Who's Online
Exista in mod curent, 22 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Proza: Distopia valurita de Ovidiu Bufnila
Valuri de dictaturi.
Ele vin în istorie când te
aștepți mai puțin. De
ce? Este
un răspuns complicat. Poate
este în natura noastră ascunsă.
Este o tendință naturală.
Dictatorii apar în valuri
în oceanul istoriei. Ei
par să gândească pe neașteptate.
Dintr-o dată, oamenii sunt
sub presiunea unei dictaturi.
Cum apare ea?
Cum se formează?
Este ca și cum distopiile
sunt întruchipate. De ce vin dictaturile în valuri?
Undele sunt forme ciudate de
materie, dar și de energie.
Întregul univers pare să
fie făcut din valuri. De
ce ar vrea universul să aducă distopiile în realitate?
Unde se nasc distopiile?
Sunt născuți în tărâmul
invizibil? Sunt
născuți într-un domeniu virtual?
De ce?
Chiar trebuie să ne
confruntăm cu distopiile?
Este inevitabil?
Este o lecție pentru noi?
Dacă este inevitabil, este independent de ceea ce ne dorim?
Dacă este o lecție, există
cineva care ar dori să ne predea această lecție? Să ne gândim.
Viața merge mai departe.
Istoria are momente
diferite. Totul
este ca un ocean. Se
pare că uneori, în istorie, este o stare de calm.
Un echilibru ipotetic. Și apoi, dintr-o dată,
distopiile vin peste noi ca valurile.
Este vorba doar despre
mintea umană? Sau
este o stare ascunsă a universului?
Cum devine un model virtual
o realitate? Distopia pare o lume perfectă.
O lume în care totul devine
automat. Dar
este real? Perfecțiunea
pare mai mult o ipoteză decât o realitate.
Nu suntem ființe perfecte.
Atunci de ce căutăm
perfecțiunea? Are
domeniul virtual al universului intenționalitate?
Dacă a făcut-o, atunci
lucrurile par să se complice.
Poate că universul se
îndreaptă spre perfecțiune.
O atinge, dar apoi renunță.
Sau entropia domină fiecare
eveniment distopic. În sfârșit, sunt multe întrebări.
Sunt multe răspunsuri de
care avem nevoie. Sunt
multe idei. Poate
ar trebui să le sistematizăm.
Dar dinamica intimă a
universului ne transcende, ne surprinde.
Pe măsură ce încercăm să
facem ordine, universul produce dezordine.
Totul este ca valurile.
Universul pare a fi un ocean
de idei, de încercări, de evenimente surprinzătoare.
Distopiile nu par a fi
construcții umane. De
ce? Ordinea
conține dezordine.
Distopiile sunt o zonă a
răului. Pentru
ordinea excesivă, dictatura, totalitarismul sunt zone ale răului.
De ce le produce universul
în tărâmul său virtual în tărâmul său invizibil?
Are nevoie de așa ceva.
Vrea universul să
echilibreze, să contrabalanseze istoria umană? Ar fi interesant să fie
așa. Ar
fi incitant. Distopiile nu au o viață lungă.
Se termină în revolte, în
revoluții. Libertatea
se revoltă, libertatea cere distrugerea distopiei.
Libertatea pare a fi ruperea
legăturilor dăunătoare.
Aceste conexiuni sunt
limitative. Ele
duc orice sistem la moarte.
Sistemele sunt supuse
diferitelor presiuni.
Distopia pare a fi un obiect
cosmic imposibil. De
scurtă durată. Poate
fi o fundătură istorică.
Dar vorbim de distopii cu
frenezie. Mi
le imaginez. Le
dăm viață. Sunt
groaznice. Sunt
periculoase. Nu
ne sunt de nici un folos.
Oamenii le uită.
Oamenii uită foarte repede.
Pentru că viața continuă.
Universul merge înainte.
Planeta merge înainte.
Ce trebuie să înțelegem
din valurile de distopie care invadează uneori istoria? Poate ar trebui să învățăm
să stăm treji tot timpul. Poate ar trebui să fim mai
bine. Poate
ar trebui să învățăm să cooperăm unul cu celălalt, indiferent
de convingerile noastre.
Dacă da, atunci valurile de
distopie s-ar retrage. Ce a mai rămas dintr-o distopie?
Poate avem un gust amar.
Sau poate a mai rămas o
frică. O
frică. Oroarea
de a nu se întâmpla cu adevărat.
Dar valurile distopiilor
apar și dispar tot timpul.
Sunt fie evenimente locale,
regionale sau globale.
Distopiile vin ca valurile
când oamenii, sau mai degrabă unii oameni, sunt îngroziți de
ideea de libertate. De
ce ar trebui să ne fie frică de libertate?
Distopia este, desigur,
frica de libertate. Poate
că infinitul universului distruge libertatea.
Ce idee ciudată!
Oceanul care este universul
ne sperie. Și
de aceea suntem păcăliți de ideea unei distopie.
Dar natura umană este
definită de libertate. Nu
poate fi altfel, ființa umană este libertate pură.
Asta ar trebui să
înțelegem. Distopiile sunt ca valurile. Aceste valuri vin să
acopere libertatea. Dar libertatea este un joc dinamic. Este o
provocare pentru oameni. Este un test. Navigând în marele ocean al
universului, oamenii sunt tentați de distopie. Și se degradează în
distopie. Dar dorința de libertate distruge distopia. Libertatea
este semnul nostru ca navigatori prin marele ocean al universului.
Suntem adevărați navigatori. Trebuie să mergem înainte în
experiența noastră de viață. Distopia nu este un obiect al
nostru. Este o provocare groaznică. Poate că trebuie să facem
față. Valurile de distopie sunt ca furtunile pe ocean. Distopia
este o furtună de suflete. Unii vor naufragia. Alți oameni vor fi
salvați. Ideea de libertate strălucește prin încercările
noastre. De aceea trebuie să fim curajoși. Ori de câte ori vin
valuri de distopie, trebuie să ne manifestăm libertatea. Libertatea
este cel mai frumos moment istoric al nostru. Și pentru că sensul
vieții este bucurie, atunci bucuria libertății trebuie să fie ca
un far pe țărmul oceanului pentru noi.
Ovidiu Bufnilă
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 23:09:53 CEST (191 citiri)
Citeste mai mult... | Scor: 0 |
Proza: The heart. Novel by Ovidiu Bufnila
The heart. Novel
by
Ovidiu
Bufnilă
I
don't know exactly.
How
did it happen?
Maybe
it had to happen. At first it was like that, a move.
When
I met several people on the subway, I found out it was the same.
That
move brought us there.
Yes,
the morning was a strange movement in my body.
Something
moved there.
I
didn't think about what. It was a sunny morning.
That's
what I remember.
An
ordinary day was announced.
There
were all kinds of events all over the world. Nothing unusual.
The
news flowed like waves.
From
everywhere.
Social
networks were shaking.
People
expressed their fears, joys, victories, upsets. The movement occurred
at 10 o'clock. I checked.
It
happened all over the world at the same time.
That
was incomprehensible to me. I
went to the supermarket to buy cigarettes.
Everyone
there was talking about that strange movement.
Everyone
had felt it.
Very
strong.
That's
how I understood that we were all the same.
I
sat on the curb on the sidewalk.
I
smoked a cigarette.
I
thought.
Something
was happening in the world and I couldn't explain myself.
I
watched a TV across the street.
The
TV was on the terrace of the restaurant there.
People
laughed, talked loudly, felt well.
I
thought I'd go and ask them too. I crossed the street.
I'm
glad I can be sprinting.
Hello.
Hello
to you, too, they said.
Did
you feel the movement?
Wow!
Sure
you do.
It
was beautiful.
It
was a beautiful move.
I
didn't think like them.
But
they were right.
It
was a beautiful move.
Something
moved nicely in my body.
And
in their body was the same beautiful movement. We were the same now
even though we didn't know each other.
They
told me the same thing.
Something
had moved in our body and that made us feel the same.
It
rained the next day.
It
rained lightly, without lightning and thunder.
I
saw many shadows on the street.
Then
I felt other movements in my body.
Very
strange.
I
talked to my neighbors.
And
they found the same thing as me.
I
watched TV but no one was talking about that phenomenon.
Maybe
it wasn't time to talk about him yet.
There
were only two or three testimonies on social networks.
I
would have liked to find more testimonies.
I
looked for them.
I
have not found. On
the third day I had a strange impression.
I
began to have thoughts that were not mine.
They
were not exactly.
I'm
sure of this.
I
began to inventory my thoughts.
I
tried to distinguish them from new thoughts.
Those
thoughts were either happy or sad.
They
were like my thoughts.
I
understand this.
It
could be anyone's thoughts.
It
was as if someone was giving me his thoughts.
On
the fourth day, there was an avalanche of new thoughts. There
were a lot of them.
Lots
of thoughts.
It
was an impressive moment.
But
I started to have other sensations than usual. I
felt the temperature in my room differently. I felt like it was two
temperatures. It was the same temperature, but I actually felt it in
two different ways. I talked on the phone with a friend from
overseas. He told me the same thing. In his city, there were more and
more people who felt the same way. I laughed a lot during the
conversation.
My
friend knew all sorts of jokes. He tried to reassure me. He told me
that it must be a planetary phenomenon and that I must not be afraid.
More and more people felt the phenomenon. And that was beautiful. It
was as if something mysterious united all the people of the earth. I
hung up and kept laughing. My friend collected good jokes. He had
been doing this since he was a student. He told us all his jokes and
we all laughed.
I
went out on the street. I talked to many passers-by. Each had its own
story. Each began to feel in many ways. They had thoughts that were
not their own. I asked them if they were feeling well. They said it
was a new and very interesting experience. They liked this new
experience. Some of them had started talking about this experience on
social networks. It was a topic increasingly sought after by people
around the world. That's how I found out that journalists also
started writing about this phenomenon. I
talked to a few women.
I
talked to a cop.
I
talked to a saleswoman. They
all said the same thing I knew.
I
thought about driving.
But I had to fill the tank with gas. I
went to the gas station.
There
were a lot of people there.
Everyone
was talking about the phenomenon.
They
said they were reading each other's thoughts.
It
was a new thing.
I
didn't think.
But
it was real.
People
read their thoughts and laughed.
They
weren't upset. They
were laughing.
I
also read the thoughts of a gentleman who was a university professor.
Then
someone read my thoughts.
It
was a very interesting moment.
I
drove several kilometers.
I'm
out of town.
From
there stretched the desert.
In
the distance were mountains.
The
mountains were full of snow.
Something
drew me to those mountains.
I
arrived quickly.
They
were high mountains.
And
then I felt someone's thoughts.
He
was a man in need of help.
I
got out of the car. I
found him quickly.
The
man had fallen into a pit. He
couldn't get out.
He
had hit his hand. I
helped him out of the pit. He
told me he realized I was coming to help him. Some
of my thoughts were already on his mind. I helped him out of the pit.
He
asked me for a cigarette.
He
was walking there and slipped into the pit.
He
thanked me.
We
both then smoked in silence.
My
thoughts were his now.
His
thoughts were mine now.
I
asked him what he thought of the phenomenon.
It's
a beautiful phenomenon.
It's
weird and beautiful. Will
it be all over the world?
I
think it will be all over the world.
It's
a beautiful phenomenon.
All
people feel the same heart.
That
was the explanation.
In
a way, all of a sudden, a single heart was born all over the world.
It's
a beautiful truth.
Regardless
of each person's ideas, all people now had the same heart. When
I got home, I met a woman who worked at the town hall.
She
was scared.
He
told me he couldn't read anyone's thoughts.
She
was very upset.
I
tried to calm her down. Let's
talk about this.
How
is it?
I
do not feel anything.
Then
you have to open your heart.
Maybe
you were too upset.
Maybe
you're scared.
She
smiled.
I
was too upset.
I
had some problems.
But
now I can look at things differently.
Give
me your hand, I told him.
Do
you feel it now?
She
began to laugh happily.
Now
he felt that he was like all of us, that he was with us all in one
heart. In
the following days I met other people who did not feel the heart.
I
talked to them and they understood.
Not
raining.
It
was sunny.
It
was very sunny.
Now
I don't know if it was spring or autumn.
I
know it was very sunny.
Astronomers
have told the public on television that they are cosmic phenomena.
But
I knew it was the heart that changed people's thoughts. Her
heart was moving.
Doctors
have tried to clarify the phenomenon around the world. Many
officials have tried to take security measures.
But
people everywhere told them it wasn't necessary.
We
all felt with one heart now.
It
was a unique phenomenon in world history.
We
didn't even care if it was related to cosmic phenomena.
Maybe
it wasn't related to that.
Her
heart was evolving.
The
heart evolved in the universe independent of the movements of the sun
or stellar explosions in other galaxies. I
went to the cafe to meet other people.
It
was as if we were one man.
We
now knew our worries, our desires, our joys.
We
were all convinced that something extraordinary would happen.
Probably
a new phenomenon was coming.
We
talked about it.
I
drank coffee.
I
laughed, I joked.
Across
the river, there were other people like us.
Ships
crossed the river.
On
their deck were people like us.
And
we were all one heart.
But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems.
There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems. There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. A
few days later, the phenomenon stopped as it appeared.
I
didn't get any more thoughts in my mind.
And
all I had was my sensations.
I
don't know what happened.
The
phenomenon was quickly forgotten around the world.
People
continued to live their lives.
I
went to the cafe.
I
tried to talk to the people there.
But
no one wanted to listen to me.
It's
sad.
It's
incomprehensible.
It
must be a mess.
Maybe
I don't understand what's going on.
All
mankind had the same heart and the same thoughts.
I
lived this.
It's
true.
But
no one remembered.
They
looked at me amused.
I
stopped talking about it. I've
been driving often since then.
I
travel to many places.
I
know new people.
I
try to read their thoughts but I can't.
I
try to feel their heart but I can't.
I
think it was a very strange phenomenon.
Really,
very strange.
Maybe
we humans around the world have received a sign. Maybe
we should have learned something from that phenomenon.
Last
night I walked through the park not far from my house.
It
is a beautiful, bright park, full of beautifully colored flowers.
It
has wide alleys and very comfortable benches.
I
sit on a bench and watch the boats floating on the lake.
The
park has a very beautiful, clear, sparkling lake.
Swans
often come to this lake.
He
flutters his wings, elegantly, and sits on the water, making waves.
Swans
impress me.
I
look at him and try to understand what's on their minds.
Swans
probably have an elegant mind.
They
have supple movements.
And
it flies so beautiful and strong. There
are also squirrels in the park.
Squirrels
are cute.
Hops
everywhere.
I
jump from branch to branch.
I
come to you if you call them nuts and peanuts.
Squirrels
are very agile.
So
must their minds.
I
think about the thoughts that squirrels have.
I
sometimes think that squirrels think only of nuts and peanuts in
their minds.
But
it certainly isn't.
I
think what I'm thinking about squirrels' a mind is wrong.
And
untrue. Something
extraordinary happened to me yesterday.
I
sat on a bench in the park.
A
childhood friend of mine passed down an alley.
I
invited him to sit with me on the bench.
We
remembered all kinds of beautiful childhood events.
We
played together many times.
I
saw many movies.
I
ate cotton candy.
Every
child in the world wants to eat cotton candy.
What
could be better than cotton candy?
But
chocolate is also great.
I
was opening the chocolate with emotion.
We
filled our mouths with chocolate.
We
were soaked in chocolate to the ears. I
also ate ice cream.
What
beautiful memories.
My
friend is working at Central Station now.
Direct
the trains.
Trains
came and went at the station and people ran either to get on or to
meet them.
I
think it's a beautiful job.
And
very important. After
being left alone, I felt something strange. I don't know how to
explain it properly. It was amazing. I didn't expect that. I never
even thought it could happen to me. As a student, I had a few
premonitions, but I didn't pay attention to them. But now I
understand their importance. Maybe I should have taken them into
account. Maybe I should have been more careful.
The truth is, I'm kind of amused.
Or
maybe careless.
Sorry
about that.
I
hope one day I won't be like that again.
I
could tell jokes too, or I could get hired at Central Station to run
the trains.
I
could do other important things.
Why
not?
Many
people do important things.
Many
people think important things.
I
should do that too.
I
could think seriously about these things. I
was sitting on the bench thinking about it.
People
were walking in the alleys of the park.
They
laughed, held hands, told all kinds of stories.
I
looked at them with joy.
They
walked down the alleys and laughed.
How
pretty.
Swans
descended on the lake.
The
squirrels were hopping through the bushes.
A
puppy was running after them.
A
child was riding a bicycle.
Someone
had launched a colorful balloon that flew quickly over the park.
I
looked for the balloon.
As
a child, I used to throw balloons on my street.
The
balloons rose quickly after the currents of hot air.
It
was beautifully colored.
I
remembered them.
I
was glad to remember them. The truth is, there, on the bench, I felt
good.
Once,
I remembered, I had a bicycle.
I
really enjoyed riding my bike.
It
was a multi-speed orange bicycle.
Those
were beautiful moments.
I
was passing people at high speed.
Some
stepped aside amused.
Nobody
was upset.
I
was riding my bike and no one was shouting at me.
The
truth is, I'd love to ride a bike.
Why
not?
I
could go to the nearby store to buy a bicycle. Of
course, if I buy a bike and come for a walk in the alleys of the
park, I have to be careful not to hit the squirrels.
I'll
be careful with the squirrels.
They
are so cute!
And
of course they have all kinds of beautiful thoughts!
I
liked to think that I would buy a bicycle.
I
got up from the bench because I was numb.
I
set off.
The
alleys were sunny.
Scented
flowers flooded the alleys with their fragrance.
I
headed out of the park.
There
are lilac bushes.
They
have a strong scent.
I
saw all kinds of beautifully colored butterflies.
They
were yellow butterflies.
They
were red butterflies.
They
were blue butterflies. And
then something extraordinary happened.
I
didn't think it would happen.
I
felt something strange in my mind.
It
was very strange.
It
was like a song. Yes,
of course, it was a very beautiful song.
I'm
sure I've never heard that song before. Where
did she come from?
What
was that song?
I
looked around.
It
was nobody.
The
alley was deserted.
But
someone was singing a song that I was now hearing in my mind.
How
pretty! I
had to look around.
I
looked around very carefully.
The
song seemed to come from all directions.
That
was it.
It
came from all directions.
I
wasn't scared.
I
was upset.
Maybe
someone was making a joke.
But
there was no one around.
The
sun was preparing for sunset. Maybe
it had something to do with it.
I
have often seen a sunset that was like a song.
I
was in the mountains and I saw that.
I
heard the song of the sun.
But
it wasn't like the song I was hearing now. I
felt good.
I
was fine.
It
wasn't a mirage.
It
was a beautiful song I could hear in my mind.
I
took a deep breath.
The
song did not come from the people on the sidewalk in front of the
park.
The
song did not come from a radio.
The
song had something strange.
He
didn't have anything human.
It
was not sung by an instrument or a human voice.
I
wanted to go back to the bench I was sitting on.
Maybe
there was something there. I
had to look there.
I
decided.
I
returned.
Swans
flew across the lake.
The
squirrels were looking at me curiously.
No,
it wasn't their song.
Now,
I wonder, do swans sing?
Now,
I wonder, do squirrels sing?
I
cannot know.
But
I felt it wasn't their song.
Then,
suddenly, I felt a thought that was not my thought. Yes,
I felt that.
I
felt very clearly.
It
was a pure and soft thought.
It
was a happy thought.
It
was a very happy thought.
And
my heart started beating in a strange way.
I
looked around again.
Where
did all this come from? There
had to be an answer. I was looking for the answer. There must be an
immediate answer. I couldn't wait. I didn't want to wait for the
answer. I wanted an answer then, there. I needed that answer,
whatever it was. I thought I was ready to receive the answer. And,
just then, I heard the heart of the butterfly in my heart.
And
the butterfly came out of the air and sat on my hand. All
good and beautiful.
Only
this happened.
One
day, I found a heart.
I
don't know who lost her.
That's
what I told myself. Now see what problems I'm going to have.
But
it wasn't really like that.
Ovidiu BUFNILĂ
NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
Nota: NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 18:15:02 CEST (173 citiri)
Citeste mai mult... | Scor: 0 |
Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan
Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan
Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui
politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului,
când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și
blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi
pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când
generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din
octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și
cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei
concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte
deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență
familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a
Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de
intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama
profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care
dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam,
cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist.
Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o
familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin
faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu
aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau
în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale
sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi
la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau
făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi
acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică
universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat
de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și
de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa
să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul
sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o
lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la
București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile
centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses,
David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a
fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde
erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris
pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și
care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre
care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la
populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale
bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și
sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și
împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini.
Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului
Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea
oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca
județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând
astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și
împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie
ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte
discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.
|
Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 16:23:12 CET (350 citiri)
Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor - Segmentul 2
Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor -
Partea a doua
din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”
“Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”
Chiverniseală vedea că îi fuge catedra, pentru că în sat erau tot mai
puțini elevi și atunci avu o idee salvatoare:“ Voi pune laba pe liceul
german”, gândi bărbatul. “Eu știu să șpăguiesc, să învârt, să păcălesc, ca
nimeni altcineva. Chiar dacă mama și tatăl meu sunt de cu totul și cu totul
altă etnie. Am însă o legătură cu sașii care au părăsit localitatea înainte de
a mă naște – am obținut gratuit o casă săsească. Trebuie să reușesc, deși habar
nu am limba germană. Îmi pare rău că nu am avut contact cu sașii. Plecaseră în
Germania cu mult înainte ca eu să îmi fac apariția în această lume. Când eram
mic, mama m-a trimis la profesori să mă mediteze, dar nu se prindea de mine
germana nici să mă pici cu ceară. Nu puteam reține niciun cuvânt din limba asta
atât de încâlcită.
|
Scris de asymetria on Monday, December 18 @ 15:58:59 CET (323 citiri)
Citeste mai mult... | 26821 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Cornelia Páun Heinzel. Curba destinelor, O povestire în 2 segmente
Cititor scrie "Cornelia
Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi
Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră
furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei
vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare,
conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic,
familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă
pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...
"
|
Scris de Asymetria on Sunday, December 17 @ 15:29:39 CET (299 citiri)
Citeste mai mult... | 32715 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Gheorghe Sasarman. U de la Universalism. O distopie
Mai întâi mi-am zis că poate voi fi adormit și
că visez. Eram în Marienplatz,
în inima urbei, era soare și mi-era cald, deși eram desculț și
doar cu pijamaua pe mine; putea fi ora amiezii, dar piața era totuși
pustie, adică aproape pustie, lucru destul de ciudat pentru un
perimetru pe care, nu numai în sezonul turistic, îl știam asaltat
fără curmare de sute și sute de pietoni, fie ei localnici sau
veniți de te miri unde. Senzația de stranietate era întărită de
faptul că vitrinele magazinelor (Hugendubel,
Beck,
Rischart,
Kaufhof
etc.) erau protejate rudimentar cu scânduri, iar fațadele
clădirilor, inclusiv cele ale primăriei neogotice, împestrițate
cu graffiti,
purtau și alte semne vizibile ale unei suspecte delăsări. Din
fântâni debordau gunoaiele, răspândite de altminteri pe tot
pavajul, faimoasa Coloană a Mariei, văduvită de statuia celei al
cărei nume îl purta și piața, fusese retezată pe la jumătate,
iar orologiul fără arătătoare din turnul Primăriei îmi sugera
nu știu de ce o analogie cu ceasurile lichefiate ale lui Salvador
Dali.
Gheorghe
Săsărman: U
de la Universalism Din volumul "Alfabetul distopiilor", text din care primele doua episoade
au apărut in umărul din februarie 2020 al Revistei Apostrof. Cartea va apare la Editura Școala Ardeleană din Cluj.
|
Scris de asymetria on Saturday, August 22 @ 06:30:35 CEST (1516 citiri)
Citeste mai mult... | 63368 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: S.Y. Agnon. Cununia dragilor
S.Y.
Agnon - Cununia dragilor
Nota traducătorului. Am numit traducerea Cununia
dragilor, deoarece românii numesc căsătoria – cununie, din
cauza cununilor pe care le poartă mirii (afară de Copca
rădvanului, a lui Galaction, unde Satana înlocuiește
cununile cu găleți sparte, bătute în cuie); dar în
ebraică povestirea se numește Baldachinul dragilor, căci
nunta evreiască are loc sub un baldachin (în prima versiune,
povestirea se numea Baldachinul negru, ca o prevestire a caracterului ei
macabru). Baldachinul va apărea, foarte proeminent, spre
sfârșit.
Fără
îndoială, această povestire are afintăți spirituale
cu Strigoii lui
Eminescu, deși nu poate fi vorba de o influență
directă. Interesantă e figura personajului feminin, Țila (Cartea
Facerii IV), una dintre soțiile lu Lemech (Lameh). Țila aceasta din
povestire, îndrăgostită de paznicul cimitirului, moare,
și, moartă fiind, vrea să se întoarcă acasă ca
să‑și ia bijuteriile și astfel să se
căsătorească cu iubitul ei (povestirea se folosește evident
de precedente necrofile); dar nu reușește! Avuțiile
lumești nu pot fi luate pe lumea cealaltă.
Agnon e caracterizat de limba lui
reconstituită, din toate straturile istorice (ca a lui Sadoveanu, dar pe o
perioadă de peste trei mii de ani). În general scrierile sale sunt
bazate mai ales pe limba rabinică; această povestire face parte
dintre excepții, limba biblică având în ea o
prezență vizibilă.
Numele Iohanan înseamnă –
Dumnezeu a miluit. În această povestire, eroul romantic care moare
din dragoste liebestod nu e, ca în Strigoii lui Eminescu,
rege, sau, ca în Copca rădvanului, artist, ci un sărman
paznic de cimitir, care, cât trăiește, se hrănește cu pâine, și cu
ceva cartofi, ceapă, usturoi și scrumbie, gura lui pute și e
plin de bube. Yossef Abraham
|
Scris de asymetria on Monday, May 18 @ 00:02:03 CEST (1575 citiri)
Citeste mai mult... | 55113 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Cornelia Paun-Heinzel - Cand prostul ajunge în paginile istoriei
Cititor scrie "Jenică Jănel se gândi - fapt pe care îl făcea rareori, cu mintea sa cât o boabă de mazăre - că se împlinește aproape un an de când a intrat în istorie... în istoria țării... se admiră privind cu atenție, în oglindă, cu ochelarii săi de vedere și se mângâie mândru pe burta sa proeminentă. Doar tocmai ingerase, ca de obicei, câteva porții de catering - de la masa gratuită a copiilor săraci din școala al cărei director era – și meniul zilnic pentru aleși, de care beneficia în calitate de consilier la Primărie, alături de bunătățile trimise de firmele, care aveau nevoie de diverse aprobări. Spre seară, Jenică Jănel știa că va veni tiptil, ca întotdeauna și va încărca în autoturismul școlii - de care beneficia ca manager de unitate de învățământ – pe lângă materialele de construcție folosite la renovarea clădirilor instituției, câteva caserole cu mâncare și pentru acasă, să aducă și familiei - adică soției - care se îmbuibase din plin la Financiarul unde lucra, din porțiile oficiale, dar și din cele neoficiale, de la ONG-urile și firmele finanțate cu bani de la stat, pe care le-a controlat și în care avea și celelalte locuri de muncă - dacă avea timp să treacă pe la ele... dar, măcar pentru mâncare, merita efortul, întrucât salariile le primea, chiar dacă nu frecventa sediile - și fiicei sale, elevă cu bursă de merit la școala tatălui său, unde servea și ea masa, alături de acesta și de copiii nevoiași din unitatea de învățământ. "
|
Scris de asymetria on Sunday, February 09 @ 15:42:12 CET (1701 citiri)
Citeste mai mult... | 14365 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Marian Drumur. Confuzia este gresit eronata
Afară, senin și un individ proțăpit
cu videocamera, să mă filmeze pasămite, pentru niște actualități, dar
n–a îndrăznit de–a dreptul, a îmboldit un copil al străzii, să bâzâie:
– Nenea, de ce ai pijama? Nenea, de ce ai pijama?
|
Scris de asymetria on Thursday, May 02 @ 16:59:56 CEST (1875 citiri)
Citeste mai mult... | 8173 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Ovidiu Bufnila. Orient Expres
Vogoride mi-a trimis o
scrisoare printr-un copil de casă de la Palatul Știrbei, șleampăt
copil și cam peltic, movuliu, jupiterian get-beget. Dragul meu
Vogoride obișnuia să mă pună pe jeratec în felul ăsta. Am
pornit către Băiceni și în drum am schimbat trei trăsuri, un
poștalion și un aeroplan, dincolo de Pașcani. O ninsoare puternică
m-a oprit la Fălticeni dar am reușit să trec, în sfârșit,
vizitiul, un marțian cam tembel, s-a descurcat binișor.
Un
val electromagnetic a deschis un portal și așa, în sfârșit, pe
un soare năpraznic, am ajuns la Istanbul. Locomotiva duduia, du,
dum, du, dum. Vagoanele străluceau, le frecau niște feroviari
venusieni, oacheși, sâsâitori. Niște copii liliachii, sosiți de
pe Lună, țipau de mama focului jucându-se printre tampoane. Câțiva
ieniceri se plimbau țanțoș pe peron, Stalin se certa cu Dali
dintr-o pricină încă neștiută de mine, la fel Elvis cu
Marghiloman, Carol al II-lea cu Macron, Coandă cu Sophia Loren,
Dalida cu Meghan Trainor, Ceaușescu, și el, se certa cu Camus și
cu Donald Trump și cu Havel, Santana îi zicea nu știu ce lui
Adrian Păunescu, Adrian Păunescu îi zicea nu știu ce lui Arghezi.
Unul dintre conductorii trenului, unul blondiu, electromagnetic, își
rupea mâinile de supărare, avea unghii date cu lac, Vogoride
întoarce-ți fața către mine, am zis.
|
Scris de asymetria on Wednesday, October 10 @ 18:33:11 CEST (2254 citiri)
Citeste mai mult... | 29757 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Ion Nete. GAVRILOIU SE VISA IISUS
Gavriloiu Tristu tremură, cutreierat de neastâmpăr. Cumva, trebuie
să vadă ce se întâmplase. De trecuse prin viață anapoda. Luat,
parcă, de-o apă tulbure. Mereu, lipsea câte puțin, să-i fie
bine. Făcându-l să tot spere. Da, n-a fost să i se împlinească.
Și cât îndurase. Ajungând să creadă că fusese condamnat,
înainte de a se naște. Fulgerat de furia neputinței, îi vine să
se-apuce de guler, certându-se, ca pe un străin: Îți place, mă,
singur cuc? Stai numai cu frica în sân. De ce-o fi mâine! Faci
față sau te dovedește? Și-atunci, ce-o să fie? S-alege praful și
pulberea? Iacă, de ce te temeai, n-ai scăpat! Acum, te-a apucat
grija zilei de azi! Ca să vezi, cum își vede de învârtit roata
timpului!
|
Scris de asymetria on Wednesday, August 02 @ 08:36:44 CEST (3196 citiri)
Citeste mai mult... | 31922 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Dr. Cornelia Paun Heinzel: Înfioratoarea vaduva sau La mine nu pacalit
Cititor scrie "Leila visa fericită. “Aceasta este țara tuturor
făgăduințelor și epoca aceasta este din întreaga istorie a umanității, cea mai
minunată posibil. Compatrioții mei arabi, rezidenți în Franța trăiesc de azi pe
mâine, deși sunt la fel de dotați ca mine într-ale vicleșugurilor și înșelătoriilor. Chiar cei care
trăiesc în U.S.A. sunt la limita sărăciei. Dar arabii stabiliți pe acest pământ
miraculos sunt cei mai bogați oameni de afaceri. Eu am peste cincizeci de
apartamente și afaceri de la bărbații români naivi, înșelați de mine. Nu am
plătit și nu plătesc niciodată vreo taxă sau vreun impozit și am pensie de la stat,
fără să fi lucrat vreodată în viața mea... doar atunci când am fost prostituată
în Libia, dar acei ani nu au contribuit la pensia mea. "
|
Scris de asymetria on Tuesday, July 11 @ 10:39:39 CEST (2498 citiri)
Citeste mai mult... | 30958 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Dan Culcer. Batrâna care nu mai voia sa moara
Sania începu să suie pe lângă
livada cea mare, trecu în câmp pe un drum care nu se vedea aproape
de Ioc sub stratul gros de zăpadă. Era amiază pIină, zăpada
ardea alb și rece ca o cămașă de mire mort, scârțâia sub
tălpicile de lemn, aspru și ascuțit, de ger. Dealurile sunt golașe
în aceste ținuturi, vântul spulberă zăpada pe alocuri și rămân
pete mari de pământ galben tumefiat și înghețat. Cândva
dealurile și colinele erau acoperite de viță de vie, oamenii
făceau vin bun care se vindea bine prin negustorii armeni de la
Gherla. Dar, după război, planificatorii și centralizatorii au
decis să transforme dealurile cu vii în pășuni pentru oi. Iar
oile năvălitoare au tăiat, cu negrele și ascuțitele lor copite,
stratul protector al ierburilor în felii lungi despărțite de
văiuguri, pe care apele ploilor se prăbușeau spre vale ducând cu
ele pământul ierbos, carapace protectoare și fecundă, și
dezgolind depunerile de argilă ale fostului fund de mare.
|
Scris de asymetria on Friday, March 24 @ 20:42:48 CET (2677 citiri)
Citeste mai mult... | 15250 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Dan Culcer. Discurs despre memorie
Prezența prietenului meu s-a aburit ca o oglindă într-o baie
supra-încălzită. Voiam să mă eliberez, să mă spăl de acea multitudine de
senzații care mă ocrotesc de viață, care mă izolează cu firele lor
lipicioase, de păianjen care-și ține prada, de o percepere directă a
obiectelor. Și n-am reușit să rămân curat, să pot reconstitui totul în
puritate, memoria trădătoare a înmormântat, în adâncurile creierului,
atmosfera concretă, înlănțuire de evenimente care formează singurul
adevăr. Restul nu e decât înșelătorie, combinare arbitrară de date,
senzații și experiențe pe care le-am trăit în alte condiții, în alte
locuri, cu alte persoane decât acelea care au participat direct la
această întâmplare.
|
Scris de asymetria on Sunday, March 12 @ 20:08:23 CET (2947 citiri)
Citeste mai mult... | 28970 bytes in plus | Scor: 0 |
Proza: Marian Drumur. La cumpana dintre ani
Nu era încă miezul nopții dar se aruncau deja petarde în curte;
din sufragerie se străvedeau luminile aripii Fățoșilor; cu
ecouri, alarma unei mașini porni să se vaiete; părintele Axinte
mări sonorul televizorului ce transmitea slujba de noaptea trecerii
dintre ani și umplu cu vin două pahare. Doamna preoteasă stinse
lumina; în picioare, așteptară bătăile orologiului central, apoi
închinară.
– Mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut.
(Fragment
din romanul „Satul dintre blocuri”)
|
Scris de asymetria on Monday, January 02 @ 13:41:46 CET (2793 citiri)
Citeste mai mult... | 33252 bytes in plus | Scor: 0 |
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|