Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 43 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Note de lectura: Anca Gheorghina RUSNEAC. Ion Creanga. Deschiderea spre universalitate
    Scris la Friday, December 07 @ 20:07:58 CET de catre asymetria
    Limba dulce Cititor scrie "
    Primul monografist al operei lui Creangă, Jean Boutière, face o încadrare fără echivoc a acestuia între scriitorii/povestitori europeni. Acesta încadrează opera lui Creangă, din punctul de vedere al originalității și ajunge la concluzia că acesta nu este un moralist, ca și Canon Schmid, nici un poet sau un filosof ca Andersen, ci este într-un mod cu totul neintenționat un folclorist, ca frații Grimm și că ,,în primul rând Creangă este un artist, ca Perrault”( Jean Boutière, La vie et l’oeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930, p. 179, traducere personală.) Această afirmație a contrariat pe mulți critici europeni și deopotrivă i-a încântat pe criticii români ai vremii respective, care-l apreciau pe Creangă și-l puneau pe piedestalul marilor povestitori.


    Făcând o paralelă între frații Grimm, care au cules folclor apelând la un sistem meticulos, chiar științific, ca niște împătimiți colecționari, și Ion Creangă, s-a observat că s-a rezumat, la început, la a asculta povesti pe la șezători, în copilărie .
    Frații Grimm au scris basme auzite și colecționate, de la directorul unei școli, Ferdinand Siebert, născându-se astfel Albă ca zăpada, sau aplicând chestionare învățaților de la sate, pe care îi îndemnau să culeagă povești pentru copii, legende, obiceiuri, proverbe etc.. La fel și Scufița roșie și Cenușăreasa sunt rodul poveștii știute și spuse de o bătrână care a fost ciobăniță.
    În schimb Ion Creangă a ascultat, a înmagazinat și a ținut la dospit toate poveștile și legendele pe care el le-a auzit, nefiind interesat să le publice într-o colecție. Ideea conceperii unei culegeri a venit din partea prietenilor și a cunoștințelor lui, care erau vrăjiți de stilul, uneori nefiresc, de a povesti. De acest lucru ne putem da seama prin faptul că el începe să fie cunoscut ca scriitor abia la aproape 40 de ani, când publică în „Convorbiri literare”, în octombrie, Socra cu trei nurori și în decembrie, Capra cu trei iezi.
    Dacă vrem să concluzionăm, Creangă diferă de frații Grimm, pentru că el nu are calitatea de folclorist deoarece el nu colecționează din popor, notând, ci memorează, povestește, le macină, le prelucrează în interiorul lui, creând astfel o mixtură între folclor și basm. Mai mult decât atât frații Grimm vin cu povestea din exterior, pe când la povestitorul nostru, totul vine din interior. Unicitatea lui Ion Creangă derivă din faptul că este unicul povestitor și convertește basmul popular, în basm cult.
    Cu frații Grimm se aseamănă prin temele abordate, de exemplu, tema din Dănilă Prepeleac se întâlnește în Hans im Gluck. ,,În raport cu frații Grimm, un mare grad de participare la ilustrarea și mărirea puterii de pătrundere a folclorului constatăm în secolul al XIX-lea, la un alt mare făuritor de basme europene – Hans Christian Andersen (1805-1875). Povestitorul danez debutează când Ion Creangă abia se naște și moare când povestitorul român abia debutează în Convorbiri literare. Se poate spune, cu toate acestea că cei doi scriitori au fost contemporani, părând că și-au transmis și ștafeta nevăzută a basmului european al secolului al nouăsprezecelea.
    Hans Christian Andersen scrie poeme, comedii și romane, dar devine celebru prin volumele sale de povestiri, publicate între anii 1835-1848. Se consacra o operă, și, undeva, la poalele munților Neamț, începea o viață vegheată de aceleași ursitoare. Un copil cu părul blond și ochii albaștri râdea «la soare ca să se schimbe vremea» . Era o copilărie luminoasă, dar care nu prevedea nimic din ce avea să fie mai târziu, marele povestitor Ion Creangă. Natura, în planurile ei amețitoare, dincolo de timp și spațiu, hotărâse o dinastie a reprezentanților basmului pe pământ : Grimm, H.Ch. Andersen, Ion Creangă.”( Mihai Apostolescu, Ion Creangă între mari povestitori ai lumii, București, Editura Minerva, 1978, p. 162.) Atât Andersen, cât și Creangă, fac un amestec omogen între seriozitate și glumă, dar rezultatul este diferit. La Andersen gluma este fără explicație, pe când la Ion Creangă gluma are rolul de a invoca zădărnicia, iar durerile se minimalizează într-un aspect optimist.
    La Creangă supranaturalul și absurdul se întâlnesc cu imposibilul. Dănilă Prepeleac dă întotdeauna vina pe dracu, iar soacra cu trei nurori are un al treilea ochi ,,purure deschis” și vede ,, și noaptea și ziua, tot ce se face prin casă.”( Ion Creangă, Povești. Amintiri. Povestiri, București, Editura Eminescu, 1987, p. 21.)
    Peisajul lui Andersen se minimalizează, este pastelat și interiorizat prezentând în tablouri parțiale trecerea pe nesimțite de la lumea domestică la cea de basm. El este și un povestitor romantic, iar personajele sale devin fantasme de vis, cele înfiorătoare-grotești care se transformă în plăsmuiri de coșmar.
    Ion Creangă nu evocă frumusețea naturii, ca Andersen și nu creează tablouri pastelate. Pentru el viteza desfășurării acțiunii, dinamica și agitația dracilor pe moșie crează o imagine plastică diferită de a lui Andersen : ,,…că într-o clipă adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe câmp. Unii secerau, alții legau snopi, alții făceau clăi și suflau cu nările să se usuce, alții cărau, alții durau girezi… mă rog, claca dracului era, ce să vă spun mai mult.”( Ion Creangă, op. cit., p. 62.)
    Acest tablou are ritmul alert, descrierea minuțioasă a acțiunilor evocă percepția lui Creangă despre relația om – natură, conducător – supus. Mihai Apostolescu vine și punctează: ,,Am spune, prin urmare, că ne aflăm în fața unui dublu procedeu în descrierea naturii. Pe lângă dinamizarea ei fantastică, obținută prin rapidă enumerare, autorul român folosește notații vizuale, produsul observației directe, dar și notații rezultate dintr-o precizare anterioară; acestea din urmă, într-un tablou de natură având o valoare plastică, precisă, complementară, nu noțională; particularizantă, nu generalizatoare.”( Mihai Apostolescu, op.cit., p. 180-181.)
    Relația om – natură devine contradictorie în Dănilă Prepeleac atunci când universul este zguduit de forțe supranaturale, când ,,dracu se crăcește c-un picior la asfințit și cu unul la răsărit; s-apucă zdravăn cu mâinile de torțile ceriului, cască o gură cât o șură și când chiuie odată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sperie; dracii ies afară din iaz câtă frunză și iarbă! Și oleacă numai de nu s-a risipit bolta ceriului.”( Ion Creangă, op. cit., p. 34.) Astfel se creează un tablou impresionant, gigantic, unde se întâlnește într-o clipită cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul.
    Se observă ușor că natura lui Ion Creangă nu este tratată cu aceleași mijloace ca la Andersen. La Creangă personajele sunt gigantice nu micro, iar cadrul este imens, nu minuscul și se adresează omului conștient și de orice vârstă. Mihai Apostolescu vine și conchide: ,,Ion Creangă este un scriitor al timpului său. Descrierea euforizantă romantică și cea pozitivistă a experimentaliștilor își încheiaseră procesul și-și epuizaseră făuritorii și admiratorii. Creangă are temperament de realist clasic și s-a ferit de mimare, de convulsii pe drumuri bătute. El cultivă virtuțile sonore ale peisajului, mai mult decât pe cele plastice. Ce scria își citea sieși cu voce tare. În permanență se întreba și întreba și pe alții, transformați în ascultători: «cum sună?», căutând melodicitatea cuvântului și a frazei. Această muzică internă i-a deschis calea spre plastica grupurilor și a indivizilor, ocolind eufemizând pe cea a peisajului. Pe artist l-au interesat în primul rând fondurile interioare ale peisajului uman. ”( Mihai Apostolescu, op.cit., p. 186.)
    George Călinescu trasează o paralelă între Creangă și Perrault, comparându-i; se raportează la partea istorică - absolutismul de la curtea lui Ludovic al XVI-lea - și culturală, pentru că lumea folclorică a lui Perrault se învârte în jurul spiritului cetății. De asemenea lumea culturală a cunoscut mai multe exemple, un Perrault și un Racine, muzicali, un Voltaire spiritual, foarte asemănători cu Creangă al nostru. Un alt aspect asupra căruia s-a oprit Călinescu a fost acela că poveștile lui Perrault, ca și ale lui Creangă nu pot fi înregistrate și că acestea aparțin, literar, poporului care i-a născut. Perrault nu este interesat de transmiterea fidelă a motivului folcloric, ci de a fi pe placul copiilor, scriind basme cu un puternic caracter educativ.
    Deosebirea constă în faptul că pe când Perrault folosește ca pretext unele istorisiri folclorice, completate cu caracteristici morale, fiind astfel un explorator al valorilor morale, Creangă repovestește, selectează variantele, amestecând, mixând două sau mai multe variante, recompune pentru a se delecta și a se face plăcut nu pentru a da un caracter moral sau moralizator exploatând astfel la maxim și reflectând frumusețea basmului.
    Tot ca diferență între cei doi, este tematica povestirilor. Basmul lui Creangă cultivă modestia, hărnicia orală, în antiteză cu grobianismul, trândăvia, defecte care sunt îndreptate, purificate prin probe grele, ridicând astfel virtutea, ca valoare, în acțiunea practică.
    O altă personalitate, cărturarul Nicolae Iorga i-a dat lui Creangă un al doilea nume, un Rabelais român. După Tudor Vianu ,,Rabelais este dealtfel scriitorul străin asemănător mai mult cu Creangă, nu numai prin fabulația enormă, care face din Oșlobanu, din Gerilă, din Păsări-Lăți-Lungilă tipuri înrudite cu Gargantua și Pantagruel, nu numai prin instinctivitatea acestor personaje, nu numai prin umorul abundent, dar și prin oralitatea stilului, care-l determină și pe el, pe Rabelais, să folosească larg zicerile poporului, să cultive onomatopeea și asonanța și să se lase în voia unor adevărate orgii de cuvinte”( Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Chișinău, Hyperion, 1991, p. 99.)
    Cei doi scriitori se aseamănă prin nestăvilita dorință de a găsi adevărul vieții și a bunurilor pământului. Acest lucru îi apropie de popor, de literatura sufletului popular, fără a imita, însușindu-și valoarea universală a folclorului național.
    Un alt aspect care îi apropie pe cei doi se referă la opera cu o dublă finalitate – satirică și umoristică. Dimensiunea satirică se exprimă prin critica vehementă, exprimarea dezacordului față de anumite caractere, iar cea umoristică urmărește o critică, morală sau etică, mai blândă, cu accente pe obiectivitate, distingându-se astfel umorul de satiră.
    Ambii scriitori se identifică cu personajele lor, preluând din defectele acestora și amuzându-se pe seama lor, privindu-le cu simpatie, cu scopul de a se juca și pentru a stârni râsul cititorului. Deși vin din două țări diferite, chiar și cultural și istoric, cei doi cultivă o operă de educație și învățământ în spiritul nou al vremii lor. Se raportează la două sisteme educative, unul care îndobitocea prin învățarea pe dinafară a textelor religioase și aprecia capacitatea de a reproduce, chiar dacă cea mai mare parte a populației nu înțelegea textul, deoarece era în limba latină sau greacă, limbi cunoscute doar de preoți și erudiți, și al doilea sistem care se axa pe cunoașterea textelor valoroase din antichitate. Rabelais trece foarte repede peste toate acestea și se oprește la a ironiza, a parodia și a pune porecle celor care erau tobă de carte și dascălilor. Creangă, preia din folclor tema cultivării virtuților, aplicând-o personajelor sale: craiul din Harap Alb îi supune pe fiii săi la proba bărbăției și la cultivarea virtuților, iar din povestea lui Stan Pățitul se reliefează necredința femeii, care poate fi tratată prin scoaterea coastei de drac, capra își învață iezii să fie cuminți și să nu deschidă ușa străinilor, moșneagul își sfătuiește fata să fie supusă și cuminte ș.a.m.d.
    Apropierea lui Creangă de Rabelais este susținută, în consecință, pe multiple planuri, Creangă fiind, asemenea îndepărtatului său înaintaș, ,,un umanist al științei sătești “(Cornel Regman, O biografie a operei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997, p. 88.)
    Morala lui Creangă este a tuturor realiștilor, morala lui Boccaccio sau a lui Rabelais, care considerau bine tot ceea ce, prin legile firii, denunță orice fățărnicie în ignorarea celor ce nu pot fi altfel de cum sunt. Rabelais, ca și Rousseau mai târziu, consideră rău ceea ce vrea să depășească natura, adică tocmai ceea ce în concepția religioasă trebuia să apropie pe om de condiția divină.
    Creangă cultivă și necesitatea învățării în epoca în care trăia, lăsând de înțeles că, din păcate, oamenii de la țară care erau împovărați de nevoi nu erau interesați ca odraslele lor să învețe, pentru că aceasta necesita un efort, iar banii cheltuiți puteau fi folosiți în gospodărie nu pe vise și drumuri închise. Această muncă nu trebuia depusă de Rabelais, deoarece în vremea lui, secolul al XVI, în Franța era alt interes pentru carte și cultură. Această analogie o fac pentru a-l așeza pe Creangă printre acei scriitori ai lumii care au militat pentru cultură și a luptat pentru răspândirea științei cărții, în lumea lui.
    Anca Gheorghina RUSNEAC "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.45 Seconds