Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 48 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Traianus. Poeme ajunse la destinatar
    Scris la Wednesday, August 14 @ 17:19:45 CEST de catre asymetria
    Limba dulce
    E-atîta jertfire de-amin în morminte.
    îmbrăcat în durere, trec prin țara de cer.
    Eu zbor prin mine însumi și zilnic prin cuvinte
    înviu și pier.



    ***
    La revedere, dragostea mea veche,
    O nedreptate mă vînează iar,
    Viața plînge-n prag să-i dau în dar 
    Singurătatea-mi fără de pereche.

    Orb, vîntul prohodește-n drum tăcerea 
    Și fuge-apoi în casa lui din stea. 
    Nu-i cîntec mai frumos precum durerea, 
    Ce se îmbracă-n amintirea mea.


    Poem smuls din Acum

    în ochii mei e-un cimitir ce crește, 
    Atîta lume se îngroapă-n el,
    Paznici sunt florile de mușețel,
    Ca o grădină liniștea-nflorește,

    Culeg de jos lumina pe făraș,
    Șoapte-mi fac din tăceri de heruvim, 
    Gropari bătrîni — copacii n-au sălaș.

    Se pot ascunde în privirea mea,
    Casă-și pot face-n amintiri de stea,
    Cît noi statui iubirii devenim.


    Ultimul stingher (II) 
    Casă de pămînt avea-voi
    într-un cimitir din cer, 
    Nimeni să-mi deschidă poarta, 
    Fi-voi ultimul stingher.

    Cel mai trist! Laudă vouă
    Că o să ajung așa.
    Numa-n mănăstiri de rouă
    Un copil va lăcrima

    Și-n cel ceas sub stele-salbe 
    Ninge-va cu liniști albe.

    ***
    Pe apa mării scriu poemul lunii,
    îl scriu la nesfîrșit și-l vor citi
    Aleșii universului, — nebunii
    Din zi în noapte și din noapte-n zi.

    Tot săruta-ți-aș numele, Iubire,
    Că doar de dorul tău încerc să scriu
    Din noapte-n zi și din zi în tîrziu,
    încît aduc a iad și-a nemurire.

    Numele morții nu-mi mai este drag, 
    Dar o visez și-odată, surîzînd,
    Am pus visul la zid și cînd să trag
    L-am auzit pe Dumnezeu plîngînd.


    ***
    Cînd te aveam pe tine umblam ca un nebun,
    Ce copt era cuvîntul, ce sunător și bun,
    Durerea-mi da procură, în numele-i să cînt, 
    Preot mi-era tăcerea, spunîndu-mi: «Fii cuvînt».

    Mă tot soma tristețea, mă obliga un dor
    Să fiu în orice clipă visarea tuturor,
    De-o viață-apus și încă fiu nenăscut al sorții, 
    Citea în ochi-mi noaptea metaforele morții,

    Și întreba aiurea instanțe de resort
    Cînd va veni poștașul îmbătrînit de tot.


    Verdict Să iau paharul plin cu vin — să-l sfarm, 
    S-arunc pachetul cu țigări în vînt 
    Și revolveru-n trupu-mi să-l împlînt
    Fără vacarm.

    Spre cer să zbor ca Phoenix și să ard
    în flăcările marelui cuvînt
    Și în pierzare fericit să cînt
    Și-n voi să cad. 
    27 iunie 2005

    Recviem antum 
    Ferice de cei care pot să trăiască-n iubire
    Și în Dumnezeu.
    Poezia e adusă în trăsura muzicii line
    Și oprește în sufletul meu.

    Ferice de cei care pot să trăiască în taină
    Și-n ale ei mîngîieri.
    Mă scriu cuvintele cu o albă tăcere
    Și sunt oriunde, fiind nicăieri.

    12 iulie 2005



    ***

    E-un rîu durerea, îmi sunt Preadeparte,
    Mă ning cuvintele, se face moarte,
    în ea am să trăiesc fără sfîrșit,
    Uitînd că sunt de șapte vieți murit.

    Pașii-mi sărută vrednicia ierbii,
    Trăiesc doar timp, spațiu gîndesc discret
    Și sunt convins: cînd se vînează cerbii,
    Singurătatea m-a născut poet.

    Și de atunci din mine-alerg spre mine,
    Privirea mi se frînge de ruine,
    Ruine de tăceri din noapte-n zi.

    Rănit și-nsîngerat de-atîta taină, 
    Alerg din mine-n mine fără teamă 
    Ca spre o țară ce n-o voi găsi.


    *** 
    Eu cuvînt n-am să-mi mai fiu 
    Numai cînd n-oi mai fi viu, 
    Da’ și-atunce am să cînt
    Cu al lacrimii cuvînt.



    Cîntec de-apocalipsă
    Pentru Nicolae Fabian

    Apocalipsa mi-a intrat în casă,
    Aseară a venit cu primul tren
    Și m-a îmbrățișat să-i fiu etern
    Soț credincios, menire dureroasă.

    Potop stelar strîngeam, umplînd ulcioare,
    Cînta neantu-n mine la viori,
    Iar vîntul mă-ntreba cu-nverșunare:
    «Cum faci că veșnicești și nu mai mori?»

    Rîdeam și-n haine noi de disperare
    Beam ceai din cîntec de privighetori.

    *** Mie nu-mi ajunge zeu, 
    Ție nu-ți ajunge moarte, 
    Mie nu-mi ajunge Eu,
    Nici departe, nici aproape.

    Mie nu-mi ajunge Nu, 
    Ție Da nu-ți mai ajunge, 
    Mie nu-mi ajunge Tu
    Să-mi am morțile prelunge

    în ianuar, ce se-abătu 
    Peste ochi-mi — stea învinsă 
    Și-mi ajung și sunt de-acu
    Țară de colinde ninsă.


    Baladă pe nou 

    Manole și-a închis iubirea-n zid,
    Eu — un popor de mierle fredonînd
    Al nedreptății lied —
    în gînd.

    Sunt bucuros, aproape ne-ntîmplat.
    Mi-a mai rămas un lucru de făcut —
    Să le fiu cer surpat
    în absolut.


    ***
    Timpul curge înapoi
    Spre ce-am fost odată Noi 
    Și-o să curgă și-nainte, 
    Cînd ne-om fi stinse cuvinte
    Fără cruci, fără morminte.

    Cîntec de copac
    în pieptul meu e-o scorbură cu mierle, 
    Caut în mine, tace Dumnezeu, 
    în tine caut, lumea-și prinde perle 
    Din amintirea plopului ce-s eu.

    Știind poetul, să-l cunoști nu poți. 
    Degeaba-ncerci, oprește-te și taci. 
    Freamătă-n el tăcerea din copaci 
    Și-n sufletu-i valsează vii cu morți.

    Face ravagii ca-ntr-un lan cu maci
    Epidemia raiului în toți.

    *** Noaptea, fumînd, suspină-n drum 
    și luna îi șterge ochii, tace-ntotdeauna,
    Deși în ea sunt stoluri de cuvinte.

    Vai, ochii nopții parcă-ar fi morminte 
    Spre care-o să venim să ne cunune 
    Tăcerile din plopi — biserici bune!

    Iubito, ce-amiroși a primăvară,
    Noi suntem condamnați să fim o țară!

    Grădina ascunsă
    Plîngînd, am îngropat în noi iubirea
    Și-am așteptat să tot răsară cînt.
    Cer poezia e, da-i și pămînt.

    în zori mirată ne-a fost fericirea —
    Cerul luînd în brațele-i grădina,
    Din sîmburi mici de dor țîșnea lumina.


    Carte de răni 
      Sunt un ales al morții. I-s poet!
    Blestemul drag al lutului în floare
    Voi deveni-n curînd și, desuet, 
    Mi-oi duce traiu-n amintirea ta, 
    Care la orice-atingere tresare, 
    Carte de răni — s-a preschimbat și doare.

    Cuvintelor sunt jertfă credincioasă?
    Altceva sunt. Altceva ce? Tăcerea!
    Pe marea de parfum a morții mele
    înot mereu, mi-i lesne și mi-i greu, 
    Da-s fericit, c-am îmblînzit durerea 
    Și-acum, fiindu-mi grai, i-s Dumnezeu!


    *** 
    Sunt plin de tine, cartea
    Se-nchide și-o să zbor
    Să mă-nfieze moartea 
    Cîntîndu-mă cu dor.

    Rău o să-mi pară-ntruna 
    Că n-ai venit, mirare, 
    Să-mi dăruiești secunda 
    Din care ora-mi moare.


    ***
    Privirile îmi sunt două morminte,
    Cu mîinile le mîngîi, însă cînd
    Voi fi cuvînt de humă, grav tăcînd
    Cine le-o duce flori și jurăminte?

    Cuvintele-s cocori la tîmpla zării,
    Și eu, uitînd de ele, mă mai mint
    Citind pe drumuri urmele tăcerii
    Din care izbucnesc narciși de-argint.


    *** în prezent trăiescu-mi 
    Zilnic viitorul.
    Nici un cîntec nu e
    Mai frumos ca norul.

    Și nici zi mai tristă
    Cînd, Iisuse sfinte,
    Va fi să alegem
    Moartea președinte.


    ***
    Ca un vis luminează tăcerea
    Dar tu, iarna,
    Ești mai frumoasă ca ea.
    Ești cea mai frumoasă iarna.
    Mi-ești durerea, 
    Pe care-o cer ca nimeni să mi-o dea.


    *** Mă-ngîn, mă tac, pe urmă mă rescriu
    în cartea nopților și-n a risipei. 
    Gîndu-mi se-ncuie-n mănăstirea clipei,
    Morții cei vii, viii cei morți mă știu.

    Ca pe-un copac tăcerea mă citește,
    Cinstindu-mi numele, vînat de ciori.
    Pe țărmul liniștii aștept să mori,
    Viață-a muririi mele, pămîntește,

    Și eu să mă abandonez, ca prunii,
    La capătul însingurării lunii.

    Catren mereu
    Phoenix suntem. Strai de cenușă
    Purtăm, ca un stelar noroi.
    Se-aude o bătaie-n ușă.
    Primiți-l pe Iisus în voi!

    ***
    Cadou de aur zilelor din munți
    Le dau din veșnicia mea o parte.
    Mă strig pe nume, dar îmi sunt departe.

    Iluzia are părinți cărunți.
    Dar dintre ale cerurilor zîne
    Ea poezia vieți-mi va rămîne.


    ***
    — Ce mai faci, iubire?
    — Mă fac amintire
    Și-o aștept pe mama
    Ca un crin în zori,
    Mîngîind cu pașii
    Ierbile din vale,
    Să ordone armii
    De privighetori.


    Arcașii 
    Taci vorbele-atît de frumos 
    Ca-n ziua acea cînd treceam fericiți
    Cu eșarfe subțiri de ninsoare.
    Făptură de cîntec duios
    Rămîi. Ochii mei, triumfali, ca doi sciți
    Săgetează iubirea-ți cu-o floare.


    Clasic
    Se-aude veșnicia cum respiră
    Cînd cad poeții triști, răpuși de liră.

    Se-aude liniștea curgînd pe pleoape,
    Pe case o aud, pe-astrale ape,

    Albastre și fără sfîrșit ca mitul,
    Finit unde începe infinitul.


    Cîntec
    Pentru Viorel-Lucian Badian

    Opresc la o stație din trecut,
    Cobor în amintiri, nevoie mare,
    E drum prin ele, însă eu pornesc
    Prin binecuvîntare.

    Condamnat să nu mă mai support, 
    Destrămat, aș fi humei cicoare. 
    E drum prin tăcere, dar eu pășesc
    Prin binecuvîntare.

    Cărțile sunt tăcerea vieții mele,
    Căzînd la pieptul ierbii care moare.
    E drum prin lacrimi, dar eu mai pășesc
    Prin binecuvîntare.


    ***
    îmi trebuie-o noapte, dați-mi o noapte,
    Nu-mi dați numai ziua voastră din rai.
    Cine-acum de trupul luminii se desparte
    Va fi plîns de cai.

    E frig și îngheață-n sate mormintele,
    Luați fiecare pe-acasă cîte-un mormînt, cum fac eu,
    Cine-acum mă ajută să-mi apăr de moarte cuvintele
    E un mic Dumnezeu.


    Vine-un cuvînt
    Aud cuvîntul, bate lin la porți,
    M-a-nlănțuit pustia și mă ține
    Să nu slobod cuvîntul Rai în mine,
    Să nu fiu clinchet ce străbate bolți.

    Aud cuvîntul, îl aud călare
    Cum vine-n dreptul inimii, cîntînd.
    Mă zguduie pustia, e în stare
    De mult calvar, iar eu îi strig, căzînd:

    «Vine cuvîntul, răstignit și sfînt,
    Pe care-l preaaștept, pe care-l sînt».

    ***
    Spital ceresc e Domnul tuturor.
    Intrați în el, ca pentru-ntîia oară.
    Divinitatea-i muzica ce zboară
    Cu chip de pasăre din viitor.

    în mine ieri murea credința lumii,
    Dar azi a prins din răni a înflori.
    Iisus ne este, veșnic ne va fi! —
    Strig pentru toți antumii și postumii

    Acestui veac, și veacul se întreabă
    De-a fost un glas de om sau tril de iarbă?

    Eternum musicalis
    Pentru Ghenadie Ciobanu

    Aplauzele vin mult mai pe urmă …

    întîi e muzica ce cuvîntează
    Fără cuvînt, pe sine ea se spune
    La nesfîrșit, precum Ateh se curmă
    Pe noi spre-a ne rămîne din genune
    în lumea lumilor care durează
    Cît clipa veșniciei efemere
    Și-atît netrecătoare în Durere,
    întîi e muzica, tot ea-i tăcere,
    Tot ea — cuvînt de-azur zidit în ere,
    Ca să ne-nveșnicească,-ntîi ne curmă…

    Aplauzele vin mult mai pe urmă…
    27 iunie 2005


    ***
    Sunt un dezastru implorînd lumine,
    Vecii atîtea s-au surpat în mine.
    Ruinele luminii, — ce ruine! —
    în trupu-mi zac și nu le vede nime.

    Un lujer de lumină-am fost cîndva,
    Potir din care bea oricare stea
    Și-acum dezastru sunt, care mai sper
    Să fiu ce-am fost în veac: un turn de cer.

    ***
    Am uitat să-mi dau binețe,
    Să fiu cît mai pămîntesc,
    Și-ntr-o zi, din politețe,
    Am uitat să și trăiesc.

    Am uitat să mor odată
    Și-nc-odată am uitat,
    Eu ce-avui murirea toată
    Și pe-a voastră la pătrat,

    Am uitat să uit de toate,
    Să mă uit cum am uitat!
    Și-acum cînd miros a noapte
    Sunt uitării împărat.


    Psalm îngînat
    Pentru Maya Badian

    E-atîta jertfire de-amin în morminte.
    îmbrăcat în durere, trec prin țara de cer.
    Eu zbor prin mine însumi și zilnic prin cuvinte
    înviu și pier.

    Apus sunt fără voi, tăceri nespuse.
    Din răni îmi beau pustia ca pe-un leac.
    Lacrima lumii — soarele, din ochii mei se duse
    Spre gura-mi — lac.

    Templu de haos sunt, străvechi și veșnic.
    Mă scutur de murire ca de-un vis
    Și mă invit la cină să-mi fiu altar și sfeșnic
    în paradis.


    ***
    La ușa gîndului meu bate
    Trufia morții deseori.
    Buzele dînsei îmi par flori
    De ochii nopții secerate.

    O pierd prin amintiri visate,
    Și ea mă pierde-n cer mereu,
    Cît ușile mi-s încuiate
    Și cheile-s la Dumnezeu.
    întoarcerea în viitor
    Mă doare cerul, mult o să mă doară.
    Uitată-n cronici, țara a murit.
    Copacii, sărutînd eternitatea,
    O duc în ei, arhangheli, ca-ntr-un schit.

    Noi mergem dinspre moarte înspre moarte,
    Curtați de bestia din temniceri.
    în viitor ne-ntoarcem, unde șoapte 
    întemnițează verbele-n tăceri.


    Vis albastru
    Noi suntem un pămînt al suferinței,
    De suferință binecuvîntat.
    Printre morminte verzi de cînturi
    Trăim cu-adevărat.

    Ideea morții — păstorim de-o viață 
    Ca pe-o iubire veșnică sub cer.
    Printre morminte verzi de cînturi
    Trăim fără mister.

    S-a dus în zare viața din murire
    Și doar din Sunt apusul n-a plecat.
    Printre morminte verzi de cînturi —
    Albastru vis arat.


    Balada lui Traianus
    Veni-va vremea cînd am să remor
    în ochii tuturor ca o iubire
    Și fi-voi cîntec pentru un cocor 
    Care s-a rătăcit prin amintire.

    Suflet de cer avînd această piatră,
    îmi tot îngînă zi de zi-n cărare:
    «Smarald ca tine nu există-n soare».

    Femeile rodesc amurguri rare,
    Pomii din cer — singurătăți amare
    Și moartea mea cu viața lor se ceartă.


    ***

    îmi trebuie-o noapte, dați-mi o noapte, 
    Nu-mi dați numai ziua voastră din rai. 
    Cine-acum de trupul luminii se desparte
    Va fi plîns de cai.

    E frig și îngheață-n sate mormintele, 
    Luați fiecare pe-acasă cîte-un mormînt, cum fac eu, 
    Cine-acum mă ajută să-mi apăr de moarte cuvintele
    E un mic Dumnezeu.



    ***
    Părinții mei au nume noi de flori
    Și scuturați de licurici și iarbă
    De ziua mea să vină — mă întreabă —
    La braț cu nostalgia din cocori?

    Părinții mei au devenit uimiri,
    Plouă și-n lumea lor, ceru-i poznașul 
    Și teamă mi-i că înecînd clădiri
    Ploaia va demola întreg orașul.

    E-un anotimp etern orice iubire 
    Și-aștept să treacă ploaia ce s-a-ncins 
    Ca plînsul unor flori ce știu că-n mine
    Sunt baricade mari, de neînvins.


    Poem plîns
    în iarnă caii nu mai trag la deal
    Și căruțași mi-i bat fără-ncetare.
    Alunecă, și-un plîns voievodal
    Prin mine umblă ca un bici și doare.

    O, de m-ar înhăma, pe-un deal să mor,
    Căzut la pieptul iernii — să mă spuie.
    Vai, caii nu mai pot, și totuși suie,
    Plîngînd, ne-ngenuncherea vieții lor.
    Slănic-Moldova,
    10 ianuarie 2003

    Moartea ființei
    Cînd am plecat din toți în slava bolții
    în ochi-mi se roteau păsări de fum,
    Viața vieții și murirea morții
    Spre sufletul ideii-și făceau drum.

    Murise pîn’ și clipa. Să mă vadă
    Nu era nici un gînd la poarta serii.
    Hălăduiam prin luncile tăcerii,
    Visînd mări uriașe de zăpadă.

    Murirea vieții și trăirea morții
    Dormeau-n același pat pentru vecie.
    Lumea părea o sfîntă herghelie,
    Spre care îngerii ningeau, cu toții,

    Cedîndu-mi mie dreptul lor la zbor, 
    Să-mi scriu sub cerul ierbii biruința! …
    Parcă se stinse-n zori chiar neființa 
    Ca o preaființare-a tuturor.

    Și-atunci au prins să cînte-n cor copacii
    Odă muririi viețuind în mine 
    Ca-n stupi de-azur popoarele de-albine,
    Și lin, prea lin, din trupu-mi creșteau macii.
    5 ianuarie 2004
     
      ***
    Cînd mă va vizita pustia,
    Am să observ, bătrîn cocor,
    Că n-am vecie să-ți spun: zare
    N-am vreo tăcere să-ți spun: nor.

    Dacă-aș fi Dumnezeu, din lacrimi 
    Mi te-aș crea din nou să vii
    Prin crîngul vieții mele-apuse,
    Ducînd în palme ciocîrlii.

    Maică-a tristeților din mine, 
    Se lasă-n lucruri tot mai frig.
    Să tac nu mai găsesc cuvinte
    Și n-am tăceri să te mai strig.

    *** 
    E-atîta veselie-n tristețe 
    Și în tăcere-atîta cînt, 
    Și-atîta grai, iar eu sunt singur,
    Doar cuvînt.

    în cămașă de flăcări, 
    de raze în flăcări
    Planăm sub pămînt. 
    Mai ferice ca-n propria-mi moarte
    Nici în doină nu sînt.

    Cunoașterea de sine 
    Rai și iad trăiesc în plînsu-mi, 
    Mă-ntîlnesc, nu mă-ntîlnesc,
    Și tot plec în mine însumi
    Veșnicia să-mi găsesc.

    Plec pe-o vreme sau pe două,
    Doi de Noi un schit să fim
    Sub o lună pururi nouă
    Peste Ierusalim.

    Cetăți de cuvinte 
    Toamna-și împrăștie poezia pe străzi.
    îngerii orbi stele își scot din călcîie,
    Pe mine m-a născut neființa, se știe,
    Și-n scrînciob m-a dat prin ogrăzi.

    Atunci sufletul meu dansa pe clapele mării,
    Din pletele ei culegeam
    miresme albastre,

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.49 Seconds