Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Din gradina lui Dumnezeu-Popescu
    Scris la Wednesday, September 24 @ 18:24:49 CEST de catre asymetria
    Memoria Mă simt obligată să reintru – nu-i chip altfel, cîtă vreme dezorientarea continuă – în cursa cu obstacole, ceea ce înseamnă, după mine, luare de poziție contra publiciștilor (intelectuali și mai puțin intelectuali sau mai mult sau mai puțin publici), eseiștilor, istoricilor, filosofilor cu atitudine simpatetică față de comunism. Iată-i gata să-i resusciteze, prin respirație gură la gură, ideologia. Și sunt de toate vîrstele și calibrele: vechi agitpropi kominterniști, tovarăși de steag socialist, fiii celor dintîi, tineri pe care căderea dictaturii i-a prins cînd aveau paișpe-cinșpe ani, unii chiar mai cruzi, abia deveniți „șoimi ai patriei” sau nenăscuți în fostul regim. Roboții mari ai Puterii, dar și roboțeii păstrînd sechelele programului comunist: antimemorie, antireligie, antitradiție, privesc cu înțelegere multă utopia comunistă, ca să nu-i spun cea mai mare minciună istorică. 

    Magda URSACHE
    Din gradina lui Dumnezeu-Popescu
    Mă simt obligată să reintru – nu-i chip altfel, cîtă vreme dezorientarea continuă – în cursa cu obstacole, ceea ce înseamnă, după mine, luare de poziție contra publiciștilor (intelectuali și mai puțin intelectuali sau mai mult sau mai puțin publici), eseiștilor, istoricilor, filosofilor cu atitudine simpatetică față de comunism. Iată-i gata să-i resusciteze, prin respirație gură la gură, ideologia. Și sunt de toate vîrstele și calibrele: vechi agitpropi kominterniști, tovarăși de steag socialist, fiii celor dintîi, tineri pe care căderea dictaturii i-a prins cînd aveau paișpe-cinșpe ani, unii chiar mai cruzi, abia deveniți „șoimi ai patriei” sau nenăscuți în fostul regim. Roboții mari ai Puterii, dar și roboțeii păstrînd sechelele programului comunist: antimemorie, antireligie, antitradiție, privesc cu înțelegere multă utopia comunistă, ca să nu-i spun cea mai mare minciună istorică. Detritusurilor marxiene, vechii ciocli ai capitalismului (putred), li se aliază (sau alienează e cuvîntul?) juni marxologi, declarînd că „Marx e cool”, iar Lenin și mai cool. N-a scris J.-P. Sartre, orb sau orbit de avantaje materiale, într-un reportaj moscovit, că „în URSS libertatea de a critica e totală”?
    Unii aparatcici se arată ostili total comunismului (s-au și reciclat, trecînd să predea istoria religiilor; își construiesc biografia, mai greu fiind cu bibliografia; scripta manent) și-i caută prin familie pe popa Ilie, pe călugărul Vasile etc.; alții ies la rampă să-și justifice erorile și ororile, doar e democrație și încă „originală”; zîmbitoare, ca și tautologica democrație populară, și ea cu față zîmbitoare. Dar în trend nu mai este dereticarea CV-ului (cum a procedat Ileana Vrancea, devenită lovinescoloagă), ci, cum spuneam, resuscitarea sistemului, dorința de revenire la vechiul regim.
    Gata să inverseze polii binelui și ai răului se arată, deopotrivă, staliniștii duri, dar și ceaușiștii forte, adepții „dictaturii de dezvoltare”, ca Ștefan Andrei, recent ocultat. Peste toată dezbaterea, apare, flying flag, însuși Tovarășul Dumnezeu, specialistul nr. 1 în propagandă, altfel spus, în marketingul PCR. Mai era un Dumnezeu peste Tov Dumnezeu-Popescu, Tov Ceaușescu, atîta tot. Și cum de necuprins fiind grădina lui Dumnezeu-Popescu, iar Tovarășul Dumnezeu un bun avocat al diavolului, tineri eseiști pun în chestiune comunismul ca fiind raiul pe pîmînt: bunăstahrea tutulor (în pronunția și-n opera lui Ceaușescu), egalitatea șanselor, coeziunea socială, progresul… și alte idei deprinse pe vremea cînd minciuna ideologică stătea cu școala la masă.
    Să fie tentația practicilor totalitare, a dictaturii înscrisă în legile omenești sau destructurarea nouăzecistă n-a cunoscut restructurarea într-o nouă ordine/ lege? Stînga iliescă a vrut de la începutul începutului să dea față luminoasă socializmului, argumentînd că nu ideologia poartă vina, ci cel care a aplicat-o: împușcatul.
    Să facem o mică recapitulare a cursei cu obstacole. Inițial, au fost declarații răzlețe că discursul anticomunist e exagerat și simplificator; epitetele s-au înmulțit repede: vetust, rigid, umoral; anticomuniștii suferă de lapsus-uri; uită ce-a fost bun (dar ce-a fost bun?; aduceți-mi aminte!). Pe urmă, s-a vorbit de raportare viscerală la comunism. De la anticomunism de oldboys s-a trecut la anticomunism de șacali, reactivîndu-se apelative ca animalule, șobolanule, hieno, ba chiar… stalinistule, pentru un stalinofob notoriu.
    Anticomuniștii sunt revanșarzi, s-a afirmat cu un termen luat din vocabularul Komintern. S-a cerut cumpătare și empatie pentru călăi, blîndețe și iertare creștină pentru atei. Că ai în familie un deținut politic, un „pușcăriaș”, un „bandit”, cum li se spunea opozanților regimului roșu, nu intră în calculele acestor opiniomani de extremă stîngă. Atrocitățile dejisto-paukeriste? Ia să ne mai lase ăștia cu bunicii lor morți în pușcării. Doar n-o să rămînem în faza anatemizării, ca Goma, cu „ororile” lui narate în romane. Ce dacă lui Dario Fertilio, ziarist la Corriere della Sera, experimentul Pitești i se pare „tristul record al terorii”? Da’ ce, Goma-i scriitor? N-are talent, a hotărît-o Securitatea și a prins. Iar Radu Ioanid dă ritos replică lui Gabriel Andreescu: „Persist și semnez. Paul Goma este un antisemit sălbatic”. După îndemnul la calm, iertăciune, toleranță (ca și cum toleranța n-ar avea limitele ei), a venit alt îndemn: la discreditarea anticomuniștilor. Goma e personalitate controversată, dar Pleșiță a avut liber la OTV, necenzurat pînă-n moarte (2009).
    Sigur că Goma, de la Paris i-a dat replică lui Victor Druță, de la Roma: „crezi că memoria, sufletul omului mai poate fi „tolerant” cu Intoleranța, cu Brutalitatea, cu Sălbăticia?” Atitudinea lui tranșantă a fost cauza pierderii premiului Republicii Moldova. Sora România nici nu s-a gîndit să i-l propună măcar.
    Vrem să ne descotorosim de trecutul care ne oripilează; terminați cu întreținerea memoriei Gulagului, cer indivizi care au schimbat limba de lemn pe limba vechilor cazanii, de la reportaje socialistichii la pisanii. Cît despre postmoderniști, ei nu-l agreează pe Goma pentru că prozatorul nu se joacă postmodern cu trecutul.
    După condamnarea de fațadă a comunismului în Parlament, corul goșist a prins alte acute: Cum să dai într-un dușman (cal) mort? Gata, Tismăneanu a produs Raportul. N-ați citit ce scrie pe copertă? F-I-N-A-L. Ceasul despărțirii de comunism a trecut, chit că pentru unii a fost un „travaliu de doliu”. Am lupta, chipurile, cu un comunism mort și-ngropat. Ba n-a muritu, doar un pic s-o hodinitu.
    Inițial, așadar, se ducea o bătălie între dejiști și ceaușiști, acuzîndu-se reciproc. History! Par a se fi regrupat pe aceeași linie de front, ca să refacă solidaritatea socială de oțel, în numele cauzei. Și asta cu ajutorul tinerei generații care, prin cîțiva reprezentanți ai ei, plîng și suspină după inexistența unei stîngi puternice. Numai bătrînii conservatori (a fi conservator înseamnă a fi anticomunist și naționalist, că tot au vrut sovieticii deznaționalizarea) văd răul absolut în comunism. Cei tineri îl re-gîndesc. Știu acești re-gînditori ai regimului politic criminal ce înseamnă MSV (muncă silnică pe viață), DO (domiciliu obligatoriu), deținut CR (contrarevoluționar)? Că unul din nouă locuitori ai țării, de la 12 la 85 de ani, au trecut prin violențe inimaginabile fizice și psihice, în timpul anchetelor? Că lectura ori citarea unei cărți interzise te băga în gherlă? Tăblițele de săpun de la Itșet-ip de Mihai Buracu ar trebui să intre în lista lecturilor școlare obligatorii. Buracu (împreună cu cîțiva colegi) își ajutase cu ceva bani profesoara de română, soțul fiindu-i arestat. A fost închis în camera 4 Spital din Pitești. în două luni a albit, era alb complet la 21 de ani. Elevii și studenții creștini și patrioți erau ținta „reeducatorilor”. Și ce-a vrut experimentul Pitești decît distrugerea solidarității între deținuții politici, împinși cu bîtele să se chinuie între ei? O să moară și ultimele victime ale experimentului Pitești (Mihai Buracu a și murit) și atunci, gata, torționarii vor intra în istorie ca eroi ai luptei de clasă și se va studia din nou Lazăr de la Rusca de Dan Deșliu, că tot s-a scos din manual Moartea căprioarei.
    Canalul? Cutare eseist vrea să se scuture (ca un cîine ud) de „picăturile lui de sînge”. Despre Drum fără pulbere ni se spune că-i proză scrisă cu talent de răsfățatul proletcultului, Petru Dumitriu. Despre Istoria Canalului, frămîntat din noroi, apă, sînge, oase (v. docu-romanul lui Valentin Hossu-Longin, Canalul Morții. Martor (Fundația Academia Civică, 2013), preferăm să tăcem.
    Cum s-a procedat: s-a făcut întîi o etnoimagine fără eroi și fără martiri (mijloacele nu scuză scopul). Și pentru că n-am avea eroi, atunci o preaslăvim pe „Ana noastră” (sintagma lui Brucan din „Scînteia”) ca măiastră oratoare și „Passionaria Balcanilor” și-i găsim loc și lui Ceaușescu. Printr-un istoric (Andrei Cioroianu, Ce Ceausescu qui hante les Roumains (Curtea Veche Publishing, București., 2004) și printr-un cineast (Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, film lansat pe ecrane în 2010, dacă nu mă înșel) s-a trecut la reconsiderarea „înaltei personalități” scornicene. Nu-mi vine mie să cred ce scriu: Ceaușescu va intra (spun stelele?) în istorie ca martir, ca erou al neamului etc. Mai mult decît atît, e plasat de Alexandru Matei (cu recomandarea lui Cioroianu: tînăr „citit, cu umor și bun-simț”) în Grădina Ghetsimani. Cel răstignit pe zidul Tîrgoviștei e Iisus al timpurilor noastre, nu altcine. Ce dacă a ucis, a înfricoșat, a promis, a înșelat? Ceaușescu, ni se spune din inerție sau din inepție, este Mîntuitorul. Ce-i drept, ne-a cam mîntuit! De la voievodul Ceau, pictat ciocnind cupa de șampanie cu Ștefan cel Mare, s-a ajuns la Ceaușescu-Mîntuitorul, reconsiderat în numele binelui comun, ca și cum asta ar fi făcut, bine, ba chiar bine evanghelic, demolînd Sfînta Vineri. „Nicolae Ceaușescu, ne spune Alexandru Matei, perpetuează tradiția martirului român. Cînd îl sanctificăm, dragi tovarăși? în postumitate, va primi „medalia Istoriei”, ne asigură tînărul eseist, pe cuvîntul lui de pionier. De aici pînă la a-l declara supraom n-au rămas decît cîțiva cuadrați sau pixeli, ceea ce i se pare lui A. Cioroianu copleșitor, în numele culturii dialogului, argumentului, polemicii.
    Dacă într-un manual de istorie eroismul revoluționar a fost ilustrat cu chipurile lui Tatulici și Esca, de ce n-ar fi și Ceaucesco un romantic revoluționar? De aici și disputa: la fel de… avenit, altcineva îl consideră pe Ceaușescu avangardist, aparținînd avangardei, dacă și Salvador Dali (v. scrisoarea publicată de „Scînteia”, în 4 aprilie 1974) l-a felicitat pe imperialul nostru președinte al republicii cu sceptru la purtător. Că Dali o făcea în bătaie de joc îi scapă.
    Tinerii procomuniști se întrec în a aduce argumente în favoarea unui Ceaușescu-artist, homo aestheticus, de cuprins în sfera sublimului. Și ce subtil e Andrei Ujică, văzînd sub coaja dictatorului miezul: dictatorul artist.
    „La urma urmei, dictatorul nu e decît un artist, ce are posibilitatea să-și pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se numește Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceaușescu”. Chiar. Ce mi-i Baudelaire, ce mi-i Ceaușescu. Albatroși uciși, amîndoi.
    în această logică a absurdului, se poate afirma orice, hîrtia suportă: Ceau a vrut Nobelul pentru pace; pe cale de consecință, n-a fost violent. E și autorul unui vers mare: „Să facem din tun tractoare”, ceea ce l-a inspirat pe Adrian Păunescu, probabil, să îndemne: „Iubiți-vă pe tunuri!” Ce dacă a participat (de tînăr), cu arma-n mînă, la lupta de clasă socială, pro colectivizare?
    Alt simpatizant (sau același?) merge mai departe, găsindu-l pe scorniceștean bretonian (v. Manifestul suprarealist al lui André Breton, din 1924). Așa da: Ceaușescu era… suprarealist, cerîndu-ne imposibilul: să trăim fără apă, lumină, căldură, hrană.
    Ce ne mai spun tinerii, pe cuvînt de utecist? Că regretă entuziasmul colectiv. Asta dacă osanalele unanime și aplauzele la unison sunt semn de solidaritate, dacă spectacolul ordinii de pe stadioane nu era supravegheat de forța Secu.
    Hotărît, nu bătrînii nostalgici care aprind lumînări la Ghencea, în decembrie, sunt pericolul, ci tinerii care consideră comunismul „una dintre cele mai frumoase utopii din istoria umanității”. Și cum, zic ei, să condamni o utopie măreață? Cum să fie acuzate și, cu atît mai puțin, pedepsiterăzbunate crimele celor care au investit (gloanțe) în frumoasa ideologie? Spus net: utopie rea, cea mai rea utopie posibilă, asta e comunismul. Pentru oameni normali, înseamnă anormalitate. Ce beneficii, ce laturi bune să preluăm din socialism? Ni se propune să vorbim relaxat despre utopia bună a egalității sociale? A fost așa ceva? Ei, părinții, la Canal; noi, copiii, duși cu școala la filmul sovietic Haz, cîntec și dans. Să regretăm acest coșmar, acest dezastru, disperarea, ura, frica? Să așteptăm alți „cavaleri ai dreptății”, cum le spune Richard Rorty, intelectuali morali ca neo-marxiști? Ca să ne aducă iarăși binele comun(ist)?
    Comunismul, după cîte știu, nu este materie de studiu la școală. La Facultățile de Istorie s-o preda vreun Curs de Martirologie? Că avem destui sfinți ai închisorilor, contestați știm de cine. Și dacă nici acum nu suntem în stare să recitim trecutul, istoria scrisă de comuniști, și să-i contestăm neadevărurile, atunci sechelele nu se vor șterge. N-o învăța istoria pe nimeni nimic, așa cum susține Zoe Petre, dar rolul ei, menirea ei, obligația ei, datoria ei este să învețe, să deschidă ochii. Un proces al comunismului cu rol salutar, asta a lipsit și lipsește.
    Cît despre cei care rătăcesc, mă tem că singura soluție de a-i dezmetici ar fi să trăiască la fel ca noi ceaușismul. Băieții ăștia de extremă stîngă n-au decît să aparțină pe veci nu lui Dumnezeu, ci Tovarășului Dumnezeu.
    Magda Ursache



    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.56 Seconds