Suntem agresați intensiv de propaganda mercenarilor mediatici. Dar nici pe canalele pe care se mai pot exprima critici anti-sistem nu mai primim, de mult, decât lirică găunoasă, o dezlănțuire neputincioasă de revoltă, prin șarje inconsistente, care denunță pertinent dar sățios racilele constatabile… dar nu propun decât pseudo-soluții. Că am eșuat într-o înfundătură civilizațională o arată și tăcerea intelectualilor, cei care odinioară se simțeau mandatați să corecteze viciile istoriei, iar azi încep să evite, smeriți, sterila lătrătură. Constatându-mă și eu în această postură penibilă, ca agitator civic ce denunță ce nu-i convine dar nu poate arăta cu ce ar înlocui, am încercat în acești ani să organizez un repertoriu de măsuri pe care le-aș lua dacă aș ajunge la putere — supunându-mă la acest exercițiu numai ca să văd dacă chiar știu de ce mă aflu în treabă. 

Suntem agresați intensiv de propaganda mercenarilor mediatici. Dar nici pe canalele pe care se mai pot exprima critici anti-sistem nu mai primim, de mult, decât lirică găunoasă, o dezlănțuire neputincioasă de revoltă, prin șarje inconsistente, care denunță pertinent dar sătios racilele constatabile… dar nu propun decât pseudo-soluții. Că am eșuat într-o încfundătură civilizațională o arată și tăcerea intelectualilor, cei care odinioară se simțeau mandatați să corecteze viciile istoriei, iar azi încep să evite, smeriți, sterila lătrătură. Constatându-mă și eu în această postură penibilă, ca agitator civic ce denunță ce nu-i convine dar nu poate arăta cu ce ar înlocui, am încercat în acești ani să organizez un repertoriu de măsuri pe care le-aș lua dacă aș ajunge la putere— supunându-mă la acest exercițiu numai ca să văd dacă chiar știu de ce mă aflu în treabă. Reformulate continuu, ideile mele reformatoare nu au rezistat însă presiunii criteriilor contradictorii — care sălășluiesc într-o singură conștiință. Lesne intuiesc implauzibilitatea găsirii unei formule „juste” pentru o colectivitate de actori plasați de viață în tot felul de posturi… Nu voi analiza aici metodic de ce și cum am ajuns în acest hău umplut cu amăgiri ofilite, ci voi încerca să deschid o perspectivă explicativă, scrutând o pistă — exemplu de naufragiu inevitabil al năzuinței spre un altfel confuz. 

Amintesc doar în treacăt că primul izvor de neputințe este contradicția dintre nevoile/interesele/aspirațiile individului și legitățile/interesele comunității (a se vedea vestita dilemă a prizonierilor). Oricât s-ar perfecta implantarea intereselor colective în conștiințe, acestea vor rămâne în slujba ființelor purtătoare, sprijinind descurcarea care satisface nevoile corpului animalic și fabricarea sensurilor motivante, întru satisfacerea nevoilor sufletului. Contrapunerea paradoxantă dintre puseurile împlinirii personale și asumarea participării voluntare e deja de ajuns pentru a ne arunca în perplexitate. Dar chiar dacă uităm de existența (devenirea) ființei stabile înzestrată cu conștiință plastică și rămânem la nivelul socialității, căutând optimizarea regulilor de joc, nu dăm peste o problemă (măcar progresiv) solubilă, ci peste o plasă de criterii/nevoi/perspective contradictorii, care țes un sistem măcinat de absurditate. 

Așa cum șarpele nu-și poate înghiți capul și Dumnezeu nu se poate face și pe El, omenirea nu se poate reconstrui din nimic (supra-revoluționar), fiind silită să se transforme progresiv, trebuind să fie ce nu vrea. Inerție a devenirii care atomizează și planurile de reconstituire ce nu sunt absurde în principiu, dar presupun „marea resetare”. Ca atare, dacă nu vine după o catastrofă, un „proiect de societate” nu poate determina (prin postulare) o nouă alcătuire a vieții, ci trebuie să conceapă un lanț de mutări care să poată duce, pas cu pas, către punctul vizat. Planificare vădit iluzorie, căci nu poate fi evitată intervenția nenumăratelor elemente/fenomene noi, imprevizibile, incontrolabile. 

Reformatorii, vor, nu vor, sunt condamnați la demagogie. Sau, ca în cazul experimentului comunist, sunt activiști lipsiți de scrupule, reduși la cinism. Transformare prin mutilare, spre orice, pentru orice. Puținele încercări de a formula programe coerente/credibile nu fac distincția între măsurile ce pot fi implementate imediat (reprezentând pași transformativi, pregătitori) și cele esențiale în fiziologia vizată, dar realizabile numai după o anumită fază/etapă a transformării. Nu voi face nici eu această filtrare temporară a verosimilității în exercițiul care urmează, lăsând cititorilor (ne)plăcerea de a tranșa temporalizarea fezabilității. 

Trec (asumat de iute) de la nivelul procesual/procedural la acel structural al dificultății ingineriei civilizației: neputința de a înfrunta complexitatea excesivă (care ar fi trebuit să ne îndemne să resimplificăm metodic existența socială, întru inteligibilitate și gestionabilitate). 

Nu știu pe ce s-ar baza încrederea că putem reglementa coerent/predictibil/fast anatomia și fiziologia unui organism ce cuprinde (ca celule) miliarde de oameni mult mai diferiți între ei (datorită formării conștiențiale în relație cu contexte variate) ca animalele — fabricate din naștere. Nici utilizarea calculatoarelor nu promite un real succes, dacă nu cumva considerăm mecanizarea viețuirii și uniformizarea aferentă un preț Un proiect global ar trebui să combine cultivarea conștiințelor, cu ameliorarea relațiilor sociale, însănătoșirea mecanismelor instituționale, protejarea de influențe dinafara zonei emancipate. Ne paralizează însă complexitatea și dacă ne oprim la nivelul redefinirii puterilor în stat (instrument dorit/pretins corector, care a devenit principala cauză/sursă a degenerării). Nu știe nimeni, de fapt nu poate ști, cum ar trebui acordate (constituțional și practic) reforma administrației, cu a legislativului și cu cea a puterii judecătorești, financiare și mediatice. 

Populația nu e nici măcar conștientă de amploarea/adâncimea putreziciunii structurale. A învățat să critice în van politicienii, parțial și administrația (cu care însă pune la punct aranjamentele necesare descurcării), începe să mârâie și spre media, dar nu și spre puterea financiară (de care nici nu a auzit). Cum nemulțumiții nu vor (pot) să se uite în oglindă, nu vor da niciodată peste cauzele adânci, bio-conștiențiale, ale nereușitei viselor de emancipare morală. Mai ciudat pare faptul că nu au reperat activitatea distructivă, criminală, a aparatului juridic. Poate pentru că nu s-au confruntat suficient de des cu el. Poate pentru că încrederea în paznicii legii le-a fost inoculată cel mai insistent. Rămâne ciudat că nu s-a strigat încă „Jos juriștii”. Deși armata de procurori, judecători, avocați, notari, sistemic asociată cu tagma legislatorilor, în folosul uzurpatorilor, fac imposibilă evadarea. Dacă victimele : „justiției” nu sunt capabile să imagineze o reală răscoală, la ce să ne așteptăm la cei care își câștigă pâinea în mlaștina "dreptului", paraziții placebo-ului legalist? Chiar și cei care ajung în conflict cu sistemul (ca doamna Șoșoacă, care își convertește neputința în turbare) nu pot imagina o adevărată smulgere din ghearele farsei judiciare, care le-a permis să-și hrănească pruncii și de care le depinde supraviețuirea/bunăstarea. (A se vedea discuțiile despre reformarea Curții Constituționale, în locul înțelegerii inadmisibilității funcționării ei). De aceea unii propun doar cârpeli sau propovăduiesc o aiurită meritocrație sau o utopică invadare a sufletelor cu buna credință; neputând nici măcar jindui la răsturnarea ansamblului regulilor de joc, militează pentru schimbarea jucătorilor….. 

Nu are cine să susțină măsuri ca:

 1. Curățirea întregului aparat juridic, prin epurarea paraziților nedreptățirii sistemice, scoțând din cale orice protecție a impunității prin prescriere; studierea vechilor dosare și eliminarea (pedepsirea aspră) a judecătorilor care au dat sau dau sentințe injuste, a procurorilor care au favorizat infractori și inculpat nevinovați (sau o fac în continuare); tratarea similară a avocaților care și-au trădat sau își trădează/mulg clienții; monitorizarea (arhivarea) deschisă publicului a tuturor actelor procesuale; formarea și selecția juriștilor (prin examinări pe baza unor cazuri propuse spre rezolvare); eliminarea privilegiilor acordate paznicilor legii (pensii speciale etc.) 

2. Simplificarea legii, încât să poată fi cunoscuta de toți cei obligați să o respecte si introducerea educației juridice în programa școlară — încât să se poată ajunge la eliminarea nevoii de avocat parazitar, oprind favorizarea judiciară a îmbogățiților; asigurarea gratuității serviciilor juridice cu adevărat necesare; stârpirea escrocheriei notariale — notificarea gratuită a oricărui act fiind făcută cu instrumente monitorizabile; Ca să nu mai vorbim chestiuni mai dificile/problematice, ca: 

3. Condamnarea legilor injuste din trecut și cercetarea efectelor lor, cu eliminarea prescripției; revoluționarea cadrului normativ pe baza unei Constituții de împuternicire reala a Cetățenilor, care sa apere libertățile fundamentale ce permit prezumarea acordului fiecăruia la normare cu protecția fiecăruia de actele incorecte ale altora; depășirea racilelor democrației directe (costuri, votare neinformată, instabilitate și incoerență) folosind capacitatea noilor tehnologii de comunicare, plasate sub monitorizare publica; 4. Constituirea unei "membrane naționale" , care, fără a bloca fluxurile economice și culturale benefice, să protejeze (ca o carantină împotriva virușilor) organismul sănătos, pe care l-a realizat o normativitate locală fastă, de influențe distructive , să apere anticorpii naționali de atacurile rechinilor ce bântuie după profit parazitar în oceanul lumii ; realizarea unui "mai bine ca afară" presupunând suveranitate normativă incompatibilă cu mondializarea (dacă nu apărăm o socialitate superioară de osmoză, nu mai rămâne decât să așteptăm însănătoșirea și mai iluzorie a întregii lumi… ). 5. Să găsească (în "dreptul civil") un just echilibru între logica solidarizării cu cel nedreptățit de altul și logica non-intervenției în ciocnirile inter-personale; să instituie ("în dreptul penal") un echilibru între logica protejării potențialelor victime ale agresiunilor și logica libertății neîngrădite de frică ; până când ne va copleși bunăstarea generală, putând slăbi intimidarea doar sporind convingerea, cu prețul inoculării unor valori în conștiințe… deci înlocuind teroarea cu manipulare. Etc Etc. E doar o incursiune superficială, printr-un sector al realității. Dar cred că ajunge, pentru a sugera adâncimea hăului de sub pretențiile de reformă politică — pe care ei îl ascund ca își acopere lucrarea iar noi …. ca să nu amețim.