Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 406 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache. Gemelarii: exilul exterior si 'exilul de acasa'
    Scris la Wednesday, August 24 @ 12:53:20 CEST de catre asymetria
    Magda Ursache. Gemelarii: exilul exterior și ”exilul de acasă” Exilul, în ambele lui laturi, apare unora ca mediocru, cauza fiind anticomunismul ferm. Cel mai elocvent exemplu este Omul din Belleville, continuând să fie receptat securistic: non-talent. Ne displac reperele morale, de vreme ce Paul Goma e rău tratat, mal iubit? În cazul său, aș folosi sintagma banalizarea răului (Hannah Arendt), pe care Gh. Grigurcu (în ”Confesiuni” de februarie, 2013) o complinește prin alta: banalizarea adevărului.

    Tragedia exilului a fost aceeași la Vest și la Est de Eden, ca să parafrazez titlul lui Cornel Ungureanu, La vest de Eden. O introducere în literatura exilului, Ed. Amarcord, Timișoara, 1995. Carte binevenită, alături de cea a lui Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-89, editată de Compania, București, 2003. Și asta pentru că rezistenții la doctrina comunistă, și cei des-țărați, și cei rămași locului, sunt puși la colț (roșu, se înțelege), ca mediocri. Se ”apreciază” ca palidă, veștedă, obosită, inexpresivă mai toată literatura română scrisă sub semnul refuzului; și-n Estul, și-n Vestul Cortinei de Fier. Cu precădere, cea de dincolo de Prut. Le-a fost cel mai greu basarabenilor. „Exilul basarabean a fost unul interior, un exil ”la tine acasă”, asemănător cu arestul la domiciliu, te miști, gândești, dar numai în țarcul tău (căci țarc tot de la cerc parcă vine”, răspunde acad. Mihai Cimpoi la cele 12 întrebări puse de Cornel Nistea și incluse în cele 360 de pagini ale cărții de interviuri Tragedia exilului românesc, toate publicate în revista bălgrădeană ”Discobolul”, apoi în volum la ed. Emma Books, 2016. Exilul, în ambele lui laturi, apare unora ca mediocru, cauza fiind anticomunismul ferm.

    Cel mai elocvent exemplu este Omul din Belleville, continuând să fie receptat securistic: non-talent. Ne displac reperele morale, de vreme ce Paul Goma e rău tratat, mal iubit? În cazul său, aș folosi sintagma banalizarea răului (Hannah Arendt), pe care Gh. Grigurcu (în ”Confesiuni” de februarie, 2013) o complinește prin alta: banalizarea adevărului. Grigurcu a trăit pe deplin exilul interior pentru că i-a fost complet străină compromiterea prin angajare politică. ”Frumosul n-o fi având patrie, dar artistul, creatorul au”, nota Petru Ursache. Au fost forțați să aibă două ”acase” și Titu Popescu (Germania și România), și Dan Culcer (Franța și România), și Ștefan Arteni (SUA și România), și Flavia Cosmin (Canada și România).Poeta le spunea studenților că se simte 100% canadiană și 100% româncă. Dan Culcer nu crede că există (și-l aprob) o literatură a exilului, ci a scriitorilor exilați: ”toți cei care scriu în română aparțin literaturii române”. Cu atât mai mult, adaug eu, cu cât factorul etnic intră în stilul lui Vintilă Horia și Ștefan Baciu. O fi ușor să spui ”te păstrez în suflet, țara mea tristă”, ca Ștefan Baciu? Iată cum sună, fragmentar, Analiza cuvântului dor, scrisă în 1951, în Argentina: ”Inimă, unde te duci/ Între Cuzco și Tecuci? (…) Am pornit pe drum pribegi/ Liberi peste făr de legi ! (…) Suflete, oprește fuga/ Cântă cucul la Azuga”. Poate fi negată expresivitatea extraordinară a lui Ștefan Baciu, aflat în proximitatea celor trei B: Bacovia, Blaga, Barbu? Mărturisește universitarul de la Sorbona, profesorul Titus Bărbulescu, care preda un curs de Elemente de civilizație românească: ”Eram și mai sunt încă de părere că a avea un singur cititor român sau un singur student străin care învață limba română, merită să scrii în limba română și asta – atunci și acum – măcar pentru a dovedi că România nu este moartă, ci doar … reprimată”. În Arta Philologica, Roma, 1959, Titus Bărbulescu a scris că ”o limbă piere departe de pământul său roditor”. Aș fi vrut să-l am profesor, și Bătrânu s-ar fi bucurat să-l cunoască și l-ar fi cunoscut dacă pe dosarul său pentru lectorat la Sorbona n-ar fi plecat Grișa Țugui, pe bază de atașament la cauza impusă de PCR. Postsocialist, s-a tot spus că ar fi caducă, depășită credința în spiritul locului (matricea blagiană). Nu-i un reziduu proletcultist nefast negarea asta, așa cum o făceau anticulturalii semianalfabetului Iosif Chișinevschi? Și nu-i nicidecum demagogic ori inutil să vorbim despre patriotismul lui Mircea Eliade, Vintilă Horia, Basarab Nicolescu, Titus Bărbulescu.

    Există în documentele congreselor ceaușiste sintagma ”patriotism socialist”, altul decât patriotism pur și simplu; ca și om nou față de om,fără epitet, ca și democrație față de tautologica democrație populară . Iar conștiința patriotic-socialistă se manifesta în Cultul Ceaușescu, în Cultura Ceaușescu, mai ales în ”Săptămâna” lui Eugen Barbu, care astupase Groapa cu Șoseaua Nordului, asfaltată, dar și în ”Luceafărul” ori în ”Cronica” ieșeană. Poezia creștea și înflorea din „fibra de stejar” a lui Ceaușescu, sarcina primă fiind cântarea comandantului suprem, știința lui în tot și-n toate și știința ei în polimeri.Răsăreau astfel de poeme „patriotice” altfel decât ORGANIC, vorba lui Dumitru Popescu? ”Activul”, care avea în mâini instrumentele de epurare (din presă, din edituri, din învățământ, din istorii și din dicționare literare) a făcut insuportabil climatul literar, impunând un singur mod de a scrie, un mod unic. Literatura era direcționată prin plenare și congrese, prin directivele cabinetelor de partid, pline de propagandiști aduși de la coada vacii sau de pe tractor, ca la noi, la Ieși, pentru „ munca cu cartea” (cacofonia le aparține). Lista temelor era din ce în ce mai scurtă, din ce în ce mai scurte erau și momentele de respiro, iar cele prefabricate se preluau mimetic: legați la ochi, se mulau pe teze,” în unitate indivizibilă”, cum ziceau aceleași teze. Și nu era deloc așa.Goma era să fie înmormântat de viu. Se cunosc” înmormântătorii” celui exclus din USR în 13 aprilie 1977,când se afla închis politic. Lângă creatorii „conștienți”, cu ”conștiință de clasă”, ,,muncitori pe șantierul literaturii”, maeștri în ”limbăminte”, așa cum le spune Goma, erau acceptați și câțiva marginali decorativi, vai de steaua lor. Cât și ce se spunea se stabilea de ”sus”.

    Frica de a gândi pe cont propriu tot de ”sus” provenea. Se politiza orice, chiar și muzica simfonică. Te puteai sustrage, dar urmau blamul, interdicția de a tipări, retragerea din librării și biblioteci, tirajele topite… Pentru basarabeni, cum am spus, era greul greului. Pe Leo Butnaru l-au scos din redacția ziarului ”Tinerimea Moldovei”, pentru că ”promovase”, la 160 de ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu, un eseu despre ”unul dintre protagoniștii Actului Unirii Principatelor”. Și asta pe 9 septembrie 1977. Serafim Saka nu și-a ascultat cenzorul intern: ”Poate de aceea am avut parte de foarte multă cenzură externă”. Maria Șleahtițchi vorbește cu durere despre tatăl ei, originar din Dolhasca, care devine, sub ocupație sovietică, ”exilat la el acasă”. Fusese înfiat de un țăran basarabean mai înstărit, înainte de Războiul al Doilea. Și ce puțin s-a vorbit despre exilul din Est, din ”spațiile românești abandonate”, literatura românească din Basarabia fiind ”exilată într-un alfabet străin”. Ca să citești literatură română la Biblioteca Națională (”N.R. Krupskaia”), rememorează Mihai Cimpoi, era musai să completezi o fișă specială. Iar ca scriitor basarabean trebuia să te ferești de neologizare, considerată ”românizare”. Nu numai granițele României erau închise pentru basarabeni, dar și româna modernă. Da, exilul exterior (cel din Vest și cel din Est) și exilul interior pot fi un fel de oglinzi care se limpezesc una pe alta. Citiți interviurile cuprinse între copertele cărții lui Cornel Nistea și veți realiza că neamul, etnia, familia nu-s invenții ficționale, nu-s termeni de circumstanță, cum cred filosofii de ocazie ori analiștii românofobi care vor nu o Românie curată, ci curățată și pentru care pământul nostru e doar ”pârloaga noastră”. Continuitatea de credință și de neam va fi salvatoare. Și tot Titus Bărbulescu povestește cum, când se enerva, Cioran vorbea românește. Îl preocupau două cuvinte: lichea și uscătură; din depresie în expresie și invers nu-i decât un pas. Că exilul extern e frate geamăn cu cel interior se vede în multe aspecte,mai cu seamă în păstrarea,în preluarea desolidarizării noastre tipice. Scrie Bujor Nedelcovici că primul val (elita exilului) era generos cu nou veniții; al doilea val era minat de facțiuni, fracțiuni, fricțiuni. Revenind la ”exilul de acasă” (mulțumesc, Eugen Evu!), unul dintre intervievați spune cu detașare multă: ”așadar, tema domniilor voastre, care ați inițiat această anchetă , aproape că nu mă interesează. Ce-a fost a fost”. Dacă gândim așa, tinerii vor ști nu ce a fost, ci ce n-a fost. Nu numai că rănile nu-s închise, dar ce răni de neuitat arată scriitorul! Infern a fost pentru Ion Zubașcu , al cărui tată a fost ucis sub tortură de Securitatea din Sighet, în 1960. Pseudonimul, Ilie Calmineasa, luat după o vale din Maramureș unde copilărise, nu s-a acceptat pentru că acolo s-ar fi dat lupte cu legionarii Sumanelor Negre. Infernală a fost existența în regimul comunist și pentru Vasile Gogea, și pentru Liviu Antonesei, și pentru Radu Mareș, și pentru N. Prelipceanu; și pentru Gabriela Crețan,viețașă „în întunericul acela de iad” ( dacă spunea Crohmălniceanu că poeziile ei „au spini”,nu mai apăreau ),și pentru Alexandru Vlad, care tremurase de spaimă ca numărul din ”Echinox” să nu fie interzis de cenzură, urmând ancheta rectorală, exmatricularea din facultate… Dan Culcer are curajul, în interviul luat de Cornel Nistea, în iunie 2007, la Paris, să facă ”un exercițiu al independenței și de stăpânire a fricii” . Numai că îți trebuie curaj ca să-ți mărturisești frica de societatea de supraveghere, cum o numește Ovidiu Hurduzeu. Irina Petraș percepe altfel ,în divergență, realitatea socialistă. O fericită. Probabil că autocenzura a funcționat perfect în cazul său, dacă ”securitatea scrisului” (cum o numește Titu Popescu) n-a deranjat-o. Sintagma ”gulag românesc” o consideră improprie, n-o mai interesează ”criminalii nepedepsiți”, îi repugnă fantomele trecutului și fantasmele lor. Din păcate, nici sunt aceleași voci, în aceleași încăperi. Le-a fost activiștilor bine în comunism fără să facă rău? Mă îndoiesc. În ce-i privește pe neadaptați, o repet: chiar dacă încercai să te faci frate cu dracu’, tot nu treceai puntea. Știau ei de ce. Îmi aduc aminte că, în ’69, Opera aperta fusese tradusă în românește. Citeam, citeamși comentam pe rupte teoria deschiderii în literatura noastră închisă, în țara noastră închisă. Cenzorii scoteau din text ceea ce credeau ei că vrea să spună autorul, nu ceea ce spunea. Cooperai cu interpretarea lor – bine. Nu, nu. Cum să nu te zbați să scapi din casa de nebuni? Teofil Răchițeanu a fugit în munți, în altarul naturii. Evadarea se putea face întâi în tine, apoi peste granițe. Noica s-a autoexilat 10 ani la Păltiniș. Silviu Dragomir (citesc în G. Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Humanitas, 2016) a trăit pînă-n moarte într-o încăpere de 14 metri pătrați și a scris mai bine de 100 de caiete, fără intenția de a le publica. „Dragomir se ”opintește” vreme de o viață să gândească pentru a înțelege” (lucr. cit., p. 87). Fiecare putea sfida realul, prefăcându-l în ireal. Știu cum este, încercam să mă extrag cumva din cotidian. Îmi repetam, în anii de șomaj, că mi-am greșit epoca: ieșeam din ”timpul ce mi s-a dat” (Annie Bentoiu) și mă refugiam la început de 1900, exact ca personajul meu din Astă-vară n-a fost vară… Am predat cartea la CR, dar când Mircea Ciobanu mi-a spus ce nu trebuia scris într-un roman după ultimele directive din deceniul „ciumei”, am știut că n-o să apară, cu toate asigurările lui George Bălăiță. A apărut după 90, la Ideea Europeană. Ce-i drept, lipsa de orizont te replia spre tine însuți și ochiul intern se limpezea. Asta dacă nu funcționa asurzitor microfonul din conștiință, care te transforma într-un … difuzor. Dreptul de a nu spune nimic pe placul propagandei îți aparținea. Dar cu ce consecințe. Închizând cartea de interviuri a lui Cornel Nistea,

    îmi vine în minte un vers de Geo Dumitrescu: ”Și uite-așa – zicea domn-nvățător/discutând iese adevărul”. Da, discutând. Altfel, redevenim ”majoritate tăcută”, gândind dereglat, sub siglă corect-politică, iar adevărul pleacă în exil. Sau în Siberia. În palatul din Ithaca, femeile au fost acelea care n-au vrut să deschidă ușile, să poată ieși trădătorii. Revenit în forță, Ulysse i-a pedepsit. Penelopei i-a promis că n-o s-o mai părăsească niciodată și și-a chemat vaporenii în cetate. Sună patetic – îmi asum riscul – să le spun diasporenilor (diaspora înseamnă împrăștiere, dispersie): Ușile sunt închise pentru lichele, pentru uscături, dar sunt deschise pentru voi. Veniți.

    Magda Ursache



    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.54 Seconds