|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 40 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda Ursache. Era grafomanilor Scris la Saturday, January 23 @ 10:53:16 CET de catre asymetria |
Aș vrea sã încep acest foileton dorind criticilor literari ce le dorește
Dan Culcer („Asymetria”) : „Bunã libertate de opinie ! Vremile nu-s
chiar propice pentru a urma un decalog ca acela formulat de Daniel
Cristea-Enache. Iatã-l :„- sã citești o carte înainte de a scrie despre ea - sã nu minți cititorul lãudând o manufacturã lamentabilã și demolând o operã importantã - sã nu faci servicii de presã, de promo, de reciprocitate avantajoasã- pecuniar - sã nu furi munca altuia - sã nu calomniezi, sã nu denigrezi, sã nu lansezi atacuri la persoanã, sã nu-ți ridici, „polemic”, poalele-n cap - sã fii curios, neblazat, atent la cei ce vin în spațiul literar - sã nu crezi cã literatura începe și se terminã cu aceștia, dimpreunã cu tine - sã admiți cã poți greși, recunoscând, onest, când ai fãcut-o - sã te bucuri când citești o carte bunã a unui adversar de idei - zece, sã iubești literatura Sigur cã sunt destui critici de întâmpinare care vorbesc cu pricepere, dar sunt mulți care o fac (și-s mai vocali) cu nepricepere. Cât despre autori ! Dacã n-ai talentul de a ajunge sub reflectoare și aștepți selecția naturalã, clachezi. Scrii scrisori fãrã numãr fiecãrui critic care conteazã, te-ai scos. ERA GRAFOMANILOR Aș vrea sã încep acest foileton dorind criticilor literari ce le dorește Dan Culcer („Asymetria”) : „Bunã libertate de opinie ! Vremile nu-s chiar propice pentru a urma un decalog ca acela formulat de Daniel Cristea-Enache. Iatã-l : „- sã citești o carte înainte de a scrie despre ea - sã nu minți cititorul lãudând o manufacturã lamentabilã și demolând o operã importantã - sã nu faci servicii de presã, de promo, de reciprocitate avantajoasã- pecuniar - sã nu furi munca altuia - sã nu calomniezi, sã nu denigrezi, sã nu lansezi atacuri la persoanã, sã nu-ți ridici, „polemic”, poalele-n cap - sã fii curios, neblazat, atent la cei ce vin în spațiul literar - sã nu crezi cã literatura începe și se terminã cu aceștia, dimpreunã cu tine - sã admiți cã poți greși, recunoscând, onest, când ai fãcut-o - sã te bucuri când citești o carte bunã a unui adversar de idei - zece, sã iubești literatura Sigur cã sunt destui critici de întâmpinare care vorbesc cu pricepere, dar sunt mulți care o fac (și-s mai vocali) cu nepricepere. Cât despre autori ! Dacã n-ai talentul de a ajunge sub reflectoare și aștepți selecția naturalã, clachezi. Scrii scrisori fãrã numãr fiecãrui critic care conteazã, te-ai scos. Emil Brumaru i-a trimis fix 500 lui Eugen Simion, ca, dupã ‘89, sã nu-l mai cunoascã. A spus-o academicianul la lansarea unei cãrți, la Casa cu absidã, cu poetul de fațã. Cu puțin efort piaristic, poți ajunge un Kierkegaard de București sau un geniu de obor. Vã amintiți ? Pe principiul „Puterea are totdeauna dreptate”, un subtil eseist l-a lansat cu fast maxim pe Mischiu, pseudonimul poetului prim-ministru Radu Vasile, liberalul cu ghiul. Maiorescu n-a pomenit-o ca poetã pe Regina Elisabeta- Carmen Sylva, nici Lovinescu. Cãlinescu i-a publicat doar poza în Istoria sa. Se spune cã Regina a fost șocatã cã Eminescu n-a considerat-o mare poetã. „Dar sunt reginã ! „Nu și Regina poeziei”. Prin contrast : filosoful G. Liiceanu, în dialog cu Iosif Sava, susținea maximum de laudatio : cultura intrase în Patapievici „precum cenușa aceea mitologicã, cãmașa lui Nessus, în trup care îți arde trupul și se absoarbe în el și se face una cu el”. Și încã : „ El este, cultural vorbind, „în pielea goalã”, pielea lui e haina lui și aceasta este cultura”. De unde „senzația cã a descins printre noi direct din paradisul culturii”. Nu-i cam gol Împãratul ? Trãim timpuri ale tuturor posibilitãților de exprimare ? Un prozator en herbe poate debuta, dupã critica nouã, în manualul de-a noua, în locul lui Rebreanu, pesemne. Sunt și greve de lecturã, cititori avizați, excedați de aceste judecãți de valorizare, ocolesc librãriile. Laudele deșarte au micșorat și interesul, și accesul la culturã. Dar ține seama critica de sancțiunile pieței de carte ? Sigur cã se întâmplã o inevitabilã perimare a textului, cãrțile se vestejesc asemeni plantelor, însã noua criticã e gata sã ude ficuși de plastic, sperând cã vor crește și cã vor umbri crinul : Eminescu. Cititorul complice cu clasicii nu se lasã derutat de observații injurioase. Nu și tinerii autori fãrã feed-back. Îi gãsesc cãrunți, bizari, primitivi, cadavre, mumii (unele cu „fascinație spectralã”, totuși, ca Bacovia, considerat „autor de poezie retardatã”). Capodopera plãtește asta ? Aș spune cã da. Însã locul lor, al scriitorilor, e dorit de „scrietori” fãrã însușiri, prea multe însușiri dãunând succesului de scenã literarã. Tupeul a devenit lege a promovãrii. Se poartã „gloria” obținutã prin scandal. Ca sã nu mai exemplific cu Bãgãu, amintesc de Evangheliștii, piesa jucatã la Ateneul Tãtãrași. Atei mungenizați aplaudau cu foc blasfemia. Cât despre literatura porno (atât de prețuitã de popa Tabãrã, la Pro Tv), mi-l aduce în minte pe un pușcãriaș de drept comun, versificator. Eliberat, a pus de un viol al poeziei și - culmea- a fost apreciat de presã. Citesc în cartea Zãvor de rouã cã Paulei Romanescu i-a fost dat sã audã, nu oriunde ci la un cenaclu școlar, cum o junã copilã recita cu aplomb : „gura mea plinã de sexul tãu”. A oprit-o. I-a amintit, zâmbindu-i fabulos creaturii neechivoce, faptul cã genitorii i-au spus, în cei 7 ani de acasã, cã nu se vorbește în public cu gura plinã. Viațã de cãrțar ? Ba viațã de piar (PR). O prozatoare închipuitã mã blestemã cu furie oarbã în ajunul Crãciunului cã n-am scris despre Ea, femeie bas-bleu, cu premii. Îi spun cã premiile agonisite prin plecãciuni la cei care jurizeazã nu fac nici cât o ceapã degeratã (în cazul ei, praz, praz degerat). Sã-i fi adus aminte cã Arghezi era enervat de laude ? Prefera sã fie înjurat de Sorin Toma ca „putrefact” decât lãudat de Moraru-Șelmaru-Rãutu. De-a surda. Mã mulțumesc sã-i trimit înapoi banii lãsați în carte. Nu fac servicii de promo rãsplãtite pecuniar. Pare a fi în exclusivitate problema autorului sã fie receptat, evaluat, primit în USR. O face tocmindu-și cronici. M-am trezit și eu cu telefoane, serile : „Vreau sã comand o cronicã”, varianta fiind „Cât mã costã o cronicã ?” Încerc sã nu mã mai enervez ca la început și spun : credeți cã aici se comandã o cronicã așa cum ai comanda o pereche de pantaloni sau o scurtare de fustã ? Cã tot se poartã literaturã „subfustatã”. Acești înghițitori de pixuri, de pixeli, de penițe – trãim în era grafomanilor – pot fi periculoși. O poetã cotizantã la Filiala Iași (numãrul mare al scriitorilor cu carnet dovedește cã nu scriitorii, ci lectorii sunt pe cale de dispariție) mã plesnește din priviri de câte ori mã vede pe stradã, ca și cum i-am luat „dreptul la nemurire”. Cum vede extratereștri în bucãtãrie (fapt comentat la televizor, pe o Antenã), îl îndeamnã pe unul dintre ei : „hai/vino/îți las veșnicia ! ; „Închide ochii/ brațele-ți desface !/Primește-mã ! Mã rog, cu ochii închiși, ar fi posibil. Și asta pentru cã – mai cântã poeta- :„cineva fuge din mine/ cineva stã”. Dan C. Mihãilescu le spune scriitorinci, vocabulã derivatã din ornitorinci. Un ornitorinc e un animal ciudãțel : mamifer, dar depune ouã (deși nu strigã cotcodac atunci când le face) și- și hrãnește puii cu lapte. Deci se aflã între ordine : mamifer ovipar. E cam cât o cârtițã (pare orb și greoi ca o cârtițã), are cioc de rațã, gheare unite printr-o membranã, tot ca rața, coadã ca rața, mers ca rața. Or, știm de la Nae Ionescu : „Numai rața nu rateazã”. Scriitoricul e și el între genuri : poet când scrie prozã și prozator când se vrea poet. Și câte metode nu are sã te înduplece sã scrii despre el ! Intrã cu complimente privind specialitatea destinatarului, precizeazã cã nu trebuie sã trimiți contravaloarea cãrții, cã are destule gratuitãți ; bun cuvânt gratuitãți ! Pe urmã îți promite cã vei fi invitat la un festival, chiar premiat la bal. Sã zicem cã însãilezi o recenzioarã din milã/silã. Dupã, ești rugat sã-i strîngi bani pentru o lansare de carte, cam 40-50 de exemplare, „ca sã merite drumul pânã la Iași”. În caz de refuz, dezvoltã o magdaursachefobie și primești scatoalce pe Messenger. Pentru astfel de specimene dialogul elegant a apus. Somnul criticii de întâmpinare, de analizã (cã de direcție mai va) naște scriitorinci mulți și mãrunți. O culme a veleitarismului, imposturii, grafomaniei a fost dentista – poetã a multor flori. Despre poezemele poeroze ale Augustinei Vișan – Arnold s-au scris ultra-binevoitor multe prefețe și postfețe. Nu se mai compune roman- fluviu, ci criticã- fluviu. Știu un critic -munte sau un critic -fluviu care scria despre toți. Ca sã nu se mai simtã vizat altcineva, îi spun și numele : Zaharia Sângeorzan. Scria la fel, și despre ea, și despre el, ca-n șlagãrul socialist, pe baza a vreo trei verbe și câteva epitete lãudãcioase. E suficient ca un critic de oarecare renume sã publice o cronicã prietenoasã unui autor de rime de tip Eufrat- castraveți, cum ironiza Topârceanu, cã o droaie de „criticatori mimetici” (mulțumesc, Virgil Diaconu !) îi calcã pe urme cu sensibilitate și sensibilizare afectivã. Oare cât îl costã pe un veleitar ca un critic mai rãsãrit sã punã pariu pe el ca pe un cal de Letea ? Și cine îl mai aduce cu picioarele pe pãmânt, dupã ce a cârpit cerul cu stele ? Într-o recenzie despre o prozatoare sandrabrownianã de Milcov a apãrut o greșealã revelatoare : cã scrie „literatutã”. Perfect adevãrat. Norocul e cã gãștile mai intrã – slavã Domnului ! - în disoluție, altfel ce minți șecspiriene, don’le, ce titani, ce artiste cu har (rimând cu veleitar) avem de-a lung de malurile Bahluviului ! Nu spunea Cezar Ivãnescu sã fim atenți pe stradã, sã nu cãlcãm vreun geniu pe bãtãturã ? Critica deplasatã, spre a-i spune ca Liviu Papuc, ipocritica, așa cum o numește Petru Pistol (cf. Critice și ipocritice) și-a cam pierdut autoritatea. Vã întreb : cum sã mai cred într-un critic de modã nouã, pardon, de criticã nouã, care, dupã ce laudã maculaturã la greu, demoleazã (sau ar vrea el) o carte bunã ca „necompetitivã”, ceea ce mã face sã-l învinuiesc de înșelãciune ? Și cum sã mai am încredere în opinia unui manager al cutãrei edituri, fãcând reclamã în exclusivitate editurii respective ? Dar, revenind la decalogul lui Dan Cristea – Enache, rãspund la poruncile sale : 1.Da, citesc neapãrat o carte înainte de a scrie despre ea. 2.N-am lãudat „manufacturã lamentabilã”. 3. Sunt împotriva criticilor (im) presari, cu tarif pus pe frunte, ca lãutarii. 4. Nu fur, plagiatul (furt intelectual) e cea mai urâtã formã de furt. 5. M-am „ bucurat” de multe atacuri la persoanã, dar nu rãspund oricui. Proverb românesc : „Dacã dai cu pietre în toți câinii care te latrã, nu mai ajungi la capãtul drumului.” 6. Da, sunt curioasã la ce apare în spațiul literar, deși curiozitatea mãnâncã pisica, mai exact timpul ei. Mã vreau cititor „de subțire”, nu de garbige. 7. Smerenia e principala lecție predatã de Petru Ursache. Am învãțat-o. 8. Fac mea culpa când greșesc. 9. Da, existã o micã/ mare fericire : a scriscititului. Cum sã înfrunți vremi potrivnice decât fațã-n fațã cu masa de lucru ? 10. Iubesc literatura. De zece ori mai mult. Și îl întreb, la rîndul meu, pe D. C-E dacã și-a încãlcat vreodatã cele 10 porunci. Și dacã Da, De ce, D.C. ? N.B. Precizare pentru cititorii mei : Nu am fãcut și nu fac parte din niciun partid politic postdecembrist. Rãmân pe baricada mea de centru. Rolul scriitorului nu este acela de a lustrui clanțe de partide. Când Alianța Civicã a devenit PAC, am renunțat la calitatea de membru. Dacã pentru unii, care vor pocnete și împușcãturi (ținta fiind Sorin Lavric), precizarea mea nu e suficientã, e treaba lor. Dea Domnul înțelegere, la ceas greu, între români. |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |