Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 57 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: Pavel Moraru. Basarabia sub urmasii lui Felix Dzerjinski (I)
    Scris la Thursday, February 09 @ 16:09:56 CET de catre asymetria
    Historia oculta Basarabia sub urmașii lui Felix Dzerjinski: organele securității statului în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1940-1991).
    «Istoria organelor securității statului din U.R.S.S. este istoria călăilor și a jertfelor lor – pe plan intern, a provocării și diversiunii – pe plan extern.
    Politica Statului sovietic, promovată cu agresivitatea caracteristică ideologiei comuniste, i-a avut printre executori, în prima linie, pe subordonații, disciplolii și urmașii lui Felix Dzerjinski.»
    Pavel Moraru


    Un studiu istoric bazat pe arhive.
    Introducere.

    Istoria organelor securității statului din U.R.S.S. este istoria călăilor și a jertfelor lor – pe plan intern, a provocării și diversiunii – pe plan extern.
    Politica Statului sovietic, promovată cu agresivitatea caracteristică ideologiei comuniste, i-a avut printre executori, în prima linie, pe subordonații, disciplolii și urmașii lui Felix Dzerjinski.
    Mașina represivă sovietică – V.C.K.-G.P.U.-O.G.P.U.-G.U.G.B.-N.K.V.D.-N.K.G.B.-M.G.B.-K.G.B. – care, pe drept cuvânt, poate fi considerată cea mai monstruoasă creatură a secolului XX, a fost cea care în mare măsură a realizat intențiile conducerii de la Kremlin, de lichidare a oricărei opoziții interne și externe, necesară menținerii regimului comunist în Rusia (apoi în U.R.S.S.) și în lume.
    în iunie 1940, N.K.V.D.-ul (înființat în 10 iulie 1934) venea în Basarabia și în nordul Bucovinei împreună cu alte autorități sovietice, pentru instalarea și consolidarea regimului sovietic prin asasinate, deportări, intimidări, etc. Atunci (și mai apoi, în 1944), Basarabia și nordul Bucovinei în comparație cu România, au cunoscut varianta clasică a regimului comunist, sovietic, cu accent nu numai pe înlăturarea „dușmanilor de clasă”, dar și a elementelor „naționaliste moldo-române”. într-un an de ocupație sovietică, 1940/1941, Basarabia și nordul Bucovinei a cunoscut ceea prin ce trecuse R.A.S.S. Moldovenească și restul teritoriului sovietic – asasinate politice, deportări, colectivizare forțată, foamete, etc.
    Implimentarea „reformelor sovietice” în R.S.S. Moldovenească a continuat și după anul 1944, când Basarabia a fost reanexată la U.R.S.S. Totul se făcea cu ajutorul N.K.V.D.-N.K.G.B.-M.G.B.-K.G.B., căci rezistența față de regim era înverșunată. Populația R.S.S.M. s-a opus mobilizării în Armata sovietică și la muncă în întreprinderile industriale din U.R.S.S., naționalizării și colectivizării, rusificării și ateismului comunist.
    Totul pare că s-a încheiat în august 1991, când regimul sovietic s-a prăbușit, iar Uniunea Sovietică s-a destrămat. Rămân însă, consecințele dominației comuniste și ale activității organelor speciale sovietice, care vor fi resimțite încă mult timp înainte.
    Lucrarea de față prezintă într-o formă succintă activitatea N.K.V.D.-N.K.G.B.-M.G.B.-K.G.B. în teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, de la instalarea în acest teritoriu (1940) și până la destrămarea Uniunii Sovietice (1991).
    La elaborarea prezentului studiu, am folosit o gamă amplă de surse bibliografice, documente publicate, documente de arhivă, jurnale, memorii, presa timpului, articole, studii și diverse exegeze științifice.


    Capitolul I: Structurile de securitate sovietice din Basarabia, în primul an de ocupație (1940/1941).

     Instalarea organelor N.K.V.D. în Basarabia ocupată. Organizare și reorganizare.

    în urma realizării prevederilor Pactului Molotov-Ribbentrop, Uniunea Sovietică a ocupat la 28 iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei. Tancurile sovietice aduceau pentru basarabeni și bucovineni un regim cu totul inedit, despre care doar auziseră și de care li era frică. Această frică a fost justificată, căci a urmat un an de groază, însoțit de multiple măsuri represive din partea noilor autorități.
    Retragerea administrației românești din aceste teritorii peste Prut, urma să dureze doar patru zile, adică, până la 2 iulie inclusiv, timp în care trebuiau evacuate autoritățile, bunurile Statului român, precum și o bună parte a populației, care nu dorea să rămână sub regimul sovietic de ocupație.
    Și cu toate că, s-a stabilit un termen de patru zile pentru evacuare, sovieticii au încercat să zădărnicească pe toate căile operațiunea de retragere. Urmărindu-se acest scop, ocuparea armată a Basarabiei și nordului Bucovinei, s-a făcut în cel mai scurt timp posibil și cu toate mijloacele avute la dispoziție.
    La orele 13.20 din data de 28 iunie, V. Homenko, locțiitorul comandantului trupelor de grăniceri ale N.K.V.D. al R.S.S. Ucrainene, a solicitat și a obținut aprobarea Consiliului militar al Frontului de Sud, pentru ocuparea pichetelor de grăniceri, părăsite de grănicerii români. La 28 iunie, orașele Cernăuți, Hotin, Bălți, Chișinău și Cetatea Albă – importante noduri de comunicații – erau deja ocupate de unitățile militare sovietice. în cursul zilelor de 29-30 iunie, pe unele direcții, elemente militare rapide sovietice, întrecând ritmul de evacuare convenit, depășeau trupele române în retragere, generând incidente locale. „în același timp, aviația sovietică evolua pe deasupra trupelor române în retragere, producând o mare panică”. Mulți dintre militarii români au fost dezarmați și arestați.
    în sprijinul unităților militare sovietice, operau mai multe grupuri teroriste, formate din comuniști (și simpatizanți) localnici sau din elemente venite cu trupele sovietice. Acestea, la fel, încercau să împiedice evacuarea, „executând arestări și sechestrând șefi de autorități, insultând și molestând ofițeri, subofițeri și soldați”, etc.
    La ora 14.00, în ziua de 3 iulie 1940, la termenul indicat de Guvernul sovietic, noua graniță sovieto-română a fost închisă.
    în data de 8 iulie 1940, unitățile militare sovietice de pe granița sovieto-română, au fost retrase și aduse detașamentele de grăniceri ale N.K.V.D. (7 detașamente, divizate pe 120 de pichete), pentru paza noii frontiere.
    După instalare în teritoriile ocupate, autoritățile sovietice au declarat în afara legii fostele organe administrative, organe judiciare, militare, polițienești. A fost interzisă activitatea partidelor politice (cu excepția celui comunist) și a sindicatelor (considerate fasciste și reacționare). Asupra teritoriului Basarabiei au fost extinse legile din U.R.S.S., iar basarabenii au fost declarați „cetățeni sovietici”.
    Inițial, funcțiile administrative au fost preluate de comisariatele militare și de organele politice ale Armatei roșii, acestea din urmă asumându-și prerogativa formării noilor organe administrative locale. Au fost create consiliile sătești (selsovet), comitetele executive raionale (ispolcom) cu secțiile: agrară (raizerno), financiară (raifino), etc. Au fost instituite tribunale, secții de miliție, reprezentanțe ale Securității statului.
    în cazul organelor securității statului, era vorba de faimosul N.K.V.D. (Народный Коммисариат Внутренних Дел – Comisariatul Poporului al Afacerilor Interne), care și-a extins competențele din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.) asupra Basarabiei ocupate. Unele organe teritoriale de securitate și-au amenajat sediile chiar în lăcașurile sfinte, așa precum a fost la Soroca, unde biroul N.K.V.D.-ului și-a început activitatea în localul parohiei din oraș.
    După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S.M., și-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova. Prima decizie oficială, privind instaurarea regimului bolșevic în noile teritorii ocupate, a fost cea din 2 iulie 1940, întitulată Probleme ale C.C. al P.C. (b) din Ucraina. Aceasta prevedea constituirea comitetelor județene de partid și a comitetelor executive în Basarabia și nordul Bucovinei. Deja pe 3 iulie, Biroul politic al C.C. al P.C. (b) din Ucraina, a aprobat președinții și membrii comitetelor executive județene ale Sovietelor și ale comitetelor județene de partid din Basarabia și nordul Bucovinei. Din totalul persoanelor confirmate în funcțiile de conducere (51), numai două erau de origine română – T. A. Konstantinov și S. S. Zelenciuk (transnistreni), din care, nici un basarabean.
    în ziua de 2 august 1940, la Moscova și nu la Chișinău, pentru românii-basarabeni, fără participarea împuterniciților din partea majorității lor, prin hotărârea sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S., a fost decisă crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea” (sic!), potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Unionale), Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. De subliniat este că, faimoasa Constituție stalinistă din 1936, acorda dreptul Sovietului Suprem al U.R.S.S. să accepte includerea unei noi republici în componența U.R.S.S., dar nu și să creeze noi republici în teritoriile Uniunii Sovietice. Și după ce la 2 august a fost creată R.S.S. Moldovenească, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei (precum și a R.S.S. Lituaniene, și a nordului Bucovinei în cadrul R.S.S. Ucrainene) în componența U.R.S.S.
    Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele. Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană și R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea județele Ismail, Cetatea Albă și Hotin (peste 15.000 km2), care intrau în componența R.S.S. Ucrainene și era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbnița, Slobozia și Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost dată tot Ucrainei. în aceiași zi, în componența R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă partea de nord a Bucovinei, denumit „regiunea Cernăuți”. R.S.S.M. avea o suprafață de 33,7 mii km2 și o populație de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
    Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieșire la Marea Neagră și Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est și sud – cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, – cu România.
    Posturile importante din cadrul noii administrații a R.S.S.M., au fost încredințate funcționarilor aduși din Rusia și Ucraina, dar și unora din fosta R.A.S.S.M., considerați de mare încredere. Comuniștii basarabeni, (în număr de 285 în luna august 1940, dintre care 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruși și 21 români), mizând pe susținerea P.C. (b) din Uniunea Sovietică, sperau că anume ei vor veni la putere în Basarabia ocupată. însă, C.C. al P.C. (b) al U.R.S.S. nu i-a răsplătit pentru serviciile lor și nu numai că nu i-a numit în conducerea R.S.S.M., dar i-a și lăsat în afara partidului bolșevic: la 14 august 1940, organizația regională de partid din R.A.S.S.M. a fost transformată în Partidul Comunist (bolșevic) al Moldovei, în care nu a intrat nici unul din comuniștii basarabeni. Comuniștii-ilegaliști basarabeni, care au activat într-un teritoriu aflat sub „dominația burghezo-moșierească” și deci, erau dubioși și periculoși, căci puteau fi recrutați de serviciile speciale inamice, au fost declarați indezirabili. Mulți dintre ei au fost deportați în Siberia sau condamnați la ani grei de pușcărie. Elocvent este cazul unui basarabean, condamnat de autoritățile române pentru activitate comunistă și persecutat de noua autoritate. Acesta a declarat în fața instanțelor sovietice de judecată că, a lucrat pentru Soviete și i s-a răspuns: „D-stră ați lucrat pentru noi fiind plătit, noi recunoaștem numai pe aceia care au activat din convingere”.
    în postul de prim-secretar al C.C. al P.C. (B) M., a fost numit P. G. Borodin, ex-prim-secretar al organizației de partid din R.A.S.S.M. Și în alte funcții importante au fost numiți funcționari din stânga Nistrului; la conducerea Procuraturii nou înființatei republici, era desemnat Serghei Bondarciuk, care până atunci activase în procuratura fostei R.A.S.S.M. în primăvara anului 1941, din cei circa 9.000 de comuniști din R.S.S.M., aproape jumătate erau veniți din alte republici sovietice.
    La 8 august 1940, prin ordinul N.K.V.D. al Uniunii Sovietice cu nr. 00961, a fost înființat N.K.V.D.-ul R.S.S. Moldovenești, care urma să-și desfășoare activitatea în conformitate cu Hotărârea Comitetului Executiv Central al U.R.S.S. din 10 iulie 1934, despre formarea N.K.V.D., ca o componentă a N.K.V.D. al U.R.S.S. La conducerea N.K.V.D.-ului R.S.S.M. a fost numit Nikolai Stepanovici Sazîkin, general-maior de securitate și acolit al comisarului N.K.V.D. al U.R.S.S., Lavrentii Beria (1938-1946; 1953). S-a dovedit a fi cea mai bună candidatură trimisă de la Moscova, menită să contribuie la instaurarea și consolidarea regimului sovietic în Basarabia, prin anihilarea antisovietismului și a viziunilor „burgheze”, unde era necesară o persoană „aspră, întreprinzătoare și care își atinge scopul propus prin orice mijloace”. Era ajutat de locțiitorul său, Iosif Lavrentievici Mordoveț, precum și de Serghei Arsentievici Goglidze, împuternicit al C.C. al P.C. (b) și al C.C.P. al U.R.S.S pentru R.S.S. Moldovenească (numit în această funcție doar la 7 mai 1941). Numirea primului șef al N.K.V.D.-ului R.S.S.M., a fost precedată de demiterea ultimului șef al N.K.V.D.-ului R.A.S.S.M., Vladimir Matveevici Trubnikov (3 septembrie 1939-7 august 1940), trecut în funcția de șef al Direcției N.K.V.D. a regiunii Jitomir, (7 august 1940-28 martie 1941), apoi transferat în funcția de șef al Direcției N.K.G.B. al regiunii Cernăuți.
    N.K.V.D.-ul era alcătuit din aparatul central, direcții, secții și servicii. Componentele de bază ale sistemului organelor afacerilor interne din 1940 erau: Direcția miliției muncitorești-țărănești, Secția instituțiilor penitenciare, Secția serviciului de pompieri, Secția arhive, Serviciul securității de stat și paza frontierei. în baza aceluiași ordin din 8 august 1940, au fost înființate 6 secții județene ale organelor afacerilor interne și 14 secții raionale în stânga Nistrului.
    La 3 februarie 1941, la nivel unional a avut loc reorganizarea N.K.V.D.-ului, prin dedublarea căruia s-a creat N.K.G.B.-ul (Народный Коммисариат Государственной Безопасности – Comisariatul Poporului al Securității Statului), condus în R.S.S.M., începând cu 26 februarie 1941, de Nikolai Sazîkin. Misiunea N.K.V.D.-ului – activitatea căruia era coordonată de comisarul Iosif Mordoveț, locotenent major, – rămânea a fi prevenirea și combaterea crimelor de drept comun, iar a N.K.G.B.-lui – prevenire și combaterea crimelor îndreptate împotriva securității statului.
    Pe atunci, nu s-a spus care era cauza acestei reorganizări. Dar se susține că, s-a făcut pentru a nu concentra în mâinile unei singure persoane toate prerogativele de ordine publică și securitate, transformând-o într-o persoană extrem de influentă și temută. La sfârșitul anilor `30 – începutul anilor `40, dar și mai târziu, în cadrul conduceri U.R.S.S. existau două tabere în această problemă: una susținea păstrarea N.K.V.D.-ului ca structură unică centralizată, iar alta milita pentru divizarea instituției în două organisme – pentru afacerile interne și pentru securitatea statului. Existența unui supermonstru, precum N.K.V.D., părea pentru mulți extrem de periculoasă. în același sens, se mai susține că, toate reorganizările care au avut loc, nu erau dictate de o oarecare logică, ci de dorința lui Stalin de a mai vântura încă o dată structurile de securitate ale statului.
    Potrivit altor opinii, reorganizarea din februarie 1941, a fost dictată de anexarea la U.R.S.S. a unor noi teritorii (Țările Baltice, Basarabia și nordul Bucovinei), în care erau multe „elemente contrarevoluționare” și pentru anihilarea cărora era necesară o instituție separată care să se ocupe de reprimarea elementelor ostile statului.
    După izbucnirea Războiului germano-sovietic, s-a revenit la vechea organizare, căci pe timp de război, era necesară centralizarea eforturilor serviciilor speciale sovietice împotriva inamicului: prin decretul Prezidiului Consiliului Suprem al U.R.S.S. din 20 iulie 1941, N.K.G.B.-ul a fost reintegrat în N.K.V.D., sub conducerea lui Beria. Apoi, la 14 aprilie 1943, I. Stalin iarăși a divizat N.K.V.D.-ul: Vsevolov Merkulov a fost numit la conducerea N.K.G.B., iar activitatea N.K.V.D.-ul era coordonată, în continuare, de Lavrentii Beria. Această măsură s-a impus după bătălia de la Stalingrad, când trupele sovietice au recucerit teritorii cu numeroase „elemente antisovietice”, care au colaborat cu autoritățile germano-române de ocupație, s-au implicat în lupta armată contra regimului sovietic și de care acum trebuiau să se ocupe organele N.K.G.B.
    Această organizare a serviciilor speciale sovietice a durat până la 15 martie 1946, când comisariatele poporului au fost transformate în ministere. Atunci, a fost format Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Securității Statului (M.G.B. – Министерство Госсударственной Безопасности – Ministerul Securității Statului), condus de Vsevolod Merkulov. Direcția Generală de contrainformații militare din cadrul Ministerului Apărării al U.R.S.S., cunoscută sub denumirea de SMERȘ (СМЕРШ de la aglutinarea cuvintelor Смерть шпионам – „moarte spionilor”), a fost trecută în cadrul M.G.B.-ului, cu denumirea de Direcția Generală a III-a, responsabilă de contrainformații în armată.
    Au urmat alte reorganizări similare: la 15 martie 1953, cele două instituții au fost comasate, formând Ministerul Afacerilor Interne, iar exact peste un an de zile, la 13 martie 1954, au fost iarăși divizate, în M.A.I. și K.G.B. (Comitetul Securității Statului – К.Г.Б. – Комитет Государственной Безопасности).

    Activități de anihilare a „elementelor contrarevoluționare”.

    Procesul de sovietizare și comunizare a teritoriilor ocupate a început imediat. Urma procesul de „curățire a teritoriului” de elementele ostile și periculoase, de lichidare a tot ceea ce era considerat „burghez” și antisovietic. De subliniat este că, „Exemplul basarabean se distinge în ansamblul arealului românesc prin faptul că, în comparație cu România, Basarabia a cunoscut experiența comunistă în varianta sa clasică, sovietică. Dacă în România inamicii regimului comunist erau identificați, de regulă, din rândurile claselor exploatatoare, în Uniunea Sovietică, mai ales în republicile naționale preponderent rurale, dușmanul de clasă coincidea adesea cu o anumită comunitate etnică”.
    Toate organele, instituțiile, partidele politice, sindicatele, asociațiile, societățile, ligile, etc. din trecut, au fost scoase în afara legii. întreaga societatea trebuia trecută pe calea „construcției socialiste”. Au început transformările „menite să schimbe modul de producție capitalist prin acel socialist”. Economia basarabeană trebuia urgent integrată în spațiul sovietic, așa că, la 15 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, a emis decretul Cu privire la naționalizarea băncilor, întreprinderilor industriale și comerciale, a transportului feroviar și pe apă, a mijloacelor de comunicație ale Basarabiei. Potrivit decretului, toate mijloacele de producție au fost declarate, încă din 28 iunie 1940, proprietate a statului sovietic. Au fost naționalizate toate întreprinderile Statului român și cele ale cetățenilor care au reușit să se evacueze peste Prut. A urmat apoi și naționalizarea întreprinderilor, a căror proprietari nu au reușit să se evacueze.
    în aceiași zi, de 15 august, a fost declarată naționalizarea pământului în Basarabia, astfel fiind stabilite formele sovietice colectiviste de folosire a lui. Unii țărani au fost împroprietăriți cu pământ, însă după ce a fost cultivat și însămânțat, a început crearea gospodăriilor agricole colective de producție. La data de 15 februarie 1941, oficial existau 29 de colhozuri, înglobând 3.629 de gospodării individuale.
    Tot în data de 15 august 1940, a fost decretat sistemul fiscal sovietic, cu impozite extrem de grele pentru țăranii basarabeni.
    Măsurile noii autorități în domeniul economic, au perturbat întreaga viață social-economică. Aprovizionarea populației cu produse alimentare, scăzuse brusc. Țăranii nu mai erau interesați să-și vândă produsele lor la oraș. Multă lume a rămas fără lucru și o ducea extrem de greu. Multe mori și fabrici de ulei fuseseră demontate și transportate peste Nistru.
    Deși locuitorilor Basarabiei li s-au eliberat pașapoarte, ei erau legați de locul de trai, având dreptul să se deplaseze doar în baza unor permise speciale, de la caz la caz, nu mai mult de trei luni de zile.
    A fost declanșată și o intensă campanie propagandistică, „de denigrare a armatei și autorităților române, de falsificare a situației politice din România și de proslăvire a regimului comunist din Uniunea Sovietică”. Propaganda era desfășurată de agenții comuniști, „plasați dinainte în Basarabia și Bucovina de Nord” (până la ocupație), precum și de cei veniți cu primele unități sovietice. Aceștia, „au făcut aprecieri jignitoare și de ponegrire a armatei române și a Comandamentului său, au criticat vehement și cu ostilitate activitatea desfășurată de autoritățile române, căutând să dovedească incapacitatea și lipsa de gospodărie a conducătorilor și starea de mizerie a populației în comparație cu situația din U.R.S.S.”. Agenții sovietici de propagandă declarau că, „în România este o mare sărăcie, că a izbucnit revoluția, că Ungaria și Bulgaria au declarat război României, ocupând Transilvania și Dobrogea, și că trupele germane, au ocupat Bucureștiul pentru a restabili ordinea”. Basarabenii și bucovinenii, încercau să fie convinși a nu se evacua peste Prut, promițându-li-se de către propagandiști, „același regim de bunăstare” ca cel existent în U.R.S.S. Se tindea spre provocarea unui spirit de ostilitate față de România și de stopare, prin propagandă, a evacuărilor.
    Pe parcursul întregului an de ocupație (1940/1941), organele N.K.V.D. și-au adus din plin contribuția la instaurarea și consolidarea noului regim al „dictaturii proletariatului” în R.S.S.M., comițând un șir de crime, care au îngrozit întreaga populație a Basarabiei, iar pretinșii „eliberatori”, în ochii basarabenilor de atunci, erau simpli criminali, preocupați de jafuri și profanarea tuturor valorilor.
    Primele arestări, operate cu concursul unor elemente din sânul populației minoritare, au avut loc chiar în timpul ocupării teritoriului dintre Nistru și Prut, și i-au vizat în primul rând, pe ostașii români care se evacuau, fiind reținuți și dezarmați (au fost arestați 282 de ofițeri, din care aproximativ 100 erau activi). Motivele arestării erau unele imaginare: „ofițeri români și educați – deci – împotriva U.R.S.S. și regimului de acolo”; „au făcut educația soldaților de sub comandă în spirit anticomunist și antisovietic”; „au tolerat maltratarea soldaților basarabeni de sub comandă”; „au executat ordinele guvernului român de a face lucrări și a se pregăti pentru un eventual război împotriva U.R.S.S.”; „au făcut propagandă antisovietică printre soldați și populația civilă”; „au făcut și ordonat rechiziții de la populația basarabeană și bucovineană”; „bănuiala că au făcut spionaj în favoarea României”. „în general, arestările ofițerilor români s-au făcut numai pentru șicanarea, molestarea și batjocorirea lor, fără motive juridice întemeiate”.
    Ofițerii arestați erau închiși în subsolurile clădirilor Facultății de Teologie din Chișinău, unde N.K.V.D.-ul își amenajase una din închisori, (specializată, mai cu seama, în anchetarea ostașilor răpiți în timpul retragerii).
    Condițiile de detenție în care erau ținuți ofițerii și soldații români, au fost din cele mai inumane. Cercetarea lor se făcea de regulă noaptea, „sub continui amenințări (împușcare, deportare în Siberia), insulte, ofense și înjurături”. Erau forțați să semneze diverse declarații al căror conținut nu-l cunoșteau, căci era scris de organele anchetatoare în limba rusă. Li se cerea „să dea informații asupra organizării, dotării și comandamentului armatei române”. Au fost obligați să declare domiciliile și rudele lor din România. Majoritatea au fost impuși să semneze o declarație pe propria răspundere că, „vor servi statul sovietic, dând informații asupra intențiilor probabile ale Germaniei față de U.R.S.S. și că nu vor spune nimănui [despre] tratamentul la care au fost supuși în timpul arestării și anchetării”. Unor ofițeri li s-a propus să rămână în serviciul Armatei sovietice, „cu aceleași grade sau altele mai superioare”.
    După o perioadă, majoritatea au fost lăsați să plece în România. însă, „Ofițerii combatanți, basarabeni și bucovineni, au fost opriți – fără excepție – în închisori și trimiși în judecată”.
    Așadar, unor militari li s-a propus să rămână în „armata moldovenească”, altora li s-a propus să facă spionaj, să fie gazde de spioni. Majoritatea au fost exploatați informativ în privința Armatei române. Ca recompensă, unora li s-au promis grade militare foarte mari (de colonel sau general), „atunci când trupele roșii vor ocupa România”.
    După cum rezultă din documentele serviciilor speciale românești, unii militari au acceptat ca la reîntoarcerea acasă, în România, să lucreze în interesul spionajului sovietic. Au fost descoperiți agenți externi sovietici, trimiși din Basarabia pentru spionaj în România, care urmau să se întâlnească cu agenții sovietici locali – reveniți din Basarabia, unde făceau armata.
    Arestărilor au fost supuse și persoanele considerate suspecte din punct de vedere al sentimentelor față de noul regim. Era vorba, în primul rând, de funcționarii Statului român, care nu s-au refugiat peste Prut (sau au fost împiedicați să se refugieze) – prefecți, primari, polițiști, jandarmi, agenți fiscali, etc. Erau arestați, averile lor – confiscate, iar familiile lor – lăsate pe drumuri, „fără nici un mijloc de trai” sau arestate și ele. Mulți erau executați doar în baza bănuielilor că ar fi ostili regimului sovietic. Toate acestea se făceau în urma denunțurilor făcute de agenții comuniști locali sau în baza informațiilor culese înainte de ocupație de către agenții sovietici, care au venit în România cu misiuni informative. Conform unor date, până la 3 iulie 1940, regimul sovietic a arestat în Basarabia 1.042 de oameni bănuiți de colaborare cu Statul român.
    Mulți foști funcționari români, care nu au fost arestați în primele zile după ocupație, au fost obligați să-și continue serviciul, iar cei care au refuzat, au fost arestați și judecați pentru sabotaj.
    Represiunea i-a vizat și pe foștii oameni politici, în special pe foștii deputați ai Sfatului Țării, care în 1918 au votat unirea Basarabiei cu România, iar acum erau arestați sub învinuirea „de trădare și pactizare cu autoritățile române”. Potrivit informațiilor deținute de serviciile secrete românești la data de 18 iulie 1940, în Basarabia au fost arestați de N.K.V.D. un număr de cinci foști deputați ai Sfatului Țării, un fost senator, doi foști ofițeri în Armata albă și numeroși funcționari civili și militari români (Pan Halippa, N. Secară, I. Ignatiuc, G. Turcuman, Șt. Botnariuc, A. Baltaga, T. Neaga, V. Bodescu, P. Sinadino, C. Bivol, I. Codreanu, F. Uncu, E. Catelei). Aceștia au fost întemnițați la Chișinău și apoi o parte, transferați la Tiraspol, deoarece în închisoarea din capitala Basarabiei nu mai era spațiu.
    Situația foștilor deputați ai Sfatului Țării, rămași sub ocupație, era necunoscută la București. Doar la 24 februarie 1941, Serviciul Special de Informații (S.S.I.), prin șeful lui, Eugen Cristesci, a informat conducerea României că, foștii deputați ai Sfatului Țării nu au fost judecați sau deportați în interiorul U.R.S.S. și sunt „concentrați la închisorile din Chișinău și Tiraspol”. S.S.I.-ul considera că, aceștia vor fi aduși în fața instanței de judecată, dar fără să li se prezinte acuzațiile. Era remarcată atitudinea dârză a unor foști deputați – Ion Codreanu, Catelli, Leancă, Secară și alții, care au declarat că: „Au votat Unirea fiindcă așa le-au dictat convingerile și conștiința românească. Republica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român. Basarabia fiind plămădită cu sângele și oasele strămoșilor lor, va rămâne totdeauna românească și, orice ar face Sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni”.
    La repetatele cereri ale autorităților române pentru eliberarea acestora, sovieticii nu au dat nici un răspuns. Dar, în final, au acceptat eliberarea lor, condiționată de schimbarea lor cu un lot de 246 de persoane comuniste, aflate în închisorile românești, condamnate pentru spionaj, trădare și activitate comunistă. Până la urmă, sovieticilor li s-a predat un număr mai mic de persoane, printre care figura: Ana Pauker, Emil Bodnăraș, Liuba Chișinevski ș.a.
    Prigoana a fost întreprinsă și împotriva legionarilor, a foștilor militari din Armata albă, a bogătașilor, indiferent de naționalitate și religie. Toți aceștia, dacă nu erau asasinați, erau arestați (de obicei, noaptea, între orele 1 și 3, pentru ca efectul psihologic (de intimidare) să fie cât mai mare) și internați în închisori, unde li se aplica tratamentul deținuților de drept comun, însoțit de ură și batjocură. Unii, din cauza torturilor fizice și psihice, nu au rezistat și au decedat, alții s-au sinucis. De subliniat este că, cei vizați de acțiunile represive sovietice (inclusiv în anii postbelici), de regulă erau egalați cu criminalii de drept comun. Din această cauză, cercetând documentele de epocă, este dificil să se facă o diferențiere între criminalii de drept comun și cei condamnați pe motive politice.
    Apoi, represiunea s-a îndreptat spre cei care se opuneau „reformelor” ocupantului sovietic. în special, procesul de naționalizare a general o rezistență dârză din partea populației.
    De pe urma represiunii și a reeducării sovietice a avut de suferit majoritatea populației. Unul din martorii calvarului basarabean, relata despre acele timpuri: „Peste câteva zile de la așa-zisa «eliberare», mascată cu manifestări stradale, cu agitatori sovietici, dar și de ai noștri (mai mult evrei), care își rupeau gura, făgăduiau o viață nouă, fericită, bună pentru toți, au început arestările. Ele se făceau mai mult noaptea, venea „duba” (ciornîi voron) și stăpânul casei dispărea, era dus la închisoare. închisorile erau pline, gemeau. Arestau pe foștii membri ai Sfatului Țării, pe primari, prefecți, preoți, comercianți, pe foștii polițiști, pe foștii ofițeri din armata română, dar și din cea țaristă, intelectuali, membri ai partidelor politice, funcționari.
    Sovieticii, lucrătorii N.K.V.D.-ului, aveau liste, în care erau înscriși toți acei care luptaseră cu cuvântul și fapta împotriva sovieticilor, în fosta țară România, pe acei în care nu aveau încredere, care nu simpatizau noul regim.
    Bineînțeles că, așa cum e la moldoveni, s-au găsit uscături, lichele, care pe din dos, dar și cu spumă la gură, își trădau nu numai cunoscuții și prietenii, dar și dușmanii. Din închisori au fost eliberați toți hoții și delicvenții, care acum se răzbunau slujind noii stăpâniri”.
    Pentru judecarea celor arestați, la 9 iulie 1940, pe când Basarabia și nordul Bucovinei aveau doar statut de teritorii cucerite, Consiliul Comisarilor Poporului al U.R.S.S. a aprobat hotărârea secretă, Cu privire la activitatea tribunalelor militare în teritoriile Basarabiei și Nordului Bucovinei. Potrivit ei, tribunalele militare au fost împuternicite, temporar, să examineze cazurile privind „crimele contrarevoluționare și de banditism a locuitorilor Basarabiei și Nordului Bucovinei”, precum și a celor referitor la „specula cu mărfuri și produse alimentare”, și să le judece în baza Codului penal al R.S.S. Ucrainene.
    Numărul celor arestați era extrem de mare, încât închisorile au devenit neîncăpătoare. Organele speciale aveau foarte mult de lucru, fiind necesară sporirea numărului de oameni pentru executarea represiunii. în acest sens, la 10 iulie 1940, Lavrentii Beria, comisarul poporului al afacerilor interne al U.R.S.S., a solicitat aprobarea președintelui Consiliului Comisarilor Poporului al U.R.S.S., Veceaslav Molotov, pentru suplimentarea numărului trupelor de escortă ale comisariatului de interne până la 1.910 de persoane, în vederea constituirii unui regiment și a unui batalion. Era necesară mărirea efectivului de pază al închisorilor din Basarabia și nordul Bucovinei, precum și al celui implicat în arestări și escorta deținuților.
    Din cauza ostilității înverșunate a populației față de noile autorități, capitala R.S.S. Moldovenești – orașul Chișinău – a devenit oraș cu regim special: potrivit Hotărârii Consiliului Comisarilor Poporului al U.R.S.S. nr. 1.667 din 10 septembrie 1940, Chișinăul a fost trecut în categoria orașelor cu regim special de gradul II, în care nu aveau dreptul să locuiască persoanele condamnate penal (în conformitate cu prevederile Codului penal al Ucrainei, aflat în vigoare în R.S.S.M. până în anul 1961), în baza articolelor: 58 (crime contrarevoluționare), 59-3 (banditism), 74 (acte de huliganism din partea indivizilor cu două condamnări), 107 (speculă), 193-24 (spionaj). De asemenea, nu aveau dreptul să locuiască în Chișinău, persoanele condamnate în baza legii sovietice „despre lupta împotriva sustragerii din proprietatea socialistă” din 7 august 1932. Foștilor condamnați penal, nu li se permitea nici măcar să viziteze capitala. De respectarea acestor prevederi era responsabil N.K.V.D.-ul. Acest regim special pentru Chișinău, s-a menținut și în anii postbelici.
    în septembrie 1940, Nikolai Sazîkin insista asupra soluționării grabnice a tuturor problemelor provocate de „elementele vechi” – adepți ai așa-zisei „românizări” a populației basarabene. R.S.S.M. era considerată o periculoasă pepinieră de atitudini antisovietice și burgheze. Dar cel mai mult organele unionale ale securității statului erau deranjate de problema orientării clare proromânești a majorității populației. „Soluționarea” tuturor acestor probleme, a fost însoțită de un șir de asasinate politice comise la Chișinău, Ismail, Cetatea Albă și în alte localități ale Basarabiei ocupate, finalizate cu deportarea din iunie 1941, a unui număr însemnat de basarabeni în Siberia.
    Revenirea autorităților românești în vara anului 1941, în Basarabia, a făcut posibilă descoperirea multora din acele asasinate, executate de autoritățile sovietice în acest teritoriu timp de un an de ocupație.
    Rezultatele uneia din investigațiile efectuate în capitala Basarabiei au arătat că, „în partea din fund a curții fostului local al Consulatului italian din Chișinău, strada Viilor nr. 97, devenit în timpul regimului sovietic sediul central al N.K.V.D.-ului local, în prezent distrus complet, într-un loc acoperit cu scânduri înalte, s-au descoperit două gropi mari și altele mai mici, în care au fost îngropate ultimele victime ale N.K.V.D.-ului”. Raportul inspectorului regional de poliție, Alfred Pacsimade, menționa că, execuția s-a făcut în beciul fostului Consulat italian, unde au rămas urme evidente și unde s-au găsit două tărgi pline de sânge. După săpături intense au fost deshumate 85 de cadavre, din care un grup de 15 persoane aruncate într-o groapă comună aveau mâinile, iar un grup și picioarele legate. Unele cadavre erau în costume sumare (pijama, cămașă de noapte), ceea ce denotă că victimele au fost ridicate în timpul nopții de acasă și executate imediat fără a fi cercetate. S-au găsit, de asemenea, șepci de elevi, un grup de 6 ceferiști, doi preoți. După sentințele de condamnare, s-au putut identifica frații Petre și Pavel Tanțu, Cernovschi, fost șef de secție de gardieni publici în Chișinău; ceferiștii Ion Teslaru, Ilie banu, Dionisie Doroftei, Grigore Ene Tlușca, Dimitrie Vieru, Teodor Guțu, David Filipenco, Melentievici și Șevcenco. După anumite indicii, a fost identificat și unul dintre preoți, care ar fi fost fruntașul legionar Gh. Tudorache. în buzunar la Pavel Tanțu, s-a găsit o sentință dată de Tribunalul militar al N.K.V.D., circumscripția Kiev, prin care condamna pe acești doi frați, în ziua de 21 iunie 1941, la moarte prin împușcare și confiscarea averilor, ca fiind fii ai unui fost ofițer din Armata albă. S-a constatat că, împușcarea s-a făcut în serie, iar cadavrele au fost aruncate în stare muribundă în gropi, în dezordine. Majoritatea cadavrelor au rămas neidentificate, căci fuseseră mutilate, batjocorite, arse la flacără în timpul „anchetei”, iar după moarte date cu var nestins și cu acizi.
    în subteranele Palatului Mitropolitan din Chișinău, unde s-a aflat Consistoriul bisericesc și fabrica de lumânări, și unde sovieticii aveau secția de spionaj a N.K.V.D., s-au descoperit mai multe celule individuale, unde erau deținute cele mai suspecte și mai importante persoane, care trebuiau să fie cercetate cu o grijă deosebită. în aceiași subterană, s-au găsit instrumente speciale de tortură, unele cu folosirea curentului electric. Sovieticii au distrus aceste instalații în timpul retragerii, însă specialiștii români au fost în măsură să le reconstituite.
    La data de 7 septembrie 1941, la Chișinău au avut loc funeraliile naționale ale celor 450 de persoane găsite în gropile din curțile Consulatului italian, Palatului Mitropolitan, Facultății de Teologie, multe ramase neidentificate din pricina mutilărilor.
    La 16 octombrie 1941, Guvernământul Basarabiei raporta Președinției Consiliului de Miniștri despre săpăturile efectuate în beciul imobilului din str. General Văitoianu nr. 25 din Ismail, fost sediu al N.K.V.D.-ului local. Acolo s-au găsit cadavrele a cinci bărbați cu vârsta cuprinsă între 45-60 de ani și a unei femei de 22-23 de ani.
    „Cadavrele – se spunea în raport Guvernământului Basarabiei – au fost îngropate cu capul în jos, legate cu mâinile la spate și la ochi.
    Din expertiza făcută s-a stabilit că sunt îngropați de aproximativ 7-8 luni. Cadavrele prezintă arsuri pe corp, deducându-se că au fost stropiți cu vitrol.
    Descoperirea a făcut adâncă impresie în rândurile populației din orașul Ismail și acest fapt a mărit ura populației contra evreilor din ghettoul local.
    Populația a venit în pelerinaj compact, crezând că va identifica vreun membru al familiilor, dispăruți sub ocupația bolșevică. Până în prezent nu s-a putut identifica nici un cadavru.
    Din partea poliției și garnizoanei locale, s-au luat măsuri de menținerea ordinii”.
    La Cetatea Albă au fost descoperite 19 jertfe ale totalitarismului comunist, majoritatea foști militari din Armata țaristă.
    în perioada, noiembrie 1940 – ianuarie 1941, organele N.K.V.D. au realizat verificarea și trierea întregii populației a R.S.S.M., cu scopul fixării vizelor de reședință și a pașaportizării generale a populației. Pentru eliminarea anumitor persoane din viața socială și politică, în pașapoarte li s-a indicat categoria de indezirabilitate. Mulți cetățeni nici nu bănuiau că, în pașapoartele lor deja există informația necesară organelor sovietice de securitate, pentru a ști la momentul oportun, cum să procedeze cu fiecare în parte. Unora li se fixa domiciliu obligatoriu, pentru a puteau fi supravegheați mai ușor.
    De rând cu transformările politice și social-economice, însoțite de anihilarea elementelor ostile, mulți tineri basarabeni au fost mobilizați la munci forțate în regiunile industriale ale U.R.S.S. – Dondass, Ural, Siberia, etc. – de unde, o bună parte, nu s-a mai reîntors acasă. Basarabenii erau tratați de sovietici ca o sursă de forță de muncă ieftină, necesară șantierelor industriale și minelor de cărbune din diferite regiuni ale U.R.S.S. Deja la o lună de la ocupație, în august 1940, organele locale de stat și de partid, au mobilizat și trimis la muncă forțată în interiorul U.R.S.S., 53.356 de tineri din satele Basarabiei. Unii încercau să scape de această deportare la munci forțate, prin fugă.
    După o statistica sumară, alcătuita de autoritățile românești (după 1941), între 28 iunie 1940 și 22 iunie 1941, în spațiul dintre Prut și Nistru au fost asasinate sau moarte sub tortură circa 300.000 de persoane. După arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 de români în 1940/1941, reprezentând 12,23% din populație, în 1944, procentul victimelor avea să urce la peste o treime din totalul populației.
    Crimele comise de regimul sovietic în Basarabia și cruzimea cu care erau executate, au îngrozit populația. Cei care au adus noua autoritate în teritoriul dintre Nistru și Prut, făceau parte dintr-o cu totul altă civilizație, cu o altă mentalitate, în care valorile general-umane au fost deturnate, iar sentimentele lichidate. Două decenii de comunism în Rusia, însoțite de transformări social-economice și politice nemaiîntâlnite, soldate cu milioane de oameni morți, au format un cu totul alt individ, care venise acum în Basarabia să realizeze aceleași transformări. Cineva, după eliberarea din 1941, spune că, „Am mai trăit noi cu rușii, dar aceia aveau teamă de Dumnezeu: dar «tovarășii» iștia, cum li se spune, sunt alți ruși; îs păgâni, lepădați de lege...”.
    Chiar și cei ce s-au bucurat de instaurarea regimului sovietic în Basarabia, la scurt timp au avut de regretat. Unii din ei declarau că, „Noi am crezut că tovarășii au venit pentru a ne elibera și nu pentru a ne sugruma”. Alții își manifestau public nemulțumirea. Astfel, în februarie 1941, elevi și studenți de la școala nr. 2 și Școala Pedagogică din Orhei au scos un manifest pe care l-au lipit pe ușa școlii. Manifestul, printre altele, conținea următoarele revendicări: „Ne-am săturat de pâinea sovietică. Vrem pâine românească. Jos Stalin și comunismul. Jos N.K.V.D.-ul...”. Autorii manifestului au fost denunțați de o colegă de-a lor, de origine evreiască, originară din comuna Leușeni, jud. Orhei, evacuată în U.R.S.S. la retragerea armatelor sovietice în vara anului 1941. Chiar a doua zi au început arestările: peste 40 de elevi și studenți au fost deportați în Siberia. Printre ei au fost: O. Frunză, D. Stâci, I. Balaș, S. Bacalu, Ciumac, V. Așveț, P. Bogos, V. Bogos, B. Veslovschi, A. Levința, V. Eprov, D. Avramoglu, T. Gojocaru, V. Guma, etc.
    Pe parcursul întregului an de ocupație, N.K.V.D.-ul s-a dovedit a fi extrem de „eficient” în represiunile sale. Aceasta denotă faptul că, avea adunate din timp, încă înainte de ocupație, materialele de acuzare, precum și listele cu adresele celor care urmau să fie arestați.
    Timp de un an de ocupație sovietică, în Basarabia și nordul Bucovinei, haosul și dezmățul erau la ei acasă. Totul era dezorganizat. Represiunea nu a contenit nici o clipă. Basarabenii și bucovinenii erau deprimați, mulți s-au refugiat în România, alții nu au reușit să se refugieze, dar își doreau să ajungă pe celălalt mal al Prutului. Persoanele dornice de a pleca în România, „au fost șicanate, purtate din loc în loc, în scopul de a renunța la această idee, bunurilor lor mobile și imobile confiscate și obligați să semneze declarații că, după sosirea în România, vor activa în favoarea serviciului de spionaj sovietic, părinții lor fiind opriți ca ostatici”. Multora li s-au confiscat banii și obiectele de preț, lăsându-li-se numai câte 1.000-2.000 de lei, restul sumelor fiind oprite, căci constituiau „o contrabandă de valută”. Pe cei evacuați peste Prut, sovieticii doreau să-i transforme, prin diverse mijloace, în agenții lor de spionaj și propagandă.
    Cu toate acestea, numărul celor refugiați (oficial și neoficial) în stânga Prutului, era în continuă creștere. Spre sfârșitul lunii octombrie 1940, numărul celor plecați din Basarabia trecuse de 100.000 de persoane. Exodul nu a încetat nici în lunile următoare. Numărul doritorilor de a pleca era destul de mare. După cum estimau unii refugiați, „dacă s-ar lăsa granița deschisă”, 80% din populația Basarabiei ar fi trecut în România. Alții afirmau „că românii din Basarabia doresc din tot sufletul războiul, credința lor fiind că numai așa vor scăpa de stăpânirea sovietică”. Unii, neavând posibilitatea să se refugieze, din disperare, s-au sinucis.
    Forme de rezistență armată organizată nu s-au înregistrat, însă au avut loc incidente între populația civilă și autorități, în special în timpul implementării „reformelor sovietice”, a colectării impozitelor și pe parcursul desfășurării operațiunii de deportare (din iunie 1941).

    N.K.V.D.-ul R.S.S.M. în timpul operațiunii de repatriere a germanilor basarabeni în Reich-ul german.

    O intensă activitate informativă și contrainformativă, a fost desfășurată în timpul operațiunii de repatriere a germanilor basarabeni și bucovineni în Reich, executată în a doua jumătate a anului 1940.
    Deoarece urma să vină o numeroasă delegație germană, care să lucreze în teritoriu în cadrul Comisiei mixte sovieto-germane de evacuare, N.K.V.D.-ul R.S.S. Moldovenești și al R.S.S. Ucrainești, și-au sporit activitatea contrainformativă, căci soseau reprezentanții potențialului inamic și se știa că, o parte din oficialii germani veneau în Basarabia și nordul Bucovinei nu numai pentru executarea operațiunii de evacuare.
    La 21 august 1940, N.K.V.D.-ul R.S.S. Ucrainești a înaintat N.K.V.D.-ului R.S.S. Moldovenești, precum și Direcției regionale a N.K.V.D. Akkerman (Cetatea Albă), Direcției regionale a N.K.V.D. Cernăuți și împuternicitului principal al Comisiei mixte sovieto-germane pentru evacuare, o directivă strict secretă a șefului N.K.V.D.-ului Uniunii Sovietice, Lavrentii Beria, cu privire la intensificarea activității de informații și contrainformații pe timpul operațiunii de evacuare a etnicilor germani. în directivă se menționa că, în legătură cu demararea lucrărilor Comisiei mixte de evacuare, Germania va trimite în R.S.S.M. și în regiunile Akkerman și Cernăuți ale R.S.S. Ucrainești, o delegație compusă din 175 de persoane (împuterniciți principali, raionali, teritoriali, personal auxiliar; ulterior numărul acestora a ajuns la 600). Operațiunea de evacuare, după cum se sublinia în directivă, urma să fie folosită, fără nici o îndoială, de serviciile secrete germane, pentru lansarea în teritoriul sovietic a spionilor experimentați, cu scopul culegerii de informații și recrutării agenturii. Această intenție era confirmată de componența delegației germane, sosite la Moscova pentru încheierea acordului de repatriere a germanilor, în cadrul căreia au fost identificați, la acel moment, trei spioni importanți.
    în vederea prevenirii și combaterii activităților germane de spionaj în timpul operațiunii de evacuare, dar și în scopul organizării unei agenturi externe din repatriați, care să activeze în Germania în folosul U.R.S.S., L. Beria a dispus:
    recrutarea unei agenturi dintre germanii care se repatriază în Germania, în special din rândul celor, despre care există informații că vor desfășura activități în instituțiile administrative, militare, de partid, sociale sau care vor avea relații cu persoanele ce activează în aceste instituții, cu funcționarii, scriitorii, oamenii de cultură, etc.;
    în primul rând, să fie recrutați acei germani, rudele cărora rămâneau în continuare să locuiască în U.R.S.S.;
    orice recrutare să fie bine chibzuită și neapărat făcută numai după o „prelucrare” minuțioasă a candidatului, exploatându-se legăturile lui de rudenie; cei mai indicați pentru recrutare erau germanii cu viziuni opoziționiste față de regimul din Germania;
    în executarea misiunilor de spionaj și recrutare, urmează să se ia în considerare faptul că, Direcția Populară Germană (organizație hitleristă care activează în Basarabia și mai cu seamă în jud. Akkerman) este o filială a organelor germane de spionaj;
    studierea componenților delegației oficiale germane din cadrul Comisiei mixte, în vederea selectării candidaților pentru recrutare, avându-se în vedere legăturile lor de rudenie (și de altă natură) cu U.R.S.S.;
    identificarea legăturilor germanilor care nu se repatriau;
    pentru activitățile de agentură și cele operative de investigații, pe lângă Comisa mixtă au fost detașați colaboratori oficiali și neoficiali ai N.K.V.D., activitatea cărora urmează să fie coordonată de împuternicitul principal al Guvernului sovietic în această Comisie, locotenentul major de securitate P. S. Veretennikov.
    în finalul dispoziției secrete, se mai atrăgea o dată atenția asupra inadmisibilității comiterii vreunei erori în aceste activități de spionaj și recrutare (care puteau duce la agravarea relațiilor sovieto-germane).
    Pentru executarea dispozițiilor de mai sus, N. Sazîkin, șeful N.K.V.D.-ului moldovenesc, i-a ordonat prin rezoluție locțiitorului său, I. Mordoveț, următoarele: „Luați sub controlul dumneavoastră executarea prezentelor dispoziții ale lui Beria. 26.VIII.1940”.
    Potrivit datelor N.K.V.D.-ului U.R.S.S. din 28 septembrie 1940, circa 60 din cei 600 de membri ai delegației oficiale germane, erau colaboratori ai organelor de informații și contrainformații germane sau erau persoane care au avut în trecut vreo legătură cu activitățile spionajului german în teritoriile sovietice. Majoritatea acestor spioni erau specialiști în problema ucraineană și cunoșteau bine condițiile muncii informative în teritoriul Ucrainei.
    Printre aceștia, N.K.V.D.-ul îi evidenția pe următorii: Horst Hoffmeyer, împuternicit principal german pentru executarea evacuării, locțiitor al ministrului afacerilor interne al Germaniei; Bruno Kleist, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe german, agent important al Abwehr-ului, funcționar în cabinetul ministrului de externe, Joachim von Ribbentrop; prof. Gerhardt Rose, referent în statul major al Comisiei de evacuare, spion, bun cunoscător al problemei ucrainene și avea legături cu ucrainenii naționaliști; Georg Feugt, membru al Comisiei de evacuare, agent al Gestapo, cu legături în mediul organizațiilor naționaliste ucrainene din Berlin; Aleksander Fast, locțiitor al împuternicitului regional pentru evacuare, fost ofițer în Armata țaristă, organizator de bande antisovietice, agent al spionajului german; Karl Buch, locțiitor al împuternicitului raional pentru evacuare, agent al spionajului nazist, a avut legături cu agentura germană din Ucraina; Georg Keller, locțiitor al împuternicitului local, fondator al Uniunii pentru susținerea națiunii și culturii ucrainene din Berlin.
    Toți aceștia, precum și germanii care se repatriau, au fost în permanență supravegheați de agenții securității sovietice, atestându-se unele activități de documentare din partea germanilor, în privința situației din Basarabia „sovietică”, însă nu a fost descoperit nici un caz important de spionaj. Ofițerii N.K.V.D., au desfășurat, de asemenea, acțiuni de recrutare a agenților care să activeze în teritoriul Reich-ului.
    Această acțiune a serviciilor speciale germane și sovietice, de recrutare și utilizare a repatriaților germani din Basarabia și Bucovina în activitățile informative, era bine știută de Serviciul Special de Informații al României (S.S.I.). într-o „notă” din 4 mai 1941, referitoare la relațiile sovieto-germane, se menționa despre utilizarea de către spionajul sovietic a foștilor repatriați germani din U.R.S.S., în culegerea informațiilor în teritoriul Reich-ul german. „Nota” sublinia că, „conducătorii sovietici au căutat să fie cât mai bine informați asupra situației din Germania și în acest scop rețeaua de spionaj sovietic a fost foarte bine organizată pe întreg teritoriul german. Pentru a ajunge la acest rezultat, numeroși agenți sovietici de origine germană și ucraineană, au fost introduși în loturile repatriaților germani, și acum fac spionaj în favoarea U.R.S.S., informațiile lor fiind difuzate prin intermediul rezidenților de pe teritoriul german”.
    De asemenea, S.S.I.-ul avea informația, potrivit cărei, în timpul operațiunii de repatriere a etnicilor germani basarabeni, în centrele de repatriere din Basarabia, au avut loc fricțiuni între reprezentanții oficiali germani și sovietici. La 14 octombrie 1940, centrele S.S.I. de pe Prut trebuiau să verifice această informație și să raporteze de urgență natura acelor neînțelegeri. Nu am găsit nici o „notă” a S.S.I. care să expună rezultatul verificării acestei informații, însă, din documentele publicate ale N.K.V.D. rezultă că, neînțelegeri au existat și am spune, multe: începând cu divergențele în evaluarea averilor persoanelor repatriate (sovieticii subevaluau, iar germanii supraevaluau) și terminând cu nemulțumirile reciproce, exprimate față de eforturile de a convingere cât mai multe persoane, de a se repatria sau a nu în Germania.
    Grație acestei operațiuni de repatriere, a germanilor basarabeni în Reich, mulți basarabeni au avut norocul să scape de teroarea bolșevică. Atunci, „prin acțiunea organizată de profesorii Gheorghe Cârsteanu și Claudiu Usatiuc, au fost salvați de urgia bolșevică mai bine de 5 mii de români de sânge, care datorită bunăvoinței autorităților germane, au fost înregistrați în listele de repatriați germani”. De rând cu românii, autoritățile germane, au transportat din Basarabia și nordul Bucovinei în Germania, ucraineni, polonezi, cehi, etc.  Mulți dintre aceștia, au părăsit Basarabia la îndemnul germanilor înregistrați în listele de evacuare, care le doreau binele celor cu care au conviețuit ani de zile. Ofițerul de securitate, P. Veretennikov informa că, „Sunt atestate cazuri de agitație antisovietică din partea populației germane, înregistrate pentru evacuare, în sânul populației românești – pentru plecarea lor în România”. Le spuneau să lase totul și să fugă în România, „Deoarece cu muscalii voi toți nu veți trăi”.
    în urma operațiunii de repatriere a germanilor în Reich, Statul sovietic a devenit posesor a peste 59.000 de hectare de pământ, 22.425 de case, peste 5.000 de cai, cca. 16.000 de vite mari cornute, etc. – foste proprietăți ale persoanelor strămutate. Multe bunuri, în urma ordinelor superiorilor sau samavolnic, au fost luate prin constrângere, de la cei ce se evacuau. Organele N.K.V.D., printre mai multe cazuri raportate, informau că, într-o localitate „a venit împuternicitul volostei Moscova, tov. Polkovnikov, și le-a declarat germanilor care trebuiau să fie evacuați: «Dacă imediat nu veți aduce banii, o să faceți cunoștință cu organele N.K.V.D., așa că să aduceți banii peste 10 minute»”.
    Pentru administrarea acestor bunuri, la 31 octombrie 1940, autoritățile sovietice au decis strămutarea în Basarabia, pe teritoriile rămase libere, a 9.700 de familii țărănești din regiunile de est ale Ucrainei și 6.000 de familii țărănești din regiunile de vest ale aceleiași republici, mai bine zis, din partea de est a Poloniei, anexată de U.R.S.S. în septembrie 1939. Anume polonezii și ucrainenii (pentru care Uniunea Sovietică a invadat estul Poloniei, urmărind „scopul” protejării ucrainenilor și bielorușilor în fața agresiuni germane, căci autoritate poloneză nu ar mai fi existat) din aceste teritorii au fost aduși în Basarabia. Conform datelor românești, în vara anului 1941, au fost atestați 40.000 de oameni, aduși de sovietici din „Ucraina de vest”, dintre care 15.000 de polonezi și 25.000 de ucraineni, veniți în sudul Basarabiei din Galiția.

    Organizarea acțiunii informative sovietice privind situația din România.

    Imediat după anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, efortul spionajului sovietic din regiune, s-a concentrat pe noua linie de frontieră, râului Prut, și din interiorul teritoriului românesc. Serviciile speciale românești au avut să descopere pe parcursul anului 1940/1941, un șir de cazuri de spionaj sovietic pe noua frontieră. Potrivit unor estimări, în România s-ar fi găsit la acel moment circa 3.000 de agenți comuniști, dintre care 2.000 erau veniți în Vechiul Regat în loturile de refugiați din Basarabia. S.S.I.-ul atenționa că, acest mare număr de agenți sovietici „măresc șansele declanșării unei revoluții comuniste în România” – acțiune premergătoare intervenției militare a U.R.S.S.
    Dintre agenții descoperiți, aproape toți erau basarabeni și buncovineni (tineri, în special, fete de 18-22 de ani), recrutați de serviciile speciale sovietice atât până (în preajmă), cât și după anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Erau și unii militari români, care în timpul operațiunii de evacuare au fost capturați de sovietici și constrânși să execute misiuni informative contra Patriei lor. înaintarea rapidă a trupelor sovietice în Basarabia, însoțită cu debarcări de parașutiști în punctele de comunicații mai importante și pe Prut, s-a făcut pentru zădărnicirea evacuării, precum și pentru capturarea a cât mai multor persoane dornice să plece în România, care să fie folosite, prin constrângere, ca agenți de spionaj și propagandă în interesul Uniunii Sovietice. Recrutarea agenților s-a încercat atât în rândul militarilor români arestați, cât și a civililor recrutabili (indiferent, doreau aceștia să se evacueze în România sau nu). Agenții serviciilor de spionaj sovietic „se aflau peste tot, în căutarea de elemente cu care să acționeze împotriva statului român”.
    Unii, deși erau buni români, au fost recrutați de spionajul sovietic prin șantaj: după ce se compromiteau în fața autorităților sovietice (în urma unor declarații sau acțiuni antisovietice – rupeau vreun steag roșu, intenționau să se refugieze peste Prut, etc.) erau constrânși să-și răscumpere „vina” și decât să fie întemnițați sau executați (ei sau familiile lor), acceptau colaborarea. Unii acceptau colaborarea din convingere, alții din interese materiale sau din plăcerea pentru aventuri.
    Printre cei descoperiți de serviciile speciale românești, cu misiuni în România, erau: Larisa Humelnic Gumenîi, care și-a stabilit „teritoriul de activitate în orașul Fălticeni”; Emilia Gaimer, cu activitate în zonele Iași, Botoșani, Dorohoi și Suceava; Petre Popescu, cu misiuni la Rădăuți și „în comunele din apropierea frontierei”, la Mărgineanca, Suceava, Volovăț, Putna și Câmpulung; Löwi Emeric, care a cerut repatrierea în Basarabia după anexarea acesteia, intrând în serviciul organelor speciale sovietice, operând în zona Oradea Mare; Iacob Ghersecson, originar din Galați, conducea o rețea formată din 7 persoane; Boris Grümberg, alias Alexandru Sergheevici Nicolschi, cu misiunea de a culege informații despre starea de spirit a populației, poziția strategică și dotarea trupelor române din orașele București, Buzău și Botoșani; Mihail Masuc, activa într-o organizație de spionaj în favoarea sovietelor care își avea sediul în București, etc.
    Interesau, mai cu seamă, informațiile cu caracter militar: situația de pe noua frontieră sovieto-română; potențialul militar românesc și dispozitivul româno-german din Moldova (ce unități militare se găsesc într-o anumită regiune, numărul de ordine și cărei armate aparțin; armamentul din dotare); mișcările de trupe (unde pleacă și care vin în locul lor); sistemul de fortificații militare; starea de spirit a ostașilor și a populației civile din zonă, etc.
    (continuare în postarea următoare)

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.43 Seconds