|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 32 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Aurelia Satcau. Proza: Un marxist român în Amsterdam Scris la Saturday, July 01 @ 14:02:17 CEST de catre asymetria |
Aurelia Satcau scrie "Personajul se poate numi ‘the un-identifiable’ - ‘cel
neidentificabil’; în orice caz, inutil de identificat, ca să introducem de la
început o măsură.De ce ‘the un-identifiable’?
Păi nu-i engleza limba-limbilor, cea care va învinge în curînd babilonul nostru
lingvistic și ne va lăsa mai aproape unii de ceilalți? Vorba lui Tzvetan
Todorov - ‘living alone together’.Un marxist român în Amsterdam Personajul se poate numi ‘the un-identifiable’ - ‘cel neidentificabil’; în orice caz, inutil de identificat, ca să introducem de la început o măsură.De ce ‘the un-identifiable’? Păi nu-i engleza limba-limbilor, cea care va învinge în curînd babilonul nostru lingvistic și ne va lăsa mai aproape unii de ceilalți? Vorba lui Tzvetan Todorov - ‘living alone together’.PRIVATE Înapoi la omul nostru: a-sexuat - fără o identitate de gen (masculin/feminin) precizată; statutul social : nomad, un anti-patrid mai degrabă decit a-patrid - el nu urăște noțiunea de patrie, ci pur-și-simplu nu îi recunoaște existența, ca să nu mai vorbim de realitatea care se presupune a se ascunde în spatele acesteia. Deși a-sexuat, nu este homosexual, hermafrodit, bisexual (vezi Freddy Mercury cu al sau ‘Mama, I’ve gotta go, gotta leave it all behind and face the truth’), misogin sau vreun posesor de anume poliorganomalie (noțiunea ne aparține pe jumătate) în care fiecare individ - susțin teoriștii francezi marxisti Deleuze & Guattari - este potențial posesorul unei pluralități de senzori sexuali prin intermediul cărora se poate penetra mult mai intens în chiar zidul de oțel al acestei lumi a impenetrabilelor. Greu de stabilit - și asta e pură trivia acum - dacă a existat intimitate între cei doi teoriști de care vorbeam, Jacques Deleuze și Felix Guattari, în orice caz ceva mai mult decît că își împrumutau unul altuia papucii de casă atunci cînd întreprindeau vizitele de curtoazie ca de la ‘teorist’ la ‘teorist’ (pentru occidentali termenul de ‘teorie’ tinde să substituie pe acela de ‘filozof’). Ba acest Jacques Deleuze s-a și hotărît acum cîțiva ani, brusc, și de la etajul 8, să curme, în sfirșit, această mascaradă a ‘trupului fără organe’ - una dintre descoperirile ‘filozofului’ - și să-și dovedească sieși contrariul. O moarte plină de speranțe, a bîiguit din colțul buzelor palide Felix Guattari, dacă nu cumva era mort și el demult, o simplă ficțiune în decorul populat cu utopie și libidouri înghețate din interiorul intelectului ‘neidentificabilului’ nostru personaj - cel cu care am început, vă amintiți? Ei bine, acest personaj este Marxist; Marxist-Marxist, eu, unul, nu mă mai îndoiesc, și acesta este un prim pas spre identificarea ‘neidentificabilului’. Lui îi bate ascuțit inima ori de cîte ori își amintește de scena de la Palatul Primăverii, pe aleea lungă și cochetă - cel puțin așa părea pentru bucureștenii dezlănțuiți în 21-22 decembrie ‘89 - cînd cei cîțiva țigani cu rînjete de lupi tineri, un librar incult - se dovedise chiar atunci - și doi maiștri de la Republica urinaseră, pe rînd și cu emfază, cu șepcile date pe spate, adică, pe Capitalul lui Marx, una din edițiile de lux a soților Ceaușescu. Sînt momente în Amsterdam, mai ales spre sfîrșitul verii, cînd ziua trece în noapte și noaptea trece în zi în cea mai tacită înțelegere; timpul e atunci dilatat, iar scena din Aleea Primăverii se insinuează treptat, odată cu vodca Stalichnaya la vreuna din terasele zgomotoase de pe Canale. Își amintește atunci cum cei cîțiva mahalagii bucureșteni (îi numește așa de fiecare dată cînd reface scena) tropăie și urinează pe Marx, a cărui barbă albă se lasă inundată de un amestec de noroi subțiat de pișatul fierbinte al eliberaților noștri; cîțiva metri mai departe, două focuri mici prevesteau un altfel de moarte pentru Capital, nu atît prin pată și compromis, cît prin dispariție ‘totală’, prin ‘focul și (de) sabia’ istoriei - ‘arderea de tot’! Ducă-se dracului, conchide într-un tîrziu, cînd nu mai găsește suficiente argumente, dacă n-au știut să se impună; s-au făcut de rîs, ducă-se dracului totul, ce-mi pasă. Vodca tremură de un deget în paharul înalt, odată cu masa minusculă zgîlțîită de rîsul inconfundabil al personajului nostru. Rîde la amintirea portocalelor împrăștiate de-a lungul Aleii Primăverii (în ultimul timp mintea lui nu pare să poată depăși acest episod de pe celebra alee), cînd cineva strigase ‘îmbuibați-vă acum, na, îmbuibați-vă’; a luat și el o portocală, si, după ce a decojit-o, a desprins prima felie - avea un gust înșelător, trădător; s-a gîndit atunci că portocala aceea trăda însăși noțiunea de portocală; cel puțin așa i s-a părut atunci. Restul a aruncat-o la cîțiva metri, unde a fost preluată de un puști care...stai, ‘preluată’...’preluată’; îi aduce aminte de ceva cuvîntul ăsta, da, de Bebe din campul de refugiați undeva lîngă Aarle-Rixtel. Bebe, șmecherașul din Ploiești pentru care toți au fost, erau sau urmau să fie ‘preluați’. ‘Hai, domne, că abia am coborît în gară, acolo, lîngă Damrak, știi, cînd cobori în gară în Amsterdam, chiar acolo, și m-a și preluat unul, ce dracu, l-am mirosit imediat, cică era roman, de unde credeți, din Ploiești, trenci pe el, pantofi, tot dichisu’; e, ce dracu, s-a nimerit să treacă el tocmai atunci pe-acolo; și mai era și din Ploiești, mi-a dat al dracului cîteva nume, așa, într-o doară, bă, nume de amici foarte buni de-ai mei, ce dracu, și eu tot nu m-am prins; l-am invitat și la o bere, mă gîndeam că îl rog să sune la nevastă-mea sau la maică-mea în Ploiești, să le spună că am ajuns cu bine - individul cică ‘tranzita’ prin Amsterdam, fusese după niște ‘mici afaceri’, al dracului, prin Londra, ca toată lumea, și acum ‘făcuse o oprire’ prin Amsterdam, și uite-așa, dădu, dragă, chiar de mine. Bebe își țuguia buzele, încercind să-l imite pe prețiosul ploieștean în trenci care-l ‘preluase’ lînga gara din Amsterdam. Vodca din paharul înalt își trăiește ultimele reflexe de la soarele de sfîrșit de august, același care a încălzit și oasele bătrînului Rembrandt înainte să moară, sărac și uitat de lume. Sorbi vodca cu lăcomie ca pe ultima picătură de apă într-un deșert, plăti chelneriței cu pulpe reci în lumina oranj a după-amiezii, și încercă să-și amintească ce zi a săptămînii era - dacă era marți sau vineri putea mînca ‘la măicuțe’; și era vineri. O luă agale pe Canalul Regilor, încercînd să se concentreze la trepidațiile bicicletelor care veneau înspre el, din spate. În textele postmoderne este foarte posibil - chiar indicat – să hărțuiești personajul, sau personajele, la discreție; totul este să te identifici, tu, cu hărțuitorul; singura identificare - și aceasta cît mai explicită, dacă se poate - este a autorului cu propriul său act - autoreflexivitate, transparență. Aluzia a fost la indicația pe care o dau acum tuturor cititorilor mei de a se aștepta la asemenea treceri de decor pe cît de bruște, pe atît de postmoderne, iar în ceea ce privește personajul nostru ‘neidentificabil’, ei bine, așa și va rămine; mai putin pasiunea acestuia pentru Marx. Pe aceasta - pasiunea toridă pentru Karl Marx - a reușit să o disimuleze cîțiva ani, primii lui ani în Olanda - perioada lagărelor, pensiunilor pentru refugiați, interviurilor cu Ministerie van Justitie olandez - adică de ce ‘azil politic’acum, în ‘90, ‘după’, unde-ai fost în timpul revoluției, ce lapte ai supt de la mumă-ta, alb, albastru, sau roșu; în sfîrșit. Atunci, în toată această perioadă, în care se ciupea să vadă dacă ce trăia era real - totul era, adică, inimaginabil - a trebuit să-și disimuleze pasiunea pentru bătrînul Taur, mort și el în mizeria lucie a utopicilor tuturor timpurilor - totdeauna l-a impresionat talentul lui Marx - un Taur ca semn astrologic - pentru economic și tot ceea ce înseamnă ‘valori’. La ‘măicuțe’ trebuie să dai, totuși, un gulden, mai mult simbolic, ca un gest de recunoaștere a faptului că mîncarea ți se oferă pe ruinele unei foste mînăstiri; un gulden ca gest întors pentru pomana făcută de două ori pe săptămînă unei benzi de tîlhari cu mințile aiurea, care învățaseră olandeza suficient pentru a mai cere cîte o porție; se mînca zdravăn acolo, marțea și vinerea marxistul nostru nu se atingea de nimic altceva, în afara, poate, a unei cafele și/sau vodculițe, pe canale. ‘Hu haat et met jou?’, ‘good, danke well’, răspundea celor trei iranience grase și mustăcioase care organizau aceste pomeni sătămînale. Ele l-au învățat pe omul nostru să nu numească niciodată un iranian - arab, niciodată. Iar limba iraniană și originea în sine a iranienilor era persana, înțeles? Descendenți ai marelui imperiu persan. Said, iranian cu emfază, era lector în Leiden, un orășel nu departe de Amsterdam - dar ce inseamnă departe sau aproape într-o țară pe care o poți străbate cu mașina în două ore de la est la vest, și, probabil, și de la nord la sud. Said preda limbă și civilizație iraniană la Universitatea din Leiden, și avea cel mai cras respect pentru ‘salvatorul tuturor vagabonzilor’ - postmodernismul, o boală ciudată a agoniei acestui secol al 20-lea, care ar fi început prin boschetele în care ‘the flower generation’ îți trăia extaze lesedeice - LSD-ul e cel cu plutirea, de la balcon în jos, plutirea către libertate; marxistul nostru văzuse într-un film de Godard (și el tot cu postmodernismul, sau cel puțin cu faimoasa decadă a anilor 60) o scenă; incredibilă; într-un supermarket, populația nervoasă și brusc socializată a Parisului descinde pentru a se aproviziona, făcînd totală abstracție de casele de plată; un discreționism absolut pe care Godard l-a vrut revanșard în fața discreționismului consumerist capitalist, pentru care omul e carne de tun. Marxist Godard, ați știut? Cam vesel pentru un Marxist, cam golănaș - își spune ‘marxistul de Amsterdam’, opinînd asupra realei versatilități, de altfel, a conceptului însuși de marxism/marxist. Sau, cel puțin, nu era un act iresponsabil să glumești cu ‘cel mai pur dintre idealurile omului’? Să folosești, cum a făcut Godard, atîta can-can și parodie, și ironie, și, mă rog, altele, cînd vorbești despre ceea ce lui Marx i-a adus bubele cu puroiul șiroind de pe picioarele umflate de statul pe scaunul istoriei, scriind și ștergînd - îl și vedea înmuind ceva ca un creion chimic între buzele senzuale de Taur pentru că unele cuvinte sau expresii Marx le dorea accentuate, cum ar fi : ‘în zbor’, niciodata să nu spui ‘pentru totdeauna’ (îl cam lovise pe Kant, ce mai!), șapcă/salopetă/saboți/schimb (de la ‘troc’, la relația muncă/marfă, la munca în schimburi), și așa mai departe; (și unde se afla marxistul nostru în tot acest răgaz de self-reflecție? Păi, vineri fiind, deci, la Măicuțe). Își agață pios paltonul - prea gros pentru primăvara insipidă a Amsterdamului - rotește pentru o fracțiune de secundă privirea care totdeauna a reușit să măture dintr-o lovitură sala literalmente grotescă, o rațiune strategică, care i-a adus întotdeauna privilegiul unuia sau altuia dintre locurile ‘ideale’ in această cantină creștino-mană a paduchilor încurcați în bărbi ‘marxiste’ (ca a ‘neidentificabilului’ nostru, v-am spus că are barbă, nu-i așa?) sau bărbi simulate doar, de frenezia de a contrazice un Amsterdam al femeilor fără barbă (sic) și al bărbaților care declaraseră război bărbilor după ce strămoși ai lor, evrei bancheri de pe la 1200 (corectați-mă dacă greșesc) alungați de invazia maură din Spania laptelui si a mierei - ca și astazi, de altfel - s-au pus pe spilcuit și pomădat și monocluizat (de la monoclu, nu?) ce mai, s-au transformat în veritabili ‘oameni de afaceri’ și așa au rămas pîna în zilele noastre. Aurelia Satcau Melbourne, 1999 " |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |