Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 46 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Strigate: Magda URSACHE. In epicentru : Cezar Ivanescu, la doi ani de la moarte
    Scris la Wednesday, March 17 @ 11:19:42 CET de catre asymetria
    Historia oculta Un tsunami de revizuiri s-a prăvălit peste istoria literaturii române, de o atenție specială bucurându-se marea poezie politică, începând cu Doina lui Eminescu. Poeme ca Hora Unirii, Noi vrem pământ, Oltul au fost declarate cu bulină roșie, ca și clădirile cu grad seismic ridicat, numai bune să fie demolate. Citiți: scoase din manual. Mesajul a fost înțeles ad litteram: batjocorirea capodoperelor li s-a părut unora obligatorie. întâi, oaia (Miorița), pe urmă, căprioara (Labiș), ca să nu fim acuzați, ca popor, de zoorastie. „S-o jupuim și s-o facem drapel”, cântă Ada Milea despre Rodica lui Alecsandri. De ce? Pentru că e „nume emblematic”, vine răspunsul. Ca și Mama lui Coșbuc; a fi „mama mamelor” e un rău bun de incriminat. Iar discreditarea sistematică a istoriei literaturii merge mână-n mână cu distrugerea educației. „Eminescu este trist pentru că nu a reușit să facă nimic din viața lui”, culege prof. Valeria Manta-Tăicuțu o perlă de elev. Cum altfel, dacă și poeți de prestigiu cer reexaminarea poetului național? Spui „idiotul Eminescu” și știe lumea cine ești, ba chiar prinzi un loc în față, pe principiul „luptați ca totul voi să fiți”.


    Magda URSACHE
    In epicentru : Cezar Ivanescu, la doi ani de la moarte

    Încă mă obsedează un anunț aflat la avizierul Facultății de Litere a Universității „Cuza”: Literatura – o cacealma! Literatura – s-a zis cu ea!, titlu șocant al unui concurs literar; neîndoielnic, productele așa și erau, cacealmale. Traditore pare a fi nu numai traduttore, ci școala însăși, dacă într-o facultă de specialitate se gândește astfel despre obiectul cercetării, literatura română. Și trebuie întrebat cu sinceritatea năucitoare a lui Cezar Ivănescu: am ales, cumva, să trăim într-o lume de-spiritualizată, de-poetizată, într-o „societate orizontală” (sintagma lui Lawrence M. Friedman), cacolalică? Imediat după schimbarea de val din '89, s-a afirmat în presa de cultură că poezia trebuie ignorată, că în țările civilizate s-ar fi renunțat demult să se scrie poezie. Cine se mai ocupă cu așa ceva, pfff, poezie? Doar scriitorii de lumea a treia și mai ales într-o limbă fără circulație, ca a noastră, periferică, nedemnă, „de slugi”. Cenușăreasa, altădată regină a beletristicii, a fost trimisă la colțul vetrei, în genunchi. S-a făcut portretul în apă tare al poetului socialist, ca să se confirme teoria vidului cultural: un bețivan leneș de terasă, mâncând banii populației prin Fondul literar al U. Scriitorilor, bancă de unde se împrumuta fără a se da nimic înapoi, cu directă la Nichita Stănescu.
    Cum la noi solidarizare există, dar între veleitari, impostura a inundat literatura. Avem peste 2000 de scriitori cu carnet, 20.000 fără, 2.000.000 și mai bine de cârcălici, spre a le spune ca Arghezi. Un tsunami de revizuiri s-a prăvălit peste istoria literaturii, de o atenție specială bucurându-se marea poezie politică, începând cu Doina lui Eminescu. Poeme ca Hora Unirii, Noi vrem pământ, Oltul au fost declarate cu bulină roșie, ca și clădirile cu grad seismic ridicat, numai bune să fie demolate. Citiți: scoase din manual. Mesajul a fost înțeles ad litteram: batjocorirea capodoperelor li s-a părut unora obligatorie. întâi, oaia (Miorița), pe urmă, căprioara (Labiș), ca să nu fim acuzați, ca popor, de zoorastie. „S-o jupuim și s-o facem drapel”, cântă Ada Milea despre Rodica lui Alecsandri. De ce? Pentru că e „nume emblematic”, vine răspunsul. Ca și Mama lui Coșbuc; a fi „mama mamelor” e un rău bun de incriminat. Iar discreditarea sistematică a istoriei literaturii merge mână-n mână cu distrugerea educației. „Eminescu este trist pentru că nu a reușit să facă nimic din viața lui”, culege prof. Valeria Manta-Tăicuțu o perlă de elev. Cum altfel, dacă și poeți de prestigiu cer reexaminarea poetului național? Spui „idiotul Eminescu” și știe lumea cine ești, ba chiar prinzi un loc în față, pe principiul „luptați cu totul voi să fiți”.
    Mass media au sărit și ele la bătălia pentru noul canon, confecționând nume/valori false, ca să instaureze, în loc de dictatura pseudo-cultului realist-socialist , dictatura fun. N-am aflat de pe varii canale că Miha scrie, că Ferenz scrie, că Andreea scrie, că Loredana are de gând să scrie? Doar nu-i mare scofală să scrii și să și editezi. Suntem liberi să tipărim orice și o facem. Multele, prea multele reviste au renunțat la sita selectivă și publică te miri ce declasați; la fel, editurile. Dar de ce astfel de cărți imorale estetic sunt și premiate de Uniunea Scriitorilor, asta-i întrebarea! Până la un punct, e de înțeles refuzul poeziei politice, câtă vreme ne-au agresat atâția mercenari cu versuri pro patriepartid. Ce-i de neacceptat e, însă, disprețul versificat pentru țara „plină de sifilis și bună de scuipat”, cu eroi și morminte cu tot: „Pișa-m-aș pe toate cuvintele mari pe care lumea le rostește pentru tine, Patrie”, ca să decupez dintr-un declarat lider de grup. Replica lui Cezar Ivănescu la astfel de insanități n-a întârziat. Mie, discutând despre Mihai Gălățanu, mi-a spus că detestă „golănismele” în poezie. „Scârbenie mare, am oftat eu, dacă Memorialul durerii e parafrazat Memorialul plăcerii. Halal curaj erotic”. într-un interviu luat de Florin Dochia în toamna lui 2004, la Câmpina, la galele APLER, Cezar Ivănescu a fost și mai radical: „Nu cunosc cu adevărat mari poeți care să nu fie dublați de mari caractere, de oameni care trăiesc până la capăt drama poporului lor”. Intră în noțiunea de domcezarism atitudinea asta. Aici ar trebui amintit eseul semnat de Alexandru Mușina, Educațiunea poetului sau armăsarul și jocheul, dintr-o „Vatră” a anului 1982. Mușina compara talentul cu un armăsar. Bine strunit de un jocheu pe numele lui Cultura, iese câștigător al tuturor curselor; dimpotrivă, nestrunit de acest jocheu (mulți sunt enervați chiar de livresc, de aluziile culturale în poezie), o ia razna spre prăpăstii. Una dintre cele mai tentante s-a dovedit prăpastia biologicului. Critici de direcție nouă au afirmat ritos că literatura română trebuie, în fine, să (re)descopere corporalitatea, orgasmecanismelele. De înțeles și asta, câtă vreme cenzura tăia înverșunat tot ce ținea de sex. Autori de 3 legături la 2 lei s-au și repezit la fructele oprite, să le înhațe și să le mestece în exces. Conjuncturalii au constatat că a te ne-rușina în public a devenit calitate. Iar sexul explicit în poezie și-n proză, inflamând organele genitale, a intrat în atenția juriilor. Numai că poezia la comanda criticii s-a perimat totdeauna. Iar distihul lui Iulian Fruntașu: „Curul tău se mișcă/ de la o margine la alta a patului” aduce cu altul, din proletcultură: „Ce-i asta, frate?/ E scândură de bună calitate”, știut fiind că elementele extraliterare duc la rezultate extraliterare.
    „îmi amintesc (povestea Cezar Ivănescu, în Pentru Maria Preda, Timpul '96) cum încercam să-l conving pe Mihai Gafița că spre exemplu cuvîntul «anus (c...) sângerând» într-un poem al meu de vreo zece pagini nu e pus acolo gratuit ca într-o poezie a lui Marin Sorescu, numai spre a stârni vulgar hazul, cu atât mai mult cu cât «vulgaritatea», se știe, nu stă în cuvânt, ci în atitudinea vorbitorului față de acel cuvânt: îi apare cuiva limbajul Vechiului Testament ca vulgar numai pentru că e natural?” (p. 96).
    Gratuit e cuvântul exact. Vocabula anus în titlul unei plachete e împotriva naturii poeziei, ca să zic așa: anus contra naturii. După cum setea de cuvinte verzi ca fofoloancă, pizdulice, floci etc., nu-ți sporește expresivitatea.
    Deși Ilie Constantin l-a poreclit Cezar Ivăsexu (vezi Timpul asasinilor), poetul nu s-a vrut precursor al „sexuanților” exhibiționiști. „întreabă-te dacă trăiesc cum scriu, mi-a spus. Violând curcani sau iubindu-se cu trimamelare”, a făcut el aluzie la sexualismul exasperat și exasperant al lui Emil Brumaru . Mai dur, într-un interviu luat de Petru Ursache: „De deranjat mă deranjează gunoaiele gen Marius Ianuș sau Elena Vlădăreanu, care-și expun chiloții murdari prin librării...”.
    Sigur că au fost destui critici echilibrat-severi care au arătat că senzualitatea e senzualitate și vulgaritatea e vulgaritate; că libertatea nu înseamnă libertinaj, nici de-sensibilizarea modernă nu ține de sexualizare. Au fost numiți răsuflați de comentatorii cu afinități erectile, cum spune Titi, personajul lui Mihai Rogobete. „Nu e nevoie de șarpe ca oamenii să decadă”, scria DRP într-un număr recent din „Luceafărul de dimineață”. Cu vânt și avânt în pînzele lenjeriei intime, tinerii poeți s-au declarat altfel construiți, cu altfel de comportament sexual, contând pe multiple simțuri, nu doar cinci. Lectorul modern – s-a spus – trebuie să guste obscenitățile.
    N-a făcut-o! Cititorul avizat nu se vrea voyeur, nu-și dorește literatura ca sex asistat; preferă cartea de buzunar, nu de mână, eventual stângă. Geaba „ingineria editorială” Polirom a tipărit sumedenie de cărți cu pu... și pi... de rigoare, negru pe alb. Kakodopurile au cam rămas nevândute. Și dacă hârtia abia rezistă la versuri de Iulian Fruntașu („mădularul meu venea gâfâind, hohotind”) ori de Dudu Crudu (pe care nici nu-l pot cita), de ce-ar fi fost mai rezistent cititorul? Poezia a intrat într-un con de umbră, s-a exclus singură trăgîndu-se în țiplă, să nu ajungă la puberi. în paranteză fie spus, numai minorii sunt afectați de limbajul degradat? Numai cei sub 18 ani, atât? Cultura E-O, sintagma lui Martin Wesler, căderea în trivial ne afectează pe toți.
    încercând să demonstreze că poezia e musai gen impur, scato-scriitorii noștri și-au rupt legătura cu publicul larg. Și trebuie precizat că cititorul viețaș în socialism era mult mai greu de mulțumit ori de păcălit. S-a intrat nu în criză de poezie, pentru că sunt destui poeți de mare clasă (poeții de inimă ai lui Cezar Ivănescu: Mihai Ursachi, Dan Laurențiu, Cristian Simionescu, Virgil Mazilescu, Aura Cristi, Gabriela Crețan...), ci într-o criză de public de poezie. Scriitorii de poezie nu sunt în criză de creație, ci de reacție. A criticii și a cititorilor. Și pentru că ea, iubitapoezia, este, după menestrelul său, mai importantă decât poeții, Cezar Ivănescu s-a gândit s-o apere de psihopații puși pe defulări și refulări. Răsbunat, a zis poetul Rodului, înseamnă a-l face din nou bun: pe Labiș (înțelegând că Tomozei a fost complice în asasinarea poetului din Mălini, Cezar Ivănescu a demisionat de la „Argeș”, preferând șomajul), supus unei noi „înfierări” cu vechi mijloace proletculte pe Daniel Turcea, marginalizat prin abuzuri de valorizare, pe Petru Aruștei... Nu are dreptate? Vocile cu adevărat importante nu se aud din cauza unui bruiaj continuu; iar critificționarii ne asurzesc derutând, dezorientând...
    „Asta e (a răbufnit Cezar în interviul citat mai sus) cu criticii ăștia debili mintali sau doar debili, care nu mai știu să le tragă derbedeilor șuturi în cur și-n gură...”
    Marii poeți sunt generoși cu confrații. Și marele poet Cezar Ivănescu a fost: „Din Daniel Turcea sau Petru Aruștei rezistă tot ceea ce au scris”, nota în Timpul asasinilor. Pe Cărtărescu, însă, „piatra tombală” a literaturii, l-a văzut ca plagiator care n-are un stil pentru că le are pe toate, de la Bolintineanu la Dimov. Exprimare frustă, iritantă. Și câte alte adevăruri ale lui, spuse oblu, mai ales de pe „Baricada” lui Victor Eduard Gugui, nu i-au creat dușmănii, pe viață și pe moartea lui.
    De dezlănțuit, debatteurul se dezlănțuia contra detractorilor lui Eminescu. Pe T.O. Bobe, dezgustat de mirosul de tei al poeziei eminesciene, dar premiat la Ipotești, nu-l agrea. „Ce-i ușor să-ți placă Eminescu? E foarte greu”.
    Optzeciști nu i-au plăcut. Găsea că „prostmodernismul” negase tradiția religioasă a poeziei, funcția ei de act liturgic, sacru și nu profan; că ludicul verbal îl împiedică pe poet să întrezărească a lumii taină. Or, ștacheta ridicată de Dom Cezar era foarte înaltă: „scriind hârtia poate lua foc de lumina lui Dumnezeu”. Spus cu superba-i putere de a fascina: „Arta poeziei era o artă fundamentală, religioasă și totală, pentru că poezia era însoțită de muzică”. Și încă, de la Maître cetire: „Nu fac o condiție sine qua non din asta, dar poezia, în general, textul ei scris, trebuie să se îndrepte către religie, către mit, către valorile mari, tradiționale”. Iată și rodul poetic, Doina (la margine):
    „ !rogu-mă, rămâi aici/ Doamne, nu pleca// că stă peste noi Moartea,/ Doamne, nu pleca,// Moartea toată-i la hota –,/ Doamne, nu pleca...// dacă pleci ne-om dare foc,/ rogu-mă, mă rog”.
    Și-i de subliniat: citețul/ anagnostul e slujitor în biserică alături de psalt.
    Odată cu venirea lui Cezar Ivănescu în Iași (convins pe urmele lui Sergiu Al. George că Iașul comunică subteran cu India”) și cu întoarcerea lui Mihai Ursachi acasă Târgul, dulcele, intrase în „linia regală a poeziei”. Proiectul Cezarului – de a repune în drepturi marea poezie românească – începuse a se contura. Etapa benefică a Editurii Junimea se leagă de numele poetului Cezar Ivănescu, după ce N. Crețu și interimarii o aduseseră în pragul falimentului.
    Da, prin Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Iașul devenise „epicentrul poeziei românești”. „Poate și al lumii”, se hazarda Domcezarul. Dar de ce n-am vrea ca iluzia lui să funcționeze?
    Prin moartea lui Romanescu, apoi a lui Ursachi, apoi a lui Ivănescu, „nobila falangă moldavă” s-a descompletat, pierderile au fost mari și grele. Numai că Poetul Cezar Ivănescu – o cred cu tărie – s-a întâlnit in concreto cu Shakespeare în Albion, cu Dante în Italia, cu Claudel în Franța... S-a vrut și a fost contemporan cu Conachi și cu Alecsandri, cu Eminescu, Blaga, Goga, cu Ștefan Petică și cu Bacovia, cu Magda Isanos, Labiș, Ioan Alexandru; cu mai tânărul Turcea și cu mai bătrânul Dimov, cu Angela Marinescu și cu Gabriela Crețan. S-a vrut și a fost puer senex, copil bătrân, din stirpea bătrânului copil Homer. Poezia și-a dorit-o cântată în public și ascultată de public. A urmat numai calea sa (rar lucru!), convins că modele trec, poeții mari rămân. „Faptul de a fi sau nu modern mi-a devenit, dintr-o dată, indiferent” (Roland Barthes).
    Și-i dau dreptate lui Petru U., care-și încheia monografia Înamorați întru moarte. Eros Poesis la Cezar Ivănescu (editura Timpul, Iași, 2004): „Cezar este alt nume pentru poezie”. Ca orice mare poet, Cezar Ivănescu a avut previziunea sfârșitului tragic: moarte forțată. Nu se mai îndoiește, cred, nimeni în momentul de față că Dosariada a avut strategia ei malefică: „docomentul” care apare la țanc, să distrugă pe careva. în cazul poetului, dovada nici n-a mai apărut. Pe alese se fac și spălările de mâini (una pe alta) și de obraze. I-a fost data o Golgotha,pe care a urcat-o singur, desculț, asa cum a și fost îngropat, după Ion Murgeanu.
    În Sutra a XI-a a avut previziunea propriei morți:

    „ ! neam bun și blând,
    de trădători,
    cuminte neam,
    frumoasă cruce,
    pe Fiii lui Dumnezeiești
    neamul cu drag
    pe cruce-i duce!”

    A fost împins în greve ale foamei, ca-n '86, când i-a fost interzis cenaclul. Nepeceristul Cezar Ivănescu, „anticomunist pe față”, a fost dat afară, după acel Decembrie, de la „Luceafărul”. Minerii, chemați în București să planteze nu-mă-uita în Piața Universității, l-au bătut, să-i facă praf creierii.
    Hăituirea CNSAS l-a epuizat. Mircea Dinescu a câștigat concursul «Vrei să fii miliardar?», dar și cămașa lui Ivănescu, la zaruri. S-a zbătut să-și facă dreptate. N-a suportat să-i fie terfelită demnitatea. Cu ce cost psihic nu mă întrebați. Iașioftica pe geniul său și-a spus și ea cuvântul; nimicarnițele s-au bucurat. Cei care-l flancau strâns nu i-au fost alături la greu. Cezar li s-a părut prea mânios, prea încrâncenat, prea disperat, prea tragic, prea bizar. A rămas neauzit, ca Bacovia: „Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus”.
    Războiul scriitorului român contra scriitorului român a înscris cea mai rușinoasă filă din istoria lui.
    „Când o fi să mor, vreau să mor cântând Eminescu”. O fi apucat să murmure, pe patul de spital, marele vers al Odei (în metru antic)? „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Nu știu. Ce cred e că poimâinele îi aparține.

    Magda Ursache

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 13

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.45 Seconds