Era într-o Joi când Țirele Treine stǎtea în bucǎtǎrie sǎ pregǎteascǎ masa de Sâmbǎtǎ. Obositu-i-au mâinile și n-au mai vrut s-o asculte. Și rǎu îi pǎrea. Cum timpul petrece când pǎsǎrile așteaptǎ sǎ fie gǎtite. În sine și-a spus, rǎsfǎț vrei, hai sǎ-ți arǎt ce e rǎsfǎțul. De trei ori a stupit înapoi de douǎ ori înainte și a descântat, nu plǎcere nici rǎsfǎț, și nici spânzurat de bǎț, nu fudulie nici nasulie, fǎrǎ iahnie fǎrǎ cuhnie, fǎrǎ mânie fǎrǎ ciobǎnie, doar Tablele Legii și cuvioșie. Și pe loc s-a întors treaba s-o facǎ, adicǎ sǎ scoatǎ mațele pǎsǎrilor și sǎ le-arunce pe jos pentru a da lui Lasunka ce-i al lui Lasunka și s-a apucat sǎ curețe peștii. Un ceas a trecut Lasunka nu a venit. În sine-și a râs Țirele Treine și-a spus, mare te faci înainte-mi așa mi se pare cǎ nu eu am nevoie de tine ci tu ai nevoie de mine. Aici a greșit Țirele Treine, nu Lasunka avea nevoie de ea ci ea nevoie avea de Lasunka, cǎci de n-ar fi fost Lasunka care sǎrind o fac pe Țirele Treine sǎ se grǎbeascǎ, carnea ar fi împuțit. Vǎzând ea cǎ Lasunka nu vine a început sǎ se teamǎ cǎ a pǎțit ceva rǎu. A strigat cu glas tare, stǎpâno, stǎpâno. A intrat Ester Regina și a spus, iar o’„ntrebare” ? S-a uitat la ea Țirele Treine și-a spus, n-o vǎd pe Lasunka. A spus Ester Regina, proastǎ mai ești, cum miroase ceva carne și pești pe loc vine. I-a arǎtat Țirele Treine mǎruntaie de pǎsǎri aruncate pe jos ci Lasunka nu le atinsese mǎcar nici cu gheara. S-a minunat Ester Regina și a încercat sǎ-și aminteascǎ când a vǎzut-o pe Lasunka și unde-a vǎzut-o. Ester Regina s-a fǎcut ca șofranul și-a spus, azi n-am vǎzut-o. Una și-a întors fața la alta una și-a întors fața la alta și au tǎcut. De aici nu e Lasunka unde e ? Cǎci Lasunka fudulǎ era nu se ducea la vecini. Iarna rǎmânea lângǎ cuptor și se lingea, iar vara în fața casei ședea la soare se încǎlzea. Așa spunea Lasunka, vino și vezi tot ce este în casǎ este afarǎ. Sobǎ și șoarici în casǎ, soare și pǎsǎrele afarǎ. Greșea Lasunka crezând cǎ sunt doi dumnezei neștiind cǎ omul este și el fǎptura lui Dumnezeu, aprinzând foc în cuptor și’ncǎlzindu-se n-a fǎcut-o decât prin voia Preasfântului. Gânditu-s-a Ester Regina în sine-și, acuma se’ntoarce Israel Salomon de la casa de’nvǎțǎturǎ și șade la masǎ și pe Lasunka n-o gǎsește pe loc masa o pǎrǎsește, cǎci orice mâncare în care Lasunka n-are parte lipsitǎ e de gust pentru el. Vǎzut-a Țirele Treine cât de mâhnitǎ e Ester Regina. În sine-și a spus, dacǎ stǎpâna e atât de’ntristatǎ grijǎ eu nu trebuie s-am, cǎci dacǎ ea are grijǎ rǎspunderea pentru Lasunka e a ei nu a mea, și nu pe mine are sǎ mǎ certe stǎpânul pentru Lasunka ci pe ea. Deci s-a întors la treaba-i de slujnicǎ oalele pus-a pe foc cuțitul l-a curǎțat afar’a ieșit pe trecǎtori sǎ-i întrebe dacǎ pe Lasunka n-au vǎzut-o. A stat Țirele Treine pe trecǎtori i-a întrebat, pe Lasunka ați vǎzut-o, pe Lasunka ați vǎzut-o ? Pe loc toți au știut cǎ Lasunka a fugit. Unii glumeau și spuneau, de acum înainte va trebui Rabi Israel Salomon șoaricilor sǎ dea zeciuialǎ, și alții se minunau de Lasunka cǎ fugise, mai ales într-o Joi când bucǎtǎria e plinǎ de mațe de pǎsǎri și mǎruntaie de pești. Unii și alții i-au spus, Țirele Treine alte griji nu ne mai face, timpul lasǎ-l sǎ fac’ale lui. Pildǎ e cu cârciumarul evreu cǎruia boierul i-a dat câinele lui sǎ-l învețe a se ruga ca evreii. S-a gândit cârciumarul, dacǎ tǎgǎduiesc pe loc mǎ omoarǎ, ci îl rog sǎ mǎ lase o vreme, poate el moare poate câinele moare. La fel și cu tine Țirele Treine sau mori tu sau Lasunka moare sau mor dușmanii evreilor. Nimeritu-s’acolo și un sǎtean la care obișnuiau sǎ gǎzduiascǎ cei mai mulți dintre Drepții vremei aceleia ghinion a avut altul a venit peste el ce dat-a mai mult cârciuma s-o închirieze vrut-a boierul afarǎ sǎ-l dea din locul câștigului la târg a venit cu Rabi Israel Salomon sǎ vorbeascǎ sǎ stǎruiascǎ pe lângǎ boier. Și pentru cǎ de pomanǎ dǎdea Drepților mâncare și bǎuturǎ primise iz de Învǎțǎturǎ și cuvioșenie. Auzit-a cǎ toți de Lasunka vorbesc și se veselesc. Și le-a spus, nu glumiți, cine știe ce fost-a Lasunka aceasta pân’ce mâțǎ sǎ fie, poate în vremuri trecute slugǎ a fost a lui Rabi Israel Salomon și Rabi Israel Salomon o asuprea, murind sluga din nou i s-a sortit pe lumea aceasta sǎ vinǎ, cum e scris (Pilde XVII) nu este bine sǎ osândești pe cel neprihǎnit la o gloabǎ, și au spus în Talmud (Sâmbǎta 149) oricine ce din pricina lui aproapele i-e pedepsit Dumnezeu cel Preasfânt nu-l primește, s-a dus a coborât s-a fǎcut mâțǎ. Cǎci lui Rabi Israel Salomon îi plac mâțele. Și acum cǎ a îndereptat Rabi Israel Salomon ce cu sluga stricase i s-au mântuit zilele vieții și a pierit Lasunka așa cǎ nu-i nici o nevoie s-o cǎutați. A spus Pini holera, sǎ dea Dumnezeu sǎ te zgârie Lasunka pe fațǎ de-atâtea ori câți bani are sǎ-mi dea Rabi Israel Salomon când i-oi aduce-o pe Lasunka. Ce ziceți de asta evrei ? I-au spus, mǎ golanule, baftǎ de ai din dreptul tǎu ți se scade, ci roagǎ-te Domnului sǎ ți-o dea pe Lasunka’n mânǎ, cǎci Rabi Israel Salomon n-are sǎ uite ori ce strǎduințǎ ce pentru Lasunka faci. Și-au mai spus, doar suntem în luna Adar care se cheamǎ pe limba lor Marț, și dac-o cauți pe Lasunka du-te s-o cauți pe acoperiș cǎci s-a lǎțit obiceiul în lumea întreagǎ cǎ în luna Marț mâțele se urcǎ pe acoperișuri. Când s-a întors Rabi Israel Salomon de la casa de rugǎciune și auzit-a ce-a auzit pe nimeni nu a mustrat, dar tristețea aceasta ce din ochi i se scurgea vina o amintea lumii întregi, ca și cum oricine pe Lasunka nu i-a adus-o e ca și cum el ar fi pierdut-o. Sâmbǎta a fost și mai trist. Cǎci în noaptea Sâmbetei sfinte acasǎ venind Rabi Israel Salomon de la casa de rugǎciune și spunând pacea fie cu voi Lasunka îi ieșea înainte de ciucurii hainei i se agǎța fǎcea tot felul de nazuri. Sǎ nu vǎ mirați sǎ nu spuneți de ce tocmai în noaptea Sâmbetei sfinte, cǎci (Ziua de Ispǎșenie 76) de la vin și mirosuri sunt eu deștept, mirosul vinului cuvântǎrii de bine și mirosul cǎrnii și-al peștelui au fǎcut-o deșteaptǎ. Iar Rabi Israel Salomon se plimba încoace și’ncolo și spunea o femeie de treabǎ cu glas tare și vesel. În acea noapte a Sâmbetei acas’a intrat ca un cernit fereascǎ-ne Sfântul fǎrǎ de oaspeți, afarǎ de unul, și a spus pacea fie cu voi cu glas stins și a spus o femeie de treabǎ în șoaptǎ și bine vinul a cuvântat de mai cǎ nimeni n-a auzit. A vǎzut Țirele Treine cât de întristat i-e stǎpânul umplutu-i-s-au ochii de lacrǎmi. A fǎgǎduit o jumate de litrǎ de lumânǎri sinagogii și s-a gândit sǎ se ducǎ la Isahar Dracu’ca sǎ-i porunceascǎ lui Lasunka sǎ se’ntoarcǎ. A tǎiat pâinea Rabi Israel Salomon pe jeț a șezut picioarele le-a întins pe sub masǎ. Picioarele i-au rǎmas atârnate, cǎci Lasunka nu era sǎ le sprijine. Cu cine semǎna Rabi Israel Salomon în ceasul acela, cu cine în vis a cǎzut de pe acoperișul înalt în groapa adâncǎ, chiar dacǎ nu s-a lovit, cǎderea îl sperie. Oaspele a vǎzut cǎ masa plinǎ de de belșug dar mesenii sunt triști. Ședea și se minuna, cǎci toți sǎracii grijǎ având cǎ n-au ce mânca nu știu cǎ și cei ce au ce mânca sunt îngrijorați. Vǎzutu-le-a sǎracul tristețea a vrut sǎ îi mângâie. Și-a amintit cǎ în țǎrile de la apus sunt bogați care șezând sǎ mǎnânce un oaspe aduc sǎ le spunǎ povești. În sine-și spus-a sǎracul, de mi-ar fi cerut aș fi povestit basme multe ce pot sǎ-i înveseleascǎ pe întristați, cum ar fi povestea predicatorului flǎmângios și cum ar fi povestea cailor rǎtǎciți și cum ar fi povestea propovǎduitorului care pe când propovǎduia cu capul se dǎdea de Arca cea Sfântǎ și fura cele sfinte. De le-ar fi auzit gospodarul s-ar fi veselit trist n-ar mai fi fost la mine s-ar fi gândit și bani mi-ar fi dat cât sǎ cumpǎr un sac de fulgi de ovǎz buni ca la Șibuș, dar vai de sǎrǎcie care-mi ia vorba din gurǎ, și chiar dacǎ ai un sac plin cu basme gura nu îndrǎznești s-o deschizi înaintea bogatului, mai ales înaintea unui bogat ca Rabi Israel Salomon. Cum a ieșit Sfânta Sâmbǎtǎ îmbrǎcat-a Țirele Treine veștmintele sǎptǎmânii dusu-s-a la Isahar Dracu’, Isahar renumitul ce mǎturi fǎcea de mǎturat, și așa îl numeau Ișașhar. L-a gǎsit când ședea pe-o lavițǎ de lut lângǎ cuptor și lega mlǎdițe la mǎturǎ. Mlǎdițele a lǎsat palma peste ochi și-a îndoit-o și spus-a cu drag, s’koțl kimt (adicǎ vine mâța, cǎci babele lingǎrețe sunt ca o mâțǎ). Înc’a mai spus, ce e nou Țirele Treine ? A rǎspuns Țirele Treine și-a spus, sǎ dea Dumnezeu nimic nou sǎ nu fie. N-ai auzit c-a fugit Lasunka ? S-a prefǎcut și-a rǎspuns umilit, n-am auzit. Dacǎ nu mi se spune nu știu. Pe când vorbea urechea și-a aplecat-o cǎtrǎ cuptor, cǎci pereții cuptorului îi povesteau toate noutǎțile celea ce se’ntâmplǎ pe lume. Și nu urechea dreaptǎ a aplecat-o ci pe cea stângǎ unde purta un cercel de aramǎ, cǎci arama e bunǎ pentru gâcit, și de-o auzi o veste care nu-i bunǎ n-o sǎ se sperie. Mișcatu-s-a soba cutremuratu-s-a Țirele Treine. Spusu-i-a Isahar, nu te speria, o pasǎre moartǎ a cǎzut în sobǎ din coș. Vraci eu nu sunt de vrǎji nu mǎ țin. Ce vrut-ai sǎ-mi spui. Și-a cǎpǎtat iar darul vorbirii spusu-i-a tot. A spus Isahar, vǎd cǎ înaintea mea ai fost înștiințatǎ, atunci de ce la mine-ai venit ? Oricum n-am nevoie de pǎlǎvrǎgelile tale gura nu o deschide. Câteva smicele a luat și le-a îndoit, nu cum ai îndoi smicele de mǎturǎ, ci așa cum un șoarice coada o’ndoaie de teama mâței. Atunci a știut Țirele Treine cǎ fǎcutu-s-a fapta dezvǎluitu-s-a lui tot ce va pǎți Lasunka. În veștmânt bǎgatu-și-a mâna banii din pungǎ i-a zornǎit și a spus, rabi Isahar nu pe degeaba vreau sǎ trudești, gata sunt eu sǎ-ți plǎtesc bani peșin. Certat-o-a Isahar supǎrat, rabi de ce mǎ numești, poate crezi cǎ sunt vraci. De mǎ superi îți spun cǎ un vraci pe Lasunka a vǎzut-o și a tǎiat-o pe pielea ei amulete sǎ scrie. Vânt a venit de-o datǎ furios auzitu-s-a glasul vântului suflând prin mlǎdițe. Mlǎdițele au rǎsunat ca șapte de ș împreunǎ. Spaima a apucat-o pe Țirele Treine speriatǎ spre Isahar a privit. În picioare a stat Isahar și a spus, șiș șiș ai auzit glasul mlǎdițelor ? Mlǎdițele șuierǎ cǎ vine’napoi. Acum s-a liniștit Țirele Treine și i-a plǎtit. Afarǎ fiind s-a gândit sǎ se întoarcǎ la Isahar și sǎ-l întrebe când vine’napoi. Dar nu s-a întors sǎ întrebe. Și bine cǎ nu s-a întors, cǎci dacǎ te’ntorci semn rǎu e pentru dușmanii evreilor. Câtǎ vreme șoaricii de Lasunka se temeau nu s-a auzit nici o chițǎiturǎ, Lasunka nemaifiind s-a auzit glasul șoaricilor. S-a întâmplat într-o noapte, cǎ Rabi Israel Salomon s-a trezit și și-a închipuit cǎ fost-a ceaușul și s-a sculat și s-a dus la casa de învǎțǎturǎ cu un ceas înainte și n-au apucat cuptorul sǎ-l încǎlzeascǎ. În zilele toate acelea hǎrmǎlaia în casa lui Rabi Israel Salomon nu s-a oprit. Ținea acasǎ o legǎturǎ de farmece și de leacuri, ale moșilor lui, bune și încercate erau, pusu-s-au șoarici pe ele și le-au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Scrieri erau în casǎ, învǎțații cei mari de pe atunci ce erau bǎnuiți cǎ-s din ceata lui Sabetai Zevi le-au ascuns la tatǎl lui Rabi Israel Salomon, pusu-s-au șoarici pe ele și le-au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Grǎbitu-s-a Țirele Treine legǎmântul sǎ-l ținǎ și a cumpǎrat o jumǎtate de litrǎ de lumânǎri. N-a apucat la sinagogǎ sǎ le aducǎ pân’din ele nu a rǎmas o jumate de coadǎ de la fitil. A trimis-o Șimen Nusn pe Sica. Tot Șibușul l-a pizmuit și au vrut sǎ-i aducǎ lui Rabi Israel Salomon toate mâțele, numai cǎ atunci erau zile de Marț, când mâțele petrec pe acoperișuri și n-au gǎsit nici o mâțǎ. Iar când au ieșit câțiva ușurateci și s-au urcat pe acoperiș mâțǎ sǎ prindǎ s-au întors pe fațǎ mușcați pe mâini zgâriați dar fǎrǎ mâțǎ. Aciuitu-s-a Sica acasǎ la Rabi Israel Salomon mâncare și bǎuturǎ-i dǎdeau iar ea treaba-și fǎcea. Pe șoarici i-a învǎțat cine-i stǎpânul pe Țirele Treine a învǎțat-o sǎ se zoreascǎ. Șibușul tot credea cǎ Rabi Israel Salomon dorul și-l alinase de Lasunka dar așa nu era, cǎci în inima lui înǎuntru lipitǎ era, chiar departe aflându-se. De multe ori venit-a sǎteanul acela ce din cârciumǎ alungat rǎmǎsese pâinea de la gurǎ’i fusese luatǎ dar Rabi Israel Salomon în seamǎ nu l-a luat, și nu doar unul acela neluat fost-a în seamǎ, ci neluați fost-au în seamǎ ce toți nevoie aveau. Câtǎ vreme putut-au sǎ se descurce fǎrǎ Rabi Israel Salomon nu l-au stingherit, dar ceva s-a’ntâmplat cǎ avut-au nevoie de el. Cum a fost, fost-a sǎ fie cǎ venit-au creștinii la vecinii lor cei evrei sǎ le cearǎ hainele scumpe cum cer pentru sǎrbǎtorile lor când se duc la besearecǎ cǎci mai-marele popilor urma sǎ vinǎ la Șibuș. Obiceiu-i așa, când vine un pârcǎlab în oraș creștinii-l întâmpinǎ cu pâine și sare, iar evreii spre deosebire de ei cu sfintele suluri ale Învǎțǎturii, ei cu-ale lor noi cu-ale noastre. Spusu-s-a’n Șibuș, cu suluri sǎ nu ieșim’naintea vlǎdicii nici nu se poate, cǎci din moși-strǎmoși pe vornici astfel îi primim, dar sǎ ieșim cu suluri chiar dacǎ-s stricate iar nu se poate, cǎci sulul sfânt chiar de se stricǎ sul sfânt rǎmâne. Au vrut sǎ asculte pǎrera lui Rabi Israel Salomon. La el au intrat și l-au gǎsit când vorbea cu Pini holera despre Lasunka în seamǎ nu i-a bǎgat. Au ieșit și-au plecat cǎtrǎniți. Dar ce fǎceau creștinii în vremea aceea ? Uscau bǎlțile din târgușor și îndereptau drumuri și ulițe și curǎțau nea și gunoiște și vǎruiau casele pe dinafarǎ. Iar cei mai de seamǎ dintre neamuri cer de la evrei basmale frumoase și le atârnǎ pe la ferestre sǎ arate plǎcut, și precupețele cele din târg vând chipuri dar și turtǎ dulce fǎcutǎ de mǎtușile preotului cel din oraș, cǎci așa obișnuiesc preoții papistași cǎ nu se însoarǎ ci țin la ei niște mǎtuși sǎ aibǎ grijǎ de casǎ. Și turta cea dulce fǎcutǎ-i în chipul vlǎdicii cel mare îmbrǎcat în odǎjdii și tot felul de îngerași fâlfâie și zburǎtǎcesc primprejur. Au mai și curǎțat o icoanǎ cum le e legea și au îmbrǎcat-o în haine de soi și i-au atârnat dintre mâini o cutie mare pentru pomeni. Iar la intrarea’n oraș au pus un stâlp de o parte și un stâlp de cealaltǎ și o bârnǎ’ntre ei și atârnat au acolo tot felul de steaguri ba și un baldachin de mǎtase au pus dedesupt sǎ intre vlǎdica cu cinste. Pe când evreii acasǎ stǎteau îngrijorați cǎci fǎrǎ’ndoialǎ vlǎdica o asmuți creștinii pe ei cǎci nu l-au primit cum se cuvine. În ziua aceea nimeni nu era în oraș care sǎ nu se’ntristeze cǎ Lasunka fugise, cǎci de n-ar fi fugit volnic ar fi fost Rabi Israel Salomon sǎ hotǎrascǎ’ntru ale comunitǎții și n-ar fi fost un necaz ca acesta. Și toți cei ce râseserǎ la început în piept se bǎteau și se cǎiau. Și-au amintit cei din Șibuș de întâmplarea din Țara Turceascǎ, ce obișnuia s-o povesteascǎ negustorul sefard, ce’n fiece an la Șibuș venea stafide sǎ vândǎ pentru cele patru pahare. Ridicǎ la cer Șibușul ochii în țǎrnǎ-i coboarǎ pe loc de rușine. Știe Șibușul cǎ evreii din Turcia cuvioși sunt cucernici voia Preasfântului o fac cu iubire, și iubindu-i Preasfântul multe minuni li se fac. Dar Șibuș chiar dacǎ-i plinǎ de Învǎțǎturǎ ce Învǎțǎtura asta-i curatǎ. Câți învǎțați sunt în Șibuș care nu’nvațǎ decât sǎ se fuduleascǎ sau ca sǎ se bage, adicǎ doar pentru plǎcere, o vorbǎ nouǎ sǎ spunǎ o meșteșugire o strâmbare a Sfintei Scripturi ceva ce alții n-au spus. Dar cum a fost fapta ? Așa se obișnuiește în Țara Turceascǎ cǎ dacǎ vine un pașǎ’n oraș cu cutiile sulurilor îl întâmpineazǎ dar fǎrǎ de suluri, cǎci sulurile sfinte-ale lor ei le țin în cutii fǎcute anume din argint din aramǎ din lemn, nu ca ale noastre care-s înfǎșurate și îmbrǎcate’n veștminte. Odatǎ trebuit-a un pașǎ sǎ vinǎ’n oraș. Au scos sulurile sfinte din cutiile lor și s-au pregǎtit sǎ l primeascǎ pe pașǎ. Un evreu era acolo turcit. S-a grǎbit la pașǎ s-a dus și i-a spus, sǎ nu creadǎ a Vostrǎ nǎlțime cǎ evreii se poartǎ cinstit cum e cuvenit unui pașǎ, ci chiar ale lor suluri sfinte cu care vǎ’ntâmpinǎ suluri sfinte nu sunt ci cutii însǎ goale. În noaptea aceea în vis l-au trezit pe ceauș și i-au spus scoalǎ-te și bagǎ sulurile sfinte napoi în cutii. A doua zi venit-a pașa’n oraș ieșit-au toți evreii nainte-i cu suluri sfinte în mânǎ. A scos pașa sabia și a poruncit deschideți sǎ vǎd. Au deschis și s-au vǎzut cutiile pline de suluri. Întors-a sabia pașa pe ticǎlos l-a tǎiat evreilor fǎcut-a mult bine. Ridicǎ Șibușul ochii spre ceruri și spune Stǎpâne al lumii de nu suntem vrednici de-așa o minune de noi milostește-Te nu lǎsa sǎ fim nimiciți. 
În ziua aceea ieșit-a sǎteanul afar’din oraș vorbind întru sine spunând, un vlǎdicǎ de papistași vine’n oraș creștini mulți din toate satele din împrejmuiri vin sǎ-l primeascǎ, fǎrǎ’ndoialǎ cu mâna goalǎ nu vin, înaintea lor sǎ mǎ duc, noroc poate am și cumpǎr o pasǎre și i-o aduc lui Ester Regina. Vede Ester Regina cǎ-i pasǎrea grasǎ și bunǎ, spune Ester Regina, pasǎrea asta e pentru Sâmbǎtǎ. În noaptea Sâmbetei la masǎ șezând îi spune Rabi Israel Salomon lui Ester Regina, de când mǎ știu n-am mâncat pasǎre atâta de bunǎ, spune-mi Ester Regino, cum mâna ai pus pe-o asemenea pasǎre ? Zâmbește Ester Regina și spune, cum mâna am pus-o ? Din buze-am fǎcut și am spus tu tu tu, pe loc zburat-a gǎina grasǎ aceasta în mâini mi-a cǎzut. Spune Rabi Israel Salomon, nu mǎ îndoi cǎ așa a și fost, dar încǎ trebuie cercetat din ce loc vine. Spune Ester Regina, poate îți amintești de evreul acela sǎtean pe care boierul voia sǎ-l alunge din locul câștigului, închipuie-ți numai cǎ el mi-a adus aceastǎ gǎinǎ. Spune Rabi Israel Salomon om de treabǎ, e în stare de-atâta. Aminte-și aduce Rabi Israel Salomon om de treabǎ de mine cu boierul vorbește, dupǎ mine trimite boierul și-mi spune, poți sǎ te’ntorci în locul câștigului, tu fiii tǎi fiii fiilor tǎi pân’la capǎtul zilelor. Deci ieșit-a sǎteanul acesta afarǎ din târg s-a uitat într-o parte și-n alta și n-a gǎsit nici creștin nici creștinǎ nici pasǎre și nici vreo aripǎ, cǎci creștinii cei mulți ce ieșiserǎ sǎ-l întâmpine pe vlǎdicǎ ieșiserǎ cu noaptea în cap, cǎci toți voiau pe vlǎdicǎ sǎ-l vadǎ. Trecând câteva ceasuri și netrecând vreun creștin început-a sǎteanul sǎ se minuneze. Un evreu i s-a arǎtat cu un coș de rǎchitǎ în mânǎ, cu stupit fața i-e unsǎ iar el blestemǎ înjurǎ ocǎrǎște hulește. Dupǎ ce blestemele isprǎvit-a din gurǎ l-a simțit pe sǎtean cel cu sacul. S-a strâmbat într’un fel de zâmbet și-a spus, dracu’s-o ia pe ticǎloasa aceea, nu numai cǎ nu mǎ lasǎ s-o prind și lui Rabi Israel Salomon sǎ-i fac o plǎcere, ci prin toate pǎrțile m-a zgâriat, și din toatǎ a mea strǎduințǎ nu mi-au rǎmas decât urmele ghiarelor ei. Asta e plata celor ce pe lumea aceasta fac bine. Așa sǎ trǎiesc nu mǎ gândisem cǎ atât e de ticǎloasǎ. S-a uitat sǎteanul la el și s-a minunat. I-a spus cel cu coșul, așa te zgâiești parcǎ nici o datǎ nu ai vǎzut un om fǎr’de noroc. Vezi mâinile-acestea, numai închipuie-ți cât pe ce pe Lasunka erau sǎ o prindǎ, dar Lasunka ce a fǎcut, bǎgatu-și-a ghiarele’n ele și a fugit. Acum o sǎ fac ce voisem sǎ fac înainte, adicǎ sǎ iau masa de dimineațǎ. Și dacǎ încuviințezi hai și tu și mǎnâncǎ, cǎci în coș am mâncare lângǎ noi trece pârâul, pe mâini ne spǎlǎm și mâncǎm. Ce zgâiești ochii la mine, parcǎ nici o datǎ nu ai vǎzut un flǎmând ce vrea sǎ mǎnânce. Pe mâini s-au spǎlat coșul l-a deschis cel cu coșul plin de mâncare era. A mirosit Lasunka a venit capul în coș l-a bǎgat. Sǎteanul ședea uluit și se uita cum cel cu coșul vede-o mâțǎ care-i cautǎ’n coș și șede și tace. Și de uluiala cea multǎ n-a mișcat nici din mânǎ. I-a fǎcut cel cu coșul cu ochiul și-a spus, Lasunka crede c-am poftit-o la masǎ. Sǎteanul l-a auzit și nu s-a mai minunat, ci câtǎ vreme Lasunka capul în coș și-l ținea a întors coșul pe ea și repede luat-a brâul și l-a aruncat celui cu coșul. Cǎci cu toate cǎ sǎteanul era doar sǎtean brâu avea deosebit ca al cuvioșilor, nu ca al tuturora al cǎror brâu legat e de veștmânt. Brâul l-a vǎzut cel cu coșul l-a luat cu el picioarele legatu-i-a lui Lasunka. Zǎpǎcitǎ din coș mieuna Lasunka, cǎci nici o datǎ nimeni nu se purtase cu ea atât de obraznic. Mai apoi a fost buimǎcitǎ, mai apoi mâniatǎ. Cel cu coșul o mângâia și-i spunea, sǎ nu te temi Lasunka, binele noi ți-l vrem, pe loc te aducem la Rabi Israel Salomon și suntem încredințați cǎ la el vei gǎsi mai mult decât în coșul unui sǎrac. Grǎbitu-s-au cel cu coșul ba și sǎteanul sǎ binecuvânteze mâncarea pe Lasunka au luat-o cu capul și toatǎ aproape bǎgate în coș pe când zgǎibǎracele-i c’un brâu sunt legate cu ea s-au dus în oraș. Pe când mergeau a înțeles dintr o datǎ acela cu coșul cu adevǎrat ce gǎsise. Bǎtutu-i-a inima tare glasul l-a ridicat și a strigat Lasunka Lasunka, ca sǎ știe Șibușul tot cǎ înapoi aduce fiica pierdutǎ. A auzit tovarǎșul sǎu și el glasul l-a alǎturat umbla și striga Lasunka Lasunka. Cu drag s-a uitat cel cu coșul la tovarǎșul sǎu ce-l ajutǎ cu glasul. Iar glasul l-a ridicat și a strigat Lasunka Lasunka. Așa mergeau ei și strigau. O datǎ unul mai tare striga celǎlalt altǎ datǎ iar între glasurile lor cele douǎ glasul lui Lasunka se auzea. Au vǎzut târgoveții din Șibuș doi evrei care umblǎ și urlǎ. Credeau cei din Șibuș cǎ’nceput-a nenorocirea și toți creștinii ce veniserǎ pe vlǎdicǎ sǎ’ntâmpine ies sǎ-i piardǎ și sǎ-i nimiceascǎ pe toți evreii fereascǎ-ne Sfântul. Toți cei din Șibuș înspǎimântați erau de creștini oi început-au sǎ strige ca și cum ar fi vǎzut sabia scoasǎ deasupra gâtlejului lor se temeau. Auzit-au casapii urletul cela sângele început-a sǎ fiarbǎ în ei. Început-au sǎ zbiere unul la altul ce șezi tu aruncat ca o mortǎciune. Dacǎ pe noi nu ne putem mântui hai sǎ mântuim sfintele suluri. Mǎcelǎriile le-au pǎrǎsit la sinagogǎ au alergat. Și înainte de-a merge fiecare luat-a cu el satârul cu care carnea o hǎcuiește. Pe când alergau auzit-au ce-au auzit. Satârele le-au ridicat cǎtrǎ Ceruri și cu orice mișcare au zbierat și au spus Lasunka Lasunka. Vǎzut-au hamalii cum casapii dau din satâre și urlǎ crezut-au hamalii cǎ ieșit-au casapii la rǎzboi sǎ se apere. Suflete viteze-ale lor cǎlcau în picioare. Pe loc scuipatu-și-au ei în palme funiile le-au dezlegat ce șoldurile le înconjoarǎ ca niște mațe’nvǎlǎtucite s-alerge au început ca s-ajungǎ și ei la rǎzboi. Pe când alergau auzit-au ce-au auzit. Funiile le-au ridicat de pe ei și-au început sǎ se mǎscǎreascǎ spre-a lui Lasunka cinste. Și de fiecare data când le ridicau zbierau și urlau Lasunka Lasunka. Fierarii i-au vǎzut pe hamali cum aruncǎ cu funii și s-au gândit cu atâta mai mult, dacǎ aceia ce n-au decât umerele noi câte topoare avem câte baroase cum o sǎ stǎm cu brațele’ncrucișate sǎ vinǎ creștinii sǎ ne omoare. De’ndatǎ uneltele’n mânǎ au luat și au ieșit. Cum au ieșit auzit-au ce-au auzit. Au început sǎ strige sǎ țipe Lasunka Lasunka. Au vǎzut tǎbǎcarii și-au spus, pânǎ când se fudulesc peste noi toți ceilalți meseriași și ne spun sunteți împuțiți nu ne lasǎ sǎ ne-apropiem de cele sfinte. Acuma le arǎtǎm cǎ în vitejie nu suntem mai prejos decât ei. Pe loc a luat fiecare ce în mânǎ-i cǎzuse cazan sau ceaun pe cap și l-a pus și-a ieșit. Dar ieșind au auzit cǎ Lasunka se întoarce. În ceaune’nceput-au sǎ batǎ strigând cât pot de tare Lasunka Lasunka. I-au vǎzut gospodarii pe meșteșugari. Început-au sǎ urle vai de noi cǎci derbedeii aceștia neamurile ridicǎ pe noi. Acum aceștia vor spune cǎ evreii sunt ucigași. Unii plângeau și chelǎlǎiau pe când alții se veseleau. Vremea trecând și nimeni nefiind dǎunat au început gospodarii sǎ spunǎ (Leviticul XXIX) sǎ nu te ridici împotriva vieții aproapelui tǎu. Porțile deschis-au încetișor vǎzut-au toatǎ bucuria aceea, casapii cu satârele, hamalii cu funiile, fierarii cu topoarele și cu baroasele, tǎbǎcarii cu mâinile lor strigǎ toți într-un glas Lasunka Lasunka. Și’nainte a tuturora merg doi evrei cu coșul în mânǎ și glas de miau din coș se aude, glasul lui Lasunka. Au știut cǎ Lasunka s-a întors. Din mâini început-au sǎ batǎ strigând Lasunka pân’ce rǎgușit-au de multǎ strigare. Și pentru cǎ erau rǎgușiți n-au mai putut sǎ spunǎ vorba întreagǎ și urlau la la la, ca aceia ce-o zic împreunǎ cu lǎutarii. Vǎzut-au copii pe pǎrinți cum stau și cântǎ pe loc sǎrit-au și ei și-au venit. Unii din ei tot fugind au ajuns la poarta de cinste fǎcutǎ pentru vlǎdicǎ unii au sǎrit și pe ea s-au urcat din mâini bǎtând în cinstea lui Lasunka și cântând la la la. Auzit-au ale copiilor mame glasul fiilor lor au venit și-au vǎzut bucuria. Spune una suratei sǎrbǎtoare e în oraș. Spune surata, hai sǎ vedem. Și-au pus veștmintele scumpe și au ieșit. Vǎzut-au vecinele le-au însoțit. S-au uitat lǎutarii și-au vǎzut toate femeile îmbrǎcate de sǎrbǎtoare. Ciniile și-au luat tobǎ scripcǎ fluier tanger și început-au sǎ zdrǎngǎneascǎ pân’ce-au ajuns la besearecǎ. Pe scurt, n-a fost nici un evreu în Șibuș ce nu a ieșit pe Lasunka s-o întâmpine. Atunci umblau casapii naintea lui Lasunka dând din satâre fǎcând rǎzboi caraghios, iar hamalii-și aruncǎ în sus funiile, în sus le aruncǎ le primesc înapoi, iar tǎbǎcarii ciocǎnesc în ceaune și în cazane, iar lǎutarii zic din ciniile lor, iar orașul Șibuș striga și se bucura. Ieșit-a vlǎdica și a vǎzut mulțimea evreilor veseli și bucuroși. Inima i s-a bucurat întru sine și-a spus, toți aceștia nu au venit decât pentru a mǎ cinsti. S-a pocǎit iubitor de evrei s-a fǎcut. De îndatǎ spre evrei a zâmbit bine de ei a vorbit. Vǎzând toți suspușii cǎ inima vlǎdicii trage cǎtrǎ evrei au adǎugat, nu numai aceasta fǎcut-au evreii spre slava Voastrǎ ci le-au împrumutat târgoveților haine frumoase fǎrǎ de platǎ totul spre slava Sfinției, ba au mai și mǎrturisit nu s-au rușinat și au spus, și basmalele și cearșafurile cu care casele și-au împodobit sunt ale evreilor. De douǎ ori vlǎdica s-a bucurat, o datǎ pentru cinstea pe care i-au fǎcut-o evreii ei înșiși, și alta pentru cea ce i-au fǎcut-o cu averile lor. Iar și-a luminat fața cǎtrǎ evrei poruncit-a creștinilor sǎ le facǎ evreilor cinste și mǎrire. Vǎzut-au evreii din Șibuș mântuirea cea mare ce li s-a fǎcut și au învǎțat (Psalmi XXXVI) omul și jivina Tu sprijini, pentru fapta jivinei Tu sprijini omul. Preasfântul bine fie El cuvântat voia Și-o face prin ori și cine, chiar printr-o mâțǎ. Au îndeplinit vorba înțelepților bine fie-le amintirea cuvântatǎ (Post 29) de când intrǎ Adar mult ne mai veselim. Iar evreii cei doi ce pe Lasunka o prinseserǎ pe Lasunka n-au uitat-o, ci când veselia îi înecase pe toți cǎ o uitaserǎ cei din Șibuș de mult ce se veseleau pentru Lasunka pe Lasunka, la o parte s-au tras sǎracul ba și sǎteanul și s-au dus și-au venit acasǎ la Rabi Israel Salomon. Au intrat în bucǎtǎrie pus-au coșul acolo. A simțit Lasunka cǎ ajuns-a acasǎ din coș spus-a miau. A auzit Țirele Treine și a venit, mâinile și le-a încrucișat și a stat uluitǎ, crezând și necrezând urechile ce îi aud. Iar a strigat Lasunka un miau supǎrat, nerecunoscǎtoareo așa mǎ primești. A înțeles Țirele Treine încotro bate mâța coșul i l-a deschis legǎturile le-a desfǎcut a luat-o în brațe în ochi i-a privit a mângâiat-o și-a spus, ce vrei Lasunka, nu ești tu Lasunka, nu ești tu mâța mea, nu de tine se tem șoaricii toți. Acuma o chem pe gospodinǎ și ea sǎ se bucure. Ci de multa ei bucurie pe gospodin’a uitat-o nu s-a dus sǎ o cheme. Dar Ester Regina venit-a oricum cu Lasunka a vorbit la ea s-a uitat cu ochii ei buni și obosiți. Și cu toate cǎ pe fața ei nu se vedea nici un pic de bucurie cu toate acestea grija multǎ de pe inimǎ îi fusese luatǎ. În vremea aceea ședea Rabi Israel Salomon la el în odaie lângǎ cuptor luleaua lui stinsǎ ședea și cetea povești nǎscocite, cǎci de când pe Lasunka o pierduse nu mai putea învǎța din Talmud nici o foaie : Intrat-a Ester Regina a stat înainte-i. Spus-a Rabi Israel Salomon, ce-i cu tine Ester Regina ? A rǎspuns și i-a spus, nu vrei cumva sǎ intri în bucǎtǎrie ? I-a spus, dar pentru ce ? I-a spus, un tǎciune sǎ iei pentru lulea. S-a uitat la ea și a strigat, Lasunka ? Zâmbit-a Ester Regina și a ieșit. S-a sculat și a mers dupǎ ea. N-a ajuns la bucǎtǎrie pân’ce-a auzit glasul de miau și a cunoscut glasul lui Lasunka. S-a grǎbit ușa larg a deschis-o pe Lasunka a vǎzut-o șezând pe podea. S-a aplecat pe piele a mângâiat-o și-a spus oi mâncǎcioaso. Mai bine uitându-se a înțeles cǎ e o batjocurǎ, cǎci dupǎ cum arǎta se vedea cǎ uitase Lasunka mâța ce-i aceea mâncare. De ea s-a milostivit a poruncit sǎ i se aducǎ pâine albǎ în lapte. Pe când ea mânca la plitǎ s-a dus sǎ ia pentru lulea un tǎciune. Au sǎrit cel cu coșul dintru o parte și sǎteanul dintr-alta fiecare cu un tǎciune. Vǎzutu-i-a Rabi Israel Salomon și a întrebat, cine sunteți ? Spus-a Ester Regina, oameni buni oameni buni, oameni de aur, ei pe Lasunka ți-au adus-o. La ei s-a uitat Rabi Israel Salomon și a spus, mi se pare cǎ v-am vǎzut înainte. Vrut-a sǎteanul sǎ-i povesteascǎ necazul ce-l adusese. Spusu-i-a Rabi Israel Saomon, evreule drag, n-am vreme de vorbe. Bani dacǎ vrei eu îți dau. Scosu-și-a punga Rabi Israel Salomon și a spus, împǎrțiți între voi tu și prietenul tǎu. Ba i-a mai și luat la casa de iarnǎ a deschis o ladǎ plinǎ de sticle și borcǎnele, scos-a de-acolo o sticlǎ de vinars plinǎ la amândoi le-a turnat spusu-le-a beți. Și a tǎiat felii douǎ de cozonac și a spus, binecuvântați hrǎni felurite. Cǎci doar cunoașteți obiceiul lui Rabi Israel Salomon, de spunea bea, de spunea mâncǎ, așa se primește un oaspete cu bǎuturǎ și cu mâncare, de spunea binecuvânteazǎ cǎ-i plǎcea înseamnǎ de tine și se poartǎ cu tine ca un evreu. Dupǎ ce au mâncat și au bǎut au intrat cel cu coșul și cu sǎteanul în casa de învǎțǎturǎ și-au împǎrțit banii’ntre ei. Cel cu coșul vǎzut-a cǎ are destul ca sǎ facǎ negoț. Dusu s a’n târg și a luat un sac de fulgi de ovǎz și l-a vândut a luat și a vândut. Așa a fǎcut de câteva ori. Câștigat-a atât încât putut-a sǎ ia saci doi sau trei. Negoțul i s-a lǎțit așa încât nevoie avut-a de un pǎrtaș. Și-a amintit de sǎteanul ce pe Lasunka îl ajutase s-o prindǎ. L-a chemat. A venit și-a intrat în tovǎrǎșie. Lǎsat-a sǎteanul de izbeliște cârciuma și pe boier în târg venit a sǎ locuiascǎ cu toți evreii putut-a de-acum sǎ se roage la sinagogǎ. Acum ne întoarcem la Țirele Treine cu care’ncepusem. Și a amintit Țirele Treine prorocia lui Isahar Dracu’cǎci Isahar Dracu’așa prorocise cǎ Lasunka se va întoarce și iat o cǎ s a întors. S-a dus la el hatârul sǎ-i facǎ de la el sǎ cumpere mǎturǎ. Râs a de ea Isahar și i a spus, din barba ta din perciuni mǎturǎ vrei sǎ fac ? Mǎturi toate câte aveam le-am vândut, cǎci din praful tot ce l-a ridicat Lasunka casele toate din Șibuș pline-s de praf mǎturile toate mi le-au luat nu mi-au lǎsat nici mǎcar o mlǎdițǎ sǎ mǎ bat la baia de aburi. La Rabi Israel Salomon ne întoarcem. Privind Rabi Israel Salomon la Lasunka și vǎzând-o cum mâncǎ și bea plin de milǎ era pentru ea, dar ca sǎ nu se ție fudulǎ o întreba, poate iarǎși vrei sǎ mǎ pǎrǎsești și sǎ mergi dupǎ faptele tale netrebnice. Dar Lasunka n-a mai pǎrǎsit casa lui Rabi Israel Salomon cǎci înțelesese cǎ toate desfǎtǎrile ce-o copleșiserǎ în luna aceea care pe limba lor numitǎ e Marț nu fac cât un ceas de liniște la evreul acasǎ când lapte și pâine albǎ îi stau înainte și mațe de pǎsǎri și mǎruntaie de pești umplu bucǎtǎria. Voia de-acuma sǎ uite tot ce fǎcuse. Ci doar uneori dintru pocǎințǎ scotea limba-i spinoasǎ pe bot se lingea și-un fel de zâmbet de desfǎtare putea fi vǎzut pe buzele-i subțiri ba și umede, cǎci își amintea desfǎtǎrile toate gustul ce și-l fǎcuse. Încetul cu’ncetul s-a îngroșat pântecul i s-a umplut. Pe atunci s-a lǎsat de copilǎrii nu s-a mai frǎmântat cu erezia dacǎ sunt doi dumnezei și alte asemenea. Și cu toate cǎ sprintenǎ nu mai era încǎ pe șoarici îi înspǎimânta. De multe ori cumpǎtul șoaricii își pierdeau auzind-o. Iar dupǎ XCIII de zile pântecul i s-a despicat din el au ieșit viețuitoare câteva mititele ce niciodatǎ nu le vǎzuse. Nu multǎ vreme-a trecut pân’ce-au crescut viețuitoarele-acelea pe toți i-au încântat cu farmecul și mișcǎrile lor. Lasunka le-a crescut și le-a învǎțat datoria sǎ-și facǎ, șoarici sǎ prindǎ spre folosul stǎpânilor spre folosul Șibușului care cetate-i de scaun a fǎcǎtorilor de fulgi de ovǎz ce nu sunt ca ei în țǎrile toate unde domnește drǎguțul de împǎrat și nu trebuie spus în alte țǎri toate ale altor regi și’mpǎrați. 
Povestea lui Lasunka am isprǎvit 

Cu Rabi Israel Salomon am mântuit 

Cine vrea sǎ asculte bine fie primit

La firul povestirii iar am venit     



Nota: S.Y. Agnon Rabi Israel Salomon
Introducere De n‑ ar fi fost delațiunea și calomnierea și apropierea de stǎpânire n‑ ar fi fost atinsǎ nici mǎcar unghia vreunui evreu. (S.Y. Agnon, Acoperirea sângelui)