OvidiuBufnila scrie "Inanimarea artistului scriind Jurnalul este cheia
lumilor pornite, aparent, înșelător și triumfal să descrie adevăratul sens al
lucrurilor. Inocent sau ignorant, artistul
inanimat produce și secretă ficționale scurte sau lungi cu sârg și cu
aroganță anunțând apocalipsele și așteptând din pricina asta recunoașterea
publică și gloria. El nu se angajează în războaie. El e artist respectabil sau
damnat pentru că doar scrie Jurnalul! Bulversează cititorimea cu alese ficțiuni
pe care le reclamă ca fiind exemplare dar nu crede o iotă din miracolul universului
plin de universuri. Inanimatul artist scriind Jurnalul nu are habar că
lucrurile chiar sunt. Pentru el este vibrație, încremenire în proiect,
proiectul nefiind, ardoare și patimă, toate iluzorii. El este sclavul de lux al
suficienței.
Jurnalul
artistului inanimat
sau
Inanimarea artistului
scriind Jurnalul este cheia lumilor pornite, aparent, înșelător și triumfal să
descrie adevăratul sens al lucrurilor
scurt eseu vălurit de Ovidiu Bufnilă
Inanimarea artistului
scriind Jurnalul este cheia lumilor pornite, aparent, înșelător și triumfal să
descrie adevăratul sens al lucrurilor. Inocent sau ignorant, artistul inanimat produce și secretă ficționale scurte
sau lungi cu sârg și cu aroganță anunțând apocalipsele și așteptând din pricina
asta recunoașterea publică și gloria. El nu se angajează în războaie. El e artist
respectabil sau damnat pentru că doar scrie Jurnalul! Bulversează cititorimea
cu alese ficțiuni pe care le reclamă ca fiind exemplare dar nu crede o iotă din
miracolul universului plin de universuri. Inanimatul artist scriind Jurnalul nu
are habar că lucrurile chiar sunt. Pentru el este vibrație, încremenire în
proiect, proiectul nefiind, ardoare și patimă, toate iluzorii. El este sclavul
de lux al suficienței. El anunță. El vestește. El are ceva cu lumea. Dar nu e
insurgent. Nu e scormonitor. Nu se dăruiește luptei. El ascunde Jurnalul
punându-l în lumină. Hoinărește prin lumile cenacliere sau vânzolește editurile
sporind maculatura lumii și fălindu-se prostește cu ce mai sintagme produce pe
bandă rulantă, lucrând în carnea sângerândă și aburindă a Jurnalului care va
oripila, va revolta, va innebuni, va pune planeta sub semnul grav al unei
întrebări anume. El e mintosul de serviciu al națiunii, iluzorie națiune,
țintuită în geostrategii tembele, golite și ele de sens, o nebuneală lumească
haioasă, imberbă, zăpăcitoare și fără de leac. Altminteri, ființă nevolnică,
artistul scriind Jurnalul, vertebre sărite, un guturai rebel, o factură de
neplătit, jignitoare de-a dreptul, intrigi lumești, fitile, bârfe, diplome,
premii, ah, gloria! Ființă banală oare, artistul scriind Jurnalul?! Aruncat
întâmplător în cârca gloriei de o pală de vânt, de o ambuscadă literară
provincială sau de un ordin cu subînțeles sosit de la centru prin emisari și
slugi. Inanimatul idiotizează regimul imaginar, îl pervertește dar nu crede în
extratereștri, nu crede în războaiele cuantice, nu are habar că războiul s-ar
putea interesa de el. Pășește triumfal către nimicul existenței sale și
bombardează lumea cu pagini magice din Jurnal. Jurnalul! E suprema lui
secreție! Jurnalul e neodihna artistului talentat, eliberat iluzoriu, frumos de
mincinos și pervers nu amețitoarele profunzimi ale universului plin de
universuri. La cenaclu, în lume, la sindrofii, la evenimente și enterteiment,
la tembelizor, îngâmfat. La eurocoane, geoculturale simandicoase, important.
Inanimatul artist scriind Jurnalul e însă formă goală, simpatică, trăitoare
vremelnic. Vizibil cu ochiul liber, în goană, în trecere, pe fugă, pe
gâfâitelea. Îl vezi de la o poștă, îl simți după ficționalul lui tembel și
idiot, zici tu cu aroganță, îl ai în mână. Nu te duce cu zăhărelul. Dar nici nu
se bagă! Asta îl chinuie pe el, să nu se bage! Stă și cască gura la războaiele
lumilor și tremură ca gelatina să nu care cumva să nu-l publice vreun editor,
ceva. Dacă nu, umblă după sponsori, inanimatul, să ne bombardeze cu vicleșug,
să stâlcească auzul, ochiul cu săracele sale metafore de-un ban, zici tu, plin
de aroganță. Nu te păcălește artistul scriind Jurnalul. Altminteri, nu se bagă
inanimatul. Uneori, scapă. Se prelinge unsuros prin ochiurile năvodului
existențial. Păcălește lumea. Păcălește gloria. Păcălește cititorimea. Să fie
citit! Cuvântul de ordine. Să nu care cumva să nu-i piardă careva fițuicile
ficționale, copiuțele, răsufletul, umbletul, sporovăiala, palpitul inimei. Fură
de la clasici, fură de la americani, îi copie pe ruși, se bate pe burtă cu
japonezii, rade tot, se descotorosește de timiditate, te încondeiază, nu lasă
zilei nici o șansă, noapte e deja pe eșafod. Dar nu crede! Nu crede o iotă! Nu
se întovărășește el cu haosul, cu hazardul, cu versetele cuantice. A, e citit,
vezi bine, inanimatul! Dacă-l asculți, te face praf! Mintos, citit, cu verb.
Tâmpitul, zici tu arogant, semn că nu te lași păcălit de artist, conțopistul,
încurcă lume, păi noi aici avem treburi importante, trece Istoria duduind peste
noi stâlcindu-ne, dragă domnule ființa națională! Războinicii imaginarului îl
simt de la o poștă. Pentru că, da, există! Este ceva! Se întâmplă ceva în
genune! Se zvârcolește universul plin de universuri, realitatea e trucată. Dar paginile
din Jurnalul inanimatului artist? Nu spun ele același lucru? Nu vorbesc ele
despre realitatea virtuală care ne hăpăiește de după colț, parșiva? Nu vorbesc
ele despre roboți și despre războaie stelare, despre jaful național, despre
nebuneala serviciilor secrete, despre micimile zilei, mărunțișuri ridicate la
rang de filozofare la o țigare!? Nu vorbesc ele despre apocalipsele omenirii cu
vioiciune? Vioiciunea inanimatului pare suspectă. Îți zice, vezi la pagina aia
că acolo e chichirezul, acolo e ca lumea, e scena aia cu cipurile, cu biții, cu
revoltele digitale, cu cyborgii și cu space opera, cu x, cu y, cu z, ala care
ne-a furat directiunea de la minister si locul calduț de la ambasadă, lasă că
vin alegerile la toamnă și cade guvernul și ne cheamă pe noi la direcția
culturală să îndreptăm nația pe drumul cel bun, looool! Da, inanimatul e bine
pus la punct cu recuzita. Dar el însuși e recuzită! Inanimatul e recuzită
pentru săriții de pe fix, pentru naivi, pentru midinete leșinate după
experimente sexuale extraterestre, inanimatul e recuzită pentru omul politic și
pentru curvăsăreala politică, e bun pentru orice. Asta e inanimatul, obiect de
inventar al Puterii. Puterea se servește de el, îl ochește o vreme, îl curtează
sau îl manipulează de la distanță. Inanimatul inocent m-ar scuipa în ochi, zici
tu plin de aroganță, știi tu bine, nu te încurcă nimeni! Dar El, artistul,
scriind Jurnalul, nu e insurgent! El trăiește într-o lume a lui, în spații
înalte, siderate, ochite de astronomi fără diplomă, de astrofizicienii
dumincali care cer gubvernului suplimentare de fonduri pentru ONG-uri părelnice.
Își umple spațiul cu referințe auguste și cu lume bolnavă. E un evazionist, un
bomjurist sadea, zici tu. El derâde lumea. E cineva, totuși, se dau în vânt cu
toții după el. El e diferența. E altfel decât toți. Inanimatul parșiv se
lipește de editor ca o mină submarină. Se lipește de mai marii zilei. Îi linge
pe mână. Se gudură, parșivul! Asta îl chinuie pe el, cum să se gudure mai bine
pe lângă stăpân. Să fie membru al uniunii contabile, să intre la socoteală. Să
fie cuprins în dicționare. Să stea în topuri. Să fie remarcat. Să fie numit.
Evazionistul se mândrește, are aplomb. El nu are nici în clin nici în mânecă.
El nu are treabă cu dictaturile. El nu e comunist dar nici capitalist. Înjură
vârtos comunismul dar stă la loc călduț. Scuipă în ceafa capitalismului și
prorocește societatea viitorului. Construcție bolnavă sau triumfală. Atenție,
camarazi! Inanimatul zice. Inanimatul nu crede în nimic. Regimul cuantic e o
gogoriță pentru el iar el nu este o construcție enciclopedică. Nu e interesat
să pătrundă în corpul realului, să penetreze norma și dogma. Inanimatul e teluric. E pragmatic sau aerian. E o
construcție monstruoasă a lumii, un făcător. Făcătorii se duc în neant fiind
consumați de combustia universului plin de universuri. Inanimatul se joacă cu
nemurirea și curtează moartea. Nici nu are și nici nu e produsul unui miracol.
E stângist sau dreptist după vremuri. E cu rușii sau cu americanii sau e
naționalist. A patra cale nu există pentru el. Să mâzgălească hârtia, să
burdușească internetul cu ficționalul său de-un ban găurit, preamărind
Jurnalul, blogărind în draci, trăgând cu ochiul cu monoclu la ritmul
contoarului virtual. Dar nu e paranormal. Nu e informație pură sau instrucțiune
enciclopedică. Nici nu crede în ceea ce scrie, zici tu foarte convins! Cum să
creadă dacă e simplu reflex la lectură, dacă e așa, preocupațiune duminicală și
vulgară, dacă e frondă sau revoltă mondenă, bună să impresioneze vardistul de
la colț de stradă, pe sergentul de la serviciul secretos sau pe guvernanta
națională sau pe masele largi populare fărâmițate și digitalizate, zice-se de
mintoșii, inanimați. Inanimatul e gata să peroreze despre moartea cărții și
despre victoria totală a digitalului, fură de la americani nițică recuzită și
puțin de la ruși, se pupă cu francezii și urlă în pustiu că ministeriala l-a
uitat pe drumul integrării. Dar inanimatul
nu este integrat. Este alături. El zice că e ființă banală în sinea
lui. Inanimatul nu are sine, are o sine. Curviștină înamorată de vulgar și de prostie.
De prostia maselor largi populare fragmentate și digitalizate. Artistul inanimat nu are știința secretă a
enciclopediilor. El e o ființă vulgară. El nu se teme de necunoscut. Nu e
înfiorat. Fantomele ca și războaiele spațiale nu sunt pentru el decât un mijloc
de a-și omorî plictisul. Inanimatul nu este o existență-în-lume. Este doar
prefăcut. Fățarnicul, zici tu cu aplomb în timp ce-ți împingi căruciorul prin
supermarketul străluminat de atâta capitalism pervers. Un simplu reflex al
viului la banalitatea suficienței. Inanimatul nu crede. A te umple de universul
plin de universuri e pierdere de vreme pentru el. Inanimatul artist este o construcție comică și tristă. Înșeală
criticul și batjocorește lectorul. Trage din greu să publice dar nu se
războiește cu necunoscutul. Dar necunoscutul este în timp ce războaiele de
profunzime se desfășoară pline de cruzime dincolo de pojghița subțire a
realului, dincolo de omenesc și de teluric, dincolo de credințe și mituri,
dincolo de glorie, dincolo de premii literare, dincolo de realitate. Există
ceva. Aceasta este sfârșirea inanimatului artist. Timpul e o gogoriță pentru
proști așa cum spațiul este carnavalul idioților, ești tu convins butonând cu
ardoare știrile de la ora cinci. Gravitația strivește inanimatul artist scriind
Jurnalul pentru că el fiind un nefiind,
nu are înțeles în lumile cuprinzătoare ale universului plin de universuri. Tâmpit
iremediabil, zici tu parcând la mișto pe trotuarul istoriei, inanimatul artist râcâie cu unghia în pielea universului plin
de universuri rămânând o simplă propoziție în marele text. El nu vede textul.
Nu-l pătrunde. Dar scrie. Scrie ca un orbete spre străluminarea maselor largi
populare fragmentate și digitalizate și duse în pustie de cohorte de inanimați.
Aceasta ar fi sfârșirea dacă războinicii imaginarului nu ar lupta pe tăcute în
corpul universului de universuri, ei fiind magicieni și nu ființe, biete
ființe. Paranormalul e o vulgarizare a acestor războaie iar farfuriile
zburătoare sunt doar stropul de imaginar care picură pe viziera războinicului
secretului, tainei și miracolului așa cum inflația, cotația la bursă și
fondurile de investiții poartă sâmbetele gospodinelor, cetățenilor cinstiți și
poporanului tembel și haios, rămas mofluz în răscrucea modernității care trage
să-și dea duhul fără de noimă. Inanimatul artist scriind Jurnalul este inanimat
pentru că-și recunoaște vulgaritatea ființării, pentru că se crede doar formă
umană și pentru că, lenevos și idiot, zici tu, nu îndrăznește să experimenteze.
Lipsirea de experiment și experiență lasă fără de suflare ficționalul compus de
inanimatul artist scriind Jurnalul. Inanimatul doar își imaginează. El face din
propria sa imaginație o curvă de lux cu care se culcă criticii și cititorii
aiuriți în căutare de sens, oripilați, revoltați, ridiculizați, uitați prin
statisticile mortale și lipsite demiez. Războinicul experimentează, are
experiențe și caută cu fervoare războiul. El știe că există ceva și scribălește
Jurnalul de Front pentru ca midinetele, cuconițele și pițipoancele să aibă un
zvâc fiziologic. Inanimatul artist scriind Jurnalul se dedulcește însă cu
licoarea teluricului în timp ce universul plin de universuri pune la cale
anularea lui din registrul imaginar care fie funcționează sau fie ființează
înspre totala noastră tulburare.
Ovidiu Bufnilă
"
|