Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 31 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: Aurelia Satcau. Pe o scenă în curînd goală
    Scris la Wednesday, July 05 @ 21:42:10 CEST de catre asymetria
    Transversale Aurelia Satcau scrie "Este vehiculată în teoriile auto-clamate ale postmodernismului, ideea după care am fi la debutul unei ere fără precedent, o eră a stării de ante, de după, o stare a postalității (’post’ este aici binarul perfect al lui ’ante’).

    Despre Postalitate, Martin Bryant, Evilenko și despre dansul Korei în pustiu Este vehiculată în teoriile auto-clamate ale postmodernismului, ideea după care am fi la debutul unei ere fără precedent, o eră a stării de ante, de după, o stare a postalității (’post’ este aici binarul perfect al lui ’ante’). Ne aflăm, așadar, în vertiginoasă coborîre a cortinei peste o scenă în curînd goală, pre-emptivată, ca să uzăm de unul din termenii urcați glorios, și de curînd, în ariergarda ’începutului sfîrșitului’.Ne aflăm - așa ni se induce - la limita dintre real și imaginar, cînd chemarea de sirenă a postmodernismului se aude, pervers, de după creștete înspumate de valuri al căror rol, cu maximă pedanță precizat în laboratoarele manipulatorilor de iluzii, este acela de a îneca ’în Sine’ un Sine extrem: pe de o parte, acela al copleșitoarei hiperemoționalități, de unde ’a discerne’ nu se (mai) poate, lesne, discerne, iar nevoia de suflet se exersează, deja, ca practică și investitură în conclavurile bio-eticii - răsfățata, nou întronată perlă în coroana departamentelor de Studii Culturale. Sinele apare, așadar, în declin, terapeutici pragmatice reclamîndu-l acum, mai mult ca niciodată, în abisul ședințelor private sau de grup, unde cortegiul victimelor încearcă să-și negocieze căi de acces înapoi la lume și la Sinele pierdut. Totul se petrece, iată, sub bagheta psihoterapistului (americanizat drept shrink ) - format la școlile care îl clamează pe Jung dar îl promovează, mai degrabă, pe Freud, declasînd, adică, individul puțin cam jos, mult mai jos decît era nevoie (sic), în mîlul și zațul unui subconștient neaerisit la timp, iar acum, iată, lacom spiralînd pereții dantescului infern pînă la buza lucrurilor , unde domnește Neantul (sau poate Nirvana). Sinele e bolnav; spînzurînd ca o monadă de cealaltă parte a lumii, cea care eliberează vîrcolacii și revarsă abisuri de emoții, neclare, primarele emoții ale omului singur, fără lume (nu vă simțiți, cîteodată, actori fără o scenă?). Martin Bryant să fi avut un asemenea Sine, inert pe fundul cleios al mărilor tulburi ale cine mai știe cîtor chemări neauzite de sufletul său australian - deci nou, prea nou; într-o zi, zi care nu prevestea nimic, a secerat din fețele ororii (sale) vreo 25...era un Cafe, nice, cochet, middle-class...iar Martin, Matin Bryant, oare ce spera cînd a încheiat scurt, năpraznic, destinele acelea străine? ...Prea străine, poate, atît de străine, încît le-a luat companie pe fundul sticlos și mut al oceanelor sale croite în vis, și în jocul cu lumea ostilă dinafară...Era la Port Arthur, undeva în clinchetul cristalin al Tasmaniei australiene, cînd Martin Bryant a regurgitat, probabil, ani lungi de terapie ’analitică’, unde domnișoara severă și ultra-intelectuală, feministă și profund, tradițional (sic) seculară, aparent stearpă de atîtea griji pentru femeile-care-procreează-fără-de-bărbat (!) (In Vitro Fertilization, IVF, a facut posibile încrucișări discrete, la nivele comunale, unde ’a dona’ devine obștesc și necesar unei aume perpetuări a ’neperpetuării’: ’și noi populăm lumea’, par ei să spună, da, există continuitate, vom ține lumea în picioare ca pe o mare familie, familia care să abolească tirania ’familiei nucleare’; uite, spun tot ei cu emfază, matern/patern, feminin/masculin devin acum interșarjabile, colapsînd în agonia indistincției). Mama, arhetipul matern care a facut mîndria cîtorva studii celebre, generînd, la capătul lor, ideea că acesta ar fi arhetipul maximei conexiuni, intră acum în spectaculoase speculații, cum că imediat după ziua zero, în chiar ziua unu a infantului, acest arhetip ’matern’ începe să se umple cu substanța dulce a iubirii - iubirea inconfundabilă a ne-condiționării, unica iubire, iubirea maternă. A mai fost un damnat prin decada a 8-a a secolului trecut, undeva în Rusia perestroițkistă, devenit notoriu Vestului recent oripilat ca și Evilenko, după filmul omonim din 2005. Un film în care un Malcolm McDowell, nealterat din tinerețile rolurilor sale de rasiști și revoltați fără cauză (vi-l amintiți in Portocala mecanică, a lui Kubrik), joacă acum pe acest Evilenko (evil = rău, în engleză); un Evilenko al ororii, în umbra căruia nu-i nici țipenie de ’mamă’ sau vreun alt etern feminin, și unde Kora Juliei Kristeva, teorista feministă de origine bulgară, nu-și dansează, stearpă, dansul floral și îmbujorat. Evilenko e pedagog și ’turnător’ în numele ’cauzei’, drept pentru care lasă cadavru după cadavru - sînge tînăr, între 7 și douăzecișiceva - mai lacom și mai dezamăgit cu fiecare victimă care îi rezistă în jocul morbid al afundării în adîncuri; căci Evilenko nu coboară niciodată singur treptele de apă neagră ale subconștientului său de om urît - scufundarea începe întotdeauna mut și subit, în vreun WC de tren, unde victima minoră așteaptă, la sugestia benevolentului Evilenko, trecerea imaginarului controlor; căci băiatul cu ochi mari sau fetița cu zîmbet în gropițe, fudulă de a fi ’invitată’ în conversația cu ’domnul învățător’ (Evilenko chiar fusese învățător, pînă într-o zi, nu demult), sau duduia sexy agățată într-un parc de distracții, nici una dintre victimele sale ’nu au bilet’, ele circulă clandestin în trenul vieții, prea liberi, prea puri, prea fericiți, prea frumoși și, mai ales, prea demni de iubire pentru Sinele sfîșiat al lui Evilenko...și poate nu vîrcolacul, ci doar băiatul, copilul în așteptare acolo, între vălurile de ceață și în frigurile de dincolo de lume ale sufletului singur, trebuiau supuse din timp exorcizării. În asemenea segregaționism actual putem opera cu numai două lumi: Lumea Întîia și Lumea lui Celălalt, un fel de lume paralelă, aceasta din urmă; unii o numesc tainică, fără însă ca nimic metafizic să fie aici implicat; tainic în sensul ’rezistenței’ în adîncuri, nu, nu adîncurile putride ale lui Evilenko, ci mai degrabă eternele plaiuri unde soarele, reflectat prin anume stranie morfologie a pămîntului la Poli, orbește, cald și apolonic, un interior al pămîntului de foarte puțini cunoscut; acolo vegetații gigantice ale unui paradis secret proliferează ad infinitum, ca și eterna pace și iubire. Artur Silvestri vorbește despre o Românie ’tainică’, ’paralelă, dar toți Silveștrii lumilor damnate trebuie că vorbesc despre aceeași lume, una a rezistenței în orbitoarea lumină a lui ’a ști ceva ce nu se spune’; așa după cum lianele uriașe și copacii cresc din febra unui soare al oglinzilor întoarse, în însăși burta planetei pe care tropăim acum în ritmul marșurilor cybercultiste, și al simcultismelor și al simulacrelor confecționate din plasticul acela flamboyant și efemer numit ’iluzie’. Am putea chiar spune că adîncurile catacombice ale schizoidului Evilenko sînt exact la antipodul lumilor edenice vegetînd netulburate în muzica rampantă a unei organicități de început de lume. Evilenkiada se petrece într-o altă lume de taină, cea a pedagogului comis celor 52 de victime ale sale, canibalizate întru-cîtva, dar prea puțini înțeleg aici că, de fapt, victimele fuseseră ’integrate’, recuperate drept companie pe fundul negru al unui suflet niciodata iubit – Evilenko canibalul nu este decît Evilenko copilul teratogen a carui mamă (mama Rusia a ’comunismului’ înghețat în spaima deportărilor siberiale?) lipsește. Lumea Evilenkiadei nu este una a creșterii, ca vegetaliana apolonică din interiorul pămîntului, ci una a morții, a disoluției, a ultimelor reminiscențe de Sine. Și pentru că ne-am întors la Sine, iată acum o a doua extremă a Sinelui ludizat al ultimelor decade: cybercultismul, Sinele cibernetic, acela al tribulațiilor clientelar-consumeriste în goana de a satisface megalomania falselor, induselor pofte, a apetiturilor dedate incomensurabilității noastre atroce insațioase. Sinele cibernetic e în expansiune, nu rămîne vreo îndoială, și mă întreb ce spectacol jalnic trebuie să fi ajuns psihanaliza terapeutică atunci cînd categoriilor freudiene, tatonate acum de femeia-mașină cu articulare de software și zîmbet de un milion de dolari, pe canapeaua sesională pe a cărei piele tocită se succed la fiecare 60 de minute exact (punctualitatea mașinii), alte și alte corpo-realități, mai suple sau mai mătăhăloase, purtîndu-și în palme sau pe creștet Sinele într-o agonie lentă, ca sîngele șiroind alene dar fără oprire din vena deschisă de cuțitul fin al lamei; ce spectacol, cînd domnița cu pulpele pe jumătate dezgolite, încrucișate strîns și legînîndu-le ușor ca o muzică a nerăbdării, hipnotizînd, analizînd, psihanalizînd,după rețete freudiene, pe cel în transă și nevoie, descoperă că omul din fața ei e un ecran; o rețea de circuite simcultiste conectate la o centrală numită Mediatrix. Iar acolo, în emporiumul care scurt-circuitează cu mesaje subliminale de frecvențe asurzitoare, măsurate în biți, biți separați de biți numai prin fracțiuni de secundă, acolo, în lumea dicteurilor automate generate de stihiile unor pofte străine de propria alcătuire, pofte de alien, de extraterestru salivînd înaintea pilulei minuscule, suplă, sfidînd, tronînd din mijlocul farfuriei de plastic – reciclabilă -.acolo, mestra de ceremonii, hipnotista, își îndeamnă acum subiectul la o revoluție printre sinapsele ieșite la atac, și din care memoria s-a scurs, învinsă, înlocuită de surogate veșnic acolo, pe ercanul luminiscent al inducției. Șamana îl cheamă pe omul-ecran spre pajiștile de odinioară, spre Kora - centrul, cuptorul fecundant al iubirii dintîi, Arhetipul însuși al celei dintîi, cu ochii ei și părul ei și gura cu dinți strălucind scurt în bătaia primelor nopți, nopți umede cu miros de lapte, nopți veșnic negăsite după aceea, căutate ca de un criminal întors la locul faptei. Iar Kora e, cel mai adesea, acolo…(cîțiva numai, Evilenko printre ei, și Martin Bryant, nu au cunoscut-o)…Kora e invocată, astăzi, mai mult decăt oricînd…din fața unui ’real’ imaginar din care tatăl - Adevărul - a fugit, infantul care sîntem îsi cere drepturile la eterna armonie, acum, aici…cît mai repede! Aurelia Satcau Melbourne iunie 2006 "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 9

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.33 Seconds