Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 22 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Valori Proza: Distopia valurita de Ovidiu Bufnila

    Valuri de dictaturi. Ele vin în istorie când te aștepți mai puțin. De ce? Este un răspuns complicat. Poate este în natura noastră ascunsă. Este o tendință naturală. Dictatorii apar în valuri în oceanul istoriei. Ei par să gândească pe neașteptate. Dintr-o dată, oamenii sunt sub presiunea unei dictaturi.

    Cum apare ea? Cum se formează? Este ca și cum distopiile sunt întruchipate. De ce vin dictaturile în valuri? Undele sunt forme ciudate de materie, dar și de energie. Întregul univers pare să fie făcut din valuri. De ce ar vrea universul să aducă distopiile în realitate? Unde se nasc distopiile? Sunt născuți în tărâmul invizibil? Sunt născuți într-un domeniu virtual? De ce? Chiar trebuie să ne confruntăm cu distopiile? Este inevitabil? Este o lecție pentru noi? Dacă este inevitabil, este independent de ceea ce ne dorim? Dacă este o lecție, există cineva care ar dori să ne predea această lecție? Să ne gândim. Viața merge mai departe. Istoria are momente diferite. Totul este ca un ocean. Se pare că uneori, în istorie, este o stare de calm. Un echilibru ipotetic. 
    Și apoi, dintr-o dată, distopiile vin peste noi ca valurile. Este vorba doar despre mintea umană? Sau este o stare ascunsă a universului? Cum devine un model virtual o realitate? Distopia pare o lume perfectă. O lume în care totul devine automat. Dar este real? Perfecțiunea pare mai mult o ipoteză decât o realitate. Nu suntem ființe perfecte. Atunci de ce căutăm perfecțiunea? Are domeniul virtual al universului intenționalitate? Dacă a făcut-o, atunci lucrurile par să se complice. Poate că universul se îndreaptă spre perfecțiune. O atinge, dar apoi renunță. Sau entropia domină fiecare eveniment distopic. În sfârșit, sunt multe întrebări. Sunt multe răspunsuri de care avem nevoie. Sunt multe idei. Poate ar trebui să le sistematizăm. Dar dinamica intimă a universului ne transcende, ne surprinde. Pe măsură ce încercăm să facem ordine, universul produce dezordine. Totul este ca valurile. Universul pare a fi un ocean de idei, de încercări, de evenimente surprinzătoare. Distopiile nu par a fi construcții umane. De ce? Ordinea conține dezordine. Distopiile sunt o zonă a răului. Pentru ordinea excesivă, dictatura, totalitarismul sunt zone ale răului. De ce le produce universul în tărâmul său virtual în tărâmul său invizibil? Are nevoie de așa ceva. Vrea universul să echilibreze, să contrabalanseze istoria umană? 
    Ar fi interesant să fie așa. Ar fi incitant. Distopiile nu au o viață lungă. Se termină în revolte, în revoluții. Libertatea se revoltă, libertatea cere distrugerea distopiei. Libertatea pare a fi ruperea legăturilor dăunătoare. Aceste conexiuni sunt limitative. Ele duc orice sistem la moarte. Sistemele sunt supuse diferitelor presiuni. Distopia pare a fi un obiect cosmic imposibil. De scurtă durată. Poate fi o fundătură istorică. Dar vorbim de distopii cu frenezie. Mi le imaginez. Le dăm viață. Sunt groaznice. Sunt periculoase. Nu ne sunt de nici un folos. Oamenii le uită. Oamenii uită foarte repede. Pentru că viața continuă. Universul merge înainte. Planeta merge înainte. Ce trebuie să înțelegem din valurile de distopie care invadează uneori istoria?
    Poate ar trebui să învățăm să stăm treji tot timpul.
    Poate ar trebui să fim mai bine.
    Poate ar trebui să învățăm să cooperăm unul cu celălalt, indiferent de convingerile noastre.
    Dacă da, atunci valurile de distopie s-ar retrage. Ce a mai rămas dintr-o distopie? Poate avem un gust amar. Sau poate a mai rămas o frică. O frică. Oroarea de a nu se întâmpla cu adevărat. Dar valurile distopiilor apar și dispar tot timpul. Sunt fie evenimente locale, regionale sau globale. Distopiile vin ca valurile când oamenii, sau mai degrabă unii oameni, sunt îngroziți de ideea de libertate. De ce ar trebui să ne fie frică de libertate? Distopia este, desigur, frica de libertate. Poate că infinitul universului distruge libertatea. Ce idee ciudată! Oceanul care este universul ne sperie. Și de aceea suntem păcăliți de ideea unei distopie. Dar natura umană este definită de libertate. Nu poate fi altfel, ființa umană este libertate pură. Asta ar trebui să înțelegem. Distopiile sunt ca valurile. Aceste valuri vin să acopere libertatea. Dar libertatea este un joc dinamic. Este o provocare pentru oameni. Este un test. 
    Navigând în marele ocean al universului, oamenii sunt tentați de distopie. Și se degradează în distopie. Dar dorința de libertate distruge distopia. Libertatea este semnul nostru ca navigatori prin marele ocean al universului. Suntem adevărați navigatori. Trebuie să mergem înainte în experiența noastră de viață. Distopia nu este un obiect al nostru. Este o provocare groaznică. Poate că trebuie să facem față. Valurile de distopie sunt ca furtunile pe ocean. Distopia este o furtună de suflete. Unii vor naufragia. Alți oameni vor fi salvați. Ideea de libertate strălucește prin încercările noastre. De aceea trebuie să fim curajoși. Ori de câte ori vin valuri de distopie, trebuie să ne manifestăm libertatea. Libertatea este cel mai frumos moment istoric al nostru. Și pentru că sensul vieții este bucurie, atunci bucuria libertății trebuie să fie ca un far pe țărmul oceanului pentru noi.

    Ovidiu Bufnilă

    Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 23:09:53 CEST (191 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Valori Proza: The heart. Novel by Ovidiu Bufnila

    The heart. Novel by  Ovidiu Bufnilă 

    I don't know exactly. How did it happen? Maybe it had to happen. At first it was like that, a move. When I met several people on the subway, I found out it was the same. That move brought us there. Yes, the morning was a strange movement in my body. Something moved there. I didn't think about what. It was a sunny morning. That's what I remember. An ordinary day was announced. There were all kinds of events all over the world. Nothing unusual. The news flowed like waves. From everywhere. Social networks were shaking. 

    People expressed their fears, joys, victories, upsets. The movement occurred at 10 o'clock. I checked. It happened all over the world at the same time. That was incomprehensible to me. 
    I went to the supermarket to buy cigarettes. Everyone there was talking about that strange movement. Everyone had felt it. Very strong. That's how I understood that we were all the same. I sat on the curb on the sidewalk. I smoked a cigarette. I thought. Something was happening in the world and I couldn't explain myself. I watched a TV across the street. The TV was on the terrace of the restaurant there. People laughed, talked loudly, felt well. I thought I'd go and ask them too. I crossed the street. I'm glad I can be sprinting. Hello. Hello to you, too, they said. Did you feel the movement? Wow! Sure you do. It was beautiful. It was a beautiful move. I didn't think like them. But they were right. It was a beautiful move. Something moved nicely in my body. And in their body was the same beautiful movement. We were the same now even though we didn't know each other. They told me the same thing. 

    Something had moved in our body and that made us feel the same. It rained the next day. It rained lightly, without lightning and thunder. I saw many shadows on the street. Then I felt other movements in my body. Very strange. I talked to my neighbors. And they found the same thing as me. I watched TV but no one was talking about that phenomenon. Maybe it wasn't time to talk about him yet. There were only two or three testimonies on social networks. I would have liked to find more testimonies. I looked for them. I have not found.
    On the third day I had a strange impression. I began to have thoughts that were not mine. They were not exactly. I'm sure of this. I began to inventory my thoughts. I tried to distinguish them from new thoughts. Those thoughts were either happy or sad. They were like my thoughts. I understand this. It could be anyone's thoughts. It was as if someone was giving me his thoughts.

    On the fourth day, there was an avalanche of new thoughts. 
    There were a lot of them. Lots of thoughts. It was an impressive moment. But I started to have other sensations than usual. I felt the temperature in my room differently. I felt like it was two temperatures. It was the same temperature, but I actually felt it in two different ways. I talked on the phone with a friend from overseas. He told me the same thing. In his city, there were more and more people who felt the same way. I laughed a lot during the conversation. 

    My friend knew all sorts of jokes. He tried to reassure me. He told me that it must be a planetary phenomenon and that I must not be afraid. More and more people felt the phenomenon. And that was beautiful. It was as if something mysterious united all the people of the earth. I hung up and kept laughing. My friend collected good jokes. He had been doing this since he was a student. He told us all his jokes and we all laughed. I went out on the street. I talked to many passers-by. Each had its own story. Each began to feel in many ways. They had thoughts that were not their own. I asked them if they were feeling well. They said it was a new and very interesting experience. They liked this new experience. Some of them had started talking about this experience on social networks. It was a topic increasingly sought after by people around the world. That's how I found out that journalists also started writing about this phenomenon. 
    I talked to a few women. I talked to a cop. I talked to a saleswoman. 
    They all said the same thing I knew. I thought about driving. But I had to fill the tank with gas. I went to the gas station. There were a lot of people there. Everyone was talking about the phenomenon. They said they were reading each other's thoughts. It was a new thing. I didn't think. But it was real. People read their thoughts and laughed. They weren't upset.
     
    They were laughing. I also read the thoughts of a gentleman who was a university professor. Then someone read my thoughts. It was a very interesting moment. I drove several kilometers. I'm out of town. From there stretched the desert. In the distance were mountains. The mountains were full of snow. Something drew me to those mountains. I arrived quickly. They were high mountains.

    And then I felt someone's thoughts. He was a man in need of help. I got out of the car. 
    I found him quickly. The man had fallen into a pit. 
    He couldn't get out. He had hit his hand. 
    I helped him out of the pit. He told me he realized I was coming to help him. 
    Some of my thoughts were already on his mind. I helped him out of the pit. He asked me for a cigarette. He was walking there and slipped into the pit. He thanked me. We both then smoked in silence. My thoughts were his now. His thoughts were mine now. I asked him what he thought of the phenomenon. It's a beautiful phenomenon. It's weird and beautiful. 
    Will it be all over the world? I think it will be all over the world. It's a beautiful phenomenon. All people feel the same heart. That was the explanation. In a way, all of a sudden, a single heart was born all over the world. It's a beautiful truth. Regardless of each person's ideas, all people now had the same heart.
    When I got home, I met a woman who worked at the town hall. She was scared. He told me he couldn't read anyone's thoughts. She was very upset. I tried to calm her down. 
    Let's talk about this. How is it? I do not feel anything. Then you have to open your heart. Maybe you were too upset. Maybe you're scared. She smiled. I was too upset. I had some problems. But now I can look at things differently. Give me your hand, I told him. Do you feel it now? She began to laugh happily. Now he felt that he was like all of us, that he was with us all in one heart. 
    In the following days I met other people who did not feel the heart. I talked to them and they understood. Not raining. It was sunny. It was very sunny. Now I don't know if it was spring or autumn. I know it was very sunny. Astronomers have told the public on television that they are cosmic phenomena. But I knew it was the heart that changed people's thoughts. 
    Her heart was moving. Doctors have tried to clarify the phenomenon around the world. Many officials have tried to take security measures. But people everywhere told them it wasn't necessary. We all felt with one heart now. It was a unique phenomenon in world history. We didn't even care if it was related to cosmic phenomena. Maybe it wasn't related to that. Her heart was evolving. The heart evolved in the universe independent of the movements of the sun or stellar explosions in other galaxies. 
    I went to the cafe to meet other people. It was as if we were one man. We now knew our worries, our desires, our joys. We were all convinced that something extraordinary would happen. Probably a new phenomenon was coming. We talked about it. I drank coffee. I laughed, I joked. Across the river, there were other people like us. Ships crossed the river. On their deck were people like us. And we were all one heart. But one morning, something unusual happened. A neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore. He was very worried. I tried to calm him down. I reminded him of his name. He thanked me for ten minutes. Then he left happily. I thought it was a singular event but it was not so. There were more and more people who had problems. There were all kinds of problems. Doctors have prepared a treatment suitable for memory loss. But that wasn't it. It couldn't be that. It was no ordinary memory loss. Events rushed. People began to fear. I talked to some people at the cafe and told them my opinion. I also wrote on social networks. 
    But one morning, something unusual happened. A neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore. He was very worried. I tried to calm him down. I reminded him of his name. He thanked me for ten minutes. Then he left happily. I thought it was a singular event but it was not so. There were more and more people who had problems. 
    There were all kinds of problems. Doctors have prepared a treatment suitable for memory loss. But that wasn't it. It couldn't be that. It was no ordinary memory loss. Events rushed. People began to fear. I talked to some people at the cafe and told them my opinion. I also wrote on social networks. 
    A few days later, the phenomenon stopped as it appeared. I didn't get any more thoughts in my mind. And all I had was my sensations. I don't know what happened. The phenomenon was quickly forgotten around the world. People continued to live their lives. I went to the cafe. I tried to talk to the people there. But no one wanted to listen to me. It's sad. It's incomprehensible. It must be a mess. Maybe I don't understand what's going on. All mankind had the same heart and the same thoughts. I lived this. It's true. But no one remembered. They looked at me amused. I stopped talking about it. 
    I've been driving often since then. I travel to many places. I know new people. I try to read their thoughts but I can't. I try to feel their heart but I can't. I think it was a very strange phenomenon. Really, very strange. Maybe we humans around the world have received a sign. 
    Maybe we should have learned something from that phenomenon. Last night I walked through the park not far from my house. It is a beautiful, bright park, full of beautifully colored flowers. It has wide alleys and very comfortable benches. I sit on a bench and watch the boats floating on the lake. The park has a very beautiful, clear, sparkling lake. Swans often come to this lake. He flutters his wings, elegantly, and sits on the water, making waves. Swans impress me. I look at him and try to understand what's on their minds. Swans probably have an elegant mind. They have supple movements. And it flies so beautiful and strong. 
    There are also squirrels in the park. Squirrels are cute. Hops everywhere. I jump from branch to branch. I come to you if you call them nuts and peanuts. Squirrels are very agile. So must their minds. I think about the thoughts that squirrels have. I sometimes think that squirrels think only of nuts and peanuts in their minds. But it certainly isn't. I think what I'm thinking about squirrels' a mind is wrong. And untrue. 
    Something extraordinary happened to me yesterday. I sat on a bench in the park. A childhood friend of mine passed down an alley. I invited him to sit with me on the bench. We remembered all kinds of beautiful childhood events. We played together many times. I saw many movies. I ate cotton candy. Every child in the world wants to eat cotton candy. What could be better than cotton candy? But chocolate is also great. I was opening the chocolate with emotion. We filled our mouths with chocolate. We were soaked in chocolate to the ears. 
    I also ate ice cream. What beautiful memories. My friend is working at Central Station now. Direct the trains. Trains came and went at the station and people ran either to get on or to meet them. I think it's a beautiful job. And very important. 
    After being left alone, I felt something strange. I don't know how to explain it properly. It was amazing. I didn't expect that. I never even thought it could happen to me. As a student, I had a few premonitions, but I didn't pay attention to them. But now I understand their importance. Maybe I should have taken them into account. Maybe I should have been more careful. The truth is, I'm kind of amused. Or maybe careless. Sorry about that. I hope one day I won't be like that again. I could tell jokes too, or I could get hired at Central Station to run the trains. I could do other important things. Why not? Many people do important things. Many people think important things. I should do that too. I could think seriously about these things. 
    I was sitting on the bench thinking about it. People were walking in the alleys of the park. They laughed, held hands, told all kinds of stories. I looked at them with joy. They walked down the alleys and laughed. How pretty. Swans descended on the lake. The squirrels were hopping through the bushes. A puppy was running after them. A child was riding a bicycle. Someone had launched a colorful balloon that flew quickly over the park. I looked for the balloon. As a child, I used to throw balloons on my street. The balloons rose quickly after the currents of hot air. It was beautifully colored. I remembered them. I was glad to remember them. The truth is, there, on the bench, I felt good. Once, I remembered, I had a bicycle. I really enjoyed riding my bike. It was a multi-speed orange bicycle. Those were beautiful moments. I was passing people at high speed. Some stepped aside amused. Nobody was upset. I was riding my bike and no one was shouting at me. The truth is, I'd love to ride a bike. Why not? I could go to the nearby store to buy a bicycle. 
    Of course, if I buy a bike and come for a walk in the alleys of the park, I have to be careful not to hit the squirrels. I'll be careful with the squirrels. They are so cute! And of course they have all kinds of beautiful thoughts! I liked to think that I would buy a bicycle. I got up from the bench because I was numb. I set off. The alleys were sunny. Scented flowers flooded the alleys with their fragrance. I headed out of the park. There are lilac bushes. They have a strong scent. I saw all kinds of beautifully colored butterflies. They were yellow butterflies. They were red butterflies. They were blue butterflies. 
    And then something extraordinary happened. I didn't think it would happen. I felt something strange in my mind. It was very strange. It was like a song. 
    Yes, of course, it was a very beautiful song. I'm sure I've never heard that song before. 
    Where did she come from? What was that song? I looked around. It was nobody. The alley was deserted. But someone was singing a song that I was now hearing in my mind. How pretty! 
    I had to look around. I looked around very carefully. The song seemed to come from all directions. That was it. It came from all directions. I wasn't scared. I was upset. Maybe someone was making a joke. But there was no one around. The sun was preparing for sunset. 
    Maybe it had something to do with it. I have often seen a sunset that was like a song. I was in the mountains and I saw that. I heard the song of the sun. But it wasn't like the song I was hearing now. 
    I felt good. I was fine. It wasn't a mirage. It was a beautiful song I could hear in my mind. I took a deep breath. The song did not come from the people on the sidewalk in front of the park. The song did not come from a radio. The song had something strange. He didn't have anything human. It was not sung by an instrument or a human voice. I wanted to go back to the bench I was sitting on. Maybe there was something there. 
    I had to look there. I decided. I returned. Swans flew across the lake. The squirrels were looking at me curiously. No, it wasn't their song. Now, I wonder, do swans sing? Now, I wonder, do squirrels sing? I cannot know. But I felt it wasn't their song. Then, suddenly, I felt a thought that was not my thought. 
    Yes, I felt that. I felt very clearly. It was a pure and soft thought. It was a happy thought. It was a very happy thought. And my heart started beating in a strange way. I looked around again. Where did all this come from? There had to be an answer. I was looking for the answer. There must be an immediate answer. I couldn't wait. I didn't want to wait for the answer. I wanted an answer then, there. I needed that answer, whatever it was. I thought I was ready to receive the answer. 
    And, just then, I heard the heart of the butterfly in my heart. And the butterfly came out of the air and sat on my hand. 
    All good and beautiful. Only this happened. One day, I found a heart. I don't know who lost her. That's what I told myself. Now see what problems I'm going to have. But it wasn't really like that.

    Ovidiu BUFNILĂ

    NOTE: With this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu Bufnilă leads the Australian Top. For a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian Antipodean SF with the story The Heart. Throughout the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one and remained number one until the end, with readers from all over the world reveling in his story, which made him number one on the literary charts for for 30 days as long as the edition with number 273 lasted.


    Nota: NOTE: With this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu Bufnilă leads the Australian Top. For a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian Antipodean SF with the story The Heart. Throughout the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one and remained number one until the end, with readers from all over the world reveling in his story, which made him number one on the literary charts for for 30 days as long as the edition with number 273 lasted.
    Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 18:15:02 CEST (173 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan

    Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului, când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam, cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist. Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses, David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini. Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.

    Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 16:23:12 CET (350 citiri)
    Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor - Segmentul 2

    Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor  -  Partea a doua  din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”  “Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”

    Chiverniseală vedea că îi fuge catedra, pentru că în sat erau tot mai puțini elevi și atunci avu o idee salvatoare:“ Voi pune  laba pe liceul german”, gândi bărbatul. “Eu știu să șpăguiesc, să învârt, să păcălesc, ca nimeni altcineva. Chiar dacă mama și tatăl meu sunt de cu totul și cu totul altă etnie. Am însă o legătură cu sașii care au părăsit localitatea înainte de a mă naște – am obținut gratuit o casă săsească. Trebuie să reușesc, deși habar nu am limba germană. Îmi pare rău că nu am avut contact cu sașii. Plecaseră în Germania cu mult înainte ca eu să îmi fac apariția în această lume. Când eram mic, mama m-a trimis la profesori să mă mediteze, dar nu se prindea de mine germana nici să mă pici cu ceară. Nu puteam reține niciun cuvânt din limba asta atât de încâlcită.
    Scris de asymetria on Monday, December 18 @ 15:58:59 CET (323 citiri)
    Citeste mai mult... | 26821 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel. Curba destinelor, O povestire în 2 segmente

    Cititor scrie "
    Cornelia Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi  

     Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare, conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic, familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...
    "
    Scris de Asymetria on Sunday, December 17 @ 15:29:39 CET (299 citiri)
    Citeste mai mult... | 32715 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: Gheorghe Sasarman. U de la Universalism. O distopie

    Mai întâi mi-am zis că poate voi fi adormit și că visez. Eram în Marienplatz, în inima urbei, era soare și mi-era cald, deși eram desculț și doar cu pijamaua pe mine; putea fi ora amiezii, dar piața era totuși pustie, adică aproape pustie, lucru destul de ciudat pentru un perimetru pe care, nu numai în sezonul turistic, îl știam asaltat fără curmare de sute și sute de pietoni, fie ei localnici sau veniți de te miri unde. Senzația de stranietate era întărită de faptul că vitrinele magazinelor (Hugendubel, Beck, Rischart, Kaufhof etc.) erau protejate rudimentar cu scânduri, iar fațadele clădirilor, inclusiv cele ale primăriei neogotice, împestrițate cu graffiti, purtau și alte semne vizibile ale unei suspecte delăsări. Din fântâni debordau gunoaiele, răspândite de altminteri pe tot pavajul, faimoasa Coloană a Mariei, văduvită de statuia celei al cărei nume îl purta și piața, fusese retezată pe la jumătate, iar orologiul fără arătătoare din turnul Primăriei îmi sugera nu știu de ce o analogie cu ceasurile lichefiate ale lui Salvador Dali.

    Gheorghe Săsărman: U de la Universalism
    Din volumul "Alfabetul distopiilor", text din care primele doua episoade au apărut in umărul din februarie 2020 al Revistei Apostrof. Cartea va apare la Editura Școala Ardeleană din Cluj.
    Scris de asymetria on Saturday, August 22 @ 06:30:35 CEST (1516 citiri)
    Citeste mai mult... | 63368 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: S.Y. Agnon. Cununia dragilor

    S.Y. Agnon - Cununia dragilor
    Nota  traducătorului.
    Am numit traducerea Cununia dragilor, deoarece românii numesc căsătoria – cununie, din cauza cununilor pe care le poartă mirii (afară de Copca rădvanului, a lui Galaction, unde Satana înlocuiește cununile cu găleți sparte, bătute în cuie); dar în ebraică povestirea se numește Baldachinul dragilor, căci nunta evreiască are loc sub un baldachin (în prima versiune, povestirea se numea Baldachinul negru, ca o prevestire a caracterului ei macabru). Baldachinul va apărea, foarte proeminent, spre sfârșit. Fără îndoială, această povestire are afintăți spirituale cu Strigoii lui Eminescu, deși nu poate fi vorba de o influență directă. Interesantă e figura personajului feminin, Țila (Cartea Facerii IV), una dintre soțiile lu Lemech (Lameh). Țila aceasta din povestire, îndrăgostită de paznicul cimitirului, moare, și, moartă fiind, vrea să se întoarcă acasă ca să‑și ia bijuteriile și astfel să se căsătorească cu iubitul ei (povestirea se folosește evident de precedente necrofile); dar nu reușește! Avuțiile lumești nu pot fi luate pe lumea cealaltă. Agnon e caracterizat de limba lui reconstituită, din toate straturile istorice (ca a lui Sadoveanu, dar pe o perioadă de peste trei mii de ani). În general scrierile sale sunt bazate mai ales pe limba rabinică; această povestire face parte dintre excepții, limba biblică având în ea o prezență vizibilă. Numele Iohanan înseamnă – Dumnezeu a miluit. În această povestire, eroul romantic care moare din dragoste liebestod nu e, ca în Strigoii lui Eminescu, rege, sau, ca în Copca rădvanului, artist, ci un sărman paznic de cimitir, care, cât trăiește,  se hrănește cu pâine, și cu ceva cartofi, ceapă, usturoi și scrumbie, gura lui pute și e plin de bube.
    Yossef Abraham
    Scris de asymetria on Monday, May 18 @ 00:02:03 CEST (1575 citiri)
    Citeste mai mult... | 55113 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Paun-Heinzel - Cand prostul ajunge în paginile istoriei

    Cititor scrie "Jenică Jănel se gândi - fapt pe care îl făcea rareori, cu mintea sa cât o boabă de mazăre - că se împlinește aproape un an de când a intrat în istorie... în istoria țării... se admiră privind cu atenție, în oglindă, cu ochelarii săi de vedere și se mângâie mândru pe burta sa proeminentă. Doar tocmai ingerase, ca de obicei, câteva porții de catering - de la masa gratuită a copiilor săraci din școala al cărei director era – și meniul zilnic pentru aleși, de care beneficia în calitate de consilier la Primărie, alături de bunătățile trimise de firmele, care aveau nevoie de diverse aprobări. Spre seară, Jenică Jănel știa că va veni tiptil, ca întotdeauna și va încărca în autoturismul școlii - de care beneficia ca manager de unitate de învățământ – pe lângă materialele de construcție folosite la renovarea clădirilor instituției, câteva caserole cu mâncare și pentru acasă, să aducă și familiei - adică soției - care se îmbuibase din plin la Financiarul unde lucra, din porțiile oficiale, dar și din cele neoficiale, de la ONG-urile și firmele finanțate cu bani de la stat, pe care le-a controlat și în care avea și celelalte locuri de muncă - dacă avea timp să treacă pe la ele... dar, măcar pentru mâncare, merita efortul, întrucât salariile le primea, chiar dacă nu frecventa sediile - și fiicei sale, elevă cu bursă de merit la școala tatălui său, unde servea și ea masa, alături de acesta și de copiii nevoiași din unitatea de învățământ.
    "
    Scris de asymetria on Sunday, February 09 @ 15:42:12 CET (1701 citiri)
    Citeste mai mult... | 14365 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Marian Drumur. Confuzia este gresit eronata

    Afară, senin și un individ proțăpit cu videocamera, să mă filmeze pasămite, pentru niște actualități, dar n–a îndrăznit de–a dreptul, a îmboldit un copil al străzii, să bâzâie: – Nenea, de ce ai pijama? Nenea, de ce ai pijama?
    Scris de asymetria on Thursday, May 02 @ 16:59:56 CEST (1875 citiri)
    Citeste mai mult... | 8173 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: Ovidiu Bufnila. Orient Expres

    Vogoride mi-a trimis o scrisoare printr-un copil de casă de la Palatul Știrbei, șleampăt copil și cam peltic, movuliu, jupiterian get-beget. Dragul meu Vogoride obișnuia să mă pună pe jeratec în felul ăsta. Am pornit către Băiceni și în drum am schimbat trei trăsuri, un poștalion și un aeroplan, dincolo de Pașcani. O ninsoare puternică m-a oprit la Fălticeni dar am reușit să trec, în sfârșit, vizitiul, un marțian cam tembel, s-a descurcat binișor.

    Un val electromagnetic a deschis un portal și așa, în sfârșit, pe un soare năpraznic, am ajuns la Istanbul. Locomotiva duduia, du, dum, du, dum. Vagoanele străluceau, le frecau niște feroviari venusieni, oacheși, sâsâitori. Niște copii liliachii, sosiți de pe Lună, țipau de mama focului jucându-se printre tampoane. Câțiva ieniceri se plimbau țanțoș pe peron, Stalin se certa cu Dali dintr-o pricină încă neștiută de mine, la fel Elvis cu Marghiloman, Carol al II-lea cu Macron, Coandă cu Sophia Loren, Dalida cu Meghan Trainor, Ceaușescu, și el, se certa cu Camus și cu Donald Trump și cu Havel, Santana îi zicea nu știu ce lui Adrian Păunescu, Adrian Păunescu îi zicea nu știu ce lui Arghezi. Unul dintre conductorii trenului, unul blondiu, electromagnetic, își rupea mâinile de supărare, avea unghii date cu lac, Vogoride întoarce-ți fața către mine, am zis.
    Scris de asymetria on Wednesday, October 10 @ 18:33:11 CEST (2254 citiri)
    Citeste mai mult... | 29757 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Ion Nete. GAVRILOIU SE VISA IISUS

    Gavriloiu Tristu tremură, cutreierat de neastâmpăr. Cumva, trebuie să vadă ce se întâmplase. De trecuse prin viață anapoda. Luat, parcă, de-o apă tulbure. Mereu, lipsea câte puțin, să-i fie bine. Făcându-l să tot spere. Da, n-a fost să i se împlinească. Și cât îndurase. Ajungând să creadă că fusese condamnat, înainte de a se naște. Fulgerat de furia neputinței, îi vine să se-apuce de guler, certându-se, ca pe un străin: Îți place, mă, singur cuc? Stai numai cu frica în sân. De ce-o fi mâine! Faci față sau te dovedește? Și-atunci, ce-o să fie? S-alege praful și pulberea? Iacă, de ce te temeai, n-ai scăpat! Acum, te-a apucat grija zilei de azi! Ca să vezi, cum își vede de învârtit roata timpului!
    Scris de asymetria on Wednesday, August 02 @ 08:36:44 CEST (3196 citiri)
    Citeste mai mult... | 31922 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: Dr. Cornelia Paun Heinzel: Înfioratoarea vaduva sau La mine nu pacalit

    Cititor scrie "Leila visa fericită. “Aceasta este țara tuturor făgăduințelor și epoca aceasta este din întreaga istorie a umanității, cea mai minunată posibil. Compatrioții mei arabi, rezidenți în Franța trăiesc de azi pe mâine, deși sunt la fel de dotați ca mine într-ale vicleșugurilor și înșelătoriilor. Chiar cei care trăiesc în U.S.A. sunt la limita sărăciei. Dar arabii stabiliți pe acest pământ miraculos sunt cei mai bogați oameni de afaceri. Eu am peste cincizeci de apartamente și afaceri de la bărbații români naivi, înșelați de mine. Nu am plătit și nu plătesc niciodată vreo taxă  sau vreun impozit și am pensie de la stat, fără să fi lucrat vreodată în viața mea... doar atunci când am fost prostituată în Libia, dar acei ani nu au contribuit la pensia mea. "
    Scris de asymetria on Tuesday, July 11 @ 10:39:39 CEST (2498 citiri)
    Citeste mai mult... | 30958 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Dan Culcer. Batrâna care nu mai voia sa moara

    Sania începu să suie pe lângă livada cea mare, trecu în câmp pe un drum care nu se vedea aproape de Ioc sub stratul gros de zăpadă. Era amiază pIină, zăpada ardea alb și rece ca o cămașă de mire mort, scârțâia sub tălpicile de lemn, aspru și ascuțit, de ger. Dealurile sunt golașe în aceste ținuturi, vântul spulberă zăpada pe alocuri și rămân pete mari de pământ galben tumefiat și înghețat. Cândva dealurile și colinele erau acoperite de viță de vie, oamenii făceau vin bun care se vindea bine prin negustorii armeni de la Gherla. Dar, după război, planificatorii și centralizatorii au decis să transforme dealurile cu vii în pășuni pentru oi. Iar oile năvălitoare au tăiat, cu negrele și ascuțitele lor copite, stratul protector al ierburilor în felii lungi despărțite de văiuguri, pe care apele ploilor se prăbușeau spre vale ducând cu ele pământul ierbos, carapace protectoare și fecundă, și dezgolind depunerile de argilă ale fostului fund de mare.
    Scris de asymetria on Friday, March 24 @ 20:42:48 CET (2677 citiri)
    Citeste mai mult... | 15250 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: Dan Culcer. Discurs despre memorie

    Prezența prietenului meu s-a aburit ca o oglindă într-o baie supra-încălzită. Voiam să mă eliberez, să mă spăl de acea multitudine de senzații care mă ocrotesc de viață, care mă izolează cu firele lor lipicioase, de păianjen care-și ține prada, de o percepere directă a obiectelor. Și n-am reușit să rămân curat, să pot reconstitui totul în puritate, memoria trădătoare a înmormântat, în adâncurile creierului, atmosfera concretă, înlănțuire de evenimente care formează singurul adevăr. Restul nu e decât înșelătorie, combinare arbitrară de date, senzații și experiențe pe care le-am trăit în alte condiții, în alte locuri, cu alte persoane decât acelea care au participat direct la această întâmplare.
    Scris de asymetria on Sunday, March 12 @ 20:08:23 CET (2947 citiri)
    Citeste mai mult... | 28970 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Marian Drumur. La cumpana dintre ani

    Nu era încă miezul nopții dar se aruncau deja petarde în curte; din sufragerie se străvedeau luminile aripii Fățoșilor; cu ecouri, alarma unei mașini porni să se vaiete; părintele Axinte mări sonorul televizorului ce transmitea slujba de noaptea trecerii dintre ani și umplu cu vin două pahare. Doamna preoteasă stinse lumina; în picioare, așteptară bătăile orologiului central, apoi închinară. – Mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut.

    (Fragment din romanul „Satul dintre blocuri”)
    Scris de asymetria on Monday, January 02 @ 13:41:46 CET (2793 citiri)
    Citeste mai mult... | 33252 bytes in plus | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 23

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.30 Seconds