Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: 2006- Anul Francofoniei în România
    Scris la Wednesday, September 13 @ 23:26:20 CEST de catre asymetria
    Biblioteca Babel FlorinZanoaga scrie " Termenul de francofonie evocă astăzi noțiuni foarte diverse și adesea contradictorii precum și imagini mai mult sau mai puțin confuze.

    1 Francofonia-un concept ambiguu

    Termenul de francofonie evocă astăzi noțiuni foarte diverse și adesea contradictorii precum și imagini mai mult sau mai puțin confuze. Vom încerca, în cele ce urmează, să clarificăm semnificația acestui termen și să-l adaptăm realităților din zilele noastre.

    Substantivul francofonie fost creat de geograful Onésime Reclus (1837-1916), fratele celebrului geograf [si anarhist n.red.] Elisée Reclus. Savant instruit în universități de prestigiu din Franța și din Anglia, Onésime Reclus a conceput o clasificare generală a populației planetei în funcție de criteriul lingvistic, o idee novatoare în geografia secolului al XIX-lea care prefera clasificări în funcție de rasă și situația socio-economică. Factorul care l-a determinat pe omul de știință să creeze termenul de francofonie a fost intenția de a înregistra numărul exact al populației vorbitoare de limbă franceză.

    Substantivul făcea referire în secolul al XIX-lea atât la o realitate lingvistică cât și la o realitate geografică (ansamblul de teritorii unde se vorbește limba franceză), dar Onésime Reclus se dovedește a fi un spirit modern întrucât el întrevede în francofonie și o dimensiune spirituală: aceea a solidarității oamenilor și a schimburilor culturale.

    Cuvântul nu va mai fi folosit până în noiembrie 1962, când apare un număr special din revista Esprit, intitulat Le français dans le monde, în care vor publica scriitori prestigioși: Léopold Sédar Senghor, Jean-Marc Léger etc. În articolele lor, aceștia au pus în discuție noțiunea de francofonie precum și posibilitatea ca ea să fie unanim acceptată în lumea științifică.

    Adjectivul francofon apare, în schimb, mai frecvent întrucât el desemnează în primul rând o realitate lingvistică: „(persoană) care vorbește limba franceză“. El presupune abia în al doilea rând realități istorice, antropologice sau culturale.

    În anul 1968, reviste Quid consacră un număr întreg noțiunii de francofonie. Aici sunt date principalele definiții ale termenului, sunt enumerați principalii fondatori ai francofoniei și instituțiile fundamentale interesate de apărarea și de promovarea limbii franceze dincolo de hotarele Franței. Francofonia este, din acest moment, o realitate și nu o ficțiune creată de câțiva intelectuali.

    Paralel cu termenul fondat de Onésime Reclus, au circulat și alți termeni mai mult sau mai puțin apropiați ca sens precum: francité, francitude, communauté francophone, communauté de langue française și chiar Commonwealth francophone. Singurul termen care a făcut cu adevărat concurență noțiunii de francofonie a fost francité. Este frecvent utilizat în Belgia, unde există chiar și o instituție numită La maison de la francité. Acest termen este folosit de asemenea și de Roland Barthes în culegerea lui de eseuri intitulată Les Mythologies (1957), o reflectare asupra valorilor societății umane. Noțiunea a fost difuzată în Canada de către Jacques Berque și apoi de către jurnalistul și scriitorul Jean-Marc Léger, în ziarul Le Devoir din Montréal, în anul 1964. În Le Grand Larousse, la francité este definită drept „l’ensemble des caractères propres à la civilisation française“, prin urmare, sensul lui se referă mai degrabă la cultură și la civilizație decât la limbă. În acest context, francofonia apare mai degrabă ca o manifestare a noțiunii de francitate (la francité), după cum susține președintele Senghor într-unul din discursurile sale ținut la Universitatea Laval din Montréal, în septembrie 1965. În opinia lui, francofonia ar fi „un mode de pensée et d’action, une certaine manière de poser les problèmes et d’en chercher des solutions. Encore une fois, c’est une communauté spirituelle: une noosphère autour de la terre. Bref, la francophonie c’est, par-delà la langue, la civilisation française: plus précisément, l’esprit de la civilisation, c’est–à-dire la culture française que j’appelerai la francité ( Xavier Deniau: 2003: 14). Francitatea este chiar sufletul francofoniei, voința de afirmare a unei comunități spirituale, de a-și depăși și de a-și îmbogăți valorile civilizației prin dialogul permanent cu alte culturi.

    Este destul de greu să dăm o definiție completă noțiunii de francofonie, tocmai pentru că ea acoperă multe domenii ale cunoașterii: limbă, cultură, civilizație, economie, politică și pentru că sfera noțiunii se schimbă de la o epocă la alta.

    Bernard Dorin afirma: „ La francophonie? Nous en avons tant parlé ensemble, nous l’avons tant imaginée, rêvée qu’il me semble presque l’avoir vécue. En tout cas, en livrant ma conception au lecteur de Jean-Marc Léger, je me suis assuré de ne point trahir sa pensée“ ( Bernard Dorin apud Jean-Marc Léger: 1987: 11).

    Prima definiție a fost dată de geograful Onésime Reclus care a văzut în francofonie „ansamblul popoarelor care vorbesc limba franceză“ (Jean-Marc Léger: 1987: 29).

    Jurnalistul și scriitorul canadian J.M. Léger formulează a doua definiție aproape echivalentă cu cea a geografului din secolul al XIX-lea. În viziunea lui, francofonia este un grup de țări unde franceza are statutul de limbă națională, maternă, oficială sau acela de limbă străină privilegiată.

    Același autor susține că francofonia ar fi, în al treilea rând, expresia unei solidarități naturale, sentimentul unei înrudiri spirituale care stimulează cunoașterea reciprocă și determină un dialog intercultural.

    În al patrulea rând, ar fi o normă de organizare, de dezvoltare a raporturilor dintre țările unde se vorbește limba franceză care ia, din punct de vedere administrativ, forma unui ansamblu de instituții, de asociații guvernamentale și interguvernamentale (Jean-Marc Léger: 1987: 38).

    În studiul La francophonie; grand dessein, grande ambuguité același autor dă la pagina 49 o altă definiție, mai poetică. Francofonia este văzută de această dată ca un fel de patrie spirituală, ca o stare de spirit determinată de cunoașterea intimă, aprofundată a limbii comune.

    Pentru B. Ghali, secretarul general al Națiunilor Unite, francofonia ar fi „une incitation à la créativité, une invitation à la pensée (...) une autre manière de concevoir le monde. C’est tout à la fois, penser notre identité, penser le plurilinguisme et penser l’universalisme“ (Xavier Deniau: 2003: 6).

    Noțiunea de care vorbim este în concepția lui Xavier Deniau o realitate, o idee care a depășit stadiul de proiect. În discursul său rostit la Adunarea națională din 1967, acesta a afirmat: „La francophonie n’est pas une vaste construction juridique et contraignante. C’est une prise de conscience de cette solidarité naturelle: née d’une rapproche analogue des affaires du monde à l’aide d’un instrument, née d’une _expression semblable d’idées. Pour la faire vivre, il faut bâtir artificiellement des structures périssables, mais animer les rencontres, les concentrations et les échanges dans un foisonnement des relations et des services qui est celui de la vie. La langue, la culture et la civilisation française appartiennent à toutes les familles spirituelles et politiques de notre pays et des autres pays qui se réfèrent à notre langue. La langue française est médiatrice et non pas impératrice“ (Xavier Deniau: 2003: 7).

    Francofonia asigură, prin urmare, ceea ce Léopold Sédar Senghor numea „dialogul culturilor“. Ea este o cale de înțelegere reciprocă și de solidaritate între popoare.

    Același autor, Xavier Deniau, încearcă să dea o definiție noțiunii de francofonie explicând ceea ce nu este francofonia. Ea nu este politică întrucât nu se confundă cu o ideologie și nu este sinonimă cu anumite curente precum: imperialismul, colonialismul, rasismul; înseamnă în linii mari negarea oricărei supremații, indiferent de natura ei. Francofonia este un spațiu al dialogului, al cooperării și al parteneriatului, fără ca diversitatea să fie anulată.

    Comunitatea francofonă se bazează pe unitatea lingvistică și promovează în lume valori precum: pacea, dreptatea, securitatea, solidaritatea, respectul drepturilor omului și al libertăților fundamentale care sunt universale.

    Sintetizând, Xavier Deniau găsește patru sensuri de bază pentru noțiunea de francofonie: un sens lingvistic, unul geografic, material, altul spiritual și mistic și ultimul, instituțional.

    În context lingvistic, francofonie înseamnă faptul de a fi francofon, de a vorbi limba franceză. La originea substantivului francofonie stă adjectivul francofon, iar terminația –fonie indică tocmai accentul care se pune pe limbaj.

    Al doilea sens, geografic și material, derivă din primul. Pe Glob există un anumit număr de popoare a căror limbă (maternă, administrativă sau oficială) este limba franceză. Acestea formează împreună o comunitate francofonă. Dimensiunea geografică a termenului este esențială întrucât milioane de oameni capabili să învețe limba franceză sunt francofoni potențiali. Prin urmare, limba franceză este un bun comun care nu mai poate fi considerat astăzi doar apanajul celor care o folosesc ca limbă maternă. Astfel, apare o diferență între cei care folosesc franceza ca limbă maternă (între ei existând relații istorice, politice, juridice sau economice) și cei care o folosesc ca limbă de cultură (între ei aceste relații nu există neapărat).

    Al treilea sens, spiritual și mistic, se referă la sentimentul de apartenență la o comunitate pe care îl presupune francofonia.

    Auguste Viatte pune în evidență diferența dintre francez și francofon recurgând la raportul existent între cuvintele english și british. Primul face referire explicită la naționalitatea franceză, iar cel de-al doilea se referă la comunitatea de limbă engleză (Xavier Deniau: 2003:18).

    G. Pompidou dădea, la rândul său această accepțiune termenului de francofonie când făcea următoarea afirmație: „ Que les peuples d’_expression française se sentent, par-delà les intérêts économiques ou même politiques unis par un lien spécial qui est intellectuel et aussi sentimental“ (Xavier Deniau: 2003:18).

    Noțiunea de comunitate apare și într-un discurs din decembrie 1965 al președintelui Adunării Naționale a Nigerului: „ La langue est un lien remarquable de parenté qui dépasse en force les liens de l’idéologie. (...) La langue française constitue l’appoint à notre patrimoine culturel, enrichit notre pensée, exprime notre action, contribue à forger notre destin intellectuel et à faire de nous des hommes, à part entière, appartenant à la communauté des relations libres (Xavier Deniau: 2003 :13).

    După cum a afirmat Léopold Sédar Senghor în februarie 1969 la Kinsasha, francofonia concepută ca o comunitate nu presupune cantonarea în niște valori tradiționale, ci deschiderea spre dialog, acceptarea diferitului: „[La langue française] est pour nous un moyen précieux de communication avec l’extérieur et de la connaissance des autres comme de nous-mêmes. Elle est une volonté humaine, sans cesse tendue vers une synthèse et toujours en dépassement d’elle-même pour mieux s’adapter à la situation d’un monde en perpetuel devenir.“ (Xavier Deniau: 2003: 19).

    Limba este o formă de manifestare și de individualizare a unui popor între celelalte popoare ale lumii, după cum a susținut și Georges Pompidou: „ La langue est un moyen de penser, un moyen d’influence intellectuelle; c’est à travers notre langue que nous existons dans le monde autrement qu’un pays parmi d’autres“ (Xavier Deniau: 2003: 22).

    În sfârșit, al patrulea sens al noțiunii de francofonie este sensul instituțional. Apartenența lingvistică și geografică la aceeași comunitate determină un sentiment de co-participare care se materializează prin existența unor asociații publice și private pe care le vom aminti în capitolul referitor la structurile internaționale ale francofoniei.

    Comunitatea statelor francofone a fost asemănată cu organizația Commonwealth. Jean-Marc Léger studiază această comparație din multiple unghiuri de vedere și ajunge la concluzia că Francofonia și Commonwealth-ul sunt totuși realități destul de diferite. Cele două organizații se disting una de cealaltă prin origine, evoluție și modul de existență. Commonwealth-ul britanic are fundamente politice în vreme ce comunitatea francofonă are, în primul rând, fundamente lingvistice și culturale. În al doilea rând, Commonwealth-ul nu este o reuniune de țări anglofone (deși Statele Unite și alte câteva state sunt anglofone), ci o reuniune de state care au ca instrument de lucru limba engleză. În schimb, asociațiile francofone vizează, în special, țările francofone. În al treilea rând, Commonwealth-ul este mult mai întins ca suprafață și ca număr de oameni decât Francofonia. El este rezultatul evoluției continue a Imperiului britanic, al ascensiunii spre autonomie internă și apoi spre independență a fostelor colonii britanice: Australia, Africa de Sud, Canada, Noua Zeelandă, devenite independente din 1931, coloniile din Asia și din Marea Caraibelor, în total aproape patruzeci de țări mai mari sau mai mici. Astfel, Commonwealth-ul este de șase ori mai extins decât comunitatea statelor francofone. În al patrulea rând, francofonia se concretizează în existența unor asociații diverse, a unor programe culturale de acțiune, a unor agenții de cooperare culturală și, mai ales, printr-o reuniune periodică a șefilor de stat și de guvern care își propun să rezolve anumite probleme economice sau politice. În al cincilea rând, se remarcă faptul că organizația mondială a Commonwealth-ului acționează întotdeauna în funcție de circumstanțe ( fără să aibă în mai bine de patruzeci de ani de existență un birou, un secretariat), în vreme ce asociația statelor francofone a adoptat încă de la început o cartă care definește niște obiective, niște principii de organizare și de funcționare. În al șaselea rând, Commonwealth-ul recunoaște suveranitatea Marii Britanii ca simbol al unității în vreme ce asociația statelor francofone reprezintă o tentativă inedită de stabilire a unor raporturi de cooperare culturală între țări diferite din multe puncte de vedere, dar care folosesc și cunosc în grade diferite limba și cultura franceză.

    În concluzie, putem afirma împreună cu Jean-Marc Léger că posibila comparație a francofoniei cu Commonwealth-ul este destul de înșelătoare întrucât între cele două organizații există multe elemente divergente.

    2 Etape în definirea și evoluția francofoniei

    Acțiunea de difuzare a limbii franceze a început în secolul al XIX-lea prin activitățile Alianței franceze create în 1883. Această organizație are aproximativ 1200 de centre în peste 100 de țări, majoritatea în America latină și în Asia (Singapore și Hong Kong). Scopul acestei asociații care are sediul la Paris este să-și intensifice raporturile de cooperare dintre țările francofone și să contribuie la apărarea și la răspândirea limbii franceze.

    Jean-Marc Léger distinge patru etape ale „aventurii multiforme, generoase și nesigure a francofoniei“.

    Începând din 1950 apar primele inițiative de formare a unor asociații cu specific non-guvernamental în țările francofone. La Limoges apare Asociația internațională a jurnaliștilor de limbă franceză (Association internationale des journalistes de langue française). O organizație cu același titlu va apărea în 1952 la Paris. Mai târziu, pe la mijlocul anilor ’60, Asociația internațională a jurnaliștilor de limbă franceză a devenit Uniunea internațională a presei și a jurnaliștilor de limbă franceză (l’Union internationale de la presse et des journalistes de langue française), prima organizație internațională non-guvernamentală constituită în cadrul francofoniei de după cel de-al doilea război mondial. Scopul acestei asociații este stabilirea legăturilor dintre ziariștii profesioniști de expresie franceză și apărarea utilizării corecte a limbii franceze. Adunarea generală a asociației se întrunea anual, iar apoi, o dată la trei ani. Congresul din 1953 a avut loc la Neufchâtel, în Elveția, cel din 1954 la Dijon, cel din 1955 la Montréal și, după o absență de trei ani, cel din 1958 la Bruxelles. La președinția asociației s-au succedat în timp jurnalistul elvețian René Braichet, apoi belgianul Robert Delmarcelle, în anul 1962 canadianul Jean-Marc Léger, redactor la ziarul Le Devoir din Montréal și André Viot, ziarist la RTF (Radiodiffusion et télévision française). Noua asociație a fost consacrată prin conferința de la Montréal din 1955 unde funcționa Uniunea canadiană a jurnaliștilor de limbă franceză (l’Union canadienne des journalistes de langue française). Tot cu acest prilej s-au pus bazele unor schimburi sistematice de publicații dintre diverse țări francofone.

    Șapte ani mai târziu, prin conferința de la Dakar, Asociația internațională a jurnaliștilor de limbă franceză se va extinde și în Africa. Cu acest prilej s-a pus problema libertății mondiale a presei și s-a discutat pe marginea rolului jurnaliștilor în perioada contemporană. S-a ajuns la concluzia că jurnalistul trebuie să fie un educator și un informator deopotrivă care trebuie să respecte adevărul și să contribuie prin ceea ce face la progresul poporului său. S-au pus, de asemenea, bazele unui institut interafrican de presă, s-au elaborat proiectele unor asociații naționale ale jurnalismului în diferite state africane.

    Toate aceste realizări se circumscriu idealului francofoniei și anume, acela de a reuni țări diverse în temeiul unei limbi comune. Acest ideal al unității este o permanență în epoca modernă și apare exprimat în mod evident în cadrul Declarației de la Lausanne din septembrie 1960 și a Asociației internaționale a jurnaliștilor de limbă franceză: „Dans ce monde nouveau où la notion d’empire au sens traditionnel du terme est révolue, d’autres ensembles tendent à s’édifier sous l’action des facteurs économiques, politiques et aussi, et surtout culturels. Il est devenu indispensable pour tous ceux qui parlent le français dans le monde de créer entre eux les relations les plus nourries, les rapports les plus étroits possibles dans tous les domaines. Or, la presse, dans le sens le plus large représente dans un pareil effort, un instrument essentiel, non seulement par les informations qu’elle véhicule, mais par la qualité de la langue qu’elle utilise, par l’esprit qu’elle illustre et par les préoccupations qu’elle traduit. [...]. Autour d’une langue et d’une culture qui ne sont la propriété ni d’un peuple, ni d’un pays en particulier, qui expriment l’une des formes les plus hautes de l’humanisme et qui ont été toujours marquées par l’accueuil et la générosité, il est possible de ressembler Blancs, Jaunes et Noirs ceux qui s’expriment dans cette langue et qui participent à cette culture, pour assurer la conciliation de l’héritage et de la modernité (Jean-Marc Léger: 1987:79).

    A doua mare organizație francofonă din deceniul al cincilea este Uniunea culturală franceză. În primăvara anului 1953, la Montréal, un grup de oameni de cultură canadieni și francezi au avut ideea să creeze o organizație internațională cu specific non-guvernamental pentru apărarea și promovarea limbii franceze în lume. În acest fel, s-au format mai multe comitete naționale subordonate Uniunii culturale franceze. Primul congres a avut loc în anul 1955 la Versailles, prilej cu care s-au stabilit principalele priorități ale organizației. S-au făcut colecte de cărți , reviste și discuri pentru țările francofone mai puțin privilegiate. Organizația a acordat sprijin acelor state francofone care au fost victime ale războaielor civile și a persecuțiilor politice. S-au realizat, de asemenea, expoziții de cărți și de reviste franceze (Jean-Marc Léger: 1987: 84).

    În deceniul al șaselea al secolului trecut, activitățile instituțiilor francofone au fost înlesnite de anumite evenimente socio-politice: prestigiul național al Franței crește datorită generalului Charles de Gaule, Quebec-ul se va afirma ca provincie independentă, iar în cadrul Organizației Națiunilor Unite vor fi integrate cincisprezece state.

    În tot acest timp (1960-1970), Franța a avut o poziție de rezervă, de discreție față de instituirea unei organizații guvernamentale politice a francofoniei. Cauza acestei discreții trebuie căutată în primul rând în politica generalului Charles de Gaule care suferise un eșec în plan internațional încercând să propage ideile unei noi uniuni în Africa neagră și în Madagascar. Pragmatismul politic l-a făcut pe acesta să înțeleagă că nu putea să aibă cu statele foste colonii decât raporturi bilaterale, orice alt tip de raporturi putând da naștere la tensiuni permanente. În al doilea rând, atitudinea discretă a Franței se explică prin faptul că generalul de Gaule nu dorea ca prin politica lui să fie acuzat de celelalte state de neoimperialism (Jean-Marc Léger: 1987: 60-63 passim).

    Atitudinea de rezervă s-a manifestat, prin urmare, doar față de organizațiile guvernamentale, nu și față de cele non-guvernamentale: Asociația universităților (l’Asociation des universités), Asociația parlamentarilor (L’Association des parlamentaires), Federația profesorilor de limbă franceză (La Fédération des professeurs de français), Consiliul internațional al limbii franceze (Le Conseil International de la langue française).

    În deceniul al VI-lea al secolului al XX-lea, un rol important în consolidarea ideeii de francofonie îl va avea formarea unei asociații internaționale universitare. Cei care au fondat această asociație (Association des universités entièrement et partiellement de langue française-AUPELF) au fost ziaristul canadian Jean-Marc Léger și Lucien Paye, rectorul Universității din Dakar.

    Astfel, între 8 și 13 septembrie 1961 au fost convocați la universitatea din Montréal rectorii tuturor universităților de limbă franceză din lumea întreagă. S-a stabilit scopul organizației recent înființate și anume promovarea dialogului cultural prin intermediul universităților cu limba de predare franceza. Rectorul universității din Montréal, Irénée Lussier, a fost ales președinte al asociației. Douăzeci de ani mai târziu, în AUPELF intrau mai mult de 130 de universități francofone la care se adăugau peste 400 de membrii asociați provenind din universități non-francofone. Secretariatul general al organizației a fost stabilit la Montréal, iar două birouri au fost înființate la Paris pentru Europa și la Dakar pentru Africa.

    Reuniuni ale membrilor AUPELF au avut loc la Paris (1963), la Liège (1966), la Nice (1969), la Bruxelles (1984) și la Rabat (1978).

    Organizația a scos de-a lungul timpului câteva reviste: „Bulletin des nouvelles brèves“, „Nouvelles universitaires africaines“, „Etudes francaises dans le monde“, „Lettre d’information: université et coopération“. Se vor edita, în cadrul aceleiași asociații, cărți, vor avea loc cursuri de vară care vor fi ținute în universitățile membre. Catalogul acestor universități va fi reînnoit în fiecare an cu date despre structura acestor unități și despre cursurile și programele oferite. Consiliul de administrație se reunea la început în orașe diferite, dar începând din 1970, toate ședințele vor fi ținute la Paris. Tot începând din același an s-a creat un fond internațional de cooperare universitară și contribuțiile din acest fond vor fi destinate universităților francofone din Magreb și din regiunea Oceanului Indian (Jean-Marc Léger: 1987: 83).

    Pe lângă aceste organizații non-guvernamentale, în deceniul al șaptelea a apărut și o organizație guvernamentală: Agenția de cooperare culturală și tehnică (L’agence de coopération culturelle et technique). Ea este prima organizație de amploare de acest tip care va marca o etapă fundamentală în cadrul francofoniei. Unul dintre fondatorii ei este președintele nigerian și al organizației comune africane și malgașe (OCAM), Diori Hamani.

    La 17 februarie 1969 a avut loc prima ședință solemnă, de deschidere a lucrărilor acestei organizații în sala de ședințe a Adunării Naționale din Niamey, prezidată de șeful statului nigerian. Ministrul francez al culturii din acea vreme, André Malraux, a transmis mesajul președintelui Franței prin care intrarea culturii africane în civilizația universală este recunoscută drept unul dintre fenomenele culturale cele mai importante din secolul al XX-lea. În aceste momente avea loc în viziunea președintelui, simbioza afro-latină: „La culture ne s’hérite pas, elle se conquiert: ce qui doit nous unir, c’est l’objet de cette conquète. Seule, la culture francophone ne propose pas à l’Afrique de se soumettre à l’Occident en y perdant son âme: elle seule lui propose d’entrer dans le monde moderne en lui intégrant les plus hautes valeurs africaines. La culture ne connaît pas de nations mineures, elle ne connaît que des nations fraternelles (J. M. Léger: 1987: 104).

    J.M.Léger a fost numit el însuși de către președintele Nigeriei secretar executiv provizoriu al Agenției... și a fost însărcinat cu elaborarea, în timp de maxim un an de zile a proiectelor de programe care urmau să fie discutate în ședințe. Jurnalistul canadian a făcut călătorii în aproape toate țările francofone și a ajuns la concluzia că marea lor majoritate erau interesate să devină membre ale unei asemenea agenții și să coopereze în special în următoarele domenii: alfabetizarea populației, formarea profesională, învățământ superior tehnic.

    Au fost contactate și alte organizații culturale precum UNESCO (Jean-Marc Léger: 1987: 116).

    A doua conferință de la Niamey a avut loc în martie 1970 și nu a fost atât de eficientă ca cea din februarie 1969. S-au adoptat totuși două texte fundamentale foarte importante: o convenție care stabilește principiile generale de funcționare a organizației și o cartă care precizează obiectivele, structurile și modul de funcționare al viitoarei organizații.

    S-au creat, de asemenea, trei organisme: Conferința generală, care se reunește din doi în doi ani la nivel ministerial, Consiliul de administrație, în care toți membrii sunt egal reprezentați și care se întrunește anual și Consiliul consultativ care își propune asocierea unor alte organizații importante în cadrul Agenției....Sediul central al organizației a fost fixat la Paris.

    Programul Agenției... era organizat în funcție de patru modalități de acțiune: formare, acțiuni culturale și informare, acțiune socială și dezvoltare. Ulterior, acestea vor fi numite: învățământ și cercetare, dezvoltare și cunoaștere reciprocă, iar apoi: educație-formare, cultură și comunicare, cooperare științifică și dezvoltare.

    În cadrul primei direcții, realizarea cea mai importantă a fost crearea Școlii Internaționale de la Bordeaux care ar trebui să favorizeze dialogul dintre culturile diferite din spațiul francofon. Instituția a fost inaugurată în ianuarie 1972 în prezența lui Jacques Chalean Delmas.

    Una dintre prioritățile organizației a fost realizarea unor schimburi de tineri provenind din diverse țări francofone. Astfel, începând din vara anului 1971, aproape 200 de tineri din Africa, din zona Oceanului Indian și din Europa francofonă au făcut schimburi de experiență.

    Istoricul lui Jean-Marc Léger se oprește la acest an. Spre deosebire de acesta, Xavier Deniau este de părere că originile mișcării francofone ar trebui căutate chiar în Evul Mediu când limba franceză, urmașă a limbii latine, începe să aibă prestigiul unei limbi semiuniversale. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, limba franceză se răspândește în toată Europa, dar numai la nivelul elitelor culturale și politice. Împărați precum Frederic al II-lea și Ecaterina, împărăteasa Rusiei, adevărați monarhi luminați, vor fi mari admiratori ai lui Diderot și ai lui Voltaire.

    Spre deosebire de situația din Secolul luminilor, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, limba franceză începe să aibă un caracter de masă. Astfel, înaintea celui de-al doilea război mondial, propagarea limbii franceze se va face fără implicații majore din partea Franței. În această perioadă putem vorbi de o preistorie a francofoniei. Aici pot fi incluse studiile geografului Onésime Reclus precum și apariția Asociației medicilor pediatrii de limbă franceză.

    Xavier Deniau amintește și de apariția lucrării lui Albert Dauzat, Défense de la langue française, studiu în care se analizează gradul de corectitudine și de puritate a limbii franceze.

    Există unele inițiative internaționale pe care J.M. Léger le omite, și anume, crearea în anul 1906 a Federației internaționale pentru cultura și expansiunea limbii franceze (1906) și Asociația internațională a scriitorilor de limbă franceză (Paris, 1937) sub egida lui J.P. Sebillot și a lui Maurice Wilmotte. Din păcate, toate aceste inițiative au avut o activitate destul de redusă din cauza conjuncturii internaționale defavorabile (apropierea celor două războaie mondiale, lipsa de disponibilitate a guvernelor în domeniul politicii culturale) .

    Abia după 1945, mișcările asociative cunosc o dezvoltare importantă. În această linie se înscriu: Asociația internațională pentru cultura franceză în străinătate (l’Association internationale pour la culture française à l’étranger) ( 1960), care va avea începând din 1962 propria revistă culturală, „Culture française“, Asociația internațională a jurnaliștilor de limbă franceză (1952) de care vorbește Jean-Marc Léger, Uniunea culturală franceză, (L’Union culturelle française), Asociația internațională a sociologilor de limbă franceză ( l’Association internationale des sociologues de langue française) (Xavier Deniau: 2003: 49).

    Începând din 1965 putem vorbi de acțiuni coerente ale mișcării francofone, motiv pentru care, cronologia evenimentelor propusă de Xavier Deniau devine coerentă. Putem vorbi de o perioadă a proiectelor, o perioadă a inițiativelor și o perioadă a luării deciziilor.

    În prima etapă, aceea a elaborării proiectelor administrative (1965-1967), se ia inițiativa formării unor confederații la nivel guvernamental. Astfel, la 1 decembrie 1965 s-a creat Comitetul pentru apărarea și propagarea limbii franceze (Le Haut Commité pour la défense et l’expansion de la langue française).

    O altă inițiativă a fost luată de Ministerul Educației din Québec, și anume, „crearea unei comunități francofone care să nu înglobeze numai Franța și Québecul, ci toate țările de limbă franceză“ (Xavier Deniau: 2003: 50).

    În a treia perioadă s-au luat o serie de decizii concrete în lumea politică privitoare la constituirea instituțiilor francofone. Un eveniment important în acest context l-a avut discursul generalului de Gaule în Québec.

    În 1968, Québecul va lua parte alături de alte state la o conferință a miniștrilor educației. Tot în același an s-a creat în domeniul educației un birou canadiano-francez pentru problemele tinerilor (L’Office franco-québécois pour la jeunesse). Ca urmare, la 11 noiembrie, noua lege a învățământului superior din Franța prevede ca universitățile să dezvolte acțiuni de cooperare internațională cu unități similare din țări francofone și, în special, cu Canada.

    Mai târziu, în 1973, se creează Comitetul Francofoniei (Le Comité de la francofonie), Comitetul interministerial francofon pentru afaceri (Le Comité interministériel pour les affaires francophones), Serviciul francofon al afacerilor (Les Services des affaires francophones) din cadrul Ministerului francez al afacerilor externe precum și AFAL (Association francophone d’accueuil et de la liaison).

    În sfârșit, a patra perioadă a istoriei francofoniei este aceea a realizărilor proiectelor. Ea debutează prin conferința de la Paris a șefilor de stat și de guvern (februarie 1968).

    Această perioadă se prelungește până în zilele noastre când activitățile legate de francofonie sunt organizate cu ajutorul asociațiilor și a centrelor culturale din lumea întreagă.

    „Avatariile“ francofoniei ne determină să afirmăm că această mișcare ideologică poate fi definită astăzi drept o realitate, o instituție care acoperă domenii diverse de cunoaștere, o formă de realizare a globalizării prin intermediul limbii.

    Francofonia ia, din punct de vedere instituțional, aspectul unei instituții căreia i se subordonează o multitudine de organisme naționale și internaționale, guvernamentale sau non-guvernamentale pe care vom încerca să le enumerăm și să le clasificăm în cele ce urmează.

    3 Structuri ale francofoniei

    A Organisme internaționale

    1 Instituții interguvernamentale

    a) Conferința șefilor de stat și de guvern având în comun limba franceză

    Această conferință are loc cu scopul de a propune anumite proiecte și de a stabili direcțiile de acțiune și de dezvoltare.

    Conferința a avut loc la Paris între 17 și 19 februarie 1968 și a reunit toate țările francofone, cu una sau două excepții. Cu această ocazie s-au dezbătut probleme economice și politice mondiale precum și chestiuni legate de cooperare și de dezvoltare dintre țările francofone.

    A doua conferință a avut loc în Québec între 2 și 4 septembrie 1987 și a fost o prelungire a primeia întrucât s-au finalizat problemele discutate parțial la Paris.

    A treia conferință a avut loc la Dakar între 24 și 26 mai 1989 și reprezintă prima întâlnire de acest gen care a avut loc pe continentul negru. Scopul principal al acesteia a fost crearea de noi legături între universitățile cu limba de predare franceza. Cu această ocazie, Elveția a fost primită între țările francofone.

    Conferința de la Chaillot din noiembrie 1991 este importantă pentru țara noastră care a fost invitată cu această ocazie ca membru cu statut de observator. Tot la această dată s-a creat un consiliu permanent al francofoniei compus din reprezentanții a 51 de state.

    A cincea întâlnire a avut loc în insula Mauritius (16-18 octombrie 1993) și a reunit reprezentanții a 47 de state. Cu acest prilej, România a fost primită ca membră cu drepturi depline în cadrul asociației statelor francofone.

    În cadrul celei de-a șasea conferințe (Cotonou), s-a subliniat necesitatea acțiunii comune în domeniul învățământului în limba franceză, locul francezei în cadrul rețelelor de comunicație moderne precum și necesitatea unei solidarizări a țărilor cu un nivel mare de dezvoltare în vederea ajutorării statelor mai puțin privilegiate. Jacques Chirac a afirmat în legătură cu acest aspect: „Il faut lutter vigoureusement contre la tentation de désengagement qui se répand dans certains pays industrialisés ce qui est irresponsable et parfaitement contraire à l’humanisme auquel nous prétendons adhérer (Xavier Deniau: 2003: 65).

    A șaptea reuniune a avut loc la Hanoi, în Vietnam. Acolo s-a decis între 12 și 15 noiembrie 1997 formarea unui secretariat general al francofoniei în fruntea căruia va fi ales Boutros Ghali, fostul prim-ministru egiptean însărcinat cu afacerile externe și al șaselea secretar al Organizației Națiunilor Unite. Au fost prezenți cu această ocazie reprezentanți a 49 de state, un invitat special (Val d’Aoste) și trei state-observator: Albania, Macedonia și Polonia.

    Prin a opta întrunire de la Moncton, sunt reînnoite prin vocea lui Boutros Ghali, fostul prim-ministru egiptean principalele scopuri ale francofoniei: promovarea respectului diversității culturale și lingvistice a statelor francofone, dezvoltarea și formarea tinerilor care învață (în) limba franceză, stimularea cooperării economice și favorizarea participării tuturor statelor francofone la comerțul mondial, stimularea mobilității tinerilor în țările francofone, facilitarea găsirii unui loc de muncă și favorizarea circulației informațiilor între statele membre.

    b) Conferințele miniștrilor din țările francofone

    Două dintre aceste conferințe au un caracter permanent. Prima este Conferința miniștrilor educației (CONFMEN) creată în anul 1960 la inițiativa Confederației statelor africane. Din 1968 există un secretariat al acestei organizații cu sediul la Dakar. A doua este Conferința miniștrilor sănătății și sportului.

    c) Agenția Francofoniei (L’Agence de la Francophonie), numită și L’Agence de coopération culturelle et technique grupează 41 de state: Belgia, Benin, Bulgaria, Burkina-Faso, Burundi, Cambodgia, Camerun, Canada, Republica Centrafricană, Insulele Comore, Congo, Coasta de Fildeș, Djibuti, Republica Dominicană, Franța, Gabon, Guineea, Guineea Ecuatorială, Haiti, Laos, Liban, Luxemburg, Madagascar, Mali, Insulele Mauritius, Republica Moldova, Monaco, Niger, România, Rwanda, São Tomé și Principé, Senegal, Seychelles, Suedia, Ciad, Togo, Tunisia, Vanatu, Vietnam și Zair. Pe lângă acestea există cinci state asociate: Egipt, Guineea Bissau, Maroc, Mauritania și Santa Lucia. Au fost invitați de asemenea profesori de la universitatea africană Senghor și redactori și jurnaliști ai postului de televiziune TV5 pentru a-l ajuta pe secretarul general să definească axele prioritare ale programării multilaterale francofone.

    Bugetul asociației este asigurat prin contribuțiile directe ale statelor membre: Franța (46%), Québec și Noul Brunswick (35%), Belgia francofonă (12%), Elveția (12%).

    d) Asociații francofone apărute în cadrul Organizației Națiunilor Unite

    Prima organizație de acest fel a apărut la New York în anul 1996, a doua la Geneva, următoarele la Vienne, Nairobi, Paris și Montréal.

    La început, doar patru state din cadrul Organizației Națiunilor Unite erau francofone: Belgia, Franța, Haiti și Luxemburg.

    După discuții îndelungate s-a luat decizia ca franceza să fie una dintre cele cinci limbi oficiale ale organizației alături de: engleză, chineză, spaniolă, rusă și una dintre limbile de lucru alături de engleză. Această decizie a fost luată datorită intervenției diplomatului Georges Bidault, cu sprijinul fostei Uniuni Sovietice fără acordul Statelor Unite. La început, localizarea organizației în Statele Unite precum și numărul dominant al organizațiilor anglofone au fost fapte care au determinat un oarecare dezechilibru între cele două limbi, în favoarea englezei.

    Funcționarii și secretarii anglofoni erau din ce în ce mai numeroși și 90% dintre documente trebuiau să fie redactate în limba engleză astfel încât chiar vorbitorii de limbă franceză erau nevoiți de multe ori să recurgă la limba engleză în comunicare.

    Situația aceasta de dezechilibru lingvistic existent în cadrul organizației va dispărea din deceniul al șaselea când vor fi primite între statele membre și statele africane.

    Astăzi, aproximativ cincizeci de state care participă la activitățile grupului de la New York doresc ca scrisorile din partea Organizației Națiunilor Unite să le parvină în limba franceză. Prin urmare, putem constata că limba franceză ocupă încă în cadrul asociației un onorabil loc doi, ca și în cazul unor organisme precum: Consiliul Europei, NATO, INTERPOL, Organizația Unității Africane, Comisia Pacificului de Sud, Agenția Energiei Atomice din Vienne, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Comitetul Internațional Olimpic, Caritas-ul internațional, Academia de Drept Internațional de la Haga etc. (Xavier Deniau: 2003: 70).

    2 Organizații parapublice

    Aceste instituții sunt intermediare între sectorul public și sectorul de stat. Există cinci astfel de organizații:

    a) Adunarea internațională a parlamentarilor de limbă franceză (Assemblée internationale des parlamentaires de langue française-AIPLF) a fost creată în anul 1967 și are 37 de secțiuni corespunzătoare celor 37 de țări participante.

    b) AUPELF (Agenția francofonă pentru învățământul superior) a fost creată la Montréal în 1961, iar apariția ei a fost primită cu mult interes de către UNESCO. Scopul acestei organizații este dezvoltarea unei conștiințe francofone internaționale, solidaritatea în domeniul cercetării științifice la nivel universitar, favorizarea liberei circulații a informațiilor și a persoanelor în cadrul schimburilor interuniversitare.

    c) Asociația internațională a primarilor capitalelor și orașelor din țările francofone (Association internationale des maires et des responsables des métropoles partiellement et entièrement francophones-AIMF creată în 1979 de către Jacques Chirac grupează 75 de orașe din 40 de țări. Sediul central al organizației de află în Québec, iar secretariatul la Paris.

    Asociația are drept scop stabilirea unor relații de cooperare între primarii unor orașe din diferite țări ale lumii, să rezolve prin discuții și dezbateri cu finalități practice problemele comune legate de dezvoltarea urbană, să determine solidaritatea dintre orașe și să faciliteze schimbul de informație și de experiență de orice natură.

    Una dintre realizările importante ale asociației primarilor a fost punerea în aplicare cu succes a unui proiect de informatizare a unor orașe africane (Xavier Deniau: 2003: 75).

    d) Consiliul internațional al radiodifuziunilor de limbă franceză (Le conseil international des radio-télévisions d’_expression française-CIRTEF).

    Acesta a fost creat în anul 1978 și grupează 41 de membri din 30 de țări francofone.

    e) Consiliul internațional al radiodifuziunilor de limbă franceză (Le conseil international de la langue fraçaise-CILF) are rolul de a publica studii francofone și dicționare bilingve.

    3 Asociații

    Întrucât Francofonia nu este o structură de tipul organizației Commonwealth-ului, un loc important în cadrul acesteia îl ocupă asociațiile și organizațiile aflate, în marea lor majoritate, pe teritoriul francez. O listă completă a tuturor acestor asociații se găsente în Anuarul asociației francofone a prieteniei (L’annuaire de l’association francophone de l’amitié et de la liaison) unde toate aceste instituții sunt clasificate în funcțiile de scopurile principale pe care le au:

    a) apărarea și propagarea limbi și a culturii franceze

    În acest scop au fost fondate următoarele asociații: Federația universalității limbii franceze (La Fédération du français universel) fondată în anul 1946 cu scopul de a organiza manifestările bienale ale limbii franceze; Federația internațională a scriitorilor de limbă franceză (La fédération internationale des écrivains de langue française-FIDELF) creată la Québec în 1982 care reunește 21 de uniuni naționale ale scriitorilor repartizați pe trei continente și totalizând peste 20000 de scriitori de expresie franceză; Alianța franceză (Alliance française) fondată în 1883 a avut de-a lungul timpului un rol foarte important pentru răspândirea limbii și culturii franceze; în sfârșit, Misiunea laică ( La mission laique) creată în anul 1902 (Xavier Deniau: 2003: 76).

    b) schimburi de experiență profesională

    Asociațiile care au acest scop grupează aceleași persoane care exercită același tip de profesie. Această mișcare asociativă permite apărarea intereselor materiale și morale comune, favorizează cercetarea științifică comună și propagarea rapidă a informațiilor în sectoare profesionale diferite. Aceste asociații contribuie indirect la răspândirea limbii franceze în lume.

    În domeniul tehnic, cele mai numeroase asociații de acest tip sunt asociațiile medicale. De exemplu: Conferința internațională a decanilor facultăților de medicină de expresie franceză, Asociația națională a oamenilor de știință pentru întrebuințarea limbii franceze (L’association nationale des scientifiques pour l’usage de la langue française-ANSULF), Liga internațională a oamenilor de știință pentru întrebuințarea limbii franceze (La ligue internationale des scientifiques pour l’usage du français-LISULF).

    Cadrele didactice s-au grupat, de asemenea, în organizații de acest tip, precum Federația internațională a profesorilor de franceză-FIPF. În cadrul acesteia, profesorii din lumea întreagă își împărtășesc experiențele didactice și cercetările pedagogice.

    Pe lângă aceasta, a fost înființată recent Rețeaua internațională a cercetării în domeniul educației (Le Réseau international des recherches en éducation et formation de langue française) care are drept scop sprijinirea și finanțarea cercetărilor în domeniul educației. Alte organisme de acest fel sunt și: Asociația societăților de filozofie de limbă franceză-ASPLF), Asociația oamenilor de afaceri de limbă franceză (L’Association pour le français des affaires-APFA), Asociația economiștilor de limbă franceză (L’Association des économistes de langue française), Asociația internațională a sociologilor de limbă franceză (L’Association internationale des sociologues de langue française), Asociația pentru răspândirea internațională a cărților, operelor și revistelor franceze (L’Association pour la diffusion internationale francophone de livres, ouvrages et revues-ADIFLOR), Asociația cărților și revistelor francofone (L’Association des livres et des revues francophones-LRF), Asociația scriitorilor de limbă franceză (L’Association des écrivains de langue française), Institutul internațional al dreptului de expresie franceză (L’Institut international de droit d’_expression française-IDEF), Uniunea internațională a jurnaliștilor din presa de expresie franceză (L’Union internationale des journalistes de la presse d’_expression française-UIJPLF), Uniunea editorilor de limbă franceză (L’Union des éditeurs de langue française-UELF),Uniunea internațională a informaticienilor francofoni (L’Union internationale des informaticiens francophones-UIIF) și Uniunea inginerilor și tehnicienilor de limbă franceză (L’Union des ingénieurs et techniciens utilisant la langue française). Tot aici am putea include și La maison de la francité de la Bruxelles (Xavier Deniau: 2003: 77-78).

    B Organisme situate în Franța

    În domeniul public s-au creat de-a lungul timpului mai multe structuri guvernamentale.

    Întrucât francofonia a devenit o dimensiune esențială a politicii externe a Franței, s-a impus necesitatea numirii unui ministru delegat pe lângă Ministerul Afacerilor Externe care s-a implicat în mod direct sau indirect în crearea unor comisii ale francofoniei: Comitetul pentru limba franceză (Le Haut comité pour la défense et l’expansion de la langue française), devenit în 1966 Le Haut comité de la langue française, Comitetul Francofoniei (Le Comité de la francophonie-1973), Comitetul francofon interministerial pentru afaceri (Le Comité interministériel pour les affaires francophones), Direcția generală a relațiilor culturale, științifice și tehnice (La Direction générale des relations culturelles, scientifiques et techniques), organism care depinde direct de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul cooperării și dezvoltării (Le Ministère de la coopération et du développement) care își propune să vină în special în sprijinul statelor francofone din Africa. Începând din 1989, Guvernul francez și-a restructurat strategia de organizare a organismelor francofone. Astfel, începând din 1993, Ministerul Culturii a fost direct implicat în gestiunea problemelor legate de francofonie. Consiliul Francofoniei creat în 1984 este regândit în acest moment ca un prilej al dezbaterilor ce ar trebui să propună noi perspective de acțiune. În fruntea acestui consiliu se află totuși președintele Franței care îi desemnează pe cei 35 de membri.

    Un alt organism recent înființat (3 iunie 1989), Consiliul superior al limbii franceze, ar trebui să studieze problemele legate de evoluția și de propagarea limbii franceze. El are un rol consultativ, în primul rând, ca de altfel și Consiliul Francofoniei și încheie șirul principalelor organizații guvernamentale de pe teritoriul Franței care au ca scop stimularea relațiilor dintre țările francofone.

    În propagarea limbii franceze în lume un rol important îl joacă alături de instituțiile de mai sus și mass media. Astfel, canalele de radio și de televiziune au devenit mijloace facile de răspândire a limbii și a culturii franceze în lumea întreagă. Dintre acestea putem aminti:

    1. Canalul de televiziune TV5 care este difuzat în Europa, Canada, Africa unde, în 1992, a fost lansat în mod oficial TV5 Afrique. Canalul a fost primit cu succes în Europa centrală și de Est (România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia). Pe continentul american, TV5 Québec-Canada acoperă atât zona de nord a Americii cât și Statele Unite ale Americii și America Latină (în special Argentina și Mexicul). Astăzi se fac demersuri pentru extinderea rețelei TV5 și în Asia.

    Canalul TV5 este unic întrucât programele sale variate se adresează lumii întregi, respectă diferențele culturale și sunt în același timp „un antidot împotriva globalizării culturale“ (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2004: 152). El emite în baza unei convenții semnate la summitul de la Beirut din 2002 cu autorizarea și cu sprijinul conducerii tuturor țărilor francofone.

    Grila sa de programe a fost revizuită de curând asfel încât există câteva teme privilegiate care se regăsesc în cadrul emisiunilor difuzate: istorie, actualitate, sport și cultură.

    La Paris, TV5 Monde coordonează activitatea următoarelor posturi: TV5 France, TV5 Belgique, TV5 Suisse, TV5 Europe, TV5 Afrique, TV5 Orient, TV5 Asie, TV5 Etats Units, TV5 Amérique latine.

    Programele acestui post de televiziune sunt receptate de aproximativ 160 de milioane de oameni, dintre care 11 milioane deschid zilnic televizorul pe acest post.

    Subtitrajul unor emisiuni în limbile vernaculare precum și difuzarea unor cursuri televizate de învățare a limbii franceze („Apprendre et enseigner avec TV5“) sunt câteva din inovațiile recente din grila de programe a TV5.

    2. Canal France International (CFI) a apărut în aprilie 1989 din inițiativa Ministerului cooperării... din Franța și are mai multe funcții între care aceea de bancă de programe pentru anumite posturi de televiziune străine (Xavier Deniau: 2003: 84). Canalul emite în 85 de țări și este finanțat integral de către Ministerul francez al afacerilor externe. (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2004: 152).

    CFI transmite în direct evenimente care au loc peteritoriul Hexagonului și furnizează informații pentru ambasadele și centrele culturale din lumea întreagă.

    3. Radio France International (RFI)

    Emite non-stop programe pe cele cinci continenete atât în limba franceză cât și în limbile vernaculare. Este al patrulea post de radio internațional după Voice of America (VOA), BBC World și Deutche Welle.

    Emisiunile sale se difuzează în limba franceză și în alte 20 de limbi străine. În cadrul acestora există programe speciale destinate predării și învățării limbii franceze.

    Postul are și câteva filiale: Radio Monte- Carlo- Moyen- Orient (RMC-MO), Radio Paris Lisbonne (RPL), Radio Delta RFI-FM (București), RFI-Sofia (Bulgaria) și RFI-Germania. Astfel, toate emisiunile pot fi auzite în bazinul Mării Mediterane precum și în Europa centală și orientală. În plus, începând cu anul 2002, poate fi ascultat și în anumite regiuni din Africa francofonă, anglofonă, lusofonă, în Asia și Oceania (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2004: 152).

    2. În domeniul privat este imposibil de enumerat toate organismele create în vederea propagării limbii franceze în lume. Printre cele mai importante este Centrul internațional de studii francofone de la Universitatea Paris IV și de la Paris XIII. Acesta colaborează cu Institutul francofon din Paris și cu Centrul de cercetare a răspândirii limbii franceze (Le centre de recherche et d’études pour la diffusion du français-CREDIF).

    În sfârșit, o altă organizație importantă din acest domeniul este Comitetul catolic (Le comité catholique des amitiés françaises) și Comitetul protestant (Le comité protestant des amitiés françaises à l’étranger) ( Xavier Deniau: 2003: 85).

    În concluzie, putem afirma că rețeaua extinsă a asociațiilor și a organizațiilor din domeniul public și din domeniul privat dovedesc vitalitatea ideii de francofonie în zilele noastre. Dimensiunile extinse ale câmpurilor de acțiune, diversitatea scopurilor pe care fiecare dintre aceste organizații și le propune demonstrează faptul că solidaritatea francofonă este activă și organizată.

    Sistemul instituțional al Francofoniei are consecințe practice imediate. Astfel, unele țări care nu ar consimți să facă parte dintr-un sistem unitar și rigid precum Algeria au acceptat să intre în anumite structuri fondate în primul rând pe temeiuri lingvistice.

    Din punct de vedere cultural, organizațiile francofone au reunit scriitori și popoare diferite într-un spațiu al solidarității și al cunoașterii reciproce. Legat de acest aspect, sunt semnificative cuvintele lui André Malraux rostite la Conferința de la Niamey: „La culture française hier, francophone aujourd’hui “ (Cultura franceză de ieri este cultura francofonă de astăzi) .

    Dimensiunea instituțională a Francofoniei sprijină afirmarea unor culturi diferite având ca punct de convergență limba franceză, limbă de cultură de excepție care poate genera o viziune universalistă asupra omului. Popoare îndepărtate și cu o concepție diferită asupra omului pot comunica între ele și își descoperă puncte comune întrucât cărțile scriitorilor de limbă franceză scot în evidență eternul uman respectând în același timp identitatea și diferitul (Xavier Deniau: 2003: 88).

    Aspectul instituțional al francofoniei demonstrează de asemenea că folosirea în comun a unei limbi poate determina legături de prietenie și de ajutor reciproc între popoare și, indirect, îmbunătățirea raporturilor politice, etnice și economice dintre ele. (Xavier Deniau: 2003: 89). Acest fapt este o reușită deosebită atunci când aceste popoare locuiesc în arii atât de diverse precum popoarele francofone ele însele având culturi și obiceiuri diferite.

    "
    Associated Topics

    Noduri si retele


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.90 Seconds