Who's Online
Exista in mod curent, 44 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
In epicentru: Magda Ursache ' FRAGMENTE DIN HORA DEZUNIRII '
Scris la Saturday, February 02 @ 17:41:29 CET de catre asymetria |
« nu poate să trăiască un popor când
își uită mâine ce a făcut ieri.» Titu Maiorescu
« Ni se repetă că națiunea ar fi principiu fictiv,
ceaușist, ba chiar securist. Ce-i drept, tema îi convenea lui
Ceaușescu dar și neamestecul, neintervenția în cetate, de fapt în
treburile lui; cât despre patriotismul cu epoleți albaștri, a fost
și din ăsta, ceea ce nu înseamnă că, din cauza
național-comunismului
(concept lansat de Virgil Ierunca, în ’87),
trebuie să ne vrem străini de etnia proprie, de istoria ei cu
monumente cu tot, de limbă.» Magda Ursache
Magda Ursache
„FRAGMENTE
DIN HORA DEZUNIRII”
„Dacă n-avem sentimente de
istorie în tinerimea
noastră suntem pierduți; căci
nu poate să trăiască
un popor când
își uită mâine ce a făcut ieri”.
T. Maiorescu
Formula ghilimetată
din titlu îi aparține lui Dan Culcer, care, în revista sa online
„Asymetria”, e îndreptățit să constate și să comenteze
„repetițiile istorice sau istoriile repetitive”. în alte
cuvinte, după deznaționalizarea de tip sovietic, deznaționalizare
actuală, patriotismul fiind considerat o prejudecată tribală,
primind epitete denigratoare ca stupid, caduc, anacronic, primitiv,
impur, miop, dacă nu de-a dreptul orb.
în vremi
reperiste, națiunea (română), ca și unitatea statului erau crime
de lezdogmă comunistă; a-ți iubi, firesc, nația, atunci, după
’44,
era atitudine
fascistă,
iar naționalismul, un sinonim pentru fascism. în termenii
marxismului clasic, muncitorii n-aveau patrie, oropsiții vieții se
înfrățeau peste granițe; acum, când viitorul e verzuliu ca
dolarul, ni se spune că n-au patrie capitaliștii, în numele unui
globalism transetnic. Ce-i drept, unul aseptic, nu ca al celuilalt
globalizator, tătuca Stalin.
Intelighenția
noastră flotantă, care se vrea eliberată de povara etnicului,
neagă ideea maioresciană că naționalitatea e „substratul
esențial” în dezvoltarea unui popor; naționalismul e diabolizat
ori analizat ca maladie mentală în cazul lui Mircea Vulcănescu,
ceea ce, oricât aș încerca să mă obiectivez, mi se pare
enormitate. Ni se repetă că națiunea ar fi principiu fictiv,
ceaușist, ba chiar securist. Ce-i drept, tema îi convenea lui
Ceaușescu dar și neamestecul, neintervenția în cetate, de fapt în
treburile lui; cât despre patriotismul cu epoleți albaștri, a fost
și din ăsta, ceea ce nu înseamnă că, din cauza
național-comunismului
(concept lansat de Virgil Ierunca, în ’87),
trebuie să ne vrem străini de etnia proprie, de istoria ei cu
monumente cu tot, de limbă. Dacă ne dorim o Euromânie, unde se va
vorbi pe euromânește, eventual cu 2 r, ca numele să nu mai trimită
la Râm, ci la rrom, atunci ne merităm eurosoarta, de stat care
nu-și mai poate ajuta cetățenii, plecați peste hotare cu același
curaj al disperării probat și în acel Decembrie ’89:
„Noi nu plecăm, noi nu murim…”
Varii publicații
consideră terminată istoria României: unii în ’44,
alții în ’89.
Distrugem conștiința națională prin manualele alternative de
Istorie, bazate pe „surse neistorice” sau „tabloidizate”. A
făcut școală ideea realității
istoriei
versus realitatea
reală,
ca și cum istoria n-ar trebui să respecte un protocol științific.
Pare gravă afirmația? Este. Constant, concertat, deconstruim și
demantelăm, sfidând MĂSURA.
„N-am crezut
niciodată în specificul național”, afirmă nobelizabilul nostru
Mircea Cărtărescu, iar discursul contra identității etnice (numai
ebraică să nu fie) crește și-nflorește. Există, bun lucru,
Anti-Diffamation League pentru a combate antisemitismul; există și
o Ligă pentru combaterea antiromânismului. O blamăm.
Țara e neiubită
și disprețuită, ca „zonă de catastrofă”. Se de-mitizează
războaie și eroi. Aceeași soartă o au cei pe care Constantin
Călin îi numește „stabilopozi morali și intelectuali”. Ne
socotim valorile morale, ca marii unioniști, morți în închisorile
dejiste: ca martirii Valeriu Gafencu, Anton Golopenția, Gh.
Brătianu, Iuliu Maniu. Maniu (n. 1873) a preferat pușcăria decât
gireze ca Președintele Consiliului de Miniștri „democrația
populară”. A murit la Sighet, în 5 februarie ’53.
Iorga e condamnat în termenii lui Ludo. I.C. Rădulescu-Motru e
refuzat cu indignare de Cristian Preda, chiar în prefața la
Scrieri
politice,
Nemira, ’90.
Un titlu de capitol din studiul său introductiv este edificator:
Românismul,
un naționalism totalitar.
Așadar, analistul politic citat a descoperit trăsătura noastră
identitară definitorie, „pe potriva sufletului românesc”. Mă
și miră că n-a folosit pentru sintagma lui Lucian Blaga
ghilimelele deriziunii, cum o fac mulți.
Fobia de ethos, de
amprentă etnică e larg reprezentată în eseu. Ni se spune chiar că
am fi „o anti-națiune”, de un egoism feroce și atroce. Mie mi
se pare că suntem mai toleranți și mai buni creștini decât
alții. Să țină naționaliștii de Evul Mediu? Dar globaliștii
țin cumva de Evul Media?
Iată ce scrie
europarlamentarul Traian R. Ungureanu: „în modul sincer și brutal
spus: țara era plină de proști și rugină, de rebuturi umane și
industriale”. Iar TRU contabilizează în mentalul românesc doar
cangrene, având unic model în președintele care le arată
„român’lor”
țeapa.
Chiar de 1 dec.
2012, Sorin Cucerai găsește cu cale să dea sfat la ziar (de Iași):
„trebuie să construim un alt model de identitate națională”.
Car ar fi: „un model politic (deci non - etnic) și, preferabil,
nereligios”. în caz contrar, semnatarul prevede (v. Ideologia
substrat a
identității
românești)
că vom continua să fim (de parcă am fi!) xenofobi,
antisemiți
și misogini.
De ce misogini? Luptă cititorul să se lumineze. Pentru că, vine
explicația lui Cucerai, românii o urăsc pe Udrea. N-a realizat
ministresa Dezvoltării ramura industrială a gondolelor, în valoare
de juma de miliard de euro? Cum să nu avem o privire comprehensivă
asupra amazoanei, când îi ședea atât de frumos cu Pinalti-n
gondoletă?
îmi amintesc bine
că tatăl meu citea sigla partidului lui Groza, FND, așa: fără
Neam și Dumnezeu. Creștinește, nu-i doresc publicistului iașiot
să trăiască într-o astfel de lume. Ca și altora, de aceeași
opinie. Nu demult, un profesor de școală nouă se opunea
„discriminării religioase”, cerând scoaterea însemnelor
ortodoxe din școli. O fi icoana dovadă de obscurantism etnocentric?
M-am întrebat dacă proful a auzit de formula paremiologică
românească: „Numai la Dumnezeu e dreptate”, deci numai Dumnezeu
deține atributele supreme, adevăr, bine, justiție. Sau vrea să
facă parte, sfidând religia, dintre cei cuprinși în cealaltă
formulă paremiologică: „N-are nici un Dumnezeu”? Mai succint
formulat: n-ai neam și Dumnezeu, te dez-umanizezi, te paște pustiul
psihic.
Ne-am obișnuit să
ne văităm că apartenența etnică ne-a nenorocit, să vedem
România ca pe o fatalitate; popor second-hand,
într-o țară second-hand.
Un delegat „22” a și afirmat-o, zice presa,
la Budapesta, nesocotind spusa lui Jacques de Goff: „Istoria
trebuie făcută cu toate documentele” și nu „redefinită” cu
toate miturile pe masă. Altfel și-ar fi amintit că oltenii,
considerați după ultimele alegeri pericol (vai, pericolul
Teleorman, colț cu China!) au salvat Ungaria de Bela
Kuhn.
Un istoric de top
(să mă fi înșelat în credința că România trebuie respectată
de istoricii ei?) vrea să convingă cu
dinadins că suntem o țară defectă,
cu trimitere la referendumul din vară, singur președintele
suspendat nefiind defect. Am fi, după Lucian Boia (De
ce este
România
altfel?,
București, Humanitas, 2012) țară etern incapabilă, etern
întârziată,
politic, instituțional, cultural…Adevărurile dure trebuie spuse;
nu sunt împotriva sincerităților inconfortabile despre hiirea
românilor, însă joaca nesăbuită cu trecutul (rescris în serie
Roesler – Roller) ar trebui să primească replică. Și o (mai)
primește.
„Tradiționalist
eurocentric și naționalist luminat” de bună credință, cum se
autocaracterizează, Dan C. Mihăilescu (Ce
mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș,
Humanitas, 2012) se arată sastisit de românofobia etalată
cotidian. Dan C-ul rezistă (deși tentațiile-s mari!) retoricii
internaționaliste, presiunii globalizante. E unul „care e obosit
aproape letal de mania românilor de a-și inventaria masochist
viciile, nenorocul, damnările și fatalismul, a-și etala
nimicnicia, netrebnicia, nihilismul, delirul de grandoare paralel cu
complexele slugărnicești de inferioritate. Și care nu înțelege
de ce invariabil urlăm demențial că n-avem (și nu suntem buni de)
nimic, pentru a distruge numaidecât orice se construiește” (în
chip de prolog,
p. 6). întemeiem, deci, nimica și nimicul național.
E, însă, un punct
în care mă despart de „omul care aduce cartea”: „România ne
tratează ca o mamă vitregă”. Greșit. Nu țara m-a cenzurat, ci
agit-propii; nu țara mi-a determinat (citiți: strâmbat) destinul
profesional, ci tatăl vitreg, PCR-ul; nu țara mi-a interzis să ies
din ea, ci Securitatea. Confuzia țară – regim politic o face și
Herta Müller: „Când am plecat din România, eu am zis: cu țara
asta nu mai vreau să am de-a face, pentru că dacă în așa fel m-a
tratat pot și eu să trântesc ușa”.
Eu nu mai vreau,
ca-n comunism, viață
la nișă
(sintagma lui G. Liiceanu), în „patria – mică” a bibliotecii,
în spațiul-colivie al lecturii. Nu-mi doresc să nu mă angajez, să
nu-mi pese de ce întâmplă cu țara, să am cu statul, un contract
sec:
taxe versus impozite și atâta tot, cum își dorește un publicist
de la „Acum”. Pe Ovidiu Iancu nu-l urmez când motivează de ce
nu-și poate iubi țara: „pentru că toți dictatorii și-au iubit
țările”; pentru că ar fi „o inadecvare crasă” să-ți
iubești și să-ți respecți națiunea. Pentru mine, etnia nu e o
arhaitate, am nevoie de CV etnic, iar existența națională nu mi se
pare elementară, extremistă, antidemocratică. Nu-ți alegi țara
ca pe un hotel, ca pe o pensiune de 5 margarete și izbești ușa
după tine când ai încheiat sejurul. Mă expun, ca și Dan C-ul,
etichetei de edec
reacționar,
conservator,
pășunist
etc., în consonanță cu visul lui Eliade: „o Românie vrednică,
demnă și puternică”, „mândră și puternică”, deși
trendul e să bați război cu „spectrele patriotismului, ale
mândriei naționale”, ca Alina Mungiu în România
–
mod
de folosire.
Ca și cum americanii, nemții, italienii, spaniolii n-ar fi națiuni
mândre, n-ar cultiva orgoliul de națiune. Toate națiunile
aristocrate cultivă mândria națională. Alina Mungiu preferă,
însă, mândria de a fi europeană. Continentală, ce mai! Pentru
Noica, sensul arhaic al cuvântului mândrie
era
înțelepciune.
Și dacă nu ne place Noica, să-l deschidem pe Cicero (Despre
supremul bine și supremul rău:
„Căci orice provine de la înțelept trebuie să fie întru totul
desăvârșit. în această desăvârșire considerăm noi că este
demn de a fi dorit. După cum trădarea de patrie, pângărirea
părinților, jefuirea templelor sunt păcate…chiar fără efectele
lor”.
După ce, în
„Lettre internationales”, ’96,
primăvara, a apărut opțiunea lui E.M. Forster: „De-aș fi pus să
aleg între a-mi trăda țara sau a-mi trăda un prieten, sper că aș
avea suficient curaj pentru a-mi trăda țara” s-a și urmat calea
Forster. Fără a gândi o clipită la semnul mizer al trădării de
orice fel ar fi ea, un teleast și-a însușit cu grăbire noua
comandă ideologică, înscrisă în codul moralei PC, nu în codul
moralei și atât. M-a șocat indignarea față de poziția
interlocutorului care nu accepta mutația etică de la trădarea de
patrie la trădarea de prieten. Pesemne, rău-temperatul realizator
de emisiune era țintit ca preferința sa de mercenar al
corectitudinii politice să fie îmbrățișată la unison de opinia
publică. Așa că era gata să se lase supravegheat PC, dar și să-i
supravegheze pe alții, ca să nu se abată de la interpretarea
unică. Parantetic spus, n-aș vrea să am un astfel de prieten, gata
să-și trădeze țara.
în editorialul
Dihonia
separatismului
(„Contemporanul” de dec. 2012), N. Breban
diagnostichează
fuga la români
(azi la Bruxelles, ieri la Kremlin, poimâine, cine știe, spre
califatul mondial, doar românul ar fi frate cu turcul în UE). Când
vom începe să clădim? întreabă imperialul prozator, „să avem
curajul, calmul și în sfârșit maturitatea de a crea noua
societate românească”?
Răspunsul meu:
când vom învăța lecția solidarității sociale, la care clasa
politică apelează în interes propriu doar în vremuri de criză și
de tăieri salariale. Altfel, vom bate tot pe-loc-pe-loc-pe-loc hora
dez-unirii: un pas la stânga binișor și alți doi-trei la dreapta
lor…
Magda Ursache
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|