesc tuturor mediatorilor, din inimă. Dan Culcer Nota: Traducerea textelor maghiare a fost realizată în 2009 de Kocsis Francisko. |
|
Scris de asymetria on Thursday, August 06 @ 14:04:11 CEST (3314 citiri) Citeste mai mult... | 28379 bytes in plus | Dialoguri | Scor: 0 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Capitalism etnic sau capitalism pur si simplu? Chestiunea existenței unui iredentism unguresc nu m-a preocupat decât de prin anii optezeci. Sunt un român ardelean bilingv, nu credeam într-o criză geopolitică majoră, sistemul european al frontierellor părea stabil, nu am avut niciodată sentimentul că ungurii ardeleni, cu care eram în contact, m-ar urî sau ar dori să-mi facă rău, le înțelegeam și le înțeleg eforturile dramatice de a-și păstra intactă identitatea. Dar vedeam aceste eforturi în cadrul unui Ardeal care este al nostru, al tuturor, fără separări și ghettoizări din nici o parte. Între 1971 și 1980 eram prins de activitatea de redactor al Vetrei, relațiile mele cu scriitorii unguri din România erau bune, chiar prietenești, așa cum amicale erau și relațile cu câțiva traducători din română în maghiară pe care îi cunoscusem cu vreun deceniu în urmă la Budapesta, oraș plăcut deși cernit de război și cărbunii de proastă calitate folosiți la încălzit. Mă scandaliza cenzura care ne forfeca pe toți, români și unguri deopotrivă. Iar criza alimentară nu făcea în județul Mureș deosebiri de etnie, deși tocmai existența unei minorități majoritare în acest județ îi obliga pe activiștii de partid din județ să facă eforturi, în contradicție cu pauperizarea generală impusă prin plata în marș forțat a datoriilor externe, să mențină un nivel de trai ceva mai ridicat, ca să se evite probabil prin comisii și parlamente americane declarații demagogice despre un imaginar genocid nu doar cultural, care ar fi amenințat nu doar identitatea, ci și comunitatea cu pieirea fizică. Dar lucrurile s-au schimbat după 1989, propaganda iredentistă s-a reactivat, mai mult chiar au apărut formațiuni politice și paramilitare cu programe iredente și violente. Lucrul se vede mai bine pe Internet decât în presa scrisă, care este mult mai controlată de o cenzură discretă neoficială, doar că trebuie să știi ungurește ca să poți avea acces la aceste mesaje din ce în ce mai violent voluntariste. Orientarea neocolaboraționistă a UDMR a fost depășită pe la extremitatea ei dreaptă, au apărut Uniunea Civică Maghiară dar și alte formațiuni parapolitice, iar comportamentul unei aparente majorități politice maghiare devine tot mai supus presiunilor acestor extreme. Este evident că aici s-a produs o breșă, unul din factorii favorizanți fiind incapacitatea istorică a clasei politice bucureștene de a simți ce înseamnă și ce ascunde tensiunea etnică în Ardeal, de a negocia calm, de a discuta pe bază de realități sociale, geografice, dar și etnice (a se vedea articolul lui Ion Coja în Asymetria), de a discuta despre surse și resurse economice, rețele de comunicații și nu despre privilegii medievale obsolete, de a pune în evidență caracterul ireversibil al unei situații demografice și de a păstra controlul statal asupra bogățiilor subsolului și altor resurse esențiale (pădurea, apele, din unghi economic dar și ecologic). O tensiune etnică de asemenea factură nu are surse naturale, ea este provocată dinspre o parte a Ungariei extremiste dar și din interior, de grupuri active care își asumă misiuni mesianice, susținute, dirijate de grupuri de lobby capitaliste care încearcă să construiască, în anumite zone ale Ardealului, situații economice favorabile instalării unui capital de origine ungaro-americană, o cale a recuperării mult dorite a Ardealului. O altă cale este manifestarea pretențiilor de reîmpământenire a resturilor nobilimii maghiare ardelene, emigrată după 1919, sau decimată după 1947. Complet lipsite de temei juridic modern, după dedomajarea optanților latifundiari unguri, în urma unui proces internațional câștigat de Nicolae Titulescu pentru Statul român, pe baza unor tratate acceptate și ratificate de comunitatea internațională, aceste pretenții de recuperare a bunurilor răscumpărate de Statul român deja, în loc să fie respinse de plano, sunt tolerate și chiar încurajate. Autonomia secuilor este doar o unealtă în realizarea acestor scopuri îndepărtate dar niciodată uitate. Ea nu va favoriza dezvoltarea liberă a zonei ce trebuie dezanclavată și nu închisă sub un control etno-monopolist. Orice monopol atinge interesele majorității. Situația din insulele franceze Martinica, Gauadelupa, din Reunion, unde s-au instalat de decenii monopoluri productive și comerciale, nu exprimă decât secundar un raport de subordonare și dependență între indigenii colorați și descendenții foștilor coloniști, ci este un fenomen de exploatare monopolistică unde culoare pielii săracilor nu îi face mai puțin săraci decât albii săraci. Asta poate fi soarta secuilor în orice zonă protejată care va deveni o rezervație de vânătoare pentru etno-capitaliști secui, cu sau fără scrupule morale. Dan Culcer Bibliografie Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, Editor Muzeul județean de istorie, Brașov, 1995, carte interzisă în România după 1945. Victor Jinga a fost economist. Din subcapitolul 2. Secuii, p. 305 și 317, extragem două citate care rezumă magistral chestiunea. «Insula secuiască apare și ca un anacronism, în marea cea mare a românilor care de toate părțile ei își întind stăpânirea etnictății lor până la Tisa, Dunăre și apele Pontului Euxin. Taina menținerii acestei singularizări etnice rezidă în incontstabilele însușiri etno-biologice ale acestei populații, în afluxul de elemente românești asimilate, în conștiința trecutului ei vitejesc și în protecționismul larg de care s-a împărtășit în ultimele 2-3 veacuri din partea statului maghiar și a Principatului Transilvaniei, din care a făcut parte timp de secole (1437-1848) ca una din cele trei națiuni privilegiate.» « România -după 1919- a realizat trei mari reforme, din care s-au îmărtășit și secuii, deopotrivă cu toți cetățenii țării și anume : reforma agrară, reforma votului universal și reforma conversiunii datoriilor agricole, în afară de alte reforme mai puțin importante, efectuate și acestea într-un larg spirit de echitate socială, poltică și economică.» «Problema secuiască era extrem de acută ❲pînă❳ în anul 1918 când Transilvania s-a unit cu România. Congrese, memorii, imprecații, comisariate etc. se dedicaseră operei de ridicare a secuilor. Rezultatele fuseseră mediocre pentru că toți reformatorii și înnoitorii nu se hotărâseră să lupte pentru schimbări structurale în ansamblul vieții secuiești. Nemeșii erau prezenți - și numai în folosul lor- în toate conducerile băncilor și ale tuturor inițiativelor economice producătoare de venit. Iar direcția pe care oficialitatea ❲ungurească❳ voia să o dea migrațiilor secuiești nu era acceptată de masele populare, care prin tradiție și determinate de interese economice, continuau să se îndrepte spre orașele și câmpiile moldo-muntene.» Dan Culcer P. S. Ar fi interesant de știu spre ce zone se orientează acum forța de muncă excedentară din cele trei județe. Iată ce îi scriam, pe tema iredentismului și pe marginea reacțiilor inadecvate ale lui Ion Lăncrănjan, bun român ardelean, de-a nost, cum se zice, dar polemist greoi și incult, scriitorului Coriolan Gheție, în 1983. Scrisoarea s-a păstrat în Dosarul de urmărire informativă (DUI) pe care Securitatea l-a deschis în 1972 pe numele meu, sub numele de cod "DINU". Cred că nu am de ce să-mi schimb opiniile mai jos exprimate, tocmai fiindcă știu că eforturile de a dezmembra România nu sunt noi, ele nu vin doar dinspre Apus ci și din Răsărit, iar politica unor lideri unguri, secui, ruși sau ucrainieni -prin cozile de topor reciclate de gen Voronin sau Iurie Roșca, are mereu în vedere și această ipoteză. Continuarea după Notă Nota: Pentru a ilustra caracterul manipulatoriu al incitării tensiunii interetnice, așa cum este văzut el în realitatea socială a județelor respective, dăm un citat ceva mai lung din editorialul «Duhoarea politică a sentimentului etnic» publicat în Covasna Media. Postat la 5 Februarie, 2009; împreună cu patru comentarii semnificative ale unor cititori ai publicației. »Acum patru ani, Asociația „Pentru Comunitate“ se năștea în urma unui scandal politic căruia se dorea a i se imprima o tentă etnică. Voi aminti – chiar dacă unii cunosc foarte bine – circumstanțele de atunci ale apariției unei mișcări fără precedent: instalarea unui prefect maghiar în Covasna nu era privită ca un eșec al negocierii politice dintre partidele aflate la guvernare în acel moment (PD, PNL și UDMR), ci ca un atentat la integritatea națională și la siguranța fiecărul locuitor român al acestui județ. Cu toate că posturile (și cel de prefect, și altele) s-au pierdut la masa verde, se încerca acreditarea ideii că prefectul nu ar fi un instrument politic, ci însăși ultimul bastion al românismului în Covasna. Am considerat greșită această provocare a unor politiceni care au pierdut negocieri POLITICE și vor să recupereze prin MANIPULAREA MASELOR. Am spus atunci și o repetăm de câte ori avem ocazia că: „(…) în județul Covasna natura problemelor nu este una interetnică, nici de conflict al generațiilor, ci una a mentalităților. Incompetențele se ascund ușor în spatele etniei, iar exacerbarea naționalismului este cea mai facilă acoperire a eșecurilor politice.” (Nota Dan Culcer - Asta era situația din județul Mureș, prin anii 80)(extras din „Manifestul pentru Normalitate“ al Asociației Pentru Comunitate) (…)Paradoxul, exact ca în curtea lui Strâmbă-lemne, este al UDMR, care se vaită că ce se întâmplă cu oamenii Uniunii (atenție, nu cu maghiarii!) este epurare etnică! Hai, nu zău? Vă voi spune exact ca acum patru ani, domnilor politicieni: ați pierdut pe plan politic, păstrați scandalul în aceeași zonă! Ciorovăiți-vă cât vreți cu partenerii (sau dușmanii) de breaslă, dar lăsați tulburările etnice deoparte! Războiți-vă cât și cum vreți, însă dați-ne voie să ne zâmbim în continuare pe stradă! Și, mai ales, lăsați sentimentele naționale la loc, în sufletul fiecăruia. Nu știu cum reușiți, dar când le scoateți voi la iveală încep să aibă duhoare de hoit.« Dan Manolachescu « 1. Alex says: Februarie 6th, 2009 at 4:07 pm Daca partidele etnice ar disparea ar fi foarte bine pentru omenire. Nu numai ca au statut discriminator, in randul lor neputand intra anumite persoane din cauza culorii pielii sau a religiei, dar ele rapesc dreptul la opinie al propriilor simpatizanti. Ca exemplu, un UDMR-ist nu poate fi de stanga, de drepta sau de … centru-stanga, el trebuie sa fie cum ii dicteaza marcu belu, nu poate alege conform profesiei saule sau ieologiei proprii. Cu ajutorul sentimentului national oamenii sunt manipulati de partide care au in spate adevarati mafioti! 2. Robert says: Februarie 8th, 2009 at 5:35 pm In interiorul UDMR sunt mai multe platforme: liberal, conservator, socialist, etc… poate inainte de pareri date, putina informare nu ar strica. 3. anonimus says: Februarie 8th, 2009 at 8:51 pm Traim aici de ani buni, iesim la bere, ne unim destinele unii cu altii, invatam impreuna, iar niste maimutoi ca Marko Bela incita spiritele nationaliste. Sa iti fie rusine!!! 4. dey says: Februarie 9th, 2009 at 2:35 pm Dupa cum ziarul dumneavoastra are un articol, reiese forte clar, ca cei care instiga populatia este Primarul cu gasca lui.Nici chear partidul UDMR nu a fost de acord cu acest mars dar puterea pentru os(de-a nu-si pierde fotoliu, dea nu observa si celelalte judete marsaviile care le fac consilierii nostri, le ascund sub aripa asta a nationalismului,al etniei). Rusine lor.« |
|
Scris de asymetria on Monday, February 23 @ 20:20:39 CET (3274 citiri) Citeste mai mult... | 14909 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Dona Alba. Tineretea unei informatoare Incep să redactez o NIP (notă informativă publică) despre poeta Mara alias Maria Nicoară, din Târgu Mureș. Juna Mara dovedește nu doar un precoce talent poetic, o precoce și explozivă sexualitate ci și o certă înclinație pentru turnătorie. CNSAS mi-a trimis la finele lui 2008 o atestare privind identitatea informatoarei cu nume conspirativ DONA ALBA, stabilită în persoana numitei NICOARĂ Maria, născută la 3 decembrie 1948 în Cozma, județul Mureș, fiica lui Vasile și Eugenia. Am cunoscut-o în cadrul cenaclului Liviu Rebreanu al Casei de cultură a sindicatelor din Târgu Mureș, probabil prin 1965, oricum după 1963, cenaclu pe care îl frecventam amândoi. Ea era încă elevă de liceu. Primele note informative datează din 1972 și se află în dosarul meu de urmărire informativă (DUI) din arhivele Securității, paginile selectate și tolerate de ofițerii supervizori, vărsate după epurare la CNSAS. Cum Mara Nicoară a plecat la București pentru studii superioare, este probabil că asta explică lipsa altor note, la o dată mai târzie, în dosarul meu. Dar tânăra poet frecventa Casa de creație de la Mogoșoia, publica în Luceafărul și Săptămâna culturală a Capitalei, trimitea poeme pe linie dar și altele chiar și la Vatra, era studenta lui Al. Piru, critic care a scris despre volumele ei, e citată de Mircea Micu într-un interviu ca frecventatoare asiduă a acestui scriiitoricesc traftir. "Ionuț Crivăț: V-aș ruga să pomeniți câteva nume mai cunoscute, mai celebre, ca să zic așa. Mircea Micu: Dacă i-aș enumera pe toți ar fi o listă prea lungă. ~ncerc să comprim pe cât pot, și îi voi pomeni aleatoriu: Gherase Dendrino, Cella Serghi, Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Marioara Voiculescu, Nica Petre, Mara Nicoară, Ion Băieșu, Frida Papadache, Marin Preda, {tefania Velisar, Teodoreanu, Fănuș Neagu, Sânziana Pop, Mircea Dinescu, Florin Pucă, Ana Blandiana, Gheorghe Pituț, Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Cezar Ivănescu, Alexandru Ivasiuc, Cezar Grigoriu, Romul Munteanu, Lucia Demetrius, Lucian Grigorescu, Ioana Postelnicu, și alții pe care i-am avut alături de-a lungul anilor." Așa că, în măsura în care cei mai sus pomeniți au avut dosare de urmărire informativă sau au tolerat în preajma lor trupeșa poetesă despre care scriem, opera acestei informatoare poate fi depistată și completată parcurgând și aceste surse documentare. în ce mă privește, voi încerca un portret al informatoarei la tinerețe. Voi reveni. |
|
Scris de asymetria on Saturday, January 10 @ 16:18:41 CET (4640 citiri) Citeste mai mult... | 13963 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Polemici: Dan Culcer. Exportul de cultura româna In jurul scandalului privind activitatea Institutului cultural si a diverselor sale filiale confuzia este întretinuta, fiindca presa si diversele interventii oficiale, oficioase si polemice pun accentele unde vor, în functie de interesele grupusculare. |
|
Scris de asymetria on Monday, August 11 @ 16:26:12 CEST (3428 citiri) Citeste mai mult... | 3849 bytes in plus | Polemici | Scor: 4 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Comentariu la o paranteza a lui Paul Goma Găsesc în Dialogul dintre Paul Goma și Flori Stănescu, recent publicat pe situl Paul Goma-Site Webistic,câteva interesante informații și accente polemice pe tema cenzurării operei eminesciene în epoca lui Ceaușescu și a receptării, dacă se mai poate folosi eufemismul, mai exact blamării și deformării acestei opere în așa zisul post-comunism, de către o intelighenție proastă și inconștientă, care confundă spiritul critic cu demolarea. Ori demolarea este specifică acculturației violente pe care au practicat-o colonizatorii de toate soiurile, ajutați de intelighenția compradoră care se pune în slujba noilor colonizatori, universaliști și globaliști notorii, pentru care ideologia eminesciană a civilizației organice este principala țintă de atac. Cităm paranteza polemică a lui Paul Goma. Dan Culcer |
|
Scris de asymetria on Wednesday, March 26 @ 13:37:37 CET (4242 citiri) Citeste mai mult... | 8605 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Limite, ziduri, case, drumuri, dragomani. Mariana Sora afirma, în interviul acordat lui Leonid Dragomir, că fraza lui Nae Ionescu : "Intre națiuni există ziduri care merg de la pământ și până la Dumnezeu", pronunțată de acesta în cadrul unui curs din 1937 sau 1938, a fost resimțită de studenta care era dânsa pe atunci, ca "o fraza memorabilă si dărâmătoare", și a marcat îndepărtarea tinerei, inteligentei și studioasei evreice timișorenem de Nae Ionescu, care probabil i se arătase tot atât de fascinant ca și altor studenți pînă la acea vreme. Vreau să notez reacția mea la această frază a lui Nae Ionescu, pe care nu o cunoșteam. Acum, în ianuarie 2008. Am continuat discuția pe această temă cu prietenul meu Cseke Gabor, ungur locuind la Miercurea Ciuc, ziarist pensionar, poet și traducător din română. El a avut amabilitatea să-mi traducă textul, care poate fi citit în versiune maghiară la adresa Blogul lui Cseke Gabor Nota: Bibliografie Wikipedia http://fr.wikipedia.org/wiki/Auto-organisation#Auto-organisation_en_physique http://fr.wikipedia.org/wiki/Néguentropie Text publicat si în Vatra, nr. 1-2 / 2008 |
|
Scris de asymetria on Monday, January 28 @ 19:04:01 CET (3617 citiri) Citeste mai mult... | 5690 bytes in plus | Jurnal | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Paricizii culturnici Exista poate o legatura între scribii care au umplut, cu stupide si simpliste lepădări de sine și de cei de dinainte, presa româneasca de după 1989 : tentatia paricidului. Asa ca, firește fără să le dau aceiași indreptățire estetică sau morală, pun în același cos de gunoi sau de ghilotină capetele celor care au scris tâmpenii privind opera lui Eminescu sau rolul lui Ceaușescu în istoria României. |
|
Scris de asymetria on Monday, December 24 @ 13:25:40 CET (3363 citiri) Citeste mai mult... | 1827 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0 |
|
Editoriale: Dan Culcer. Turnatori de vit,a noua Manipularea sentimentului de vinovăție, scrie Bogdan Ficeac, autorul unei cărți pe această temă, « dă cele mai bune rezultate pentru integrarea individului în societate, pentru cufundarea lui în anonimat, dar si pentru inducerea supunerii necondiționate fața de autorități.» O vină « istorică este cea prin care se creeaza culpabilizarea generală. Vina istorică se bazează pe inducerea unui sentiment de complicitate între autoritățile și cetățenii obișnuiți.» Și în fine se manipuleaza o « vină socială» care constă in «culpabilizarea generala a indivizilor pentru tarele existente în societate». Astfel «individul este determinat să-si minimalizeze propriile sale probleme, să nu mai dea atenție îndoielilor la adresa celor care îl conduc» ( Bogdan FICEAC : Tehnici de manipulare, Edituta NEMIRA 1996). Ce altceva decît un act de manipulare, cu scopul de a induce un sentiment colectiv de vinovație, a fost Raportul Comisiei Wiesel din aceasta perspectivă, unde se afirma fără nici un temei legal, faptic sau moral că în Romania, în timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a "antisemitismului cu rădăcini adînci în istoria politica și culturala a țării". Pe această temă, nu poate fi acceptată politica băgării capului în nisip pe care, din motive avuabile și inavuabile, au practicat-o guvernele comuniste dupa 1945 și Partidul comunist în aceiași jumătate de secol. |
|
Scris de asymetria on Tuesday, June 12 @ 01:26:57 CEST (5140 citiri) Citeste mai mult... | 25000 bytes in plus | Editoriale | Scor: 5 |
|
Jurnal: Dan Culcer. Religie, istoria comparata a religiilor sau morala? La materia religie se impune elaborarea de manuale de catre Ministerul Educatiei si nu de catre diferitele culte, care prezinta conceptii unilaterale si lacunare, declara Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa. Voi comenta acest deziderat. |
|
Scris de asymetria on Sunday, September 24 @ 11:49:02 CEST (3699 citiri) Citeste mai mult... | 2166 bytes in plus | Jurnal | Scor: 3 |
|
Poeme: Nicolae Labiș. Noi, nu, niciodata… Ma întreb, cutremurat de victoria lenei spirituale si de zeciurea speranței, cine dintre noi si-a invins ”Greșeala, minciuna și groaza”? Cine-și va pierde credința-n izbîndă? Fac pariul ca Nicolae Labiș, revendicat deja de niște ”marxisti” pentru moment anonimi, va redeveni ce a fost, o conștiința,care va servi de referința, un om doborît dar neînfrînt de impostori. Dan Culcer Nota: Anda Calugareanu cinta pe versurile lui Nicolae Labiș. |
|
Scris de asymetria on Sunday, July 02 @ 15:59:12 CEST (6354 citiri) Citeste mai mult... | 1147 bytes in plus | Poeme | Scor: 5 |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |