Who's Online
Exista in mod curent, 37 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Anunturi: Doctrina Populara (proiect) pentru PARTIDUL POPORULUI
Scris la Wednesday, August 18 @ 17:17:19 CEST de catre asymetria |
Economistul Constantin Cojocaru este inițiatorului unui nou partid politic, Partidul Poporului. Asymetria publică textul doctrinar care definește scopurile și motodele acțiunilor politice pe care le propune și pe care le va realiza acest partid. Acțiunea de constituire este în curs și toate persoanele interesate pot găsi toate informațiile necesare pe blogul Varianta Cojocaru.
Doctrina Populara (proiect)
G I R
GRUPUL INDEPENDENȚILOR
ROMâNI
Economie democratică și performantă. Stat popular. Civilizație românească și europeană.
DOCTRINA POPULARĂ
- PROIECT -
București
2010
DOCTRINA POLITICĂ POPULARĂ
DOCTRINA POLITICĂ POPULARĂ
1. O POLITICĂ RESPONSABILĂ, GHIDATĂ DE VALORILE MORALEI
CREȘTINE
1.1. Grupul Independenților Români.
Istoria ultimelor secole arată că națiunile care au avansat cel mai
mult pe drumul bunăstării și civilizației
sunt cele care s-au organizat și au funcționat ca societăți
democratice.
în societatea democratică, instituțiile
statului, – parlament, guvern, instanțe judecătorești, etc. –
inclusiv puterile și atribuțiile de
care acestea dispun, ca și normele lor de funcționare,
sunt precizate în Constituție, aprobate de cetățeni,
prin vot. Oamenii care conduc instituțiile statului
democratic, care exercită puterile și atribuțiile instituțiilor statale,
sunt, de asemenea, aleși de popor, prin vot. Acesta, spre deosebire de societățile
autocratice, dictatoriale, în care puterile, atribuțiile și
normele de funcționare ale instituțiilor statului sunt stabilite de
însuși statul în cauză, tot statul fiind cel care își numește oamenii
care să exercite puterea și atribuțiile statale.
Practica mondială arată că societățile democratice există și
funcționează cu succes în condițiile pluralismului politic,
în prezența partidelor politice, structuri
sociale capabile, pe de o parte, să sesizeze problemele,
nevoile și neajunsurile cu care se confruntă societatea la un moment
dat, iar pe de altă parte, să conceapă soluții pentru
rezolvarea acestor probleme, adică să formuleze legile
care să reglementeze acțiunile cetățenilor, să împiedice unii cetățeni
să încalce libertățile altora, să împiedice pe unii să facă rău altora.
în plus, partidele politice sunt structuri capabile să formeze,
să selecționeze și să propună alegătorilor
oamenii care să exercite puterea statală, să formuleze legile
și să le pună în practică.
Partidele politice propun alegătorilor soluții alternative
pentru problemele cu care se confruntă societatea, soluții
alternative de guvernare.
Tot practica mondială ne arată că, în anumite condiții, într-o
anumită țară, într-o anumită perioadă a dezvoltării, poate fi creată o
situație în care partidele politice nu își îndeplinesc rolul ce li se
cuvine în funcționarea societății democratice. Ele se transformă în clanuri
politice, ale căror interese sunt potrivnice celor ale
cetățenilor, scopul lor principal constituindu-l nu servirea
cetățenilor, ci propria lor îmbogățire, prin jefuirea cetățenilor.
Pentru a-și realiza interesele lor egoiste, partidele devenite clanuri
politice intră în alianțe intrapartinice oculte, se „rotesc” la
conducerea statului, pe care-l folosesc ca instrument de jaf și
manipulare.
Din nefericire, societatea românească postdecembristă este dominată
de astfel de clanuri politice, instalate la conducerea statului român
prin lovitura de stat din decembrie 1989 și menținute la putere prin
manipulare și corupție. Dominația acestor clanuri este atât de puternică
încât este aproape imposibilă crearea și funcționarea de partide
politice normale, care să aibă ca scop real apărarea drepturilor și
libertăților cetățenilor.
în aceste condiții, singura soluție prin care vedem posibilă
recucerirea puterii politice de către cetățeni, respectiv formarea unei
majorități parlamentare care să legifereze în favoarea drepturilor și
libertăților majorității cetățenilor țării, este organizarea unui pardid
de largă reprezentare populară, un PARTID AL POPORULUI.
Partidul Poporului prezintă alegătorilor români o alternativă
de guvernare competitivă, net deosebită de
cele oferite de partidele care au guvernat România post-decembristă, o
alternativă care să permită națiunii române să iasă din mizeria
materială și morală în care se află și să pășească pe calea
prosperității și civilizației, alături de celelalte națiuni
ale Europei.
Partidul Poporului nu se adresează numai unui anumit
segment al societății – cum ar fi segmentul
întreprinzătorilor, al oamenilor de afaceri, sau segmentul salariaților,
al țăranilor, al intelectualilor, al pensionarilor, al tinerilor, al
femeilor, etc – ci tuturor grupurilor sociale ale țării.
Partidul Poporului propune tuturor românilor o
nouă politică, formulată de oameni care nu au participat la
guvernarea țării nici în perioada comunistă, nici în perioada
postdecembristă, oameni care nu s-au îmbogățit prin hoție și
înșelăciune, prin jefuirea avuției statului și a cetățenilor.
Oamenii pe care Partidul Poporului îi va propune
țării pentru a deveni membri ai Parlamentului și ai Guvernului vor fi
oameni care nu au făcut parte din parlamentele și guvernele comuniste și
postdecembriste, oameni care s-au opus “reformei” prin
care a fost jefuit și distrus capitalul național, oameni care
au refuzat să profite de pe urma “reformei” și ”tranziției”.
Partidul Poporului propune românilor construcția
unui nou stat românesc, un stat popular, cu adevărat
democratic, un stat creat de popor, care să
guverneze pentru popor, nu pentru mafia guvernanților.
Partidul Poporului propune românilor crearea unei
economii complet diferită de economia oligarhică construită de
guvernanții postdecembriști. Propunem înlocuirea economiei oligarhice cu
o economie în care cea mai mare parte a capitalului național să se afle
în proprietatea privată a celei mai
mari părți a populației, a clasei mijlocii, o economie
bazată pe muncă, inovație și capital,
singura capabilă să asigure creșterea rapidă și
continuă a capitalului național, sporirea
veniturilor primare, a profiturilor și a salariilor,
dar și a pensiilor, și a veniturilor bugetare
destinate sănătății, educației, culturii,
sportului, apărării, ocrotirii
sociale, etc., mai multă bunăstare pentru toți,
și pentru întreprinzători și pentru salariați,
și pentru vârstnici și pentru tineri,
și pentru bărbați și pentru femei.
1.2. Renașterea morală a societății românești prin valorile democrației creștine.
Partidul Poporului se adresează tuturor
cetățenilor României, indiferent de credința religioasă a
acestora, de vârstă, de sex, sau de etnie.
în Partidul Poporului poate intra orice cetățean al
României care aderă la doctrina politică populară, la programul
popular de guvernare, și care se angajează să participe la
punerea în practică a acestei doctrine și a acestui program de
guvernare.
Doctrina politică populară, și, inclusiv, programul
de guvernare al Partidului Poporului are la bază valorile
morale ale creștinismului, constituindu-se ca un ansamblu
de principii și de norme pentru
construcția socială, pentru construcția
statului, a relațiilor dintre stat și cetățeni,
a relațiilor dintre cetățeni.
La baza doctrinei politice populare și, implicit, a programului
popular de guvernare, este așezată valoarea morală fundamentală a
creștinismului – solidaritatea umană, iubirea față de semeni.
Aceasta implică excluderea hoției și înșelătoriei,
ca modalități de îmbogățire, de asigurare a bunăstării și prosperității
persoanle, excluderea minciunii, violenței și a războiului,
ca modalități de satisfacere a intereselor individuale, comunitare, sau
statale.
O concepție politică întemeiată pe principiul solidarității umane, al
iubirii între oameni, nu poate genera decât soluții de guvernare
corespunzătoare, specifice, legi, norme și reglementări prin care să fie
interzise și sancționate cu asprime furtul,
hoția, minciuna, înșelătoria,
corupția, violența, crima,
războiul de agresiune, etc.
în concepția noastră politică, primordială este libertatea
individuală, libertatea cetățeanului. Puterea
statului trebuie limitată la strictul necesar. Statul trebuie
să aibă numai atâta putere cât îi este necesară pentru a
asigura maxim de libertate pentru cetățenii pe care îi
servește. Statul trebuie să aibă, însă, toată puterea
care îi este necesară pentru a împiedica crima, hoția, tâlhăria,
minciuna, înșelătoria, specula, violența, războiul, etc.
Libertatea individului se exprimă nu numai prin independența
cetățeanului față de stat, dar și prin independența cetățeanului față de
ceilalți cetățeni, prin egalitatea cetățenilor în fața
legilor. Oamenii nu pot fi liberi decât fiind și egali
în fața legii. Un drept în plus pentru un cetățean, sau pentru un grup
de cetățeni, înseamnă un drept în minus pentru un alt cetățean, sau
pentru un grup de cetățeni.
în plus, cetățenii nu pot fi nici liberi, nici egali
dacă nu sunt solidari, dacă fiecare nu recunoaște și
nu respectă dreptul celorlalți de a-i fi egali în drepturi, la fel de
liberi ca și el.
Cele trei valori sociale și politice ale democrației creștine – libertatea,
solidaritatea și egalitatea oamenilor – sunt
indisolubil legate, ele formând un tot unitar.
în concepția politică populară, scopul final al oricărei organizări
sociale sănătoase îl constituie realizarea plenară a
personalității și demnității fiecărui individ, fiecărui
cetățean.
Realizarea propriei personalități reprezintă dreptul
fundamental al fiecărui individ. Este, în același timp, principala
lui obligație și responsabilitate.
Fiecare individ are libertatea și obligația
de a-și construi viața bazându-se pe propriile sale
forțe, pe propriul său talent, pe propriile înclinații,
dorințe și aspirații, formate prin
propriile decizii, pentru care poartă răspunderea în
fața conștiinței sale și în fața lui Dumnezeu.
Realizarea propriei personațități, transformarea fiecărui nou-născut
într-un om complet și adevărat, presupune ca fiecare
să aibă libertatea de a-și apăra viața și să beneficieze de sprijinul
statului în apărarea vieții și a integrității fizice și psihice, să aibă
acces la bunăstare materială –
mâncare, îmbrăcăminte, locuință, etc – acces la educație,
la informație, la cultură, la opinie,
la asociere, la ocrotirea sănătății,
la sport, acces la bucuria muncii și a creației.
Statul popular respectă dreptul individului la realizarea propriei
personalități și-l ajută să și-l exercite.
Statul popular își asumă, prin Constituție, responsabilitatea
de a împiedica orice agresiune împotriva
libertatății individului de a-și dezvolta și realiza propria
personalitate și demnitate.
Personalitatea fiecăriu individ este o rezultantă a
interacțiunii dintre fondul germinativ cu care el este
înzestrat prin naștere, educația pe care o primește de
la ceilalți oameni – în familie, în școală, în comunitate –, eforturile
pe care le face și deciziile pe care le ia în
construcția propriei vieți.
În concepția noastră, populară, omul este născut și poate
fi educat să devină bun, cinstit, harnic, corect, cumpătat,
omenos, altruist, pașnic, respectuos și iubitor față de semeni, dar el poate
fi educat să fie rău, hoț, excroc, lacom, egoist, agresiv,
violent.
Omul este educat de oameni, de oamenii în mijlocul
cărora trăiește. Omul este educat de familie și de comunitate,
dar și familia și comunitatea devin neputincioase în fața unui stat
care are puterea de a permite, întreține și cultiva
hoția, înșelătoria, lăcomia, egoismul, agresivitatea.
Atâta timp cât statul va permite și va cultiva furtul
și hoția ca modalități de acces la bunăstare, mulți
oameni vor fura și vor înșela; atâta timp cât statul va permite
și va cultiva minciuna ca modalitate
de acces la bunăstare și poziție socială, mulți oameni vor minți; atâta
timp cât statul va permite și va cultiva
utilizarea forței pentru împărțirea dreptății, mulți oameni vor
fi violenți, agresivi, criminali, își vor face singuri dreptate.
Statul instaurat în România după Decembrie 1989 este un stat care s-a
născut și își menține existența prin violență, minciună și
hoție. El a cultivat și cultivă minciuna, hoția,
șantajul și violența ca valori sociale,
ca modalități legitime pentru accesul la
bunăstare, la realizarea individuală.
Prin cultivarea acestor modalități imorale, necreștine, de realizare a
propriei lor prosperități, guvernanții României postdecembriste au
făcut ca în societatea românească să apară tot mai mulți desnădăjduiți,
care cad pradă viciului, desfrâului, actelor și crezurilor satanice,
descompunerii morale.
Națiunea română are nevoie de o adevărată renaștere morală,
renaștere care nu poate fi realizată decât prin efortul fiecăruia și al
tuturor românilor, prin reatașarea noastră la valorile moralei
creștine, cu ajutorul unui nou stat, un stat care și el trebuie
construit pe fundamentul valorilor creștine.
Nu este prima oară când națiunea română are parte de un stat
anticetățenesc, anticreștin, antiuman. Unul asemănător a fost și cel
comunist. Au mai fost și altele în istoria noastră zbuciumată.
De-a lungul istoriei, românii, luați ca indivizi, familiile de români
și națiunea română, în ansamblul ei, au reușit să reziste mizeriilor
materiale și spirituale produse de diversele forme statale antiromânești
și anticetățenești, de care au avut parte, au reușit să-și păstreze
nealterat fondul biologic și spiritual cu care i-a
înzestrat Dumnezeu, fond constituit din robustețe fizică și morală, din
iubire față de semeni, omenie, ospitalitate, cinste, hărnicie,
cumpătare, dragoste de neam și de țară.
Existența statului hoț, excroc, criminal nu poate constitui o scuză
pentru individ, pentru familie și pentru națiune să accepte minciuna,
hoția și crima ca valori sociale, ca pârghii
legitime pentru realizarea individuală.
Fiecare român, fiecare familie de români, națiunea română, în
ansamblul ei, trebuie să-și asume responsabilitatea,
mai întâi, pentru a rezista și a respinge
“exemplul” de viață, de valori, oferit de statul hoț, excroc și
criminal, apoi, pentru a înlocui, pe cale pașnică, democratică, prin
vot, acest stat monstruos, cu un stat nou, cu adevărat
democratic, adevărat garant al libertăților cetățenilor, slujitor al
eforturilor depuse de fiecare pentru realizarea plenară a propriei sale
personalități.
Individul trebuie să se considere primul și, în
final, singurul responsabil pentru realizarea propriei
vieți. Pentru eșecurile sale, el nu trebuie să învinuiască nici statul,
nici comunitatea, nici familia. El nu este îndreptățit să-și scuze
faptele sale prin exemplele proaste oferite de stat, de comunitate, sau
de propria familie.
Individul nu-și poate realiza propria personalitate decât în interiorul
comunității, în relație cu semenii săi. Fiecare trebuie să ne
asumăm răspunderea pentru modul în care ne
integrăm în societate – în interiorul familiei,
al echipei în care lucrăm, în care locuim, al
localității, al națiunii.
Personalitatea individuală se realizează în comunitate și este
confirmată de aceasta. Nu putem trăi izolați, în afara comunității.
Izolarea de comunitate ne împiedică să ne realizăm plenar propria
noastră viață.
Omul nu-și poate realiza propria personalitate încălcând dreptul
similar al semenilor săi. Nu ne putem asigura propria bunăstare furând,
însușindu-ne averea, sau venitul altuia.
Ne câștigăm propria libertate, respectând-o pe a celorlalți. Libertatea
oamenilor este indisolubil legate de solidaritatea
dintre ei, de capacitatea lor de a se respecta unii pe alții și de a se
într-ajutora.
în relația noastră cu comunitatea, trebuie să acceptăm că toți
suntem supuși greșelii. Putem greși noi, dar
pot greși și alții. Trebuie să acordăm și altora înțelegerea la care noi
ne simțim îndreptățiți. Să acordăm mai degrabă iertare pentru greșelile
altora decât pentru ale noastre. Să fim dispuși pentru împăcare
și conciliere cu cei care au greșit, dar nu și cu cei care au
făcut răul cu intenție. Să ne asumăm răspunderea proprie în a discerne
între greșeală și rea intenție.
în relația noastră cu mediul înconjurător, cu natura,
trebuie să acceptăm că atât noi, cât și natura,
suntem părți ale Creației lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, ca și comunitățile în care conviețuim, trebuie să
ne construim în așa fel propria viață încât să nu murdărim,
să nu stricăm nimic din Creația lui Dumnezeu: nici
pe noi înșine, nici natura, care ne-a fost
pusă la dispoziție, în mod gratuit.
Trebuie să concepem o astfel de societate, o astfel
de economie, astfel de așezări omenești,
astfel de construcții, astfel de industrii,
astfel de rețele de drumuri și telecomunicații, etc.,
care să nu murdărească, să nu deformeze, să nu rănească, să nu
distrugă natura, mediul natural în care viața noastră este și
rămâne posibilă.
2. CONSTRUCȚIA STATULUI POPULAR
2.1. Statul mafiot postdecembrist.
Prin lovitura de stat care a urmat revoltei
populare anticomuniste din decembrie 1989 și prin manipularea
informațională a cetățenilor, în România a fost instaurat un stat care
s-a autointitulat democratic, dar care nu este
construit de popor și nu guverenează,
nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru
popor. Dimpotrivă, el este un stat autocratic,
dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit,
un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a
autoinvestit cu puterea statală.
Statul român postdecembrist este opera activiștilor
și securiștilor partidului și statului comunist, care
au creat Constituția din 1991, au infiltrat partidele politice
postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor și guvernelor
postcomuniste, au conceput și aplicat “reforma”, au conceput și aplicat
legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în
proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor
cetățenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale
guvernenților, prin care națiunea română a fost adusă la starea de cea
mai săracă și umilită națiune din Europa.
Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foștii
securiști și activiști comuniști s-a înregimentat în diverse partide,
care, prin discursuri și lozinci acoperă întreg spectrul politic
european, având, însă, toate, un scop comun:
“reforma”, adică îmbogățirea lor, a guvernanților, prin însușirea
avuției create de români înainte de 1989 și după.
Pentru a-și realiza obiectivul său fundamental – îmbogățirea – clasa
politică românească postdecembristă și-a creat statul de care
avea nevoie, stat care a aplicat aceeași politică, aceeași
“reformă”, indiferent de coloratura politică a celor
care au câștigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004.
Pentru a-și realiza scopul său fundamental – îmbogățirea
guvernanților – statul român postdecembrist s-a autodotat
cu puteri nelimitate, discreționare,
dictatoriale.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-și pune membrii săi deasupra
legii, prin legiferarea imunității parlamentarilor hoți,
excroci, corupți, șpăgari, țepari de bănci, de societăți de asigurări,
de fonduri de investiții, ș.a.m.d.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a
expropriat cetățenii României de întregul capital acumulat de
aceștia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în
proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin așa-zisa
privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanților și a
clientelei lor politice și financiare.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi,
ordonanțe și hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogățirea
guvernanților, prin jefuirea cetățenilor de o mare parte a
veniturilor acestora, prin inflație artificială, manipularea piețelor de
capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor și a întreprinderilor
industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor și
pensiilor.
Constituția din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de
a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească
monedă, astfel încât statul, prin Banca Națională a României, a tipărit
și a aruncat pe piață atâția bani câți i-au trebuit pentru a
genera o inflație galopantă, prin care salariile și
prețul forței de muncă au fost aduse la unul din cele
mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile românești au
fost falimentate și decapitalizate,
astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în
proprietatea privată a guvernanților.
Constituția din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de
a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriți de stat au
fost puși la dispoziția sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a
impus vreo restricție, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor
dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Națională a României, a impus,
cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care
au contribuit și ele la crearera inflației artificiale,
principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului național,
pentru reducerea valorii forței de muncă și a capitalului național,
pentru sărăcirea populației și îmbogățirea guvernanților.
Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a
da legi prin care să reglementeze piața de capital,
respectiv modul în care să fie efectuate oparațiunile de
vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acțiuni, obligațiuni,
etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai
multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern pentru reglementarea pieței
de capital, care au permis ca sume bănești uriașe ale cetățenilor să fie
furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor
acestei piețe, instrumente create de stat, prin lege,
regulamente, instrucțiuni, etc.
Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a
da legi prin care să reglementeze circulația banilor în economie,
prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără
a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai
multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern prin care a permis Băncii
Naționale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu
capital de stat și privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP,
B.I.R., etc) și aproape toate băncile populare înființate după 1989.
Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a
avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de
capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de
capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul
ajuns în proprietatea lui, a statului. El, statul român, se
autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital
acumulat de cetățenii români până în 1989, încălcând prevederile
Constituției în vigoare la acea dată. Neavând nici o răspundere
constituțională pentru capitalul național pe care și l-a însușit abuziv,
statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără
să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a
devalizat, l-a vândut, la prețuri de nimic, cu sumele încasate și-a
plătit menținerea la putere, i-a mituit pe salariați să se lase
expropriați și concediați.
Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe
grumazul cetățeanului român cele mai grele impozite și taxe de
pe continent, deși el, cetățeanul român, tot datorită statului,
are cele mai mici venituri.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în
mod sistematic, Constituția, propriile legi, ordonanțe și
hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertățile și
drepturile cetățenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără
să dea socoteală în fața cetățenilor pentru abuzurile sale.
Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanții României au obținut
în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituției.
Adevăratul motiv al revizuirii Constituției nu l-a constituit,
nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la
mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuției naționale,
care, conform Constituției din 1991, nu puteau fi înstrăinate.
“Scăpaseră” bogățiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul,
gazele naturale, etc, ca și apele – delta, lacurile, râurile, apele
minerale.
Conform Constituției din 1991, făceau obiectul exclusiv al
proprietății public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogățiile
de orice natură ale subsolului, căile de comunicații, spațiul
aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi
folosite în interes public”. Conform Constituției revizuite în 2003, fac
obiectul proprietății publice “bogățiile de interes public (deci nu de
orice natură) ale subsolului, spațiul aerian (nu și căile de
comunicații), apele cu potențial energetic valorificabil, de interes
național (deci nu toate apele, ci numai cele de interes
național)”.
Cina va stabili care bogății ale subsolului nu sunt de interes
public și care ape nu sunt de interes național?
Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au
votat și legile privatizării, și legile care au falimentat băncile și
fondurile de investiții, și legile care au condus la înjumătățirea
salariilor și pensiilor.
Statul român postdecembrist a fost de la început și continuă să fie
un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul
său, un stat democratic, un stat
popular.
2.2. Un stat popular românesc, cu adevărat democratic.
Partidul Popular propune românilor crearea unui nou
stat românesc, cu adevărat democratic, asemănător statelor
europene avansate, un stat popular, care să fie creat
de popor și să guverneze pentru popor.
Statul popular românesc va fi un stat care se va
baza pe clasa mijlocie și va sluji, în primul rând,
interesele acestei clase.
Clasa mijlocie a societății românești va fi constituită din marea
mjoritate a familiilor românești, care vor câștiga venituri atât din
muncă, din salarii, cât și din profit, din capitaluri.
Construcția noului stat românesc, firesc, necesită elaborarea și
adoptarea unei alte Constituții, o Constituție democratică.
Noua Constituție va trebui să prevadă, pe de o parte, o clară și reală
separație a puterilor în stat, iar pe de altă parte, un strict
control reciproc al acestor puteri și, cel mai important, instituirea
unui real control al cetățenilor asupra statului. întregul
stat, cu toate componentele sale, trebuie să devină un stat
responsabil, să dea socoteală în fața poporului, a
cetățenilor, pentru modul în care își exercită puterea constituțională.
Noua Constituție trebuie concepută astfel încât nici o componentă a
statului să nu-și poată continua existența, să nu mai poată guverna, dacă
a încălcat Constituția.
Șeful puterii executive, șeful guvernului, care
trebuie să fie una și aceeași persoană cu șeful statului, adică
Președintele Republicii, trebuie să fie ales direct de către
popor și să răspundă direct în fața poporului
pentru modul în care își exercită atribuțiile constituționale.
Președintele României răspunde în fața poporului pentru aplicarea
legii, pentru modul cum este respectată legea. El trebuie să răspundă,
direct, pentru creșterea numărului și gravității infracțiunilor și
contravențiilor.
Președintele României nu este ales ca să facă pe “mediatorul” și
“criticul” diverselor organe de stat care nu-și fac datoria de a face să
se respecte legea.
Președintele Republicii va avea puterea de a-și alege și numi membrii
guvernului și va avea drept de veto asupra legilor
propuse spre adoptare de către Parlament. Legea respinsă de Președinte,
împreună cu observațiile acestuia, vor fi supuse atenției Curții
Constituționale, care va aproba, fie textul propus de Parlament, fie cel
propus de Președinte.
Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare,
luare de mită, sau trafic de influență,
Președintele va fi demis, prin referendum, ca urmare a
hotărârii înaltei Curții de Casație și Justiție, la cererea a două
treimi din numărul total al fiecăreia din cele două Camere ale
Parlamentului, sau a Avocatului Poporului.
Puterea legislativă va fi compusă din Senat și
Camera Reprezentanților.
Membrii Camerei Reprezentanților vor fi aleși prin vot
popular, uninominal, în colegii electorale
organizate în funcție de numărul cetățenilor cu drept de vot, și vor fi
desemnați de partidele politice, sau vor candida ca independenți.
Membrii Senatului vor fi aleși prin vot popular, uninominal, dar vor
fi desemnați de către conducerile naționale ale organizațiilor
sindicale, patronale, civice, profesionale, academice, confesionale,
etc. Ei vor fi aleși de toți cetățenii cu drept de vot ai țării.
Pentru funcția de senator, vor putea candida numai persoane care au
depășit vârsta de 50 de ani, s-au remarcat, la nivel național, în viața
profesională, sau publică, și nu au participat la guvernare.
Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare,
luare de mită, sau trafic de influență,
membrii Senatului și ai Camerei Reprezentanților vor fi demiși prin
hotărâre a înaltei Curți de Casație și Justiție, la cererea
Președintelui, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de 80.000,
respectiv 35.000 de cetățeni cu drept de vot.
în toate instanțele judecătorești, cu excepția celor militare,
verdictele vor fi date de jurii, ai căror membrii vor
fi aleși prin vot popular.
Toți procurorii și judecătorii vor
fi aleși prin vot popular, inclusiv membrii Curții
Constituționale și cei ai înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare,
luare de mită, sau trafic de influență, ca și
pentru mai mult de două decizii anulate de instanțe superioare,
procurorii, judecătorii și membrii juriilor vor fi revocați din funcție,
prin hotărârea înaltei Curți de Casație și Justiție, la cererea
Președintelui Republicii, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de
1.000 de cetățeni cu drept de vot.
Guvernul statului democratic, al statului popular, nu poate fi
altceva decât putere executivă; el nu poate adopta legi, indiferent că
ele se numesc ordonanțe simple, sau de urgență. El nu poate avea decât
puterea de a elabora propuneri de legi, pe care să le
supună adoptării Parlamentului, ca și puterea de a face să se
respecte legea, adică de a-i aduce în fața instanțelor
judecătorești pe cei care încalcă legea. Atât și nimic mai mult.
Nici instrucțiuni, nici regulamente, nici sancțiuni, nici avize, nici
licențe, nici aprobări, nici acorduri – toate surse de șpagă,
mită, corupție.
Membrii Guvernului trebuie demiși nu numai atunci când ei încalcă
legea, ci și atunci când procentul cetățenilor care încalcă legea devine
îngrijorător pentru societate, procent care trebuie stabilit prin lege.
Prin Constituția din 1991 a fost creată instituția Avocatului
Poporului. Așa cum o indică și denumirea sa, cum de altfel prevede și
Articolul 55 din Constituție, rostul și rolul acestei instituții constă
în “apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.
După 16 ani de existență, această instituție este complet necunoscută
cetățenilor României. Ea nu și-a făcut simțită prezența în viața
societății românești.
Instituția Avocatului Poporului, care ar trebui să apere pe
toți cei 22 de milioane de cetățeni români de toate
abuzurile și nedreptățile, cu care aceștia sunt confruntați,
zi de zi, își desfășoară activitatea în câteva camere și are câțiva
salariați. Aceasta, în condițiile în care celelalte componente ale
statului – președinție, parlament, guvern, justiție – care au produs
abuzurile și nedreptățile prin care cetățenii României au ajuns cei mai
săraci și năpăstuiți cetățeni ai Europei, dispun de zeci și sute de
palate, și publice, și private, și de sute de mii de slujbași care le
execută ordinele și dispozițiile.
Modul în care instituția Avocatului Poporului a fost și este tratată
în România reprezintă cea mai elocventă dovadă a totalei rupturi care
există între statul român autocratic posdecembrist și poporul român,
cetățenii țării.
Locul ocupat de instituția Avocatului Poporului în
societatea românească trebuie schimbat radical.
Avocatul Poporului trebuie investit, prin
Constituție, cu puterea reală de a-i apăra pe cetățeni
în fața abuzurilor și nedreptăților săvârșite de toate componentele
statului – legislativă, executivă, judecătorească.
Lui trebuie să i se adreseze cetățenii atunci când sunt abuzați și
nedreptățiți de către organele de stat. Nu Președintelui țării, care are
alte atribuții. Președintele țării aplică
legea, nu supraveghează modul în care este adoptată și
aplicată legea.
Nu Senatul trebuie să-l aleagă pe Avocatul Poporului, pentru ca
acesta să stea “cuminte” în timp ce membrii Senatului
votează legi prin care îi sărăcesc pe cetățeni și-și măresc propriile
salarii și averi.
Avocatul Poporului trebuie ales de popor. El trebuie să fie servitor
al poporului, nu slugă a puterii statale.
Avocatul Poporului trebuie ales pe 5 ani. El nu va putea fi demis
decât de cel care l-a ales, adică de poporul român, prin referendum, la
cererea unui număr de 500.000 de cetățeni cu drept de vot.
El va putea să-și exercite puterea și obligațiile conferite prin
Constituție fără teama că va fi înlocuit de Președinte, Parlament, sau
înalta Curte de Casație și Justiție.
Demiterea lui va fi supusă referendumului popular, după ce cererea
pentru demiterea sa va fi judecată de către înalta Curte de Casație și
Justiție, în prezența întregului popor, adică la postul național de
televiziune.
Nimeni și nimic nu-l va putea corupe pe Avocatul Poporului, nu-l va
putea influența în îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale. El va
avea același salariu și același buget ca și Președintele României.
Pentru funcția de Avocat al Poporului vor putea candida numai
persoane care au depășit vârsta de 50 de ani, s-au remarcat la nivel
național, în viața profesională, sau publică, și nu au participat la
guvernare.
Avocatul Poporului va fi investit cu puterea de a cere demiterea
Președintelui, a membrilor Parlamentului, a membrilor Guvernului și a
tuturor acelor care ocupă o funcție publică, pentru orice încălcare a
Constituției și a legilor țării.
Instituția Avocatului Poporului trebuie să dispună de toate
resursele materiale și financiare de care are nevoie pentru
a-și îndeplini atribuțiile constituționale, inclusiv de agenții
în toate județele țării și de reprezentanți
remunerați în toate localitățile.
Avocatul Poporului va avea în subordinea sa serviciile
publice de presă, radio și televiziune. El va
numi consiliile de administrație ale acestor servicii publice și va fi
ordonator de credite pentru resursele financiare puse la dispoziția
acestor servicii prin bugetul de stat.
Constituția adoptată în 1991, revizuită în 2003, prevede, pe hârtie,
că cetățenii români se pot asocia liber și au acces
liber la activitatea economică. Sunt vorbe goale. în
realitate, pentru români, este un adevărat calvar să înființeze și să
mențină în funcțiune o persoană juridică în România, fie ea de natură
economică, patrimonială, sau socială, civică – asociație, fundație.
Prin numeroase legi, ordonanțe și hotărâri de guvern, care încalcă,
în mod grosolan, prevederile Constituției, au fost instituite zeci și
sute de “avize”, “aprobări” și “acorduri”, pe care cetățeanul, pentru a
înființa o persoană juridică, trebuie să le obțină de la zeci și sute
de agenții și alte componente ale caracatiței statale,
la fiecare trebuind să plătească și o taxă și o
șpagă. Este o sufocantă sursă de abuzuri și de
corupție, care trebuie extirpată fără cruțare, dacă dorim să
plasăm societatea românească pe drumul bunăstării și civilizației.
Noua Constituție va stipula clar că, nici un organ de stat, cu
excepția instanțelor judecătorești, nu poate fi abilitat, prin lege, sau
alt fel, să aprobe, să avizeze, să-și dea acordul, indiferent în ce
formă, pentru înființarea unei persoane juridice cu caracter privat, de
orice fel.
Legea va stabili condițiile constituționale pe care trebuie să le
îndeplinească o persoană juridică pentru a primi autorizația de
înființare și funcționare. Numai instanța judecătorească va putea hotărî
dacă aceste condiții cerute de lege sunt îndeplinite, sau nu, și numai
ea, instanța judecătorească, va putea autoriza înființarea și
funcționarea unei persoane juridice, fără nici un aviz, acord, sau
aprobare, din partea altcuiva.
Organele statului pot fi abilitate, prin lege, să controleze dacă,
după înființare, persoanele juridice respectă condițiile legale de
funcționare și, în cazul în care observă încălcarea acestora, să ceară
instanței judecătorești constatarea încălcării legii și aplicarea
sancțiunii prevăzută de lege.
Nici un organ al puterii executive, sau legislative, nu va avea
puterea de a constata încălcarea legii și de a aplica sancțiunea
prevăzută de lege. El va fi abilitat numai să controleze,
să verifice și să solicite instanțelor
judecătorești constatarea încălcării legii și aplicarea
sancțiunii prevăzută de lege.
Nici un organ al statului nu poate fi abilitat, prin lege, sau altă
decizie luată de un organ de stat, să aprobe, sau să avizeze numirea
unei persoane într-o funcție în cadrul persoanelor juridice cu caracter
privat. Nici un organ al statului nu poate revoca o astfel de persoană.
O persoană poate primi interdicția de a ocupa anumite funcții publice
sau private numai printr-o hotărâre judecătorească.
O persoană poate fi revocată din funcție numai de entitatea care a
ales-o sau a numit-o în acea funcție.
în cadrul persoanelor juridice cu caracter privat, angajarea și
încadrarea pe funcție a persoanelor fizice se face de organele abilitate
prin statutele persoanelor juridice respective, fără nici un aviz sau
acord din partea vreunui organ de stat.
Statul trebuie să renunțe la orice fel de drepturi și atribuții a
căror exercitare împiedică, sau limitează, drepturile și libertățile
cetățeanului, care-l fac dependent pe cetățean de
organele de stat.
Statul trebuie să renunțe la puterea de care nu are nevoie
și să-și însușească, în schimb, mai multă autoritate,
mai mult respect din partea cetățenilor, pentru sprijinul
pe care el, statul, îl acordă cetățenilor.
Autoritatea statului democratic nu sporește prin
prezența polițiștilor, controlorilor și inspectorilor de stat pe străzi,
în casele cetățenilor și la sediile agenților economici ci, invers,
prin reducerea prezenței acestora.
Autoritatea statului democratic nu sporește prin
lungimea cozilor la ghișeele instituțiilor de stat, nici prin sporirea
timpului petrecut de cetățeni în fața acestor ghișee, nici prin mărirea
șpăgii plătite de cetățeni la aceste ghișee. Dimpotrivă, autoritatea
statului va crește direct proporțional cu reducerea numărului de ghișee
cu care trebuie să intre în contact cetățenii, cu reducerea timpului
cheltuit de cetățeni în fața acestor ghișee și cu eliminarea oricărei
forme de șpagă pe care cetățenii trebuie să o plătească la aceste
ghișee.
2.3. Statul furnizor de servicii publice.
Statul democratic este nu numai furnizor de libertate, adică
apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și furnizor
de servicii publice – servicii pe care cetățenii nu și le pot
asigura singuri, sau pe care nu le pot asigura agenții economici: politica
externă, respectiv, relațiile cetățenilor cu cei ai altor
state; apărarea națională, adică protecția propriilor
cetățeni în fața eventualelor agresiuni din partea altor state;
protecția cetățenilor împotriva calamităților de orice
fel; protecția limbii și a culturii
naționale; educația tinerei generații;
îngrijirea sănătății cetățenilor (sistemul
public al asigurărilor de sănătate); protecția vârstnicilor
(sistemul public de pensii); protecția tineretului (alocații
pentru copii, burse pentru elevi și studenți); protecția
persoanelor cu handicap; protecția șomerilor;
protecția familiilor dezavantajate, cu venituri
insuficiente pentru susținerea unui trai decent, protecția mediului
înconjurător; cercetarea fundamentală; utilități publice – drumuri,
șosele, străzi, iluminat, termoficări, canalizări, etc.
Constituția trebuie să prevadă, în mod expres, obligația statului
democratic de a furniza cetățenilor aceste servicii publice de
interes național, ca și obligația unităților
administrativ-teritoriale (componente ale statului democratic) de a
furniza cetățenilor serviciile publice de interes local:
construcția și întreținerea căilor de comunicații de interes local –
străzi, drumuri, linii de metrou, tramvaie, etc; administrarea
parcurilor și grădinilor publice; construcția și întreținerea
serviciilor publice de alimentare cu apă, cu energie electrică,
canalizare, termoficare, etc.
Nu parlamentele, sau guvernele, trecătoare, stabilesc, prin lege, dacă
statul furnizează sau nu furnizează aceste servicii publice, ci chiar
cetățenii, prin Constituție.
Capacitatea statului de a furniza serviciile publice
de care cetățenii au nevoie nu este dată de bunăvoința
guvernanților, ci de veniturile de care dispune statul
și pe care le poate folosi pentru a furniza aceste servicii. Statul va
avea venituri suficiente pentru a asigura servicii publice de calitate
numai și numai dacă economia națională va fi una performantă,
productivă, eficientă.
Economia “implementată” în România după 1989 nu a fost una
producătoare de venituri, pentru cetățeni și pentru stat, ci a
fost o economie de pradă, o economie pusă în slujba
îmbogățirii guvernanților, prin însușirea atât a capitalului național
acumulat până în 1989, dar și a unei mari părți a veniturilor produse de
cetățeni după 1989.
Guvernanții postdecembriști au furat nu numai băncile, uzinele și
fabricile construite înainte de 1989, nu numai fondul de pensii acumulat
până în 1989, dar au furat și din veniturile produse de cetățeni după
1989 – bani depuși la bănci și la fonduri de investiții, la casele de
asigurări de sănătate, ș.a.m.d.
Numai o economie democratică, în care capitalul
național se va afla în proprietatea clasei mijlocii,
formată din marea majoritate a cetățenilor, va fi
capabilă să asigure bugetului de stat și bugetelor locale veniturile
necesare pentru furnizarea de servicii publice de calitate.
2.3.1. Politica externă.
Cetățenii au nevoie de protecția statului lor atunci când intră în
relații cu alte state, sau cu cetățenii altor state.
Statul democratic românesc trebuie să fie investit cu puterea și
obligația de a colabora cu celelalte state ale lumii, astfel încât toți
cetățenii români să trăiască în pace, fără războaie, să fie în deplină
siguranță oriunde s-ar afla, să poată circula în deplină liberate, să
facă schimb de mărfuri și de activități și să intre în orice fel de
relații cu toți cetățenii lumii, cu singura condiție a respectării
legilor statelor cu ai căror cetățeni intră în contact.
Scopul politicii externe a statului democratic românesc este
protecția cetățeanului român în relația lui cu cetățenii celorlalte
state.
Constituția trebuie să interzică statului democratic puterea de a
intreprinde orice fel de acțiune care să aibă ca scop să impună altor
popoare un regim politic sau altul.
Constituția trebuie să interzică statului democratic puterea de a
interveni în vreun fel sau altul în treburile interne ale altui stat,
oricare ar fi acesta.
Noi considerăm că fiecare popor, fiecare națiune, are dreptul
inviolabil de a-și construi propriul stat democratic, capabil să asigure
cetățenilor săi libertățile și serviciile publice la care aceștia sunt
îndreptățiți.
Națiunea română este o națiune europeană. Civilizația românească este
o civilizație creștină, este o componentă a civilizației creștine
europene.
Națiunea română și-a adus din plin contribuția la construcția și la
apărarea civilizației europene.
Națiunea română nu a intrat în Europa la 1 ianuarie
2007. Națiunea română este în Europa de la începuturile
sale.
Statul român postdecembrist este cel care nu a
corespuns și nu corespunde nici acum standardelor Europei.
Națiunea română a fost pregătită, încă de la nașterea sa, și este
pregătită, și astăzi, să trăiască în comunitate cu celelalte națiuni
europene.
Statul român n-a fost și nu este pregătit să se integreze în
structura statelor europene.
Și economia românească este una europeană.
Bunurile și serviciile realizate de economia românească corespund
standardelor europene. Dovada o constituie faptul că aceste bunuri și
servicii sunt cumpărate de cetățenii liberi ai țărilor
vest-europene. Dovada o constituie volumul și ponderea schimburilor
comerciale deținute de țările europene în ansamblul schimburilor
comerciale ale României.
Legile, regulile și normele pe baza cărora
funcționează economia românească sunt cele care nu corespund
celor europene. Dar, legi, reguli și norme înseamnă stat.
Modul în care statul român postdecembrist și-a îndeplinit rolul și
funcțiile, inclusiv cele referitoare la activitatea economică, este cel
care n-a corespuns și nu corespunde standardelor europene.
Statul român posdecembist este singurul vinovat pentru că națiunea
română nu-și are, încă, statutul pe care-l merită în rândul națiunilor
europene.
Tot statul român este principalul vinovat pentru faptul că națiunea
română este singura națiune din Europa care nu trăiește, încă, într-un
singur stat.
Dacă, după 1989, în România ar fi fost instaurat un stat democratic,
care să fi construit o economie democratică și performantă, românii din
partea stângă a Prutului ar fi luptat și ar fi reușit, de mult, să
impună unirea lor cu țara, iar România reunificată, dispunând de o
economie performantă, nu ar fi fost “ruda săracă“ a Europei ci,
dimpotrivă, ar fi fost unul din stâlpii de bază ai construcției
europene.
2.3.2. Apărarea țării.
Nici România, nici Europa, nici omenirea, în ansamblul ei, nu au
scăpat, încă, de pericolul reprezentat de agresiunile externe. Există,
încă, state la conducerea cărora acced grupuri de oameni care doresc
să-și asigure bunăstarea prin jefuirea altor națiuni, vor să se
îmbogățească însușindu-și avuția și veniturile create de alții.
în realizarea scopurilor lor de dominație și de jaf, agresorii
internaționali moderni folosesc mijloace și instrumente deosebit de
complexe și diversificate: este folostă informația
pentru inducerea în eroare și manipularea conștiinței și voinței
popoarelor; este folosit banul pentru mituirea
grupurilor trădătoare autohtone, care se pun în serviciul ocupantului,
trădându-și țara; în ultimă instanță, este folosită forța
brutală a armelor, războiul de cucerire, justificat în fel și
chip.
Statul democratic românesc trebuie să aibă puterea și obligația de
a-și apăra cetățenii de orice fel de agresiune externă, din partea
oricui ar veni aceasta.
Pentru a-și exercita această putere și obligație, statul român are
nevoie de o armată puternică, pe care nu o va avea atâta timp cât
națiunea română nu va dispune de o economie performantă, adică o
economie democratică, bazată pe muncă, inovație și economisire,
nu o economie de pradă, de jaf.
Partidul Poporului se pronunță pentru accelerarea
integrării armatei române în structurile europene de apărare colectivă.
Această integrare trebuie să aibă ca scop și ca rezultat exclusiv
sporirea capacității de apărare a cetățenilor Europei în fața
agresiunilor venite din afara Uniunii Europene.
2.3.3. Limba și cultura națională.
Limba națională este bunul cel mai de preț al poporului român. Este
și cea mai valoroasă creație a poporului, dar și cel
mai important element structural al națiunii.
în ciuda faptului că, pentru lungi perioade de timp, națiunea română
s-a aflat sub ocupații străine, iar limba română a fost supusă
agresiunilor limbilor vorbite de ocupanți, procesul de formare a limbii
naționale a continuat ireversibil și inexorabil.
Agresorii, cu limbile lor cu tot, au venit și au plecat. Poporul
român a rămas, cu limba lui cu tot, pe care și-a șlefuit-o, încontinuu,
făcând-o capabilă să fie principalul instrument al
zidirii culturii și civilizației românești.
Cu limba română au fost șlefuite nestematele folclorului românesc, cu
ea au fost construite poezia și literatura română, cu ajutorul ei s-au
educat, format și împlinit geniile românești creatoare de pictură,
sculptură, arhitectură, etc, de cultură și civilizație.
Limba română, cultura și civilizația românească s-au format, natural,
prin schimb de valori cu alte limbi, culturi și civilizații, cu care
istoria ne-a pus în contact. Am luat de la alții ceea ce nu aveam dar ne
era de folos, am dat altora ceea ce aveam noi și nu aveau ei, valori de
care ei a avut folos și nevoie.
Statul român postdecembrist, instaurat și menținut la putere prin
minciună și hoție, a atentat și atentează nu numai la integritatea
capitalului național, a avuției productive acumulată de națiune, dar și
la limba, cultura și civilizația românească, care sunt supuse unui
proces puternic de degradare.
Statul democratic românesc trebuie să stopeze, imediat, această
agresiune atotcuprinzătoare îndreptată împotriva națiunii române.
Așa cum s-a întâmplat încontinuu de-a lungul istoriei, limba română
are nevoie și astăzi și va avea nevoie și mâine de neologisme, de
cuvinte noi, pe care și le însușește din alte limbi, prin adoptare
normală, firească.
în dezvoltarea ei naturală, limba română se îmbogățește,
prin însușirea de neologisme, prin adăugarea de
cuvinte noi, la cuvintele existente, a unor cuvinte noi care exprimă realități
noi; ea nu se autodistruge, nu se sărăcește,
nu se secătuiește, prin înlocuirea
cuvintelor existente cu cuvinte străine.
Toate statele europene își protejează limba națională, cultura și
civilizația popoarelor lor. Nu și statul român posdecembrist. în toate
statele europene, filmele străine sunt “vorbite” în limba națională. în
România, nu. în toate statele europene, timpii rezervați limbilor stăine
în emisiunile de radio și televiziune sunt limitați, ei fiind cu mult
sub nivelul celor oferiți limbii naționale. în România, nu.
Statul democratic românesc trebuie să pună capăt acestei stări de
lucruri, el trebuie să ia măsuri hotărâte pentru protejarea limbii și
culturii naționale, a civilizației românești.
România nu oferă Europei numai 22 de milioane de consumatori și
producători de bunuri și sevicii. România oferă
Europei o civilizație. O civilizație care nu trebuie
lăsată pe mâna unor guvernanți iresponsabili, gata să vândă orice pentru
propria lor îmbogățire.
Nota: Urmează partea a II-a
Educația și școala
|
Associated Topics
 |
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|