Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 56 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Ion NETE. Ospat pe baza de provocator
    Scris la Sunday, September 07 @ 17:22:37 CEST de catre asymetria
    Limba dulce
    «În timp ce noi transpirăm în ședințe, căutând soluții pentru problemele pe care ni le ridică viața, el șade, seară de seară, în poartă, așteptând pe unul ca tine să-i râdă în nas. Așa comportarea nu trebuie îngăduită. Truda noastră primește, pe ascuns, loviturile oportuniștilor și-apoi, ne mirăm cum de se întâmplă că avem atâta să tragem din greu ! Chiar, oricât ar păzi întregul colectiv linia, ca pe ochii din cap, dacă unul ca Temoiu, dă dovadă de scăpări greu de închipuit, adică, oameni buni, păi, n-avem datoria să fim vigilenți cu toții ?»

    ION NETE
    OSPĂȚ PE BAZĂ DE PROVOCATOR

    Ce-i cu șușoteala aia, pe tine, mă, nu cumva, te ferești, las’că, doară vorbești cu mine. Se mai învârte careva pe-acolo, adevărat-îi c-așa ți se pare sau mă înșel ? îl chestionează, precaut, Neamu, prin telefon, făcând, brusc, pe crispatul. Liniștit, din ce i se comunică, mai întreabă o dată, dinadins, să mai amâne clipa în care să-și dea de gol încântarea pe care i-o prilejuiește perspectiva ivirii posibilei ocazii de a vâna mult râvnita avansare. Visul, întremat brusc, are ca miză încondeierea desfășurării ulterioare a lucrurilor, după cum i-o schițase Luca, aflat la celălalt capăt al firului. Aproape să facă zâmbre, cutreierat de fiorul presimțirii că e pe aproape să i se deschidă ușa măririi. Și, încă, la excepțional. Înșiră, în gând, și deșiră, în grabă febrilă, foloasele trase, de pe urma măririi. Reține, înainte de orice, că i-ar sta la dispoziție mașină, șofer, bon la separeul gospodăriei de partid… Furat de aroma visării, deodată, își asprește glasul, poruncind, de parcă, între timp, ar fi și fost instalat, oficial, în noul post, care îi impune prestanță, obligându-l să fie și mai sever, încât, vorba lui să-i facă să tremure ca paiele grâului în bătaia vântului, pe cei cărora le transmite indicații, chiar dacă nu sunt adunați în front, ca la armată. ! Acum, ia, mai multă atenție, la mine, m-auzi ? își îngroașe, de probă, Neamu glasul, într-un efort suplimentar de întărire a autorității, pentru ca vocea lui să emane aerul de superioritate pe care îl presupune calitatea de șef județean. Spune-mi, ai citit nota telefonică ? O ai, cumva, acolo, la îndemână ? Zici, c-ai luat cunoștință, cuvânt cu cuvânt, de inițiativa biroului de a forma o brigadă de control, pe care s-o trimitem fulger și inopinat, în teritoriu, începând cu zona voastră ? Așa, hai, că-mi place, la nebunie ! Mă, tu nu gândești prost, ești capabil să le pui cap la cap, ca să meargă șnur. Ei, așa, da, de aia ne chinuim noi, să scoatem oameni, șlefuiți, ca tine, din care să scoți idei, ca asta, fătată de mintea ta !!! nu-și mai poate Neamu înfrâna entuziasmul admirativ, pufnind în hohote, îndelungi. Mă, auzi, abia aștept ziua de mâine ! De-o să ne iasă cum am ticluit-o, o să fie cea mai de pomină ședință, pe județ. Ascultă, ești sigur că, totul, da, absolut, totul, și, știi tu cum, pus, așa, fir cu fir, pus la țanc ? Grijă, mare, nu care cumva să scapi ceva din vedere, c-ar fi păcat să o dăm în bară ! Ferește-te, câți poți ! N-avem voie să dăm cu piciorul norocului ! Cu-așa pleașcă, ascultă, ce-ți spun, nu se întâlnește omul de două ori în viață. Să mă crezi, că, vorba aia, mandea e uns cu toate alifiile… Stai, că țin să fim bine înțeleși ! Io, uite, așa, îți zic, bagi seama că îți mai repet o dată, ia-le frumușel la puricat. Atenție, la urma, urmei, e pusă în joc șansa voastră ! Dați sau nu lovitura, asta e întrebarea ! Bineînțeles că, pe plan local, contează, ce, e de ici, de acolo, să împuști un loc la gazeta fruntașilor ? Sună mai acătării decât frica să nu te radă controlul, este ? Io, nu-i așa, mă mulțumesc cu îndrumările… trag, cât pot, de capul sforilor, mai de la distanță, să nu fiu luat la ochi, ca păpușarul cel isteț, cum îmi spun unii… ha-ha-ha. Și de vopsim cioara, așa, după chibzuiala ta, și-o mai și vindem ca vrăbioi, chiar, că ne putem umfla în pene. Bifăm o realizare, nu glumă ! Adică, facem dovada că am progresat, ce mai, n-am pierdut timpul, bătând pasul pe loc. Noi am mers înainte, voinicește, depășind orice așteptări ! Putem cere, la o adică, fără teama de a fi luați ca niște făloși, să fim dați ca exemplu ! De ce să nu ni se spună și nouă numele în fiecare oră la stația de amplificare. Sau să ni se dea pozele la gazeta de perete ori pe unul din panourile fruntașilor, pe aleea principală din parc ? Păi, cui nu i-ar cădea bine ? Dacă-i p-așa, atunci, rămâne cum ne-am înțeles și, mâine, la prima oră, aterizez la voi, cu brigada în frunte. Mor de curiozitate, nu alta, să văd ce ochi o să facă hultanii când o să le punem dinainte stârvul pregătit pentru marele ospăț… Atunci, cu bine, mă, Luca, ne vedem mâine. Stai, așa, mă, nu te grăbi să închizi, ce, mama naibii, până acum n-ai prins șpilul vorbitului cu șefii, stai în banca ta, până face șeful prima mișcare, auzi ? Mai vreau să te limpezesc în legătură cu nește treburi. Primo, ar fi de avut grijă că de discuția asta, nu e voie să știe nici dracul, înțelegi ? De ieșim cu bine, la mal, amândoi avem de câștigat. Iar dacă o dăm cotită, vina cade numai pe tine ! Să nu-ți treacă prin cap c-ai să întorci lucrurile altfel, te pun în gardă, de pe-acum ! Mă știi ce tare sunt, în poziția mea, n-am nevoie de doi timpi și trei mișcări să te pot da de oportunist ! Adică, praf și pulbere ! Carieră, ioc ! Odată tras pe linie moartă, ești ca și îngropat ! Am faimă, nu glumă, ca unul dintre activiștii cu cea mai mare greutate în vorbă ! Așa, că, știi cum se spune, cumpănește bine și dacă te-ai prins în horă, faci pe dracul în patru, să te descurci ! Da, n-ai a te teme, nu te las singur, o să fiu tot timpul prin apropiere, cu un sfat, o povață, întărind ce spui și, din când în când, scuturând funia pe care o porți legată de gât, o fac, doar să pricepi pe unde s-o iei, să nu te abați de la linie… Atât și nimic mai mult ! Până ne vedem cu sacii în căruță, dup-aia schimbăm foaia, o putem întoarce, așa, cum ne convine… Încă o dată, ce vorbirăm, tăcere de mormânt…

    ***
    A doua zi, după mai multe ore de pregătire în mare vânzoleală, ședința sta să-nceapă. Sala căminului cultural aproape să răbufnească de forfota amenințând să dea în clocot. Organizatorii se foiesc de mama focului, struniți în frâu, și ghidați cu abilitate de degetul arătător al lui Luca, la ale cărui semne schimbă fețe de masă, abia așternute peste biroul postat în dreapta scenei, loc strategic, indicat pentru astfel de ocazii, să se poată capta privirile tuturor, sugerase însuși Neamu, încât tovii de la centru să țină sub ochi atât sala înțesată cu băncile cărate de prin clasele școlii cât și pe cei care urmau să se apropie, printre șirurile de bănci, către masa prezidiului, de la înălțimea căruia să-și spună părerea despre tema pusă în discuție pentru prima oară în colectivitatea locală. Încolonați, cum îi stă bine unei echipe, unită în spiritul vigilenței, membrii brigăzii de control își fac apariția, defilând printre bănci de parcă ar ține să-și afișeze nu costumele croite impecabil și nici gulerele cămășilor, scrobite la țanc, cât mai ales șuncile sugrumate de cravatele ale căror noduri abia le încape sub gușile mai roșii decât moțurile curcanilor întărâtați la fluturarea unui batic roșu. Neamu, cu discreția obișnuită, din cauza căreia îi ieșiseră vorbe că, în același timp, ar fi peste tot și niciunde, controlează, încă o dată, mapele, puse sub numele fiecărui membru al brigăzii, răsfoiește, mai mult cântărind, să vadă dacă ajunge vraful de coli, pregătite pentru însemnarea gândurilor care urmează a fi iscate, ba, chiar, își face timp să mai ascută și câteva creioane, probându-le scrisul pe o coală de hârtie, după care, mototolind-o, îi face vânt pe unul dintre geamurile, larg deschis, astfel, încât, fuiorul aerului proaspăt să poată înviora frunțile vorbitorilor. Același Neamu, considerând că e momentul potrivit începerii ședinței, lovește, de câteva ori, cu propriul creion în lemnul mesei iar când larma sălii se potolește, afișând o mină curioasă, sub care își ascunde prefăcătoria c-ar fi complet neștiutor de cele ce-au să urmeze, îl însărcinează pe Luca cu aducerea la cunoștința oamenilor a ordinei de zi a adunării generale extraordinare și s-o supună aprobării. De această dată, în mod deosebit, pe ordinea de zi a adunării noastre generale nu se află înscris decât un singur punct, răspunde, militărește, Luca. Înainte de a-i da citire, vă anunț că, în raport de felul în care au să decurgă azi lucrurile, începând cu adunarea generală viitoare, ca dovadă a avansării la un nou stadiu de maturizare, intenționăm să trecem la un stadiu nou, adică, promovăm conducerea lucrărilor pe rând, pentru a câștiga experiență și îndemânare, să treacă fiecare pe la înalta masă a prezidiului, să vadă cu ochii lui cum e să veghezi, asigurând bunul mers, întronarea spiritului de disciplină și responsabilitate, astfel, încât, să fie părtaș cu adevărat la luarea celor mai adecvate măsuri. La ordinea de zi, cum vă spuneam, avem doar un singur punct.
    Ar fi bine să le spui și care, anume ! îi dă ghes Neamu, fără a pierde ocazia să-l felicite : excelentă ideea cu conducerea, pe rând, a adunărilor, în felul ăsta ajungi să-i legi pe toți, unul de altul, exact ca spicele în snopul de grâu. N-o să mai auzi pe nimeni crâcnind ori umblând cu pâra, pe la uși, cum că ăla face pe zbirul, cu hățurile în mână, și împotriva lui nu se ia nicio măsură.
    Oarecum, alarmat de liniștea așternută, cam de timpuriu, peste sală, Neamu le îndreaptă atenția spre ordinea de zi, cerându-i lui Luca să-i dea citire, așa cum stă scris în convocator. Adunarea noastră de azi, cată Luca să le stârnească interesul, nu este chiar pe bază de convocator, dar asupra acestui lucru o să revin mai târziu, ce pot să vă spun e că, azi am hotărât să-l punem în discuție pe Orfanu.
    Care ar fi motivul, face Neamu pe curiosul, observând că, pe măsură ce se întețea schimbul replicilor, dintre ei, nu se mai auzea nici bâzâitul unei muște, cât era sala de mare. Nesocotește dispozițiile organizației, vine ca o sentință, răspunsul lui Luca.
    Ei, păi, așa ceva nu se poate trece cu vederea ! Nu mă așteptam și nici nu bănuiam că o să vă asumați răspunderea unei astfel de inițiative. Mă, ați anticipat mersul vremurilor, pentru că zilele trecute, și tovarășii din brigadă vă pot confirma, am discutat la nivelul conducerii județului tocmai faptul că se simte necesitatea de a face mai mult pe linia întăririi vigilenței. Deci, să fim bine înțeleși, a vigilenței și a intransigenței. Iar acolo unde apar cazuri, așa cum ziceți că se petrece la voi, indiferent despre cine e vorba, trebuie intervenit prompt, drastic și ferm. Așa cum face doctorul, la operație. Nu ne e permisă nici tărăgănare, nici compromis sau îngăduință. Cum te-ai abătut de la linie, ai și primit sancțiunea. Atenție, mare, însă, cum procedăm, ca sancțiunea să fie dată în așa fel încât cel care a greșit să înțeleagă că-și merită pedeapsa. Ori de asta nu ne putem da seama decât atunci când, după ce limpezim lucrurile, evident că așa ceva nu putem face decât în cadrul organizat al adunării generale, vinovatul mărturisește cu gura lui ce a făcut, mulțumindu-ne că îl ajutăm, la timp, să se îndrepte ! Aceasta, îndreptarea, fiind, de fapt scopul pe care îl urmărim prin oricare sancțiune ! Hai, să ne întoarcem la oile noastre, dar nu înainte de a mai sublinia încă o dată, că sincer, mă bucur de Luca, se vede că a început să gândească, fără a tot aștepta sfaturi, sau să-l împingă cineva de la spate. Nu e principial să stai pe tânjeală, așteptând ca altul să le facă pe toate. Ei, bine, de-acu pot spune că Luca, proaspăt pus de noi în fruntea organizației de aici, își justifică încrederea acordată, adică, nu, să nu i se ridice la cap, mai bine să spun că începe să-și justifice existența ! Deci, Luca, dă-i bătaie, acum, să mi te vedem de ce ești în stare, meriți sau nu laudele cu care ți-am împodobit fruntea. Deschid adunarea noastră generală sugrumat de emoție după aprecierile făcute de Neamu la adresa mea. Nu îndrăznesc să comentez nimic, îi mulțumesc și îl asigur că și de acum înainte am să muncesc făcând totul pentru bunăstarea noastră a tuturor. Până a ne împlini visul de aur, avem de luptat, pentru că, printre noi mai sunt destui care n-au altceva mai bun de făcut decât să ne pună piedici, numai așa, de-ai dracului, să ne tragă înapoi. Specimenelor ăstora trebuie să le barăm calea, spunându-le că nu este de glumit, așa cum putem face o demonstrație, acum, cu Orfanu. Mă simt dator cu câteva lămuriri, omul ăsta, cu de la el putere, nu doar că se împotrivește, dar ia în batjocură orice hotărăște conducerea. Are el o manie suspectă, așa, de a pune bețe în roate, numai să se afle în treabă… Ei, și-acum, dacă tot ne-am adunat, laolaltă, hai, să hotărâm cum punem stârpi o asemenea atitudine dușmănoasă, un adevărat pericol în stare să ne împiedice bunul nostru mers, victorios, înainte.
    Într-adevăr, intervine Neamu, cu alde ăștia nu e de glumit. Mai ales când sunt atâtea la mijloc, pe care le avem de înfăptuit. Asta-i, ne dă mereu de furcă mentalitatea învechită. Așa că, ori de câte ori e cazul, trebuie tăiat în carne vie, fără să ne tremure mâna. Mă rog, deocamdată, atât am să vă spun, la timpul potrivit concluziilor, o să-mi auziți, pe deplin, părerea.
    Aș vrea să încep prin a vă spune că îl cunosc foarte bine pe Orfanu. Avem cășile gard în gard și în fiecare seară, când mă știe plecat la vreo ședință, mă adastă în poartă până când mă întorc ca să-mi zică, în derâdere : bă, da istovit mai ești, Temoiule, ai tras iar din greu cu mintea aia a ta ca argintul viu și pe deasupra mai e și luminată. Mai mult ca sigur că ne-ai dus satul cu încă un pas înainte și mâine dimineață, când o să deschidem porțile, ne trezim că panglica drumului se întinde până dincolo, în zare, ajungând drept în cer și nouă nu ne rămâne decât s-o ținem drept înainte, pe firul ei. Odată și odată, așa o să fie, am dus și satul înainte, mă, Orfane, da, să n-ai frică, drumul l-am lăsat la locul lui, așa că poți dormi liniștit pentru că și mâine ai s-o iei tot pe unde o luai ieri și alaltăieri, să ajungi drept la codrul cu copacii din care îți place ție să tai frunză la câini. Așa îi răspund, de obicei, că eu nu mă su-păr din orice glumă. M-am obișnuit, de când îmi vorbește, așa în doi peri. Altfel, e băiat bun, cam sărac cu duhul, mai neajutorat decât orice frate vitreg, de-aia și vorbește lumea c-ar fi puțintel dus cu sorcova. Da, așa cum v-am spus, eu îl cunosc, avem cășile gard în gard și în fiecare seară mă așteaptă în poartă, atunci când știe că sunt plecat la ședință. Mă, zice, da tu ești comunist din ăia înfocați, mă și mir cum de ai rămas spân, în loc să-ți fi crescut o bar-bă lungă și roșcată, cum au țapii toamna. Poate că dacă te-ai bărbieri mai des, o să-ți pui în mișcare tuleiele… Ca să auziți, cum își pierde nopțile ca să-mi spună mie dăndănăile ce-i pot trece prin cap. Păi, cum aș putea să mă supăr pe el, din atâta ? Îmi zic, așa în mine, Temoiule, ăsta-i Orfanu, dă-i pace, altfel o să creadă că îl iau în serios și se agață de mine ca dracu, de n-o să mai am scăpare nici mort…
    Asta cum vine, Temoiule, adică, ăsta e Orfanu, și noi să ne vedem de treburi, că din ale lui nu-l putem scoate ? Am înțeles bine sau ce-ai vrut să spui, că nu te poți supăra pe el nici-cum ? Luca trage cu coada ochiului spre biroul la care cei din brigadă scriu pe rupte, căutând să nu piardă niciun cuvințel. Au prins momeala, își spune, încântat, făcând, apoi, semn către Temoiu, că-i așteaptă, nerăbdător, lămuririle.
    M-am gândit eu bine la toate, vă spun pe cinstea mea că, acesta, ce v-am spus, e adevărul gol-goluț în legătură cu Orfanu. Cine mă crede bine, cine nu, îl privește, dar să nu-mi ceară mie socoteală…
    Ordinea de zi, pe care ai votat-o și tu, spune clar că scopul adunării noastre de azi este să ne spunem fiecare, deschis, părerea despre Orfanu. Atât și nimic mai mult. După cum vorbești, deduc că ți-ar fi milă de el, da, asta, e treaba ta, pe noi ne interesează ce părere ai despre Orfanu, ca om, poate face, el, parte, sau nu, din rândurile noastre, asta vrem să clarificăm, când ajungem la concluzii, ia, hai, să-ți auzim glăsciorul !
    Păi, cum să vă spun, eu, îl cunosc foarte bine, c-avem cășile gard în gard…
    Lasă, mă, cășile stau la locurile lor, tu, fă bine să ajungi, o dată, la Orfanu, pe noi ne interesează ce e cu el, așa că, dă-i bice, n-avem vreme să ardem gazul de pomană ! Mă așteaptă în poartă, seară de seară, și mă iscodește ce punem la cale, pe aici, la ședințe, numai că eu nu-l iau în serios, vorba aia, când ajunge omul să nu mai știe nici de glumă atunci e vai și amar de capul lui…
    Stai așa, zici că te iscodește ce se pune la cale, ei, vezi ? asta vroiam să aud de la tine ! Acum, c-ai spus-o cu gura ta, ți-atrag atenția că greșești, Temoiule, zicând că e vorba de glumă ! Când, colo, Orfanu lovește dușmănește în activitatea dumitale și a noastră, a tuturora, cei aflați aici de față ! Și ce poziție iei dumitale ? Grijuliu, să-i vorbești frumușel, nu cumva să-l superi ! Păi, asta-i comportare tovărășească ? Aici te înșeli. Și, nu, nu e bine, Temoiule, nu e bine, de loc. Înseamnă că îi joci în strună, ba, încă tot tu te dai blând, gata de concesii. Ei, asta, chiar că-i boală curată, ai tu idee unde ajungem dacă azi facem o concesie, mâine alta, ai să te mai poți opri ? Mi se pare că tu ai și ieșit de pe șine… Or, nouă nu ne poate fi indiferent așa ceva ! Nu ne îngăduie principiile în virtutea cărora suntem chemați să acționăm, să nu ne precupețim forțele și să facem totul pentru a ne atinge țelul luminos… Păi, ne poate fi nouă indiferent dacă cineva ne întârzie, cu o secundă, mersul spre culmile de progres și civilizație ? Sigur că nu. Și-atunci avem datoria să lămurim oamenii că este mai mult decât vital să acționeze, strâns uniți, călăuzindu-se după linia principiilor. C-altfel, cu tot felul de îngăduințe și concesii, uite ce e în stare să ne facă unul ca Orfanu. În timp ce noi transpirăm în ședințe, căutând soluții pentru problemele pe care ni le ridică viața, el șade, seară de seară, în poartă, așteptând pe unul ca tine să-i râdă în nas. Așa comportarea nu trebuie îngăduită. Truda noastră primește, pe ascuns, loviturile oportuniștilor și-apoi, ne mirăm cum de se întâmplă că avem atâta să tragem din greu ! Chiar, oricât ar păzi întregul colectiv linia, ca pe ochii din cap, dacă unul ca Temoiu, dă dovadă de scăpări greu de închipuit, adică, oameni buni, păi, n-avem datoria să fim vigilenți cu toții ?
    Ba daaaaa, îi răspunde, pe mai multe voci, corul sălii.
    Până când o să mai îngăduim așa ceva, nu vă dați seama că ne paște buclucul, și încă unul mare de tot, umblând și pe mai departe cu ochii închiși… Spiritul concesionist e al naibii de tot, zboară, dus de aripile drăcușorilor, mai ceva decât curentul electric. Da, da, Temoiule, nu tot scutura din cap, ca armăsarul neînvățat în frâ. Doar atât trebuie, să mai afle cineva că ai făcut o concesie ca imediat să-și spună că el de ce să nu facă, și uite așa ne trezim în vâltoare. Obligați să ne pierdem prețiosul timp cu explicații și para explicații. Uitați-vă, la mine cum mi s-au aprins obrajii, pentru că știți cum sunt, atașat, trup și suflet cauzei, de-aia nu pot răbda abaterile de la principii, oricât ar părea de mic și de neînsemnat… De-aia, nu m-am putut abține să nu spun lucrurilor pe nume, căutând, cumva, să vă deschid ochii, deși voi sunteți cei chemați să despicați firul în patru ca să puteți lua hotărâri, după cum ne-o cere statutul, pe care am depus jurământul. Mi se pare că, acolo, în colț, cineva a ridicat mâna. Vroiai să iei cuvântul ? În regulă, da parcă noi ne și cunoaștem, așa e ? A, și, tu, Filică, hai, colea, să-ți auzim păsul ! În timp ce Filică, greoi, își face loc, de parcă i-ar veni mai la îndemână să se târască printre bănci, înspre masa prezidiului, Luca îi face o rapidă caracterizare, în șoaptă, la urechea lui Neamu, neputându-se abține să facă, oleacă, de haz pe motiv că” până și ăsta, de când cu alegerea mea în fruntea bucatelor, a prins gustul vorbitului în public, doar, doar, s-o alege, măcar, cu câteva fărâmituri ”
    Sigur că îmi aduc aminte de tine, acoperă Luca golul de timp, în care lumea, văzând că nu mai vorbește nimeni, începuse să dea semen de nerăbdare. Ascultăm, hai, să vedem, spune, de-a dreptul, și nu o mai lua pe ocolite, ca Temoiu, ce ai de zis.
    Bine ziceți, s-o iau de-a dreptul, așa și fac și vă spun că, pe norocul meu, jur că nu m-apuc de cititul unei cărți fără a-mi pregăti, din timp și o hârtie, să fie, acolo, să am pe ce însemna ce mi se năzărește prin cap.
    Serios ? Mă, tu, chiar, tu te-ai apucat de citit cărți ? se arată curios, peste măsură, Neamu. De curând, gâfâie Filică, plin de el, dar și copleșit de emoția cinstei care i se face, unui amărât ca el, să intre în schimbul de vorbe chiar cu șeful cel mare de la centru. Numai după ce, adaugă, și-a făcut pomană cu mine tovarășul Luca, punându-mă de paznic la sediu. N-am să-i uit cuvintele : Te promovez, să vezi și tu ce gust are pâinea căpătată, pe urma serviciului, dar îți atrag atenția că e nevoie să-ți ridici nivelul din toate punctele de vedere. Așa m-a povățuit. Să fac pe dracu în patru și, zilnic, să rup, cât pot, dintr-o carte, până o să fac lumea să uite că, de mic, am crescut suflând în foale. Cum zâsăi, de câte ori mă apuc să citesc o carte însemnez pe hârtie tot ce-mi vine în cap și uite așa, tot chibzuind rândurile adunate pe hârtie, mă pomenesc că sunt la un pas să-mi schimb părerea despre mine. Ia, te uită, mă mai și mir, de ce istețimi sunt în stare, o sumedenie, nu alta, de-ar fi puse în lucru, s-ar schimba din temelii înfățișarea satului. Numai că, alt gând, răsare, imediat, să mă potolească, amintindu-mi cât de invidioși sunt oamenii, stau cu gurile căscate, pândind să dau în vileag ce-mi trece prin cap ca să mă și ia în batjocura râsului. Invidioși, ai dracului, ce nu pot face ei, nu-i lasă nici pe alții. Vezi, Filică, am ajuns să vorbesc pe drum, așa, de unul singur, dacă aș fi în postul lui cutare, aș pune problema așa cum îmi vine acum în cap și, uite, ce treabă faină ar ieși. De-acu’, știe toată lumea că până să ajungem, unde suntem, ne-am chinuit, al dracului de rău. Asta, e, ne-am chinuit și încă ne mai chinuim și azi ca să urnim satul spre limanul unde se zice că umblă vorba că s-ar trăi bine. Tovarășul Luca mi-a deschis ochii, uite, mulțumită lui, lucrez la sediu, printre șefi, cum s-ar zice, fac și eu parte dintre oamenii mari ai satului, iar ca orice om cu funcție, am obligații și răspunderi, nu-i așa, trebuie să fiu, nu-i așa, cum trebuie, adică, acolo, la înălțimea cerințelor. Indiferent că mă ocup cu varza roșie sau mai știu eu cu ce alte zarzavaturi. Asta ar trebui să-i intre în cap și lui Orfanu. I-ar cădea galoanele, dacă s-ar ocupa și el cu ceva mai acătării, nu să se plimbe toată ziua, cu Biblia în mână.
    Cum, umblă cu Biblia ? Carte ca aia blestemată…
    Neamu, aprins de ciudă, se bâlbâie, nemaigăsind firul drept pe care să abată discuția, de care e sigur că se va stârni, după întrebarea slobozită ca o ploaie de alice, din gura lui.
    Asta-i, umblă cu Biblia, dă, Filică, neputincios, din umeri. Cât e ziulica de lungă, asta e ocupația lu Orfanu. Citește din Biblie și bagă oamenii în sperieți că-și sapă singuri groapa pentru că, îndată o să ne ajungă sfârșitul lumii. Cică, am păcătuit semnând cererile, să ne muncim pământul laolaltă. Uneori, m-apucă și pe mine frica, auzindu-i grozăviile. Avea el un bătrân. Adică, acum nu-l mai are pentru că a murit iarna trecută, troienit sub podul din capul satului. Celsus, așa nume ciudat avea. La noi nu s-a mai pomenit, până la el, nici după el, să mai fie botezat cineva așa aiurit. Mai toți, cei de față, aici, în sală, l-au cunoscut bine. Mai ales Luca, o să râdeți, da, să știți că e adevărat, chiar eu l-am auzit, și nu o dată, cum îl amenința că-l leagă de glonțul cu care are de gând să împuște cioara de pe turla bisericii. Numai că, bătrânul Celsus, cum se lua cineva de el, o și rupea la fugă, de nu l-ar fi putut prinde nici cu acceleratul. În ultimul timp, ieșea în drum, în pielea goală și umbla așa, ziua în amiaza mare. Vinerea, când se ține târgul la Drăgășani, însoțea convoaiele de căruțe, mergând pe lângă boi, în pas cu ei, de parcă ar fi tras și el în jug. Se spune că într-una din vineri, izăltații de băieți ai lui Mirinu, au început să-l biciuiască, da așa de tare că urmele curelelor împletite ale biciuștilor îi răsăreau pe șale, ca trase cu cerneală roșie. Ce credeți, Celsus nici că-i băga în seamă.
    Buchisește ceva din cartea aia, ce-o tot ții vârâtă sub aripă, fire-ai al dracului, îl înjură Codin ăl mic, al lu’ Mirinu, plesnindu-l vârtos pe ceafă.
    Ha-ha-ha-ha, hohotea bătrânul Mirinu, de sub coviltirul căruței, și-a găsit cine să-l înduplece pe Dumnezeu. Unul ca ăsta, care umblă în pielea goală, fără pic de rușine. Arde-l, îl îmboldea și mai abitir pe Codin, să nu-l slăbească din lovituri. Căpoșii de băieți nu i-au ieșit din cuvânt, l-au biciuit până la bâlci iar Celsus a îndurat, ca un câine, fiecare lovitură, fără a scoate nici măcar un oftat. S-ar mai ști de încă o poznă, și mai și, cum că, într-o noapte, Codina, aia de-o ține Grăpoiu, înainte s-o mărite pe fata lor, Didorina, s-a întors târziu de la o clacă, unde se strânseseră mai multe muieri la tors cânepa, și cum a pășit pragul, numai ce s-a împiedicat de o mogâldeață. Scoal’mă, a strigat, crezând că e Grăpoiu, care avea obiceiul să mai tragă la măsea, după care nu mai știa de el, și se culca pe unde apucă. Scoal’, mă, a țipat și mai înfuriată Codina, nu simți pământul rece de su’tine și te trage, dup-aia, să nu te prind că bolești, că eu n-am chef să mă chinui niam cu tine… Pe cine te sborșești, în miezul nopții, a înfruntat-o, din pragul odăii ălei mari Grăpoiu. Codina, auzind de unde îi venea glasul mai să leșine. L-a zorit pe Grăpoiu să aprindă lamba și abia atunci l-a văzut pe Celsus, încovrigat ca un câine, lângă prag. De la Celsus a moștenit Orfanu Biblia, din care citește. Că asta face, citește, câtu-i ziulica de lungă. Cică, acolo, scrie limpede tot ce o să ni se întâmple și câte avem de pătimit pe lumea cealaltă împreună cu neamurile păcătoase care fac umbră degeaba pământului. Mă și mir că Temoiu tăcu chitic, în loc să aducă și el vorba, ba chiar se prefăcea ca și cum habar n-ar avea ce face Orfanu zilnic, ținând-o, una și bună, cum că-l așteaptă pe el, seară de seară… Da, atunci când se întâlnesc, chiar așa, pe întuneric, nu stau de vorbă ? ba bine că, da, uite, că despre Biblie și ce-și mai spun, tăcu ca mortu’n păpușoi.
    Luca, strigă, pufnind ca un cal nărăvaș Neamu, unde e colectivul ales să întocmească procesul verbal ? Acolo, învățătorii ăia, da ? te rog să-i faci imediat atenți să nu piardă niciun cuvânt din ce se spune. În cazuri din astea, complicate, procesul verbal rămâne cheia cheilor, când mă duc la centru trebuie să prezint un document beton, pricepi ? Neamu, vorbind pe un ton foarte nervos, preluase controlul asupra adunării generale, părând că ar fi uitat cu totul de brigada fulger, dinspre care îi veneau semne că ei au avut grijă să nu se piardă niciun măcar un punct sau o virgulă din ce se spusese și ce urma să se mai spună. Bănuiesc că și Orfanu e aici, se interesează Neamu, oarecum mândru de cursul agitat pe care îl lua adunarea, pregătită de Luca, subalternul lui de mare încredere și viitor.
    Este, dar nu chiar aici, l-am lăsat în paza milițianului, șeful de post, Ieremia.
    Aduceți-l, imediat, aici !
    Comanda fusese dată, în același glas, și de membrii brigăzii, pe cât de nerăbdători, pe atât de vizibil înviorați de întorsura pe care o luaseră lucrările adunării generale, la care nu prea îi trăsese inima să vină, bănuind că o să aibă parte de încă una din acele zile de plictiseală, care o să le dea de furcă la întocmirea notei informative, aducându-le din condei în așa fel încât din concluzia, apăsată, ca un fir roșu, să rezulte c-ar fi condus o dezbatere rodnică în învățăminte și plină de abnegație, lămurindu-i pe localnici să se înarmeze cu cunoștințele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin.
    Spune, iute și tare, să te auzim, cu toții, ce e cu sfârșitul lumii, l-a luat în focuri Neamu, de cum Irimia îl împinsese din spate, astfel încât Orfanu, îmbrobozit, ca un călușar, din cap până în picioare cu panglici de toate culorile, aterizase pe capătul unei bănci, lipsindu-i o distanță, cât un vârf de ac, să se prăvălească la picioarele oamenilor.
    Nu eu, a îngăimat Orfanu, abia trăgându-și sufletul, în timp ce se chircea speriat, căutând să se ascundă din calea stolului de sulițe, pornite din privirile îndreptate spre el. Supărat și de lumina becului, și-a acoperit fruntea, făcându-și palmele strașină la ochi.
    Atunci, cine ? hai, fără ocolișuri, l-a somat Luca pe Orfanu, făcând schimb de ștafetă cu Neamu, într-o abilă tentativă de preluare a frâielor acțiunii.
    Cum vă spun, nu io, unu, Ioan, e cu sfârșitul…
    Care Ioan, de unde îl cunoști, când ai vorbit cu el ultima dată, cine v-a mai auzit vorbind și unde vă întâlniți, de obicei ? plouase cu rafale de întrebări dinspre Luca, a cărui privire ajungea, pe furiși, și la masa brigăzii, căutând să descopere sensul schimbărilor de pe chipurile lor, brusc animate.
    Ioan Tologul, ăla cu care a stat de vorbă Dumnezeu, când i-a dat lui de știre ce o să fie ca să-i anunțe pe ceilalți oameni, înainte de a se porni prăpădul ăl mare…
    Tologul și Orfanu ! Asta, mai zic și eu pereche ! Se poate mândri orice Dumnezeu cu așa slujbași, râde, cam nelalocul lui, Luca. Și Tologul, ăsta, cum e, tot, așa, ca tine, știi măcar de pe unde se trage, ai putea să ne spui mai multe despre el, întreabă, apoi, să dreagă pasul greșit pe care îl făcuse râzând.
    De țineți neapărat, vi-l pot aduce ici, să-l vedeți cu ochii și să-l auziți cu urechile voastre, așa cum bine zice și apostolul Toma, cât timp nu văd și nu pipăi cu mâinile mele, nu pot să te cred Doamne. Da când s-a apropiat Domnul de el și i-a pus mâna pe rană și l-a întrebat, acum crezi, Tomo, cu inima topită de frică, i-a răspuns cred Doamne. Am văzut cu ochii și m-am încredințat cu mâinile…
    Ia, pune lacăt slujbei, m-auzi ?
    Neamu, aprins de furie, îi venea să-l ia la scărmănat, acolo, pe loc, pe Orfanu.
    Cine îl cunoștea bine pe Neamu, văzându-l cu ce privire îl pironea pe Orfanu, luat din scurt de șeful de post, să se ducă după Tăfălogul, putea fi sigur că n-o să mai aibă parte de multe zile de trăit, după gândul rău pe care i-l pusese. Acum, ce facem, până se întorc ăștia, a întrebat Luca, ca și cum ieșirea lui Orfanu din sală îl scosese și pe el din joc. Apăi, ce-am putea face, a răbufnit, vădit nervos, Neamu, poate se mai găsește careva, să aibă ceva de spus, pentru că, într-adevăr, nu e de glumă cu Orfanu. Și când mă gândesc că voi era cât pe-aci să-i dați în primire după turma de oi. Ce mama dracului, mă, de ce nu chibzuiți din timp, trebuie să aibă mereu cineva grijă de voi ? Adică, vi se pare că, așa cum am pus-o la cale, colectiva e ca o grădină a Domnului pentru care cel mai potrivit păstor ar fi Orfanu, da ? Ie-te, drăcia dracului, atât îmi trebuie, doar o clipă să nu fiu cu ochii pe voi că-mi și faceți pocinogul. O să mai discutăm noi, acum hai, să vedem dacă a mai auzit cineva ceva despre Orfanu. Gornistule, mi s-a părut mie că ai ceva de zis, fă. bine și spune cu glas tare, să audă toții, c-așa se obișnuiește la noi.
    Chiar c-aș zice, da nu știu cum să fac, nu cumva să mă puneți să și probezi, că n-am cum. Ce știu eu, am auzit de la muiere, știți cum sunt, ele meliță toată ziua și nu le scapă ni-mic și din cele văzute și știute dar mai ales din cele nevăzute și neștiute care se petrec prin casele oamenilor. Mai zilele trecute zicea a mea că Orfanu s-ar fi lăudat că se întâlnește, ori când vrea, cu Iisus. A povestit cu gura lui, într-o duminică, cum s-a întâlnit cu Iisus, în urmă cu un an, când a fost iarna aia grea. Orfanu strânsese un maldăr de surcele și le vindea la răscruce, dincolo de podul Dinii. Gătase aproape, ce mai, era la ultima surcea și de-odată vede o mână, venind de niciunde, întinzându-se spre el. Surceaua asta mi-o dai mie, pretinde că ar fi auzit un glas, să mă mai dezmorțesc și eu că m-a rebegit frigul de tot. Abia atunci, Orfanu și-a amintit că nici pentru el nu-și oprise niciun băț… Mai departe nu-mi aduc aminte ce a făcut. Parcă s-au mai întâlnit o dată, în mijlocul bâlciului, atunci i-a văzut numai un ochi care îl privea fix și a auzit un glas care i-a șoptit : bagă de seamă cum te porți, că te cunosc !
    Născocești numai povești, Gornistule, să te dai mare față de străini…
    Temoiule, a sărit Luca, întinzând mâinile ca niște aripi sub care părea că vrea să-l ascundă pe Gornistu, lasă omul în pace. Dacă singur a vrut să vorbească, hai să-l ascultăm, bine ? Nu mai am nimic, am spus tot ce știu. Dacă Temoiu știe mai bine, să spună, că mai înainte a bătut câmpii cu pânditul pe la porți. Mie îmi place să spun drept ce știu, astea ce vi le-am zis le-am prins și eu de la muiere și nu am vrut să le țin ascunse, dacă vă pot folosi la dosar, de ce să nu vă ajut și eu după puterile mele. Numai să nu-mi cereți să jur, că n-o pot face pentru nimic în lume…
    Gornistule, apreciem ce ai făcut, dar nu te întinde să vorbești despre dosar, că asta nu e de nasul tău. Noi adunăm mărturii și voi trebuie să ni le dați, așa cum le știți sau le-ați auzit, apăi, ce se întâmplă cu mărturiile adunate e treaba altcuiva, pricepi ? și Neamu a poc-nit din palme ca și cum ar fi strivit o muscă neastâmpărată care i se tot abătea spre obraji, gata să-i intre chiar în ochi. Văd că ăia nu se întorc cu Tăfălogu așa că avem timp să-l ascultăm și pe Temoiu, dacă și-a amintit că mai are ceva de spus.
    Sigur că da, îi ține isonul Luca, e bine să dea pe față ce știe.
    Numai atât am avut eu de zis, că nu e așa cum le născocește Gornistu, numai atât și nimic altceva, îngăimă Temoiu, tremurând, ca luat de friguri că nici putere nu mai avea cât să se țină drept în picioare.
    Și-atunci, cum rămâne, dacă nu e așa ca el, n-ai decât să ne spui tu cum e, vorbește, nu sta grămadă acolo sau ții cu tot dinadinsul să ne pui în încurcătură, îl biciuie Luca.
    Atâtea v-am tot spus, că îl cunosc bine pe Orfanu, avem cășile gard în gard și în fiecare seară stă în poartă până viu eu de la ședință ca să mă…
    Bă, lasă-te de referințe, n-ai priceput, din ce am discutat până acum, că nu avem de gând să-i ridicăm statuie lui Orfanu ? sare, gata să se repeadă spre el și Neamu, scos din fire că nu puteau scoate nicicum pe Temoiu din ale lui. Lasă flecăreala, de nu o să te învăț imediat ce înseamnă să-ți faci datoria. Iute, spune ce ne ascunzi, da înainte să se în-toarcă ăia, m-auzi ? Nu, cu Iisus s-a întâlnit Orfanu, spune, răstit, Temoiu. Celsus îi povestise și lui… Da, de adevăratelea nu prea se știe nici dacă era Iisus, Dumnezeu, Sfântul Petru ori alt sfânt de prin ceruri. Celsus vorbea de vremurile când dăduse boala în sfinți și de-aia porniseră ca umbrele, în convoaie, năpădind pământul. Uite că mi-am adus aminte, cu o umbră se întâlnise, nici vorbă să fie Iisus, Dumnezeu sau alt sfânt. S-ar putea ca umbra să fi fost a vreunuia dintre ei, dar cine ar putea spune ?
    I-am adus, strigă Ieremia triumfător, bătând din tălpi și luând poziția de drepți. Întârzie o clipă, în deschizătura ușii, uitându-se, întrebător spre Luca. Acesta încuviințează ceva anume știut numai de ei doi și-apoi îi spune tare, în auzul celor prezenți : Petrule, după cum ți-ai dus la îndeplinire misiunea pe ziua de azi, meriți toate felicitările. Chiar, mă gândesc să pun o vorbă bună pentru tine, la momentul potrivit, acolo unde se cuvine.
    Aplecat la urechea lui Neamu, Luca, simțindu-se obligat să dea unele explicații, șopâcăiește îndelung, lăsând impresia că nu-l putea convinge că, într-adevăr, prenumele lui Ieremia e Petru. Apoi, odată ce nelămurirea s-a clarificat, adaugă, sporind miza dialogului, că are și o surpriză, anume că milițianului i-a fost încredințată o sarcină de mare răspundere pe linie obștească, urmând ca chiar în ziua aceasta să dea o primă probă prin care să arate că o poate duce la îndeplinire în cele mai bune condiții. Fără a spune în ce constă aceasta.
    Orfanu așteaptă încremenit cu mâinile sub bărbie, încleștate pe o carte cu foile ferfeniță. Ieremia, își reintră Luca în atribuții, pe un ton oficial, vezi ce strânge acolo cu mâinile, de nu și le poate lăsa, libere, pe lângă corp, ca oamenii ?
    Orfanu îl privește recunoscător, de parcă singur nu ar fi știut cum să se descurce. Așa că, prinde cartea, pe care o strângea mai mult cu bărbia, proptită în piept, și întinde mâna înainte cu ea, aducând-o cât mai la vedere.
    Nu-l văd pe Tăfălogul, sau cum dracu’ i-ai spus, se înfurie Neamu. Nu de-aia v-am trimis, să-l aduceți și pe el încoa’?
    Păi, e aici, se aude vocea stinsă a lui Orfanu, care flutură cartea ale cărei foi se prefirau, ca umflate de vânt. Nu vă mirați că s-a prăpădit așa, e amar de vreme de când o port, măcar de-am duce-o și noi atâta…
    Încurajat de liniștea sălii, Orfanu își înmoaie degetele în gură și se apucă să răsfire, foaie după foaie, până ajunge la una pe care o căutase de pe care se apucă să citească cu glas pițigăiat, ca de copil aflat la schimbarea vocii : Sfârșitul lumii. Iubiți creștini. Asculta-ți cum Sfântul Ioan Tologul a vorbit cu Dumnezeu și părintele ceresc i-a arătat toate semnele după care se arată sfârșitul lumii. M-am suit pe Muntele Taborului, unde Iisus și-a arătat puterea și dumnezeirea înaintea ucenicilor săi. Și cum mă aflai pe muntele cel înalt, ridicându-mi mâinile spre ceruri, am grăit așa : Doamne, Iisuse Cristoase, învrednicește-mă pe mine, robul tău și ascultă-mi rugile mele. Spune-mi, cum va fi vremea când vrei să judeci vii și morții. Și, mai spune-mi, cum va fi pe pământ atunci, ce va fi cu cerul, soarele, luna și stelele, în-vrednicește-mă, pe mine, robul tău smerit, să le pot vedea pe toate acestea. Și s-a rugat așa Tologul vreme de șapte zile și șapte nopți. Până când, deodată, a văzut un nor luminos coborând către el. Și norul l-a cuprins și luându-l cu el, l-a purtat până dinaintea tronului celui Înalt, cel ce e începutul începuturilor… Orfane, te-ai apucat să ne ții o predică ? Nu crezi că chiar tu ai nevoie de una, da în niciun caz a învierii, mai degrabă a căinței, pentru îndrăzneala cu care ne pătezi idealurile, vorbindu-ne, chiar în cadrul adunării generale, despre pricopselile sfântului tău.
    Neamu pare descumpănit mai ales că, la biroul brigăzii, agitația e în plină ațâțare. Ca să nu i-o ia altcineva înainte, astfel încât să poată fi condamnat pentru lipsă de vigilență, începe să-l muștruluiască pe Luca, arătându-se surprins că pe linia asta nu s-a făcut mare lucru și făgăduind că e hotărât să taie în carne vie, indiferent de numele și funcția vinovaților. Cum să nu facem nimic, parează, cu îndrăzneală Luca, păi eu, de cum am fost instalat în post, am pornit lupta cu misticismul și nu am de gând să mă dau bătut până nu curăț, lună, toate văile și vâlcelele. Am început cu popii, pe care i-am legat fedeleș și i-am trimis acolo unde le e locul, să vadă și ei că viața arată cu totul altfel față de atunci când nu o privești de la amvon, cu totul altfel se vede de la coada lopeții sau hârlețului. Apoi am trecut la ai noștri, de care, cum am aflat că se apropie de pragul bisericii, aleluia, s-a zis cu binele, pe veci, pentru ei. Cu nebunul ăsta, îi adevărat, nu mi-am bătut capul. Acum, pentru prima oară, îl aud predicând. Da’l termin, vă asigur că am ac de cojocul lui. Zilele trecute am deschis o carieră de pietriș într-o coastă și îndată îl duc acolo. Fii-ar mama lui a dracului, îi dau un hârleț și-l pun să sape pe sub pământ până ajunge la cimitir, să se îngroape singur. O să-i leg cartea de gat, să știe de unde i se trage !
    O clipă, intervine Neamu, oleacă mai îmbunat, apropiindu-se de Orfanu pe care îl prinde de umăr și-l trage spre el, încovoindu-l bine, apoi, îl întreabă, răstit :
    Spuneai de niște semne din carte, după care se poate ști când se apropie sfârșitul lumii. Mi-le poți arăta, care sunt alea ?
    Scrie, tot, aici, îngăimă Orfanu, făcând ochii cât cepele, ca și cum s-ar fi speriat că poate, cartea, îl dă de gol.
    Arată-mi-le, îl ține din scurt Neamu.
    Trebuie s-o iau de la începutul cărții și să citesc până ajung acolo, c-așa e porunca Domnului, și nu am voie s-o încalc, că e mare păcat. Nu e voie să scap nimic, nici rând și nici literă, să curgă cuvânt după cuvânt, așa cum sunt puse, în matca lor, unul după altul…
    Lasă, mă, poruncile Domnului, eu comand aici ! Pricepi ?
    Văzând cartea, fluturându-și foile, ca înviate de adierea vântului, lui Neamu îi cășunează pe ea și o smulge din palmele lui Orfanu care, înspăimântat, se chircise pe dușumea, lăsând să i se vadă doar ochii sticloși.
    Neamu, triumfător, își privește prada smulsă din mâinile lui Orfanu apoi începe s-o răsfoiască, de parcă ar fi căutat locul unde scria că, din acel moment, lui să i se dea asculta-re, pentru că el era stăpânul.
    Pe măsură ce foile se prefiră, fața lui Neamu se face tot mai albă, ca în prag de leșin. Chiar în acel moment, Luca strigă, în limbajul convenit dinainte :
    Aici pistol, Petru unde-i ?
    Imediat, în prag își face apariția Ieremia, cu pistolul scos din toc, strigând ca un disperat : Alarmă, apărarea locală antiaeriană, alarmă, apărarea locală antiaeriană, alarmă, apărarea… Și răcnește întruna, până nu mai rămâne picior de om în sală.

    ***
    În biroul de la sediu, adâncit ca o scoică sub un zid, se adună, unul după altul, ca puii de cloșcă, rătutiți de uliu, membrii brigăzii, vădind pe chipuri nu atât nelămurirea cât mai degrabă furia. Îi urmează Neamu, afișând o seninătate provocatoare pentru ca, într-un târziu, de parcă ar fi prelungit intenționat atmosfera apăsătoare, apare și Luca, dând, pe față, în mod stupefiant, semnele vizibile ale încrederii de sine. Știind ce se putuse petrece, până să ajungă el în birou, primește cu indiferență, răbufnirea celui mai mare în funcție, dintre membrii brigăzii, care îi flutură, prin fața ochilor, maculatorul ferfenițit, înfățișat adunării generale drept document acuzator, sub numele de Biblie. La care, Luca ridică din umeri, ca și cum ar fi întrebat, la rândul lui, și ce mare noutate vreți să-mi spuneți prin asta ?
    Orfanu, ai !!! îl apostrofă un altul din brigadă, păi, ăla nici nu știe să citească, ne-am documentat, printr-o anchetă rapidă făcută prin milițianul Irimia sau Petru, după cum ziceți că-i e prenumele…
    Luca își păstrează aerul de stăpân pe situație, de pe chip, și ridică din nou din umeri, parcă repetând întrebarea de mai înainte : și ce mare noutate vreți să-mi spuneți prin asta ?
    Cine va fi tras la răspundere, acum, pentru adunarea generală, dată peste cap, odată ce nici nu și-a atins scopul ?
    Păi, pentru ce să fie tras cineva la răspundere ? prinde, în sfârșit, glas Luca.
    Pentru dezastru, așa ceva nu poate rămâne nepedepsit și dat exemplu, spre învățare de minte și altor colective din raion, dacă nu și din țară ! Vă avertizez că se lasă cu sancțiuni aspre, îi dădu lămuriri șeful brigăzii, pe chipul căruia, odată cu pronunțarea cuvintelor furioase, se aprindea lumina unui surâs sardonic.
    Nu poate fi vorba de niciun dezastru, dimpotrivă, aș zice că am avut o adunare generală reușită. Chiar, aproape de model, prin modul original în care și-a atins scopul, se încăpățânează Luca să se mențină pe poziție, susținându-și părerea, în contradictoriu cu a șefilor.
    De unde scoți afirmația asta, cu atingerea scopului dacă, din tot ce s-a discutat, nu a fost nimic adevărat, numai minciuni și iarăși minciuni…
    Nici chiar așa, mi se pare că, unora dintre noi, le place să exagereze, ba, nu mai avem mult și sărim calul, haideți, mai bine, să analizăm desfășurarea lucrărilor adunării, dar, așa, în mod principial și cu seriozitatea care trebuie să ne caracterizez în orice moment, după cum scrie în statut, și-atunci, în mod sigur, concluzia o să fie că ședința noastră se situează printre primele care au supus discuției o astfel de tematică. Întotdeauna, ni se cere să ne raportăm la cifre și fapte, pentru că la urma, urmei, ele sunt singurele care cântăresc munca noastră, caută Luca, volubil, să tempereze atmosfera tot mai înfierbântată, la nici un pas de explozie… Părerile, concede, totuși, arătând că poate fi și înțelegător, încă nu am atins nivelul la care să le exprimăm în așa fel încât să crezi că ar fi scoase din aceeași oală. Știți bine cum se spune, în popor, la noi, câte bordeie, atâtea obiceie ! Și după război, se vorbește, în fel și chip despre vitejie, numai că, eu, mă țin de una și bună, așa cum mi-am însușit-o de când suntem laolaltă că, mai mereu, contează ceea ce lași în urmă, adică fapta, cu ce ne alegem !
    Și, în cazul de față, cum facem rost de fapte ? se oțărăsc, în cor, membrii brigăzii, ofensați că Luca are îndrăzneala să li se opună, ajungând până acolo încât e aproape să-i facă orbi, prin felul în care îi contrazice.
    De aici, le dă riposta Luca, spre stupoarea celorlalți, adunați, cât ai clipi, roată, ca la comandă, în jurul lui.
    Procesul verbal, zâmbește Luca, el e singurul făcut să depună mărturie dreaptă privind munca de azi și, de acum înainte, doar lui i se dă crezare, odată ce s-au declarat închise lucrările adunării generale. Haideți, să vedem ce rămâne scris, aici, negru pe alb : În cadrul ședință a fost pus în discuție Orfanu, care ținea în brațe o Biblie ! Nici vorbă de maculator. Mai departe scrie că Orfanu citește povestea cu sfârșitul lumii ! Nicidecum că ar fi neștiutor de carte ! Orfanu a primit, de bunăvoie, să facă pe prostul sau l-ai avut cu ceva la mână ? își dau pe față curiozitatea și surprinderea membrii brigăzii.
    Nici vorbă de vreo constrângere, se fălește Luca, în caz că Orfanu se împotrivea, aveam la dispoziție încă o grămadă de prostănaci, din care puteam alege câți doream, fiecare oferindu-se, cu bucurie în suflet că-mi pot fi de folos.
    Prin întoarcerea lucrurilor pe dos și răstălmăcirea procesului verbal, caută Luca să-și consolideze poziția proaspăt cucerită, n-am avea decât de suferit cu toții. Și nu cred că cineva își dorește așa ceva. Ca să nu mai spun că și-ar face-o cu mâna lui…
    Aluzia lui îi pune, pentru o clipă pe gânduri după care, cumpănind că nu au nevoie tocmai acum de probleme, își dau acordul, asupra procesului verbal, consemnând, astfel, una din primele unanimități ale vieții tinerei organizații.
    Ce sarcină de mare răspundere ziceai că i-ai încredințat lui Ieremia, îl iscodește șeful brigăzii de control pe Luca, arătând că nu-i scăpase niciun amănunt.
    Ați avut ocazia să participați la primul exercițiu de alarmă locală antiaeriană, condusă de Ieremia, el fiind șeful ALA, îi răspunde, sec, Luca.

    ***
    În îmbulzeala creată la bufetul unde erau în toi pregătirile pentru bifarea îndeplinirii punctului din programul brigăzii de control -, după ce cu toții se buluciseră să nu piardă clipa împreunării mâinilor care se strângeau, încoronând un fel de botez al focului, la care fiecare vroia să arate că se simte părtaș, uitând de ciondăneala care fusese la un pas de a se transforma într-o adevărată catastrofă -, Neamu izbutește, cu mare greutate, să-l fure nițel pe Luca. Tot dându-l de-a-ndărătelea, îl înghesuie într-unul din colțurile bufetului, adâncit sub pământ, ca un bordei strămoșesc, trage și draperia înspre ei, după care, își dă drumul entuziasmului, izbindu-l, mai întâi, cu podul palmei peste frunte, apoi șoptindu-i, admirativ : nu te-am crezut în stare de o așa ispravă. De-ai ști cât am tremurat să n-o dai gherlă iar minciuna pe care voiam s-o scoatem drept adevăr să ne dea de gol. Află, de la mine, că ai un mare viitor, ai să faci carieră, nu glumă, dacă o să fii la fel de ambițios, ca azi, poți fi sigur c-ajungi, dacă nu chiar Împăratul minciunilor, cu siguranță, pe undeva, prin alaiul lui, dar o să ai un loc de cinste. Până atunci, nu cumva să uiți, că eu ți-am făcut vânt, ca să zic așa, prima oară, să-ți iei zborul… La o adică, așa cum îți mai spuneam și în timpul ședinței, de-acum înainte suntem legați unul de altul, ca două mâini de același trup și, oricât am vrea, n-avem cum ne despărți…

    Ion NETE

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.73 Seconds