ANTISEMIT
CHIAR ȘI DUPĂ MOARTE ?
Într-un
excelent interviu dat lui Cristian Pătrășconiu, în România
literară
din 20 martie 2020, intitulat ,,Scriitorii și delațiunile la
Securitate”, doamna Germina Nagâț de la CNSAS spune că nu
are în minte niciun caz de scriitor care să fi refuzat în mod ferm
să toarne la Securitate. Omițând să-l citeze pe Paul Goma, care
numai turnător nu a fost, înseamnă ori că d-na Nagâț nu-l
consideră scriitor, ori că-l consideră scriitor ,,antisemit’’,
și deci îl exclude din start.
După
doar câteva zile, pe postul de televiziune Epoch
Times Romania,
în 29 martie 2020, când Paul Goma nici nu fusese încă incinerat,
doamnele Nicoleta Savin și Doina Jela, la emisiunea ,,Ora de
veghe’’, îi aduceau un pios omagiu... acuzându-l de
antisemitism!
Paul
Goma a fost întreaga viață soțul unei doamne evreice și tatăl
unui fiu evreu, după legea mozaică. Ambii l-au iubit și i-au fost
sprijin de neclintit în viață, cu un devotament rar întâlnit,
până-n ultima clipă. Dar cum poate oare un evreu iubi un antisemit
feroce, care-i urăște neamul?
Este
cunoscut că de multe ori adevărul supără, deranjează. Paul Goma
l-a rostit până la sațietate, făcându-și astfel mulți
prieteni, dar și mai mulți dușmani. Aceștia l-au acuzat toată
viața, cu o inspirație diabolică debordantă, de multe ori
contrazicându-se. Din ,,jidan’’ și ,,jidănit’’, Goma a
sfârșit prin a deveni ,,antisemit’’.
Ei
bine, eu unul nu am crezut niciodată în aceste acuzații, întrucât
am primit la vremea respectivă, în 2004, de la scriitor, lucrarea
sa intitulată Săptămâna
roșie (Basarabia și evreii),
unde nu am găsit nicio urmă de antisemitism sau de negare a
tragediei holocaustului.
Aici
era vorba despre unii evrei bolșevici din Basarabia noastră
românească, a anului 1940, cu mâinile pătate de sânge românesc
și care nu pot în niciun caz reprezenta poporul evreu în
totalitatea sa. După cum, atunci când îi amintește pe criminalii
comuniști români ne-evrei, care nici ei nu reprezintă, din
fericire, întregul popor român, care nu este răspunzător de
faptele și fărădelegile lor, Paul Goma nu poate fi acuzat de
atitudine antiromânească.
Experiența
vieții m-a învățat să nu generalizez, ci să-i apreciez pe
oameni individual. Evreii nu sunt toți răi sau toți buni, întrucât
niciun popor, oricare ar fi el, nu este o entitate omogenă și orice
pădure, oricât ar fi de frumoasă, are și uscături.
Transmutarea
sentimentelor pe care un ne-evreu le poate nutri la adresa unui evreu
care l-a nedreptățit, nu poate fi proiectată asupra întregului
popor evreu, după cum nici recunoașterea calităților morale ale
unui evreu care a ajutat un ne-evreu nu se referă decât la persoana
respectivă și nu la întreg poporul evreu. Nu acuzând, pe drept,
pe un evreu (sau pe unii evrei) devii antisemit, după cum nici
lăudând, pe merit, pe alții, nu-ți conferă calitatea de
filosemit.
Radu
Negrescu-Suțu
Această
judecată este la fel de superficială și de simplistă ca și în
cazul în care ar fi vorba despre oricare alt popor. Un ne-evreu nu
are dreptul să emită aprecieri și judecăți la adresa întregului
popor evreu, ci poate doar aprecia sau acuza, în funcție de
circumstanțe, pe unul sau unii evrei. La fel, dacă un evreu a fost
la rândul său nedreptățit de un ne-evreu, el nu a fost nicidecum
victima întregului popor din care persecutorul său făcea parte și
pe care el nu are dreptul moral de a-l acuza în ansamblu.
Dar
cum evreii nu sunt singurii semiți, neavând exclusivitatea acestei
rase, acuzația de ,,antisemitism’’ nu apare formulată în
perfectă claritate, deși se poate bănui că textele critice scrise
de Paul Goma nu se referă nici la arabi, sirieni sau etiopieni, cu
atât mai puțin la fenicieni, arameeni, cananeeni, amoriți ori
akkadieni, pentru a nu-i enumera decât pe aceștia. Iar ca să știm
dacă textele respective pot fi sau nu pot fi considerate
,,antievreiești’’, ar trebui cu siguranță să știm, înainte
de a pronunța verdicte implacabile, cine este și cine nu este
evreu.
Soljenițân
a încercat să lămurească această complicată controversă (Deux
siècles ensemble,
pag. 9-28, Ed. Fayard, 2003), afirmând că, asimilându-se altor
popoare, evreii înșiși au ajuns să-și pună această întrebare,
fără a putea însă obține decât răspunsuri diverse și
contradictorii. Nu vom insista aici asupra indicibilei tragedii a
poporului evreu și nici asupra forței sale excepționale de a
supraviețui în diaspora și de a renaște după atâtea catastrofe
distrugătoare. Nu este obiectul articolului nostru și aceste
lucruri sunt unanim recunoscute și profund respectate de orice om
integru, inclusiv de d-l Goma.
Mai
interesante mi s-au părut, din cauză că sunt puțin cunoscute,
criteriile apartenenței evreiești și Soljenițân are meritul de a
cita o multitudine de autori evrei cunoscuți, care s-au pronunțat
asupra acestui subiect.
Spicuim printre aceștia, alegând câteva
opinii semnificative despre cine este și cine nu este, până la
urmă, evreu:
Arthur
Koestler
susține că apartenența iudaică nu este tributară limbii sau
culturii ebraice (mulți evrei din diaspora ignorându-le), ci doar
religiei. Alexander
Koutcherski
întărește această opinie, susținând că în afara modului de
viață religios nici nu se poate vorbi de vreo apartenență
iudaică.
Dan
Levine
însă, pretinde contrariul și anume că evreii religioși nu pot
avea exclusivitatea iudaității, întrucât și aceștia, dar și
cei nereligioși, au valori comune, o istorie comună sau trăsături
comune ale personalității.
În
1958, relatează Soljenițân,
Curtea supremă a Israelului a decis, în cadrul unui proces, că un
evreu convertit la altă religie va rămâne în continuare evreu,
chiar dacă acesta nu se mai consideră ca atare, întrucât, pentru
un evreu, convertirea la o altă religie este prin definiție
imposibilă. Însă nu toți evreii sunt religioși, unii cred fără
a practica, iar alții sunt atei convinși, precum Freud, ceea ce
este dreptul lor. Evreii ortodocși nu constituie decât o mică
parte a poporului evreu, subliniază I.
Libler.
Iar Sthurman
recunoaște că astăzi, din păcate, evreii din lumea întreagă au
încetat a mai avea o religie comună unică, o cultură seculară
unică sau o ideologie comună.
Cât
despre Iuri
Karabtchievski,
acesta se indigna remarcând numele lui Boris Pasternak pe listele de
evrei ruși alcătuite de evreii din afara Rusiei, întrucât era
știut că Pasternak nu s-a considerat niciodată evreu, refuzând
orice asociere cu comunitatea evreiască din Rusia, care îl
contraria. Ba chiar, la un moment dat, Pasternak a compus niște
poeme religioase creștine.
Enciclopedia
evreiască rusă
(1994) explică în alt fel apartenența iudaică a unei persoane,
precizând că doar faptul de a avea ambii părinți evrei (ori măcar
doar unul dintre ei, oricare ar fi acela) o poate conferi, în timp
ce confesiunea religioasă nu prezintă importanță. Pentru Amos
Oz
însă, evreul care nu-și recunoaște nicio legătură cu lumea
evreiască (cazul lui Pasternak) nu poate fi considerat evreu
împotriva voinței sale. Iar R.
Nudelman,
adept al neamestecului evreilor în viața politică a popoarelor
printre care aceștia au fost nevoiți să trăiască, susține că
această imixiune nu poate fi nicicum benefică, nici popoarelor
respective și nici evreilor înșiși.
Amintim
în final pe Sonia
Margolina,
care afirma, referitor la teroarea perioadei sovietice, că nu se
poate vorbi numai de evrei buni și pioși, ci, din păcate, și de
bestii fără nicio conștiință. Și că aceste rușinoase pagini
din istoria evreilor au fost sistematic și cu bună știință
ocultate de aceștia în conștiința lor colectivă.
Nu
le-a putut oculta însă Paul Goma, revoltat de tragicul adevăr al
acelei perioade, mai precis de abuzurile și crimele săvârșite de
unii evrei bolșevici în Basarabia sa natală, în Basarabia
noastră, între 28 iunie și 3 iulie 1940. ,,Unii evrei’’,
subliniază d-l Goma, pentru care un evreu nu este considerat ticălos
pentru că este evreu, ci pentru că așa s-a născut sau a devenit,
sau pentru că așa a decis el să fie, ceea ce constituie doar o
opțiune individuală, care nu se poate nicidecum extinde asupra
întregii comunități, pentru a căpăta caracter rasist. Există și
buni și răi la toate popoarele și dacă un singur evreu a fost
persecutat sau omorât din cauză că era evreu este la fel de
abominabil ca și în cazul în care un ne-evreu a avut de suferit
sau a fost omorât pentru că nu era evreu. Acesta durerosul mesaj al
nu mai puțin îndureratului autor basarabean.
Cred
că detractorii săi, decât să-l ponegrească astăzi, ar face mai
bine să-l așeze mâine în panteonul patrioților basarabeni,
alături de mareșalul Alexandru Averescu, Ion Buzdugan, Vasile
Gafencu, mitropolitul Gurie Grosu, Pantelimon Halippa, Eudoxiu
Hurmuzachi, Ion Inculeț, Constantin Stere și alții, unde cred că
și-ar avea un loc binemeritat.
Radu
Negrescu-Suțu
|