Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 48 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Distribuitor de afise Strigate: Pentru oameniiiii de bine !

    Recomandări de lectură pentru oamenii de bine care nu vor să stea cu mâinile în sân. 
    Dan Culcer

    Scris de asymetria on Monday, January 06 @ 18:39:09 CET (1181 citiri)
    Citeste mai mult... | 12675 bytes in plus | Scor: 0

    Revolta Strigate: Scrisoare Primului-ministru Boc

    Cornel Costea scrie "Domnului Emil BOC

    Stimate domn, eu îți trimit o carte
    Din Clujul nostru prăfuit și trist,
    Acum, când Moșul darnic ne împarte
    Și zâmbete, și lacrimi. E artist!

    Nota lui Dan Culcer
    Am debutat în 1961, în revista Luceafărul, cu un scurt studiu al unei reviste satirice din secolul al XIX-lea. În revista Vatra, unde am lucrat din 1971 pînă la 1987, am încurajat, dimpreună cu redactorul de proză, Mihai Sin, publicarea literaturii satirice, pe care o și comentam când aveam ocazia, de pildă pe margine volumelor lui Stefan M. Găbrian, autor sibian performant în acest domeniu, în anii deceniului opt al secolului trecut.
    De aceea cronica versificată, suplica trimisă de un autor clujean, pe care o publicăm mai jos, este pentru mine un semn bun. E una din formele de expresie ale saturației și reactivității creative sociale a electoratului din România. Rămâne să vedem dacă plângerea se va putea transforma în strângere. La piept? Nu cred."
    Scris de asymetria on Sunday, January 02 @ 16:12:45 CET (1444 citiri)
    Citeste mai mult... | 2270 bytes in plus | Scor: 5

    Apeluri. Societatea civila Strigate: Ovidiu Bufnila. A Treia Scrisoare Deschisa scrisa cu inca si mai multa dragoste


    Spiritul Critic lipsit de Acțiune ne ucide lent făcându-ne cotcodăcitori, cârcotași dar slabi din punct de vedere al Acțiunii Istorice. Ne bucurăm când apare câte un om de suflet care ne arată Adevărul, care ne pune în lumină. Dar nu-l urmăm.
    Ovidiu Bufnilă
    Scris de asymetria on Monday, September 27 @ 18:39:28 CEST (1531 citiri)
    Citeste mai mult... | 5537 bytes in plus | Scor: 5

    Memoria Strigate: Sorin Andreica. O viata, viata mea poovestita de mine

    Cititor scrie "Toate viețile sunt subiecte de roman. Asymetria

    Fragmente.Petiție către vremurile odioase. Tristeți.
    Eu de la naționalizarea și etatizarea băncilor 47-48 până azi.
    Bună ziua
    Mă numesc Sorin Andreica și ar fi o întreagă istorie despre mine de la naționalizarea și etatizarea băncilor 1947-1948 până azi (naționalizare=etatizare) mai ales că tinerii sunt interesați de perioada odioasă și trebuie să știe, nici eu nu mă consider bătrân pentru că am doar 44 de ani. "
    Scris de asymetria on Thursday, May 20 @ 21:43:27 CEST (1072 citiri)
    Citeste mai mult... | 49588 bytes in plus | Scor: 0

    Historia oculta Strigate: Magda URSACHE. In epicentru : Cezar Ivanescu, la doi ani de la moarte

    Un tsunami de revizuiri s-a prăvălit peste istoria literaturii române, de o atenție specială bucurându-se marea poezie politică, începând cu Doina lui Eminescu. Poeme ca Hora Unirii, Noi vrem pământ, Oltul au fost declarate cu bulină roșie, ca și clădirile cu grad seismic ridicat, numai bune să fie demolate. Citiți: scoase din manual. Mesajul a fost înțeles ad litteram: batjocorirea capodoperelor li s-a părut unora obligatorie. întâi, oaia (Miorița), pe urmă, căprioara (Labiș), ca să nu fim acuzați, ca popor, de zoorastie. „S-o jupuim și s-o facem drapel”, cântă Ada Milea despre Rodica lui Alecsandri. De ce? Pentru că e „nume emblematic”, vine răspunsul. Ca și Mama lui Coșbuc; a fi „mama mamelor” e un rău bun de incriminat. Iar discreditarea sistematică a istoriei literaturii merge mână-n mână cu distrugerea educației. „Eminescu este trist pentru că nu a reușit să facă nimic din viața lui”, culege prof. Valeria Manta-Tăicuțu o perlă de elev. Cum altfel, dacă și poeți de prestigiu cer reexaminarea poetului național? Spui „idiotul Eminescu” și știe lumea cine ești, ba chiar prinzi un loc în față, pe principiul „luptați ca totul voi să fiți”.
    Scris de asymetria on Wednesday, March 17 @ 11:19:42 CET (1611 citiri)
    Citeste mai mult... | 18225 bytes in plus | Scor: 5

    Memoria Strigate: Cazul Roventu. O oglinda fata cu societatea romaneasca



    Ioan Roșca scrie : «Am văzut un om care a încercat ceea ce toți românii visau să facă, apărîndu-ne tuturor onoarea și demnitatea. A încercat să ucidă un dictator, pe Nicolae Ceaușescu.
    Nu știu ce veți vedea dumneavoastră în oglinda acestui caz.
        Dar sper (pentru el, pentru mine, pentru ei) că măcar unii vor dori să evadeze din oglindă, intervenind.
    E un fragment din fresca decăderii unei țări infestate, distruse de un stat uzurpat, în care injustiția face ravagii. Priviți cum sub potopul strâmbătăților emanate din noi, un luptător, lăsat singur, e pe punctul de a se înneca.
        Puteți sprijini campania de combatere a nedreptății extreme făcute lui Viorel Rovențu , prin răspîndirea acestui mesaj, prin participarea la forumul dedicat cazului -  , prin încurajarea luptătorului - tel. 0720870263, email roventu@procesulcomunismului.com, adresa: Nr324 , sat Stănesti, comuna Stănesti, cod poștal 087215, jud. Giurgiu, sau prin sponsorizarea luptei sale în conturile BCR (RNCBROBU) cu coduri IBAN RO34RNCB0145038681590002- lei; RO07RNCB0145038681590003-euro; RO77RNCB0145038681590004-dolari.»
    Scris de asymetria on Monday, February 01 @ 19:53:26 CET (1176 citiri)
    Citeste mai mult... | 6826 bytes in plus | Scor: 5

    Distribuitor de afise Strigate: Viorel Roventu. Marturie. Hotarîrea de a salva poporul român captiv

    Priviți- fără menajamente- în oglinda acestei istoriei lui Viorel Rovențu și a grupului care a decis să-l ucidă pe Nicolae Ceușescu- dacă aveți forța și curajul. Ce veți vedea, oricît pare de incredibil, oricît e de revoltător - e adevărat. E un fragment din fresca decăderii unei țări infestate, distruse de un stat uzurpat, în care injustiția face ravagii. Priviți cum sub potopul strîmbătăților emanate din noi, un luptător, lăsat singur, e pe punctul de a se înneca.
         Puteți sprijini campania de combatere a nedreptății extreme făcute lui Viorel Rovențu , prin răspîndirea acestui mesaj, prin participarea la forumul dedicat cazului - http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewforum.php?f=46 , prin încurajarea luptătorului - tel. 0720870263, email roventu@procesulcomunismului.com, adresa: Nr324 , sat Stănesti, comuna Stănesti, cod poștal 087215, jud. Giurgiu, sau prin sponsorizarea luptei sale în conturile BCR (RNCBROBUGR0) cu coduri IBAN RO34RNCB0145038681590002- lei; RO07RNCB0145038681590003-euro; RO77RNCB0145038681590004-dolari.



    Nota:
    Despre ce am suferit în detenție ar trebui să scriu mult. Amintesc, ca exemplu, excesul de zel în penitenciarul Craiova, unde: - dacă te durea o măsea sau un dinte, ca să ajungi la cabinetul stomatologic era aproape imposibil; dacă ne duceau la doctor, când intrai pe secție trebuia să arăți măseaua scoasă, altfel eram bătuți bestial; - ferestrele erau prevăzute cu jaluzele din scânduri, ca să nu poți vedea afară, etc. Sau perioada în care am stat la penitenciarul Mărgineni, 1985-1987 (comandant Cârnaru, locțiitor comandant șef pază și regim Cârțu Ion) când m-au ținut în lanțuri într-o celulă pe secția a IV-a, secție cu regim sever de detenție. Pe sub celula în care eram trecea conducta cu aburi de la centrala termică către bucătărie. Pe mine m-au ținut tot timpul verii în acea căldură unde nu puteai respira, deoarece pardoseala camerei era din beton și ardea tot timpul. În fereastră, în exteriorul gratiilor era plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici, de 2-3 mm. Pe timpul iernii, în acea celulă erau ținuți deținuții cu blat și cunoștințe. Dacă nu cotizau în fiecare lună cu bani - erau scoși din camera cea mai călduroasă din penitenciar. Pe timpul verii însă era moarte de om, saună zi și noapte pentru cei ținuți acolo, era metoda de tortură fizică și morală de exterminare. Multe s-ar putea povesti din penitenciarele pe unde am trecut dar timpul mă presează și până la urmă cred că nu ajută cu nimic, rămân doar cu amintirile. Iată un singur episod din ce am trăit . În urma aplicării decretului 11 din 26 ianuarie 1988 priivind amnistierea tuturor infracțiunilor până la 10 ani inclusiv și reducerea cu ½ a pedepselor mai mari de 10 ani, zeci de mii de deținuți au fost eliberați. Penitenciarele erau foarte aglomerate, deținuți cu pedepse mici erau ținuți în barăci improvizate și în corturi militare. Astfel, cei rămași în detenție după aplicarea decretului au rămas puțini la număr. Printre ei mă aflam și eu, executând pedeapsa la penitenciarul din Craiova. La câteva zile după publicarea Decretului nr. 11/1988, un domn ofițer de la permanență însoțit de subofițerul cu banderolă subordonat și de un pluton de intervenție, au scos din camere (celule) pe deținuții ce purtau lanțuri la picioare. Printre aceștia mă aflam și eu, purtând un lanț de 4 ani și 4 luni, din data arestării mele. Ordinul dat de către ofițerul de la permanență era:"toți cei cu lanțuri la picioare coboară jos de pe secție în curtea de aer unde fierarul vă taie cu dalta niturile de la lanțuri și veți scăpa de ele". Bucuria era nespus de mare că vom scăpa de lanțuri. Ce să spun, toți cei purtători de lanțuri pe o perioadă mai mare de timp ajunsesem ținta glumelor celorlalți deținuți cu perioadă scurtă de ședere în lanțuri. Te miri de ce? Nu ne mai puteam controla picioarele, aveam cu toții, în particular, fiecare în felul lui reflexe, mers ciudat caracteristic unui om infirm cu probleme de corecție în mers. Eu nu am avut șansa și norocul să-mi revină mersul la normal în zilele ce au urmat, deoarece comandantul penitenciatului Craiova, pe nume Chiș, însoțit de comandantul locțiitor pază și regim pe nume Negru, au venit la celula mea aproximativ la o oră după ce îmi fuseseră date jos lanțurile.Și deodată zăvoarele ușii se trag, cheia se introduce în ușă și ușa se deschide. Mare mi-a fost mirarea când comandantul Chiș m-a întrebat: "Cum te simți Rovențule fără lanțuri?". Răspunsul a venit repede din partea mea: "Mă simt bine domnule comandant, mă simt ca un fulg de ușor". Chiș continua zicând:"Pregătește-te să cobori jos!". Ușa se închide și după 10 minute se deschide iar și văd în fața ușii aceiași milițieni din plutonul de intervenție ce-l însoțise pe comandant. Am mers cu ei neștiind unde voi merge; nu-mi puteam imagina că soarta mea e crudă și de această dată. Bucuria era enormă în penitenciar, eliberări masive, cu miile se eliberau, redozări ale pedepselor cu ½ pentru sute de deținuți. Deodată, la ieșirea din clădire, l-am văzut pe fierar cu ciocanul în mână și la picioarele lui era nicovala cu un lanț, aproape identic cu cel pe care îl purtasem 4 ani și 4 luni. Ce să mai comentez, am rămas fără grai. Totul era în zadar. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost de a ridica lanțul cu mâna, apreciind greutatea pe care o avea. Nu era un lanț dintre cele mai grele, pentru că am purtat și din acelea. Acest lanț avea 4-5 kg, ci lungimea de 70-80 cm, între brățări. Întorcându-mă în celulă cu lanțul la picioare, am hotârât să intru în refuz de hrană.Procedura era astfel: trebuia să nu mănânc o săptămână după care venea doctorul, mă consulta apoi raporta comandantului starea sănătății mele. Grefierul mi-a înmânat o cerere pe care trebuia să scriu motivele pentru care am intrat în greva foamei. Și după aceea, m-au scos din cameră, schimbându-mi hainele și m-au dus în camera de refuz. Cele descrise mai sus au fost puse în practică de mine după 7 zile de refuz de hrană. Am scris în cerere că intru în refuz de hrană ca să-mi fie dat jos lanțul. Cererea se lua în seamă din data zilei în care era scrisă. În cele din urmă am fost introdus în camera de refuz, unde se aflau două paturi puse cap la cap. Fără a lua în considerare cele spuse de mine, m-au legat cu fața în sus, cu cătușe la mâini de marginea patului și lanțul de la picioare l-au legat cu o cătușă de pat. Am fost legat în patul al doilea din fundul camerei. Era luna februarie, frig, în celule nici pic de încălzire. Vizeta ușii se deschidea numai dimineața și seara, când se schimbau turele între milițieni. Atunci mă întrebau în batjocură: " n-ai murit, mă?" Îți dăm lanțul jos când vei muri!" și închideau vizeta. Astfel, legat cu fața în sus am rezistat numai 3 zile și am cerut să mă dezlege că ies din refuzul de hrană. Din punct de vedere fiziologic, nu mai aveam ce să ies afară, eram slăbit și deshidratat. Din punct de vedere medical, trebuia să fiu dus la infirmerie pentru îngriijiri și alimentație adecvată. Dar ce credeți, că i s-a făcut comandantului milă de mine?! Am fost dus în celula de unde plecasem și drept pedeapsă mi-au fost tăiate dreptul de a primi pachetul cu alimente de 5 kg, pachetul igienic de 2 kg și interzis dreptul la carte poștală pe o perioadă de 6 luni. Victima sistemului juridic post-comunist Detinuții în fața revoluției În primvara anului 1988 am fost transferat la Colibași. Acolo am găsit o singură cameră cu deținuți rămași în detenție în urma aplcării Decretului 11. Până în luna decembrie 1989 penitenciarul Colibași era aglomerat - circa 2500-2800 de deținuți. Eu mă aflam în continuare cu lanțuri la picioare, într-o cameră cu fereastra spre șoseaua ce leagă Colibași de Mioveni. Imediat după ce au început manifestările de stradă în Timișoara, stația de difuzare a penitenciarului Colibași a încetat să emită, fiind oprită. În cameră aveam un deținut ce făcea pe frizerul la cadre și la deținuți, era scos din cameră zilnic pentru servicii. Spre mirarea deținuților, aflasem de la acel frizer că toate camerele de detenție aveau puse dulapi (scânduri groase) proptite în zăvoarele ușilor și câini lupi au fost introduși pe secții. Nu se mai acordau vizite și pachete deținuților. La interval de 2-3 zile după asta, când cetățenii Bucureștiului s-au solidarizat cu Timișoara, două autoturisme Dacia cu tricolorul fluturând pe geam, au oprit în dreptul penitenciarului și o femeie a strigat:"Ieșiți afară, e revoluție în țară, ieșiți că altfel vă omoară!". Din acel moment eu, împreună cu prietenii din camera mea, am format două echipe, demontând câteva paturi și cu ramele paturilor demontate am lovit de jur-împrejurul gratiei unei ferestre, până ce s-a putut smulge gratia. Lanțul pe care îI purtam la picioare a fost dat jos de mine și de prieteni, tăind zalele. Comandantul penitenciarului, Cârțu ion, locțiitorul acestuia, pază și regim, Gârleanu Ion, însoțiți de plutonul de intervenție (călăi) erau în dreptul ferestrei noastre și, în momentul în care gratia a fost smulsă din zid, au luat-o cu toții la fugă în curtea comănduirii. Cele două echipe din camera mea s-au înarmat cu bucăți de fier-beton din curtea penitenciarului, pentru că acolo se confecționau armături pentru construcții industriale. Cu barele de fier s-au desfăcut ușile camerelor de detenție și astfel, în numai câteva minute, deținuții au ieșit afară din camere. Femeile aflate în detenție au fost scoase mai înainte din camere și duse în centrala termică unde au fost cazate provizoriu. A urmat reacția firească a deținuților: huiduieli, înjurături, bălăcăreli, amenințări la adresa cadrelor penitenciarului, în special a comandanților. O companie de soldați ai armatei a intrat în dispozitiv înlocuind milițienii din ture și în exteriorul gardului s-a format un cerc de către milițieni. Au apărut 3 transportoare ale uslașilor ce intenționau să reprime revolta deținuților cu focuri de armă, dar nu le-a permis armata. Starea era tensionată în ambele tabere. Comandantul Cârțu folosește prima strategie de dezbinare a masei de deținuți folosind următoarea tactica - a mers la femeile deținute în centrala termică și le-a zis:" vreți și voi să mergeți alături de deținuți în curtea de detenție? Dacă vreți, scandați tare "vrem la bărbații noștri! " și eu vă promit că cine vrea dintre voi, va merge acolo între ei". Menționez că mare parte dintre deținuți erau urcați pe acoperișul clădirii cu saltele și pături, jucau remi, șah, vorbeau, se plimbau, totul era sub controlul câtorva lideri formați în echipe. Deodată, femeile au început să scandeze: "vrem la bărbații noștri!", apoi se subânțelege că Cârțu a discutat cu locțiitorul armatei să permită accesul femeilor în detenție alături de deținuții revoltați; ceea ce s-a și întâmplat. 12 femei de moravuri ușoare, unele dintre ele prostituate, au fost lăsate să vină între noi. Marea parte a femeilor nu au vrut să vină alături de deținuți. Imediat ce femeile au venit între noi, eu, împreună cu prieteni (lideri) am înconjurat femeile și am făcut o înțelegere cu ele. Dialog : "numai dacă respectați înțelegerea, veți rămâne între noi până seara. Pe timpul nopții nu veți sta între noi, când se va însera veți merge înapoi la centrală unde sunteți cazate." O altă înțelegere între noi și femei a fost următoarea: " Care dintre voi doriți să mergeți de bună voie cu bărbați, o puteți face, dar să nu avem neplăceri pe urmă. Care dintre voi nu dorește acest lucru, nimeni dintre bărbați nu se va atinge de voi; din acest moment vor fi protejate cele care nu vor să se culce cu bărbați. Am făcut echipe care au protejat femeile care nu au acceptat și de la celelalte primeam înștiințări; comunicam cu ele prin diverși deținuți pe care îi trimiteam la ele. Femeile cu moravuri ușoare, 4 la număr, au întreținut relații cu deținuții. Întrebare: ce a urmărit comandantul Cârțu? În penitenciarul Colibași se aduceau dovleci mai albi pentru ca deținuții să scoată sămânța și la acel punct de lucru interior lucrau 100-150 de deținuți, deci în hala unde se țineau dovleci existau cuțite foarte mari pentru acest număr de deținuți ce lucrau acolo. În timpul revoltei, cuțitele au fost luate de către deținuți și împrăștiate printre ei. Cârțu a crezut că deținuții se vor bate și tăia între ei pentru femeile introduse cu rea intenție printre deținuți. Dar gândul comandantului a fost ghicit de către noi și astfel, venind seara, femeile au fost reîntoarse în centrală, fără nici un incident. În următoarele zile femeile nu au fost introduse, cu toate că scandau "vrem la bărbații noștri!". În acea zi, uslașii așteptau să înăbușe revolta cu focuri de armă, în caz că deținuții se dedau la acte de violență. Astfel au fost nevoiți să părăsească obiectivul. Noi eram caracterizați ca foarte periculoși, fără țeluri în viață - a spus comandantul Cârțu ofițerului armatei. Acel ofițer militar venea și discuta cu noi - își amintește cu siguranță de mine pentru că, povestindu-i cazul meu, fapta mea, m-a îmbrățișat si lacrimile I-au curs pe obraji. Pe una din secțiile penitenciarului Colibași își făcea seviciul un subofițer milițian, numit Alecu; era un băiat bun, serviabil, primea și te servea: aducea băuturi alcoolice, expedia plicuri, înlesnea diferite întâlniri între deținuți și deținute. Era bine cu supraveghetoarea de la femei și, după apelul de seară, la cabinetul medical, Alecu ducea deținutul ce dădea bani mulți pentru a întreține relații sexuale cu o femeie deținută iar milițianca aducea femei ce urmau să se elibereze în scurt timp și doreau să întrețină raporturi contra cost. Perechea era introdusă în camera de refuz de hrană, unde întreținea relații; totul era aranjat cu asistentul. Urmează una din cele mai sângeroase represiuni. Alecu a fost ales să îndeplinească o misiune pentru a nu fi dat afară din serviciu. De fapt, a fost șantajat de Cârțu. Era luna ianuarie 1990. Deținuții umblau haotic prin penitenciar când Alecu a sărit gardul prin dreptul garajului auto și, pătrunzând printre deținuți, a început să-i mintă că la penitenciarele Popa Șapcă - Timișoara, Bârcea -Deva, Turnu - Severin, Târgu - Jiu și altele, deținuții au fost lăsați să plece acasă pentru că au forțat poarta penitenciarului În urma discuției, pentru a-i convinge pe deținuți, le-a spus că milițienii nu mai dețin muniție de război și au gloanțe oarbe. Că numai armata deține muniție reală și că aceștia nu au ordin să tragă în deținuți. În urma convingerii de catre Alecu (pentru că se jurase - probabil pe cățeaua ce o ținea acasă legată cu lanț) a început să scoată din buzunare zeci de fișicuri de antinevralgice pe care le-a dat celor care obișnuiau să se drogheze cu medicamente - pentru că erau și din aceștia. Astfel, s-a creat o stare confuză în rânduul deținuților. Naivi, urmând sfatul lui Alecu, s-au îndreptat către poartă; acolo, o petardă fumigenă a fost aruncată între deținuți și un deținut a luat-o repede și a aruncat-o înapoi, peste poartă. Ce s-a întâmplat? Petarda a explodat în mulțimea de milițieni ce era dincolo de poartă. Atunci Cârțu a dat ordin: "trageți poarta!". Milițienii au tras poarta, care era pe role, apoi deținuții au năvălit în zona interzisă și Alecu, înarmat cu un pistol mitralieră cu pat rabatabil, a luat poziție de tragere în fandare, cu genunchiul piciorului drept pe pământ și cu piciorul stâng îndoit și a deschis foc automat. Alecu se afla în poziție laterală dreapta a masei de deținuți la aproximativ 10-15 m și a tras în fața deținuților, în beton și toate gloanțele au ricoșat în deținuții din primele rânduri. Astfel, au căzut secerați de gloanțe aproximativ 30 de deținuți. După care focul s-a oprit, întrucât numai Alecu a tras. O parte dintre deținuții răniți, cu picioarele rupte de gloanțe, cu mâini împușcate, au fost aduși la cabinetul medical și un asistent a spus să fie duși răniții la poartă deoarece sunt mulți și nu li se poate acorda asistență medicală. În cele din urmă au fost urcați în două mașini dube și duși la Spitalul județean Pitești. Acolo s-a făcut o triere, fiind opriți cei cu răni ușoare Cei cu răni mai grave au fost duși imediat la Spital Penitenciar Jilava, de unde nu s-a mai întors niciunul la Colibași. Această represiune sângeroasă a fost pusă la cale de către torționarii Cârțu Ion și Gârleanu Ion. Ofițerul de la armată, cu soldații săi, a privit scena ca un simplu spectator, fiind depășit de situație. El nu cunoștea perversitatea fără limite a sistemului. Sistemul folosea deviza "dezbină pentru a câștiga". Când lucrurile s-au reașezat în țară, deținuții au intrat în camere și au respectat regulamentul interior de detenție. "Auto-denunțarea" - fără efect- a unui deținut politic Revoluția din 89 m-a prins deci în pușcărie. Am fost sigur că voi fi eliberat imediat dacă se va afla adevărul despre acțiunea noastră. Că martorii de afară, protejați de tăcerea noastră, vor face cunoscută românilor încercarea noastră de a-i elibera cu cîțiva ani în urmă. Că faptele noi, revelate de mine, împreună cu faptul nou al revoluției anticomuniste va justifica revizuirea procesului și anularea deciziilor comuniste. Sau că ele vor fi anulate mai rapid, prin recurs extraordinar. Sau că noua conducere ne va amnistia imediat, ca recunoștință a faptului că acțiunea noastră a vizat consecințe deosebit de bune pentru țară (nu deosebit de grave). Crezând că s-a creat un alt sistem de gândire și că s-a instaurat un regim de dreptate în țară, am denunțat realul mobil pentru care am furat armele și muniția. M-am adresat Frontului Salvării naționale (FSN) cu o cerere plus un memoriu înaintat administrației penitenciarului prin care am făcut cunoscut, pentru prima oară de la arestarea mea, motivul pentru care am furat armele și muniția de la postul de miliție Osica în 1983. Totodată, am dezvăluit pe confrații mei - ce împreună, constituisem cu ani în urmă, o grupare de rezistență antitotalitară - ca autori morali, tăinuitori și martori ai infracțiunii mele. Paralel cu dezvăluirile mele, confrații au rupt tăcerea și au cerut eliberarea mea pe motiv că am furat armele și muniția pentru a întreprinde acțiuni de luptă împotriva dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Noi nu am avut alt scop decât de a contribui la o acțiune de rezistență antitotalitară. Fapta noastră nu este o acțiune de drept comun ci o încercare de acțiune înarmată politică, în scopul instaurării unui regim democratic în România. Menționez că cererea și memoriul meu au fost scrise și înaintate în luna decembrie 1989, imediat după împușcarea lui Ceaușescu, dar toate birourile penitenciarului au fost sigilate de către armată și nu s-a putut da număr de înregistrare (nr. 47) odată cu primirea cererii, ci de-abia la 26 ianuarie 1990. Între timp penitenciarul se golea, datorită decretelor de aminstiere care se aplicau tuturor infractorilor …. cu excepția noastră. Mă uitam cum devenim ultimii infractori închiși din România. Chipurile nu ne încadram în noile amnistii și grațieri, pentru că aveam de ispășit pedepse mari - într-un fel eram iar condamnat la moarte. Pînă și reducerile de pedeapsă mi-au fost calculate cel mai defavorabil. Eram în continuare dușmani periculoși, de ținut după gratii. Am cerut în repetate rânduri autorităților publice din România să constate că furtul celor două pistoale mitralieră cu muniția aferentă, este o dovedibilă infracțiune politică. Procurorul general Gheorghe Robu, care încerca să repare nedreptățile cele mai flagrante ale regimului, a introdus un recurs extraordinar pentru eliberarea noastră și a decis punerea noastră în libertate pentru rejudecarea cauzei. Procuratura generală a emis decizia de suspendare a pedepsei nr. 19821-3429-90 din 17.03.1990, care, din motive necunoscute, nu a fost pusă în practică. În acest timp, societatea românească era manipulată împotriva eliberării victimelor dreptului comunist și mai ales a celor ca noi. Corneliu Vadim Tudor ne-a făcut teroriști (pentru a se crea confuzie cu cei care trăseseră in revoluționari în decembrie) și a făcut campanie de presă împotriva lui Ghorghe Robu, precum - printre altele - că intenționează să elibereze teroriști. Probabil farsa care a urmat a fost rezultatul acestor presiuni. În luna mai 1990, tratînd recursul în anulare, Tribunalul Suprem - Secția Militară, printr-o procedură absolut inexplicabilă, fără ca eu să fiu dus în fața instanței și fără a fi interogați martorii, a respins recursul în anulare. Farsa juridică ia proporții și mă va costa încă 10 ani de suferință. Am primit următorul Comunicat: "Examinându-se cauza s-a constatat că hotărârile pronunțate de instanțele militare prin care ați fost consamnat, alături de alte persoane, pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, sînt legale și temeinice și nu se mai poate acționa pe cale extraordinară de atac". Cum să mai răstorni (eventual prin revizuire) niște hotărîri declarate "legale și temeinice" în ciuda elementelor noi care apăruseră în dosar ? Ce să arăți unei justiții care nu vrea să vadă? Toate cererile mele privind calea extraordinară de atac au fost respinse cu iresponsabilă ușurință ( facilitată de incompetență sau corupție). Comunicatul sus redat era presărat cu elemente "credibile" conform tehnicilor de dezinformare știute și în care, în nenumărate locuri se recunosc cuvintele folosite; este o mostră de inadvertență și aberație. Considerind decizia incorectă, domnul procuror general Gheorghe Robu a cerut în repetate rânduri președintelui Ion Iliescu să dispună punerea noastră în libertate, acordându-ne grațierea pedepsei, dar domnul președinte a refuzat. S-a scris în ziare precum că Ion Iliescu ar fi cerut sfatul , în privința grațierii noastre, unui consilier și acesta l-a informat că suntem autorii tentativei de asasinare a fostului președinte, Nicolae Ceaușescu. "Dacă l-au ratat pe Ceaușescu, pe dumneavoastră nu vă mai ratează" - a fost răspunsul consilierului. Probabil de aceea am fost ținuți legați mai departe. Norma juridică nu poate face abstracție de tendințele de evoluție ale societății. Ieșirea din acest impas moral stă în tot mâinile oamenilor legii. Ei sunt cei de la care se așteaptă restabilirea încrederii și respectului față de justiție. Dar neschimbata justiție a încălcat dreptul nostru la libertate arătînd cum funcționa în România deceniului zece conspirația tăcerii: toate mâinile murdare se spală una pe alta. Legea în România e tot prost aplicată. În baza legii de organizare, Secția Militară a Curții Supreme de Justiție s-a desființat datorită abuzurilor care se făceau în exercițiul funcțiunii…dar hotărârile judecătorești abuzive au rămas. Cine să le revizuiască? După Revoluția din 1989, aceiași judecători au fost promovați în funcții superioare, ca judecători la Curtea Supremă de Justiție. Nici un magistrat nu-și riscă scaunul să corecteze o hotărâre pronunțată greșit, protejată atâția ani de anulare sau revizuire. Chiar și în prezent, oameni politici și ai legii comenteză acest caz controversat. O lume întreagă știe că a fost o infracțiune politică și cazul a fost mușamalizat. Că am plătit pentru convingerile noastre politice anticomuniste și după 1989 - ceea ce va rămâne în istorie ca un simbol al regimului totalitar din România. Nu persoana mea prezintă importanță în acest caz ci soarta unei părticele din întregul eșec al cauzei noastre, cauză dreaptă a spiritului de libertate ce a început a se manifesta în toată țara după revoluția din 89. Setea de dreptate e în miezul conștiinței mele. Condamnarea mea după 1989 este inechitatea cea mai monstruoasă și încălcarea de dreptate cea mai infamă. Efectul asupra vieții mele? Să privim înapoi ce s-a întâplat cu mine după căderea dictatorului comunist, Nicolae Ceaușescu. Răzbunarea milițienilor- exemplul torționarului Cârțu Tot anul 1990, noi, cei ce făcusem revolta din decembrie și eram percepuți ca simpatizanți ai revoltei anticomuniste, am fost chinuiți sălbatic de milițienii din penitenciar, de zeci de ori, mai ales când se produceau evenimente afară. De exemplu, în dimineața zilei de 18 mai 1990, la ora 5, s-au auzit tropote și mișcări ciudate pe secțiile penitenciarului Colibași. Deodată s-au auzit țipete și urlete de groază în rândul deținuților. Se declanșase "iadul pe pământ", o adevărată stare de răzbunare: milițienii au scos din camere pe liderii revoltei ce avusese loc în decembrie, printre care mă aflam și eu. Am fost scos din cameră, lovit cu bastoane, bâte și picioare, obligat să trec, ca și ceilalți deținuți, printr-un culoar de milițieni de peste 50 m lungime. Ne loveau bestial, din cap până în tălpile picioarelor. Scoși pe un platou, ne-au pus cătușe cu mâinile la spate, ne-au dat cu sprayuri paralizante în ochi, ca să nu putem recunoaște cine ne bate. Au mai fost bătuți și alți deținuți ce făceau parte din echipele noastre, care nu făcuseră altceva decât de a menține ordinea, pentru a nu se produce devastări și distrugeri. Noi, cei 13 lideri aleși în timpul revoltei, am fost îngenunchiați, tunși în cap, puse lanțuri la picioare și duși în filtru, în poartă, la subofițerul de serviciu, în zona între porți,în acele camere de primire a deținuților. Camere cu câte două bănci prinse în beton. Acolo am fost ținuți din data de 18 mai până la sfârșitul lui octombrie 1990 când am fost introduși pe secție într-o celulă în care paturile au fost sudate între ele cu bride sudate și prinse în perete, cu picioarele paturilor prinse în beton, cu rama ferestrei din fier masiv și un câine lup era legat în dreptul ferestrei noastre. Pe această lungă perioadă cât am fost ținuți în poartă, am fost bătuți zilnic de către grupuri de milițieni. Ne scoteau din cameră de câte ori cânta lambada la radio și câte 4-5 milițieni tăbărau pe câte unul dintre noi, până eram zdrobiți. Am fost ținuți în acele condiții 2 luni cu cătușe la mâini. În acele zile, a decedat dintre noi Ivașcu Viorel, datorită bătăilor a fost zdrobit ficatul în el. În urma decesului său, am sperat că bătăile vor înceta dar a fost doar o iluzie, pentru că nu a fost precum gândeam noi. Represaliile au fost aceleași, poate mai severe. Numai că doctorul penitenciarului, pe nume Burea a venit la noi o singură dată și ne-a examinat pe fiecare în parte, a scos un caiet în care a notat toate vănătăile de pe corpul fiecărui deținut, de fapt aveam tot corpul vânăt. Când urinam, aveam impresia că vom muri cât de curând, pentru că urina noastră era maro închis la culoare. Întoarcerea noastră pe secție a jucat un rol de sperietoare pentru masa de deținuți. Timp de o lună, dimineața și seara, la apel venea și intervenția, formând un culoar prin care noi, cei 12 răzvrătiți, cu lanțuri la picioare, treceam în fugă și ei ne loveau pe o parte și pe alta. Zgomotele lanțurilor, țipetele milițienilor și răgnetele noastre de durere înspăimânta masa de deținuți din camere. Noi eram spaima ce dorea s-o împrăștie Cârțu , deținuților! Sunt multe de spus, cum ar fi bătaia din baie. În timp ce făceam baie milițienii au oprit apa de la dușuri și au intrat peste noi, znopindu-ne în bătaie cu bastoanele. Familiile noastre nu au știut nimic de noi atât timp. Ca să închei ciclul de represalii, în luna decembrie 1990, am fost trimiși în transfer la penitenciarul Drobeta Turnu Severin și de acolo, am fost împrăștiați în diferite penitenciare din țară. Eu am fost trimis la Aiud. Adevărul acestei represiuni a fost următorul: torționarul Cârțu a folosit o minciună spunând că, din informațiile obținute ar reieși că acei cunoscuți deținuți lideri rebeli vor să provoace o revoltă și să-și însușească arme și muniție din depozitul penitenciarului, cu intenția de a se deplasa în București pentru a boicota alegerile din 20 mai 1990. Pentru această grosolană minciună a torționarului Cârțu am suferit cele mai sus povestite iar Ivașcu Viorel și-a pierdut viața. Spun cu tot regretul că nimeni nu a fost tras la răspundere pentru atrocitățile cauzate deținuților după Revoluția din 1989. Ultima soluție: evadarea "Infracțiunile contra avutului obștesc" din partea specială, Titlul IV, care cuprindea art. 223-235, au fost abrogate din Codul penal. Conform principiilor de drept, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, trebuiau să înceteaze o dată cu abrogarea art. 224. Iar pentru furtul calificat (art. 109) care nu-mi putea fi aplicat decît in varianta veche, mai favorabilă - nu puteam primi decât maxim 5 ani de închisoare - deja executați. Era clar că "oamenii legii" nu vor să-mi revizuiască procesul și să-mi revizuiască sentința. După 1990 eu nu am mai fost nici măcar deținutul închis de un stat totalitar, ci un om sechestrat ilegal - obligat să facă ceva ca să-și apere viața, libertatea și demnitatea. Aflându-mă în imposibilitatea de a-mi găsi dreptatea (deoarece Secția Militară a Curții Supreme de Justiție a respins recursul în anulare, refuzând audierea autorilor morali ai infracțiunii mele), răvășit de spaimă, de boală, de neîncredere și însingurare, cu sănătatea puternic afectată de supliciile anilor de detenție în condiții inumane, datorită numeroaselor sechele acumulate din ancheta bestială de care am avut parte și din anii de detenție de tip comunist și cripto-comunist, cu conștiința răvășită și revoltată... am evadat din vagonul ce transfera deținuții spre spitalul penitenciar Jilava. Am încercat să fug ca să spun celor de afară că mă aflu închis, în timp ce ei se bucură de libertatea pentru care am luptat. Mă aflam în detenție la penitenciarul Aiud. După Revoluție aveam acces la biblioteca penitenciarului, unde studiasem o carte tehnică despre confecționarea vagoanelor de tren fabricate la Arad, din care m-am inspirat și am pus la cale evadarea. Constatasem că pe pereții interior de tablă ai vagonului sunt sudate coaste speciale din profil I special și între două coaste se putea face o gaură pentru a evada în timp ce trenul mergea. Am procurat gurile de lup confecționate din foaie de arc, călite în ulei după ce au fost confecționate, două spirale de fier de 6 si 8 mm, o coarbă miniaturizată din platbenzi ce se monta prin șuruburi și două pânze de bonfaier, pe care le-am ascuns în trei perechi de încălțăminte. Precizez că cei ce purtau lanțuri la picioare, precum noi, de fiecare dată când eram transferați, ne introduceau numai în cușetă. Vagonul pentru transportat deținuți este prevăzut cu un coridor pe părțile căruia sunt trei cușete pe o parte și trei pe cealaltă parte; în capul coridorului este o cameră mare prevăzută cu banchete comune pe margini și mijloc în care se introduc supra aglomerat 120-140 de deținuți, chiar și mai mulți… incredibil de mulți. Cușeta este o încăpere mai mică prevăzută pe margini cu banchetă; una din banchete se rabatează în sus, sub care este WCul. Pe peretele exterior al vagonului, fiecare cușetă este prevăzută pe interior cu geam normal, precum trenurile, dar în dreptul geamului, în exterior, este un grilaj din cornier, introdus unul în altul, care cu greu îți permite vizibilitatea din interior spre exterior. De afară nu se vede înăuntru. Ușa cușetei este prevăzută cu vizetă și zăvoare pe dinafară. Într-o cușetă se introduc maxim 5 deținuți și se stă foarte înghesuit, genunchi în genunchi, în poziție șezut. La îmbarcarea în tren am găsit în cușetă doi deținuți ce veneau de la Baia Mare, Negruț Valentin și Dima. În timpul călătoriei am discuat cu ei, apoi am început să le povestesc imaginativ introducându-i ca personaje într-o evadare din duba tren, să-i văd cum reacționează. Vagonul special de transport deținuți a staționat în stația Târgu Mureș până dimineața. În timpul staționării era liniște și nu se putea lucra. În zorii zilei vagonul a fost legat în coada unui tren personal cu destinația București. Trecând imediat la treabă, am dat lanțurile de la picioare jos, folosindu-ne de pânzele de bonfaier. În timp ce gaura era făcută în peretele vagonului și trenul se afla în mers s-au trezit din somn Negruț și Dima, moment în care le-am spus:"mergeți sau nu?" Cei doi au fost de acord să evadeze: Dima și-a dat primul lanțul jos, apoi Negruț numai la un picior. Și, în grabă, am început să sărim din tren în timpul mersului, în apropierea stației Bodoc, în apropiere de Tușnad Băi, la marginea județului Covasna cu Harghita. A sărit primul Batin, apoi eu, urmat de Covaci și Negruț, legat cu lanțul de un picior. Dima nu a sărit și, fără să ezite, a bătut în ușă arătând milițianului gaura pe unde noi am evadat. Milițianul a tras sistemul de alarmă, trenul s-a oprit și din plutonul de gardă ce escorta duba, format din 6 subofițeri, 5 au plecat în căutarea noastră. S-a tras asupra noastră cu pistoale mitralieră și, folosindu-se de mașini și tractoare de pe șosea, am fost prinși în 4 ore, în ordinea inversă de cum am sărit din tren. Am fost încarcerați la penitenciarul Miercurea Ciuc. Am fost introduși toți cei trei tovarăși de evadare în aceași izolare, timp de o zi. Negruț Valentin a fost găsit cu craniul spart și internat în spital la Miercurea Ciuc și pe Dima l-au folosit ca martor acuzator. Am fost condamnați la 2 ani închisoare pentru evadare iar Batin la 3 ani închisoare. Batin a făcut 20 de zile de izolare severă, într-o izolare normală în care executau pedepse și alți deținuți. Covaci Atila a fost dus la infirmeria penitenciarului unde a primit ratie alimentară de regim TBC, mâncare bună, trei sferturi dintr-o pâine, lapte. Și pe mine m-au ținut 50 de zile într-o izolare ce nu mai funcționa de zeci de ani, din vremea deținuților politici. Am fost ținut 20 de zile la izolare severă: o zi îmi dădeau de mâncare și una nu, după care m-au ținut tot în acea izolare timp de 30 de zile, dar îmi dădeau în fiecare zi de mâncare. În cele 50 de zile nu am fost scos niciodată la baie și nici nu am fost schimbat de haine sau bărbierit, fără asistență medicală. Doctorul penitenciarului era frate cu comandantul penitenciarului Miercurea Ciuc. Acea cameră de izolare există și astăzi, chiar dacă nu o folosesc: are o ușă mică din tablă groasă pervăzută cu vizor, dar fără vizetă, fără aerisire și, cum se deschide ușa este o scară îngustă de 50-60 cm cu 9 trepte din beton ce coboară sub pământ. Acele trepte sunt foarte înalte; cu greu puteam muta, ridica piciorul datorită lanțului de la picioare. Jos, în fața scărilor, la 2 m se află o grotă , un tunel din cărămidă cu tavan pe rotund, prevăzută cu un grilaj din dungi de fier. Pe partea stângă, cum intri în grotă, este un țambal, un pat de scânduri ce se lasă jos la ora 23 și la ora 5 se ridică pe perete, încuiat cu lacăt. Pe pereții grotei se mai află belciuge de care puteau să-i lege răstignit pe deținuți. Oare câți oameni au murit în chinuri groaznice în acel loc misterios și secret? Dacă te aflai în fundul grotei nu puteai fi văzut chiar dacă ușa de la intrare se deschidea, deci era destul de lungă grota. În partea stângă a scărilor, jos, montaseră un bec ce mă lumina. În interiorul grotei era apă ce se scurgea de pe pereții din cărămidă, apă ce provenea de la baia și spălătoria penitenciarului ce se afla deasupra, în imediata apropiere. Noaptea, când era liniște, se auzea cum pe grotă curgea apa, probabil din canalizare.În timpul zilei era un zgomot infernal datorită mașinilor de spălat și storcătorului. A fost bine aleasă camera de tortură - pentru a nu se auzi țipetele celor torturați. Necesitățile fiziologice se făceau în tinetă (o cutie din tablă) care se golea în momentul în care se termina de executat izolarea. Timp de 50 de zile am fost ținut cu cătușe la mâini și lanțuri la picioare. Din când în când se deschidea ușa și comandantul penitenciarului, pe nume Seleș, venea să-mi spună: "ce zici Rovențule, spui pe cei care ți-au făcut sculele, dacă nu vrei să-i spui, stai aici până te vei elibera." Ce se întâmplase am descoperit puțin mai târziu, când eu, împreună cu Batin și Negruț am mers un an de zile pe restrictivă la penitenciarul Galați. Covaci Atila, ungur de origine, la fel ca și comandantul Seleș, au căzut la învoială ca în urma spovedaniei lui, Covaci să nu mai fie trimis pe restrictivă. Astfel, tovarășul nostru de evadare, Covaci, a fost transformat din băiat bun, în colaborator și transferat la spital penitenciar Jilava, pe secția TBC, ca șef de cameră. În urma analizelor efectuate, nu l-a găsit bolnav și a fost trimis pe secția psihiatrie ca șef de cameră. Probabil că mandatul de restrictivă nici nu mai exista în dosarul lui Covaci de penitenciar; comandantul Seleș l-a sustras de la dosar. Precizez că mandatul pedepsei restrictive începe cu 20 de zile de izolare severă, în care o zi mâncai și una nu. În zilele de azi nu se mai folosesc aceste practici privind zilele în care nu mâncai la izolare; astăzi se dă de mâncare în fiecare zi. Să nu se creadă cumva că eu am trăit in condițile de azi, când izolarea s-a transformat în cameră de gândire cu paturi și cazarmament (saltea, pernă, cearceaf și pătură), nemaivorbind de grupul sanitar, WC si chiuvetă, după standardul european. După ce am terminat restrictiva, ne-am întors la penitenciarul Aiud, unde, precum bănuiți, viața nu mi-a fost deloc ușoară. Trecând peste perioadele grele din penitenciarele țării prin care am trecut, acumulând un an și jumătate la izolare severă. Pe 15 martie 1999, ajuns la 41 de ani, după 15 ani și 5 luni petrecuți în închisoare, din care 7 în lanțuri, am fost grațiat individual de președintele Emil Constantinescu, în urma unor apeluri disperate, după intervenția profesorului Volcinschi (fost membru al grupuli de complotiști și consilier în Ministerul de Interne în 1999) și a Fundației "Gratis Pro Deo" (condusă de dl. Liviu Petrina)- care au acționat la insistențele doamnei Rodica Barotă din Giurgiu. De atunci, încerc să-mi refac viața, luptînd cu mizeria în care am fost aruncat din temniță. Interviurile celor în căutare de istorie sau de senzațional neaducîndu-mi decît bucuria de a face cunoscut adevarul, negăsind decît locuri de muncă aproapre neplătite, neprimind vreo compensație materială ca fost deținut politic, luptător anticomunist sau victimă a justiției, cu familia distrusă, cu o mamă bolnavă si un băiațel de crescut, trăiesc. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru atât cât am, de fapt nu mai decât credința în bunul Dumnezeu și îmi este de ajuns. Nu am nevoie de bogății pământești, dacă nu se vindecă sufletul poporului meu. Cine mă poate despăgubi, dacă am luptat pe degeaba? Dar închei aici destăinuirea mea, întrucât consider că este suficient pentru a se face ceva, dacă se vrea. Dacă este nevoie, putem căuta martori ce au fost alături de mine în cele scrise și povestite. Semnez Viorel Rovențu 15 decembrie 2009
    Scris de asymetria on Wednesday, December 16 @ 22:28:12 CET (1163 citiri)
    Citeste mai mult... | 59229 bytes in plus | Scor: 0

    Distribuitor de afise Strigate: Ioan Rosca. Nu exista nici un temei pentru a sustine niste criminali

    Nu există nici un temei pentru a susține niște criminali, indiferent de manevrele lor propagandistice. Una e să fii agresat (parazitat) de un răpitor și alta e să-l și legitimezi. Nu există nici un temei ca să crezi în "diferența" dintre cei ce joaca sceneta războiului FSN1-FSN2, chipurile în interesul poporului român, pe care-l distrug de 20 de ani. Nu există nici o scuză ca strategiile "ponderate", în ciuda absolutului lor insucces, să mai impună tăcerea "radicalilor".
    Nu există nici o "creștere" în România, doar o prăbușire în patologie acoperită de aparente, ambiguități și fățărnicii. Medicația de catifea și ameliorarea prin compromis NU funcționează. Atât.
    Scris de asymetria on Sunday, December 06 @ 09:43:43 CET (1094 citiri)
    Citeste mai mult... | 17177 bytes in plus | Scor: 5

    Memoria Strigate: Magda Ursache. De la Neculuta la Guta


    Cultivînd ignoranța agresivă și primitivitatea (cuvîntul de ordine în televiziune pare a fi folosirea a 10% din creier și-i mult spus), am ajuns de la  proletcultul Neculuță la incultul Guță. Ierarhia culturală s-a răsturnat, ca și în anii cincizeci. Nu știți ce e de rîs? Nu-i, e de plîns!
    Scris de asymetria on Monday, April 13 @ 16:23:37 CEST (1394 citiri)
    Citeste mai mult... | 11450 bytes in plus | Scor: 4.75

    Apeluri. Societatea civila Strigate: Apel pentru sprijin mediatic, apel la actiune, oferta de colaborare


    Publicam acest Apel pentru sprijin mediatic al inginerului Ioan Rosca, pentru combaterea intereselor antijustitiare securicomuniste: semnal de alarma, apel la actiune, oferta de colaborare. Ne declaram solidaritatea integrala cu eforturile sale si revolta ca demersul sau ramîne fara ecoul mediatic într-o presa aproape total aservita unor interese straine binelui colectiv. Dan Culcer

    De 18 ani, fac eforturi consecvente pentru a sprijini cautarea raspunsurilor la citeva intrebari: Ce s-a intimplat cu cetatenii expusi experimentului comunist si cu societatea romaneasca intre 1944 si 1989- si cu ce efecte? De ce abuzurile si crimele regimului desfiintat la 22 decembrie nu au putut fi studiate, explicate, judecate, pedepsite si corectate corespunzator, dupa 1990? Cum s-a desfasurat privatizarea lagarului comunist, in dauna economiei si a fostilor prizonieri (saraciti) si in folosul vechilor organizatori si gardieni, deveniti patroni ai Romaniei?

    In ultimii trei ani mi-am intreupt activitatea de cercetator la Montreal, pentru a impulsiona cercetarile intreprinse in dosarele P75/1997 ("feseniada" din 1990, vezi raportul de la adresa http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm) si P35/2005 (crimele impotriva umanitatii comise inainte de 1990 si acoperirea lor, dupa 1990)- facind eforturi pentru reperarea victimelor, gasirea unor marturii, documentare, studiul (dez)organizarii arhivelor, analiza situatiei politice si legislative, observarea efectelor aminarii lustratiei si a practicii juridice etc.

    Unul dintre motivele pentru care- alaturi de alte eforturi- munca mea se iroseste in van, este insuficenta ei mediatizare, datorita lipsei sprijinului (interesului) presei pentru soarta cercetarilor in curs. Va rog sa boicotati… acest boicot mediatic, sprijinindu-ma in difuzarea apelului la finatare cetateneasca redat mai jos, care semnaleaza aparitia unui nou ONG (numit CIVES) dedicat continuarii activitatii de cercetare civica amintita mai sus. Sau sa-mi dati o ocazie de a-mi face cunoscute si explica demersurile.

    20 martie 2008, Piatra Neamt

    Ioan Rosca, inginer de sisteme tele-informatice, doctor in educatie, cercetator interdisciplinar, fondator si administrator al spatiilor www.procesulcomunismului.com si www.piatauniversitatii.com, fost grevist al foamei in Piata Universitatii, presedinte CIVES
    Scris de asymetria on Sunday, June 22 @ 20:54:34 CEST (1660 citiri)
    Citeste mai mult... | 13910 bytes in plus | Scor: 3.66

    Memoria Strigate: In memoria celor ucisi în România cea libera

    In memoria celor uciși între 22 decembrie 1989 și iulie 1990, dintr-o voință de putere care l-a dus pe Ion Iliescu pînă în fotoliul de președinte al României, ne amintim și strigăm. Cine e vinovat de moartea unor nevinovați? Pe când judecata?
    Scris de asymetria on Thursday, February 14 @ 11:30:14 CET (1371 citiri)
    Citeste mai mult... | 1249 bytes in plus | Scor: 5

    Revolta Strigate: Eugen Ciurea. Revizuirea unei condamnari

    Cititor scrie "
    Un cititor din Constanta ne întreaba care ar fi temeiul legal al cererii de revizuire a condamnarilor suferite de tatal sau pe baza unior decrete care pedepseau sub diferite pretexte pe cei care refuzau sa intre in gospodariile colective. Nu am competente in acest domeniu. Cititorii care pot sa-i deau un sfat acestui fiu care doreste sa purifice memoria tatalui sau condamnat in mod abuziv, pe temeiuri politice mascate, pot sa-l contacteze la telefonul 0744650429. Sau macar sa ne comunice aici ce s-ar putea face legalmente.
    Va multumesc. Dan Culcer
    "
    Scris de asymetria on Friday, January 18 @ 14:35:36 CET (1824 citiri)
    Citeste mai mult... | 1590 bytes in plus | Scor: 0

    România incognita Strigate: Kogaion. Magarul lui Buridan

    Cititor scrie "
    Magarull lui Buridan: Trăim în plin BALAMUC

    Măgarul lui Buridan nu a existat vreodată. Jean Buridan, filozof școlastic francez din secolul al XIV-lea l-a născocit pentru a-și susține argumentația. Măgarul, plasat ipotetic între o găleată cu apă și un tain de ovăz, nu se putea decide cu care să înceapă, astfel încât, în cele din urmă a pierdut totul din pricina șovăielii.
    Ultimul referendum i-a situat pe unii români în poziția „Măgarului lui Buridan”: nehotărâți, nu s-au prezentat la vot și astfel au pierdut șansa de a lua o decizie."
    Scris de asymetria on Tuesday, May 29 @ 13:29:33 CEST (2355 citiri)
    Citeste mai mult... | 5814 bytes in plus | Scor: 5

    Distribuitor de afise Strigate: Asociatia jurnalistilor români. Paris. Arestari fara temei la Chisinau

    Cinci persoane, membri și simpatizanți ai asociației Hyde Park, au fost reținuți azi dimineață în față sediului Primăriei Chișinău, unde protestau la un miting perfect legal și duși la comisariatul general de poliție Chișinău:
    Ghenadie Brega, Gheorghe Lupușoru, Olga Brega - arestati la ora 8.00, din fata sediului Primariei Anatol Hristea-Stan și Oleg Brega, care doar filma - arestati la 9.00, din fata sediului Ministerului Afacerilor Interne
    Pentru ce? Cerem Ministerului de Interne al Republici Moldova sa raspunda de urgenta la aceasta întrebare.
    Association des Journalistes Roumains-Ouest, Paris
    Scris de asymetria on Friday, May 11 @ 20:06:49 CEST (1684 citiri)
    Citeste mai mult... | 8295 bytes in plus | Scor: 0

    Apeluri. Societatea civila Strigate: Ziaristul Victor Roncea, de la Ziua, nu se lasa intimidat



    Publicam, în numele libertatii presei si a libertatii opiniei, aceasta scrisoare deschisa adresata de Victor Roncea, ziarist la Ziua, amenintat cu eliminarea din redactie si din presa pentru opiniile sale. Avem rezerve privind activitatea lui Traian Basescu si nu vedem in el nici pe salvatorul patriei, nici pe sprijintorul justitiei si al oropsitilor. Asa cum spera probabil Victor Roncea ca era presedintele recent supendat.
    Dar pozitia unui director de ziar care vrea sa se debaraseze de unul dintre ziaristii sai de calitate, zicînd ca nu vrea sa-l plateasca fiindca are opinii diferite de cel ce plateste, este inadmisibila.
    In primul rînd fiindca nu Rosca Stanescu îl plateste pe Victor Roncea ci cititorii Zilei. Iar Victor Roncea aduce ziarului Ziua cititorii de care acesta are nevoie pentru a atinge tirajul necesar pentru a fi fie sustinut de publicitari, fara de care ziarul nu ar fi rentabil si Sorin Rosca Stanescu ar fi mai sarac si mai slab.
    În al doilea rînd pentru ca Sorin Rosca Stanescu este si el în primul rînd ziarist. Si daca a uitat îi aducem aminte ca a semnat un cod deontologic al presei. Care nu e un contract ci mult mai mult, un angajament moral. Sa i-l amintim prin cîteva citate.

    http://www.cji.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=35&Itemid=58 3.1. Jurnalistul este protejat de tratatele si conventiile internationale la care România este parte si care garanteaza libertatea de exprimare si liberul acces la informatii, precum si la toate sursele de informare.
    3.2. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel.
    3.3. Protectia secretului profesional si a confidentialitatii surselor este în egala masura un drept dar si o obligatie al jurnalistului.
    3.4. Jurnalistul are dreptul la clauza de constiinta. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri. Aceasta libertate deriva din obligatia jurnalistului de a informa publicul cu buna-credinta.
    3.5. În virtutea bunei practici de separare a activitatilor economice de cele editoriale, jurnalistul are dreptul de a refuza sa atraga contracte de publicitate sau sponsorizare pentru institutia de presa la care lucreaza.
    3.6. Jurnalistul se bucura, potrivit legii, de protectia drepturilor de autor.
    3.7. Jurnalistul îsi afirma dreptul de a fi aparat de catre institutia de presa unde îsi exercita profesia, precum si de catre asociatia profesionala ori sindicala care îi reprezinta interesele împotriva oricarei presiuni exercitate contra sa, de natura sa determine o încalcare a conduitei profesionale prevazute de Statutul Jurnalistului si de prezentul Cod Deontologic.

    Si, în fine, fiindca activitatea lui Victor Roncea de la Civic Media este extra-redactionala. Deci si pozitiile pe care le exprima sunt pozitii exprimate in calitate de cetatean liber, independent, nelegat prin vreo clauza, care oricum ar fi ilegala, de a se supune opiniilor directorului întrerpinderii la care este angajat.
    Atentie, deci, la abuzuri, domnule Sorin Rosca-Stanescu.
    Dan Culcer, presedintele Asociatiei Jurnalistilor români-Ouest, Paris
    Scris de asymetria on Sunday, April 22 @ 18:13:02 CEST (1932 citiri)
    Citeste mai mult... | 11605 bytes in plus | Scor: 5


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.81 Seconds