Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restauratia: Ioan Rosca. Folosirea statului în jaful funciar comunisto-fesenist
    Scris la Friday, February 03 @ 14:03:33 CET de catre asymetria
    Revolta
    Întrebări care aș fi dorit să (mi) se pună

    Au trecut două zile de cînd am publicat la http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-1 raportul "Folosirea statului în jaful funciar comunisto-fesenist", care m-a costat cîțiva ani de studiu, trimițîndu-l pe email la foarte mulți activiști civici și replicîndu-l pe multe grupuri Facebook, dedicate căutării unei ieșiri din înfundătura în care se află România. Nu am primit încă nici o observație de conținut, nici o sugestie despre cum am putea depăși situația descrisă, doar cîteva saluturi încurajatoare și o întrebare globală : "Ce-i de făcut ?". Ceea ce mi se pare simptomatic- neliniștitor.

    Nu e suficient să fii revoltat, mai trebuie să știi foarte bine de/pe ce. Inclusiv înțelegînd tributul plătit complexității, care ne paralizează mai eficace decît represiunea. Cînd trece dincolo de scara inteligibilității, crima nu mai poate fi contracarată clasic, cerînd un uriaș efort de înțelegere sistemică. Ori tocmai de simplitate ne este, firesc, dor… Și eu detest alienarea labirintică a intelectului. Și eu aș vrea să trăiesc la scară umană, scăpînd din mega-mușuroiul mondializant. Dar văd că aripa progresului domesticitor m-ar găsi oriunde aș încerca să fug. Nu pot face altceva pentru coagularea unui sens eliberator decît să încerc explicarea a ce am înțeles, muncind mult, pentru a ușura sarcina altor însetați de cunoștere. Resemnîndu-mă la postura de interpret subiectiv al realității, care încearcă să stîrnească rezonanțe.
    Revin (întrebîndu-mă dacă în epoca bombardamentului cu mii de mesaje zilnice, mai pot capta atenția asupra unui text lung și dens) formulînd întrebari pe care mă așteptam să le provoace raportul meu, celor care vor să oprească decaderea țarii și a omului.

    Știu luptătorii pentru o Românie curată cum se împletesc mecanismele distructive expuse în raportul meu, provocînd evoluție socială patologică ? Au înțeles activiștii civici cu ce fel de boală se luptă, ce mecanisme degenerative combat, cum se produce degradarea fiziologiei comunităților ? Sau vor să o ia de la capăt, fără a se mai uita în urmă, sperînd că se poate urca spre viitor cu spatele la trecut ? Nu e important să se înțeleagă, ca exemplu de macro-proces nociv, ce s-a întîmplat cu fondul nostru funciar ? Cum se poate sprijini explicarea civică, la scară națională, pentru astfel de subiecte-țintă ? Cum ar trebui reorganizată educația și eliberată media, astfel încît să asigure cetățenilor dreptul la cunoașterea faptelor, înțelegerea fenomenelor și perceperea sensurilor, adică să mărească priza asupra realității (în loc să catalizeze evaziunea anesteziantă în "virtualitate"), încît democrația să nu mai fie o farsă ?

    Trebuie stavilită presiunea paraziților spre vinderea pămîntului românesc străinilor, de către latifundiarii creați de tranziție sau de către micii proprietari descurajați ? Este această spoliere inevitabilă, o consecință firească a "integrării in Europa", o "daună colaterală" la care trebuie să ne resemnăm ? Sau e o lovitură colonială tipică, pe care trebuie să o combatem energic, dacă vrem să ne păstrăm libertatea individuală și demnitatea națională ? Cum putem opri tăvălugul "pieței funciare", zăgăzui potopul speculațiilor imobiliare, contracara "cosmopolitismul" prădalnic ? Putem folosi, printre altele, faptul că marii vînzători au achiziționat pămîntul doar aparent licit ? De ce nu au putut fi anulate pînă acum titlurile de proprietate nelegitime, făcute cadou de FSN acoliților și societăților comerciale privatizate ulterior ? De ce nu am putea face de acum încolo corecțiile de rigoare ? Ca să nu ajungem la naționalizare, nu ar trebui să definim un program coerent de verificare și confiscare a averilor (funciare) acaparate după 1989, în urma unor sentințe drepte, date în procese conduse de o justiție deparazitată ?

    Ce măsuri trebuie luate pentru a înceta descurajarea sistematică a micului producător, lehămitirea și lepădarea de pămînt ? Cum poate fi el sprijinit, pentru a nu-și vinde lotul decent, ci a putea să și-l valorifice, muncind cu folos și întreținîndu-se din asta ? Dorim apropierea producător-consumator sau îngroșarea pungii și păturii intermediarilor ? Nu se poate sprijini distribuția producției agricole interne ? De ce nu punem la punct o rețea de birouri informatizate pentru optimizarea achizițiilor și valorificarea produselor - în fiecare comună ? Nu se poate desființa mafia piețelor, eliberînd primăriile și polițiile locale de complici corupți ? Nu se pot pune la punct spații de depozitare pentru iarnă, încît micii producători să nu mai fie siliți să-și vîndă recolta pe nimic ? Nu se pot înființa centre locale de sprijin, de la informare pînă la utilaje ? Nu se poate organiza un sistem național de creditare, bazat pe solidaritate ? Nu se poate provoca asocierea sănătoasă, pe baza unor statute solide, cu garanții reale împotriva escrocheriilor ? Nu se poate scăpa de modelul sifonării avuției spre "centru", creînd și la țară condiții decente de viață ? Cum ar trebui pedepsiți cei care fac să nu se poată produce, sabotînd renașterea agrară a românilor, refacerea satului românesc ?

    Cum se poate repara distrugerea delictuală a activelor CAP în 1991, înstrăinarea lor prin pseudo-licitații, naționalizarea unei părți de către stat ? Cine și cum plătește (pentru) pensiile refuzate foștilor cooperatori, pentru viața de mizerie care i-a condamnat practic la moarte lentă ? Cine și cum plătește pentru suferințele celor cărora Legea, Comisiile sau Justiția le-a tergiversat sau refuzat retrocedarea terenului țărănesc, după 1989 ? De ce a căpătat prioritate restituirea sau concesionarea unor proprietăți mari, unor persoane aflate în afara României, față de refacerea gospodăriilor de la țară ? Cum reparăm nedreptăți ca aceea făcuta lui Ștețca, ca să reabilităm lupta pentru justiție socială ? Lăsăm victimele să mai aștepte cîteva decenii repararea "reducerilor" dolosive sau compensarea dubioasă prin fondul "Proprietatea"? Ce facem cu cei care au profitat de jaf, îmbogățindu-se ? Dar cu cei care au distrus multe active, ca să le poată acapara ? Cum pot fi cercetați și pedepsiți cei care au comis sau pus la cale operația de spoliere a adevăraților proprietari, de către mafia fesenistă ?

    Nu se pot cerceta dosarele tratate în batjocură de Comisiile de fond funciar, sau judecate strîmb în instanțe (și nu numai pe fond funciar), încît să fie reparate nedreptățile, pedepsite persoanele care le-au comis, scoși din funcție judecătorii nocivi, care și-au folosit libertatea pentru a decide injust ? Nu se pot face acțiunile în regres cerute de lege, pentru ca pierderile statului "comitent" să fie recuperate de la prepușii necinstiți sau indolenți ? Nu se pot găsi cei care au legiferat perfid, sau care au indicat discret ca reparațiile să fie limitate, sau au cerut ca dosarele (de la comisii, judecătorii, tribunale, procuraturi, etc) să nu fie păstrate, ca să se ștergă urmele ? Cum trebuie eliberate Arhivele Nationale din ghearele paznicilor, puși de mafie să ascundă urmele, să împiedice găsirea probelor ? Ce legi anti-transparență trebuie înlăturate din calea dreptății sociale ?

    Lăsăm în continuare să ne vrăjească propagandiștii juridici interesați, care predică dogma legitimității legii (o prezumție absolută pe care ar vrea să o respectăm chiar și cînd e contrazisă de realitate) și vor să nu observăm legile concepute cu intenții și efecte criminale, de către cei care au pus mîna pe mașina legislativă ? Putem demistifica ideologia juridică a ocupanților comuniști, concepe mecanisme de penalizare a delictelor supra-legale (folosirea legii în dauna societății) ? înțelegem că statul (român) nu ar fi putut fi transformat într-un instrument de dominare, domesticire și exploatare a cetățenilor, dacă pretinsele garanții contra deturnării, propăvăduite de teoreticieni, ar fi altceva decît farse ? Luăm notă că o bandă a putut face ce vrea din noi, din 1944 pînă azi, numai pentru că a putut captura statul ? La ce scară și cum poate fi reorganizată cetatea, încît să fie îngreunată uzurparea ei progresivă sau ocuparea ei bruscă ? Observăm că nimeni nu a apărat "micile interese" ale robilor sapei, că țăranii sînt prea departe de parlament ca să conteze politic, că așa-zisa "reprezentare" e o făcătură ? Demontăm apărarea Sistemului prin ridiculizarea "teoriei conspirației", explicînd cum se produce capturarea condușilor de către conducători, în societatea modernă ?

    Etc. Etc. Etc. întrerup aici lista, căci nu mi-am propus să epuizez subiectul, ci doar să-l deschid. E rîndul altora să gîndească sau să facă. Nu (mai) cred că pot face pentru Bine, altceva decît să descriu cum funcționeză Răul.

    Ioan Roșca 2.02.2012



    Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Este vorba de o analiză aplicată. Sensul activ al documentului se vede la prima lectură. E vorba de instrumentalizarea statului, a cărui instituții și ale cărui legi, făcute ca să corespundă scopului anticipat, au fost folosite pentru jefuirea fondului (bunurilor) funciar(e) de către oligarhiile comuniste, neocomuniste (feseniste și postfeseniste). Nu e vorba de generalități ci de stabilirea continuității neîntrerupte dintre practicile cleptocratice ale așa-ziselor «revoluții» care au (re)introdus în câmpul social noile-vechi oligarhii.

    Cu prietenie, Dan Culcer


    Ioan Roșca 
    Folosirea statului în jaful funciar comunisto-fesenist
    - sumarul unui raport explicativ CIVES -Sursa http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-1
    0. Mulți români au fost făcuți să creadă că distrugerea țării în Tranziția Criminală a fost comisă de anti-comuniștii care au făcut revoluție în 1989.  Alții și-au dat seama că victoria Contrarevoluției a permis nomenclaturii securicomuniste rămase la putere să pună mîna pe avuția publică, acumulată de statul-lagăr din munca prizonierilor, distrugînd economia în procesul de acaparare; dar nu au înțeles cum s-a produs fenomenul și de aceea opun o slabă rezistență propagandei uzurpatorilor. Dar chiar și cei care denunță steril crimele comunismului continuat de fesenism, consideră că, din păcate, nu mai avem ce face, pentru că jaful s-ar fi făcut, în general, fără încălcarea legilor și cu pierderi ireparabile. S-au lăsat hipnotizați de cîntarea banaliștilor, învinși de retorica juriștilor înregimentați, care ne amorțesc civismul perorînd despre legalitate, non-retroactivitate, prescripție, amnistie, nediscriminare, drepturile criminalilor, rătăcirea probelor, etc. Nu spun nimic însă despre "justiția de tranziție", nu atacă problema supra-juridică a pedepsirii celor care folosesc legea ca să lovească o națiune victimă și apoi să se protejeze de pedeapsă (sau răzbunare). Iar ideologii mercenari ironizează "teoriile complotului" (încercări stîngace de a explica prăbușirea cetăților), asigurîndu-ne că România nu a căzut victimă unei operații premeditate de dominare/jefuire/distrugere, executate coerent de o rețea mafiotă sudată. Ca și cum un atac colectiv împotriva unei comunități prinse într-un stat trebuie pegătit în plenare secrete, care să coacă planuri explicite de jaf. Nu așa e cucerit un organism de viruși: "complotul" … e în codul lor genetic, asaltul emerge, pe măsură ce noi paraziți se aruncă pe prada tot mai slăbită, folosind ocazia, descurcîndu-se, înhăintîndu-se. Cel mai mare răpitor al omului e gașca. Analiza procesului de acaparare a pămîntului, din 1944 și pînă azi, revelează mecanismele uzupării, face lumină justițiară. Acest studiu de caz ne arată cum lucrează "gheara invizibilă", cînd statul capturat de paraziți e folosit împotriva anticorpilor sociali, "partidul conducător" catalizează boala, guvernul înlănțuiește victimele, media intoxică mințile, legislația pregătește crima, iar justiția împiedică evadarea. Pornind de la un banal proces de recuperare a pămîntului furat unui chiabur din familie, am alocat cîțiva ani cercetării, descoperind importanța subiectului,  dar și a metodei de revelare a mecanismelor politice patologice. încerc să finalizez argumentația și să organizez masiva documentație pe care am strîns-o în acești ani de cercetare, într-un raport explicativ, difuzat prin Internet, în care să se vadă ușor justețea afirmațiilor ce urmează. Pînă atunci, am crezut cu cale să îmi fac deja cunoscute concluziile, observînd zăpăceala în care se zvîrcolește revolta românilor păgubiți. Recomand lectura neîntreruptă a acestei povești de sinteză, pentru a se prinde sensul ei global. Adîncirea analizei se va putea face pe materialul documentar complet.
    1. Vom observa procesul de spoliere a pămîntului care ajunsese, în sfîrșit,  la țărani, după o îndelungată luptă de emancipare (nu comuniștii au inventat la noi exploatarea). în urma împroprietăririlor din 1864, 1881, 1921 și 1946, a transmisiilor terenului primit (mai ales prin moștenire, dar uneori și prin vînzări), se ajunsese în 1946 ca, pe lîngă terenurile statului (inclusiv "bunurile mici", încă neprivatizate), comunelor (mai ales islazurile), bisericilor și altor instituții, să existe o proprietate funciară privată distribuită destul de echilibrat între: foștii moșieri (care mai aveau cîte 50 ha, după reforma agrară din 1945), tărani mijlocași cu cîte circa 3-49 ha și țăranii săraci (cu mai puțin de 3 ha) - delimitarea între ultimele categorii fiind relativă. Să urmărim prin ce procedee au trecut comuniștii acest pămînt la stat și apoi, prin ce procedee s-au "înzestrat", tot ei,  cu o bună parte din acest teren, după 1989.
    2. Prima categorie, a foștilor moșieri, a fost lovită mortal prin decretul  nr. 83 din  2 martie 1949  ("reforma conacelor"), victimele fiind jefuite de pămînt, utilaje și bunuri, hăituite sau încarcerate, deportate în alte localități (după ce au fost scoase din casă numai cu hainele de pe ele), fiind apoi hărțuite și discriminate toată viața (ca și copiii lor) - pentru "motive de origine socială". Țăranii săraci (nu neapărat din cauza leneviei, cum se susține iresponsabil, căci micșorarea proprietăților sub pragul de bunăstare a fost produsă și de creșterea explozivă a populației satelor) au fost instigați să participe la această operație, răzbunîndu-se pe frustrările acumulate, pe care PMR le-a valorificat. "Lupta de clasă" a fost mai crudă în satele conduse de muncitori (petroliști, ceferiști, etc.) sau de lepădături locale- plantați de partidul de ocupație ca primari. Cele 50 de hectare luate de la fiecare "rămășiță exploatatoare" au sporit averea GAS-urilor (gospodării agricole de stat) sau au fost date temporar în folosința primelor GAC-uri (gospodării agricole colective).
    3. După 1949- cînd PMR "a dat linia",  a urmat (vezi ANIC,  fond  2521 - CC al  PCR - Secția agrară), un prim asalt împotriva celei de a doua categorii, la instigarea (sub îndrumarea) Secției agrare a CC, condusă de Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Al. Moghioroș, tovarășul Chirtoacă, etc. Ca să îndeplinească sarcina,  activiștii locali au primit mînă liberă, hotărînd, după chef, care dușmani ai lor trebuie stigmatizați cu eticheta "chiaburi" și declarați "căpușe ale tărănimii muncitoare". Criteriile recomandate erau: suprafața (gospodării cu mai mult de 3-5 hectare) și folosirea altora la munci (ceea ce nu se poate evita în campanii agricole manuale, prășitul sau recoltarea trebuind făcute în echipă). Instrumentul principal de distrugere a gospodarilor au fost impozitele și "cotele" fixate prin "legi" de colectare (cum ar fi decretele D121 si D306, HCM 774, 1065 și 1242- pe 1949; D143 și Hotărîrea CC-PMR/1950 ; D131 și D58/1952,  D24/1954; HCM 96, 262, 124 si 154 /1954; D212 și HCM 1522/55; HCM 2193/56; D61/59, etc.) - înlănțuite astfel încît să-i aducă irezistibil pe "chiaburi" la sapă de lemn. Cotele erau stabilite în funcție de o recoltă prezumată excesiv, creșteau puternic cu suprafața posedată, se recoltau forțat direct la arie, se soldau cu arestarea pentru nelivrare. Mulți trebuind să cumpere produsele datorate pe piață, pentru a se achita de obligații. Asta după ce seceta din 1947, amplificată de hărțuiri, făcuse ravagii.
    4. Sînt trimiși pe teren procurori (4570 de zile în 4776 de comune - conform unei sinteze CC) pentru a aplica noua lege privind sancționarea infracțiunilor economice (Decretul 183/1949) combinată cu Legea 16/1949 pentru crime care primejduiesc securitatea statului și propășirea economiei naționale, astfel încît partidul să facă rost de pămînturile,  clădirile și utilajele necesare înființării TOZ-urilor (întovărășiri) sau GAC-urilor. Chiaburii sînt arestați, judecați, condamnați, întemnițați în masă ca "sabotori" pentru că: și-au arat pămîntul doar de două ori, nu și-au stropit pomii din curte, le-a ruginit sapa în șopron, nu și-au reparat grapa, au semănat sau dezmiriștit cu întîrziere, nu au predat toată cota, au declarat pămînt mai puțin, nu au respectat planul de cultură, s-au exprimat împotriva CAP-urilor, etc. Exact așa arată motivațiile zecilor de mii de sentințe. Judecătorii (mulți fiind "ridicați din popor", cu cîteva luni de pregătire "juridică") au dat pedepsele cerute de secretarul de partid: pușcărie de la o lună la cîțiva ani și … confiscarea totală a averii. Inclusiv bătrînilor de peste 80 de ani sau celor paralizați în pat, care nu și-au muncit convingător pămîntul. Penitenciarele din toată țara s-au umplut de acești "sabotori" (dispun de registrele respective). Iar TOZ-urile, GAC-urile  și GAS-urile au fost "înzestrate" cu un nou val de terenuri, mai mici, dar mai multe ca în 1945.
    5. Activiștii C.C. trimiși pe teren pentru campaniile de însămînțare sau recoltare (ca Feler, Bunaciu, Ranghet, Bodnarenco, Chișinevschi, Pintilie, Bîrlădeanu, Apostol, Drăghici, Ceaușescu, tînărul Ion Iliescu, etc) întîmpină cîrtire și rezistență, în ciuda sprijinului dat de Miliție și Securitate (amenințări, bătăi etc). Izbucnesc peste tot răscoale (a se vedea pentru documentarea acestui fenomen eroic cartea lui Cicerone Ionițoiu, http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/rrevolte/). Guvernul comunist trece la represiuni îngrozitoare, coordonate de CC, executate fără scrupule de "securitatea", "miliția" și "armata" poporului (tinerele brațe înarmate ale partidului ocupant). Innăbușirea revoltelor se lovește de țărani demni și curajoși, susținuți din munți de pungi de rezistență. După ce căpeteniile "rebeliunii" țărănești au fost încarcerate, alături de "sabotori", capacitatea de apărare a satelor a slăbit, comuniștii avînd șiretenia să temporizeze agresiunea.
    6. Prin 1952, partidul face un pas strategic înapoi, simulînd mustrarea celor care "au compromis" atragerea țăranilor spre agricultura socialistă, folosind forța, fără tact și cu tehnică juridică primitivă. Vinovată de "deviația de dreapta" este declarată gruparea Pauker, căreia i se reproșează ipocrit că a constrîns țăranii să se asocieze (adică exact ce va face amplificat partidul, în 1962) și că a trimis pe teren judecători nepregatiți, care au condamnat chiaburii superficial. Sînt trimise în țară echipe mixte (cu delegați din partea CC, ministerului de interne și de justiție) care consemnează mii de abuzuri în rapoarte. Nu le-aș mai fi găsit, în arhiva CC-PCR -secția agrară, dacă nu ar fi existat manevra anti-Pauker și dacă feseniștii ar fi izbutit să ducă la bun sfîrșit distrugerea urmelor crimelor comuniste. în aceste rapoarte, fatale pentru susținătorii legitimității absolute a legalității, se arată repetitiv că sentințele împotriva chiaburilor au depins numai de nevoile de pămînt ale partidului în localitatea respectivă, condamnările fiind cu desăvîrșire nejustificabile. După ce constată abuzul, comisiile de control recomandă… menținerea sentințelor - acolo unde s-a făcut GAC și retrocedarea pămîntului - acolo unde nu mai e nevoie de teren, ci de cote. Procurorul general adjunct Voitinovici sintetizează abuzurile într-un raport secret, arătînd că în fiecare lună a campaniei de vînare a "sabotorilor" (mai exact, a pămîntului lor) au fost întemnițați… cîte 25 de mii de țărani. La plenara CC-PMR din 30 noiembrie 1961, chiar și Gh. Gheorghiu-Dej recunoaște că în numele luptei contra chiaburilor, peste 80000 de țărani au fost urmăriți în justiție, din care peste 30000 au fost judecați în procese publice - abuzurile fiind imputate Anei Pauker și lui Teohari Georgescu.
    7. în faza de aparentă "destindere", CC recomandă secretarilor, la instruiri, să nu permită chiaburilor  să se strecoare în GAC-uri sau TOZ-uri, sau să-și doneze terenurile, sau să le divizeze la urmași  (înstrăinarea li se interzisese deja, prin Legea 203/1947 și Decretul 151/1950) - ca să nu scadă nivelul cotelor pe care le aveau de plătit. Incărcarea trenurilor din fiecare județ cu recolta destinată hrănirii "proletariatului" (împins spre orașe ca să legitimeze doctrina comunistă) este supravegheată continuu de "activiștii agrari" care o conduc ca pe o campanie militară. Nemaiputînd rezista spolierii, presiunilor și hărțuirii, mijocașii se descotorosesc de pămînt prin "abandonare" sau "donație". Alții, îl pierd prin confiscare pentru neplata impozitelor sau pe baza numeroaselor legi de desproprietărire, cum ar fi Decretul  405/1949, D111/1951, D70/1953 , foarte eficacele D308/1953 sau finalizatorul D159/1959 (dat cînd s-a considerat că chiaburii au fost suficient storși și slabiți, venind momentul acaparării pămîntului rămas la ei). Pentru ca jaful să devină iute ireversibil, a fost emis D167/1958 (întărit prin D218/1960) care a fixat termenul de prescriere "extinctivă"… la doi ani (derogînd de la codul civil) chiar și pentru terenurile înșfăcate "fără nici un titlu". Acesta e mersul/sensul legalității comuniste, pentru care juriștii tranziției au arătat mult respect. După 1990, tocmai decretul 167 nu a fost abrogat. Iar avocații care se fac că luptă pentru reparații, că reprezintă victime, "nu au observat" (a se vedea jurisprudența) nici măcar că pînă și decretul anacronic avea prevederi ce ar fi putut fi folosite pentru ca prescripția să nu fie invocată parșiv (dolosiv).
    8. Navigînd cu pricepere între "destinderea internațională", "desprinderea de Moscova" și înăbușirea rezistenței, comuniștii trec în 1961 la finalizarea "transformării socialiste a agriculturii". în prealabil, o masivă comisie formată din conducătorii agriculturii face o lungă vizită de lucru în SUA, unde misterioși oameni de afaceri americani le explică cum se organizează agricultura industrializată pe scară largă. A se vedea rapoartele despre vizită, conservate în arhiva CC. Arhivele post-decembriste s-au descotorosit în schimb de probele uriașei crime numită "cooperativizare" (cîte or mai fi conservat responsabilii) încît judecătorii să poată prezuma pînă azi (folosind strîmb "luminile și înțelepciunea" amintită în articolul 1203 din codul civil) că intrarea în CAP a fost un act liber, făcut fără violarea consimțămîntului (temei de nulitate în codul civil, prevăzut și în Convenția drepturilor omului din 1948), deci care a rămas valid și după 1990 (jurisprudența aferentă trădînd poziția contrarevoluționară a juriștilor neepurați).  Dar situațiile lunare din arhiva CC relevă realitatea, în fiecare lună din 1961/62 fiind "convinși" să se înscrie în "colectivă" mai mulți țărani decît se înscriseseră în toți anii precedenți. TOZ-urile care pregătiseră terenul (obișnuindu-i pe țărani să se asocieze, în condiții relativ avantajoase) dispar suspect, terminîndu-și brusc menirea. De-abia după finalizarea fulgerătoare a înrobirii, au fost scoși din pușcării țăranii dîrji, care ar fi putut opune rezistență. Partidul pune mîna și pe terenurile țăranilor săraci, cu ei cu tot,  transformîndu-i în sclavi pe propriul pămînt. Lucruri arhi-cunoscute, eludate sistematic de justiția fesenistă.
    9. Mai există însă o categorie de terenuri, despre care nu se vorbește - și nu întîmplător (au creat mari oportunități "ingineriilor" funciare). Incă de prin 1950, în rapoartele și ședințele Secției agrare a CC-PCR este semnalată cauza faptului că activiștii întîmpină rezistență și de la țăranii săraci.  Cu ocazia "comasărilor", necesare organizării muncii în TOZ-uri, GAC-uri și GAS-uri se constată că și săracii, profitînd de faliile administrative (numai în Ardeal existau cărți funciare) nu-și declaraseră tot pămîntul (ca să evite impozitele, cotele, etc). în clipa în care tartorii locali decideau o rocadă funciară (pe baza D151/1950 care, încălcînd art. 481- cod civil, stipula "valabilitatea" schimbului semnat de o singură parte, prevăzînd 6 ani de închisoare dacă celălalt se împotrivește) și cel neînscris în asociere, dar cu teren în perimetrul comasat,  pleca în locul celui înscris- începeau vociferările … ambilor. Căci instrucțiunile cereau ca fiecare "deplasat" să fie compensat numai cu suprafața trecută la rol. S-a constatat peste tot că nu numai chiaburii își ascunseseră pămîntul. Speculînd această situație, partidul a forțat o cascadă de comasări, încît să se tot scuture sita sub care îi cădeau în poală noi pămînturi, fără nici un act, fără nici o urmă. Majoritatea celor spoliați nu aveau curajul să reclame pămîntul nedeclarat (legile pedepseau dur ascunderea unor suprafețe). Cei mai săraci, disperați, au făcut-o totuși, în ședințele TOZ- dar fără nici un rezultat. Pămîntul rămas fără stăpîn fiind comasat in exteriorul perimetrului lăsat in final CAP-ului și acaparat fără acte de achiziție. Partidul-stat își completa ilicit zestrea funciară, din a treia categorie de loturi, alături de cele înșfăcate de la chiaburi pe căi variate, sau confiscate în 1949 de la foștii moșieri.
    10. Ce s-a întîmplat cu pămîntul astfel capturat? Cu inventivitate juridică, pentru a se îngreuna o reparație eventuală, el a fost trecut printr-un lanț de transferuri, ca să se ascundă păcatul intrării ilicite în proprietate. Inițial, multe terenuri (expropiate, confiscate, abandonate, donate, găsite) au fost date în folosința GAC-urilor și TOZ-urilor, declarate loturi zootehnice și experimentale, sau distribuite la cele mai variate instituții și ministere. Fabricile, școlile, spitalele, unitățile militare - au fost înzestrate cu teren, puse să-l lucreze pentru a-și aproviziona cantina. Apoi (după 1956), pe baza a noi decrete (mașina juridică a duduit continuu), aceste terenuri au fost colectate în GAS-urile înființate între timp, care creșteau ca în povești, preluînd loturile de peste tot, pe baza unor procese verbale, în care nu se făcea nici o precizare privind proveniența. A urmat măsluirea dreptului de proprietate, operație pentru care a fost folosit un alt braț al partidului: echipele de securi-cadastriști. Acestea au fost trimise pe teren, pentru a realiza planul național al cadastrului funciar (vezi ca exemplu ANIC, Fond 1462-MAD Direcția Proprietății și bunurilor statului, dos. 207/51), cu instrucțiuni (voi prezenta dovezi) că terenurile posedate de IASuri să fie marcate ca proprietate, numai pe baza proceselor verbale de preluare.  Rapoartele Sectiei agrare CC-PCR relevă, în justificarea comasărilor finale, că GAS-urile aveau în medie o mie de corpuri separate. Credeți că acestea proveneau de la cei cîțiva moșieri expropiați în 1945 sau de la 10-20 de chiaburi?  A urmărit cineva de unde venea pămîntul păstrat în 1992 sub IAS-uri, folosit după 2000 pentru "inginerii funciare"? A observat cineva că nu s-au comparat suprafețele uriașe ale IAS-urilor cu suma expropierilor valide din 1945, ca să se descopere sursa excedentului, privatizat mafiot? S-a întrebat cineva de ce suprafața CAP-urilor (stabilită în 1962 prin însumarea loturilor declarate la rol)  era inexplicabil de mică, față de suprafața arabilă a comunei? A cercetat cineva cum au ajuns o parte din aceste terenuri în administrarea unor instituții (armată, fermele partidului, Romsilva, etc.), sau cum au fost acestea transformate după 1990 în proprietari… încît să poată vinde pămînt pe nimic? Dacă nu, de ce cred contestatarii sistemului că nu se mai poate face nimic?
    11. Partea din avuția funciară a românilor subjugați pe care mijocașii  și săracii au "înscris-o" în CAP, a fost folosită optimal de partid, care și-a amintit că valoarea moșiilor depindea în trecut de "numărul de suflete"  înjugate. Teoretic (după statutul CAP), a fost vorba o "asociere liberă pe cote părți" (similară devălmășiei - în căsătorie). Lecturînd însă "dările de seamă" de la adunările anuale (dacă nu avem amintiri directe, sau de la vreun bunic) sîntem cuprinși de teroare. PCR a condus cooperatorii ca pe niște vite, administrate de vătafi pilotați de "celula de partid". (O idee despre ce a însemnat viața la "colectiv" ne dă și studiul domnului Socol:  http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2003.2.a05.pdf). E dureros că orașenii (printre care sînt și mulți copii de iobagi ai PCR, fugiți de la țară) au arătat nesimțire față de această răvășitoare suferință, hîrîind numai că sînt duși toamna la cules (i-ar stînjeni să observe că au profitat și ei de sclavia babelor rămase pe cîmp). De ce nu au cîștigat nimic "asociații" ? Pentru că, an de an, partidul impunea, prin decret, achiziția recoltei, la prețuri ridicole. Incît CAP-ul nu avea cum să profite de eventuala rentabilitate a muncii în comun mecanizate. Se adăuga jefuirea mică, de către trepădușii care își încărcau mașinile de pe cîmp. Și înghițirea cîștigurilor rămase, de "investițiile pentru dezvoltare și modernizare"- care au fost făcute praf după 1990. Victimei îi rămîneau cîțiva lei pe zi-muncă (de brută), mica ciupeală periculoasă de pe ogorul propriu și avantajul lotului de folosință (de supraviețuit). Trebuind să îndure cotele alimentare, atunci cînd marile obiective industriale au trebuit plătite prin exportarea hranei, sau să facă pușcărie pentru că și-au tăiat animalul crescut în bătătură, în loc să-l predea la contract.
    12.  Dacă în 1990 ar fi învins revoluția anticomunistă, monumentalele abuzuri funciare ale regimului dărîmat ar fi fost corectate. Nu era greu să deschizi arhivele și să formezi comisii care să stabilească ce se cuvenea fiecăruia, indiferent de forma în care a fost spoliat. FSN-ul contrarevoluționar a făcut cu totul altceva. Modul lor de a aborda problema funciară demonstrează caracterul criminal al "tranziției", continuitatea genocidului - pînă azi. Prima mișcare au făcut-o în ianuarie 1990 (deși nu-și întăriseră încă legitimitatea falsă de emanați ai revoluției, prin false alegeri) emițînd Decretul 42. Acesta pretindea că repară abuzul restrîngerii progresive a locului de casă și al trecerii la stat (conform legii 59/1974) a terenului de sub casa vîndută (pentru care însă, nu a fost compensat vînzătorul terenului expropriat, ci cumpărătorul casei,  de exemplu orășeanul care-și făcuse rost de cuibușor de vacanță). Este instructiv cum a fost folosit decretul 42 pe teren.  Privilegiații cărora li se atribuiseră (de către CAP-uri sau primării) locuri de casă (din pămîntul altora) au fost împămînteniți acum definitiv pe ele, fiind chiar lăsați să se extindă, pînă unde și-au putut muta gardul. Mai mult, "băieții deștepți" din orașe (directori, informatori, șefi de partid, etc.) s-au înscris (în martie 1990!!) în CAP-urile comunelor limitrofe. Noii "cooperatori" au primit imediat locuri de casă, la șosea, tăind accesul vechilor loturi. Într-o lună, au apărut miraculos acolo vile mândre (absorbind o parte din inventarul întreprinderilor jefuite). La aplicarea legii 18/1991, atunci cînd justificarea abuzului prin art 8. din decretul 42/90 nu a fost posibilă, s-a invocat statutul CAP, deși acesta  prevedea că nu se pot da locuri de casă (de maxim 250mp) decît după un an de activitate. De 22 de ani însă, în ciuda regulamentelor, nici o Comisie nu vrea să constate nulitatea respectivelor titluri, nici dacă e atenționată insistent…. Iată un exemplu de "Acum nu se mai poate face nimic"…   
    r 13. Legea fesenistă a fondului funciar (L18/1991) e o capodoperă de mîrșăvie juridică. în loc să recunoască nulitatea constituirii GAC/CAP-urilor (și să reglementeze retrocedarea corectă a terenurilor și împărțirea activelor), sau să lase membrii să decidă dacă și cum desființează "asociațiile" sau le transformă în unele adevărate…  statul s-a apucat să împartă un pămînt pe care nu l-a avut niciodată în proprietate! Juriștii devotați sistemului, ca să  îngreuneze repararea ulterioară, parînd pretențiile la respectarea dreptului de proprietate garantat prin acorduri internaționale, au născocit în lege expresia "reconstituire"- care sugerează o retrocedare, dar ascunde… o împroprietărire cu propriul tău pămînt, furat de un regim declarat criminal. încît experții Curții Constituționale să poată sufoca excepțiile ridicate în instanțe, cu teza că nu trebuie respectate (în baza art. 44 din Constituție sau Convenției CEDO) decât titlurile feseniste, care au născut proprietatea în 1992. Așa că țăranii i-au fost recunoscători lui Iliescu că le-a dat pămînt… Tovarășii care aveau să devină latifudiari (făcînd azi elogiul marii ferme), au dat înapoi, în 1992, maxim zece hectare de familie. Legea a indicat, din start, ca analiza să plece de la cadastrele anului 1990, deși se știa că acestea nu reflecta proprietatea reală, căci preluaseră înscrierile ilicite din cadastrele anilor '50, care… au dispărut în integralitate. De 22 de ani, nimeni nu găsește unde s-a rătăcit muntele de cadastre făcute în toată România înainte de 1974. Nici directorii arhivelor nu știu nimic.  Nu s-a recunoscut în lege nici realitatea ascunderii pămîntului. S-au pretins acte de achiziție, deși se știa că pămîntul țărănesc s-a moștenit fără acte. S-au cerut martori "de pe cele patru părți", deși trecuseră 40 de ani de la rapt.  Fără a se spune un cuvînt despre valul comasărilor și arondărilor din anii '50. Pentru care din pozițiile schimbate continuu trebuiau considerate mărturiile? Cum trebuia corectat efectul arondărilor? Un teren ideal pentru falsuri și învîrteli. Experții infestării legislative au introdus premeditat  ambiguități și porți pentru interpretări abuzive, cum ar fi găselnița că terenul se dă "de regulă" și "nu neapărat"- pe vechile poziții.
    14. Atît le trebuia complicilor din Comisiile locale, care au făcut averi "respectabile" distribuind mafiot terenurile din poziții valoroase și " compensînd" proprietarii prin rîpi îndepărtate. S-a lucrat cît mai aiurea, încît să se poată strecura printre falii învîrtiții. S-au făcut măsurări și calcule greșite, pe baza cărora s-au emis titluri, pentru ca, după aceea, direcțiile OCPI (cadastru) să inventeze retroactiv (în birou) "planuri parcelare" care nu corespund punerilor inițiale în posesie - ceea ce a generat un lanț de procese fără sfîrșit. Terenul adus zestre a fost reconstituit tot capului de familie, în ciuda codului familiei. Recunoașterea reciprocă între vecini, făcută pe cîmp, la grămadă, nu a fost consemnată, încît mai tîrziu, la procese, aceste dovezi de vecinătate să nu mai poată fi folosite (martorii pertinenți din anii '50, decedînd între timp). S-au aplicat "cote de reducere", în comunele cărora le-a fost luat pămîntul cu ocazia "arondărilor" din 1960, în timp ce Comisiile din comunele alăturate, în a căror administrare a trecut terenul, au avut dreptul la "constituiri" din surplus. Vă dați seama cine au fost beneficiarii… în urma unor indicații venite "de la județeană" (care nu au lăsat urme) țăranilor nu li s-a recunoscut decît pămîntul trecut la rol, chiar atunci cînd prezentau acte de achiziție, pretinzîndu-se că nu au dovedit "continuitatea". Nu era suficient ca victima să arate cum a devenit proprietar, ci trebuia să probeze modul în care a fost furată. Nu s-a observat că sarcina probei o aveau cei care pretindeau că ai vîndut pămîntul, ulterior achiziției dovedite de tine. Nici că titlurile date arbitrar de Comisii după 1990 nu erau o astfel de probă (e culmea ca tot ele să susțină că instalarea cuiva în 1992 pe pămîntul tău creează prezumția că l-ai înstrăinat!). Dar statul nu a trebuit să dovedească nimic, deși a fost înzestrat de "criminalul regim comunist". Dacă jaful s-a făcut fără formalități nominale, la revedere. A fost pusă în valoare morala, viziunea și "logica"  formate în școala comunistă. Cu x hectare trecute la rol și y susținute de acte, aveai dreptul la (x)-pentru dușmani, maximum(x,y)-pentru prieteni sau (x+y)-pentru aleși; fără să se analizeze intersecția celor două categorii și să se scadă din (x+y) loturile trecute în rol, acoperite și de acte. Dacă ți se recunoștea totuși, pe baza probelor și  un pămînt nedeclarat la rol, se scădea altul din rol, ca să "nu se depășească suprafața".
    Limitînd retrocedarea, post-comuniștii au putut acapara ulterior o bună parte din terenurile nedeclarate în anii '50, acaparate fără forme nominale, ajunse, alături de cele expropriate în 1945, sub administrarea unui IAS (sau a altor instituții), după o cascadă acoperitoare de schimburi. Chiar și terenurile recunoscute în 1992, dar "prinse" în IAS-uri, au rămas pînă în anul 2000 în administrarea tovarășilor tehnicieni agronomi, care au falimentat asociațiile respective (acționarii neprimind promisele dividende) și apoi le-au cumpărat (de la stat sau de la proprietarii scîrbiți, cărora li s-au emis titluri, cu zece ani întîrziere) folosind pentru achizițiile derulate mafiot tocmai capitalul acumulat din jefuirea IAS-urilor, cu acoperirea oferită de legislația complice. Falimetarii ingineri agronomi comuniști au devenit fermieri prosperi.
    15. În unele comune (multe în Maramureș) s-au găsit și oameni care să încerce aplicarea spiritului dreptății, desființînd CAP-ul normal, prin decizia adunării generale, cu împărțirea corectă a pămîntului și activelor. în fața acestei provocări, care ar fi putut pune bețe în roate planului de acaparare a pămîntului de către nomenclatura comunistă rămasă în poziții de conducere, guvernul FSN s-a arătat ferm, Petre Roman cîștigînd în forță și "pariul cu agricultura"… Nu a fost ușor, să nu uităm Săpânța.  Forțele comuniste locale fiind învinse de oamenii lui Toader Ștețca, încercarea de compromitere și arestare a primarului justițiar eșuînd, guvernul a înăbușit revoluția țărănească cu trupe masive de uscat și cu elicoptere, stingînd  flacăra de solidaritate socială. Lăudat găunos de civicii de serviciu, purtat/capitalizat prin manifestații, dar nesprijinit, Ștețca a fost silit să fugă din țară, ca să scape din ghearele "justiției". Astfel a fost înfrîntă rezistența față de jefuirea pămîntului țărănesc. Datorăm Săpânței proba vinovăției unui regim rapace, utilizabilă - în cazul căderii sale. Eventualitate puțin probabilă, avînd în vedere numărul celor care au participat la "lovitura funciară", devenind neo-moșieri, milionari îmbogățiți din vînzarea pămîntului altora, "profesioniști" si "tehnicieni" (parlamentari, administratori, juriști, politiști, etc.) care vor să le uităm faptele. Să ne uităm doar înainte,  construind noul viitor luminos, la sînul Europei care nu are nevoie de "vînătoare de vrăjitoare", călăuziți de cei care s-au dovedit mai "întreprinzători" ca noi…
    16. Foștii proprietari deposedați au încercat să-și facă dreptate, în justiție, după ce au depus inutil cereri la Comisiile locale și contestații la cele județene - tratate cu telegraficul "Nu se aprobă". Nu s-a obosit nimeni să explice de ce "Nu vă dăm decît dacă ne obligă instanța". Dar noi știm motivul - să fie ținuți pe tușă cei în drept, pînă termină primarii împărțirea prăzii. După care, dacă victima trece de justiție, va plăti ceva statul.  Milioanele de procese au tocat energiile, au îngrășat avocați și judecători,  dar nu au determinat corectarea situației, căci mafia și-a împărțit puterea în stat. "Judecătorii" au cerut și ei dovedirea "continuității", nefăcînd vreun gest pentru a sili arhivele să permită căutarea actelor lămuritoare, neobservînd că statul împiedica găsirea probelor reclamate de el (încît ar fi trebuit să fie penalizat, considerîndu-se probele ca făcute - pe baza articolului 174 din codul de procedură civilă). Au reușit doar reclamanții cu mult noroc, cei cu răbdare (sănătate) de fier,  cei care și-au cesionat drepturile securiștilor recuperatori, sau care s-au pretat la mituirea judecătorilor inițial ieftini (prețul crescînd apoi, o dată cu salariile, plătite ca să nu fie despăgubite corect victimele).
    După "schimbarea" din 1996, maeștrii formulărilor juridice ticăloase au ajutat parlamentul CDR să se prefacă a repara situația… înrăutățind-o.  Dacă pînă la apariția legii "corectoare" (169/1997) moșită de "noua putere" mai puteai obține, de la cîte un judecător mai luminat, anularea titlului unui venetic așezat pe pămîntul tău, după "reparația cederistă", au fost respinse toate aceste cereri, pentru că atribuirea terenului liber altcuiva, dacă era îndreptățit ca suprafață, nu era specificată explicit printre temeiurile de anulare. Legea sublinia chiar că la titlurile date deja "legal"… nu se mai umblă.  Dogma non-retroactivității a fost din nou folosită împotriva dreptății. Așa s-a îngrijit Convenția de cei mici (care "speraseră" în ea) fiind prea ocupată cu recuperarea averilor consistente, ca să reziste manevrelor băieților lui Roman, rămași de gardă. Lupta s-a dat pe marile moșii (sau pe întreprinderile/casele naționalizate - în majoritate reclamate de proprietari  dinafara României, care au avut pîrghii de presiune). Cine să se zbată pentru urmașii țăranilor împroprietăriți?  S-a admis doar că reducerile aplicate comunelor dezmoștenite nu sînt justificate. Micii păgubași au fost puși în 1997 pe niște liste, pentru compensații. Nu le-au primit nici azi.
     Nici Legea 247/2005, ultima încercare de cîrpire a fărădelegilor, printr-o scurtă "repunere în termen" (necesară, pentru că retrocedarea a devenit prescriptibilă prin camuflarea în "reconstituire") - nu a rezolvat mare lucru. Și azi agonizează prin instanțe procese, în care comisia locală spune "Nu avem, deci nu aveți dreptul" iar cea județeană… nu vine de loc. Magistrații, împotmoliți în maldăre de dosare, decid arbitrar,  fără a recunoaște că nu înțeleg mare lucru din cauzele complexe, în ciuda stufoaselor expertize, fără a protesta că fac treaba comisiilor parazitare. Mai nou, primăriile (în care nepoții, făcuți juriști la Spiru Haret- sau și mai ușor- dorm în tihnă) sînt reprezentate de avocați. Oricine cîștigă, se adună un onorariu proporțional cu tergiversarea, din care și primarul reprezentat poate primi ceva, în ascuns. în schimb, daunele produse de refuzul nejustificat al Comisiilor de a-ți recunoaște drepturile de reconstituire, nu pot fi reclamate într-un contencios administrativ separat, căci jurisprudența a stabilit că acesta trebuie înghițit de procesul la Legea 247. Lege care nu prevede daune pentru că ai fost privat de pămînt și tinut pe drumuri ani de zile.
    Dacă un încăpățînat cîștigă "constatarea", sentința… îl trimite înapoi pentru "realizare" la comisia locală, de unde, după cîteva diversiuni, e trimis la Fondul Proprietatea… Peste zece ani, îi va veni poate rîndul nefericitului să primească compensațiile calculate azi, sau  evaluate de un expert care se va prezenta atunci la fața locului. Dacă va mai găsi pe cineva care să știe despre ce era vorba.  
    17. în timp ce micii proprietari erau prinși în labirintul justiției, au apărut marii latifundiari, care au cumpărat pe nimic terenul rămas fără stăpîn după desființarea IAS-urilor (Fermelor PCR, etc). Fără mare rezistență, căci proprietatea reală fusese camuflată prin manevrele descrise mai sus. Pe o parte din terenul acaparat de la proprietari (mari, mijlocii sau mici, cu acte sau fără acte) fuseseră construite fabrici, uzine, baraje, instalații, etc. Acest teren valoros nu trebuia să ajungă înapoi la proprietarii de drept, dar nici să rămînă la stat. în timp ce noi ne agitam stupid în stradă, guvernele feseniste au dat o serie de decrete (cum ar fi HG 834/1991, D834/1991)  prin care autorizau prefecturile feseniste să emită "acte de proprietate" întreprinderilor (și ele furate românilor, prin Legea societăților comerciale 15/1990) pentru terenurile de sub ele (pe care le aveau doar în administrare). Fără să ceară dovezi că pămîntul a trecut la statul comunist prin forme legale, mafia a înzestrat "ope legis" societățile conduse de părtașii plănuiților cumpărători. Prin aplicarea acestor "prevederi" foarte "teleologice", a devenit interesantă (necesară chiar) privatizarea sau falimentarea întreprinderilor. După sugrumarea producției și valorificarea "fierului vechi", terenurile au putut ajunge în mîna speculanților imobiliari și a ciocoilor tranziției, din ele răsărind o pletoră de milionari. Proprietarii reali s-au lovit de titlurile feseniste, nemaiputînd să le conteste… pentru că se scursese prescripția. Posibilitatea anularii retroactive a actelor abuzive făcute înaintea apariției legii contenciosului administrativ (prevăzută explicit în lege) …. fiind declarată neconstituțională. Iar articolul 37 din L 1/2000, care dădea întâietate foștilor proprietari ai terenului ajuns în perimetrul societăților comerciale, a fost anihilat cu alte tertipuri juridice. In ciuda legilor, și o parte din fostele islazuri comunale… a dispărut misterios. Au apăut în schimb proprietăți "publice" și "private", ale statului, județului și comunelor. între care drepturile circulă după necesități, pe baza unor hotărîri discrete, ce pot dura și doar cîteva zile, cît să acționeze cine trebuie. De ce legiuitorul a stabilit două categorii și trei nivele? Pentru ca să se poată spune celor îndreptățiți că nu mai există pămînt în categoria "privat" ci doar în "public" (de unde nu se poate retroceda sau vinde). Terenul protejat de proprietari, e concesionat la "prieteni", cît mai gratis (în afară de comisionul privat). La momentul propice (între timp, e nevoie și de o hotărîre guvernamentală, ca să se plătească ceva și în sus), banda consilierilor a trecut o halcă din categoria "public" în categoria "privat", fără ca "stupizii" să poată interveni, aceștia aflînd prea tîrziu că pămîntul a fost deja vîndut acoliților. Din sticla A (publică) se toarnă un pahar în sticla B (privată) tocmai în clipa în care mîna vizată e pregătită să bea repede. Cînd apar însetații neinițiați, sticla B e iar goală și A are pus dopul legii. Remarcabilă stratagemă legislativă, prin care legiuitorul creează condiții ca aceia care îl mențin în post să poată fura nestingheriți. Aceasta e "legalitatea" care stîrnește respect suspect mercenarilor civici.
    18. Dar ce face în acest timp "pulimea" (nu evit termenul folosit de parveniți, pentru că le exprimă optica) pe peticile de pămînt reconstituite, după extenuante  demersuri? Pierzîndu-și în masă slujbele  (întreaga industrie fiind distrusă - dar acesta e un subiect conex) cei întorși la țară… supraviețuiesc, se auto-întrețin. Ceea ce a stîrnit mînia propagandiștilor eficacității, teoreticienilor progresului agrar: să se mai termine odată cu economia de subzistență (și implicit cu subzistența celor ce o practică). Nu puteau conveni micii proprietari creați de Legea 18,  iesiți din circuitul taxării (din care se alimentează căpușa birocratică și stăpînii ei), care nu mai alimentează ieftin piețele orașelor, micșorînd nivelul de trai al profitorilor muncii cîmpului prost plătite? Trebuia descurajată cultura individual-artizanală, determinată plebea refugiată pe pămînturi să vîndă, alungați căpșunarii în străinătate, exterminată plebea prin înfometare și eradicarea îngrijirilor medicale. S-au luat măsuri în această direcție, propovăduită și de experți străini interesați. în timp ce în lume criza petrolului provoacă reconsiderări fundamentale, noi sîntem împinși pe calea agriculturii industrializate și vînzării pămîntului la străini. Subvențiile au curs către securi-fermieri, deși teoretic - aceștia lucrau eficace marile suprafețe. Prețurile injuste au făcut ca micul cultivator să nu poată cîștiga mai nimic, dacă muncea și pentru piață. Aceasta fiind lăsată la cheremul clanurilor țigănești, care plătesc tribut primarilor și polițiștilor, ca să întoarcă spatele cînd vreo băbuță e alungată de infractori, pentru că își deschide traista cu ouă, pere, pătrunjel și ceapă. Impozitul pe hectarul din fundul județului Botoșani e mai mare ca în intravilanul bucureștean. A rămas APIA, în care din păcate s-au aciuat o parte din paraziții agriculturii, care au născocit proceduri hiper-sofisticate pentru țăranul ce-și cere compensația, acordată de Europa pentru uriașele pierderi aduse de "integrarea agrară". După aproape 150 de ani de rezistență națională, Constituția a fost schimbată perfid prin referendum, pentru a se putea  vinde străinilor terenul colectat de mafioți. Obiectivul devine și mai clar, atunci cînd se pregătesc legi care acordă bacșiș celor ce își dau pămîntul acum, deci ieftin - și nu legi care să sprijine asocierea (credite, tractoare, spații de depozitare, structuri de desfacere, mijloace de organizare, etc).
    19. Asocierea micilor proprietarilor a fost impiedicată sistematic, în ciuda aparențelor create de îndemnurile demagogice la unire. E adevărat că oamenii nu mai credeau în cooperatism, după ce fuseseră amăgiți și furați în atîtea feluri (a nu se uita nici TOZ-ul), că mulți organizatori locali s-au dovedit escroci, și la țară fiind stîrpită moralitatea de lupta pentru supraviețuire. Dar neîncrederea nu se vindecă prin propagandă, ci prin garanții că nu e vorba iar de păcăleli. Ceea ce a împiedicat obiectiv asocierea eficace a fost dispariția echipamentelor și instalațiilor capitalizate de CAP-uri și IAS-uri, distruse sau acaparate pe nimic, de mafiile locale. Iar băncile (cum ar fi cea agricolă), după ce au "recuperat" (avînd prioritate) banii împrumutați unităților agricole (care munciseră aproape gratis, prețurile de achiziție fiind arbitrar și unilateral coborîte), au fost falimentate "deștept" prin împrumuturi preferențiale cu dobînzi net sub rata de inflație, încît nu a mai putut fi finanțată echiparea unor noi asociații cooperatiste ( care în mod evident nici nu erau dorite). Pentru a se ajunge la acest efect, Legea 18 și regulamentele de aplicare a ei au impus în fruntea comisiilor de desființare a CAP-urilor …fosta nomenclatură. Fostul președinte, inginer șef, contabil, etc. au avut mandatul de a valorifica activele fostului lagăr agrar, putînd să vîndă fără restricții tot ce se agonisese din munca prizonierilor. S-au făcut (pe furiș) "licitații", care au permis părtașilor să achiziționeze pe cîțiva lei parcul de mașini, grajdurile, animalele, etc. Restul (cum ar fi țevile pentru irigații) s-a distrus la fierăstrău, haiducește sau țigănește. Sediile CAP, ridicate prin muncă voluntară,  au fost înșfăcate de stat (naționalizate post-comunist, fără menajamente). Puținii bani rezultați din "desființare" nu au mai ajuns la foștii acționari. Că totul a fost premeditat stă mărturie art. 48 din HG 131/1991 care prevede că dosarele desființării CAP-urilor nu trebuie păstrate de primării decît cinci ani (față de termenul general mult mai mare, prevăzut în Legea arhivelor).
    20. Ajunși aici, trebuie să menționăm - telegrafic - că reduta Arhivelor naționale, rămasă în pumnul Ministerului de interne post-securist, a fost apărată, cu deplorabilă dîrzenie. Valurile de solicitanți care și-au căutat acte în arhivele păstorite de jefuitorii lor au constatat că: multe fonduri (împroprietăriri,  recensăminte, roluri fiscale și agrare) au fost distruse sau "rătăcite"; dintre fondurile supraviețuitoare, unele nu sînt prelucrate arhivistic - deci nu pot fi consultate; cele prelucrate, nu dispun de opise pe cumpărători; opisele pe vînzători nu pot fi consultate la sală (pentru a nu se putea repera actul căutat, scop ce era explicitat în art. 25 din Normele metodologice interne). Registrele de transcripțiuni (deci de publicitate imobiliară !) nu pot fi consultate (conform anexei la legea arhivelor 16/1996, care le declară periculoase pentru om, dacă nu au trecut măcar 90 de ani de la ziua în care Ion a vîndut un pogon lui Vasile). Extrasele din tabelele de împroprietărire se pot face doar acoperind suprafețele celorlalți. Registrele de stare civilă (pe baza cărora ai putea urmări circulația terenurilor moștenite) nu pot fi consultate decît după o sută de ani. Ce pericol o fi ascunzînd genealogia ? Informatizarea a fost considerată un mare lux - în timp ce salariații caută manual, fiecare, acul în carul cu fîn al oceanului de registre, spre disperarea solicitanților care așteaptă îndelung răspunsurile (inadecvate) acasă, accesul la sală fiindu-le interzis - dacă au interese "neștiințifice". Pentru un singur dosar, a trebuit să depun mii de cereri Direcției arhivelor din Buzău și mai multe memorii la Arhivele naționale, irosind cîțiva ani de luptă pentru a găsi dovezile pretinse de comisiile reclamate. Nici venirea la cîrma Arhivelor naționale a noului director (Dorin Dobrincu), prea bine cotat pe piața civică, pe care am încercat să-l determin direct și în scris să elibereze instituția - nu a adus o schimbare majoră în acest buncăr. Cît timp mai există pămînt de furat (crime de acoperit), arhivele nu vor putea lucra eficient.
    Creatorii fondurilor nepredate stau și mai rau. Primăriile au "rătăcit" BAP-urile din 1948 și registrele de străinași, ca să nu se vadă suprafețele mai mari, declarate înaintea terorii. Nici măcar dreptul la consultarea dosarelor  prevăzut în art. 81din HG 1120/ 2005 (pentru ca Legea 247/2005 să devină operativă), nu s-a aplicat, amenda prevazută la art.82 nesperiind pe nimeni. Soldățeii din sistem știu că singurul lor risc este să expună la priviri indiscrete informațiile periculoase pentru mafioți.
    21. în final, să privim soarta pensionarelor CAP, care reușesc să trăiască din 3-4 milioane pe lună, folosind ultima bucățică de pămînt (pe care o sapă la 80 de ani) drept colac de salvare.  Cum s-a ajuns la aceste "pensii" ucigașe, pe care orășenii au fost învățați să le considere o povară, pentru că țăranii nu ar fi contribuit la fondul de asigurări sociale? (In timp ce militarii - cu securiști cu tot - pentru că au păzit regimul de ocupație pînă azi, culegînd recolte gata prășite, au obținut, fără să fi contribuit, pensii substanțiale). De ce nu se ocupă ziariștii de investigație și de acest mister?  Nu-i interesează cum a dispărut în neant, prin 1991, întregul fond de pensii al cooperatorilor, gestionat de centrala națională a UJCAP-urilor (paraziți despre care s-a vorbit prea putin)? Acest fond fusese alimentat din contribuții, dar mai ales dintr-o cotă prevăzută în decretele anuale de achiziție. Cîteva mii de activiști agrari acoperiți de Iliescu au fost puși în 1990 să rezolve problema… după care instituția a dispărut, cu tot cu fond, cu tot cu arhivă. Guvernanții au născocit un mod "original" de minimizare a pensiilor CAP, care a făcut ca ziua de muncă să fie evaluată - pentru o cooperativă tipică - la 20 de lei… din 1962 pînă în 1990 ! Asta în timp ce statisticile arată, pentru această perioadă, o creștere de la 800 la 4000 lei a venitului mediu pe economie. A scăzut rentabilitatea agriculturii perfecționate necontenit, anulînd pînă și efectul inflației? Nu. Dar calculul s-a făcut împărțind la numărul de zile de muncă (pontate comunist) doar micul beneficiu anual, care rămînea după livrarea la stat a recoltei și reținerea investițiilor. Nici un contabil nu mai știe de ce nu s-a plecat de la venitul real, corectîndu-se și jaful achizițiilor, cînd s-a dedus "pensia" sclavilor uitați de toată lumea (căci indicațiile de la centru au rămas fără urme). Postașul care trece printr-un sat lasă total pe la porțile pensionarilor CAP cam cît pune în mîna unui singur fost gardian al sistemului. Am rîde, dacă nu ar fi vorba de un genocid, la care stă toată lumea cu spatele.
    22. Astfel se termină povestea unei nedreptățiri consecvente, care ne-a format geografia economică. Ca să se poată ridica munții căpătuiților, plebea jefuită trebuie ținută în frîu: nici pămînt, nici despăgubiri, nici active nici bani din desființarea CAP, nici pensii cinstite. După care, începe spectacolul doctrinelor care ne închid în alternativa "dreapta-stinga". Unii zic că e bine ca îmbuibații să redistribuie o parte din avuție sărăntocilor, alții că ea lucrează mai bine pentru interesul general, dacă e lăsată în mîinile bogătanilor pricepuți.  Puțini observă că e vorba de "sărăntociți" și "îmbogățiți", în urma unei uriașe tîhării, ceea ce scoate din joc premisele lui Nozick.
    Acapararea pămîntului de către urmașii comuniștilor arată cum lucrează, longitudinal, patologia socială. După ce microbii cuceresc "statul",  declară ilegale antidoturile și nu mai e nevoie de alt "complot". Nu știu dacă se poate apăra condiția umană de degradare sistemică, într-o lume în care conștiința relativității a făcut praf încrederea în sensuri iar complexitatea a micșorat inteligibilitatea actelor, făcînd inoperantă năzuința morală candidă. Dacă înțelegem mai bine ce ni se întîmplă, poate vor găsi urmașii soluții. Dacă nu, vom avea regres antropologic. Am făcut acest studiu de caz ca să-mi înving depresia și să-mi descarc/transced ura (știu, e urîtă, dar mi-a rămas vie) contribuind la un tratat despre spolierea modernă. Nu mai pot suporta ifosele ciocoimii îmbogățite prin jefuirea sistematică a oamenilor muncitori și cinstiți, vorbăria doctă despre progres a banaliștilor politici, înmulțirea nestingherită a agenților neocoloniali, orbirea celor care nu înțeleg ce ni s-a făcut, respectul pentru o statalitate uzurpată și o justiție criminală, convingerea găunoasă că nu mai pot fi corectate abuzurile (căci s-au facut "legal"), parșivitatea intelectualilor care mulg fonduri publice,  disprețul paraziților pe nenorociții care le dau pîine și le mai aduc în piață fire de hațmațuchi.
    Sper ca documentele de suport al acestui raport explicativ, pe care le voi publica pe Internet, să demonstreze celor ce se fac că nu înțeleg, că distrugătorii României trebuie și pot fi pedepsiți. Nu de Ei. Dacă nu cade hidra, dacă nu moare tenia, nu va fi să fie. Nepoții noștri vor învăța cum s-a format plutocrația la trecerea mileniului, aflînd că "s-au produs și unele nedreptăți, regretabile". Nu vor mai conta suferințele celor ce au pierdut. Și dacă nu se schimbă direcția "progresului", nu va mai interesa pe nimeni nici că a cîștigat răul.  Măcar să se știe cum a procedat.

    Ioan Roșca, 31 ianuarie 2012

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.66 Seconds