Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 46 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restituiri: Ion NETE. Spatiul Ciucului imaginar la Mircea Eliade
    Scris la Wednesday, September 05 @ 19:12:23 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice
    Ion Nete. Spațiul CIUCULUI – piatră UNGHIULARĂ în imaginarul universului eliadesc
    Titlul a fost modificat de redacție din motive tehnice.

    În 17 aprilie 1938, după instaurarea dictaturii carliste și declanșarea prigoanei împotriva Mișcării Legionare, ziarul CUVâNTUL este interzis iar Mircea Eliade -, împreună cu Nae Ionescu, Radu Gyr, Iordache Nicoară, Ion Mânzatu, Dragoș Protopopescu, Nichifor Crainic precum și cu o serie de lideri legionari -, este arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc, situat în Școala de Agricultură. I se cerea să semneze o declarație de desolidarizare de mișcarea legionară, ceea ce Mircea Eliade a refuzat, după cum mărturisește, părându-i-se inacceptabil și de-a dreptul absurd să se desolidarizeze de generația sa în plină prigoană

    În vara anului 1938, Mircea Eliade „confiscat”, pentru câteva luni, de timpul „terorii” istoriei, ajunge în lagărul de la Miercurea Ciuc. I se arăta astfel  primul ’semn’ că, presimțirea care îi tot dădea târcoale, devenise imperativă : trebuia să se grăbească, dacă vroia să apuce să spună ceea ce i se părea că trebuie spus, cât mai avea timp, cât i se mai îngăduia să spună !
    Probabil, în această perioadă își focalizează concentrarea asupra experiențelor prin care să poată ieși din timpul istoric. („De pus în legătură cu observațiile mele asupra regenerării omului arhaic prin abolirea Timpului, prin reîntoarcerea în clipa aurorală, în illo tempore al începuturilor… abolirea „trecutului”, transcenderea Istoriei, în sensul că, printr-un act desperat de libertate, adică de maximă trăire a Spiritului, „denunți”, întâi față de tine, toate condiționările trecutului, toate „legăturile și ferecăturile”, ale tale și ale altora, și te silești să fii ca la începutul Lumii”) M. Eliade, Jurnal, vol.I, explicând, într-un fel, obsedantele  preocupări „Să scapi de Timp. Să ieși din Timp. Privește bine în jurul tău : ți se fac din toate părțile semne. Urmărește-le…” pe care Ștefan (alias Eliade), din romanul Noaptea de sânziene i le împărtășește soției sale.
    Ieșirea din Timp presupunând refuzarea, de către om, a existenței sale istorice care îi reduce viața la digerarea propriului Univers ! Asemeni unui organism, trăind sub dictatura unui singur organ ! Remediu, întru salvare , poate fi găsit prin învățarea trăirii ca om, ca ființă totală și a nu se lăsa trăit de țesuturile lui, de glandele lui, de automatismele lui… Adică, să se sustragă acelei scurgeri distrugătoare a timpului, clipă de clipă, pentru a ține seama numai de timpul cosmic : de zi și de noapte, de creșterea și descreșterea lunii, de anotimpuri, echinoxuri și solstiții, răsărituri și crepuscule, prin fiecare relevându-se un nou aspect al întregului, al Cosmosului ! Omului care izbutește să-și adapteze viața unui astfel de modus-vivendi, natura începe să-i devină nu numai transparentă, ci și purtătoare de valori, deschizându-i calea spre descoperirea cheii primelor revelații metafizice : taina morții și a reînvierii, a trecerii de la neființă la ființă. Așadar, totul depinzând de izbânda în actul sustragerii din Timp, de ieșirea din spațiu, efort pentru care omul va fi răsplătit cu trăirea unei clipe ce ține cât o veșnicie, astfel putându-și împlini visul eternității… Am intrat intenționat, cam abrupt, în detalieri, pentru că, Mircea Eliade, asiduu experimentator al profunzimilor existențiale umane, părea a fie ales, de către divinitate și pentru a trece prin lagărul de la Miercurea Ciuc, privilegiul otrăvit „care anticipa tot ce avea să se întâmple, șapte-opt ani mai târziu, după ocuparea țării de către soviete”. (M. Eliade, Memorii, vol II)
    Episodul petrecut în lagărul aflat într-o fostă Școală de Agricultură, (aproximată, greșit, ca aflându-se la vreo zece kilometri de Miercurea Ciuc), pare să fi fost bogat în revelații tâlcuitoare asupra problematicii complexe a existenței umane, căreia i se dedicase cu o devoțiune vecină cu sfințenia. Argumente lămuritoare, în susținerea afirmației, pot fi aflate, între alte surse, și din paginile celor două romane, „Nuntă în cer”, scris în lagărul de la Miercurea Ciuc și „Noaptea de sânziene”  scris între 1949-1954 și publicat în 1955, în traducere franceză, sub titlul „Foret interdite”, al cărui personaj principal, Ștefan Viziru, împrumutând din experiența autorului în transcenderea orizontului fenomenal, include episodul ciucan drept moment esențial al aventurii spirituale în care e angrenat, având ca efect o rupere de nivel ontologic : revelația sau, cel puțin, semi-revelația posibilității de trăire și într-un alt orizont decât acela al existenței imediate ! (referirea are ca temei  informații cuprinse în prefața romanului „Noaptea de sânziene” BPT, Editura Minerva, 1991, semnată de Dumitru Micu). în pofida „sechestrării”, Spațiul Ciucului, prin fosta Școală Agricolă, precum vama „La țigănci”, loc de trecere  în alt univers sau „Pe strada Mântuleasa”, unde Fărâmă  trece  proba  supraviețuirii  povestind întâmplări din alt timp, actualizând, cumva, vechiul obicei al păstrării, în permanență, a focului viu pe vatră, etc, pare să fi fost purtător de încărcătură misterioasă, înlesnindu-i lui Mircea Eliade „accesul” tainic la sursa de revigorare spirituală, într-un fel compensatoriu pentru efectul tămăduirii fizice  de care au parte  localnicii  precum și numeroșii oaspeți, veniți de prin alte părți,  într-o continuă perindare pe la gurile mofetelor, răspândite pe versanții munților, din al căror adânc  vulcanii continuă să respire.
     Deocamdată, trebuie să ne mulțumim cu informațiile sumare, introduse în circuitul public, prin internet, de profesorul, scriitor, Stelian Tănase, prin
    documentul ARHIVA, cuprins nr.159, Mircea Eliade, Arhivele Sfera Politicii, CNSAS, filele 1,2,3,4…,  din care  se  poate citi fișa personală, sub care a fost „confiscat” Mircea Eliade și , totodată, afla că i se recunoaște numai profesia de ziarist (!!!) având, în mișcarea legionară, gradul și funcția de… membru marcant (!!!) iar, ca activitate, publicarea romanului Huliganii, apărut în 1936, prin care se face propagandă pentru mișcarea legionară. De asemenea, la dosar, se  află petiții înaintate de soția, Nina Eliade, îngrijorată de starea de sănătate care i-ar putea pune în pericol viața celui aflat în lagărul din Miercurea Ciuc. Cea mai bogată sursă de informații ne stă la îndemână, datorită memoriilor lui Mircea Eliade, însuși. Insistența sa, în detalierea la amănunt, asupra petrecerii acelui timp de răscruce, la Miercurea Ciuc, întărindu-ne convingerea că, într-un fel de ironie a sorții, prin acea intempestivă „confiscare”, viața i-a oferit o șansă, asemenea unui fir al Ariadnei, cu diferența că, pe el, nu l-a orientat spre ieșirea dintr-un labirint, ci din timpul istoric ! Izbândei sale spirituale, îi datorăm, azi, între altele și situarea spațiului Ciucului ca piatră unghiulară în imaginarul uni-versului eliadesc. Valoarea literară a romanelor „Nuntă în cer” și „Noaptea de sânziene”, dovedind-o cu asupra de măsură ! în spațiul Ciucului -, desenat lapidar, mai întâi prin apariția unei căprioare, fugind speriată, apoi luminile Ciucului, zărite ca într-o ceață, linia munților albiți sau brumați, firul șoselei spre Odorhei, pe care arar se vedea vreo mașină, pentru ca, brutal, să se impună barierele de sârmă ghimpată -, trebuie să se fi petrecut ceva profund, ne dă de înțeles prozatorul Mircea Eliade atunci când, insistând asupra frământărilor Ioanei, soția alter-egoului său, Ștefan Viziru, aduce la lumină presupunerea că „s-a întâmplat ceva cu el, s-a schimbat. L-a schimbat lagărul. I s-a întâmplat ceva acolo, ceva de care îi e teamă să-și amintească, de care nu-i va vorbi”. în timp ce, acel „oarecare” Petre Biriș, frecvent partener al lui Ștefan în dezbateri ale ideilor, obișnuind să încifreze părți ale părerilor sale sub expresii enigmatice precum „de la o bucată de vreme”, „ ca mai înainte”, „în același timp”, pare sigur pe el în decodificarea misterioasei schimbări survenite în felul de a fi al lui Ștefan. întâlnindu-l, după întoarcerea din lagăr, Petre Biriș îl privește, vădit cu alți ochi și îi zâmbește cu oarecare răceală, înainte de a-i spune : Te-am invidiat tot timpul cât ai stat închis. Ce noroc ai avut ! Ce șansă unică !...Să suferi pentru o cauză care nu era a ta. Să-ți iei, asupră-ți, un păcat pe care nu l-ai făcut și să răscumperi acest păcat prin propria ta nevinovăție ! Am fost gelos pe norocul tău ! Ca și pe Alioșa Karamazov, care ispășește o pedeapsă ca să răscumpere crima fratelui său…
    Dezarmant, probabil, pentru Biriș și pentru motivele frumoase pe care acesta le întrevăzuse, Ștefan Viziru îi mărturisește, pur și simplu, că a rămas în lagăr pentru că Ileana se logodise, ( fiind vorba  de fata, pe care se trezește că o iubea, constituind cel de-al doilea element al ecuației, pe lângă Ioana, soția, de care era sigur că o iubește, ecuație de a cărei soluționare i se părea că îi depinde viața, mai ales că, lumea sfințeniei îl îndreptățea  speranța.
    Atingem, așadar, un alt punct misterios al creației eliadești, ilustrat în romanul „Noaptea de sânziene”, și anume tema dublului, Ștefan frământându-se dacă  se pot iubi, cu aceeași dragoste, două femei, în același timp, ca un semn de forțare în depășirea limitelor existenței umane ! Gândul lui, după cum am amintit, caută spre sfințenie, constatând că, sfinții au putința să iubească pe toată lumea deodată ! Adică și năzuința lui se poate împlini, ceea ce  înseamnă ceva…
    Revenim la Memoriile autorului, din care consemnăm continuarea descrierii lagărului :
    „Era o clădire de pe la începutul secolului, cu trei etaje și camere spațioase ; în fiecare din ele dormeau între cinci și zece deținuți. O curte de vreo sută de metri lungime, pe 3o metri lățime, înconjurată cu sârmă ghimpată și păzită de jandarmi înarmați cu puști-mitralieră. în colțuri, foișoare de lemn, cu mitraliere în poziție de tragere îndreptate asupra curții. Aici ne plimbam, stam de vorbă, iar dis-de-dimineață, sub conducerea unui instructor, făceam gimnastică. De aici se întindea câmpia (probabil a vrut să spună câmpul !) până în munții Odorheiului, pe care îi contemplam cu melancolie, profilându-se viorii la orizont !  înzestrat cu o voință ieșită din comun, de om ales, Mircea Eliade înfrânge  situația potrivnică de care era confiscat, considerându-se, totuși, fericit !
    O fericire, pentru care îi fuseseră îndeajuns câteva motive simple : scăpase de cei patru pereți și becul aprins în permanență din Prefectura București ! ; se putea plimba, de acum, în curte ! Și, mai ales, putea discuta, pe îndelete, cu Nae Ionescu, maestrul său ! Programul unei zile derulându-se astfel : deșteptarea la 6, apelul în curte pe la 7, ceaiul la 7,30, prânzul la 12 și cina la 7 seara, urmată de un nou apel și de rugăciunea colectivă la 9. O singură excepție : vinerea, zi de post, când, afară de bolnavii de piept, nu se mânca decât seara. Rugăciunea colectivă de seară fiind încheiată printr-un cutremurător „Cu noi este Dumnezeu „! cântat de 3oo de voci. La ultimul etaj al clădirii se afla odaia rezervată „rugăciunii permanente”, unde, în continuu, zi și noapte, un deținut se ruga sau citea Biblia timp de o oră și nu se întrerupea decât când cel care trebuia să-l înlocuiască intra în odaie.
    Rareori, în istoria creștinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile și credința oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu, scrie, cu valoare de verdict, Mircea Eliade. Un  alt semn că există o soluție de sustragere, spirituală, din acest spațiu concentraționar pentru Mircea Eliade apare în momentul în care se simte ispitit de subiectul unui roman. Urmează câteva zile de zbatere, în căutarea unui colț liniștit, mutându-se dintr-o sală în alta, încercând zadarnic să scrie. în cele din urmă, își găsește locul potrivit creației, la ultimul etaj, într-o odăiță nelocuită, în care dormise unul din deținuți, bolnav grav de tuberculoză. Acolo s-a apucat de scris, la o lampă fumegând de gaz…
    „Misterul” se petrecea pe la mijlocul lunii septembrie 1938. Apucându-se de lucru, nici nu și-a  mai dat seama când s-a înstăpânit toamna. „Pădurea din spatele lagărului ruginise și munții Odorheiului se zăreau tot mai anevoie, înecați în brumă” !
    Am citat, exact, din memorii, pentru că, mi-am amintit de o  altă însemnare fugară a sa, făcută, pe când se întorcea dintr-o călătorie și, privind pe fereastra vagonului pădurile întunecate în brumele serii, își imaginează subiectul unui roman… Ivirea acelui cadru, cuprinzând vederea pădurilor ruginite, a munților înălțați spre acea vagă atingere a cerului, peste tot așternându-se o lumină magică, îi stârnesc inspirația, stimulându-i fantezia… Nu mai poate fi de mirare că, regăsindu-se, chiar și așa, confiscat, în  vecinătatea munților înecați în brumă, în minte îi germinează romanul „Nuntă în cer”, având după mărturisirea autorului un subiect, în aparență, simplu : doi bărbați, se întâlnesc, întâmplător, la o vânătoare și își povestesc, pe parcursul unei nopți, marea lor dragoste. Confesiunea fiind începută de cel mai tânăr, Mavrodin, romancier, care scria, ce credeți ?, tocmai „Nuntă în cer”, carte în care voia să-și ceară iertare Ilenei, pe care o iubise, pe care o iubea, încă, dar care dispăruse fără urmă, cu un an mai înainte. Și unul și celălalt bărbat, își povestesc marea dragoste, fără ca, la început, să bănuie că vorbesc de aceeași femeie, arătându-și neliniștea că nu știu de ce fuseseră părăsiți ! în discuțiile pe care le au, Nae Ionescu e  interesat să afle de ce își intitulase romanul „Nuntă în cer”, la care Eliade, pe loc, nu a știut să-i răspundă cum trebuie. Mai târziu, găsise explicația pe care ar fi putut să i-o dea  și anume prin faptul că titlul exprima ambiguitatea întregii situații ! Undeva, spre finalul romanului, Mircea Eliade își arată arta de a surprinde, în numai câteva tușe, esența spațiului, cu o sacralitate stimulatoare a destăinuirilor : „Noaptea se sfârșea în mare taină. Cât putea vedea cu ochii (Hasnaș, unul dintre povestitori), cerul de deasupra pădurii de brazi încremenise fără stele, spălăcit.”
    Citatul mi se pare exponențial pentru scrisul eliadesc, în care, deși fiecare cuvânt sau o asociere în sintagme pot avea nebănuite semnificații tainice, nimic nu e explicit, dimpotrivă, se lasă la latitudinea și puterea de pătrundere a minții cititorului, descifrarea mesajului, pas cu pas, conducându-l într-un fel de ritual al ghicitorului în pietre, oferindu-i, spre a culege, unul după altul, semnele pre-sărate pe urmele sale, astfel, autorul ambiționând să-și  inițieze admiratorii într-o călătorie, la al cărui capăt se vor trezi îmbogățiți spiritualicește.
    Lucrând în frig, cu eforturi grele și numai câteva ceasuri, la miezul nopții fiind nevoit să se întoarcă în dormitor, unde ardea soba, să se încălzească, după un timp a început să tușească. Este trimis la Spitalul Militar Ciuc, pentru radiografie mai ales că doctorul îi depistase o temperatură suspectă. în acele ultime săptămâni din octombrie, petrecute în lagăr, scrie partea a doua a romanului apoi este internat la sanatoriul din Moroieni. Soarta, se pare că intervenea, iarăși, salvator, pentru că, zece luni mai târziu, două treimi din cei rămași în lagărul din Ciuc aveau să fie executați, la ieșirea pe poartă, sub pretextul că sunt trimiși altundeva. „Nu îndrăzneam să mă bucur când am văzut lagărul aburindu-se și dispărând în depărtare, rememorează Mircea Eliade starea în care se afla la sfârșitul acelui episod din Ciuc, reînviat în romanul ”Noaptea de sânziene”… Deocamdată, lucra intens, punând la punctul romanul abia încheiat, „Nuntă în cer”, pe care, așa cum  își dorise cu orice preț, izbutește să-l publice înainte de Crăciun, cu mare succes de critică și public.
    Între timp, e pus în libertate ! De acum, însă, deși simțea cât de miraculos este actul acesta, atât de simplu, de a trăi, nu va mai putea uita, după cum notează în memorii, cât de precară e libertatea și, în cele din urmă, viața !

                                                                     ***
    Încerc o provocare la lectura romanului „NOAPTEA DE SâNZIENE”, selectând câteva din „semnele” și replicile purtătoare de încărcătură misterioasă, a căror descifrare poate limpezi complexitatea întâmplărilor prin care urmează să răzbată cursul vieții personajelor convocate în acest univers imaginar, putând genera revelații mărturisitoare, din care să se afle cum, sub experiența realului – și a ceea ce nu este real - se alcătuiește ființa umană, precum și în ce măsură dă de gândit simbolul, cum se capătă accesul la sacru, acea revelație a realului ! Așadar, ce-ar fi să ne arătăm și puțin orgolioși, nu ? fiind vorba de spațiul Ciucului, familiar nouă, poate descoperim amănunte în plus față de acel ceva aparte, prin care se singularizează, în câmpul literar, romanul „NOAPTEA DE SâNZIENE”, în întâmpinarea  demersului venindu-ne  semnalarea făcută de însuși Mircea Eliade: „Uneori, ascultând elogiile adresate altor cărți ale mele de către oameni pe care îi admir și îi iubesc, îmi îngădui un zâmbet secret. îmi spun : cât sunteți de perspicace, de inteligenți și de cultivați, N-AȚI VĂZUT..” Exprimându-și, apoi, regretul că nu există niciun mijloc de a le arăta ceea ce nu izbutesc să vadă… „Ce ți-ar place să ajungi ?”, o primă întrebare, care ne poate pune pe gânduri  și stăruind, poate ajungem la semnificațiile profunde pe care le au, în viața unui om, CARIERA, înțeles  ce se va dovedi folositor în  limpezirea  problematicii complexe  a romanului … „Probabil că nici nu ai mașină !”, o altă constatare, ce poate să ni se pară ciudată, așa cum o consideră și Ileana,  auzind-o enunțată de  Ștefan Viziru, pierdut în pădure, în noaptea de sânziene, atunci când doar el știe că au să se deschidă, la un moment dat,  cerurile.
    „Se întâmplă fel și fel de miracole, dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole”….  De meditat, asupra  afirmației, până își dă la iveală miezul, pentru că îl are din plin! „Totul depinde de Timp ! Să ieși din Timp. Să scapi de Timp ! Ți se fac din toate părțile semne, încrede-te în ele, urmărește-le…” La fel ca mai înainte, se cuvine gândit profund, pentru că, într-adevăr, să scapi de timp, și numai pentru o secundă înseamnă  enorm! „Cred că o să avem un copil… „Osul acesta mi se pare simbolic. Nu pentru că e o primă avangardă a mea ajunsă deja, de trei ani, în câmpul morții. Mi se pare simbolic pentru că e mai adevărat decât vecinii lui, măselele așa zise vii”. „Eram și eu, spuse Ștefan. A fost un accident absurd”. „Taina aceasta este mare… Timpul Moarte, Timpul alergare către Moarte… Cum se face ca pentru sfinți Timpul nu trece ?” „I se păru curios când auzi pe cineva, dinapoia lui, șoptind : Miercurea Ciucului. își aminti atunci, cu indiferență, că citise în ziare că acolo, la Miercurea Ciucului, fusese instalat lagărul de legionari. Nici măcar nu-i era somn, deși își simțea trupul sfărâmat de oboseală. La răsăritul soarelui, pătrunzând în pădurile Ciucului, zări o căprioară fugind speriată din fața camionetei și zâmbi aproape fără să-și dea seama…” „Nu te-am întâlnit, așa din întâmplare…am simțit că mi s-a făcut un semn. Am văzut atunci, în clipa aceea.” „Pictând, nu mai aveam trecut”. „Trăiam în prezent, ca sfinții…” „Ce lumină extraordinară, repetă Ștefan, scăzând și mai mult glasul. Puteai înțelege orișice într-o asemenea zi, puteai pătrunde orice taină… Parcă vedeai de-a dreptul în firea lucrurilor.” „Așadar, tu îmi ceri să renunț pentru totdeauna la o parte din viața mea, începu deodată Ștefan. Să spun, ca Iov, Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat” Și, sfârșitul, tainic, al romanului: „Știuse de la început că așa va fi. Știuse că, simțindu-l foarte aproape de ea, Ileana va întoarce capul și-l va privi. Știuse că acea ultimă nesfârșită clipă îi va fi de ajuns”.
    Propun acest exercițiu, în speranța că, aceia care îi vor da curs,  vor trăi bucuria culegătorilor de perle, afundându-se în lectură ca într-un adânc tumultuos, dar nu al apelor ci al vieții… și, de ce, poate  mai descoperă  ceva din misterul spațiul Ciucului sau măcar așa cum e integrat universului „NOPȚII DE SâNZIENE”, creație de excepție a  savantului, istoricului religiilor, prozatorului  Mircea Eliade,  caracterizată drept „… o interogație a omului „vizat” asupra problemelor esențiale ale existenței…” (H. Holstein). în ceea ce mă privește, cât l-am citit, am trăit cu  senzația că mă aflu într-o casă imensă, incluzând un număr nesfârșit de camere cu și fără uși, geamuri enorme peste tot și pereți transparenți, încât aveam impresia că văd o lume aievea, adică furnicarul oamenilor angrenați într-un continuu du-te, vino, de intrări și ieșiri în timp și din timp, sursa agitației lor părând a o constitui faptul că, intermediau, de fapt, conversația acerbă a vieții cu moartea, urzind camuflajul fantasticului în cotidian. Totul petrecându-se într-o atmosferă apăsătoare de suferință și așteptări neliniștite, prin care răsăreau, adesea, semne dând la iveală tânjirea unor suflete după popasuri de alinare și împăcare, aidoma oazelor deșertului, întrezărite sub veșnicele și ispititoarele voaluri ale misterului, întețit de autor până la ultimul cuvânt  scris.

    (Va fi publicat și în revista SZEKELYFOLD)   

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.55 Seconds