Who's Online
Exista in mod curent, 22 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
In epicentru: Magda URSACHE. Un prozator condamnat la realism: Radu Mares (II)
Scris la Wednesday, September 21 @ 10:20:11 CEST de catre asymetria |
Nu teoria face romanul, ci vocația, harul. Totuși, Radu Mareș strecoară în prima parte a cărții o teorie. Cînd începe romanul? întreabă autorul. Cînd se termină amintirile, notele biografice, observațiile despre cultură, politică, mentalități, istorie...
Magda URSACHE. Un prozator condamnat la realism: Radu Mareș (II)
„Este român cine a uitat că e altceva”. Constantin Noica
Radu Mareș este – cum s-o spun? – concret. Cuvintele nu-s abstracțiuni, sînt niște cărămizi. Romanul e treabă serioasă, zidire solidă. Stilul îngrijit nu-i unul relaxat. Nu-i place frumosismul (cuvîntul lui Pleșu pentru scrisul frumos, fără idei). E străin de inovații tehnice de ultimă oră. Scrie ca Mircea Eliade, scrie ca Dinu Pillat; ca Sadoveanu, cînd vrea. O mostră? „Zgomotul scîrțîitor de jucărie de plastic pe care-l fac gîzele în ultimele raze de soare ale zilei”. Alta? „uguitul ca un lătrat al sutelor de porumbei”. Și, ca din Creanga de aur: „De altfel ce bărbat poate spune, dacă-i cinstit, că știe de ce zîmbește o femeie?”. Limba lui Mareș are ecouri de cronică: ruscă, țentimă, bosiag și încă roșu. Un cuvînt neașteptat, ca ringhișpir sare din pagină „cu puteri grozave” ca ale lui Grigore din Cașvana. „Puteri grozave” are și Iiuță, Călugărașul din Calafindești: nu-l latră cîinii, nu simte nici foame, nici sete, se închină „la ceas neauzit” și vindecă la fel ca-n scripturi. Curat și luminat, moare în numele utopiei lui. împușcat, deși nu se împotrivise („nevinovăția nu cîntărește nimic”). „în satul românesc, despre care doar proștii vorbesc cu dispreț, există încă adevărul nestricat al lumii. Nu e uitat, a fost pus la păstrare”, crede cu sfințenie Călugărașul. Alături de el e ucis și Gavril M., ca pe front. „Ucide păstorul și turma se va risipi”. Frăția teandrică, solidaritatea mistică au fost spulberate prin glonț. Personajul central (un practician social) e om auster, neostentativ, însingurat și retras. Gavril M., adept al curățeniei moral-civice, e tenace și demn. Modul de a-l înfățișa cititorului e pe măsură, Mareș deținînd un control al stilului desăvîrșit. Numai un houret, un cîine prost de vînătoare care aleargă aiurea, în toate direcțiile, înghesuie detalii peste detalii. Pentru un virtuoz în arta detaliului, montajul și dozajul sunt esențiale. Am acest defect, ca și personajul lui Mareș, Oprițescu: mi se fixează în minte anume amănunte, aparent, doar aparent, irelevante. L-am invidiat pe Anton Holban că l-a pus pe motănelul Ahmet să doarmă cu capul pe volumul Albertine disparue, ca să trimită la Proust. Mareș îmi dă și mai multe motive de invidie decît Holban: cortelul roz al lui moș Onofrei, contabilul, în rapel cu „o uriașă minge roz-pal” – tufa de rosa canina. Totul e dozat cu grijă, „milimetric”. Nimic nu-i lăsat la întîmplare: de la nume (armăsarul are nume femeiesc, Nușka) la faptul important că Gavril M. era om însemnat – fără două degete, tăiate de mașinăria care se cheamă frapant, șișcorniță; ceea ce l-a împiedicat să fie preot, dar nu l-a clintit din proiectul de a reconstrui biserica voievodului Ștefan, arsă de ruși. Nu teoria face romanul, ci vocația, harul. Totuși, Radu Mareș strecoară în prima parte a cărții o teorie. Cînd începe romanul? întreabă autorul. Cînd se termină amintirile, notele biografice, observațiile despre cultură, politică, mentalități, istorie... Așadar nu agreează inserturile, fie ele descriptive, estetice, jurnalistice, textele de frontieră, „impure”, amestecînd eseul cu „fiziologiile”, documentul cu pseudo-jurnalul, într-un cuvînt, contaminarea genurilor. Este el hablador prin excelență. La un moment dat, Radu m-a întrebat telefonic dacă nu-i prea multă etnologie în roman. Nu este, deși, dezvoltată, nunta Paraschuței, ar putea tinde spre un manual de datini in nuce. Dar la ce nu se pricepe Mareș, de la cai la... duzii lui Herr Franz, austriacul care a ales cu inima Bucovina („Deși, dacă e vorba de inimă poți greși foarte ușor”.) Lucid și onest e prezentat și acel melting-pot (invers decît la americani) al satului bucovinesc. Tatăl Katriei, ruteanul căruia nu-i plac românii, zice: „la ce le-a trebuit lor, românilor, țara asta, dacă nu se pricep și nici nu le trece prin cap s-o administreze ca lumea”. Satul nu are nici feșter, nici inginer silvic, nici doctor... Le scoate țiganca Tina dinții oamenilor, „cu doar două degete”. Unceșului (spus pe bucovinește) Anton nu-i plac nici nemții: „Dacă vrei să știi, pe nemți nici nu trebuie să-ți placă de ei, pentru că nu le pasă, adică n-au nevoie de asta”. „Mie îmi plac toți popii la grămadă, chiar și rabinii. îmi plac, dar de departe”, spune Octavian Voropkievici, în spatele căruia se ghicește însuși Radu Mareș. „Sîngele hotărăște”, zice ovreiul Horovitz. „încîntării gălăgioase a jidovului” i se opune „prudența rece, țărănească”: „Străin însemnînd ceva cu care, asemeni oloiului cu apa, tu n-o să te amesteci niciodată, oricît ai vrea”. Pentru că nu toți suntem egali etnic, asemenea pieselor de domino egale, ci diferiți. Apud Noica: „Este român cine a uitat că e altceva”. Mareș apără stilul etnic românesc (un scriitor bun o face cu eficiența unei armate), fără teamă de etichete ca șovin ori antidemocrat. Nu crede că ideea națională e caducă, deși calitatea românilor a scăzut dramatic și pe nedrept. Față de cărțile anterioare, în Cînd ne vom întoarce e mai multă analiză și mai mult fantastic. Mai ales cînd e vorba de Katria, femeia fabuloasă, ca din marea literatură rusă, Mareș încalcă pactul: nu mai suportă condamnarea la realism, evadînd în fantastic. Katria îi simte moartea omului ei, vine pe calul negru, în rochie albă, cu pușca retezată. Moare, dar trage prima. Personajul intră nesmintit în logica auctorială; în cazul ei, vocea narativă e atotștiutoare. Ecaterina Suhorveschi se folosește, în relația cu tatăl ei, ruteanul, de „ucraineana cea muzicală”. Partea creierului numită de Platon logistikon folosește germana, cu „eleganța ei geometrică”, limba stră-străbunicii Else. Pentru nous – intuiție are nevoie de româna „ca un pădure întunecoasă, fără capăt”; Katria știa să disprețuiască «nemțește», dar pentru Einfühlung apelează la română: „gîndurile ei secrete (...) cereau însă insidios limba română, cuvinte neînchipuit de fragile, nestăpînite cu tot curajul și care, ca în basme, se prefăceau în abur sau în pulbere atunci cînd le punea la încercări”. Frumoasă lecție și elecție! Sub titlul Ci bietul om sub vremi, în „Acolada” de dec. 2010, Lia Cozea vorbea despre „înfrîngerea eternă a eternilor inocenți”. S-a gîndit, cred, la Iliuță teologul. întîmplarea tragică nu-i înfrînge pe cei doi iubiți, nu sunt biete ființe sub povara vremilor potrivnice. El se revoltă și moare; ea se revoltă și moare. Cu moartea pre moarte călcînd, călcînd-o. Intră în timpul etern, al morții sacrificiale, prin dragoste ritualică. Mareș, supranumit nu degeaba „cardinalul de Retz” evită magistral melodrama. Mă opresc aici, simțind ca Gavril M. „mica amețeală a stării de bine” în fața acestei reușite literare. Bocitoarele critice ne spun că literatura română nu are roman. Nu știu dacă avem roman, dar sigur avem romane. Unul este Cînd ne vom întoarce. Rămîne doar ca roata norocului de scriitor să-l scoată long-seller. Să nu uit: „Ne vom întoarce într-o zi” e titlul poeziei de temniță a lui Radu Gyr, din care citez strofa ultimă: „Și-n lacrimi ori în mîngîieri,/ Tot noi vom curge, zi de zi,/ în tot ce mîine, ca și ieri,/ Va sîngera sau va iubi.”
Magda URSACHE
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|