Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 50 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Anunturi: Doctrina Populara (proiect) pentru Partidul Poporului - II
    Scris la Wednesday, August 18 @ 16:43:51 CEST de catre asymetria
    Apeluri. Societatea civila Economia oligarhică postdecembristă
    Prin “reforma” economică, concepută și aplicată de statul postdecembrist, în România a fost construită o economie oligarhică, a cărei principală caracteristică constă în aceea că aproape întregul capital utilizat în economia românească se află în proprietatea privată a unei minorități, a unei oligarhii, constituită din mafia guvernanților, marea majoritate a cetățenilor neavând nici un fel de capital în proprietate.
    Continuarea aplicării “reformei” va conduce la intrarea în proprietatea oligarhiei guvernanților a întregului capital utilizat pe teritoriul țării, cetățenii români urmând să fie transformați în sclavi slariați ai acestei oligarhii.
    Prin aplicarea “reformei”, societatea românească a fost polarizată: sus se află oligarhia guvernanților, îmbogățiți prin furt și înșelăciune, iar, dedesubt, marea masă a populației, care trăiește în sărăcie absolută.
    în România nu există o clasă mijlocie, care să-și câștige bunăstarea din muncă și din capital, clasă care constituie osatura oricărei societăți democratice autentice.
    A fost creat un sector “privat” al cărui capital provine, în cea mai mareparte, din capitalul de stat, însușit prin furt și înșelăciune, și ai cărui proprietari sunt membrii ai clasei politice, “foști” și “actuali”, “la putere”, sau “în opoziție”, precum și “sponsorii” acestei clase politice, indivizi îmbogățiți tot prin jefuirea capitalului de stat, sub oblăduirea guvernanților, care sunt furnizori de mită și șpagă pentru guvernanți și neplătitori de taxe și impozite la bugetul de stat.
    în economia românească postdecembristă, orice încercare a românilor de rând de a pune pe picioare agenți economici cu capital privat, care nu s-au supus ordinelor și birurilor impuse de mafia statal-oligarhică, a fost sortită eșecului, falimentului.
    Așa se face că, după două decenii de “reformă”, România dispune de un capital egal cu cel de care dispunea la sfârșitul anului 1989, lucru reflectat în nivelul produsului intern brut al țării, care este sub cel din 1989. Acumulările de capital făcute de întreprinzătorii privați care au scăpat falimentelor nu au reușit să compenseze distrugerile capitalului de stat provocate de guvernanți.
    A fost distrus nu numai capitalul acumulat după 1989 de către cetățenii “liberi”, “nedisciplinați”, care n-au acceptat “colaborarea” cu mafia statală, n-au acceptat “reforma”, mita și șpaga, cât și o bună parte a capitalului acumulat înainte de 1989.
    Economia oligarhică a fost creată prin jaf, prin furt și înșelăciune, prin sărăcirea marii majorități a cetățenilor și își va continua existența tot prin jefuirea și sărăcirea populației. în economia oligarhică, nu se îmbogățesc cei care creează bogăție, ci cei care fură bogăția de la alții.
    În economia oligarhică, legea nu este făcută de către statul clasei mijlocii, al clasei care creează bogăția, avuția, capitalul, ci de către statul clasei oligarhice, clasă care nu creează avuție, ci își însușește avuția creată de restul populației, complet lipsită de proprietate și, în consecință, și de puterea de a-și impune legea care să-i apere interesele.
    Economia oligarhică este o economie neperformantă și ineficientă. în economia oligarhică, capitalul, avuția productivă, adică avuția care produce avuție, nu se însușește prin muncă, inovație și economisire, ci prin hoție și înșelăciune.
    Proprietarii capitalului însușit prin hoție și  înșelăciune nu au nici un fel de răspundere pentru modul în care este utilizat capitalul. Pierderile de capital, datorate proastei utilizări și administrări, nu se recuperează prin crearea de capital nou, prin muncă, inovație și economisire. în economia oligarhică, pierderea de capital se acoperă prin redistribuire, adică prin trecerea veniturilor și capitalurilor create de cei mulți în proprietatea oligarhilor.
    Economia oligarhică este mai rea, mai ineficientă chiar și decât economia statală, comunistă. în ultimă instanță, statul comunist răspunde cu propria sa existență pentru pierderile de capital cauzate de proasta utilizare și administrare.
    Noi considerăm că românii vor scăpa de sărăcie numai dacă vor reuși să înlocuiască economia oligarhică creată de guvernanții postdecembriști cu o economie democratică și performantă.
    Spre deosebire de economia oligarhică, în care cea mai mare parte a capitalului se află în proprietatea unei minorități, în economia democratică, cea mai mare parte a capitalului utilizat în economie se află în proprietatea majorității cetățenilor.
    În economia democratică, există și o clasă socială constituită din cetățeni foarte bogați – de regulă mari inovatori, sau moștenitorii acestora – și o clasă constituită din cetățeni foarte săraci – cei care nu vor să muncească. Amândouă aceste clase dețin procente minoritare în ansamblul populației.
    în economia democratică, marea majoritate a cetățenilor își câștigă existența și bunăstarea atât din muncă, din salariu, cât și din capital, din profitul ce i se cuvine pentru capitalul pe care îl are în proprietate. Această mare majoritate formează clasa mijlocie, clasa socială care constituie structura de rezistență a societății democratice, formată, în principal, din salariați, care sunt și proprietari de capital financiar – acțiuni, obligațiuni, depozite bancare, etc. – la care se adaugă și micii întreprinzători, proprietari care-și administrează singuri capitalul.
    Nu marii patroni, marii miliardari dețin în proprietate cea mai mare parte a capitalurilor naționale ale țărilor democratice, bogate și prospere ale lumii – cele din America de Nord, din Europa de Vest, din Asia de Sud-Est – ci marea masă a salariaților.
    Această clasă mijlocie – formată din milioane de mici acționari, de titulari de conturi bancare, de polițe de asigurări – deținând cea mai mare parte a capitalului național, deținând puterea economică, deține și puterea politică.
    în țările cu economie democratică, statul își primește puterea de la clasa mijlocie și exercită puterea în interesul acestei clase.
    Clasa mijlocie – salariați, mici întreprinzători – își câștigă bunăstarea din salariu, cuvenit pentru efortul de a munci, și din profit, cuvenit pentru sacrificiul de a economisi. Clasa mijlocie nu-și câștigă bunăstarea din furt, mită, sau șpagă.
    Deținând puterea economică, clasa mijlocie are și puterea politică de a-și construi un stat care să-i apere interesele, un stat care să-i apere sursele bunăstării salemunca și capitalul – un stat care să apere și să cultive munca, inclusiv forma superioară a muncii – inovația, și spiritul de economisire, un stat care să împiedice accesul la avuție și bunăstare prin furt și înșelătorie.
    În România, economia democratică ar fi putut fi creată imediat după abolirea regimului comunist, prin trecerea întregului capital național acumulat până în anul 1989 din proprietatea indiviză, a întregului popor, în proprietatea privată a cetățenilor țării, o împroprietărire care ar fi creat o clasă mijlocie capabilă șă-și creeze propriul stat, care să-i apere interesele, să apere munca națională și capitalul național, singurele surse ale bunăstării întregii populații.
    Guvernanții postdecembriști au încălcat dreptul de proprietate al cetățenilor, au încălcat dreptul națiunii române de a dispune de o clasă mijlocie puternică, au încălcat dreptul națiunii române de a trăi în democrație și bunăstare, au conceput și aplicat “reforma“ lor, prin care s-au autoîmproprietărit cu capitalul cetățenilor, s-au îmbogățit, au sărăcit populația, au construit un stat mafiot și o societate bolnavă, care cultivă disprețul față de muncă, disprețul față de lege, disprețul valorilor morale, o societate care cultivă hoția, înșelătoria, corupția, mita, șpaga, egoismul, violența.
    Ce mai putem face acum, în anul 2010?
    Ceea ce trebuia și puteam să facem și în 1990, adică să împroprietărim cetățenii țării cu capitalul național acumulat până în 1989, să creem o economie democratică, bazată pe muncă, inovație și economisire, o clasă mijlocie puternică, capabilă să creeze un stat democratic și o societate democratică, singurele compatibile cu cele existente în țările avansate ale Europei.
    Statul român nu poate fi absolvit de răspunderea pe care o are de a înapoia proprietarului, poporului român, capitalul pe care l-a furat prin Legea 15/1990. Ca orice hoț, el are răspunderea să dea înapoi și capitalul furat și distrus și capitalul furat și înstrăinat și capitalul furat și neînstrăinat, încă.



    2.3.4. Educația. Școala.
    În concepția noastră, educația are ca scop formarea capacității individului de a accede la cultura creată de înaintașii lui și de a participa și el la procesul creator de cultură, de a deveni și el creator de cultură, fie ea materială, sau spirituală. Procesul de educație începe la naștere și se termină odată cu plecarea nostră din acestă lume. Familia este laboratorul în care începe formarea nostră ca oameni, ca ființe raționale, capabile să asimileze și să creeze valori materiale și spirituale, prin care să ne realizăm propria personalitate. La contactul cu părinții și cu bunicii noștri se formează primele cristale ale scheletului viitoarei noastre personalități. De la părinți și bunici hoți și excroci nu putem învăța cinstea; de la părinți și bunici leneși nu putem învăța munca; de la părinți și bunici infractori nu putem învăța respectul față de lege; de la părinți și bunici analfabeți nu putem învăța cultura; de la părinți și bunici criminali nu putem învăța iubirea pentru semeni; de la părinți și bunici care și-au însușit averea prin hoție și înșelăciune nu putem învăța spiritul de economisire și respectul proprietății, etc. Statul democratic trebuie să-și asume obligația de a oferi cetățenilor săi educația de care aceștia au nevoie pentru a se realiza plenar ca ființe umane.
    Statul democratic își începe rolul educativ în societate, nu cu nou-născuții, ci cu bunicii și părinții acestora. Statul democratic are datoria de a-și îndeplini atribuțiile legislative, executive și judecătorești în așa fel încât nici un copil să nu se nască și să nu crească având ca părinți și bunici hoți, excroci, infractori, criminali, etc, ci, dimpotrivă, toți copiii țării să se nască și să crească în familii de oameni culți, cinstiți, harnici, cumpătați, cu respect față de lege și cu iubire față de semeni. Statul democratic românesc trebuie să aibă puterea și obligația de a organiza școala pentru toți copiii țării. Această atribuție nu poate fi lăsată  la latitudinea nici unei alte componente a societății românești. Sectorul privat poate prelua și participa la toate etapele procesului de educație, dar statul trebuie să rămână responsabilul ultim și sigur pentru cuprinderea în acest proiect a tuturor copiilor țării. Statul democratic trebuie să asigure obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, gratuitatea învățământului secundar și superior, pentru toți copiii țării care doresc să-și continue studiile, care câștigă, prin examen, acest drept. Statul democratic are obligația să folosească întregul potențial oferit de tehnologia modernă – televiziune, internet, etc – pentru a organiza sistemul național de învățământ secundar și superior, astfel încât toți tinerii țării să poată absolvi liceele și facultățile pentru care optează și pentru care dovedesc abilitățile necesare.
    Educația tinerei generații de români nu trebuie să fie, în nici un fel, dependentă de averile și veniturile părinților. Statul democratic trebuie să asigure accesul la educație pentru toți copiii țării.
    Școala românească trebuie să dispună de baza materială de care are nevoie pentru a-și îndeplini atribuțiile: are nevoie de clădiri, cu încăperi spațioase, curate și luminate, de mobilier, de calculatoare, de rechizite, etc. Școala are nevoie de dascăli bine pregătiți și bine plătiți.
    Pentru a avea școli corespunzătoare, statul are nevoie de bani. Statul condus de guvernanți al căror scop este propria îmbogățire prin jefuirea cetățenilor nu va avea niciodată bani suficienți, nici pentru educație, nici pentru alte servicii publice. Numai o economie democratică, bazată pe muncă, inovație și economisire, este capabilă să producă suficientă avuție, suficiente venituri, din care o parte suficient de mare să poată fi preluată la bugetul statului, pentru finanțarea serviciilor publice, inclusiv a sistemului de educație.
    2.3.5. Sănătatea. Spitalele.
    Viața, bunul nostru cel mai de preț, depinde direct de sistemul sanitar al țării, de sistemul de îngijire a sănătății cetățenilor. în toate țările civilizate ale lumii moderne, organizarea sitemului de îngrijire a sănătății populației intră în atribuția statului. Este dreptul cetățeanului de a-și alege modalitatea concretă de a se asigura împotriva riscului de îmbolnăvire, dar este obligația statului de a asigura, prin lege, obligativitatea cetățenilor de a contribui la un fond sau altul de asigurare a sănătății, fie el public, sau privat, de a organiza sistemul sanitar al țării.
    Dacă toți cetățenii care câștigă venituri sunt obligați să contribuie la finanțarea sitemului de îngrijire a sănătății, atunci toți trebuie să aibă acces la medicamente și la servicii medicale. Statul democratic are obligația de a asigura educația sanitară a tuturor cetățenilor țării. Nu numai în școală, ci toată viața. în loc de povești și filme de groază, sau “dezbateri” politicianiste, posturile naționale de mass-media pot furniza cetățenilor țării cunoștințe și sfaturi medicale care să-i ajute să-și construiască o viață cât mai sănătoasă și cât mai îndelungată.
    Este de la sine înțeles că, oricât de bine ar fi organizat sistemul de îngrijire a sănătății dintr-o țară, el nu va putea furniza medicamente și servicii medicale decât în limita resurselor financiare de care dispune. O țară în care salariul, respectiv venitul mediu este de 2000 Euro/lună, va furniza cu totul alte medicamente și resurse medicale decât o țară în care venitul mediu este de 100 Euro/lună. în plus, într-o țară în care principalul scop al guvernanților este propria îmbogățire, prin jefuirea cetățenilor, și resursele financiare destinate serviciilor de sănătate pentru cetățeni – resurse mai mici sau mai mari – fac obiectul jafului.
    După 1989, în România, veniturile cetățenilor, în loc să crească au scăzut, ajungând la mai puțin de 100 Euro/lună, în timp ce în țările europene a crescut continuu, ridicându-se la peste 2000 Euro/lună. Micșorându-se producția națională, adică veniturile cetățenilor, s-a micșorat și partea din aceste venituri disponibilă pentru îngrijirea sănătății populației, a scăzut, în mod corespunzător, și calitatea serviciilor medicale furnizate cetățenilor țării.
    în cei 18 ani de “reformă” a sistemului sanitar, în România, numărul spitalelor a scăzut, mii de bătrâni au murit și continuă să moară cu zile din lipsă de medicamente, țara înregistrează cea mai înaltă rată de mortalitate infantilă din Europa, țara are cel mai mare procent de bolnavi de SIDA, de sifilis și de multe alte boli. în România postdecembristă nu s-au construit spitale, dar s-au construit adevărate palate pentru sediile caselor de sănătate. în România posdecembristă nu sunt suficienți bani pentru cumpărarea medicamentelor, dar mii de “oameni de afaceri” din camarila guvernamentală au devenit miliardari dincomerțulcu medicamente.
    Statul român trebuie să-și asume obligația de a construi și un sistem sanitar sănătos pentru cetățenii țării. Un astfel de sistem va putea fi realizat prin înlocuirea economiei oligarhice cu o economie democratică, performantă, și prin înlocuirea statului securisto-mafiot cu un stat democratic, creat de cetățeni și pus în slujba cetățenilor. 2.3.6. Familia. Copiii. Tinerii.
    Familia reprezintă celula de bază a oricărei societăți omenești. în familie ne însușim valorile morale fundamentale, pe baza cărora ne vom clădi întreaga viață.
    în familie și de la familie învățăm să vorbim, să gândim, să muncim, să creăm, sau, dimpotrivă, să furăm, sau să înșelăm. în familie și de la familie învățăm să respectăm legea, sau s-o încălcăm, să ne respectăm semenii, sau, dimpotrivă, să-i călcăm în picioare.
    De calitatea și sănătatea familiilor noastre depinde calitatea și sănătatea copiilor noștri, a noastră, a tuturor.
    Numai o familie sănătoasă din punct de vedere economic poate asigura nu numai resursele materiale, dar și valorile morale și spirituale necesare pentru creșterea și dezvoltarea echilibrată a copiilor. în familiile cu venituri insuficiente, copiii vor suferi nu numai de insuficiența mâncării, a îmbrăcăminții, dar vor avea de înfruntat și influența nefastă primită din partea unor părinți afectați de sărăcie, de boli, de alcoolism, de droguri, părinți care, mai devreme sau mai târziu vor ajunge la despărțire, la destrămarea familiei.
    în goana lor după propria îmbogățire, guvernanții români postdecembriști au făcut din economia românească una dintre cele mai neperformante economii de pe continent. Au degradat capitalul național ca să-l poată acapara la prețuri de nimic. Au diminuat, astfel, substanțial, capacitatea de producție a țării, au adus în stare de sărăcie absolută marea majoritate a familiilor românești împiedicând, astfel, numeroși tineri români sî-și întemeieze familii și să crească copii.
    Milioane de familii de români și milioane de copii ai acestor familii nu au mâncare suficientă, nu au locuințe corespunzătoare. O bună parte din membrii acestor milioane de familii este afectată de alcoolism, consum de droguri. în loc să ofere țării tineri viguroși, capabili să creeze avuție și cultură, aceste familii oferă și țării și Europei un număr din ce în ce mai mare de infractori și criminali. Puterea de cumpărare a alocațiilor pe care copiii României le primesc de la statul postdecembrist nu mai reprezintă nici o treime din aceea pe care o primeau de la statul comunist.
    în plin secol XXI, sute de mii de copii de români sunt vânduți și folosiți ca sclavi pe proprietățile profitorilor “reformei”. Sănătatea și stabilitatea societății românești își află temelia în sănătatea și stabilitatea familiilor care o compun. Statul democratic are obligația de a asigura protecția familiei, a sănătății și stabilității acesteia.
    Statul democratic trebuie să furnizeze cetățenilor săi serviciul de planificare familială. Prin acest serviciu, toți cetățenii țării trebuie ajutați să înțeleagă și să cunoască avantajele de care se pot bucura în interiorul familiei, dar și consecințele neplăcute pe care le pot genera divorțurile, sarcinile nedorite, un număr prea mare de copii, etc.
    Statul democratic își exercită atribuția de protecție a familiei, în primul rând, prin construirea unei economii performante, capabilă să asigure venituri suficiente pentru toate familiile țării. O țară cu o economie neperformantă nu va avea, niciodată, familii sănătoase și stabile, nu va avea copii fericiți.
    Modalitățile prin care statul poate și trebuie să intervină în protecția familiei și a copiilor țării depind tot de capacitatea de performanță a economiei naționale.
    Dispunând el însuși de venituri suficiente, furnizate de o economie performantă, statul democratic poate interveni în sprijinirea familiilor în momente de criză ale acestora – șomaj, lipsă temporară de venituri – în asigurarea de alocații sau deduceri fiscale pentru copii, de burse, pentru elevii și studenții merituoși, ale căror familii nu dispun de venituri suficiente, ca și în sprijinirea creșterii și educării copiilor lipsiți de părinți.
    în concepția noastră, statul nu trebuie să încurajeze acei părinți care refuză să muncească și doresc să-și câștige veniturile necesare propriei existențe prin nașterea unui mare număr de copii, de pe urma cărora să beneficieze de alocații bugetare. Statul trebuie să sprijine copiii orfani și găsirea pentru aceștia a unor familii adoptive, în mijlocul cărora ei pot primi o creștere mult mai bună decât în orfelinate și case de copii.
    Este obligația statului democratic să sprijine toate organizațiile civice care se preocupă de ajutorarea familiilor și a copiilor – fundații, asociații, etc.
    Considerăm că statul democratic are nu numai obligația de a asigura protecția și educația tuturor copiilor țării, dar și sprijinul tinerilor de a se integra cât mai armonios în societate. Statul îți îndeplinește această obligație prin instituirea unui sistem eficient de burse, prin care să sprijine toți tinerii țării, ai căror părinți nu au venituri suficiente, să-și termine studiile, dar și mai târziu, prin instituirea unui sistem adecvat de creditare a construcției de locuințe pentru tinerii căsătoriți. 2.3.7. Seniorii țării.
    Cine n-are bătrâni, să-și cumpere”. Una din numeroasele expresii sintetice ale înțelepciunii românilor, ale civilizației românești.
    Prezența seniorilor, a bunicilor, în mijlocul familiei adaugă acesteia un factor suplimentar de forță, de sănătate, de stabilitate și înțelepciune. Seniorii, vârstnicii noștri, aduc în educația noastră cele mai prețioase cunoștințe, cele bazate și izvorâte din experiență, din viață.
    Cunoștințele și învățămintele pe care le căpătăm de la seniorii noștri sunt cele mai curate, cele mai adevărate, cele mai puțin deformate și denaturate de depozitarii și difuzorii extrafamiliali de informații.
    Bunicii noștri pun la baza relațiilor cu noi iubirea lor totală și absolută, dumnezeiască, pentru proprii lor urmași. Bunicii noștri ne-au făcut, din start, cel mai frumos cadou pe care-l putem primi în această lume: viața, pe care ne-au dăruit-o dând naștere propriilor noștri părinți.
    Bunicii noștri, ai celor care avem norocul să-i avem în casă, ne fac, zilnic, cadou zâmbetul lor plin de dragoste și bunătate, ca și sfaturile lor înțelepte și încurajatoare.
    Din multul sau puținul pe care-l au, din pensiile, sau veniturile lor, mai mici, sau mai mari, bunicii noștri ne bucură cu darurile pe care-și permit să ni le facă, fie ele simple jucării, sau importante moșteniri.
    Pentru marea majoritate a românilor anului 2008, bunicii lor sunt cei mai săraci oameni din Europa. Cei mai mulți sunt lipsiți de proprietăți, iar pensiile lor de-abia le asigură traiul de la o zi la alta.
    Seniorii României anului 2008 sunt cei care, tineri fiind, s-au trezit cu țara invadată de comuniști. Unii dintre ei s-au ridicat împotriva ocupantului și au înfundat pușcăriile. Toți au fost aduși la sapă de lemn, toate averile lor și cele ale părinților lor fiind confiscate sau naționalizate de ocupantul comunist.
    Seniorii României anului 2008 au trăit în economia și în societatea comunistă. Li s-a interzis dreptul de a fi proprietari de capital. Pentru 20, 30, 40 de ani, din veniturile create prin munca lor, o treime a fost preluată de statul comunist și investită îm bănci, fabrici, uzine și combinate, o uriașă avuție productivă, un uriaș capital, “bunuri ale întregului popor”, în realitate bunuri administrate în folosul partidului și statului comunist.
    Din veniturile create de actualii seniori ai României, o bună parte au fost preluate de statul cominist, drept contribuții de asigurări sociale, cu care s-a acumulat  un uriaș fond de pensii, care ar fi asigurat venituri decente pentru întreaga viață a acestor seniori ai României.
    Statul român postdecembrist a confiscat și a “consumat” fondul de pensii acumulat din contribuțiile actualilor seniori ai României. Același stat român a trecut din proprietatea întregului popor în proprietatea sa, a statului, întregul capital acumulat din veniturile actualilor seniori ai României.
    Prin “reformă”, adică prin “privatizare”, capitalul național acumulat până în 1989 a fost și continuă să fie trecut în proprietatea guvernanților și clientelei lor politice și financiare.
    în loc de pensii decente, seniorii României primesc “pomeni” de la guvernanții atotputernici, adică cei care le-au furat veniturile, fondurile de pensii și capitalurile.
    Marea majoritate a seniorilor României nu pot trăi bucuria de a lăsa moștenire copiilor și nepoților lor rodul muncii și al agoniselii lor de o viață. Acest rod le-a fost furat de guvernanții postdecembriști prin Legea 15/1990, prin legile, ordonanțele și hotărârile guvernamentale referitoare la privatizare.
    Noi considerăm că este o datorie de onoare a noului stat popular românesc să repare această mare nedreptate făcută actualilor seniori ai României, să sancționeze această abominabilă crimă săvârșită cu premeditare împotriva a milioane de oameni nevinovați. Ne angajăm să reparăm această nedreptate prin despăgubirea tuturor cetățenilor României pentru capitalul trecut în proprietatea statului postdecembrist prin Legea 15/1990.
    Prin această despăgubire, nu numai că se vor pune bazele unei economii performante, propulsată de o clasă mijlocie puternică și prosperă, dar se va acorda și seniorilor țării rolul și locul pe care îl merită într-o societate democratică și civilizată.
    Seniorii României anului 2008 trebuie să-și recapete nu numai capitalul, avuția care le-a fost furată de statul postdecembrist, nu numai pensiile la care sunt îndreptățiți prin contribuțiile reale pe care le-au făcut de-a lungul vieții, dar ei trebuie să se bucure și de onorurile ce li se cuvin pentru sacrificiile pe care le-au făcut, privațiunile pe care le-au îndurat, acumulând avuție și asigurând continuitatea noastră în glia strămoșească.

    2.3.8. Informația publică.
    Pe lângă informația tehnică, care-l ajută pe om să fie mai productiv și mai eficient în activitatea sa de producere de venituri, prin care își asigură accesul la bunăstare, omul este și consumator de informație culturală, care-i asigură accesul la civilizație, precum și consumator de informație publică, prin care își asigură accesul la libertate. Informația publică este informația referitoare la viața societății în care trăiește individul, la organizarea și funcționarea statului, la relațiile dintre stat și cetățeni, la relațiile dintre cetățeni.
    Informația publică îl ajută pe individ să ia decizii politice, să-și formuleze opțiunile politice, să voteze, să-și exprime acordul sau dezacordul față de un partid politic sau altul, față de o guvernare sau alta, față de o persoană publică, sau alta.
    Informația publică îl ajută pe individ să-și execite cel mai important dintre depturile sale civile – dreptul de a-și alege societatea în care să trăiască, de a-și alege statul și persoanele care să-l guverneze.
    Informația publică joacă un rol crucial în viața omului modern.
    Cetățeanul primește informația publică prin mass media, ansamblul instrumentelor și instituțiilor de culegere, prelucrare, stocare și difuzare a informațiilor – presă scrisă, radio, televiziune, internet. Informația publică difuzată prin mass-media poate fi corectă sau falsă. Poate fi completă sau incompletă. Cei care stăpânesc mass-media – presă scrisă, radio, televiziune – le pot folosi pentru a furniza cetățenilor informații false, prin care să le manipuleze voința, să le câștige aprobarea sau dezaprobarea pentru o acțiune sau alta.
    Mass-media poate furniza informația falsă – produsă de politicieni – conform căreia teroroștii atacă televiziunea națională și, din acest motiv, cetățenii sunt chemați să apere televiziunea, cetățenii vin în apărarea televiziunii și peste 1.000 dintre ei – tineri – sunt măcelăriți, fără ca, vreodată, să fie găsit vreun terorist, care să fi atacat televiziunea în cauză.
    Mass-media poate furniza informația falsă – produsă de politicieni – conform căreia industria românească este “un morman de fiare vechi”, care poate și trebuie vândută pe doi lei. Industria românească va fi vândută pe nimic, dar, după vânzare, combinatele siderurgice de la Galați și Târgoviște se vor dovededi a fi printre cele mai competitive din lume.
    Manipularea conștiinței și voinței politice a cetățenilor, cu ajutorul informației publice, produce omului modern și societăților moderne pierderi și distrugeri enorme, mult mai mari decât razboaiele, sau cele mai puternice dezastre naturale.
    în România, statul postdecembrist a pus stăpânire pe o bună parte a mass-mediei și a ascuns adevărul despre lovitura de stat, despre conținutul și obiectivele reale ale așa-zisei reforme. A mințit poporul nu numai cu televizorul, dar și cu radioul, și cu ziarele pe care a pus stăpânire treptat, aproape complet. A manipulat voința politică a poporului și a obținut voturile cetățenilor în alegerile “libere” din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, a obținut puterea de a aplica “reforma”, care s-a concretizat în pierderi de capital și de venituri de zeci de ori mai mari decât cele cauzate României de cele două războaie mondiale, în reducerea cu două milioane a populației țării, în fuga din țară a altor milioane de tineri, în dispariția prematură a  mii de nou-născuți și de bătrâni morți cu zile din cauza lipsei de medicamente, în aducerea la sapă de lemn a marii majorități a românilor.
    Aceste monstruozități nu ar fi existat dacă Românii ar fi avut parte de un stat democratic, de o Constituție democratică, care să le apere și să le respecte drepturile, printre care și dreptul la informație, dreptul la adevăr.
    Constituția din 1991, ea însăși un instrument de manipulare a conștiinței și a voinței politice a cetățenilor, deși stipulează dreptul la informație al cetățenilor, nu garantează, de fel, acest drept și nu stabilește răspunderea statului pentru cazurile în care acest drept este încălcat, în care cetățenii sunt mințiți și înșelați, chiar de către statul care ar trebui să le garanteze accesul la informația adevărată, corectă și completă.
    Prin afirmații vagi, de genul “dreptul persoanei la informație nu poate fi îngrădit”, “autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor”, “mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice” nu se poate garanta dreptul cetățeanului la informație.
    Din această cauză, cetățenii României nu au aflat nici până astăzi, 2008, adevărul despre “revoluția” din decembrie 1989, despre “teroriștii” care au măcelărit pe cei peste 1.000 de tineri martiri ai neamului, despre conținutul și obiectivele “reformei” prin care a fost jefuită și distrusă economia națională. Din această cauză, cetățenii români au fost induși în eroare și au votat menținerea la conducerea statului român a celor care le-au omorât copiii în decembrie 1989, i-au deposedat de capitalul național acumulat până în 1989, le-au înjumătățit salariile și pesiile, i-au sărăcit și batjocorit.
    Pentru ca astfel de crime să nu se mai poată întâmpla, trebuie ca națiunea să dispună de servicii publice de mass-media – presă, radio, televiziune – deosebit de puternice și absolut independente față de guvernanți, față de partide și față de alte grupuri minoritare ale societății. în concepția noastră, serviciile publice de mass-media – televiziune, radio, presă scrisă – trebuie să fie complet independente față de Președinție, Parlament, Guvern, Prefecturi, Primării, etc. Instituțiile care furnizează aceste servicii trebuie să se afle în subordinea Avocatului Poporului, persoană publică independentă de Președinție, Parlament, Guvern, etc.
    Parlamentul nu trebuie să aibă puterea de a adopta vreo lege care să autorizeze vreun organ al puterii executive a statului -  consiliu, sau comisie pentru audiovizual, etc.  – să-și dea avizul, acordul, sau aprobarea pentru autorizarea (licențierea) înființării de persoane juridice furnizoare de servicii de mass-media – televiziune, radio, publicații de orice fel – sau să sancționeze, să ridice licența pentru vreun astfel de furnizor.
    în statul democratic, numai instanțele judecătorești pot avea puterea de a autoriza înființarea unei persoane juridice cu caracter privat, care poate furniza servicii de mass-media, acordarea și ridicarea licenței de funcționare pentru astfel de furnizori de servicii. Parlamentul poate avea puterea de a adopta numai acele legi prin care să interzică și să sancționeze producția și difuzarea de informații care împiedică exercitarea drepturilor și libertăților cetățenilor, să interzică și să sancționeze producția și difuzarea de informații false, neadevărate, care să îi inducă în eroare pe cetățeni, să oblige toate organele puterii de stat – legislativă, executivă, judecătorească – să pună la dispoziția cetățenilor, la cererea acestora, informația publică deținută de aceste organe ale puterii de stat.
    în statul democratic, cu excepția informațiilor deținute de organele de stat al căror obiect de activitate îl reprezintă siguranța statului și siguranța națională, respectiv a informațiilor referitoare la activitatea acestor organe ale statului, nu există nici un fel de informație deținută de orice alt organ de stat, sau referitoare la activitatea oricărui alt organ de stat, care să reprezinte secret de stat, adică informație la care să nu aibă acces cetățenii țării.
    2.3.9. Serviciile publice locale.
    Organele administrației publice locale – primării, consilii locale și județene – constituie o componentă a statului democratic și ele au ca scop furnizarea de servicii publice de uz și interes local către cetățenii comunităților pe care le reprezintă: construcția și administrația căilor de comunicații publice – drumuri, șosele, străzi; transportul public local; alimentările publice cu apă; iluminatul public; servicii publice de canalizare și termoficare; construcția și întreținerea parcurilor și grădinilor publice; păstrarea ordinii și liniștii publice; serviciile de stare civilă, etc.
    Noi considerăm că, prin Constituție, organele administrației locale trebuie să dispună de întreaga putere legislativă și financiară de care au nevoie pentru a fi capabile să furnizeze cetățenilor servicii publice de cea mai înaltă calitate.
    Organele administrației publice locale nu pot dispune de puterea de a adopta și aplica legi, hotărâri, decizii, sau măsuri de orice fel, prin care să fie încălcată Constituția și legile adoptate de Parlamentul țării. Comunele, orașele, municipiile și județele sunt componente ale țării. Ele trebuie să se supună legilor țării, tot astfel cum țara, în calitatea ei de componentă a Uniunii Europene, se supune legilor Uniunii.
    Statului democratic nu-i poate fi indiferent modul în care funcționează organele administrației publice locale, modul în care acestea își exercită puterea și responsabilitățile încredințate lor prin Constituție și prin legile țării. Prin structuri teritoriale adecvate – prefecturi – statul democratic trebuie să supravegheze activitatea primăriilor și consiliilor locale și județene și să aducă în fața instanțelor judecătorești orice acte ale acestora care încalcă prevederile Constituției și ale legilor țării.
    Conținutul și calitatea serviciilor publice furnizate cetățenilor de primării și de consiliile locale și județene depinde, neîndoielnic, de abilitățile de administratori și de gospodari ale celor aleși în funcțiile de primari și consilieri, dar și de resursele de care aceștia dispun pentru finanțarea serviciilor publice. Oricât de bun gospodar ar fi cel ce candidează la funcția de primar, el nu va oferi cetățenilor străzi fără gropi atâta timp cât nu va dispune de banii necesari reparării străzilor. Ori, banii de care dispun primăriile și consiliile locale nu depind nici de voința, nici de bunăvoința primarilor și consilierilor, ci de rezultatele economice ale agenților economici care funcționează pe teritoriul comunelor, orașelor, municipiilor și județelor țării, de capacitatea acestor agenți economici de a produce locuri de muncă, de a produce avuție, venituri, din care o parte să fie preluate la bugetele primăriilor și consiliilor locale, sub formă de taxe și impozite. în nici o localitate – comună, oraș, sau municipiu – nu vor putea funcționa agenți economici cu activitate performantă, atâta timp cât economia națională, în ansamblul ei, este una oligarhică, neperformantă, în care mecanismele pieții, ale sistemului economic, sunt astfel concepute încât să favorizeze nu producția, creația de avuție, ci hoția, redistribuirea avuției în favoarea grupurilor mafiote. Primarii și consilierii locali nu au puterea de a crea agenți economici performanți, nici la nivel local, nici la nivelul întregii țări. Ei au însă puterea de a influența votul concetățenilor în desemnarea celor cărora Constituția le încredințează puterea de a adopta legi, adică puterea de a crea o economie performantă, sau una neperformantă, o economie creatoare de avuție și bunăstare pentru toți, sau o economie de pradă, de îmbogățire a unei minorități, prin jefuirea majorității.
    Noi ne propunem să înlocuim economia de pradă creată de guvernanții postdecembriști cu o economie democratică, funcțională și performantă, o economie capabilă să asigure suficiente resurse financiare nu numai pentru cetățeni, ci și pentru primăriile și consiliile locale, pentru finanțarea serviciilor publice locale furnizate de ele cetățenilor țării.
    Construcția economiei  democratice nu poate fi realizată cu “baronii” economiei de pradă, cu primari și consilieri care s-au îmbogățit în perioada postdecembristă, prin sărăcirea celor care i-au ales în funcții publice.
    “Baronii” locali postdecembriști nu știu și nu vor ști niciodată cum funcționează o economie democratică, productivă. Ei știu cum se construiește și cum funcționează economia de pradă, știu cum să fure, cum să se îmbogățească înșelându-i pe cetățeni. Normal și firesc, ei vor face ceea ce știu, ceea ce au învățat să facă.
    Noi propunem cetățenilor o soluție realistă pentru creșterea resurselor financiare de care pot dispune primăriile și consiliile locale și județene pentru finanțarea serviciilor publice locale. Aceste resurse vor fi asigurate prin adoptarea și aplicarea imediată a Legii despăgubirii cetățenilor pentru capitalurile naționalizate de statul postdecembrist prin Legea 15/1990. Cu banii obținuți din despăgubiri, cetățenii vor putea înființa, în toate localitățile țării, zeci de mii de societăți comerciale cu capital privat, vor fi create milioane de noi locuri de muncă, vor asigura, astfel, creșterea veniturilor realizate de agenții economici din toate localitățile țării, inclusiv a veniturilor bugetelor comunelor, orașelor, municipiilor și județelor țării.
    2.4. Rolul statului în economie.
    într-o democrație adevărată, viabilă, statul are un rol important în economie, dar el nu este agent economic, nu este proprietar de capital, nu este capitalist. Numai cetățenii sunt capitaliști, proprietari de capital.
    Statul capitalist este cea mai mare și mai sigură sursă de corupție în întreaga istorie a umanității.
    în concepția noastră, statul are în proprietate numai bunuri de interes public – clădiri publice, străzi, drumuri, parcuri, etc – bunuri care îi sunt necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile constituționale, acelea de a adopta și aplica legea și de a furniza servicii publice.
    Statul democratic nu este creat pentru a desfășura activitate economică, pentru a produce bunuri și servicii, prin a căror valorificare – vânzare – prin mecanismele pieței – să obțină un venit mai mare decât costul cu care au fost produse bunurile și serviciile respective, adică să obțină un profit. în democrație, activitatea economică este rezervată exclusiv cetățenilor. Statului i se rezervă rolul de a adopta și de aplica legi care să reglementeze raporturile ce se stabilesc între cetățeni în desfășurarea activității economice.
    Statul român va fi obligat ca, în timpul cel mai scurt, să treacă în proprietatea cetățenilor întregul capital pe care și l-a însușit prin Legea 15/1990. El trebuie obligat să dea înapoi cetățenilor capitalul pe care l-a furat de la aceștia. Statul va avea obligația să administreze cu răspundere acest capital, astfel încât cetățenilor să li se restituie întreaga valoare a capitalului de care au fost deposedați prin Legea 15/1990.
    În domeniul economic, statul democratic trebuie să fie investit, prin Constituție, cu puterea de a adopta și aplica legi care să reglementeze:
    -        asigurarea economiei naționale cu monedă stabilă;
    -        înființarea și funcționarea agenților economici;
    -        organizarea și funcționarea piețelor: de mărfuri și servicii, de bani, de valori mobiliare, de asigurări;
    -        formarea și utilizarea veniturilor statului – bugetul de stat;
    -        protecția capitalului;
    -        protecția muncii;
    -        protecția mediului înconjurător.
    2.4.1. Monedă stabilă. Economie fără inflație.
    Naoi considerăm că statului popular românesc trebuie să-i fie încredințate puterea și obligația de a pune la dispoziția economiei naționale moneda, banii de care economia are nevoie – fie ei lei, sau euro. Statul are obligația să asigure stabilitatea monedei pusă la dispoziția agenților economici, precum și un nivel decent al dobânzii percepute de stat pentru această monedă – dobânda care determină, practic, nivelul tuturor dobânzilor practicate în economie.
    Constituția statului popular trebuie să prevadă clar care sunt răspunderile și care sunt sancțiunile ce se aplică Băncii Naționale în cazul în care inflația depășește un anumit nivel.
    Guvernatorul Băncii Naționale trebuie ales prin vot popular. Prin lege, vor fi stabilite condițiile de studii, experiență și performanță care trebuie îndeplinite de candidații la această funcție. 2.4.2. Piețe curate, cu lege, fără guvernanți și fără speculanți. Considerăm că statul român trebuie investit cu puterea și obligația de a legifera utilizarea banilor în economia națională, Banca Națională a României  având puterea și obligația de a supraveghea activitatea băncilor, respectiv modul în care acestea respectă legea. Parlamentul nu poate, însă, să adopte nici o lege prin care Banca Națională a României, ori alt organ al statului, să capete puterea de a-și da “avizul”, “acordul”, sau “aprobarea” pentru înființarea și funcționarea băncilor, ca și a altor instituții de credit, pentru numirea sau revocarea conducătorilor acestora, sau puterea de a aplica sancțiuni, de orice fel.
    Banca Națională a României, ca și orice alt organ de stat împuternicit, prin lege, cu atribuția de a aplica legea, va avea numai puterea și obligația de a supraveghea, adică de a urmări, de a observa eventualele încălcări ale legii, de a le prezenta instanței judecătorești competente să constate încălcarea legii și să aplice sancțiunea prevăzută de lege.
    Băncile trebuie să acorde numai credite pentru care dispun de capitaluri de aceeași valoare și cu același termen.
    Statul român are obligația să asigure un sistem național unitar de garantare și asigurare a tututror depozitelor bancare ale cetățenilor – persoane fizice și juridice.
    Statului român îi vor fi încredințate puterea și obligația de a legifera modul de organizare și funcționare a piețelor de capitaluri și de asigurări, va acorda Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (CNVM), respectiv Comisiei de Supreveghere a Asigurărilor (CSA), puterea  și obligația de a supraveghea activitatea operatorilor de pe piețele de capitaluri și de asigurări – proprietari de valori mobiliare, societăție de servicii financiare, fonduri de investiții, societățe de asigurări, brokeri, intermediari, etc – respectiv modul în care acești operatori vor respecta prevederile legii, dar, ca și în cazul Băncii Naționale a României, va interzice dreptul Parlamentului de a adopta legi prin care CNVM, sau CSA, sau orice alt organ de stat, va căpăta puterea de a-și da “avizul”, “acordul”, sau “aprobarea” pentru înființarea și funcționarea de persoane juridice pe piețele de capitaluri, sau de asigurări, pentru numirea, sau revocarea conducătorilor acestora, sau pentru a aplica acestora sancțiuni, de orice fel.
    Și conducătorii acestor instituții de supraveghere a sistemului financiar vor trebui aleși prin vot popular, dintre cei care îndeplinesc condițiile de studii, experiență și performanță.
    Pe piețele de capitaluri, vor fi interzise tranzacțiile speculative, adică acelea în care cumpărătorul nu face dovada că posedă banii – numerar sau depozit bancar – necesari pentru efectuarea plății.
    2.4.3. Impozite și taxe limitate. Bugete echilibrate.
    Statul democratic primește, de la cetățeni, prin Constituție, puterea de a impune acestora, cetățenilor, obligația de a contribui – prin taxe și impozite – la constituirea resurselor financiare ale statului, necesare pentru finanțarea activității diverselor organisme ale statului, plata salariilor celor aleși de popor să exercite puterea statală, ca și a specialiștilor pe care aceștia, cei aleși, îi angajează pentru a-i sprijini, cu cunoștințele lor, în exercitarea puterii. Statul român postdecembrist s-a autodotat cu o putere nelimitată de a obliga cetățenii să plătească impozite și taxe, astfel încât s-a ajuns ca, din totalul veniturilor create de cetățeni, mai mult de jumătate să fie însușite de stat – prin impozite și taxe -  cetățenilor rămânându-le mai puțin de jumătate din ceea ce au produs. Cetățenii români muncesc mai mult pentru stat decât pentru ei și familiile lor.
    Este o situație absolut inadmisibilă.
    Noi considerăm că puterea statului de a impune taxe și impozite trebuie limitată. Cuantumul tuturor taxelor și impozitelor impuse de stat și de autoritățile publice locale pentru propria lor funcționare nu trebuie să depășească 30% din veniturile create de cetățeni, din valoarea nou creată în economie.
    Statul trebuie obligat, prin Constituție, să funcționeze cu bugete echilibrate, fără deficite, în care cheltuielile să nu depășească veniturile constituite.
    De asemenea, el trebuie obligat să asigure funcționarea economiei naționale cu o balanță comercială externă echilibrată, cu o balanță de încasări și plăți echilibrată.
    Constituția trebuie să precizeze taxele și impozitele care pot fi impuse cetățenilor. Guvernanții nu trebuie să inventeze noi taxe și impozite. Să se mulțumească cu cele prevăzute în Constituție. Ei trebuie să-și folosească imaginația pentru a găsi noi căi de reducere a cheltuielilor bugetare.
    în concepția noastră, statul nu trebuie să aibă puterea de a transforma veniturile bugetare în capital, de a utiliza aceste venituri pentru a face investiții în economie, în afara situațiilor excepționale, precizate în Constituție.
    Temporar, statul român va avea puterea de a administra capitalul care a intrat în proprietatea sa prin legea 15/1990, sau alte legi, ordonanțe și hotărâri de guvern ulterioare acesteia. El va avea obligația ca, treptat, să vândă acest capital, să-l transforme în bani, și să-l transfere, în mod gratuit, în proprietatea cetățenilor, prin finanțări de proiecte de investiții propuse de cetățenii care nu au participat la jefuirea economiei românești în perioada 1990-2008. Considerăm că trebuie interzisă utilizarea sumelor de bani obținute de stat din vânzarea de capital pentru finanțarea cheltuielilor bugetare. Aceste sume vor putea fi utilizate numai pentru investiții în sectorul privat, al cetățenilor.
    2.4.4. Agenți economici creatori de avuție.
    Statului român trebuie să-i fie încredințată puterea și obligația de a da legi prin care să reglementeze înființarea și funcționarea agenților economici. Nici o astfel de lege și nici un alt act emis de organele de stat nu vor putea, însă, condiționa înființarea și funcționarea agenților economici de vreun “aviz”, “acord”, sau “aprobare” din partea vreunui organ de stat, altul decât instanța judecătorească împuternicită prin lege să autorizeze înființarea agenților economici.
    Organele puterii executive ale statului – sanitar-veterinare, de protecția a mediului, etc – trebuie să aibă puterea și obligația de a supreveghea activitatea agenților economici, de a urmări dacă aceștia respectă sau nu prevederile legilor. Ele vor avea puterea și obligația de a aduce la cunoștința instanțelor judecătorești orice încălcare a legii și de a solicita aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
    Nici un organ al puterii executive – inclusiv Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Garda Financiară, Poliția, etc – nu trebuie să aibă puterea de a constata încălcarea legii și de a aplica sancțiunile prevăzute de lege. Această putere aparține numai instanței judecătorești competente.
    2.4.5. Protecția capitalului
    Economiile naționale moderne se deosebesc între ele prin performanță. Unele economii naționale sunt mai performante decât altele, adică produc mai multă avuție, mai multe bunuri și servicii, pe cap de locuitor, decât altele, asigurând cetățenilor lor mai multă bunăstare.
    Performanța este determinată de valoarea capitalului de care dispune fiecare națiune și de forma de proprietate asupra cestui capital.
    Cele mai performante economii naționale nu sunt cele care dispun de mari bogății naturale ale solului și subsolului. Există țări care dispun de puține bogății naturale, dar care au economii foarte performante – vezi Japonia, Olanda – și există economii naționale care dispun de mari bogății naturale, dar au economii mai puțin performante – vezi Rusia, țări ale Orientului Mijlociu, ale Africii, sau, mai aproape, România, care, din punct de vedere al resurselor naturale, este una dintre cele mai bogate țări ale Europei, dar care are o economie neperformantă, fiind una dintre cele mai sărăcite țări ale continentului. Performanța unei economii naționale depinde, într-adevăr, de calitatea tehnicii și de calitatea forței de muncă utilizate pentru producția de bunuri și servicii, dar acești doi factori – tehnică, forță de muncă – depind, la rândul lor, de capitalul acumulat și utilizat în economie.
    Capitalul este cel care face diferența. El este cel care determină performanța economică.
    Capitalul este avuție, adică bunuri rezultate din activitatea economică, bunuri care nu sunt consumate, ci sunt economisite, pentru a fi utilizate la reluarea ciclului economic, pe o scară mai largă, în care să se realizeze venituri mai mari, care să aducă și profituri, și salarii mai mari.
    Capitalul este constituit din bunuri – fabrici, uzine, clădiri, mașini, echipamente, etc – bunuri productive, capabile, împreună cu forța de muncă, să producă bunuri și/ sau servicii cerute de consumatori, prin vânzarea cărora se obțin venituri salarii și profituri. Omul economisește, astăzi, adică acumulează capital, deoarece economia, societatea, îl recompensează pentru sacrificiul lui de a nu consuma, de a economisi o parte din ceea ce a obținut astăzi, pentru ca și el, și societatea să producă mai mult, și să obțină mai mult, mâine.
    Cele mai performante economii moderne sunt cele în care s-a acumulat mai mult capital, cele în care cetățenii, sprijiniți de statul lor, au reușit să creeze și să sporească, necontenit, valoarea capitalului național.
    Capitalul, odată acumulat, se păstrează. El are capacitatea de a se reproduce, de a se autogenera. Capitalul nu se consumă, nu “dispare” ca urmare a faptului că este utilizat. Prin sistemul de amortizare și de deducere a costurilor din veniturile impozabile, consumabile și economisibile, la sfîrșitul fiecărui ciclu economic, capitalul se “recuperează”, el rămâne disponibil pentru un nou ciclu, cu aceeași valoare și în aceeași proprietate.
    în mod natural și firesc, în societatea democratică, capitalul intră și rămâne în proprietatea privată a celui care l-a creat, care a economisit o parte din veniturile lui, transformându-o în capital. în societățile nedemocratice, creatorii de capital sunt deposedați de opera creației lor, capitalul intrând – și rămânând – în proprietatea altora, a hoților de capital.
    Cel care a devenit proprietar de capital, dacă este un om normal, adică rațional, așa cum este marea majoritate a oamenilor, nu-și distruge propria avere, rămâne proprietar de capital și transmite această calitate tuturor urmașilor săi. în mod natural, fiecare ciclu economic începe cu capitalul utilizat în ciclul anterior, plus capitalul economisit în acel ciclu. în mod natural, în noul ciclu, utilizându-se mai mult capital, se vor produce mai multe bunuri și servicii, vor fi mai multe bunuri destinate consumului, va crește bunăstarea populației, vor fi mai multe bunuri care vor fi destinate economisirii, pentru acumularea de capital, pentru îmbogățirea fiecărui cetățean în parte și a națiunii în ansamblul ei. în loc să sporească de la un an la altul, capitalul se poate diminua, și, odată cu el, și posibilitatea de sporire a bunăstării și prosperității populației.
    Capitalul național poate fi diminuat, distrus, printr-o catastrofă naturală – cutremur de pământ – sau printr-o catastrofă națională – bombardamente din partea unei forțe militare agresoare străine.
    Capitalul poate fi, însă, distrus și de cetățeni, sau  de statul lor. într-o țară în care capitalul se află în proprietate privată, cetățenii pot să-și vândă capitalul – clădiri, fabrici, mașini, echipamente, etc. – iar cu banii obținuți pot juca la cazino, sau pot face o excursie pe lună, după care vor ajunge la sapă de lemn, împreună cu întreaga lor națiune, dacă toți au procedat la fel. Am subliniat cuvântul pot, deoarece istoria nu cunoaște nici o națiune în care cetățenii, având capitalul în proprietate privată, să fi procedat la distrugerea propriei lor averi, a sursei propriei bunăstări.
    Omul, individul, este o ființă rațională, inteligentă, responsabilă. Un om normal, sănătos, în deplinătatea facultăților mintale, nu-și va distruge, niciodată, sursa propriei sale bunăstări – capitalul. Istoria recentă ne pune, însă, la dispoziție un exemplu în care capitalul unei națiuni a fost distrus nu de către cetățeni, ci de către statul națiunii respective.
    Este vorba chiar despre statul român postdecembrist. în perioada postdecembristă, prin așa-numita “reformă”, respectiv prin politica economică concepută și pusă în practică de statul român, capitalul național al României, acumulat până în 1989, a fost distrus în proporție de aproape 50%. După 1989, în România,  nu s-a mai acumulat nici un strop de capital nou. în această perioadă a funcționat nu o economie capitalistă, în care să se acumuleze capital, ci o economie de pradă, o economie care le-a permis guvernanților să se autoîmproprietărească cu capitalul creat de cetățeni de-a lungul istoriei.
    în momentul loviturii de stat din decembrie 1989, cea mai mare parte a capitalului național – fabrici, uzine, bănci, etc, – se afla în proprietatea comună, a întregului popor, numai o mică parte aflându-se în proprietatea diverselor forme de cooperative, sau în proprietate privată.
    Era un capital deosebit de valoros: atât ca volum, el fiind constituit prin acumularea unei treimi din veniturile realizate de toți cetățenii țării, pe o perioadă de o jumătate de secol, plus capitalul acumulat până în 1948, cât și calitativ – fabricile și uzinele românești fiind înzestrate, la acel moment, cu tehnologii care se aflau deasupra mediei nivelului tehnic mondial.
    Dacă, în 1990, acest prețios capital ar fi intrat în proprietatea privată a tuturor cetățenilor țării, el nu s-ar fi diminuat, ci, dimpotrivă, ar fi crescut continuu, ar fi făcut ca producția națională, PIB-ul, veniturile, profiturile, salariile și pensiile românilor să crească de la un an la altul.
    Intrarea acestui capital în proprietatea privată a tuturor cetățenilor țării, în 1990, ar fi creat o puternică clasă mijlocie în România, singura temelie socială a democrației. Guvernanții români din anul 1990, aceiași, în marea majoritate, și în anul 2010, au refuzat trecera capitalului național în proprietatea privată a tuturor cetățenilor țării, hotărând, în total dispreț față de popor, să-și treacă acest capital în propria lor proprietate privată, prin înșelarea poporului.
    Deoarece le-a fost teamă să se autoîmproprietărească, pur și simplu, au trecut, mai întâi, capitalul din proprietatea comună, a întregului popor, în proprietatea statului, prin Legea 15/1990, apoi, au pus la cale trecerea aceluiași capital din proprietatea statului în proprietatea privată, a lor, a rudelor și prietenilor, prin legile așa-zisei privatizări prin vânzare. Au constatat, repede, că valoarea capitalului românesc era așa de mare că, dacă ar fi trebuit să îl cumpere la valoare, la adevăratul lui preț, ar fi fost imposibil. Nu aveau de unde să-și procure atâția bani într-un timp atât de scurt, adică în timpul propriei lor vieți.
    în plus, ei ar fi constatat că atunci când ar fi terminat de privatizat, adică de vândut întregul capital real al țării – constituit din fabrici, uzine, bănci, etc – statul ar fi rămas cu capitalul pe care l-a avut la începutul privatizării. A înstrăinat fabrici de 200 miliarde dolari, dar are depozite bancare tot de 200 miliarde dolari. Trebuia conceput și pus în aplicare un sistem prin care capitalul să își piardă valoarea, să poată fi “cumpărat” la prețuri de sute de ori mai mici decât valoarea lui reală, un sistem prin care banii încasați din vânzarea capitalului să nu fie reinvestiți, ci consumați, astfel încât la sfârșitul privatizării să nu mai rămână nimic din capitalul inițial.
    Sistemul, având la bază manipularea cantității de bani în circulație, adică inflația, a fost conceput și aplicat cu profesionalism și cu sânge rece. în condițiile în care producția a scăzut, au fost aruncate pe piață cantități din ce în ce mai mari de bani, care au făcut ca prețurile curente să crească în ritmuri de 100-150% pe an. între timp, fondul de amortizare a fost calculat și reținut folosindu-se prețurile vechi, astfel încât, după 3-4 ani, din fondul de amortizare calculat și reținut pentru un autocamion nu s-au mai putut cumpăra nici roțile acestuia.
    Prin același sistem, agenții economici cu capital de stat au fost înglodați în datorii, fiind aduși în incapacitate de plată, în stare de faliment.
    în acest fel, “reformatorii” economiei românești au diminuat, an de an, valoarea capitalului național. Cu valoarea capitalului diminuată dramatic, fabricile, pe care românii le-au cumpărat, în anii ’80, cu milioane și miliarde de dolari, au fost “vândute”, în anii ’90, pe câțiva dolari.
    Automat, diminuarea capitalului utilizat în economie a determinat și diminuarea capacității de producție, a veniturilor, a salariilor, a pensiilor, apariția și creșterea sărăciei pentru milioane și milioane de români.
    Așa se face că “reforma”, “privatizarea” a avut ca efect nu numai exproprierea, jefuirea cetațenilor români de capitalul acumulat până în 1989, dar și distrugerea unei însemnate părți a acestui capital. Jaful n-a putut fi realizat decât însoțit de distrugere. Moștenirea cea mai gravă a celor 20 ani de “reformă”, nu este inechitatea, constând în aceea că unii cetățeni, puțini, s-au îmbogățit, nemeritat și nemăsurat, iar alții, marea majoritate, au fost aduși în cea mai cruntă sărăcie, ci faptul că avem mai puțin capital, mai puțină capacitate de a produce bunuri și servicii. Noul stat democratic românesc trebuie să-și asume răspunderea de a proteja capitalul național, de a adopta și aplica legi care să facă imposibil furtul de capital, pentru a împiedica distrugerile de capital și diminuarea valorii capitalului utilizat în economie. Statul democratic românesc poate și trebuie să-și spijine cetățenii în efortul acestora de a crea noi capitaluri, prin neimpozitarea veniturilor economisite și investite, atât a celor reprezentate de profituri, cât și a celor reprezentate de salarii. Până la transferarea în proprietatea privată a cetățenilor a întregului capital însușit de statul român prin Legea 15/1990, statul are obligația de a administra cu răspundere acest capital.
    2.4.6. Protecția muncii
    Oamenii nu au creat și, cu siguranță, nu vor putea crea o forță producătoare de avuție la care să nu participe munca, consumul omenesc de energie fizică și/ sau cerebrală.
    Orice mașinărie, orice robot, orice structură tehnică creată și/ sau folosită de oameni este rezultat al muncii omenești.
    Nu există avuție, nu există bunuri materiale folosite de om pentru satisfacerea nevoilor sale, fie ele de subzistanță, fie de cel mai sofisticat lux, care să nu fie rezulat al muncii omenești. Chiar și natura, mediul natural, în care ne ducem viața, este, din ce în ce mai mult, dependent de muncă. Chiar și calitatea aerului pe care îl respirăm, sau calitatea razelor solare cu care ne încălzim, depind de munca pe care omul o depune pentru protecția aerului, a atmosferei pământești.
    Datorăm mult inovatorilor, semenilor noștri, care, înzestrați în mod deosebit de Creator, dar și prin multă, multă muncă, au creat și creează, pentru ei, dar și pentru noi, minunate structuri tehnice, care ne permit nouă, celor mulți, să producem, în aceeași unitate de timp, din ce în ce mai multe bunuri, mai multă avuție, pe care, apoi, să o putem folosi, pentru a ne spori propria bunăstare.
    Oricâtă inovație avem și vom avea, oricât de mare este și va deveni capacitatea noastră de producție ca urmare a inovațiilor, tot va trebui să producem bunuri, avuție, tot va trebui să muncim, adică să consumăm propria noastră energie(fizică, cerebrală) pentru a pune și a ține în funcțiune tehnica, pe care tot noi am creat-o, tot prin muncă, cu ajutorul căreia să realizăm bunuri și/ sau servicii, adică avuție.
    Inovația sporește forța productivă a muncii, dar nu elimină, niciodată, complet, munca, din procesul producerii avuției. Informația multiplică și capacitatea de inovație și capacitatea de muncă.
    Informația nu înlocuiește și nu elimină nici inovația, nici munca, din procesul de creare a avuției. Dimpotrivă, utilizarea completă și eficientă a informației necesită un efort suplimentar de inovație și de muncă.
    Piața nu creează avuție.
    Avuția se creează numai în producție, prin muncă.
    Atâta timp cât funcționează corect, atâta timp cât este reglementată să funcționeze corect, piața asigură alocarea eficientă a resurselor și redistribuirea avuției în favoarea inovatorilor, stimulând progresul, sporind eficiența cu care sunt utilizate resursele în procesul de producție a avuției.


    Nota: Urmează partea a III-a

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 13

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.68 Seconds