Magda Ursache. OAMENI DE APĂ
„Conștiința a ceea ce
este și hotărârea fermă e puterea cea dintâi a unui popor.”
N. Titulescu
Am aflat, în
„Jurnal israelian” Nr. 33, 2021, un poem magnific de Șerban
Foarță, intitulat Om-de-Apă.
Mâhnit „că nu-și poate forma/păstra-o,-asta e enorma/ rușine a
Omului de-Apă” ; el se lamentează, ce-i drept, dar ia forma
vasului în care e turnat.
Spuneam în
foiletonul precedent, Anulează
Cultura !”,
că nu vreau să mă supun acestei politici/mișcări sau ce-o fi ea,
Cancel
Culture.
S-a mai dărâmat o dată statuia lui Maiorescu. În studenția mea,
zăcea pe strada Sărărie, în curtea lui Ioan Nădejde,
propovăduitor al socialismului și ateismului, care se tot întreba
între 1881 și 1884 : Este sau nu
este Dumnezeu ? Statuia a fost
apoi topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe rectorale. O
prăvălire iarăși de statui ? Îl prăvălim pe Kogălniceanu
pentru că nu ne mai place direcția sa, a Daciei
literare,
dar și pentru că omul din Cogâlnicul Basarabiei arată, din fața
Universității „Cuza”, direcția : peste Prut. După
„cotitura” din 1944, a fost decapitat bustul lui Goga din rotonda
Cișmigiu. La Iași, recentuț, doamna parlamentar Chichirău a făcut
zarvă mare privind bustul de pe Copou al „poetului părtimirii
noastre”. Altă consoră a sa a apărut într-un tricou cu chipul
Anei Pauker.
Magda URSACHE
Magda Ursache. OAMENI DE APĂ (continuare)
Da, știu că n-a
putut fi aplicat Punctul 8 de la Timișoara, că membrii de vârf PCR
n-au fost lustrați (cazul Ion Iliescu), dar de ce urmașii celor
care au rezistat ocupației sovietice (cu arma în munți sau prin
cuvântul scris) să fie discriminați iarăși și iarăși ?
Mă întreb și eu, ca Ioan Roșca (într-un dialog cu Dan Culcer),
de ce „se incriminează aprecierea unor oameni care au acționat
într-o perioadă în care era firesc să aperi interesele neamului
tău” ?
Centrul INSHREW,
prin vocea domnului Florian, ne culpabilizează ciclic ca barbari și
criminali, ne vede rasiști, fasciști, mâncători de co-etnici.
Cine nu-i docil, cine nu se lasă turnat în vasul Wiesenthal ca om-
de- apă, cine nu-i intimidat de acuzele nedrepte, plătește iarăși
nesupunerea, ca Octav Bjoza, în timp ce „profesorul” Brucan,
anapaukeristul, a ieșit din spuma revoluției pur și simplu.
Albert Wass e nume
de stradă, iar criminalul ungur deține și bust într-un parc
bucureștean, zice presa încă liberă. Șeful INSHREW are ce are cu
bustul lui Mircea Vulcănescu. Aici s-a ajuns, dacă într-un manual
de istorie era „consacrată” Esca. Alternativă la Ana Ipătescu
numărul 3 ? Sprințara Gianina Corondan, domnișoara Meteo,
călca harta României în piciorușe. „Dame civice”, așa cum le
spune istoricul Mircea Dogaru, n-au tată, n-au mamă când se
vorbește despre etnie, religie, tradiție. Taie vorba
interlocutorilor, cât se poate de gureșe și de decise : „Nu
discutăm aspectul ăsta, nu, nu, nu…”
Ești xenofob dacă
te aperi de „musafiri” nepoftiți ? Dacă vorbești despre
retrocedări și despăgubiri cu acte false de proprietate ?
Proprietatea e sfântă doar pentru unii, a unora ? Românii au
rămas agresori în Războiul al Doilea Mondial ; rezistența
națională e considerată greșită, inutilă, aberantă. Cât pe ce
să învețe copiii de școală balada lui Lazăr
de la
Rusca,
„eroul” securist al lui Dan Deșliu.
Viruși vechi și
noi fac ravagii, cel mai rezistent fiind virusul neomarxist. Știri
rele, alarmante, de neînțeles : apar ca ciupercile alte statui
Marx, Engels, Marx și Engels, Stalin… Hinc
illae
lacrimae !
, sună latin
phraze. De
aici alte lacrimi !
De 30 de ani
încoace, se tot face istoria praștie ca să iasă argumente
politice. Se deformează imaginea poporului român, prigonitor de
maghiari în frunte cu pastorul Tökes Laszlo deportatul, chit că a
ajuns europarlamentar al românilor și că se pronunță contra lor.
În acel martie ‘90,
la Tg. Mureș, românii culegeau bolovanii care-i pocneau, ca să fie
înarmați cu ceva. Revăd scena : 10-15 maturi cu furci alergau
după un băietan : „Prindeți-l, e român !” Și-mi
amintesc oftatul de ușurare al Anei Blandiana, după ce bietul
Cofariu, bătut cu cruzime, a fost declarat ungur de presa
internațională : Bine că-i român, nu ungur !
E ce mi-am
spus și eu după ce am aflat că individul care a scris mârșav
actriței Maia Morgenstern, amenințând-o cu moartea, este evreu,
cum precizează o parte a presei. Român sau evreu, ce-o fi, sigur
este că – i bolnav psihic. Antisemitismul - o repet- e boală
psihică.
În Israel
funcționează Anti-Difamation League ; în Anglia, legea contra
defăimării țării. La noi, MCA : Centrul pentru Monitorizarea
și Combaterea Antisemitismului. Pe de altă parte, e musai să ai
revelația tembelismului românesc și să afirmi : „La ce să
te aștepți de la pedigree-ul românilor ?” Ba chiar apare un
ONG, ținta sa fiind „Fără români la conducerea țării.” Care
țară ? România cumva ?
Când scriitorul
Sorin Lavric (care nu-i om-de-apă) evocă în Parlament figuri
legendare ale rezistenței armate anti-comuniste, e amendat, cu mânie
corect politică, pentru că se
abate
(verb proletcultist) de la linie. Istoricul Marius Oprea (nici el
om-de-apă) afirmă despre frații Muraru, Alexandru și Andrei, care
văd antisemiți pisti
tăt, că,
pentru ei, „suveranitatea României e o crimă și patriotismul o
ceapă degerată”.
S-a destrămat doar
„colosul” comunist din Carpați, Ceaușescu, dar tehnica și
strategia „Scânteii ” s-au moștenit. Îmi amintesc bine că
tatăl meu făcea haz de nehaz : „Dacă Napoleon ar fi avut un
ziar ca „Pravda”, nu s-ar fi aflat în Franța că a fost bătut
la Waterloo.” Cine a „ lucrat” diversiunea cu teroriștii
(preluată acuma de premierul Câțu, referitor la protestatari) ?
Brateș, ginerele lui Nicolschi, anunțând și otrăvirea apelor.
După ‘89,
s-a cerut „arderea bătrânilor” (îndemn al negativistului
interbelicilor, Mihai Ilovici, scos de la naftalină), tocmai pentru
că bătrânii știau bine prin ce au trecut după ce trecuseră
peste noi „tancurile Sovieticei Armate”. Și da, bătrânii sunt
mai greu de prostit, pentru că tot pățitu-i priceput. Pe străzi,
se strigau lozinci feseniste ca „Moarte pentru cei cu multă
carte !” și „Boșorogii fără dinți vor să fie
președinți”, ținta fiind Corneliu Coposu. O Antigonă declara :
„bătrânețea egal ineficacitate culturală”. Câți ani o fi
având acum ? Cineva susținea, tot în anii 90, cu obstinație,
„eliminarea hârburilor”, ca Anton Dumitriu, ca Noica… Edgar
Papu era cel mai lovit. M-a durut amărăciunea cărturarului evreu,
spunând pe un post tv : „Eu v-am iubit.”
Toleranța se
manifesta discriminatoriu. Era înțeles și scuzat Brucan și
„erorile” lui, în fapt crime.
Poeții stahanoviști, ca Deșliu,
Banuș, Cassian, erau declarați vaccinați și vindecați de boala
copilăriei, stalinismul. Nu cumva pentru că înțeleseseră rapid
de unde bătea vântul ?
Înainte de ‘44,
România cunoștea maximum de eflorescență culturală. A urmat
urgia. De ce a fost omorât în chinuri istoricul Gh. Brătianu, în
detenție ? Pentru că trecuse Prutul la vreme de război, ca
voluntar ? Istorici mari au fost declarați antisemiți :
Iorga, Pârvan, Aurel C. Popovici… Am fost în ne-cultură, suntem
acum în neocultură. Respectul valorilor e acuzat ba de
crypto-comunism, ba de crypto-fascism. Un ins care abia putea formula
o frază susținea pe un canal, în 3 aprilie a.c. .
„Conservatorismul a dus la căderea celor mai importante
civilizații.” Încerca să-l critice bâlbâit pe Constantin
Rădulescu -Motru (filosof al culturii și strălucit pedagog), „dacă
îmi amintesc bine cum îl cheamă”. Nu-și amintea. Ar fi fost în
stare să-i spună și Mortu, ca într-o regretabilă polemică.
Anti-conservatorii
sunt deranjați de Eliade, Cioran, Sandu Tudor, Bernea, Țuțea.
Chiar și de Gusti. Iar combinația patriotism + socialism mi se
pare la fel de aberantă ca ideea că ar fi o ruptură între
naționalism și europeismul lui Eminescu, Eliade, Stere, Motru,
Șaguna… De-a dreptul dia(bo)lectică în Infernaționala
(mulțumesc, Dan Anghelescu !) zilelor noastre.
În anii mei de
facultate (1962-1967), Iorgu Iordan cerea „să spălăm creierele
de tradiția cea rea”. Au revenit „analfebetizatorii”
proletcultiști ca Roller, Novicov, Gulian, Leonte Răutu scrisese
articolul-direcție spre viitorul roșu, Împotriva
cosmopolitismului. Or, cosmopoliții
trebuiau eradicați : Dinu Pillat, Streinu, Comarnescu,
Steinhardt…
Cazul Alice
Voinescu ? A fost arestată în 25 aprilie 1951, pentru
participarea la conferința lui Petru Manoliu, întemnițat și el de
două ori. A doua oară, pentru că fusese surprins citind Ispita
de a exista de Cioran Traducătorul lui
Thomas Mann umbla în petice la propriu. Fusese poreclit Arlechinul.
Pentru Alice Voinescu au urmat 12 luni la Ghencea, apoi DO (domiciliu
obligatoriu), lângă Tg. Frumos, la Costești. La 68 de ani, cu
tensiunea 26, fără pensie, i-a trimis un memoriu lui Nicolschii
(da, cu doi i) și a primit de sus altă lovitură de pedeapsă :
„Consider că s-a procedat just, anulându-se pensia”. Justă,
după Călin Vlasie (29 martie 2021), este cenzurarea lui Sorin
Lavric în „România literară” : „suspendarea definitivă
a rubricii ipochimenului”. Lavric – ipochimen, Eminescu –
idiot… Nimic nou sub soare. Președintele Academiei, Profesorul
Ioan Aurel Pop, militând pentru istorie adevărată, e atacat de
presari ignoranți pentru că ar fi fost membru UTC, cum erau, de
altfel, toți elevii, la hurtă. Faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a
urcat în CC/UTC, lângă Nicușor, n-a fost piedică pentru
premierat, nici pentru scaun de ministru MAE, nici pentru șefie SIE.
A existat un proiect
prezidențial „România educată” ? Cum, când sunt scoși
în față, pe varii canale, tocmai inși fără apetit pentru
cultură ?
Într-un editorial „BLA” (iunie-iulie 2020),
Florentin Popescu semnala : întrebat cine-i Eminescu, un
tinerel a răspuns candid : „Eminescu e o stradă din
București.” Sunt sigură că asta ar fi spus și despre Maiorescu,
alt „conservator”, și despre Iorga, marele „conservator” și
sămănător (v. Ioan Stanomir, Spiritul
conservator.
De la Barbu Caragiu la Nicolae Iorga,
Curtea veche, București 2008).
În nopțile anului
2013, cel mai urât an al vieții mele, discutam cu arhitecta Eugenia
Greceanu despre New Age : „Au program, metodă, fonduri”,
îmi spunea Jeni. Și recapitulam împreună indicațiile :
- Omul să asculte de
Putere ;
- Copiii au drepturi
asupra părinților ; ei, părinții, trebuie educați ;
- Fără icoane și
rugăciune în școală ;
- Familia trebuie
„deschisă” ; traiul nu în doi, ci în grup e viitorul ;
- Trioul
adevăr—frumos—bun e caduc ; estetica urâtului trebuie
promovată ;
- Binele universal
presupune toleranță.
Numai că toleranța asta
se repartizează pe sărite, discriminator.
Avem, mai avem
posibilitatea să alegem singuri grâul de neghină. Ni s-a dat
liberul arbitru. Și o facem dacă nu suntem oameni de apă.
Magda URSACHE
|