Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 56 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Note de lectura: VIANU MURESAN : Autoportret cu Hegel
    Scris la Tuesday, August 19 @ 14:15:31 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice
    «Acestei uzine istorice, revoluția marxistă care lucra la foc continuu și care părea o versiune ciudată a spiritului faustic, în ultima idee formulată în teza sa Vasile Gogea i-l contrapune pe Hegel, cel care, asemenea eroului goethean vrea să oprească timpul, să oprească mersul mai departe al acelei istorii, să înghețe într-o formulă metafizică lumea devorată de entuziasmul propriei orbiri.»


    V I A N U   M U R E Ș A N: Autoportret cu Hegel

    Că unul sau altul din personajele prozatorilor ar fi, într-ascuns, masca sub care e pitit un autoportret sau rolul ce-i derobează de confesiunea autobiografică, e un truc comun. Mai puțin obișnuit este, în schimb, să pricinuiești înfiriparea chipului propriu, miraj de subversiune și părelnicie, dintr-o imagine în care cauți doar să-l reprezinți pe altul, de pildă un clasic al filosofiei moderne, Hegel. Adică să scrii despre Hegel, să încerci să-i observi substanța, structura, metoda, stilul de gândire și intenția sistemică, iar în toiul acestei operațiuni tu, ca autor, să te simți învăluit în curenții operei pe care-o săvârșești, pomenindu-te la final că ai plăsmuit o pânză pe care se ghicește, urzit cu fire străvezii propriul chip. Din liniile esențiale trase pentru a-l contura pe Hegel să se poată întrevedea, printr-o ușoară schimbare a unghiului de observație, chipul auctorial – aceasta este mișcarea subsecventă a lui Vasile Gogea în teza sa de licență, susținută în urmă cu treizeci de ani la Facultatea de Filosofie clujeană și publicată abia recent, în 2013, la Editura Eikon cu titlul Singur cu Hegel. Autorul pune totul pe tapet – cred totuși că abia acum o face, odată cu editarea tezei -, nu ne lasă să mergem pe dibuite în întâmpinarea intenției sale: „… am înțeles că în încercarea mea de a face un «portret inteligibil» unuia dintre cei mai dificili (obscuri) filosofi ai lumii, G. W. F. Hegel, fără să-mi dau seama, sub «desenul» vizibil am lăsat «urma» unui autoportret! Este «autoportretul» unui tânăr pasionat de filosofie care trăiește într-o lume cotropită și dominată brutal de ideologie. Și nu orice ideologie… Constat acum că, în acei ani, am fost «singur cu Hegel» împotriva «sistemului»!” (p. 13-14)

    Am avea, așadar, două piste de urmat pentru a putea observa din ambele perspective lucrarea lui Vasile Gogea. îmi este mai ușor să explic dacă recurg la mecanismele analogiei spunând că, din punctul de vedere al structurii, trebuie să observăm tema, pe de-o parte, iar pe de alta, subtema, precum se întâmplă, de exemplu, în variațiunile și bagatelele lui Beethoven. Luând câte-o temă de vals, fugă ori sonată ca obiect de lucru/studiu artistul vienez își șlefuiește, de fapt, propriul stil, compune din subteme niște miniaturi muzicale pe care Adorno le considera veritabile cristale stilistice. Analogia cu compozițiile muzicale este urmărită aici strict sub raport structural și tehnic. Astfel, tema cărții este portretul inteligibil al lui Hegel, iar subtema, adică realizarea subiacentă care nu e consecința unei intenții întru totul lămurite, autoportretul autorului. Scriind despre Hegel, autorul își „trădează” prezența în formula contingenței istorice, morale, existențiale, lasă urme despre ceva care, probabil, la acel moment nu ar fi fost bine să se observe, de exemplu, faptul că postura auctorială este folosită de alibi într-un proces de împotrivire la mecanismele panoptice și coercitive ale sistemului socio-politic. Dosarul de urmărire informativă (D.U.I. 3357, cod „Oșanu”), deschis în 1975, opt ani înaintea finalizării tezei sale de licență, confirmă că între studentul Gogea și „sistem” mocnea o adversitate căreia ar fi greu acum să-i descriem caracteristicile. Ca să-i picteze portretul inteligibil, Vasile Gogea se folosește chiar de marota conceptuală a filosofului german, care trebuie neapărat majusculată pentru a-și păstra majestatea cu care a fost învestită, Rațiunea. Lipsită de majusculă, rațiunea probabil că nu și-ar fi exercitat asupra lui Hegel întreaga vrajă și nu l-ar fi transformat în misionarul ei înflăcărat, nu i-ar fi făcut atât de ușor scuzabile redundanțele. De altfel orice misionarism are nevoie de o majusculă care să-i călăuzească exaltările. Pentru portretul lui Hegel, Rațiunea joacă rolul fundalului sau pânzei-postulat originar – care sfârșește prin a fi ocupat integral de culoare, într-o coincidență a rațiunii cu realitatea. Această coincidență, trebuie spus, nu e o idee originală, ea vine de la Parmenide, însă nimeni înaintea lui Hegel nu a transformat-o într-o dogmă, de natură să concureze cele mai rigide propoziții teologice emise vreodată și să sufoce cu lipsa ei de inteligibilitate spiritul logic. Hegel știa că fără dogma reversibilității raportului Real-Rațional toată construcția sa speculativă ar rămâne un grandilocvent experiment poetic de prolixitate și cutezanță barocă, și a ținut dogma până la capăt în pătimașe erupții de dialectică, doar ca să nu fie trimis, jenat, în cercul poeților.
    Procesul de identificare analitică a realului cu raționalul, care este în esență dialectica hegeliană, parcurge câteva etape, între care prima selectată aici de V. Gogea este cea socratică. Ocurența socratică a lui Hegel este înțeleasă prin ambiția de-a realiza o sinteză a logosului, preluând atât versiunea lui greacă, cât și cea creștină forjată după formula subiectivității protestante: „Hegel ne apare ca un Socrate protestant, conținând în sine, ca moment al său, și Socratele platonician, într-o ultimă și eroică tentativă de a face din gândire refugiul rațiunii și al libertății, și anume prin sinteza logosului grecesc cu momentul creștin al subiectivității” (p. 23). în figura lui Socrate, rațiunea filosofică este chemată să ia chipul subiectivității umane, adică să fie pe măsura omului, în măsura în care el este preocupat de cunoașterea adevărului și săvârșirea binelui în toate circumstanțele. Din socratism, mai precis din metoda îndoielii, Hegel extrage figura suprimării (das Aufhebung) folosită cu sens ironic, adică metodologic într-o schemă dialectică.
    Următorul pas pe care îl face Gogea în portretizarea lui Hegel trimite la momentul Galilei al rațiunii filosofice. Savantul italian a contribuit decisiv la demitizarea cosmosului, la eliberarea spiritului științific de scolasticism și teologie, oferindu-i drept criteriu experimentul, cercetarea și drept model limbajul matematicii. Sensul științific, galilean al gândirii umane este transformat de către Hegel într-o figură sau etapă a Rațiunii universale care se gândește pe sine, sau o figură a conștiinței de sine dialectice (p. 39-31), necesară într-un lanț fenomenologic mai vast al cărui ultimă verigă va fi, desigur, momentul coincidenței Spiritului cu sine în chiar opera hegeliană. Protestantismul, revalorizarea individului, a rolului și responsabilității sale în raport cu lumea și adevărul au aceeași însemnătate, de etape în succesiunea istorică a Spiritului universal, căruia Biserica și Statul îi devin mecanisme necesare. Statul prusac, pe care Hegel l-a slujit și l-a transformat într-o paradigmă a puterii spiritului în istorie, era din punct de vedere structural un sistem de organizare al puterii totalitare, după cum, în altă formulă, Napoleon fusese epifania spiritului istoric.
    După cum remarcă Vasile Gogea, dornic să împace contradicțiile generate de ecuația forțată Rațiune=Realitate sau Spirit=Lume, Hegel a ajuns la duplicitatea sau nefericirea conștiinței scindate între spiritual și istoric, ceresc și pământesc. Strâns în menghina acestei duplicități de neocolit, ieșirea sau rezolvarea pe care o găsește Hegel este, de fapt o mare înfrângere a sa de către propria metodă sau propriul sistem. Ajungând să susțină că „tot ceea ce e real în conștiința sa este rațional în sistemul său și tot ceea ce e real în sistemul său este rațional în conștiința sa” (p. 43), de fapt Hegel își trădează conștiința ca să o poată transforma în principiu animator pentru sistemul său speculativ dialectic. Prezență a absenței sale în sistem, conștiința adoptă astfel o figură nefericită și evoluează în formula ironiei, cu sensul luat aici de la Jankélévitch. în această lunecare nestăpânită pe traseul ironiei, Vasile Gogea găsește limita lucidității lui Hegel și, totodată, fisura sistemului său filosofic. Dornic să atârne lumea în pânza de păianjen a propriei dialectici, în scrâșnirile sale prometeice, Hegel a uitat că realitatea – adică natura, istoria, cultura – nu e cuprinsă în mintea sa, și a generat demiurgic Rațiunea, Ideea, Spiritul universal sub a căror orbitoare radiere încăpea, odată cu propria minte și realitatea, căreia îi devenise prin auto-elecțiune pocalul sintezei eucharistice. Sarcină prezumțioasă, desigur, de care un simț ironic mai acut orientat spre sine l-ar fi degrevat.
    Ultimul pas pe care îl face autorul clujean în portretizarea lui Hegel sau, mai degrabă, în indicarea nimbului întunecat pus de istorie în jurul figurii sale, este mutarea orizontului de înțelegere dinspre teoretic spre practic, dinspre filosofia puterii – formă a Rațiunii manifestate în istorie – înspre exercitarea ei practică, revoluționară. Aici intervine critica marxistă a lui Hegel, precum și resemnificarea spiritului critic din perspectiva asumării practice a schimbării sociale. Dialectica hegeliană este transformată, prin Marx, în luptă de clasă, iar gândirea ironică, procesul dialectic al suprimării, în violență a revoluției continue. Concluzia lui Vasile Gogea, formulată în 1983, este uimitor de precisă și, desigur, valabilă oricând într-o analitică a sistemului social fondat pe marxism: „filosofarea este transformată în inginerie socială și speculația înlocuită cu ingineria sufletească” (p. 66).
    Ideologii marxiști, inginerii de suflete transformaseră societatea într-o uzină în care omul vechi era băgat la forjă, înmuiat, remodelat și scos afară ca om nou. Economic vorbind, societățile ghidate de ideologi deveniseră baze de producție a unui nou tip de suflete. Era, probabil, partea cea mai rentabilă a economiilor socialiste. Acestei uzine istorice, revoluția marxistă care lucra la foc continuu și care părea o versiune ciudată a spiritului faustic, în ultima idee formulată în teza sa Vasile Gogea i-l contrapune pe Hegel, cel care, asemenea eroului goethean vrea să oprească timpul, să oprească mersul mai departe al acelei istorii, să înghețe într-o formulă metafizică lumea devorată de entuziasmul propriei orbiri. Hegel este, la urma urmei un „Faust sofisticat” care își caută desăvârșirea nu în acțiune, ci în contemplație, în gândirea pură. De partea lui Hegel, adică a gândirii și contemplației împotriva unui sistem bazat pe producția continuă de suflete noi – aici văd eu mesajul cărții. Și probabil că tot aici, în solidaritatea subtematică a studentului la Filosofie cu marea temă a tezei sale, Hegel cel faustic, se năzare autoportretul lui Vasile Gogea.

    V I A N U   M U R E Ș A N
    (în Caiete Silvane, nr. 115-116, august-septembrie 2014, http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd.)
    Associated Topics

    Transversale


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.72 Seconds