Who's Online
Exista in mod curent, 74 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Istorie recenta: La o aniversare : Paul Goma, anul 1977 si recunostinta tinerei generatii
Scris la Thursday, September 02 @ 13:46:36 CEST de catre asymetria |
La 2 octombrie 2010 Paul Goma împlinește 75 de ani. In semn de omagiu, membrii ai tânărei
generații din 1977, care aveau douăzeci și ceva de ani atunci, iar Paul.Goma patruzeci și doi, îi adresează acestuia un measaj pentru a sublinia că îi păstrează, treizeci și trei de ani mai tîrziu, aceeași respectuoasă recunoștință pentru exemplul dăruit, care i-a călăuzit către cunoașterea de sine și regăsirea demnității de Om. Revista Asymetria deschide acum seria de articole cu care dorim să marcăm această aniversare.
Paul Goma, anul
1977 și recunoștința tinerei generații
A
fi singur împotriva tuturor nu este ceva nou pentru Paul Goma,
întrucât Domnia sa a mai avut și
alte prilejuri de a cunoaște
acest neplăcut sentiment :
-
în 1940, când fuge împreună cu părinții
la Sibiu, părăsind Basarabia natală ocupată de Armata Roșie
-
în 1952, când, elev fiind, este anchetat de Securitatea din Sibiu
și
exmatriculat din liceu
-
în 1956, când, student fiind, se solidarizează cu Revoluția
maghiară și
este exmatriculat din facultate, arestat și
condamnat la Gherla și
Jilava, unde este deținut timp de trei ani
-
în 1960, când este trimis în Bărăgan, cu domiciliu forțat, timp
de patru ani
-
în 1965, când a încercat să-și
reia studiile întrerupte în anul trei și nu i s’a permis,
trebuind să dea din nou examen de admitere
-
în 1971, după publicarea romanului ,,Ostinato’’ în RFG și în
1972, după citirea altui roman, ,,Ușa’’, la Radio Europa Liberă
-
în 1977, după publicarea în Occident a unei scrisori deschise de
protest contra nerespectării Drepturilor omului în România
ceaușistă, când este iarăși arestat de Securitate, decăzut de
naționalitate și expulzat în Franța
-
în Exil, când a fost pe punctul de a fi asasinat de mai multe ori
de agenții guvernului de la București
-
după
publicarea ,,Jurnalului’’ din 2002, în care se revoltă
împotriva editorilor Gabriel Liiceanu, Marin Sorescu, Marian
Papahagi, Viorica Oancea și Nicolae Manolescu din Țară, dar și a
prietenilor acestora din Paris, care-i sabotează cărțile (vezi
Addenda Jurnalului de Noapte-lungă)
-
în 2002, după
publicarea eseului ,,Săptămâna roșie’’, în care consemnează
atrocitățile comise de evreii bolșevici în timpul retragerii
armatei și administrației române din Basarabia și Bucovina, și
când toți detractorii săi au profitat de ocazie pentru a-l acuza
și de ,,antisemitism’’
A
fi singur împotriva tuturor este neplăcut,
chiar dacă, cu timpul, te obișnuiești. Este mai comod să fii cu
turma, cu Puterea, la adăpostul călduț al acesteia, chiar dacă
nu-i împărtășești politica, dar ,,capul plecat sabia nu-l
taie’’. Atunci nu poți fi dezamăgit, decât poate doar de tine
însuți…
***
Astfel,
țin
minte că, după ’89, românii noștri se agitau cu mult entuziasm
si pasiune, atât în Țară cât și în Exil, în lupta cu fiara
comunistă care încă nu murise, protestând, întocmind petiții,
strângând semnături, în fine, oamenii sperau să aibă un cuvânt
de spus, iar cei din Exil căutau să se implice, sprijinindu-i pe
frații lor de-acasă.
într’o
zi, un
căpitan de Securitate numit Soare, ca în bancul acela cu Ceaușescu,
primise ordin, pe la începutul anilor ‘90, să-l hăituiască pe
H. R. Patapievici, care voia să fragilizeze ,,tânăra și
vulnerabila democrație română de după ’89’’, și-și
îndeplinea cu mult zel misiunea, după unii doar o pură diversiune
a Măgureanului cel diabolic. Bineînțeles că Dl. Patapievici nu
era arestat și torturat în beciurile Securității ca înainte de
’89, așa cum am cunoscut noi, acum se lucra cu mănuși, cu
șopârle, dar încă se mai ,,lucra’’.
Aflând
de acest abuz, am inițiat
o
listă de susținere printre personalitățile din Exil, cerând
încetarea persecuțiilor.
Nu
pentru că l-aș fi cunoscut personal pe Dl. Patapievici sau că
acesta ar fi avut nevoie de sprijinul și semnăturile noastre,
întrucât Domnia sa a știut întotdeauna să se apere singur foarte
bine, dar noi simțeam nevoia să dăm un exemplu de solidaritate
împotriva Securității și a metodelor sale infame de a-i reduce la
tăcere pe opozanții democratici ai comunistului Iliescu, prietenul
minerilor-bătăuși.
Ori,
toată lumea a semnat protestul, cu îndreptățită indignare, mai
puțin Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, care au refuzat.
Exprimându-mi nedumerirea, Doamna Lovinescu mi-a răspuns :
,,Dar,
Domnule Negrescu, știți foarte bine că noi nu facem politică !’’,
ceea ce putea fi o formă elegantă de a se desolidariza pe moment de
Patapievici sau de a susține partea adversă, cum afirmau gurile
rele, deși acest lucru părea de neconceput, dar căile Domnului
sunt uneori tare încurcate și Doamna Lovinescu tocmai primise din
partea Măgureanului, în semn de înaltă prețuire, dosarul Mamei
sale, Ecaterina Bălăcioiu, exterminată în detenția de la Jilava.
Eu
nu m-am supărat atunci pe Doamna Lovinescu, dar recunosc că am fost
dezamăgit. Ce să spun însă de Paul Goma, pentru care dezamăgirile
s’au ținut lanț ?
Bineînțeles
că dacă, în relațiile cu semenii tăi, vei avea pretenția ca
aceștia să gândească întotdeauna ca tine, deziluziile vor fi
mari și permanente. Dar în cazul său, dezamăgirile au fost
dureroase prin faptul că acești oameni gândiseră la fel ca el
înainte, cel puțin aparent și făcuseră împreună o seamă de
acțiuni în Exil, întru ajutorarea fraților năpăstuiți din
Țară.
însă,
mulți
români din Exil, virulenți anticomuniști, și-au găsit după ’89
interese puternice în cealaltă parte, cea pe care o atacau crâncen
înainte, și cum românul are o fire versatilă, au regretat repede
faptul de a-l fi cunoscut pe Paul Goma.
Acestuia
nu-i
pare rău că i-a cunoscut, ci doar că drumurile lor s’au
despărțit într’o zi. Unora le dedică capitole întregi, pe
alții îi pomenește doar în treacăt, însă cu aceeași
amărăciune : Paul Barbăneagră, Mihnea Berindei, Nicolae
Breban, Pr. Calciu-Dumitreasa, Teodor Cazaban, Matei Cazacu, Petru
Dumitriu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, Monica Lovinescu,
Leonid Mămăligă, Lucian Pintilie, Edgar Reichmann, Sanda și Vlad
Stolojan, Virgil Tănase, Dumitru Țepeneag, Matei Vișniec și mulți
alții.
Relațiile
cu aceștia, sau doar cu unii dintre ei, au intrat, după vorba sa,
,,în vacanță’’. Goma le reproșează prea multe :
inconsecvență în gândire și acțiune, colaborarea cu Bucureștiul
înainte sau după ’89 și faptul că nu au luat, în România
comunistă, nici cea mai mică poziție împotriva regimului pe
care-l detestau, pe care-l urau, care le distrusese viețile și
familiile. A te fi manifestat după ’89 este bine, a fi făcut-o
înainte ar fi fost mai convingător…
***
în
fine, oricum a
fost, este cert că noi nu am așteptat anul 1989 pentru a ne
manifesta opinia, ci am făcut-o în 1977, însă, fără exemplul
lui Paul Goma, nu am fi avut curajul de a o face, așa că
recunoștința noastră este îndreptățită, naturală și
necesară.
Fără
exemplul său, nu am fi știut ce înseamnă a te confrunta fățiș
cu atotputernica și blestemata Securitate și nici la Canal n’am
fi ajuns, nici în Rahova sau în Beldiman, unde opozanții erau dați
lui ,,Radu’’ pentru a fi iradiați, după cum ne destăinuie
chiar Pacepa.
N’am
fi știut nici ce înseamnă greva foamei la care am recurs în semn
de protest și cum va reacționa Puterea la această formă disperată
de a contesta Justiția comunistă, nedemna sa unealtă.
Dacă
am ieșit cu toții cu fruntea sus din lupta cu fiara, o datorăm în
primul rând exemplului încurajator al lui Paul Goma, care ne-a
dovedit că, având puțină îndrăzneală, lanțurile umilitoare
ale fricii pot fi rupte. Iar dacă am ieșit vii din aceastà
confruntare, și nu cu picioarele înainte, aceasta o datorăm doar
Celui de Sus, care nu a permis biruința Răului.
Profit
deci de această
ocazie pentru a-i exprima încă o dată Dlui. Goma recunoștința
profundă pentru exemplul de curaj și probitate pe care ni l-a dat
nouă și întregii Țări atunci, în 1977, și care ne-a schimbat
radical cursul vieții.
Exprim
atât recunoștința postumă a lui Dan Niță, Raymond Păunescu,
Ioan Marinescu, Nicolae Windisch și a Manuelei Negrescu, cât și
cea a celor care încă mai suntem în viață, respectiv a Gabrielei
Niță și a mea.
Nu
oricine avea îndrăzneala de a se confrunta pe față cu Securitatea
lui Ceaușescu în 1977, lupta fiind inegală și fără mulți sorți
de izbândă și opozanții
regimului nu erau prea mulți. Nu includ aici pe cei care trimiteau
la Europa Liberă o scrisoare de protest pe care o semnau : ,,un
cetățean revoltat din România’’, ceea ce constituia totuși un
act de curaj, însă ceva mai moderat.
Tânăra
generație de atunci (noi aveam douăzeci și ceva de ani, iar Dl.
Goma patruzeci și doi) nu mai este astăzi chiar atât de tânără,
unii au decedat, alții s’au pensionat, dar toți, treizeci și
trei de ani mai târziu, îi păstrează aceeași respectuoasă
recunoștință pentru exemplul care i-a călăuzit către
cunoașterea de sine și regăsirea demnității de Om.
A
fi singur împotriva tuturor nu este prea plăcut, chiar dacă, cu
timpul, te obișnuiești. Domnul Goma împlinește la 2 octombrie 2010, șaptezeci și cinci de ani și se luptă de o viață pentru
Basarabia lui, pentru Basarabia noastră, pentru România. îl
asigurăm că nu este singur, suntem cu dânsul și-i urăm din
inimă:
La
mulți ani, Paul Goma !
Radu
Negrescu-Suțu, Paris
Gabriela
Niță, Los Angeles
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd?
Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|
